Partidul de centru-dreapta câștigă alegerile din Portugalia, dar nu obţine majoritatea. Un partid aliat cu AUR s-a clasat pe locul trei

Ziarul de Garda, 19 mai 2025 11:00

Alianța Democratică (AD) portugheză de centru-dreapta, aflată în funcție, a câștigat a treia oară în trei ani alegerile generale anticipate din Portugalia. Totuși, alianța este din nou departe de a obține majoritatea, socialiștii, care au înregistrat rezultate slabe, rămânând în competiție pentru locul al doilea cu partidul de extremă-dreapta Chega, care a obținut un procent...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul de Garda

Acum 5 minute
15:00
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică luni, 19 mai, cu președintele ales al României, Nicușor Dan. Șefa statului i-a transmis acestuia felicitări și „că poate conta pe R. Moldova”. „Am discutat la telefon cu președintele ales al României, Nicușor Dan, pe care l-am felicitat pentru încrederea oferită de cetățenii români și căruia i-am...
Acum 30 minute
14:30
Un pedolog din cadrul  Î.S. „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea a șase episoade de corupere pasivă, a anunțat luni, 19 mai, Procuratura Anticorupție (PA). Potrivit Portalului Național al Instanțelor, consultat de Ziarul de Gardă Sava Eduard este inculpatul. Potrivit probelor, Sava Eduard, împreună cu...
Acum o oră
14:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică. Potrivit sinopticienilor, acesta va fi valabil pe parcursul zilei de 19 mai, în intervalul orelor 12:30 – 22:00. „Pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat puternice (15-20 l/m²) cu grindină și vijelie în rafale de până la...
Acum 2 ore
13:50
Administrația Prezidențială de la București transmite luni, 19 mai, că președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretele prin care a promulgat legea privind controlul utilizării spațiului aerian național și legea privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român, scrie Biziday. În februarie, Parlamentul de la București a votat...
Acum 4 ore
12:40
Familiile care au avut de suferit în urma incendiului devastator de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 75 din orașul Durlești vor primi ajutoare financiare din partea autorităților. Reprezentanții fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au anunțat luni, 19 mai, că au înaintat un demers primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, pentru a convoca...
11:50
Permisele de conducere moldovenești și letone vor fi recunoscute și convertite reciproc. Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a semnat un acord interguvernamental în acest sens cu ministrul Transporturilor din Letonia, Atis Švinka, luni, 19 mai 2025, la Riga. Moldovenii care locuiesc permanent în Letonia vor putea schimba permisul moldovenesc cu unul leton, fără a...
11:40
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au desfășurat percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, fiind puse în aplicare cinci mandate de percheziție în cadrul unei cauze penale pornită pentru contrabanda cu mărfuri accizate. Trei persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 55 de ani, sunt...
11:20
UPDATE 11:10 112 drone rusești au atacat Ucraina în noaptea de 19 mai, au informat forțele aeriene ale Ucrainei. Armata ucraineană a doborât 76 de drone, în timp ce alte 35 au fost pierdute de pe radare. Regiunile Harkiv, Sumî, Donețk, Cerkasî și Kirovograd au fost afectate de atac. În regiunea Sumă, după cum a...
11:00
Alianța Democratică (AD) portugheză de centru-dreapta, aflată în funcție, a câștigat a treia oară în trei ani alegerile generale anticipate din Portugalia. Totuși, alianța este din nou departe de a obține majoritatea, socialiștii, care au înregistrat rezultate slabe, rămânând în competiție pentru locul al doilea cu partidul de extremă-dreapta Chega, care a obținut un procent...
Acum 6 ore
10:50
Un avocat din municipiul Chișinău este bănuit de trafic de influență. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal, apărătorul fiind reținut de oamenii legii. Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), acesta este bănuit că ar fi pretins de la rudele a două persoane arestate mijloace bănești în sumă de 15 000...
10:50
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost recunoscut vinovat și condamnat la 10 ani de închisoare pentru violență în familie soldată cu decesul victimei, anunță luni, 19 mai, Procuratura Generală (PG). Potrivit învinuirii, în seara zilei de 10 noiembrie 2024, bărbatul, aflându-se în stare de ebrietate la domiciliul său dintr-un sat din...
10:40
Primarul proeuropean al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, și naționalistul Karol Nawrocki vor concura în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Polonia care vor avea loc pe 1 iunie, au arătat luni dimineață rezultatele cvasi-totale ale votului furnizate de comisia electorală (PKW), scrie Reuters. Comisia a publicat luni, aproape de ora 09:00, date din 99,7% din...
