„Sunt gata să trec un poligraf”. Dragalin sparge tăcerea, după scrisoarea scandaloasă: Am avertizat conducerea țării că nu voi participa în așa „justiție” și voi porni dosare penale, dacă va continua
UNIMEDIA,
11 aprilie 2025 19:00
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că își asumă conținutul din ultima sa scrisoare și este gată să probeze declarațiile, iar la necesitate, să treacă și un poligraf, ca „să demonstreze că spune adevărul”. „Data, ora și conținutul ședințelor mele cu conducerea țării le am notate și documentate și pot fi confirmate prin registre sau înregistrări video din clădirile respective, de paza de stat care m-a condus, de alte persoane cu care am vorbit despre discuțiile avute imediat după și prin multe alte metode”, a scris Dragalin.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 30 minute
20:10
„A fost învățată să nu interacționeze cu străinii, de aceea a reacționat mai târziu”. Detalii despre cazul fetiției care s-a pierdut în ieri, la Strășeni: Ar fi obosit și a adormit lângă un copac # UNIMEDIA
Fetița de 10 ani, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, ar fi obosit, s-a oprit lângă un copac și ar fi adormit. Despre aceasta a anunțat Natalia Mereuță, implicată în cazul dat. „A fost trezită după miezul nopții de mașinile poliției și de ATV-uri”, a scris femeia pe rețele.
Acum o oră
19:40
Primăria din Argelès-Gazost, un orășel din sud-vestul Franței, a interzis marca americană Coca-Cola la evenimentele sale pentru a denunța politica comercială a președintelui american, potrivit Le Figaro, citată de hotnews.ro.
Acum 2 ore
19:20
MAE, după atacul rusesc din orașul Sumî: A curmat zeci de vieți omenești. Moldova își exprimă solidaritatea deplină cu poporul ucrainean # UNIMEDIA
„Rămânem alături de cei care apără viața, demnitatea și valorile ce ne unesc ca națiuni europene și ca oameni: credința, respectul pentru semeni și angajamentul pentru dreptate”. Este reacția Ministerului Afacerilor Externe după ce, cel puțin 34 de persoane au murit într-un atac rusesc cu rachete asupra orașului Sumî.
19:10
Început de săptămână cu deconectări de lumină: Lista adreselor din țară care nu vor avea mâine curent electric # UNIMEDIA
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Premier Energy anunţă că luni, 14 aprilie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice.
18:40
Medicul lui Trump, detalii despre starea președintelui după primul control medical din noul mandat # UNIMEDIA
Donald Trump se află într-o stare „excelentă” de sănătate, a declarat un medic de la Casa Albă, duminică, după primul control medical prin care a trecut republicanul după ce a revenit la președinția Statelor Unite, relatează Reuters, citată de hotnews.ro.
Acum 4 ore
18:10
(video) „De fapt, când eram mic, îmi plăcea fotbalul”. De unde a pornit pasiunea lui Alexandru Solovei, pentru luptele greco-romane # UNIMEDIA
Campionul european, Alexandru Solovei, a dezvăluit că de mic copil era pasionat de fotbal. Totuși, dragostea pentru luptele greco-romane i-a fost insuflată de tatăl său. „Când era de vârsta mea, a practicat și el acest gen de sport”, a povestit tânărul, în cadrul unei ediții a proiecutului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA.
18:00
China cere Statelor Unite să-și „corecteze greşelile”: Să anuleze complet practica proastă a taxelor reciproce # UNIMEDIA
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, scrie adevărul.ro.
17:10
Răspunsul oferit de Tanti Ludmila când cineva i-a scris într-un comentariu că „nu a ținut o sapă în viața ei”. Mama lui Dan Bălan a dat o lecție de viață # UNIMEDIA
Este o persoană veselă și plină de viață, cu o experiență bogată în televiziune. Ludmila Bălan, mama interpretului moldovean Dan Bălan este o figură celebră în showbizul moldovenesc, scrie stirileprotv.ro.
17:00
(foto) Cine este Karoline Leavitt, secretara de presă a lui Donald Trump care se consideră „Femeia Fantastică” a generației Z # UNIMEDIA
Karoline Leavitt, secretara de presă a Casei Albe, se autoproclamă pionieră politică supremă a generației Z, iar conturile sale de pe rețelele sociale confirmă acest lucru, scrie digi24.ro.
Acum 6 ore
16:10
(video) Mama da, tata ba: Interpreta Camelia Ursu, dezvăluiri despre susținerea părinților în cariera sa muzicală. „A mai aruncat cu săgeți în mine” # UNIMEDIA
Intepreta Camelia Ursu a mărturisit că mama sa este „susținătoarea” ei numărul unul, iar tătăl său a fost la început mai „sceptic”, în ceea ce privește cariera sa muzicală. „O vedea ca pe un hobby”, a povestit artista, în cadrul unei ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA.
16:00
Kremlinul confirmă că Vladimir Putin e tot mai aproape să se vadă cu Donald Trump: „Această întâlnire va avea loc” # UNIMEDIA
Întâlnirile față în față ale președinților Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump, vor avea loc cu siguranță atunci când va veni momentul, dar mai trebuie pregătite, a subliniat purtătorul de cuvânt al liderului rus, Dmitri Peskov, răspunzând presei, informează agenția locală de presă TASS și ziarul Kommersant, citată de libertatea.ro.
