Șef de secție de la un spital din nordul țării, acuzat de luare de mită: Ce pedeapsă riscă

Radio Moldova, 7 iulie 2025 15:00

Un șef de secție de la un spital din nordul R. Moldova este acuzat că a luat mită de cel puțin 14 ori de la pacienți. Oficiul Principal al Procuraturii Bălți anunță că a finalizat ancheta și a trimis dosarul în instanța de judecată.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 30 minute
13:40
Elevii din licee, precum și adulții vor avea posibilitatea să susțină testări pentru obținerea unui certificat ce atestă competențele de comunicare în limba română. În acest sens, Guvernul a aprobat, în ședința din 30 iulie, proiectul și regulamentul privind certificarea competențelor de comunicare în limba română.
Acum o oră
13:20
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 30 iulie, hotărârea privind repartizarea unor alocații prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2025. Suma totală de 83,7 milioane de lei va fi direcționată către autoritățile publice, pentru susținerea activității acestora, dar și pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare generate de creșterea prețurilor la energia electrică.
13:20
Instrumentele prin care Federația Rusă încearcă să influențeze alegerile parlamentare din septembrie, pentru a prelua controlul în R. Moldova, nu sunt noi, fiind aplicate și în scrutinele precedente. Între timp, au fost întreprinse anumite măsuri, inclusiv la nivel legislativ, iar o prioritate rămâne comunicarea eficientă cu cetățenii, au menționat experții la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.
13:10
Ar fi oferit bani și bunuri primarului din Bilicenii Vechi pentru ca acesta să închidă ochii la neregulile unui proiect de canalizare în valoare de circa 10 milioane de lei. Un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector al Direcției Teritoriale Nord din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică sunt cercetați penal de Centrul Național Anticorupție, fiind bănuiți de corupere activă.
Acum 2 ore
12:40
Aproape trei sute de copii de la tabăra „Zâmbetul" de la Vadul-lui-Vodă au avut oaspeți speciali și activități educative pentru o vacanță sigură. Aceștia au fost vizitați de polițiști, carabinieri și un echipaj de salvatori care le-au explicat cum să fie prudenți. Tinerii au îmbrăcat uniforma de carabinier și au salvat un manechin de la înec.
12:30
Guvernul Republicii Moldova a aprobat două documente importante care vizează recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și cu Republica Italiană. Măsura va facilita conversiunea permiselor de conducere pentru cetățenii moldoveni stabiliți în aceste două state, fără necesitatea susținerii unor examene suplimentare.
12:20
Încă un fotbalist portughez la Al-Nassr din Arabia Saudită. Joao Felix a devenit oficial jucător al formației din orașul Riad, la care va fi coechipier cu Cristiano Ronaldo și Otavio, colegii săi de la echipa națională a Portugaliei. Antrenor este tot un portughez, Jorge Jesus.
12:20
Tenismena româncă Jaqueline Cristian s-a calificat în turul 3 al prestigiosului turneu WTA de la Montreal. Sportiva de 27 de ani a învins-o pe cehoaica Linda Noskova cu 6-3, 6-4.
12:20
Circa 25 de mii de persoane au fost amendate pentru corupție electorală în cadrul alegerilor din toamna anului trecut. Suma amenzilor se ridică la aproape 15 milioane de lei, a anunțat președinta Maia Sandu miercuri, 30 iulie, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
Acum 4 ore
12:00
Mai multe persoane care intenționau să participe la conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), organizată în perioada 28–29 iulie la Chișinău, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu susține că decizia autorităților are la bază „motive clare” legate de securitatea națională.
11:50
Remanieri la Guvern. Cabinetul de miniștri a aprobat numirea unui nou secretar de stat la Ministerul Finanțelor și a unui nou membru în Consiliul de Integritate.
11:30
Gestionarea responsabilă a deșeurilor de origine animalieră devine o prioritate în R. Moldova. După ani în care resturile rezultate din sacrificarea animalelor au fost abandonate în natură, care puneau în pericol mediul și sănătatea publică, în R. Moldova urmează a fi deschisă o fabrică de prelucrare a subproduselor animaliere. Lucrările de construcție a fabricii sunt realizate în proporție de 70%, aceasta urmând a fi dată în exploatare până la finele anului curent.
11:20
Președintele american Donald Trump a prevenit marți, 29 iulie, că ultimatumul dat omologului său rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului în Ucraina va ajunge la scadență în zece zile, transmite AFP.
