Caz tragic reluat după 14 ani, privind omorul unui copil în Telenești: PG a finalizat urmărirea penală și trimite în judecată dosarul
PulsMedia,
25 aprilie 2025 20:00
Procuratura Generală anunță finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale privind omorul unui copil de 10 luni, comis în luna februarie 2010 în raionul Telenești.
• • •
Alte ştiri de PulsMedia
Acum 2 ore
10:30
Grav accident, la Hîncești. O persoană a murit, iar altele trei, printre care și un copil - transportate la spital # PulsMedia
O persoană a murit, iar altele trei au fost rănite, după ce o căruță a fost spulberată de un microbuz. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:30, pe traseul G100 din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD din tteritoriu.
Acum 24 ore
21:00
Proiectul Maiei Sandu privind crearea unei Judecătorii Anticorupție, în atenția Comisiei de la Veneția # PulsMedia
Proiectul șefei statului, Maia Sandu, privind crearea unui sistem judecătoresc specializat pe cauze de corupție, document ce prevede și înființarea unei Judecătorii Anticorupție, va fi discutat de o delegație a Comisiei de la Veneția, care în zilele de 29 și 30 aprilie se va afla la Chișinău.
21:00
O pasageră în vârstă de 53 de ani, cetățeancă a Statului Israel, a fost depistată pe Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce încerca să scoată ilegal din țară șapte lingouri din aur, nedeclarate autorității vamale.
20:50
Carabinierii în misiunea lor de a menține ordinea publică au depistat două minore cu peste 130 de pachețele suspecte.
20:40
Serviciile 112 din România și R. Moldova își consolidează relațiile. Instituțiile vor semna primul acord de colaborare # PulsMedia
Serviciile de urgență 112 din România și Republica Moldova au pus bazele unei etape importante de colaborare. Cele două instituții urmează să semneze primul acord bilateral. Zilele trecute, a avut loc o ședință comună între reprezentanții Serviciului 112 din R. Moldova și cei ai Sistemului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 din România.
20:40
Germania ar putea relua importurile de gaze rusești prin Nord Stream. Un scenariu tot mai discutat în contextul războiului # PulsMedia
Ideea ca Rusia să pompeze din nou gaze către Europa prin Germania nu mai este atât de fantezistă cum ar fi fost acum câteva luni, scrie Deutsche Welle.
20:20
Igor Grosu promite bani pentru renovarea bisericilor. Din buget ar urma să fie alocate în acest scop 20 de milioane de lei # PulsMedia
Guvernul vrea să aloce 20 milioane de lei din bugetul de stat, în 2025, pentru renovarea lăcașelor de cult, iar prioritate vor avea bisericile amplasate pe traseele turistice. Despre acest lucru a anunțat președintele PAS, Igor Grosu, într-un spot filmat la Orheiul Vechi.
20:10
Turiştii unui hotel de lux din Thailanda au surprins video momentul terifiant în care un avion cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în mare. Ceea ce ce trebuia să fie un exerciţiu de salt cu paraşuta s-a transformat într-o tragedie, când aeronava a intrat în picaj şi a căzut în apă.
20:00
Caz tragic reluat după 14 ani, privind omorul unui copil în Telenești: PG a finalizat urmărirea penală și trimite în judecată dosarul # PulsMedia
Procuratura Generală anunță finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale privind omorul unui copil de 10 luni, comis în luna februarie 2010 în raionul Telenești.
19:50
O femeie a decis să pună capăt unei căsnicii de 12 ani, după ce l-a întrebat pe ChatGPT ce vede într-o fotografie # PulsMedia
O femeie din Grecia a cerut divorțul după ce ChatGPT a făcut-o să creadă că soțul ei de 12 ani are o aventură, relatează ekathimerini. Femeia a fost convinsă că partenerul i-a fost infidel, motiv pentru care a decis să pună capăt căsniciei.
19:40
Condamnat la 12 ani de închisoare pentru vătămare gravă a corpului, care a provocat decesul victimei # PulsMedia
Un bărbat de 52 de ani, originar din raionul Fălești, a fost acuzat de comiterea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul victimei.
19:30
Un astrolog a fost arestat pentru că a provocat „panică publică” într-un videoclip pe TikTok # PulsMedia
La câteva săptămâni după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,7 a ucis mii de oameni în Myanmar, un astrolog a făcut pe Tik Tok „o predicție” în urma căreia a fost arestat, potrivit BBC.
19:20
Un minor grav bolnav, diagnosticat cu o patologie severă, a fost transportat din Chișinău la Cluj-Napoca pentru tratament corespunzător.
19:10
După ce o femeie şi-a ucis cu ferăstrăul fiul de 6 ani, care avea handicap, după ce a auzit „voci demonice” ce o îndemnau să facă asta, a fost închisă într-un ospiciu. Ea a recunoscut omorul, dar şi faptul că în aceeaşi zi a încercat să-şi ucidă şi tatăl cu un cuţit.
