28 IUNIE 1940 ÎN ISTORIA ŢINUTULUI MIORITIC (I)
Libertatea Cuvântului,
28 iunie 2025 09:20
„Naţiunea creştină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele
• • •
Alte ştiri de Libertatea Cuvântului
Acum 4 ore
10:10
La Haga, liderii NATO au decis: minim 5% din PIB pentru apărare și un mesaj clar — un atac împotriva unuia e un
Acum 6 ore
09:20
„Naţiunea creştină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele
09:00
O dronă rusească a explodat într-un apartament din Odesa: un cuplu este ucis # Libertatea Cuvântului
La 28 iunie, în Odesa, salvatorii au scos din dărâmături corpurile unui cuplu care a murit în urma unui atac cu drone rusești
Acum 24 ore
21:30
Campania de propagandă antiucraineană a premierului ungar, Viktor Orban, lansată în cadrul așa-numitelor „consultări naționale”, a eșuat: aceasta este opinia opoziției ungare. Potrivit
21:20
Pe 26 iunie, ca urmare a schimbului de prizonieri, s-a întors în Ucraina din captivitatea rusă, Petro Șcerbatyi, în vârstă de 42 de
21:20
Pentru prima dată spectacolul „Romeo și Julieta” a fost jucat în curtea Cetății Hotinului. Dar și spectatorii au fost neobișnuiți – militari ucraineni,
Ieri
08:40
Am procurat pentru apărătorul Ucrainei, consăteanul nostru Mihail modemul satelit Starlink necesar și stația de încărcare EcoFlow. Acest echipament a fost achiziționat cu
08:20
Vor putea oare dronele vâna oameni în Kiev, Lviv și Cernăuți: experții despre cea mai recentă amenințare # Libertatea Cuvântului
Fostul purtător de cuvânt al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a evaluat nivelul amenințărilor despre care a avertizat o voluntară.
07:40
Acasă, în satul Lomacinți, din fostul raion Secureni, s-a întors apărătorul Ucrainei, Andrii Belotkaci, în vârstă de 41 de ani. Copământeanul nostru a
07:40
În centrul satului Probotești, Maria Gheorghiu va deschide în curând un magazin datorită unui grant pentru tineri # Libertatea Cuvântului
Maria Gheorghiu a crescut într-o familie de antreprenori care au propria afacere în domeniul comerțului. De la o vârstă fragedă, fata și-a văzut
07:40
Pe 26 iunie, Ucraina și Rusia au efectuat o nouă etapă a schimbului de prizonieri. Au fost înapoiați tineri apărători sub vârsta de
26 iunie 2025
19:30
Sfat util. Cel mai bun ritual cu lavandă pentru a curăța energiile negative din casă. Momentul optim pentru a-l realiza # Libertatea Cuvântului
Lavanda, o plantă renumită pentru proprietățile sale relaxante și calmante, este folosită de secole în diverse ceremonii de curățare energetică pentru a purifica
Mai mult de 2 zile în urmă
10:20
Viața tânără a satului decurge în școală. Acolo se formează viitorul lui, precum și al societății, în general. Chiar și într-o localitate mică
07:50
ONU a adăugat Rusia pe „lista rușinii” pentru crime împotriva copiilor ucraineni # Libertatea Cuvântului
Raportul Secretarului General al ONU indică o creștere a numărului de crime, mutilări, atacuri asupra școlilor și spitalelor, responsabilitatea pentru care este atribuită
25 iunie 2025
21:50
Atac asupra suveranității: Comisarul UE a anunțat amploarea distrugerii patrimoniului cultural al Ucrainei # Libertatea Cuvântului
De la începutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, aproape 500 de obiective culturale au fost deteriorate. Acest lucru a
21:10
Delegația regiunii Cernăuți a prezentat potențialul economic și investițional al ținutului nostru la forumul internațional din România # Libertatea Cuvântului
În orașul Siret (România) s-a desfășurat forumul internațional „Dinamica businessului transfrontalier în Europa de Est: Regiunea de Frontieră România-Ucraina-Republica Moldova”. La eveniment a
19:20
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, s-a întâlnit cu Președintele american, Donald Trump, la Haga, după o pauză de două luni. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski,
