Programul „Cetățeni Activi, Comunități Prospere”: Aproape 250 de ONG-uri și-au adus aportul în reducerea sărăciei

Radio Moldova, 27 mai 2025 19:10

Anul trecut, aproximativ o treime din populația Republicii Moldovei trăia în sărăcie absolută, iar 15% în sărăcie extremă, arată datele celui mai recent raport „Moldova Inegală”, realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare. Inegalitățile economice sunt mai pronunțate în localitățile rurale, unde rata sărăciei absolute este cu peste 21% mai mare decât în orașe. Printre cei mai vulnerabili sunt copiii, pensionarii și persoanele cu dizabilități. În ultimii ani, numărul cetățenilor aflați sub pragul sărăciei a crescut constant, în ciuda mai multor politici și măsuri menite să-l reducă. Cauzele ar fi crizele suprapuse, inclusiv cele generate de războiul din Ucraina. Situația ar putea fi totuși îmbunătățită, susțin experții.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 4 ore
21:40
Mai multe echipe canine din țară și de peste hotare se întrec în aceste zile în cadrul Campionatului Internațional al echipelor specializate în detectarea produselor din tutun. Evenimentul reunește cei mai antrenați câini de serviciu, alături de chinologii lor, pentru a-și demonstra abilitățile în identificarea rapidă și precisă a produselor de contrabandă ascunse în diverse spații sau mijloace de transport.
21:30
Deținătorii de terenuri amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol vor primi și în acest an compensații. Guvernul a alocat 3,34 milioane de lei pentru a le compensa cheltuielile legate de taxele ilegale aplicate de regimul de la Tiraspol la trecerea posturilor de control neautorizate. Măsura face parte din Programul de reintegrare pentru 2025, care include 30 de proiecte în Zona de Securitate, în valoare totală de 25 milioane de lei. Fermierii spun că ajutorul este binevenit și va reduce din pierderile suportate.
21:20
În contextul producerii tot mai multor incendii în municipiul Chișinău, în special la mansarde, este nevoie de o inspecție generală a blocurilor de locuit la nivel de țară, a menționat Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Potrivit oficialului, multe dintre aceste spații au fost realizate cu materiale inflamabile, precum lemn și OSB, încălcând grav normele în vigoare.
21:20
Val de demisii în rândul procurorilor PCCOCS, odată cu începerea evaluării externe. Potrivit președintelui Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, 15 procurori au depus cereri de demisie. Șeful PCCOCS, Victor Furtună, a precizat pentru Moldova 1 că dintre aceștia, 12 activează în prezent în cadrul procuraturii specializate. În urma plecărilor, instituția rămâne cu doar 40 de acuzatori.
Acum 6 ore
21:10
După incendiul care a distrus mansarda blocului de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești, inspectorii în supraveghere tehnică extind controalele și la celelalte construcții din zonă, care aparțin aceluiași dezvoltator. Astfel, specialiștii vor verifica dacă certificatele de urbanism sunt conforme și dacă s-a respectat distanța dintre blocurile construite și liniile de înaltă tensiune. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea susține că a studiat expertizele în cazul mansardei distruse și nu exclude că ar putea fi depistate nereguli și în cazul celorlalte construcții. Mai mult, Vladimir Bolea susține că în cazul depistării abaterilor, dezvoltatorul riscă dosar penal.
20:30
Paginile web care conțin informații destinate și utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracțiunilor vor fi blocate. Guvernul a aprobat instrucțiunea care prevede sistarea accesului la aceste resurse online și eliminarea informațiilor respective direct de la sursă. Autoritățile spun că măsura este necesară în condițiile în care platformele online sunt utilizate inclusiv cu scopul de a comercializa droguri.
20:10
Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană pentru următorii cinci ani ne-a ajutat să înțelegem și să planificăm ce acțiuni avem nevoie pentru a avansa în procesul de aderare la UE. Este o muncă enormă ce stă în fața Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute de secretara de stat pentru integrare europeană, Rodica Crudu, la emisiunea „În Context” de la Moldova 1.
20:00
Angelica Melnikova, o figură importantă din opoziția belarusă și purtătoare de cuvânt a Consiliului de Coordonare, a dispărut în urmă cu câteva luni împreună cu aproximativ 150.000 de dolari din fondurile opoziției. Investigația realizată de publicația The Insider sugerează că dispariția ei ar putea fi legată de o relație romantică cu un agent al serviciilor secrete din Belarus. Informațiile au fost comentate de către redactorul-șef al The Insider, Roman Dobrohotov, în cadrul unui interviu pentru Moldova 1.