19:00
Separatistul Krasnoselski se supune totuși legilor R. Moldova: și-a înregistrat oficial cartea la Camera Națională a Cărții # PulsMedia
Liderul separatist al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, care a publicat sub pseudonim o carte cu caracter patriotic, intitulată „Destinul tanchistului”, s–a supus totuși legilor Republicii Moldova. Chiar și sub pseudonim, acesta a fost nevoit să–și înregistreze oficial lucrarea la Camera Națională a Cărții, respectând astfel legea cu privirea la activitatea editorială.
18:50
Un bărbat a sărit cu mașina într-un râu, după ce a crezut că și-a omorât vecinul din greșeală # PulsMedia
Un bărbat din Serbia s-a sinucis după ce a crezut că și-a ucis vecinul într-un accident rutier. În realitate însă, bărbatul nu a suferit nici măcar o zgârietură, relatează Blic.
18:40
(VIDEO) Înalt general rus, ucis într-un atac cu bombă la Moscova. Momentul în care o mașină explodează într-un cartier locuit de militari # PulsMedia
Serviciile de securitate citate de Tass au confirmat existența unui dispozitiv exploziv improvizat și numele generalului ucis în explozia care a avut loc vineri – Iaroslav Moskalik.
18:40
UEFA oferă 720.000 de euro cluburilor moldovenești pentru jucătorii trimiși la echipa națională # PulsMedia
Cluburile moldovenești, care au avut jucători la echipa Națională a Moldovei în competițiile UEFA din perioada 2020-24 vor primi compensații în valoare totală de 720 de mii de euro. Despre aceasta a anunțat UEFA într-un comunicat de presă.
18:30
Republica Moldova are, începând cu 23 aprilie 2025, prima organizație non-guvernamentală dedicată femeilor din sectorul energetic: Asociația Obștească „Women in Energy Moldova” (WEM). Lansarea oficială a avut loc într-un format modest, dar simbolic pentru începutul unei mișcări coordonate de sprijin și afirmare a femeilor într-un domeniu esențial, dar profund dezechilibrat din punct de vedere al genului.
18:20
Trump, într-un interviu pentru Time: Ucraina nu va intra în NATO, iar Crimeea va rămâne sub controlul Rusiei. „Toată lumea înțelege asta” # PulsMedia
„Crimeea va rămâne sub controlul Rusiei”, a spus președintele Donald Trump în cadrul unui interviu acordat revistei Time, publicat vineri, cu ocazia primelor 100 de zile ale celui de-al doilea mandat al său.
11:50
Polițiștii din Orhei au reținut doi tineri de 24 și 25 de ani, originari din raionul Călărași, la câteva ore după ce au jefuit în plină zi o femeie de 72 de ani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 aprilie, în timp ce victima se întorcea de la piață și s-a oprit în fața blocului locativ.
Ieri
09:40
Mascații BPDS “Fulger” și-au demonstrat performanțele sportive în cadrul celei de-a IV-a ediții a Competiției interne „Cupa Drapelului” # PulsMedia
Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a organizat și desfășurat cea de-a patra ediție a Competiției interne „Cupa Drapelului”, un eveniment de tradiție care celebrează profesionalismul, spiritul de echipă și respectul față de simbolurile naționale. În cadrul competiției, mascații s-au întrecut la probe ce le-au testat rezistența fizică și tacticile de intervenție, demonstrând performanțe remarcabile și dedicare față de misiunea lor.
09:30
Un azer, anunțat în căutare internațională pe linia Interpol de către Federația Rusă, pentru comiterea infracțiunilor de omor și trafic de armament, a fost găsit în Republica Moldova. Acesta a fost reținut în punctul de trecere a frontierei de stat Otaci, în timp ce urma să traverseze frontiera spre Ucraina.
08:30
Ministrul Afacerilor Interne despre ancheta în cazul Liubei Babuțchi: ”Mai multe probe au fost distruse” # PulsMedia
Ministrul Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, vine cu noi detalii pe cazul decesului femeii de afaceri Liubovi Babuțchi, într-un salon din capitală. ”Mai multe elemente foarte importante din perspectiva probatoriului au fost modificate sau unele din ele distruse”, a declarat ministrul, în cadrul emisiunii Moldova live de la Exclusiv TV, transmite Unimedia.INFO.
08:10
ODA anunță lansarea produsului de finanțare „FACEM Investiții Sustenabile BGK”. Vadim Codreanu: „Credem cu tărie că dezvoltarea economică durabilă începe de la antreprenorii locali” # PulsMedia
- Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al Uniunii Europene, în parteneriat cu Solidarity Fund PL in Moldova, lansează campania de promovare a produsului de finanțare „FACEM Investiții Sustenabile BGK”, destinat antreprenorilor care doresc să dezvolte afaceri sustenabile, eficiente energetic și cu impact pozitiv asupra comunităților locale.