10:20
Mai mulți lideri europeni l-au felicitat pe Nicușor Dan după ce candidatul independent a câștigat alegerile prezidențiale din România, obținând 53,60% dintre sufragii. Politicienii se arată dispuși să colaboreze cu președintele ales al României, subliniind că „putem depăși orice provocare dacă suntem uniți și puternici”. Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat...
09:50
Nicanor Ciochină, învinuit că ar fi lovit mortal un copil de 14 ani și a fugit de la fața locului, a acumulat cele mai multe voturi în cadrul primului tur al alegerilor din Boldurești, după ce aproape 550 de persoane au votat pentru candidatura sa. În competiția pentru funcția de primar al comunei Boldurești s-au...
09:20
UPDATE 09:14 Vladimir Putin crede că se află într-o poziție puternică înainte de convorbirea telefonică cu Donald Trump, care va avea loc luni, 19 mai, scrie Bloomberg, citat de BBC. Putin este încrezător că trupele sale pot trece de apărarea Ucrainei până la sfârșitul anului pentru a prelua controlul deplin asupra celor patru regiuni pe...
09:00
Noul președinte ales al României, Nicușor Dan, care a învins în scrutinul prezidențial din 18 mai cu 53,60% din voturi, a mulțumit românilor din R. Moldova, dar și președintei Maia Sandu pentru susținere. 158 de mii de români au votat în R. Moldova pentru alegerile prezidențiale din România în turul II, care s-a încheiat pe...
Acum 8 ore
08:30
Conform rezultatelor finale a alegerilor prezidențiale de peste Prut, după numărarea celor 11 507 695 de voturi exprimate, Nicușor Dan a acumulat 53,60% (6 168 642 milioane de voturi), câștigând scrutinul, cu un avans de 829 589 de voturi față de contracandidatul său, George Simion, scrie G4Media. George Simion încheie cursa pe locul 2, cu...
08:20
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare pentru Nicușor Dan, noul președinte al României, ales în urma scrutinului din 18 mai. „România, mergem împreună cu încredere pe drumul european!”, a scris șefa statului pe rețelele sociale. Sandu a punctat că Republica Moldova și România se bazează una pe alta ,,și...
Acum 24 ore
01:40
158 de mii de români au votat în R. Moldova pentru alegerile prezidențiale din România în turul II, care s-a încheiat pe 18 mai, la ora 21:00. 88% din votanți l-au ales pe Nicușor Dan, iar 12% au votat cu George Simion. Pe 18 mai 2025 a avut loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale...
00:00
Nicușor Dan a obținut peste 54% din voturi la alegerile prezidențiale din România 2025 după numărarea a peste 98% din procesele verbale. Acesta și-a depășit contra candidatul, George Simion, cu peste 900 de mii de voturi, obținând peste 5,8 milioane de voturi. Candidatul independent Nicușor Dan a obținut victoria la scrutinul prezidențial din 18 mai,...
18 mai 2025
22:00
Nicușor Dan și George Simion, candidații care luptă pentru funcția de președinte al României, au făcut primele declarații după ora 21:00. Din mesajele acestora pare că ambii și-au asumat deja statutul de președinte. Nicușor Dan a oferit câteva declarații live după ce primele rezultate ale exit poll-urilor au fost făcute publice și secțiile de vot...
21:40
A început numărătoarea oficială a voturilor, în toate secțiile de votare din țară și străinătate.  Datele live aici : Rezultate Prezidențiale 2025 – Turul 2 – Statistici Alegeri G4Media.ro Știrea se actualiează…
21:10
G4Media anunță rezultatele exit-poll-urilor Avangarde și CURS. Acestea arată că Nicușor Dan a câștigat votul din țară în fața lui George Simion la o diferență de aproape 10 puncte. Rezultatele sunt valabile pentru ora 19.00 și nu cuprind votul din diaspora. Urmează numărătoarea oficială. Exit-poll Avangarde: Nicușor Dan: 54,9%George Simion: 45,1% Exit-poll CURS: Nicușor Dan:...
19:10
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al României (MAE), Andrei Ţărnea, a afirmat că, în timpul alegerilor prezidenţiale aflate în desfăşurare în România, se văd „din nou semnele interferenţei Rusiei . O campanie virală de ştiri false pe Telegram şi pe alte platforme de reţele sociale are ca scop influenţarea procesului electoral”, a arătat...
15:10
Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, dezminte un fals printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta scrie că anumiți politicieni ar fi distribuit poze cu autobuzele școlare spunând că ar fi fost folosite ca transport electoral. Ministrul explică: „câteva sute de elevi din întreaga țară au venit la Chișinău pentru a vizita universitățile, inclusiv...
