Moment istoric: Primul summit bilateral R. Moldova – Uniunea Europeană: „Mergem înainte, într-o direcție corectă”
Ziarul de Garda,
4 iulie 2025 08:30
Astăzi, 4 iulie, Chișinăul găzduiește primul summit bilateral R. Moldova–Uniunea Europeană. Este o premieră simbolică, pentru prima dată liderii UE vin împreună la Chișinău ca să discute cu liderii țării despre viitorul comun al R. Moldova în Uniunea Europeană. „R. Moldova acum se află la cea mai avansată etapă a integrării europene din istoria sa...
• • •
Alte ştiri de Ziarul de Garda
Acum o oră
13:20
Fotografiile unui decret care ar fi fost semnat de Maia Sandu sunt FALSE, atenționează purtătorul de cuvânt al președintei # Ziarul de Garda
În spațiul public au apărut fotografiile unui decret care ar fi fost semnat de către președinta R. Moldova Maia Sandu, prin care aceasta ar fi acordat competențe suplimentare poliției, militarilor și funcționarilor publici pentru a folosi forța în scopul asigurării ordinii publice. Potrivit purtătorului de cuvânt al șefei statului, Igor Zaharov, acest ordin este însă...
Acum 2 ore
12:50
Comisia de evaluare a procurorilor anunță desfășurarea unei noi audieri publice în cadrul procesului de evaluare externă. Luni, 7 iulie, la ora 16:00, în incinta Institutului Național al Justiției, va fi audiat procurorul Andrei Bălan, încadrat în statele de personal ale Procuraturii Anticorupție. În pregătirea audierii, Comisia a analizat dosarul de evaluare al procurorului, care conține: declarațiile...
12:30
Rusia a declarat joi, 3 iulie, că a acceptat scrisorile de acreditare ale unui nou ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima națiune care recunoaște Guvernul taliban al țării, scrie Reuters. Într-o declarație, Ministerul rus de Externe a afirmat că Moscova vede perspective bune de dezvoltare a legăturilor și va continua să sprijine Kabulul în domeniul...
12:20
Cel mai scăzut număr de decese în accidente rutiere, din ultimul deceniu, înregistrat în prima jumătate a anului 2025 # Ziarul de Garda
În primele șase luni ale acestui an, situația accidentelor rutiere la nivel național indică o evoluție pozitivă, anunță oamenii legii. Potrivit datelor centralizate, numărul de decese în urma accidentelor rutiere este cel mai scăzut din ultimul deceniu – 77. Potrivit statisticilor, în ultimii trei ani se constată o stabilitate în ceea ce privește situația accidentară la...
12:10
Siegfried Mureșan: „Liderii UE își vor arăta sprijinul pentru securitatea R. Moldova în fața amenințărilor dinspre Federația Rusă” # Ziarul de Garda
Astăzi, 4 iulie, Chișinăul găzduiește primul summit bilateral R. Moldova – Uniunea Europeană. Referindu-se la importanța acestei eveniment, Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova, a enunțat că acesta „confirmă sprijinul clar al liderilor europeni pentru procesul de aderare a R. Moldova”. Mureșan a enumerat punctele-cheie ale întâlnirii bilaterale de astăzi...
Acum 4 ore
11:30
Ipoteca comercială – standard și green de la maib: soluția financiară completă pentru antreprenorii care gândesc pe termen lung # Ziarul de Garda
Maib, liderul inovației în sectorul bancar din Republica Moldova, anunță lansarea unui nou produs ipoteca comercială, disponibil în două versiuni: standard și green. Acest produs este conceput pentru a răspunde nevoilor antreprenorilor locali, oferind o soluție flexibilă și completă pentru finanțarea bunurilor imobile comerciale, industriale sau de producere. Ipoteca comercială de la maib este mai...
11:30
Expoziția de vagoane revine la Chișinău. Programul evenimentelor de comemorare a victimelor celui de-al doilea val de deportări # Ziarul de Garda
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” va fi vernisată și în 2025 la Chișinău, anunță Guvernul, în comemorarea victimelor celui de-al doilea val de deportări. Astfel, evenimentul de inaugurare va avea loc sâmbătă, 5 iulie, începând cu ora 20:00, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Expoziția, care este la a treia...