24 aprilie 2025
21:00
Rachetele rusești ar penetra apărarea aeriană britanică în prima zi a războiului, relevă o simulare de luptă # PulsMedia
Într-un exercițiu de simulare a unui atac aerian rusesc asupra Marii Britanii, forțele armate britanice au fost copleșite de numărul mare de rachete, potrivit The Times. Acest scenariu a evidențiat necesitatea urgentă de a consolida apărarea națională și de a schimba mentalitatea privind securitatea țării.
20:50
Un produs esențial pentru consolele de jocuri, interzis la export de Londra, în cea mai recentă măsură menită să „sugrume mașinăria de război rusă” # PulsMedia
Măsura vine pe fondul celor 150 de noi sancțiuni comerciale luate de Londra împotriva Rusiei, scrie joi Politico.
20:40
Un moldovean căutat de autoritățile italiene, reținut la frontieră. Ce acuzații i se aduc # PulsMedia
Un moldovean căutat de autoritățile din Italia a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Albița. Cazul a fost înregistrat miercuri, 23 aprilie.
20:30
Astronomii au făcut o descoperire uimitoare în galaxia noastră. Un magnetar, numit SGR 0501+4516, se deplasează cu o viteză incredibilă de peste 177.000 km/h prin Calea Lactee. Această descoperire ar putea schimba înțelegerea noastră asupra originii unor explozii radio rapide, potrivit unui articol publicat de Live Science.
20:20
Sondaj prezidențiale România: George Simion şi Victor Ponta rămân favoriți în cursa pentru Cotroceni # PulsMedia
George Simion, liderul AUR, şi candidatul independent Victor Ponta sunt favoriți să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, din luna mai, potrivit celui mai recent sondaj Sociopol, notează Adevărul.ro.
20:10
Un angajat ONU omorât în martie în Fâşia Gaza a fost ucis într-un tir de tanc israelian, anunţă joi într-un comunicat armata israeliană, citând concluzii provizorii ale unei anchete interne, relatează AFP.
20:00
Kaja Kallas susține că aderarea R. Moldova în 2028 depinde de reforme „dure, dar necesare”: UE nu va face concesii # PulsMedia
Posibilitatea ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în anul 2028 depinde în mare parte de ritmul reformelor implementate de autoritățile de la Chișinău, dar și de consensul tuturor celor 27 de state membre ale blocului comunitar. Uniunea Europeană nu va face concesii în acest proces, iar reformele cerute sunt „dure, dar necesare pentru prosperitatea cetățenilor”.
19:50
Un elev de liceu a fost ucis și alți trei au fost înjunghiați, joi, la prânz, de un elev într-o școală din Nantes (vestul Franței), a aflat AFP dintr-o sursă apropiată cazului.
19:40
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat joi că în țara sa nu vor mai ajunge bani europeni în cazul în care Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene, relatează agenția MTI.
19:40
Șefa de la MAI, despre inițiativa pedepsirii „dezinformării online”: Trebuie sancțiuni proporționale riscurilor # PulsMedia
În spațiul online trebuie să existe reguli și măsuri de pedepsire similare mecanismelor existente de decenii pentru abaterile și infracțiunile din societate. De această părere este ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin, care susține că, în contextul inițiativei PAS de a institui amenzi pentru „dezinformarea online”, în mediul virtual trebuie să existe sancțiuni proporționale riscurilor și impactului.
19:30
Un fond de pensii din România deține peste 10% din grupul Premier Energy, cel mai mare furnizor de electricitate din R. Moldova # PulsMedia
Premier Energy (PE), furnizor și distribuitor de gaze naturale și electricitate din Republica Moldova și România, listat la Bursa de Valori București cu o capitalizare de 462 milioane euro, a anunțat că fondurile de pensii din România administrate de NN Group din Olanda au ajuns să dețină 10,7% din acțiunile grupului.
19:20
Consiliul Securităţii Naţionale al Casei Albe respinge amenzi aplicate de către Uniunea Europeană Apple şi Meta # PulsMedia
Statele Unite ”nu vor tolera” amenzile grele aplicate de către Uniunea Europeană (UE) giganţilor americani ai tehnologiei Apple şi Meta, avertizează joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care le denunţă drept o ”nouă formă de extorcare economică”, după ce Comisia Economică (CE) a anunţat miercuri sancţionarea financiară a celor doi giganţi din cauza unor infracţiuni în domeniul concurenţei, relatează AFP.
19:10
Liderul Partidului PACE și fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, a fost scos din lista de sancțiuni a Uniunii Europene. Cel puțin asta spune însuși politicianul, care susține că UE a decis să nu prelungească interdicțiile care i-au fost impuse.