19:20
Fapt divers. Citrinul – piatra superbă care atrage norocul și prosperitatea în viața noastră. Este foarte importantă în Feng Shui # Libertatea Cuvântului
Potrivit tradiției Feng Shui, citrinul este considerat un adevărat magnet pentru abundență și energie pozitivă. Citrinul este o piatră superbă care aduce noroc
19:10
În Bucovina au fost reținuți 9 bărbați care au trebuit să plătească 84.000 de euro pentru o „excursie” în România # Libertatea Cuvântului
Militarii operativi ai detașamentului de grăniceri din Cernăuți, împreună cu reprezentanții Poliției Naționale au reținut un grup de persoane care au încercat să
19:10
Fermierii din regiunea Cernăuți au obținut anul trecut producție în sumă de peste 1 miliard grivne # Libertatea Cuvântului
Potrivit datelor de statistică, în 2024, în regiunea Cernăuți s-au obținut produse agricole în valoare de 1, 34 milioane grivene, la prețurile constante
24 iunie 2025
20:20
Astăzi a fost petrecut pe ultimul drum pământesc apărătorul Ion Temciuc, locuitor al satului Ciudei, care și-a pierdut viața în luptele pentru independența
20:20
În acest an, din cauza condițiilor meteorologice, recoltarea cartofilor, în special a soiului ultra-timpuriu Riviera, a început în primele zece zile ale lunii
20:10
Administrația Militară Regională Dnipropetrovsk a actualizat datele privind numărul de morți și răniți ca urmare a atacului rusesc. Numărul morților în Dnipro ca
09:40
Sânzienele sau Drăgaica, cum mai este denumită în popor (sărbătorite la 24 iunie, de ziua naşterii lui Ioan Botezătorul) este o sărbătoare religioasă
09:30
Serviciul Securității a prevenit două atentate la viața Președintelui Ucrainei # Libertatea Cuvântului
Inculpații din acest caz, pe lângă planificarea unei tentative de asasinat asupra lui Volodymyr Zelenski, au colectat, de asemenea, informații și le-au transmis
09:00
„Acesta este modul în care războiul din Ucraina va trebui să se încheie”: experții numesc scenarii pentru final # Libertatea Cuvântului
După ce Kremlinul a revendicat un presupus avantaj strategic, analiștii ucraineni au descris situația reală de pe câmpul de luptă. Pe fondul ofensivei
23 iunie 2025
18:40
Cântăreața americană, Madonna, și-a declarat încă o dată poziția cu privire la război și pace. Pe pagina sa de Instagram, artista, în vârstă
18:40
În cadrul Programului de reabilitare a militarilor ucraineni răniți „Terapie prin călătorie”, inițiată de Administrația Militară Regională Cernăuți, a avut loc a doua
18:30
Astăzi, locuitorii orașului Chițmani l-au petrecut pe ultimul drum pe apărătorul Ucrainei, Dmytro Novițki. În legătură cu aceasta, în Comunitate a fost anunțată
18:30
În ultimele zece zile, în rezultatul schimburilor de prizonieri, din captivitatea rusească au fost eliberați nouă locuitori ai regiunii Cernăuți # Libertatea Cuvântului
Aceasta este o veste incredibilă care ne emoționează până la lacrimi. Imaginați-vă: nouă oameni care au trecut prin captivitate, torturi sunt, în sfârșit,
18:30
Câtă literatură în limba rusă a fost scoasă din bibliotecile din regiunea Cernăuți? # Libertatea Cuvântului
De la începutul anului, aproape 22.000 de cărți în limba rusă au fost scoase din bibliotecile din regiunea Cernăuți. Aproximativ 37 la sută
09:10
Kievul a fost atacat de inamic în timpul nopții. Urmările bombardamentelor sunt în curs de curățare în mai multe locuri din oraș. Situația
22 iunie 2025
22:10
Putin trăiește în iluzii: un general american prezice înfrângerea Rusiei în război # Libertatea Cuvântului
Președintele rus, Vladimir Putin, continuă să creadă în invincibilitatea sa, ceea ce îl face să înainteze pretenții față de patru regiuni ucrainene. Cu
16:30
Nutriţie. Obezitatea la copii – o problemă tot mai mare. Sfaturi cum să protejezi copilul de kilogramele în plus # Libertatea Cuvântului
