Săptămâna victimelor foametei organizate în Basarabia, între 1946 și 1947. Expoziții tematice și evenimente comemorative în școli

Ziua, 29 aprilie 2025 10:40

În această săptămână, în instituțiile de învățământ, dar și în cele culturale vor fi organizate lecții și evenimente tematice, pentru conștientizarea consecințelor foametei organizate de regimul stalinist în Basarabia, în perioada 1946–1947. Conform unei dispoziții emise de Ministerul Educației, din 29 aprilie, până în 6 mai, școlile vor elabora unor programe speciale, iar Ministerul Culturii […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua

Acum 15 minute
16:40
Polițiștii și reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) anunță stare de alertă și filtre în mai multe localități din sudul R. Moldova, după ce, luni seara, un deținut a evadat din Penitenciarul din Taraclia. ANP susține că pușcăriașul avea dreptul la muncă în Taraclia, iar la serviciu se deplasa fără escortă, având aplicată brățara electronică. […]
Acum o oră
16:20
Consiliul Uniunii Europene a prelungit sancțiunile împotriva a 16 persoane și două entități, responsabile de „acțiuni de destabilizare, subminare sau amenințare a suveranității și independenței Republicii Moldova”. Măsurile restrictive vor fi valabile până la 29 aprilie 2026, potrivit unui comunicat de presă a Consiliului. Persoanele incluse pe lista de sancțiuni sunt supuse înghețării de active, […]
Acum 2 ore
15:40
NATO ar simula scenarii de capturare a regiunii Kaliningrad și de blocare a accesului Rusiei la Marea Baltică și Marea Neagră în cadrul exercițiilor desfășurate aproape de granițele Federației Ruse. Acuzațiile au fost făcute de membrul Consiliului de securitate din Rusia și consilierul președintelui rus, Nikolai Patrușev. „Pentru al doilea an consecutiv, NATO organizează cele […]
15:20
Ministerul de Interne anunță că, în prezent, este în derulare o anchetă în cazul difuzării în spațiul public a imaginilor video din locuința deputatului Vasile Bolea, acolo unde parlamentarul este filmat în timp ce ar agresa-o pe soția sa. Șefa de la MAI, Daniela Misail-Nichitin, susține că sunt analizate „cu tenacitate” apariția imaginilor în presă. […]
15:10
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță despre retragerea din comerț a unui produs alimentar din comerț, la solicitarea agentului economic. Este vorba despre ulei de măsline Pomace de 1L, produs de compania ARO în Spania, data producerii – 3 iulie 2024, data expirării – 3 ianuarie 2026. Motivul retragerii – valori crescute de uleiuri […]
15:00
Credincioșii din București vor putea să se închine miercuri, 30 aprilie, la Sfânta Împărăteasă Elena, ale cărei sfinte moaște vor ajunge mâine în România. Acestea se vor afla la Catedrala Patriarhală timp de trei ore, după care vor fi transportate la Teleorman, la Mănăstirea Pantocrator, unde vor sta până în data de 8 mai. România […]
Acum 4 ore
14:30
Donald Trump Jr., fiul președintelui Statelor Unite, a efectuat o vizită la București în cadrul turneului regional Trump Business Vision, dedicat promovării investițiilor în Europa de Est. În calitate de vicepreședinte executiv al Trump Organization, Trump Jr. a lăudat potențialul economic al României și a subliniat angajamentul familiei sale în sprijinirea dezvoltării afacerilor în regiune. […]
14:10
Primarul de Chișinău, Ion Ceban, caută cu disperare sprijin politic extern dat fiind faptul că blocul „Alternativa” tinde a deveni un eșec electoral, iar asocierea cu Mark Tkaciuc l-a dus din nou în brațele Moscovei de unde încerca să ne convingă că ar fi plecat, scrie portalul Deschide.md. Ultima găselniță a lui Ion Ceban o […]
14:00
Românii marchează azi, 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, sărbătoare instituită de Guvernul de la București în 2007. Această dată a fost aleasă în contextul în care, în 1902, la 25 de ani de la Războiul de Independență, regelea Carol I a promulgat, la îndemnul ostașilor români, Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru […]
13:30
Cel puțin 22 de persoane au fost ucise într-un incendiu puternic izbucnit la un restaurant din Liaoyang, în nord-estul Chinei. Focul a izbucnit la puțin timp după prânz, într-o clădire cu două sau trei etaje, iar imaginile de la fața locului arată flăcări uriașe care mistuie clădirea, transmite AP. Potrivit autorităților chineze, alte trei persoane […]
13:30
În zilele de 27 și 28 aprilie, medicii de pe ambulanțe au intervenit în 44 de cazuri pentru a acorda ajutor persoanelor venite în cimitire. Cele mai multe solicitări, 9 la număr, au avut loc în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Capitală. În total, de serviciile medicilor de urgență au avut nevoie 23 de femei și […]
13:00