11:20
Prețurile pentru produsele petroliere la pompă „revin încet” la valorile anterioare # Ziarul de Garda
După o perioadă de turbulentă, pe fundalul stabilizării relative a situației geopolitice din Orientul Mijlociu, cotațiile Platts înregistrează o tendință de descreștere, fapt ce contribuie direct la reducerea prețurilor la benzină și motorina standard pe piața internă, anunță vineri, 4 iulie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). După ce pe parcursul lunii iunie prețurile...
11:10
Fashion Show & Music Evening revine cu cea de-a doua ediție. Detalii despre eveniment # Ziarul de Garda
Pe 19 iulie, parcarea magazinului Kaufland Ciocana se va transforma într-o adevărată scenă de inspirație locală, unde muzica, moda și produsele autentice vor crea o experiență memorabilă în cadrul Fashion Show & Music Evening, ediția a doua. Evenimentul este dedicat promovării producătorilor locali, femeilor antreprenoare și creativității autohtone. Acesta este ultimul eveniment, parte din caravana...
11:00
Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 11 000 000 lei, comisă de o asociație patronală. Oamenii legii au descins cu percheziții # Ziarul de Garda
O asociație patronală este investigată pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legi au descins cu percheziții la oficiul asociației. Procurorii PCCOCS, de comun cu Serviciul Fiscal de Stat, investighează o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de...
10:50
NATO înființează în România un centru logistic pentru livrările militare în Ucraina # Ziarul de Garda
Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritoriul României, fiind al doilea hub logistic de acest tip după cel din Polonia, relatează Reuters. NATO înființează un nou hub logistic în România, al doilea de acest tip dedicat livrărilor militare către Ucraina, după cel deja operațional din Polonia. Prin...
10:30
Victoria Furtună și Alexei Lungu au participat la Putna la comemorarea morții lui Ștefan cel Mare. Reprezentanții lăcașului susțin că Furtună ar fi filmat „pe ascuns” un clip video, mințind că „sunt excursioniști” # Ziarul de Garda
Victoria Furtună, președinta Partidului „Moldova Mare”, ar fi filmat „pe ascuns” un clip video politic la Mănăstirea Putna, susțin reprezentanții lăcașului. G4Media a scris anterior că la manifestările de miercuri, 2 iulie, de la Mănăstirea Putna, organizate pentru comemorarea morții domnitorului Ștefan cel Mare, au participat doi dintre liderii pro-ruși din Republica Moldova, Furtună și...
10:20
RISE Moldova/ Detalii despre interlopii moldoveni care au dat foc la Slava Ukraina # Ziarul de Garda
Doi interlopi din Găgăuzia, cu experiență în spargeri de bancomate și furturi organizate în Rusia, au fost racolați de serviciile secrete ruse pentru a incendia mai multe clădiri din Estonia. Prima țintă, la începutul acestui an, a fost un magazin aflat la 10 kilometri de o bază militară NATO. A doua: restaurantul Slava Ukraina din...
10:10
De la două grajduri, la solicitări de un miliard de euro: cazul „Seksimp” la CtEDO – de la falsuri la fapte # Ziarul de Garda
La mijlocul lunii mai, numeroase canale de Telegram, dar și primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, acuzau că președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, „se numără printre judecătorii care au prejudiciat statul cu aproape un miliard de euro”. Deputații blocului „Victorie” au preluat subiectul și au propus crearea unei comisii de anchetă „pentru investigarea circumstanțelor care au...
10:00
Taxele vamale impuse de Trump: președintele SUA intenționează să își informeze vineri partenerii despre aplicarea acestora # Ziarul de Garda
Președintele american Donald Trump a afirmat că intenționează să trimită scrisori partenerilor comerciali ai SUA încă de vineri, 4 iulie, informându-i despre impunerea unor taxe vamale punitive, deoarece negocierile pe această temă intră în faza finală, relatează AFP, citat de Agerpres. „Intenționez să trimit o scrisoare pentru a indica taxele vamale pe care vor trebui...