19:00
Maia Sandu condamnă atacul cu rachete asupra Ucrainei. „Rusia arată din nou că nu caută pacea” # PulsMedia
Președinta Maia Sandu a condamnat atacul rusesc cu rachete lansat noaptea trecută asupra Ucrainei, în urma căruia au murit cel puțin nouă persoane, iar 90 au fost rănite, printre care și șase copii.
19:00
Portavioanele Chinei evoluează rapid: o amenințare directă pentru supremația navală a SUA # PulsMedia
China studiază îndeaproape ingredientele care fac portavioanele americane atât de puternice, încercând nu doar să le copieze, ci și să le îmbunătățească. Marina SUA deține un avantaj incomparabil pe mare cu o flotă de 11 superportavioane nucleare, capabile să lanseze zeci de avioane de luptă în succesiune rapidă, potrivit popularmechanics.com.
18:50
India a anunțat că va revoca vizele cetățenilor pakistanezi, considerând țara vecină vinovată de atacul terorist armat # PulsMedia
Tensiunile dintre India și Pakistan se intensifică și mai tare, în contextul în care autoritățile celor două state au anulat vizele pentru cetăţenii lor în ţările celeilalte ţări.
18:40
(VIDEO) Poliția Națională a fost dotată cu echipamente moderne, menite să îmbunătățească eficiența și capacitatea de reacție a polițiștilor în situații de urgență # PulsMedia
În cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, Vicepreședinta Comisiei Europene și Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a asistat la prezentarea unei părți importante din echipamentele și tehnologiile furnizate de UE prin proiectul „Mecanismul de răspuns integrat pentru Ucraina” și Platforma Instrumentul European pentru Pace.
18:30
Trei persoane au fost condamnate pentru corupție: două la 10 ani, una la 8 ani de închisoare # PulsMedia
Trei persoane au fost recunoscute vinovate de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, corupere activă și corupere pasivă.
18:30
Opt morţi şi 90 de răniţi în atacul de la Kiev. Racheta care lovit blocul de locuinţe era nord-coreeană, afirmă o sursă ucraineană # PulsMedia
Numărul persoanelor rănite în urma atacului rusesc asupra Kievului din noaptea de miercuri spre joi a crescut la 90, în timp ce numărul morţilor a fost stabilit la 8, informează Ukrainskaia Pravda citând un bilanţ actualizat comunicat de Ministerul de Interne al Ucrainei.
18:10
(VIDEO) Cel mai lung tunel subacvatic din lume prinde contur: 18 km pe sub Marea Baltică între Danemarca și Germania # PulsMedia
Un tunel de 18 kilometri este construit între Danemarca și Germania, cu potențialul de a deveni cel mai lung tunel prefabricat pentru trafic rutier și feroviar din lume, relatează Blick.
15:10
Poliția Națională reînnoită cu zeci de subofițeri. Cernăuțean: „Creați echipe, consolidați-vă și creșteți în carieră” # PulsMedia
Astăzi, 59 de tineri subofițeri din promoția a 24-a au absolvit Cursul de formare profesională inițială, marcând astfel începutul unei cariere în cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției.
15:10
Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas. Oficialii au discutat despre rolul și contribuția Uniunii Europene la modernizarea infrastructurii rutiere, consolidarea securității statului, construirea spitalelor și prestarea serviciilor medicale de calitate, crearea condițiilor mai bune în grădinițe și școli, dar și oferirea compensațiilor la lumină și căldură tuturor cetățenilor.
12:20
Operațiune internațională a structurilor de forță din Moldova și Ucraina încheiată cu destructurarea unui grup criminal organizat specializat în contrabandă cu substanțe cu efect psihotrop. # PulsMedia
Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de peste 150.000 de pastile psihotrope estimate la 2.500.000 lei, într-o operațiune comună cu autoritățile din Ucraina, în colaborare cu agenția europeană Europol.
11:50
Polițiștii din Găgăuzia au efectuat 6 percheziții în Vulcănești, Taraclia și satul Colibași din raionul Cahul, în cadrul unui dosar de trafic de droguri. În timpul perchezițiilor au fost depistate și ridicate borcane cu 3 kg de cannabis, pastile cu conținut psihotrop, aparate electronice de cântărire și materiale de ambalare. De asemenea, au fost ridicate două arme de foc și muniții, toate deținute ilegal.
Mai mult de 2 zile în urmă
11:30
(VIDEO) Arestat pentru șantaj după ce i-ar fi cerut 130.000 de euro unui bărbat care-și dorea să revină-n Otaci, ca să locuiască în casa părintească. # PulsMedia
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” cercetează penal un tată și un fiu din Ocnița, care i-ar fi cerut 130.000 de euro unui bărbat care-și dorea să revină-n Otaci, ca să locuiască în casa părintească.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.