Moldovenii angajați în Elveția vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Unghiul, 9 iunie 2025 10:20

Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc sau au muncit legal în Elveția, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate sau de urmaș. Acest lucru va fi posibil în baza Acordului în domeniul securității sociale, semnat la Berna, de către ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, cu ambasadorul Confederației Elvețiene, Stephan Cueni, […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Unghiul

Acum 24 ore
15:50
Atleții din Ungheni continuă să obțină rezultate remarcabile pe plan național. La Campionatul Republicii Moldova de atletism, categoria seniori, doi sportivi antrenați de Mihai Grosu au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Ecaterina Cernat a obținut locul I la proba de 5000 metri, o performanță deosebită, mai ales în contextul revenirii sale după […]
15:50
Deja al 5-lea an, ansamblul de dansatori cu titlul model „Hora de la Prut” din municipiul Ungheni, condus de coreograful, Tudor Babin participă la „Festivalul dansului popular moldovenesc” ce se desfășoară în satul Dereneu, Călărași. Ediția din acest an a festivalului a reunit comunități de dansatori din Republica Moldova și din alte colțuri ale Europei […]
15:40
Au trecut 33 de ani de la conflictul armat de pe Nistru din 1992, dar rănile acelui război nu s-au închis pentru toți. Un tată își amintește, cu durere și demnitate, de fiul său Vladimir, căzut în luptă la doar 22 de ani. Tânărul, polițist la Chișinău, a plecat pe front împreună cu colegii săi […]
15:30
În acest an, urmează să fie reabilitate 54 de drumuri regionale, pe o lungime totală de 123 de kilometri. Acest lucru va fi realizat din contul fondurile suplimentare alocate în Fondul Rutier prin Bugetul PLUS, transmite IPN. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că […]
15:30
Peste 1 500 de funcții didactice în grădinițe și în școli au fost scoase la concurs. Ministerul Educației și Cercetării a lansat înscrierile pentru prima etapă a concursului, destinată exclusiv cadrelor didactice debutante. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 22 iunie, transmite IPN. Potrivit secretarului general la MEC, Galina Rusu, cele mai multe funcții vacante […]
Ieri
14:10
Tot mai mulți moldoveni se confruntă cu reacții alergice puternice provocate de polenul ambroziei, o plantă invazivă, care se răspândește rapid pe teritoriul țării. Agenția Națională pentru Sănătate Publică avertizează că luna iunie este perioada critică pentru combaterea acestei plante, înainte ca ea să producă polenul agresiv, care afectează sănătatea, transmite IPN Ambrozia artemisiifolia, cunoscută […]
13:00
Începând cu luna februarie a acestui an, Centrul Național Anticorupție (CNA) a demarat campania națională „Decid cu Integritate – Aleg cu Responsabilitate”, menită să promoveze transparența și responsabilitatea în procesul electoral din Republica Moldova. În acest context, în mai multe raioane ale țării au loc sesiuni de informare dedicate combaterii corupției electorale. Recent, o astfel […]
11:10
Elevii Gimnaziului Cetireni au obținut locul I la campionatul de robotică, categoria până la 10 ani – un rezultat cu atât mai remarcabil, cu cât este primul lor premiu și participă de puțin timp la astfel de competiții. Echipa formată din trei copii entuziaști și coordonată de profesorul Gheorghe Ciobanu, a reușit să convingă juriul […]
11:10
Bacalaureatul nu înseamnă doar foi de test și sunetul ceasului de pe peretele din sala de examen. Înseamnă emoții, frici, nopți nedormite și speranța că patru cifre dintr-un certificat pot deschide drumuri mai largi. Pentru liceenii din Ungheni, BAC-ul este deja în plină desfășurare, iar noi am vrut să aflăm: de care probă se tem […]
11:10