11:10
Rusia plănuiește să influențeze rezultatele alegerilor parlamentare din toamnă prin acțiuni de destabilizare, campanii de dezinformare, finanțare ascunsă și proteste plătite, avertizează președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Declarațiile au fost făcute miercuri, 30 iulie, într-o conferință de presă susținută după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), membrii căruia au discutat măsurile de contracarare a ingerințelor străine și manipulării informaționale în context electoral.
10:50
Rusia plănuiește să influențeze alegerile parlamentare din toamnă prin acțiuni de destabilizare, campanii de dezinformare, finanțare ascunsă și proteste plătite – avertizează președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde s-au discutat măsurile de contracarare a ingerințelor străine și manipulării informaționale în context electoral.
10:50
Clipe de oroare trăite în propria casă. Timp de mai bine de trei ani, două minore au fost abuzate sexual de propriul tată, împotriva voinței lor. În cele din urmă, când acțiunile reprobabile ale individului au ieșit la iveală, făptașul a fost condamnat la închisoare. Acesta, având 48 de ani, ar urma să ajungă în libertate abia după vârsta de 70 de ani.
10:50
Procurorii și judecătorii din R. Moldova nu vor mai avea „nicio scuză” să tergiverseze dosarele în care este învinuit oligarhul Vladimir Plahotniuc, după extrădarea acestuia în R. Moldova, susține Maia Sandu. Președinta crede că solicitarea depusă de Moscova privind extrădarea în Federația Rusă a lui Plahotniuc, reținut pe 22 iulie în Grecia, reprezintă un gest „al tovarășilor de hoții” al acestuia cu scopul de „a-l ajuta”.
10:30
Rusia plănuiește să influențeze alegerile prezidențiale și referendumul din toamnă prin acțiuni de destabilizare, campanii de dezinformare, finanțare ascunsă și proteste plătite – avertizează președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde s-au discutat măsurile de contracarare a ingerințelor străine și manipulării informaționale în context electoral.
Acum 6 ore
10:00
Președintele american Donald Trump a prevenit marți, 29 iulie, că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului în Ucraina va ajunge la scadență în zece zile, transmite AFP.
09:50
Miza scrutinului din 28 septembrie este decisivă pentru traiectoria politică a Republicii Moldova și doar o majoritate parlamentară proeuropeană poate garanta continuarea integrării țării în Uniunea Europeană (UE), susține președinta Maia Sandu. Potrivit șefei statului, clasa politică din R. Moldova are „probleme” în ceea ce privește credibilitatea, integritatea și finanțarea transparentă, iar partidele de stânga, susținute de Kremlin, pun în pericol democrația și sprijinul financiar european.
09:40
Miza scrutinului din 28 septembrie este decisivă pentru traiectoria politică a Republicii Moldova și doar o majoritate parlamentară proeuropeană poate garanta continuarea integrării țării în Uniunea Europeană (UE), susține președinta Maia Sandu. Potrivit șefei statului, clasa politică din R. Moldova are „probleme” în ceea ce privește credibilitatea, integritatea și finanțarea transparentă, iar partidele de stânga, susținute de Kremlin, pun în pericol democrația și sprijinul financiar european.
09:30
Mai mulți locuitori din raionul Orhei sunt documentați de poliție, după ce ar fi fost remunerați financiar în schimbul participării la mitingul opoziției organizat pe 26 iulie curent. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 13 persoane ar fi fost remunerate cu câte 300 de lei la sediul local al unui partid politic. În vizorul anchetatorilor se află și persoana care a împărțit banii.
09:20
Președinta Maia Sandu a convocat pentru miercuri, 30 iulie, ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
09:20
Asociația Promo-LEX lansează campania „Libertate pentru Vadim Pogorlețchi – 2 ani și 11 luni de detenție ilegală în izolare totală”, prin care cere autorităților competente intervenții urgente pentru eliberarea activistului civic aflat în detenție ilegală în regiunea transnistreană. În același timp, Biroul politici de reintegrare al Republicii Moldova reamintește că dosarul lui Vadim Pogorlețchi este în vizorul său permanent și că a transmis multiple apeluri către Tiraspol și partenerii internaționali.
09:10
O familie de artiști din Republica Moldova transformă fiecare vară într-un adevărat maraton de creație. Eleonora Brigalda - pictoriță, critic de artă și conferențiar universitar, Ștefan Popa - pictor și profesor de design interior și fiica lor Valeria - artistă multimedia, împart același atelier, unde inspirația nu lipsește niciodată. Acolo, ei nu doar creează, ci și își analizează reciproc lucrările, fiind cei mai exigenți critici unii pentru alții.
09:00
Mai mulți locuitori din raionul Orhei sunt documentați de poliție după ce au fost remunerați financiar în schimbul participării la mitingul din 26 iulie. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 13 persoane au fost remunerate cu câte 300 de lei la sediul local al unui partid politic. În vizorul anchetatorilor se află și persoana care a împărțit banii.
