Fonograful de vineri | Stevie Wonder - un copil-minune ajuns la 75 de ani (audio)

Radio Chisinau, 16 mai 2025 10:35

Emisiune dedicată marelui vocalist, poliinstrumentist și autor de muzică american

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 12 ore
21:10
Viceprim-ministrul și ministrul Unității Naționale al Ucrainei, Alexei Cernîșov, a efectuat o vizită la Casa Ucraineană din Chișinău, unde a discutat cu membrii comunității ucrainene din Republica Moldova. Vizita a avut drept scop întărirea legăturii dintre Guvernul Ucrainei și cetățenii săi aflați temporar în afara granițelor, precum și familiarizarea cu proiectele dedicate sprijinirii refugiaților, notează MOLDPRES.
20:50
Profesia de psiholog va fi reglementată oficial în Republica Moldova. Un proiect de lege în aceste sens a fost adoptat astăzi de Parlament.
20:25
Combinatul de Vinuri „Cricova”, care este declarat obiect al patrimoniului cultural-național, va fi înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Deputații au aprobat, la ședința de astăzi, 22 mai, un proiect de hotărâre privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
20:05
Cancelarul federal german Friedrich Merz a acuzat Rusia că „amenință securitatea în Europa”, în timpul unei deplasări în Lituania cu ocazia inaugurării oficiale în această țară a unei brigăzi blindate germane menită să întărească flancul estic al NATO, informează AFP, citată de Agerpres.
19:45
Cadrul normativ care vizează protecția mediului a fost îmbunătățit. Deputații au votat în cea de-a doua lectură proiectul de lege privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea daunelor aduse mediului. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Mediului, prevede armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene în domeniul protecției mediului.
19:25
Departamentul pentru Relații cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României reafirmă angajamentul său de a susține proiecte educaționale care „contribuie la formarea unei noi generații de lideri și profesioniști” în Republica Moldova.
19:05
16 instituții de învățământ superior și 14 spitale raionale vor fi renovate energetic. Deputații au ratificat astăzi Acordul de facilitate de credit cu Agenția Financiară Franceză pentru Dezvoltare, pentru lansarea proiectului „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică”.
18:50
Senatul și Camera Deputaților din România se reunesc, luni, de la ora 12,00, în ședința solemnă în care președintele ales, Nicușor Dan, va depune jurământul, a decis joi conducerea Parlamentului, transmite Agerpres.
18:25
Guvernul Republicii Moldova va găzdui mâine, 23 mai, vizita oficială a prim-ministrului Lituaniei, Gintautas Paluckas.
18:20
Maxim Braila a fost numit în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor pe un termen de șapte ani. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 57 de deputați.
18:00
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele 32 de astfel de aeronave achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat astăzi, 22 mai, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.
17:40
Republica Moldova va beneficia de o finanțare nerambursabilă de peste 39,54 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii energetice a municipiului Chișinău. Parlamentul a ratificat astăzi două acorduri de grant încheiate cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în cadrul Proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”.
17:20
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
Acum 24 ore
17:00
Unul dintre comandanții asediului devastator asupra portului ucrainean Mariupol în 2022, Andrei Mordvicev, a fost numit oficial astăzi la conducerea forțelor terestre ale armatei ruse, după ce predecesorul său a fost transferat într-un alt post, informează AFP, citată de Rador Radio România.
16:40
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat pentru ziua de astăzi, 22 mai, Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pe întreg teritoriul țării.
16:20
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță despre sistarea temporară a traficului rutier în sectorul Buiucani din Chișinău în contextul efectuării lucrărilor de restabilire a învelișului asfaltic pe strada Constantin Stere, pe tronsonul cuprins între străzile Eugen Coca și Alexei Șciusev.
16:05
Edi'ie specială a emisiunii „Zestrea Neamului”, realizată de Tatiana Slivca și dedicată Festivalului Tradițiilor Românești de la Chișinău.
15:45
Curtea Constituțională a informat Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii despre faptul că, în vara acestui an, expiră mandatul de șase ani a cinci judecători constituționali, transmite IPN.
15:25
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat, joi, că Ilie Bolojan rămâne prima lui opțiune pentru funcția de prim-ministru, transmite Agerpres.
15:10
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis reevaluarea judecătoarei Angela Bostan de la Curtea de Apel Centru. Hotărârea vine în urma respingerii raportului privind promovarea evaluării externe în cazul acesteia, comunică MOLDPRES.