Departamentului de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT. Acest sistem îl va înlocui pe cel donat Ucrainei în luna septembrie a anului 2024.   „Această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care România l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Patriot poate detecta […]
Acum 6 ore
12:30
În 2024, importul de țigări electronice în Republica Moldova s-a dublat. Potrivit informațiilor oferite de Serviciul Vamal pentru Logos Press, anul trecut au fost introduse în țară aproape 14 mii de litri de lichid pentru țigări electronice de unică folosință — de două ori mai mult decât în anul precedent. În plus, au fost importate peste […]
12:10
Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, din Telenești au fost reținuți pentru trafic de droguri. Tinerii au fost prinși într-o benzinărie în timp ce vindeau marijuana. Reținerea a avut loc în cadrul unei operațiuni a ofițerilor de urmărire penală a INI, a polițiștilor din Telenești și a procurorilor PCCOCS. În urma verificărilor, structurile […]
12:00
O fetiță de 12 ani a murit în urma unui atac cu dronă asupra unei locuințe din raionul Samarivsk, în regiunea Dnepropetrovsk, a anunțat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență (DSNS) al Ucrainei. Potrivit autorităților, drona rusească a lovit o casă rezidențială. Sub dărâmături au rămas prinși mai mulți copii. Localnicii au reușit să […]
11:50
Amenzile aplicate acum oamenilor nu reprezintă justiție și nici lupta cu corupția electorală, dar sunt acțiuni politice ale guvernării. Declarația aparține liderului Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianvoschi. Potrivit lui, PAS este gata să folosească orice metode pentru a se menține la puterea. „Am cunoștințe în mai multe regiuni ale R. Moldova, care povestesc […]
11:40
Delegația Comisiei de la Veneția își începe marți, 29 aprilie, vizita de documentare în Republica Moldova. Astăzi și mâine experții vor discuta cu autoritățile de la Chișinău despre proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc și modificarea unor acte normative. Membrii delegației au planificate discuții cu deputați atât din majoritatea, cât și din opoziția […]
11:20
Viitorul european al Republicii Moldova trebuie să se sprijine pe acțiuni concrete, pe respectarea angajamentelor asumate și pe o apropiere autentică de valorile europene. Afirmația aparține lui Marian Lupu, liderul Mișcării „Respect Moldova”, și a fost făcută la împlinirea a 11 ani de la abolirea regimului de vize cu UE, decizie intrată în vigoare în […]
11:20
Patru persoane, inclusiv copii, au fost ucise şi alte câteva rănite după ce o maşină a intrat într-o clădire folosită de o tabără after-school din Illinois. Victimele aveau vârste cuprinse între patru şi 18 ani, a declarat poliţia, citată de BBC. Maşina a lovit mai multe persoane în afara unei clădiri din Chatham luni după-amiază, […]
11:20
Un tânăr de 26 de ani, condamnat la șase ani de pușcărie, a evadat din Penitenciarul din Taraclia. Inspectoratele de poliție din sudul R. Moldova au inițiat o operațiune de căutare a deținutului, transmite pulsmedia.md, care face referire la surse din Administrația Națională a Penitenciarelor. Tânărul ar fi evadat din închisoare luni seara. Acesta este originar […]
Acum 8 ore
10:50
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că un conflict prelungit în Ucraina ar putea duce la utilizarea armelor nucleare și la pierderi de vieți omenești la scară masivă. Într-un interviu acordat bloggerului Charlie Kirk, Vance a declarant că mass-media mainstream prezintă o imagine nerealistă a evoluției războiului. „Dacă acest lucru nu se oprește, ucrainenii nu […]
10:40
În această săptămână, în instituțiile de învățământ, dar și în cele culturale vor fi organizate lecții și evenimente tematice, pentru conștientizarea consecințelor foametei organizate de regimul stalinist în Basarabia, în perioada 1946–1947. Conform unei dispoziții emise de Ministerul Educației, din 29 aprilie, până în 6 mai, școlile vor elabora unor programe speciale, iar Ministerul Culturii […]
10:10
Spania și Portugalia își recuperează treptat aprovizionarea cu energie electrică după pana generalizată de curent de luni, care a afectat semnificativ traficul aerian și feroviar, circulația în ansamblu și toate activitățile publice. Cauzele acestei întreruperi de curent nu au fost încă elucidate. În Spania, energia electrică a început să revină în Ţara Bascilor şi în […]
09:40
Președintele Maia Sandu a avut o întâlnire duminică cu un grup de cetățeni moldoveni stabiliți în Barcelona. Vizita în Spania a avut loc după ce, cu o zi înainte, șefa statului a fost în Italia, unde a participat la funeraliile Papei Francisc și s-a întâlnit, de asemenea, la Roma, cu reprezentanți ai diasporei din această […]