În ultimele decenii, numărul copiilor care suferă de obezitate a crescut alarmant la nivel global. Alimentația dezechilibrată, lipsa activității fizice și obiceiurile nesănătoase
15:00
Pe fiecare dintre cei dispăruți fără veste îi așteaptă familia – părinți, parteneri, copii, frați și surori. Psihologii numesc această stare „pierdere nedefinită”
14:40
Pe Aleea Gloriei din orașul Herța au apărut șase noi panouri cu chipurile Eroilor căzuți în lupte pentru independența țării # Libertatea Cuvântului
Cu această ocazie a avut loc un miting de doliu cu participarea conducerii Comunității Teritoriale Herța, slujitorilor altarului, a părinților și rudelor celor
09:50
În localitatea Ciudei a sosit o veste neagră. În luptele pentru independența Ucrainei a căzut Ion Temciuc, locuitor al acestui sat. Corpul său
09:10
Zelenski a negat falsurile despre Patriot și a vorbit despre noile arme ucrainene împotriva dronelor „Shahed” # Libertatea Cuvântului
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a negat zvonurile despre distrugerea sistemelor de apărare aeriană Patriot. Potrivit lui, niciuna dintre aceste instalații nu a fost
21 iunie 2025
19:50
La 20 iunie curent, Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți, în parteneriat cu Lectoratul de Limba
17:20
Suntem bucuroși să anunțăm trimiterea de ajutor pentru eroii noștri de pe front, care apără zilnic viitorul nostru pașnic. Acesta este sprijinul nostru,
16:50
Pe autostrada M-19, secțiunea de lângă satul Hrușăuți, continuă lucrările de așternere a noului strat asfaltic # Libertatea Cuvântului
Pe secțiunea drumului M-19 Domanovo — Kovel — Cernăuți — Tereblece, continuă lucrările de restabilire a învelișului rutier. În special, la marginea satului
14:20
Constantin Kolotilo, locuitor al satului Cerepcăuți, CT Hliboca, s-a întors din captivitatea rusă în Ucraina, a anunțat primarul CT Hliboca, Grigori Vanzuriak, scrie
10:00
Anul acesta, solstiţiul de vară a avut loc sâmbătă, 21 iunie, la ora 05.42, marcând începutul verii astronomice şi cea mai lungă zi
09:40
Putin vrea să distrugă Ucraina și să supună poporul – ISW pe ultimele declarații ale dictatorului # Libertatea Cuvântului
Cu o zi înainte, Putin a făcut o serie de declarații cinice. În special, el a spus că rușii și ucrainenii se presupune
09:10
Infanterist marin din Mariupol s-a căsătorit după captivitate: ea scria scrisori, iar el suferea torturi # Libertatea Cuvântului
Dmytro a scris ultimul mesaj iubitei sale sub bombardament rusesc în Mariupol pe 12 martie 2022. La o zi după întoarcerea din captivitatea
20 iunie 2025
21:20
Ucraina a realizat un nou schimb de prizonieri cu inamicul: care sa întors acasă # Libertatea Cuvântului
Ca parte a schimbului, soldații grav răniți și grav bolnavi s-au întors în Ucraina, cel mai în vârstă dintre ei având 60 de
21:00
Premianții concursului regional al susținerii lucrărilor de cercetare, Andrea-Anastasia Mironescu (locul II, secțiunea chimie) și Patricia Strugareanu (locul III, secțiunea istorie) de la
20:30
Aproape 22 de milioane de grivne vor fi primite de 6 comunități din regiunea Cernăuți pentru a crea un spațiu educațional modern # Libertatea Cuvântului
Conform rezultatelor selecției cererilor de proiecte prin decizia Guvernului privind distribuirea subvențiilor educaționale în cadrul unui fond special, CT Nedoboivți (Nădăbăuți) va primi
18:40
Sfat util. Căpșuni la congelator. Cum pot fi păstrate pentru rețete delicioase # Libertatea Cuvântului
Căpșunile pe cât sunt de delicioase, pe atât de puțin timp rezistă. Cel mai bun mod de a păstra căpșunile și peste iarnă
10:50
Spuneți-i Kievului un „nu” sincer: SUA semnalează o nouă realitate pentru Ucraina # Libertatea Cuvântului
Trump nu a reușit să se opună Kremlinului, dar a înțeles o chestiune strategică importantă despre Ucraina. Ucraina are nevoie de un plan
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.