14:50
Parlamentul a votat astăzi, 22 mai, în două lecturi, Acordul de facilitate privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova. Premierul Dorin Recean a declarat, în plenul Parlamentului, că proiectul va crește semnificativ bunăstarea cetățenilor și va avansa parcursul european al țării. Deputații Blocului Socialiștilor și Comuniștilor au adus critici guvernării, susținând că Republica Moldova nu dispune de resursele instituționale necesare pentru absorbția fondurilor și implementarea reformelor și nu va putea achita datoriile. Un material semnat de Eva Fruntașu.
14:30
Astăzi, 22 mai, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit la telefon cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În cadrul discuției, cei doi șefi de stat au reiterat relațiile strânse de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Ucraina.
14:10
Pentru al doilea an consecutiv, în Republica Moldova se desfășoară Săptămâna Educației. Mai multe evenimente vor reuni mii de participanți până pe 25 mai la discuții despre provocările cu care se confruntă sistemul educațional din Republica Moldova și oportunitățile existente în contextul integrării europene. Prezentă la evenimentul de lansare a Săptămânii Educației, președinta Maia Sandu a anunțat că obiectivul autorităților este ca, până în 2030, salariul mediu din educație să fie aliniat la salariul mediu pe economie. Un material semnat de Cristina Sănduță.
13:55
Procedurile de solicitare a permisului de conducere și de vânzare și cumpărare a vehiculelor vor putea fi făcute online. Aceste două noi servicii electronice sunt menite să simplifice interacțiunea cu administrația publică și să economisească timpul pentru cetățeni, au subliniat astăzi șefii Agențiilor Servicii Publice și de Guvernare Electronică. Un material semnat de Victoria Cernea.
13:35
Șeful Postului Vamal Intern Căușeni a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de corupere pasivă. Centrul Național Anticorupție precizează că reținerea a avut loc în dosarul în care au fost reținuți miercuri, 21 mai, șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal. Toate cele 3 persoane se află în custodia CNA și sunt cercetate pentru corupere pasivă comisă în circumstanțe agravante.
13:20
Proiectul privind denunțarea unilaterală a acordului cu Rusia privind funcționarea Centrului rus de știință și cultură din Chișinău se află în proces de avizare la Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană. Documentul a fost dezbătut la ședința de astăzi a comisiei, transmite IPN.
13:05
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru mâine, 23 mai.
12:45
Mandatul de președinte câștigat de Nicușor Dan în alegerile prezidențiale din 18 mai a fost validat oficial de Curtea Constituțională într-o ședință solemnă care a avut loc miercuri în prezenta președintelui ales și a președintelui interimar Ilie Bolojan.
12:30
Nicușor Dan a declarat, joi, că prima țară în care ar dori să facă o vizită, în calitate de președinte, este Republica Moldova, „pentru că este simbolic”.
12:15
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, spune că alegerile prezidențiale din România au determinat viitorul european comun al cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. „Am dat dovadă că ne pasă de viitorul nostru comun, că vrem să fim de partea democrației, a păcii a lumii libere”, a declarat Grosu la începutul ședinței plenare, transmite IPN.
12:00
Președintele ales Nicușor Dan a declarat, după ce CCR a respins sesizarea lui George Simion prin care a cerut anularea alegerilor, că „era clar de la început pentru toată lumea că e e ceva complet artificial”. În schimb, liderul AUR a spus că judecătorii Curții au continuat „lovitura de stat”. „Nu ne rămâne decât să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni”, a mai spus Simion.
11:45
Procesul electoral din România a depășit standardele democratice internaționale, fiind un model de transparență și securitate, afirmă Trey Trainor, președinte al Comisiei Electorale Federale din SUA, care s-a aflat în România, la invitația Autorității Electorale Permanente, pentru a observa primul tur al alegerilor prezidențiale care au avut loc la 4 mai.
11:25
Ministerul Apărării rus a anunțat, joi, că forțele sale aeriene au doborât în cursul nopții 105 drone ucrainene deasupra unor regiuni ruse, inclusiv 35 care se îndreptau către capitala Moscova. Atacul a determinat închiderea temporară a principalelor aeroporturi ale capitalei ruse.
11:05
Președintele ales Nicușor Dan a avut prima întâlnire cu Roberta Metsola. „Împreună la București. Împreună pentru Europa. Împreună pentru România”a scris șefa Parlamentului European, după întrevederea informală, într-un mesaj pe rețeaua X.