Acum 6 ore
08:30
Moment istoric: Primul summit bilateral R. Moldova – Uniunea Europeană: „Mergem înainte, într-o direcție corectă” # Ziarul de Garda
Astăzi, 4 iulie, Chișinăul găzduiește primul summit bilateral R. Moldova–Uniunea Europeană. Este o premieră simbolică, pentru prima dată liderii UE vin împreună la Chișinău ca să discute cu liderii țării despre viitorul comun al R. Moldova în Uniunea Europeană. „R. Moldova acum se află la cea mai avansată etapă a integrării europene din istoria sa...
08:20
LIVE TEXT/ Rușii au lovit Kievul cu drone și rachete toată noaptea: cel puțin 19 persoane rănite. Război în Ucraina, ziua 1227 # Ziarul de Garda
08:00 Rusia a lansat un atac masiv cu rachete și drone care a vizat capitala și alte orașe din Ucraina Cel puțin 19 persoane au fost rănite, iar 14 victime au fost spitalizate, potrivit primarului Kievului, Vitali Klichko. Atacul a avariat clădiri de apartamente, întreprinderi, o școală, o unitate medicală, linii de cale ferată și...
Acum 24 ore
22:30
LIVE TEXT/ Alertă de raid aerian în mai multe regiuni. În Kiev, apărarea antiaeriană a doborât trei drone. Război în Ucraina, ziua 1226 # Ziarul de Garda
UPDATE 22:25 Alerta de raid aerian este activă în mai multe regiuni din Uctaina, inclusiv în capitală. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că rămășițele unei drone au căzut pe acoperișul unei clădiri rezidențiale. Nu au fost raportate victime deocamdată. Timur Tkacenko, șeful administrației militare a orașului Kiev, a confirmat că trei drone a fost...
22:10
Elevii din clasele I-IX vor primi un ajutor unic de 1 000 de lei. Rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025, votată în lectura a doua # Ziarul de Garda
Parlamentul a votat joi, 3 iulie, în lectura a doua rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025. Modificările legislative sunt efectuate pentru a finanța unele măsuri de susținere a populației, conform unui comunicat de presă. În jur de 295 000 de elevi din clasele I-IX vor primi un ajutor unic de 1 000 de lei....
21:50
Mai multe organizații cer revizuirea legislației pentru protejarea jurnaliștilor, după mai multe cazuri recente de agresiune și intimidare. Președintele Parlamentului spune că ar urma modificări la Codul penal # Ziarul de Garda
În contextul creșterii numărului de cazuri de intimidare a jurnaliștilor, mai multe organizații mass-media fac apel către autoritățile R. Moldova să fortifice, în regim prioritar, garanțiile legale privind siguranța și protecția jurnaliștilor pentru a redresa amenințările emergente la adresa presei și a contracara cultura impunității. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat joi, 3 iulie, că...
21:10
CSJ are un nou judecător: șefa statului a semnat decretul privind numirea lui Leonid Chirtoacă. Acesta a intrat în vigoare astăzi # Ziarul de Garda
Avocatul Leonid Chirtoacă a fost numit în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Președinta Maia Sandu a semnat miercuri, 2 iulie, secretul de numire. Conform documentului, judecătorul Curții Supreme de Justiție își începe activitatea la data intrării în vigoare a decretului. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial joi, 3 iulie, și...
20:30
LIVE TEXT/ Putin i-a spus lui Trump că Rusia nu va renunța la obiectivele sale de război în Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1226 # Ziarul de Garda
UPDATE 20:29 În timpul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump la 3 iulie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că „Rusia va continua să își urmărească obiectivele” în războiul împotriva Ucrainei, a declarat consilierul Kremlinului Yuri Ușakov, citat de presa ucraineană. Conversația de o oră dintre cei doi președinți s-a axat pe războiul...
19:50
Justiție după aproape 30 de ani: dosarul unui bărbat care ar fi ucis în bătaie o tânără de 16 ani, pentru că l-ar fi respins, trimis în instanță. Acesta ar fi fugit din țară cu acte false # Ziarul de Garda
Un bărbat care ar fi ucisă în bătaie o tânără de 16 ani, după ce acesta l-ar fi respins, ajunge pe banca acuzaților abia după aproape 30 de ani. Oamenii legii au anunțat joi, 3 iulie, că Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni, a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în instanța de judecată a cauzei...