19:40
Relațiile dintre România și Republica Moldova intră într-o nouă etapă de consolidare, marcată de proiecte majore de infrastructură și interconectare. Asigurările vin din partea ambasadorului țării noastre la București, Victor Chirilă, la emisiunea „Noi și Europa” de la Radio Moldova.
19:30
Republica Moldova are nevoie de sprijin european consolidat pentru a face față atacurilor hibride și tentativelor de manipulare venite din partea regimurilor autoritare. Aflat în prima linie a confruntării cu dezinformarea și imixtiunile străine, statul moldovean a fost recent vizitat de o delegație a Parlamentului European, condusă de Nathalie Loiseau, care a evaluat măsurile luate până acum și a promis recomandări concrete pentru susținerea rezilienței democratice a țării.
19:20
Din cauza ploilor abundente din această după-amiază și a creșterii debitului de apă, drumul național R33 Hîncești – Lăpușna – M1, km 28+850, înaintea satului Bujor, a fost inundat. Anunțul a fost făcut de către Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).
Acum 8 ore
19:10
Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană pentru următorii cinci ani include angajamentele asumate de autorități privind armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar și pentru implementarea reformelor necesare în domenii esențiale precum justiția, economia, administrația publică, agricultura, mediul, educația și infrastructura. Implementarea acestui plan și îndeplinirea tuturor prevederilor este o mare provocare, susțin experții.
19:00
Relațiile dintre România și Republica Moldova intră într-o nouă etapă de consolidare, marcată de proiecte majore de infrastructură și interconectare. Asigurările vin din partea ambasadorului țării noastre la București, Victor Chirilă, la emisiunea „Noi și Europa” de la Radio Moldova.
18:50
Forțele armate ruse, folosind drone, au comis ucideri ale civililor, ceea ce echivalează cu crime împotriva umanității, arată raportul Comisiei Internaționale Independente de Anchetă în Ucraina, creată sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU). Raportul menționează că atacurile cu drone au fost de amploare, sistematice și desfășurate în cadrul unei politici de stat coordonate.
18:10
Din cauza ploilor abundente din această după-amiază și a creșterii debitului de apă, drumul național R33 Hîncești – Lăpușna – M1, km 28+850, înaintea satului Bujor, a fost inundat. Anunțul a fost făcut de către Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).
18:10
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz s-a calificat fără probleme în turul 3 la Internaționalele de tenis ale Franței, turneul Roland Garros, al doilea de Grand Șlem al anului. Laureatul ediției de anul trecut l-a învins în 4 seturi pe maghiarul Fabian Marozsan.
17:20
Tehnicianul din Țara semilunei a fost prezentat oficial după ce a semnat un contract valabil până în anul 2027. Arda Turan l-a înlocuit pe croatul Marino PusicI pe banca tehnică a formației Șahtar Donețk, care în sezonul recent încheiat s-a clasat pe locul 3 în campionatul Ucrainei, dar a cucerit și Cupa Ucrainei.
Acum 12 ore
17:10
În anul 2024, mai puțin de două treimi dintre localitățile din Republica Moldova beneficiau de acces la sistemele publice de alimentare cu apă, iar mai puțin de 10% erau conectate la rețelele de canalizare, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică. Deși s-au înregistrat progrese față de anul precedent, infrastructura rămâne inegal distribuită între zonele urbane și rurale.
16:50
Cristian Avram rămâne în prima divizie a fotbalului din Azerbaidjan. Portarul moldovean și-a prelungit contractul cu Araz Nahicevan, echipă de club la care evoluează din vara anului 2023.
16:40
Șapte deputați riscă să fie amendați pentru că au purtat panglica Sfântul Gheorghe interzisă în Republica Moldova, pe 9 mai. Despre aceasta a informat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Aceasta a precizat că la nivel național au fost documentate 70 de fapte, iar 55 dintre acestea sunt înregistrate în municipiul Chișinău.
16:30
Alexandru Machidon a fost desemnat în funcția de procuror general interimar. Decizia a fost adoptată de Consiliul Superior al Procurorilor în ședința din 28 mai, după audierea candidaților înscriși în concurs.
16:30
Prețurile la locuințe în Republica Moldova au crescut în medie cu 15 mii de euro în primele 3 luni ale acestui an, ajungând la 104 mii de euro, arată datele Băncii Naționale a Moldovei. Rezultatele de la sfârșitul trimestrului I evidențiază o creștere accelerată, pentru prima dată, a prețurilor pe piața imobiliară rezidențială, atât pe segmentul primar, cât și pe cel secundar, fapt datorat, în mare parte, accesului extins la finanțare în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă Plus”. Experții imobiliari susțin că deși cererea rămâne ridicată, ofertele sunt prea scumpe pentru bugetul cumpărătorilor.