10:50
Cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost respinsă, joi, de către Curtea Constituțională. De asemenea, a fost validat rezultatul alegerilor scrutinului câștigat de Nicușor Dan cu 53,6%. De la ora 12.00, are loc ședința solemnă de validare a mandatului președintelui ales Nicușor Dan.
10:40
Analistul Cristian Hrițuc se referă într-un editorial din Deschide.md la recordul de participare a cetățenilor români din RM la alegerile prezidențiale din România. Votul moldovenilor din diaspora a fost semnificativ, inclusiv în țări ca Kazahstan și Rusia, reflectând o mobilizare puternică și o conștientizare crescută a pericolului rusesc, scrie autorul. Autorul condamnă mesajele jignitoare venite din partea unor români care contestă dreptul moldovenilor de a vota, subliniind că aceste opinii nu reflectă spiritul poporului român.
10:20
Pentru a face lumină în dosarul Leova-Bumbăta au fost constituite mai multe comisii rogatorii și contractat un expert din Ucraina. Informațiile au fost comunicate de procurorul șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, în cadrul unei emisiuni de la RliveTV, transmite IPN.
10:05
În aceste momente are loc ședința Parlamentului Republicii Moldova din 22 mai 2025..
09:45
Reuniunea de screening bilateral pe marginea Capitolului 17 – Politica economică și monetară, s-a desfășurat ieri, 21 mai, la Bruxelles. Această etapă are drept scop prezentarea nivelului de aliniere a legislației naționale la acquis-ul comunitar, situației actuale, precum și a progreselor înregistrate pe domeniul politicii economice și monetare.
09:30
Miercuri, 21 mai, Vinăria Purcari, unul dintre cei mai mari producători și exportatori de vinuri din regiune, a ajuns vedeta Bursei de Valori București (BVB), după ce grupul polonez Maspex a făcut o ofertă de preluare a pachetului de control.
09:15
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a încasat la bugetul public național, pe parcursul săptămânii trecute, circa 863 de milioane de lei.
09:00
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Constantinopol la Bari (Italia), sărbătoare numită în popor și Sfântul Nicolae de Vară.
08:40
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru euro un curs valutar de 19 lei și 59 bani. Dolarul american este cotat la 17 lei și 27 bani.
08:25
Într-o convorbire telefonică de luni, președintele Trump le-a spus liderilor europeni că președintele rus Vladimir Putin nu este pregătit să pună capăt războiului pentru că el crede că este în avantaj, potrivit a trei persoane familiarizate cu conversația, citate de Wall Street Journal.
08:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru astăzi, 22 mai, vreme instabilă, izolat vor cădea ploi slabe de scurtă durată cu descărcări electrice.
Ieri
21:10
Un acoperiș provizoriu va fi construit pe blocul din Durlești a cărui mansardă a ars într-un incendiu pe 16 mai. Scopul acoperământului temporar este să protejeze cele 165 de apartamente de la etajele inferioare în eventualitatea unor ploi, transmite IPN.
20:50
Un oraș devine european nu doar prin infrastructură, ci prin gândirea celor care îl locuiesc. Cu această convingere, bibliotecarii rețelei municipale a Bibliotecii „B. P. Hașdeu” au realizat totalurile celei de-a doua ediții a concursului pentru liceeni, „Chișinăul european”, organizată de secția „Memoria Chișinăului”, care s-a încheiat recent cu o gală de premiere a 12 liceeni participanți.
20:30
Cel puțin 238 de drone ucrainene au fost doborâte miercuri deasupra mai multor regiuni ale Rusiei, inclusiv unele care se apropiau de Moscova, unde aeroporturile din zona capitalei au fost închise pentru scurt timp, potrivit Ministerul rus al Apărării, în timp ce Ucraina a susținut de partea sa că a lovit în acest atac o fabrică ce produce componente electronice pentru industria militară rusă, transmite AGERPRES.
20:05
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că alegătorii pot solicita votarea la locul aflării pentru turul II al alegerilor locale noi din 1 iunie 2025. Cererile depuse pentru turul întâi nu sunt valabile și la turul al doilea.
19:45
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu consulul onorific al Republicii Moldova în Regatul Danemarcei, Asser Mortensen, și cu reprezentanții Mișcării Europene din Danemarca – organizație civică pro-europeană care susține valorile democratice și integrarea europeană. În cadrul discuțiilor, Mihai Popșoi a evidențiat relațiile excelente dintre Republica Moldova și Regatul Danemarcei și a menționat recenta sa vizită la Copenhaga, unde a avut o întrevedere productivă cu omologul danez, Lars Løkke Rasmussen.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.