Republica Moldova a deschis un Consulat onorific în orașul Heiloo, Regatul Țărilor de Jos. La inaugurare a participat și președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN. „Evenimentul de astăzi este o dovadă că am reușit să construim un parteneriat solid cu autoritățile locale de aici. Prin acest consulat ne propunem să promovăm și mai puternic cultura, […]
10 iunie 2025
15:20
Ungheniul reconfirmă că este pepiniera marilor campioni ai atletismului din Republica Moldova. Recent, echipa Școlii Sportive de Copii și Juniori din municipiu a obținut locul I în clasamentul general pe echipe la Campionatul Republicii Moldova de atletism pentru juniori, aducând acasă Cupa competiției. Printre performeri se numără: Ion Pîrțac și Olga Lupu, câștigători ai cursei […]
15:20
Guvernul vrea să reducă riscurile în situații de cutremur și anunță evaluarea construcțiilor existente, iar cele care prezintă pericol sporit vor fi consolidate, pentru siguranța oamenilor. Cu acest scop a fost aprobată o metodologie de evaluare rapidă a clădirilor, transmite IPN. Proiectul de lege propus de vicepremierul și ministrul infrastructurii, Vladimir Bolea, prevede crearea unei […]
Mai mult de 2 zile în urmă
12:20
Munca neremunerată în folosul comunității rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri alternative de sancționare și reabilitare a persoanelor care au comis infracțiuni minore sau contravenții. În raionul Ungheni această practică își dovedește utilitatea prin impactul pozitiv asupra comunității și reintegrarea socială a beneficiarilor. În primele cinci luni ale anului, Biroul de Probațiune Ungheni a […]
10:20
Campania „Grijă pentru blănoși. Sterilizăm, vaccinăm, iubim”, desfășurată în luna mai la Ungheni, a oferit servicii veterinare gratuite pentru 105 animale ale pensionarilor, familiilor vulnerabile și animale fără stăpân. Proiectul aduce în prim-plan o problemă ignorată prea mult timp: înmulțirea necontrolată a animalelor și lipsa accesului la servicii veterinare în mediul rural. Abandonul continuă să […]
10:00
În perioada 21–28 iulie 2025, Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale (CMJI) organizează cea de-a 18‑a ediție a Taberei de Vară de Jocuri Intelectuale, la Tabăra F’estival din raionul Călărași. Această inițiativă se adresează tinerilor de 15‑20 de ani din Republica Moldova și România, oferindu-le o experiență educațional‑recreativă în cadrul unei săptămâni intensive de jocuri și competiții […]
9 iunie 2025
15:20
La data de 24 mai 2024 echipa de la secția karate-do de la Școala Sportivă pentru Copii și Juniori municipiul Ungheni, antrenor Iurie Cebaniuc, a participat la Campionatul Național JKA a Republicii Moldova KUMITE de karate-do. Sportivii au performat și de această dată, aducând acasă în total 18 medalii de Locul I; 13 de Locul […]
14:20
Cetățenii care și-au schimbat locul de ședere după ultimele alegeri pot fi înscriși în lista electorală de bază la noua adresă. O condiție este să declare schimbarea la primărie sau pretură până cel târziu pe 3 septembrie. Anunțul a fost făcut de către Comisia Electorală Centrală, în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, transmite IPN. […]
12:20
În anii ’90, când Moldova abia ieșea din cortina de fier a comunismului, bibliotecile încă mai păstrau ecoul propagandei sovietice. Pe rafturi se aflau cărți scrise cu scopul de a modela minți, de a cultiva obediența și spiritul de sacrificiu „pentru binele comun”. Noi, copiii, nu știam asta. Citeam cu o curiozitate firească, fără filtre […]
10:20
Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc sau au muncit legal în Elveția, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate sau de urmaș. Acest lucru va fi posibil în baza Acordului în domeniul securității sociale, semnat la Berna, de către ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, cu ambasadorul Confederației Elvețiene, Stephan Cueni, […]