19:10
Cetățenii pot primi până la 200 de mii de lei pentru modernizarea locuințelor. Guvernul lansează un nou program de granturi pentru reabilitarea energetică a caselor – Casa Verde # Ziarul de Garda
Guvernul a anunțat joi, 3 iulie, o nouă oportunitate de finanțare pentru modernizarea locuințelor individuale. Casa Verde – un produs de finanțare care oferă granturi pentru lucrări de eficiență energetică – a fost lansat la nivel național, conform unui comunicat de presă. Casa Verde oferă beneficiarilor finanțare nerambursabilă de până la 200 000 de lei...
18:00
Un judecător de instrucție urmează să fie eliberat din funcție. CSJ a respins contestația magistratului, care nu a promovat evaluarea integrității pentru instanța supremă # Ziarul de Garda
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins contestația depusă de judecătorul Grigore Manoli, care nu a promovat evaluarea integrității pentru funcția la care candida, de judecător la instanța supremă. Completul special, format din Stela Procopciuc, Diana Stănilă și Stella Bleșceaga, a luat decizia joi, 3 iulie, cu unanimitate de voturi, conform dispozitivului publicat. Magistratul de...
17:50
Instalații de tratare a apei potabile pentru locuitorii din 85 de localități. Banii necesari, împrumutați de la Regatul Belgiei # Ziarul de Garda
Peste 55 000 de locuitori ai R. Moldova vor avea acces la apă potabilă și sigură, după ce în 85 de localități vor fi instalate sisteme de chioșcuri de apă BOSAQ. Pentru implementarea acestui proiect, Regatul Belgiei va acorda țării noastre un împrumut de 12 milioane de euro. Parlamentul a aprobat în prima lectură ratificarea Acordului...
17:20
Controale inopinate la stațiile PECO: „A fost confirmată înșelarea consumatorilor la volum” # Ziarul de Garda
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a efectuat controale inopinate la mai multe stații PECO din R. Moldova, după ce un videoclip care arată un experiment efectuat la câteva stații a devenit viral pe YouTube. Autorii videoclipului au mers la câteva benzinării populare și au detectat alimentări insuficiente. Ca urmare a...
16:50
LIVE TEXT/ Putin a declarat că va discuta astăzi cu Trump la telefon. Război în Ucraina, ziua 1226 # Ziarul de Garda
UPDATE 16:41 Președintele rus Vladimir Putin a declarat că va avea astăzi o conversație telefonică cu liderul Statelor Unite Donald Trump. Despre acest lucru a scris Ria Novosti, agenția de știri de stat rusească, fără a oferi și alte detalii. Putin și Trump au vorbit la telefon deja de cinci ori de când președintele american...
16:50
Maia Sandu va efectua vizite de lucru în două țări europene, „în contextul eforturilor de promovare a integrării europene a R. Moldova” # Ziarul de Garda
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, va întreprinde vizite de lucru în Polonia și Italia. Potrivit unui comunicat al Președinției din 3 iulie, aceste vizite vor avea loc în contextul „eforturilor continue de promovare a integrării europene a R. Moldova și consolidării relațiilor bilaterale cu țările partenere”. Pe 8 iulie, șefa statului se va afla la...
16:40
Aeronavele fără pilot la bord care vor trece ilegal frontiera de stat a R. Moldova vor putea fi distruse sau neutralizate. Cum se va proceda în cazul aeronavelor cu pilot # Ziarul de Garda
Aeronavele fără pilot la bord care vor trece ilegal frontiera de stat a R. Moldova vor putea fi distruse neutralizate sau zborul acestora va fi luat sub control de către Forțele Aeriene, subordonate Ministerului Apărării al R. Moldova. În cazul aeronavelor fără pilot la bord, care survolează ilegal spațiul aerian al R. Moldova și este...