Ieri
13:50
Campania media dedicată locuitorilor regiunii transnistrene privind dependența energetică continuă, anunță de Zona de Securitate. „Am reușit să instalăm un nou banner în orașul Rezina, în imediata apropiere de un alt centru important din regiunea transnistreană — Râbnița”, scrie Irina Tabaranu. Pe 14 mai, primul banner din campnia media, instalat de redacția Zona de Securitate...
13:00
Miniștrii Alexei Buzu și Dan Perciun au fost prezenți la o întâlnire cu familiile din Durlești care au suferit în urma incendiului care a avut loc pe 16 mai, au identificat necesitățile acestora și s-au angajat să facă tot posibilul pentru a le oferi tot suportul și asistența necesară, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului,...
12:40
Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați care luptă pentru funcția de președinte al României, au mers să voteze în dimineața zilei de duminică, 18 mai. Nicușor Dan a mers la secția de vot însoțit de partenera sa, în timp ce George Simion s-a prezentat alături de Călin Georgescu, însoțiți și de soțiile lor.Nicușor...
12:00
Olesea Crețu din Floreni, raionul Anenii Noi ne-a contactat să ne spună despre o problemă mai mult de ordin moral a societății noastre – indiferența, lipsa de empatie și de bun simț. Cazul e unul personal, dar Olesea Crețu nu pune la îndoială că astfel de situații i s-ar putea întâmpla oricui:  „Pe 6 mai,...
11:20
Consiliul Suprem de Securitate (CSS), în prezent organ consultativ, ar putea să obțină „competențe executive și de control”, deciziile sale să devină obligatorii, iar „neexecutarea sau obstrucționarea în orice alt mod a deciziilor” să fie sancționată penal – cu amendă sau închisoare. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege propus de Președinție și supus recent...
10:40
Comisia Electorală Centrală anunță că procesul de votare în cele 6 localități din țară, unde astăzi au loc alegeri locale noi, se desfășoară în regim normal. La ora 07:00 au fost deschise toate cele 13 secții de votare. În listele electorale de bază sunt înscriși, în total, 16 732 alegători. Până la ora 09:00, în...
10:10
Ce este curentul politic numit „suveranism”, cum a apărut, cine sunt exponenții lui în Europa și în R. Moldova, explică Ștefan Bejan, istoric, jurnalist și expert WatchDog, invitat la Podcast ZdCe. „E clar că politicieni marginali din toată Europa, și din Republica Moldova și din România, au căutat să urce pe acest val așa numit...
10:00
10:00 Atac nocturn rusesc în Kiev, soldat cu morți și răniți, iar în mai multe comunități s-au înregistrat distrugeri și incendii, potrivit Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei. O clădire rezidențială a fost distrusă în districtul Obuhiv, o femeie născută în vârstă de 28 de ani a murit, trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil...
09:40
Austria a câştigat concursul Eurovision 2025 cu piesa „Wasted Love” la cea de-a 69 ediţie a festivalului desfăşurată la Basel, în Elveţia, notează AFP, citat de Agerpres. JJ, alias Johannes Pietsch, un contratenor austro-filipinez în vârstă de 24 de ani. Acesta a acumulat 436 de puncte cu piesa „Wasted Love”, ale cărei versuri descriu experienţa...
17 mai 2025
17:50
Primii alegători s-au prezentat în dimineața zilei de vineri, 16 mai, la secțiile de votare deschise pe teritoriul R. Moldova pentru alegerile prezidențiale din România. În diaspora, vineri este prima zi de vot. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, se vor confrunta George Simion (candidatul Alianței pentru Unirea Românilor) și Nicușor Dan (candidat independent)....
17:10
UPDATE 17:06 Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că o întâlnire personală între Vladimir Putin și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski este posibilă, dar numai dacă se ajung la „anumite acorduri” între delegațiile celor două țări. „Considerăm că o astfel de întâlnire este posibilă ca urmare a muncii delegațiilor celor două părți...
16:40
Primii alegători s-au prezentat în dimineața zilei de vineri, 16 mai, la secțiile de votare deschise pe teritoriul R. Moldova pentru alegerile prezidențiale din România. În diaspora, vineri este prima zi de vot. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, se vor confrunta George Simion (candidatul Alianței pentru Unirea Românilor) și Nicușor Dan (candidat independent)....
16:10
În urma incendiului declanșat la mansarda blocului din Durlești, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a dispus inițierea unui control inopinat de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „La această etapă nu putem oferi detalii suplimentare, fiind obligați să păstrăm confidențialitatea pentru a nu afecta desfășurarea corectă a controlului, conform...