10:10
Mai multe terenuri situate în perimetrul localităților din 11 raioane urmează să fie expropriate. Aceasta va permite desfășurarea lucrărilor de construcție, reabilitare și extindere a unor drumuri publice naționale, inclusiv a punctelor de trecere a frontierei. Prevederile în acest sens se conțin într-un proiect de hotărâre aprobat de Guvern, transmite IPN. Localitățile sunt din raioanele […]
7 iunie 2025
15:10
„Eco Parcul – spațiu verde pentru toți” este un proiect implementat de Biblioteca Publică Drujba, cu sprijinul Fundației Comunitare Ungheni și al Primăriei Hîrcești. Inițiativa își propune să transforme spațiul comunitar adiacent bibliotecii într-un parc ecologic, oferind locuitorilor un mediu sănătos pentru recreere, socializare și educație ecologică. Scopul proiectului este crearea unui spațiu verde modern, […]
13:00
În luna mai, municipiul Chișinău a găzduit Campionatul Republicii Moldova la gimnastică estetică în grup. Echipa din Ungheni, formată din 45 de sportive cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, a reprezentat cu succes raionul, reușind să obțină nu mai puțin de 20 de premii. Performanțele înregistrate confirmă nivelul ridicat de pregătire al tinerelor […]
5 iunie 2025
15:30
Emoție, competiție și lecții importante despre cum putem preveni pericolele: toate acestea au fost ingredientele ediției 2025 a Școlii Securității pentru Copii „Împreună reducem riscurile”. Timp de două zile, în perioada 28–29 mai, gimnaziul din satul Bălăurești, raionul Nisporeni, a devenit un adevărat centru al siguranței, reunind cinci echipe de elevi din raioanele Ungheni, Nisporeni […]
15:30
Pentru URSS, cel de-al doilea război mondial nu a început pe 22 iunie 1941. Uniunea Sovietică a fost implicată în acel război chiar din primele zile. Războiul a fost opera comună a lui Hitler și Stalin prin semnarea la 23 august 1939, a odiosului Pact Ribentrop-Molotov. Pe 01 septembrie 1939, Hitler, în baza înțelegerii, atacă […]
15:20
Pe 25 mai, în fiecare an, este marcată Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți. În acest context, Inspectoratul de Poliție Ungheni, în parteneriat cu Centrul Municipal pentru TINEri, a organizat o acțiune de sensibilizare și informare, adresată copiilor beneficiari ai serviciului de asistență parentală profesionistă, STAS Ungheni. Departe de a fi un simplu eveniment simbolic, activitatea […]
15:20
Ziua Internațională a Copilului a fost marcată cu mult entuziasm și bucurie în localitatea Boghenii Noi, reședința comunei cu același nume, unde micuții au avut parte de o sărbătoare memorabilă. Evenimentul organizat cu prilejul zilei de 1 Iunie a reunit zeci de copii din toate satele comunei, alături de părinți, cadre didactice și voluntari, într-o […]
14:20
LEONID DRAGUȘ, reporter TV Nord: „În nordul Republicii Moldova prinde contur o nouă tendință economică. Tot mai mulți oameni pun bazele unor afaceri ecologice, de la ferme organice la proiecte de energie regenerabilă. Regiune care este preponderent agrară, are un potențial uriaș pentru agricultura ecologică. Totuși, la nivel național, sectorul este abia la început de drum. […]
14:20
Peste 330 de mii de moldoveni au ales anul trecut vacanțele în Turcia prin pachete turistice, însă puțini știu exact ce drepturi au și ce trebuie să verifice înainte de a plăti. O informare corectă poate face diferența între o vacanță reușită și una plină de neplăceri. Într-o notă informativă prezentată de Centrul Analitic Independent […]
14:20
Începând cu 1 iunie, au intrat în vigoare noi reguli pentru inspecția tehnică a vehiculelor, cu modificări de frecvență a controalelor și de evaluare a deficiențelor tehnice. Măsurile aliniază legislația națională la cea europeană și au scopul de a spori siguranța în trafic, transmite IPN. Potrivit noului regulament, aprobat de Guvern la sfârșitul anului trecut, […]