16:30
R. Moldova și Ucraina vor putea exporta mai multă energie electrică în UE: „Va permite producătorilor de energie electrică din surse regenerabile din R. Moldova să obțină profituri suplimentare” # Ziarul de Garda
Capacitatea maximă de export a energiei electrice din Ucraina și R. Moldova către țările UE a fost majorată la 900 MW, a anunțat joi, 3 iulie, Ministerul Energiei. Din această capacitate, R. Moldova îi revin 15% sau 135 MW. Potrivit unui comunicat de presă, creșterea capacității maxime de export de la 650 la 900 MW...
16:10
Instanța se va pronunța cu privire pe cazul bașcanei Găgăuziei Evghenia Guțul și a fostei secretare a partidului „Șor” Svetlana Popan, pe 5 august, la ora 12:00. Anterior procurorii au cerut pentru bașcană aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 9 ani în închisoare de tip semiînchis și privarea de activitatea de membru...
15:20
Începând cu 3 iulie 2025, un nou sector al drumului M1 devine funcțional, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Acesta include podul construit peste râul Bâc, care asigură acum continuitatea drumului național M1 pe sensul de circulație Dubăsari – Leușeni. De asemenea, pasajul construit peste calea ferată din această zonă facilitează un trafic mai fluid,...
15:10
Primăriile vor fi obligate să înființeze serviciul public de salubrizare a localităților. Proiectul de lege privind serviciul public de salubrizare a fost susținut în lectura a II-a de 56 de deputați, astăzi 3 iulie. Modificările vor obliga autoritățile publice locale să organizeze colectarea separată a deșeurilor în cinci fracții: hârtie și carton, sticlă, plastic și metal, biodeșeuri...
15:10
LIVE TEXT/ Comandantul-șef adjunct al marinei ruse, ucis într-un atac cu rachete ucrainene. Război în Ucraina, ziua 1226 # Ziarul de Garda
UPDATE 15:05 Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunct al comandantului-șef al marinei ruse pentru trupele de coastă și artilerie, a murit „îndeplinindu-și datoria de ofițer împreună cu camarazii săi”, a declarat guvernatorul Ținutului Primorie, Oleg Kojemiako, potrivit Novaia Gazeta Europe. Organizația veterană a pușcașilor marini „Taifun” susține că Gudkov și alți aproximativ 10 militari au fost uciși...
14:40
Alocații lunare majorate cu 250 de lei pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl # Ziarul de Garda
Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomică Electrică Cernobîl, cu grad de dizabilitate sever, accentuat și mediu vor primi alocații lunare de stat majorate. Astăzi, 3 iulie, Parlamentul a votat în lectura a II-a un proiect de modificare a Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație. Alocațiile lunare de stat...
14:30
Începând cu vineri, 4 iulie 2025, vor fi instituite restricții de circulație pe Drumul Național 5 (DN5), care se află atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Bulgariei, în zona Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse, în intervalul orar 10:00–20:00. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova a emis o alertă de călătorie pentru...
14:20
Agenții imobiliari vor fi obligați să obțină un certificat de competență profesională și să încheie contracte scrise cu clienții # Ziarul de Garda
Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată. Proiectul de lege privind activitatea persoanelor care activează în acest domeniu a fost votat în prima lectură de 57 de deputați. Proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari are drept scop asigurarea transparenței și protecției consumatorilor, în contextul dezvoltării pieței imobiliare în R. Moldova. În legislație vor fi stabilite condiții...
14:00
Atacant al echipei engleze Liverpool, mort alături de fratele său într-un accident rutier. Avea 28 de ani # Ziarul de Garda
Diogo Jota, atacant portughez care evolua la echipa engleză Liverpool FC, campioana din Premier League, a murit la vârsta de 28 de ani într-un accident rutier, transmit publicația spaniolă Marca și publicația italiană Gazzetta dello Sport. Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în Spania, pe autostrada A-52, în provincia Zamora. Diogo Jota ar fi...
Ieri
13:50
„Aderarea R.Moldova la UE până în 2030 e un obiectiv realizabil”, afirmă Președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European # Ziarul de Garda
Aderarea deplină a R. Moldova la UE până în 2030 este un obiectiv realizabil, în condițiile unei „voințe politice susținute”, a afirmat joi, 3 iulie, președintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European, David McAllister, înainte de summitul UE-R. Moldova de pe 4 iulie, de la Chișinău, scrie Agerpres. „Primul summit UE-Moldova de la...