15:30
UPDATE 15:23 Un schimb major de prizonieri între Ucraina și Rusia, care implică aproximativ 1000 de prizonieri de război din fiecare parte, este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare, a declarat șeful serviciilor secrete militare ucrainene, în urma unui acord încheiat la Istanbul, scrie Kyiv Independent. „Sper că se va întâmpla săptămâna viitoare”, a declarat...
Mai mult de 2 zile în urmă
14:40
Conform surselor G4Media, reprezentanții AUR și POT au adoptat o strategie de mai bine de o săptămână, să conteste rezultatul votului celui de-al doilea tur al prezidențialelor din 18 mai, dacă George Simion va pierde alegerile, iar toate datele din ultimele zile confirmă informația. În acest context, Simion și-a închis sâmbătă contul oficial de campanie...
14:10
Avocata Olga Ojog ne-a trimis o scrisoare prin care demonstrează cum, în R. Moldova, normele de drept pot fi modificate după bunul plac al oamenilor cu bani mulți și cu mașini luxoase. „Acum câteva zile, m-am deplasat cu transportul public, autobuzul nr. 2, din Cricova spre Chișinău. Autobuzul era arhiplin (în jur de 80 de...
13:50
Primii alegători s-au prezentat în dimineața zilei de vineri, 16 mai, la secțiile de votare deschise pe teritoriul R. Moldova pentru alegerile prezidențiale din România. În diaspora, vineri este prima zi de vot. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, se vor confrunta George Simion (candidatul Alianței pentru Unirea Românilor) și Nicușor Dan (candidat independent)....
13:40
Tatiana Popa din satul Palanca, raionul Călărași, a reușit să realizeze un muzeu inedit, de care nu mai avem în R. Moldova – Muzeul „Casa Părintească”. Dacă familia sa nu ar fi fost deportată de sovietici în Siberia, dacă nu s-ar fi întâmplat ca, la revenire, aceeași sovietici să le interzică revenirea în localitatea de...
13:00
Hipertensiunea arterială afectează 1 din 3 adulți din întreaga lume, fiind, totodată, responsabilă de peste 10,8 milioane de decese anual. În Republica Moldova sunt înregistrate anual peste 30 de mii de cazuri noi de hipertensiune arterială. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) în contextul marcării pe 17 mai a Zilei...
12:40
La două săptămâni după ce a anunțat că se gândește să schimbe denumirea Partidului Socialiștilor în Partidul Suveraniștilor și la câteva zile după ce a mărșăluit nestingherit prin centrul capitalei la o manifestație în care s-au fluturat și steaguri ale Federației Ruse, scandând „Pobeda” de 9 mai, Igor Dodon a demonstrat încă o dată ce...
12:20
UPDATE 12:17 În urma bombardamentelor Rusiei din 16 mai, 13 persoane au fost rănite în regiunea Herson, iar un bărbat în vârstă de 50 de ani a decedat în urma atacurilor Rusiei cu drone în localitatea Berislav, scrie Hromadske. Forțele militare rusești au vizat infrastructura critică și feroviară, precum și zonele rezidențiale din regiune. În...
12:00
Stările emoționale și comportamentele unui părinte pot influența întregul echilibru familial. Iar atunci când în familie există un copil cu dizabilitate, provocările sunt și mai mari, deseori, sprijinul psihologic devenind esențial. Consilierea psihologică oferă părinților instrumentele necesare pentru a face față stresului, pentru a înțelege mai bine emoțiile și a întări relațiile cu cei dragi....
11:40
Primii alegători s-au prezentat în dimineața zilei de vineri, 16 mai, la secțiile de votare deschise pe teritoriul R. Moldova pentru alegerile prezidențiale din România. În diaspora, vineri este prima zi de vot. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, se vor confrunta George Simion (candidatul Alianței pentru Unirea Românilor) și Nicușor Dan (candidat independent)....
11:10
În septembrie 2024, scriam despre un caz grav de viol, care s-a produs ziua în amiaza  mare, pe malul unui lac din satul Rădeni, raionul Strășeni. O tânără femeie, mamă singură, având la întreținere doi copii mici, a fost sechestrată din stradă, după care a fost dusă de trei consăteni de-ai săi la acel lac,...
10:50
În ultimii 10 ani, spațiul public din R. Moldova a fost inundat de narațiuni false, construite pe temeri, neîncredere și prejudecăți adânc înrădăcinate în societate. De la teorii conspiraționiste despre Occident, până la mesaje alarmiste privind identitatea națională sau securitatea, aceste narațiuni au influențat percepții, alegeri și decizii colective. Deși NU au fost confirmate niciodată,...
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.