16:30
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, anunță că nu își va da demisia în urma scandalului privind dosarul de corupție în care sunt vizați șeful Biroului Vamal Centru, un broker și șeful Postului Vamal Intern Căușeni. Potrivit lui Iacub, instituția colaborează cu organele de anchetă, iar investigația internă inițiată de Serviciul Vamal a fost suspendată, întrucât a fost deschis un dosar penal în acest caz.
15:50
Condițiile președintelui Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina includ o cerere ca liderii occidentali să se angajeze în scris că vor opri extinderea NATO spre Est și să ridice o parte dintre sancțiunile impuse Rusiei, transmite Reuters, cu referire la surse rusești bine informate în legătură cu negocierile. Rusia mai dorește ca „Ucraina să fie neutră, să fie ridicate unele sancțiuni occidentale, să fie rezolvată problema activelor rusești înghețate în Occident și să fie garantată protecția vorbitorilor de limbă rusă în Ucraina”.
15:40
Cupele europene inter-cluburi revin în prim-plan! Real Betis Sevilla și Chelsea Londra se înfruntă diseară în finala Ligii Conferințelor UEFA. Partida se va disputa de la ora 22, pe "Tarczynski Arena" din orașul polonez Wroțlaw.
15:40
Actorii Teatrului Fără Nume pregătesc un spectacol deosebit, care reprezintă o istorie de viață, despre depresie și speranță. Mai mult, acesta determina publicul să facă parte și el din această poveste. Spectacolul „Lista pentru care merită să trăiești”, regizat de Nelly Cozaru, va fi jucat în această seară pe scena Teatrului Fără Nume.
15:30
Două persoane și-au depus candidatura pentru funcția de procuror general interimar. Este vorba despre Octavian Iachimovschi, adjunct al Procuraturii Anticorupție, și Alexandru Machidon, adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Informația a fost confirmată de Consiliul Superior al Procurorilor, care examinează dosarele celor doi candidați.
15:20
Locuitorii satului Dumbrava din municipiul Chișinău se confruntă cu dificultăți în folosirea transportului public. Oamenii spun că sunt nevoiți să aștepte chiar și o oră pentru a ajunge la muncă sau pentru a-și duce copiii la școală. Deși autoritățile locale afirmă că au transmis în repetate rânduri solicitări către Primăria Chișinău și Direcția Mobilitate Urbană, până acum nu au fost oferite soluții concrete.
15:20
După ce favoritul publicului Radu Albot a debutat cu o victorie, a intrat în concurs și favoritul principal al competiției, Ilia Simakin. Tenismanul care evoluează sub drapel neutru s-a calificat în optimile de finală după o partidă dificilă.
15:10
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, miercuri, 28 mai, că războiul declanșat de Federația Rusă a contribuit la consolidarea relațiilor dintre Germania și Ucraina. În cadrul întrevederii oficiale cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurate la Berlin, cei doi lideri au convenit reluarea consultărilor guvernamentale bilaterale. Potrivit oficialului german, guvernul de la Berlin va finanța serviciile Starlink pentru Ucraina, iar miniștrii apărării din cele două țări urmează să semneze un document de intenție privind achiziția de sisteme de armament cu rază lungă de acțiune produse de industria ucraineană.
14:50
Bugetul municipal pentru 2025 a rămas fără aprobare și în ședința de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău, 28 mai 2025. După pauză, cvorumul nu a fost întrunit, iar ședința a fost amânată pentru mâine.
14:40
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns miercuri, 28 mai, la Berlin, unde a fost întâmpinat cu onoruri militare. Vizita liderului ucrainean are loc într-un context diplomatic intens și se axează pe sprijinul acordat Ucrainei și pe perspectivele relansării negocierilor de pace cu Rusia, notează DW.
14:40
Furtunile nu contenesc în România. Avertizarea Cod roșu de inundații este în vigoare în mai multe județe, inclusiv în Harghita, unde Salina Praid este în pericol de prăbușire după ce a fost inundată pentru a doua oară de la începutul lunii. A fost instituită stare de alertă, iar accesul turiștilor este suspendat.
14:20
Un nou punct de trecere va fi deschis la Ungheni. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui protocol de amendare a Acordului cu România privind punctele de trecere a frontierei de stat.
14:20
Cupele europene inter-cluburi revin în prim-plan! Real Betis Sevilla și Chelsea Londra se înfruntă diseară în finala Ligii Conferințelor UEFA. Partida se va disputa de la ora 22, pe "Tarczynski Arena" din orașul polonez Wroțlaw.
14:00
Guvernul a votat un nou Program de Țară pentru Munca Decentă, pentru anii 2025-2027. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, obiectivul final al acestuia este de a oferi cetățenilor locuri de muncă decente și bine plătite, dar și de a crește productivitatea prin investiții strategice în economie.