08:50
Conferința MEGA, care s-a încheiat la Chișinău, a generat noi controverse. Deși a fost prezentată ca un forum conservator, a fost criticată pentru invitați cu agende marcate de influență rusă, printre care și Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare", susținut de fugarul Ilan Șor. Controversele au fost generate și de prezența pe aceeași scenă, alături de Furtună, a președintelui Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu. Formațiunea a precizat că nu se asociază cu opiniile exprimate de ceilalți participanți și că și-a urmărit propria agendă politică.
08:40
Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” desfășoară astăzi, 30 iulie, exerciții tactice în raionul Ștefan Vodă, anunță Poliția. Antrenamentele fac parte din planul periodic de instruire al forțelor speciale și au scopul de a perfecționa abilitățile de intervenție ale mascaților.
08:30
O mamă tânără din Ustia, raionul Dubăsari, trăiește una dintre cele mai rare și emoționante experiențe: a născut tripleți - trei fetițe perfect sănătoase. Fericirea din ochii mamei spune totul - este copleșită de dragoste și speranță. Deși uneori se întreabă cum va reuși să le facă pe toate, instinctul matern și energia pe care o oferă cele trei micuțe îi dau puterea de a merge înainte cu inima plină. Nașterea tripleților este o raritate și o binecuvântare, susțin specialiștii din sănătate.
08:10
Aniversarea Constituției Republicii Moldova; ieftinirea tarifului la energia electrică și călătoriile la Moscova ale fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, în perioada în care era căutat de Interpol - sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
Acum 8 ore
08:00
Autoritățile din Japonia, Rusia, SUA și mai multe țări de pe coasta Pacificului au emis alerte de tsunami și ordine de evacuare, după ce un cutremur cu magnitudinea 8,8 a zguduit miercuri dimineață estul îndepărtat al Rusiei. Valurile tsunami au început deja să lovească mai multe regiuni de coastă, deși în multe zone acestea sunt mai mici decât cele prognozate inițial. Situația este însă în continuă evoluție, notează CNN.
Acum 24 ore
23:10
Partenerii internaționali vor continua să sprijine procesul de reglementare transnistreană „într-un spirit de responsabilitate, solidaritate și respect reciproc”. Mesajul a fost transmis de ambasadoarea Kelly Keiderling, șefa Misiunii OSCE în R. Moldova, care își încheie mandatul de activitate în țara noastră, la întrevederea de rămas-bun cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe.
22:30
Oligarhul Vladimir Plahotniuc, reținut acum o săptămână în Grecia, ar fi vizitat în mod regulat Moscova cu un pașaport cu nume fals, conform copiilor documentelor obținute de publicația The Insider. Sursa a consultat, de asemenea, interceptări telefonice, care ar demonstra că adjunctul șefului Administrației Prezidențiale de la Kremlin, Dmitri Kozak, negocia cu Plahotniuc încă din iunie 2024, sperând să obțină sprijinul acestuia înainte de alegerile parlamentare din R. Moldova. Ultima dată, Plahotniuc a fost la Moscova în aprilie 2025.
22:20
Mai multe persoane care intenționau să participe la conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), organizată în perioada 28–29 iulie la Chișinău, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu susține că decizia autorităților are la bază „motive clare” legate de securitatea națională.
22:00
Oligarhul Vladimir Plahotniuc, reținut acum o săptămână în Grecia, ar fi vizitat în mod regulat Moscova cu un pașaport cu nume fals, conform copiilor documentelor obținute de publicația The Insider. Sursa a consultat, de asemenea, interceptări telefonice, care ar demonstra că adjunctul șefului Administrației Prezidențiale de la Kremlin, Dmitri Kozak, negocia cu Plahotniuc încă din iunie 2024, sperând să obțină sprijinul acestuia înainte de alegerile parlamentare din R. Moldova. Ultima dată, Plahotniuc a fost la Moscova în aprilie 2025.
21:50
Au mai rămas două luni până la alegerile parlamentare. Scrutinul deja stârnește reacții diverse în rândul cetățenilor. În timp ce unii se declară dezamăgiți și spun că și-au pierdut încrederea în clasa politică, alții susțin că vor merge la vot cu speranța unui viitor mai bun. Pe fundalul acestor alegeri se conturează și o miză majoră - păstrarea parcursului european.
21:10
Legea cu privire la avocatură necesită „o modificare mult mai serioasă”, fiind necesar un proces amplu de consultări și o analiză profundă a problemelor din sistemul avocaturii, susține președinta Maia Sandu, care nu a promulgat ultimele modificări și a întors documentul pe 29 iulie în Parlament.
21:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat motivele pentru care Legea avocaturii nu a fost promulgată, subliniind că este nevoie de o abordare mult mai serioasă în elaborarea noii legislații. Șefa statului a declarat că este necesar un proces amplu de consultări și o analiză profundă a problemelor din sistem.
20:50
Vladimir Plahotniuc a acceptat oficial să fie extrădat în R. Moldova. Consimțământul său a fost transmis autorităților elene marți, 29 iulie, sub forma unei scrisori, de către avocatul său din Grecia.
20:40
Seceta severă și temperaturile extreme au compromis grav culturile agricole din raionul Căușeni. Sunt estimate pierderi de până la 90 la sută la porumb și floarea-soarelui, iar grâul și rapița sunt practic distruse complet. În acest context, administrația raionului Căușeni solicită Guvernului declararea stării excepționale în agricultură, după ce asemenea cerere a fost făcută și de raionul Ștefan Vodă. Ministerul Agriculturii a anunțat că joi va fi efectuată o vizită de lucru în ambele raioane.
20:30
Vladimir Plahotniuc a acceptat oficial să fie extrădat în R. Moldova. Consimțământul său a fost transmis autorităților elene sub forma unei scrisori, transmise de avocatul său din Grecia către procurori, anunță Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova.
20:20
Atac armat în Statele Unite. Patru oameni au murit, inclusiv un polițist după ce un bărbat a deschis focul într-un zgârie-nori din Manhattan, New York. După incident, atacatorul s-a sinucis, iar poliția a inițiat o anchetă.
20:00
Statuia acestuia a fost trimisă din Ucraina în România. Anunțul a fost făcut de fostul club al lui Lucescu, Șahtar Donețk, care a publicat și primele imagini cu opera în cauză. Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, împlinește astăzi 80 de ani, iar Șahtar Donețk, clubul cu care a cucerit 22 de trofee, i-a făcut tehnicianului un cadou inedit.
19:40
Vladimir Plahotniuc a acceptat oficial să fie extrădat. Consimțământul său a fost transmis autorităților elene sub forma unei scrisori, înaintată de avocatul său din Grecia către procurori, anunță Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova.
19:00
Comisia Europeană a aprobat semnarea și aplicarea provizorie a unui acord care va permite Republicii Moldova să participe, începând cu 1 ianuarie 2026, la programul „Europa creativă” – inițiativa UE dedicată sprijinirii sectoarelor culturale și creative.
18:30
Republica Moldova a înregistrat progrese moderate în implementarea recomandărilor Comisiei Europene din clusterul „Elementele fundamentale”, esențial pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Concluzia reiese din cel de-al doilea raport de monitorizare independentă, realizat de un consorțiu de organizații ale societății civile și prezentat marți, 29 iulie. Analiza, care acoperă perioada iulie 2024 – iulie 2025, evidențiază că scorul mediu de implementare a recomandărilor Comisiei este de 3,2 puncte din 5, ceea ce reflectă o etapă de „implementare inițiată cu progres sesizabil”.
18:00
Cel mai bun sportiv moldovean din ultimii ani, canotorul Serghei Tarnovschi, a renunțat pentru o zi la antrenamente, încercând să devină sursă de inspirație pentru zeci de copii din familii refugiate în Republica Moldova. Medaliatul olimpic și fratele său mai mare au participat la o "Lecție Olimpică", eveniment la care le-a vorbit celor mici despre perseverență, fair-play și visuri ce pot deveni realitate prin muncă și dedicare. Sportivii au împărțit autografe și au făcut poze cu copiii.
17:40
Fondul Monetar Internațional (FMI) a îmbunătățit ușor previziunile privind creșterea economiei mondiale în 2025 și 2026, dar a avertizat asupra riscurilor majore actuale, inclusiv potențiala redresare a problemei taxelor vamale, tensiunile geopolitice și deficitele fiscale mai mari, care ar putea duce la majorarea dobânzilor și înăsprirea condițiilor financiare globale, transmite Reuters.
17:40
Astăzi, 29 iulie, se împlinesc 33 de ani de la lansarea operațiunii de menținere a păcii în Zona de Securitate a Republicii Moldova. Cu acest prilej, unii pacificatori și colaboratori de poliție au fost decorați cu distincții și cu diplome de onoare pentru îndeplinirea ireproșabilă a serviciului și pentru rezultate performante în activitatea profesională.
17:20
Președintele României, Nicușor Dan, dă asigurări că România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, indiferent de rezultatele alegerilor din 28 septembrie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.