14:20
Valoarea plăților fără numerar a depășit pentru prima dată valoarea retragerilor de numerar, reprezentând un moment de referință în evoluția sistemului național de plăți fără numerar, anunță Asociația Băncilor din Moldova. Potrivit datelor raportate de Banca Națională a Moldovei, în primul trimestru al anului 2025, plățile efectuate prin mijloace electronice au atins 27 de miliarde […]
14:10
Într-un interviu pentru TV Nord, Constantin Hadîrcă — sculptor în metal și antreprenor verde — ne vorbește despre curaj, creativitate și sustenabilitate. Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
13:30
Ziua Copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se serbează la date diferite. În unele țări la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În Moldova și alte aproximativ 50 de țări aceasta se întâmplă la 1 iunie. Ziua Copilului […]
10:30
Astăzi este declarată zi de doliu național în legătură cu funeraliile compozitorului Eugen Doga. În toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, drapelul este coborât în bernă. La ora 12.00, se va cinsti memoria maestrului prin păstrarea unui moment de reculegere, transmite IPN. Printr-un decret, […]
4 iunie 2025
16:10
Kaufland Moldova a fost distins cu Premiul Mare pentru Reputație și Încredere în cadrul celei mai prestigioase competiții din țară „Marca Comercială a Anului 2024”. Distincția reflectă aprecierea publicului pentru angajamentul constant al companiei față de calitatea serviciilor și implicarea în comunitate, fiind astfel un partener economic și social de încredere pentru Republica Moldova. Premiile […]
15:50
Kaufland Ciocana și Kaufland Ungheni au creat emoții și zâmbete la zeci de familii care s-au alăturat să celebreze Ziua Copilului într-un mod mai diferit și mai util. „Operațiunea de Ziua Copiilor” a adunat mii de copii și părinți la Ungheni și Chișinău. Vizitatorii evenimentului s-au bucurat atât de un show al animatorilor, cât și […]
15:30
Egalitatea de gen nu este doar un ideal, ci o nevoie reală într-o societate care aspiră la echilibru și dreptate. Ce înseamnă, însă, acest echilibru în practică, și cât de mult influențează politicile sociale viețile noastre de zi cu zi? Astăzi aflăm răspunsuri directe de la doamna Liliana Palihovici, președinta Institutum Virtutes Civilis, copreședintă Platformei […]
15:20
De fiecare dată când revin într-un loc unde am întâlnit oameni talentați, sunt încercată de emoții. Emoții că și de această dată voi descoperi oameni care știu să prețuiască frumosul, dar mai ales să-l transmită. Un asemenea loc este Școala de Arte din Sculeni. Am revenit aici după doi ani. Clădirea are o față ușor […]
12:10
Dacă cineva crede că viața după 40 de ani nu mai e la fel de palpitantă sau că totul e liniștit și previzibil, atunci se înșeală. Iar asta ți-o spune Trudy Matthews, eroina romanului „Secrete și Speranțe” de Carolyn Brown, care a apărut în 2011 și titlul în original e „The ladie’s room” dacă am […]
11:10
În data de 20 mai 2025, Biblioteca Publică din satul Cetireni a găzduit seminarul metodico-practic dedicat promovării valorilor europene: „Târgul valorilor europene”, organizat în cadrul programului național „Europa: Cunoaștere. Conectare. Colaborare”. Activitatea s-a desfășurat cu participarea a 11 biblioteci din zona Costuleni, sub ghidarea Serviciului de Asistență Metodologică din cadrul Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”. […]
10:50
Lista locurilor interzise pentru fumat se extinde, iar restricționarea nu se va mai referi doar la țigara tradițională, ci și la țigarete electronice, dispozitive de tutun încălzit și narghilea. Totodată, vor fi înăsprite sancțiunile pentru admiterea fumatului în locuri interzise. Persoanele fizice vor primi amenzi de până la 2 250 de lei, iar cele juridice […]
3 iunie 2025
15:20