09:40
Președintele american Donald Trump a afirmat clar că dorește un armistițiu permanent care să pună capăt războiului din Ucraina, mai degrabă decât o pauză temporară în luptele dintre Moscova și Kiev, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, indicând că Trump nu consideră satisfăcător armistițiul de trei zile propus de liderul […]
09:40
O persoană a murit, iar altele două au ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Tragedia a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 05:30, în localitatea Halahora de Sus, din raionul Briceni, potrivit PulsMedia.MD.  În accident a fost implicat un automobil de marca Audi, la volanul […]
09:30
Președintele Maia Sandu a avut o întâlnire duminică cu un grup de cetățeni moldoveni stabiliți în Barcelona. Vizita în Spania a avut loc după ce, cu o zi înainte, șefa statului a fost în Italia, unde a participat la funeraliile Papei Francisc și s-a întâlnit, de asemenea, la Roma, cu reprezentanți ai diasporei din această […]
09:10
Întâlnire-surpriză la București. Primarul Capitalei, Ion Ceban, a avut duminică o întrevedere cu Donald Trump Jr., fiul președintelui SUA. Acest lucru este confirmat și de o imagine în care apar cei doi, publicată de liderul MAN pe rețelele de socializare. Unde mai exact și în ce context s-a produs întâlnirea dintre cei doi nu se […]
Acum 12 ore
08:50
Un avion de vânătoare al Marinei SUA a căzut peste bord luni, după ce portavionul USS Harry S. Truman a manevrat brusc pentru a evita focul tras de houthiți. Avionul de 60 de milioane de dolari era folosit în cadrul campaniei militare de câteva săptămâni împotriva luptătorilor houthi din Yemen, care de doi ani atacă […]
08:10
Un nou atac cu drone a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, în Ucraina, în apropierea frontierei cu România, iar în județul Tulcea a fost instituită alertă aeriană și a fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, a anunțat Ministerul român al Apărării (MApN). Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române şi două […]
Acum 24 ore
21:20
Operatorul de rețea din Portugalia, REN, a anunțat că pana de curent care a afectat țara a fost cauzată de o defecțiune în rețeaua electrică a Spaniei, legată de un „fenomen atmosferic rar”, informează Sky News. Potrivit REN, variațiile extreme de temperatură din Spania au generat „oscilații anormale” în liniile de foarte înaltă tensiune. Fenomenul […]
18:10
Vaticanul a anunțat luni că, pe 7 mai, cei 133 de cardinali electori se vor întruni în Conclav pentru a alege un nou Suveran Pontif, la doar două zile după funeraliile Papei Francisc, informează AFP. Alegerea va avea loc în Capela Sixtină, în conformitate cu un ceremonial elaborat de-a lungul secolelor și în cel mai […]
17:40
Fostul președinte al Ucrainei, Victor Ianukovici, a fost condamnat luni la 15 ani de închisoare pentru “instigare la dezertare și organizarea trecerii ilegale a frontierei de stat”, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale a Ucrainei. Cazul a fost examinat în procedură specială de judecată în absența inculpatului de către Tribunalul raional Podil din Kiev, potrivit […]
Ieri
16:40
În mai puțin de o lună și jumătate, aproximativ 100 de tabere din Chișinău își vor deschide porțile pentru copii. Cele mai multe sunt tabere tematice, 17 vor fi cu sejur de zi și trei tabere cu sejur complet. Costurile au crescut cu peste 10%, ajungând la 2850 de lei pentru un bilet de 15 […]
16:20
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, a reacționat ferm la anunțul făcut de Vladimir Putin privind un armistițiu de trei zile, propus pentru perioada 8-10 mai. Într-o postare pe rețelele sociale, Sibiga a subliniat că, dacă Rusia dorește cu adevărat pace, trebuie să oprească imediat focul, punând sub semnul întrebării de ce trebuie să aștepte […]
16:00
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va participa la Summitul pentru Energie din Balcani, ediția a IX-a. Evenimentul este organizat de Net Zero Circle by IN-VR și va avea loc, în perioada 29-30 aprilie curent, la Atena, Grecia, anunță Ministerul Energiei al Republicii Moldova. Summitul pentru Energie din Balcani va reuni lideri din domeniul energetic din regiune […]
15:40
Elevii revin de mâine în sălile de clasă, după vacanța de Paște, care a durat zece zile. Aceasta a început în 19 aprilie, cu o zi înainte de Paște și se încheie pe 29 aprilie. Următoarea vacanță programată în calendarul școlar este vacanța de vară, care va marca încheierea anului de studii, potrivit Moldova 1.  […]
15:00