13:50
Dronele oferite Armatei Naționale de Lituania sunt suficiente pentru instruire și îndeplinirea misiunilor de asigurare a securității naționale. Precizările au fost făcute de Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, potrivit căruia, autoritățile vor continua să dezvolte acest domeniu pentru a spori capacitățile de apărare ale țării.
13:50
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit pentru o întâlnire la nivel de lideri între Ucraina, Rusia și Statele Unite. Afirmația a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, potrivit publicației „Evropeiska Pravda”, care citează „Suspilne”.
13:40
Statele Unite rămân un aliat extrem de apropiat și un partener strategic esențial al României – este mesajul transmis de președintele Nicușor Dan după o convorbire telefonică avută cu omologul său american, Donald Trump. Potrivit Administrației Prezidențiale a României, cei doi lideri au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, securitatea regională, cooperarea energetică și sprijinul pentru Ucraina. Șeful statului român și-a reafirmat, de asemenea, angajamentul pentru aprofundarea relațiilor dintre București și Washington.
13:30
Guvernul a votat un nou Program de Țară pentru Munca Decentă, pentru anii 2025-2027. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, obiectivul final al acestuia este de a oferi cetățenilor locuri de muncă decente și bine plătite, dar și de a crește productivitatea prin investiții strategice în economie.
13:20
Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Drochia au fost reținuți pentru 72 de ore în urma perchezițiilor desfășurate în nordul țării fiind bănuiți de corupere pasivă. De asemenea, nouă agenți publici au calitatea de bănuit în cauzele menționate.
12:20
Uniunea Europeană va monitoriza atent modul în care autoritățile de la Chișinău vor gestiona banii din Planul de creștere pentru Republica Moldova. Funcționarii care vor deturna fondurile europene riscă dosare penale, avertizează ambasadorul UE, Janis Mazeiks. Potrivit oficialului, legislația moldovenească prevede în prezent răspunderea pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE, ceea ce constituie un stimulent pentru ca „lucrurile să se desfășoare corect”.
Acum 24 ore
12:10
Consilierul municipal, Victor Chironda, a demisionat din funcție. Acesta afirmă că pleacă din cauza conducerii actuale de la Primărie, dar și din cauza că „CMC a devenit o anexă docilă a partidului MAN, iar funcționarea acestuia a fost complet blocată”.
11:30
19 persoane, inclusiv patru copii, au fost evacuate de către pompieri în urma incendiului produs pe strada Drumul Schinoasei din capitală. De asemenea, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă și Prespitalicească anunță că trei echipe de medici au acordat ajutor medical pentru cinci persoane, cu vârste între 22-77 de ani. Toate victimele prezentau semne de intoxicație cu monoxid de carbon. Patru pacienți au fost transportați la spital.
11:00
Atacurile rusești împotriva Ucrainei au ucis o persoană și au rănit cel puțin 46 în ultimele 24 de ore. Trei persoane au fost rănite după ce Rusia a atacat o întreprindere industrială în orașul ucrainean Svitlovodsk, potrivit guvernatorului Andri Raikovici, citat de Reuters.
10:20
Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană (PNA) pentru perioada 2025–2029, documentul de referință care stabilește pașii pe care țara îi va urma în procesul de integrare europeană. Programul cuprinde angajamentele asumate de autorități pentru armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar și pentru implementarea reformelor necesare în domenii esențiale precum justiția, economia, administrația publică, agricultura, mediul, educația și infrastructura.
10:10
Centrul Național Anticorupție desfășoară miercuri dimineață acțiuni de urmărire penală în nordul Republicii Moldova, în cadrul mai multor cauze penale pornite pe fapte de corupție sistemică. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de purtătoarea de cuvânt a instituției, Angela Starinschi.
10:00
Presa internațională comentează noile critici ale liderului de la Casa Albă, Donald Trump, adresate președintelui rus Vladimir Putin, învinuit că nu face pași concreți pentru încheierea războiului ruso-ucrainean. Mai multe publicații descriu problemele legate de fondurile acordate unor țări ale Uniunii Europene care nu respectă legislația blocului comunitar.
10:00
Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seara o discuție telefonică cu omologul său american Donald Trump, au precizat surse pentru G4Media. Potrivit acestora, convorbirea a vizat teme de interes comun precum securitatea regională, cooperarea energetică și situația din Ucraina.
08:40
Candidatul pentru exercitarea interimatului funcției de procuror general va fi desemnat în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 28 mai. Cei interesați să ocupe această funcție au la dispoziție 24 de ore pentru a-și depune dosarele. Decizia a fost luată în ședința de astăzi a Consiliului, după ce fostul procuror general Ion Munteanu a depus jurământul în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.