Stimată doamnă Natalia Gașițoi, rectorul universității gazdă, stimată echipă-suport, stimați absolvenți! În această atmosferă emoționantă, o să încerc a expune câteva estimări asupra cursului universitar vârsta a 3-a în primul an de studiu 2024-2025. Poate nu o să reușesc pe deplin: „Dar și încercarea când nu reușește este o școală”, scria G. Coșbuc. Voi începe […]
14:50
Compozitorul Eugen Doga, una dintre cele mai cunoscute și iubite personalități culturale ale Republicii Moldova, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut în această după-amiază de către Ministerul Culturii. Artistul, devenit simbol al muzicii naționale, a murit la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă o operă impresionantă, recunoscută și apreciată în întreaga […]
14:10
FEODOSIA BUNESCU, directoarea Consiliului Raional de Participare, r-nul Florești: „Eu când mă uit la ceva, eu știu, îmi propun să-l îmbunătățesc, ca cineva să nu sufere, ca copacul să nu să se usuce, ca tinerii să aibă loc de muncă.” Într-un domeniu dominat adesea de bărbați, Feodosia Bunescu, din satul Băhrinești, raionul Florești a arătat că […]
12:10
În raionul Ungheni, lucrătorii sociali au participat recent la o ședință de supervizare dedicată aprofundării cunoștințelor privind Codul de conduită profesională. Evenimentul a avut ca scop consolidarea valorilor etice și a standardelor de comportament în activitatea zilnică a specialiștilor, care interacționează direct cu persoanele aflate în situații de vulnerabilitate. „Respectarea Codului de conduită profesională este […]
10:30
Vara își intră în drepturi cu temperaturi de până la +32 de grade Celsius. Meteorologii prognozează cer variabil și vreme îndeosebi fără precipitații, pentru ziua de marți, 3 iunie, transmite IPN. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în timpul nopții, valorile termice se vor menține relativ ridicate, între +13 și +18 grade. Cerul va fi în […]
10:30
Creștinii ortodocși, care respectă calendarul bisericesc vechi, îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, considerați primii mari susținători ai creștinismului în istoria Imperiului Roman. Este o zi cu însemnătate religioasă profundă, dar și cu numeroase tradiții și credințe populare, păstrate în comunitățile din Republica Moldova, transmite IPN. Potrivit tradiției bisericești, Împăratul Constantin este […]
2 iunie 2025
15:20
La Ungheni, educația ecologică devine un mod de viață, nu doar ore la școală sau grădiniță. Prin proiectul internațional „Soluții inteligente și inovatoare pentru zonele rurale verzi și curate din Bazinul Mării Negre – Smart4Rural”, finanțat de Uniunea Europeană, au fost create 11 Cluburi Verzi care au devenit repere de implicare civică și responsabilitate față […]
14:10
ANGELA BEJENARI, producătoare ECO: „Mă numesc Angela Bejenari, la moment, vă aflați în satul Plop, satul meu de baștină, raionul Dondușeni, ocupația mea principală este agricultura ecologică.” Angela Bejenari timp de 20 de ani produce legume și fructe BIO pe o suprafață de circa 3 hectare. Este una din puținii fermieri din țară care fac […]
12:50
Se știe că viața este e o călătorie, un tren în care urcăm și coborâm. Pe parcursul ei ne lovim de surprize plăcute, sau mai puțin încântătoare, tristeți, sau bucurii, în funcție de cum ni le aranjează soarta. „În viață sunt patru pași de parcurs: fapta, cuvântul, gândul și sentimentul. Mai întâi vom învăța să […]
12:40
Emoție, ambiție și speranță pentru viitorul jurnalismului televizual. Sunt cuvintele care au definit ceremonia de absolvire a cursurilor Școlii de Televiziune Pixel Media Center, desfășurată în cadrul ARTICO – Centrul Republican pentru Copii și Tineret. Zeci de copii și tineri pasionați de jurnalism au încheiat cu succes formarea, fiind acum pregătiți să pășească cu încredere […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.