13:10
Adoptat de Parlament: A fost instituit un cadru specializat anticorupție la nivelul instanțelor judecătorești # Ziarul de Garda
A fost instituit un cadru specializat anticorupție la nivelul instanțelor judecătorești. Astfel, în Judecătoria Chișinău va activa un Colegiu anticorupție, iar în Curtea de Apel Centru vor fi complete specializate anticorupție. Pentru lectura a II-a, proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost îmbunătățit, urmare a recomandărilor...
13:10
Constantin Borosan a fost numit în funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică # Ziarul de Garda
Constantin Borosan a fost numit în funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 57 de deputați pe 3 iulie. Documentul va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2025. Candidatura lui Constantin Borosan a fost propusă...
13:00
Rata totală de promovare a examenului de bacalaureat a crescut comparativ cu 2024 și constituie 72,68% # Ziarul de Garda
Rezultatele finale ale examenului național de bacalaureat, sesiunea de bază, după examinarea contestațiilor, au fost publicate astăzi, 3 iulie 2025, în centrele de bacalaureat. Potrivit acestora, rata de promovare a examenului din 2025 este în creștere comparativ cu 2024. La sesiunea de bacalaureat 2025 au fost admiși aproape 18 mii de candidați. La sesiunea de...
12:40
Fotbalist al echipei engleze Liverpool, mort alături de fratele său într-un accident rutier. Avea 28 de ani # Ziarul de Garda
Diogo Jota, atacant portughez care evolua la echipa engleză Liverpool FC, campioana din Premier League, a murit la vârsta de 28 de ani într-un accident rutier, transmit publicația spaniolă Marca și publicația italiană Gazzetta dello Sport. Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în Spania, pe autostrada A-52, în provincia Zamora. Diogo Jota ar fi...
12:30
Fotbalist al echipei engleze Liverpool, mort alături de fratele său în urma unui accident rutier. Avea 28 de ani # Ziarul de Garda
Diogo Jota, atacant portughez care evolua la echipa engleză Liverpool FC, campioana din Premier League, a murit la vârsta de 28 de ani într-un accident rutier, transmit publicația spaniolă Marca și publicația italiană Gazzetta dello Sport. Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în Spania, pe autostrada A-52, în provincia Zamora. Diogo Jota ar fi...
12:20
Diogo Jota, atacantul portughez al echipei Liverpool, campioana din Premier League, a murit la vârsta de 28 de ani într-un accident rutier, transmit publicația spaniolă Marca și publicația italiană Gazzetta dello Sport. Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în Spania, pe autostrada A-52, în provincia Zamora. Diogo Jota ar fi pierdut controlul volanului, iar...
12:00
Scriu aceste rânduri de la Erevan, capitala Armeniei, în timp ce la Chișinău e aproape de start Summitul UE – Republica Moldova. Aparent, nu ar exista vreo legătură între summitul de la Chișinău și orice eveniment din Armenia, dar câteva zile petrecute în această țară din Caucaz m-au făcut să privesc cu alți ochi agenda...
11:50
Ziua de vineri, 4 iulie, promite a fi una fierbinte. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de caniculă pentru întreaga zi, care vizează tot teritoriul țării. Conform datelor meteo, pentru vineri se estimează că temperatura maximă a aerului va înregistra valori cuprinse între +33..+35°C. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă...
11:30
VIDEO/ Ședința Parlamentului: Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție, pe agendă # Ziarul de Garda
Parlamentul se întrunește astăzi, 3 iulie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt 9 proiecte de lege.
11:10
Un lot de țigarete nedeclarate au fost depistate pe pista de ieșire din postul vamal Cahul–Oancea de către ofițerii Echipelor Mobile Sud # Ziarul de Garda
Ofițerii Echipelor Mobile Sud au depistat un lot de țigarete nedeclarate în cadrul unei operațiuni de control desfășurate pe pista de ieșire din postul vamal Cahul–Oancea, în seara zilei de 2 iulie 2025, în jurul orei 20:00. Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării. Un cetățean moldovean în vârstă de 40 de ani, care era...
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.