Pe rețelele de socializare au apărut imagini care surprind haosul generat de întreruperea masivă de curent ce a afectat astăzi mai multe țări europene, printre care Spania, Portugalia, Italia și Franța. Se pot vedea trenuri de metrou oprite în tuneluri și ambuteiaje formate în intersecții unde semafoarele au încetat să funcționeze. Potrivit presei internaționale, regiuni […]
14:50
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat instaurarea unui armistițiu în perioada comemorării a 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial. Potrivit deciziei Kremlinului, Rusia va declara încetarea focului începând cu ora 00:00 în noaptea de 7 spre 8 mai și până la ora 00:00 în noaptea de 10 […]
14:30
Mii de consumatori din Spania și Portugalia au fost afectați luni, 28 aprilie, de o pană masivă de curent, care a durat câteva minute în mai multe regiuni. Guvernul spaniol a demarat o anchetă, implicând echipe tehnice din mai multe ministere, pentru a identifica motivele întreruperii alimentării cu energie, transmite El Pais. Surse neoficiale susțin […]
14:00
O femeie de 86 de ani a fost găsită fără viață în casa sa din satul Mălăiești, raionul Grigoriopol, din stânga Nistrului, în seara de ieri, după ce un incendiu a izbucnit din cauza unei lumânări lăsate aprinse. O asistentă socială a observat fumul și canapeaua aprinsă, dar pompierii nu au intervenit, întrucât incendiul s-a […]
13:30
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a confirmat oficial trimiterea trupelor nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia, declarând că participarea acestora la conflictul din Ucraina reprezintă o „misiune sacră”. Potrivit agenției de presă oficiale din Coreea de Nord, Kim Jong Un a descris soldații ca fiind „eroi” și a subliniat că această implicare întărește […]
13:00
Astăzi se împlinesc 11 ani de când cetățenii R. Moldova pot merge fără vize în statele Uniunii Europene. În această perioadă, de regimul liberalizat au beneficiat 2,7 milioane de moldoveni, care au efectuat aproximativ 36,3 milioane de traversări, câte 18 milioane la intrare și la ieșire. În perioada 2014 – 2019, fiecare an al aplicării regimului fără […]
12:30
Ucraina a reținut o navă de marfă sub pavilion străin, în apele sale teritoriale, la scurt timp după ce a părăsit portul moldovenesc Giurgiulești, în apropierea frontierei cu R. Moldova. Nava a fost reținută de autoritățile ucrainene în aprilie 2025, după ce anterior aceasta a fost implicată în transportul ilegal de cereale din Crimeea ocupată, […]
12:00
Departamentul pentru Relații cu R. Moldova al Guvernului României a celebrat, alături de Republica Moldova, lansarea construcției primului pod rutier peste Prut din ultimele decenii – Podul de la Ungheni. DRRM a fost reprezentat de directorul general cu atribuții de secretar de stat, Constantin-Valentin Răducanu. Evenimentul a fost marcat simbolic prin Festivalul „Podul de Flori”, organizat de DRRM […]
11:40
Un viscol puternic a provocat haos pe drumurile din Perm, unul dintre cele mai mari orașe din Rusia, și în zonele înconjurătoare, potrivit presei locale. De la primele ore ale dimineții, în zonă a fost emisă o avertizare de furtună, iar condițiile meteorologice extreme au dus la multiple accidente și blocaje de trafic. Primarul orașului […]
11:20
Ucraina și Statele Unite au ajuns la un acord conform căruia sprijinul militar acordat de Washington înainte de semnarea viitorului acord privind exploatarea comună a resurselor minerale nu va fi luat în considerare în cadrul documentului, a anunțat premierul ucrainean Denis Șmigal. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Șmigal a precizat că această înțelegere […]
11:00
Fostul deputat PAS, Olesea Stamate, critică tehnica politică utilizată de foștii colegi din PAS pentru a justifica insuccesele și gafele cu războiul din Ucraina. Stamate spune că nu a fost niciodată de acord cu această abordare, deși admite că în unele sectoare conflictul are „efecte nefaste” asupra R. Moldova. „Evident că acest război are efecte […]
10:30
A început ultima săptămână de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din România, care vor avea loc duminică, 4 mai. Concurenții înscriși în cursă mai pot să-și promoveze candidaturile și programul până sâmbătă dimineața. Românii din afara granițelor însă, inclusiv cei din Republica Moldova, vor putea vota deja începând cu ziua de vineri, 2 mai. Campania […]
10:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, 26 aprilie, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, în ciuda afirmaţiilor armatei ruse.  „Unităţile noastre continuă operaţiunile defensive active în regiunile (ruse) Kursk şi Belgorod”, a scris Zelenski într-o postare pe X. El a adăugat că luptele continuă în apropiere de Pokrovsk şi Kramatorsk, în […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.