15:10
(video) Sanduța, despre legea amnistiei: Ați întrebat familiile cărora li s-au ucis copiii prin tortură și strangulare, dacă sunt de acord ca criminalii să fie eliberați? # UNIMEDIA
Fosta judecătoare, Victoria Sanduța, declară că potrivit CEDO, „atunci când se adoptă o amnistie sau se aplică o lege penală mai favorabilă pentru o astfel de categorie de deținuți, trebuie, în mod obligatoriu, să se țină cont dacă victimele sunt de acord. Ați întrebat familiile cărora li s-au ucis copiii prin tortură, bătaie și strangulare dacă sunt de acord ca criminalii să fie eliberați?”, a menționat aceasta în cadrul emisunii PULS de la Canal 5.
15:00
Donald Trump prelungește cu un an un alt pachet de sancțiuni impus Rusiei de către administrația Biden # UNIMEDIA
Președintele american, republicanul Donald Trump, a semnat un ordin executiv prin care a prelungit cu un an un pachet de sancțiuni impus Rusiei de către fostul lider de la Casa Albă, democratul Joe Biden, scrie libertatea.ro.
14:40
Frigul nu se dă bătut: Meteorologii anunță un nou Cod galben de înghețuri, în estul țării # UNIMEDIA
Meteorologii au emis un cod galben de înghețuri, valabil pentru mâine, 14 aprilie, în estul țării.
Acum 8 ore
14:10
(foto) Două persoane, spitalizate, după un accident la Rîbnița: Șoferița unui Volkswagen a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-o Kia # UNIMEDIA
Un grav accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 12 aprilie, la Rîbnița. Potrivit presei din stânga Nistrului, unei șoferițe de 74 de ani i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea automobilul și a pierdut controlul volanului.
13:40
Cel puțin 20 de morți în Sumî, după un atac rusesc cu rachete. Zelenski avertizează din nou SUA și UE: „Discuțiile n-au oprit niciodată bombele” # UNIMEDIA
Cel puțin 20 de persoane au murit într-un atac rusesc cu rachete asupra orașului Sumî, potrivit primarului, Artem Kobzar. Racheta a lovit o zonă rezidențială în plină zi, în timp ce oamenii mergeau la biserică pentru a sărbători Duminica Floriilor, scrie observatornews.ro.
13:10
(foto) „Așteptăm cu nerăbdare”. Familia Svetlanei Sainsus se mărește. Un nou membru „va veni pe lume la vară” # UNIMEDIA
Familia co-fondatoarei platformei caritate.md, Svetlana Sainsus, se mărește. Pe lume „va veni verișorul Liei”, a scris aceasta pe rețele.
12:40
Trump redecoreză Casa Albă. Preşedintele SUA încalcă tradiţia şi schimbă portretul lui Obama cu o poză cu el # UNIMEDIA
Donald Trump redecoreză Casa Albă. Liderul republican a înlocuit portretul fostului şef de stat Barack Obama cu o fotografie cu el, în timpul tentativei de asasinat, de vara trecută, în care este plin de sânge şi are pumnul ridicat, scrie observatornews.ro.
Acum 12 ore
12:10
(video) „Slavă Domnului!”. Momentul în care fetița de 10 ani, dispărută în timpul unei competiții din Strășeni, este urcată în ambulanță, după 12 ore de căutări disperate # UNIMEDIA
Fetița de 10 ani, care s-a pierdut în timpul unei competiții din orașul Strășeni, a fost găsită, după 12 ore de căutări disperate. Un filmuleț postat de Life Moldova surprinde momentul în care copila a fost urcată în ambulanță.
11:40
Doar șase țări europene sunt dispuse să contribuie cu trupe de menținere a păcii în Ucraina. Aliații nu s-au pus de acord asupra unui plan # UNIMEDIA
Miniștrii europeni ai apărării s-au reunit la sediul NATO de la Bruxelles pe 10 aprilie pentru discuții cu privire la o potențială desfășurare de trupe pentru a garanta un eventual acord de încetare a focului în Ucraina, Marea Britanie și Franța asumându-și în acest sens rolul de lideri, relatează Euromaidan Press, citată de adevărul.ro.
11:20
(foto) Bronz pentru Moldova: Trei luptători de stil greco-roman, medaliați la Campionatul European din Bratislava # UNIMEDIA
Trei luptători de stil greco-roman au fost medaliați cu bronz la Campionatul European din Bratislava. Potrivit Clubului Sportiv Heracle, este vorba despre Artiom Deleanu, Vitalie Eriomenco și Alexandru Solovei.
10:50
Telefoanele și calculatoarele vor fi scutite de taxele propuse de Donald Trump. Compania Apple, printre beneficiari # UNIMEDIA
Administrația Trump a anunțat că electronicele importate în SUA vor fi exceptate de la taxele vamale „reciproce” impuse de președintele american, scrie adevărul.ro.
10:40
Atenție, șoferi! Traficul rutier pe un tronson al șoselei Hîncești din capitală, sistat astăzi # UNIMEDIA
Primăria Municipiului Chișinău informează că duminică, 13 aprilie 2025, în intervalul orelor: 11:00-19:30, va fi sistată circulația rutieră, pe șos. Hîncești, tronsonul cuprins între str. Lech Kaczynski și str. Sihastrului, sub pod, cartierul Telecentru, în legătură cu desfășurarea evenimentului sub formă de activitate sportivă auto organizată de AO „Mustang Club Moldova”.
10:30
(video) Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, găsită la ora 3 de noapte: Se afla la 20 de km de la locul dispariției # UNIMEDIA
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, a fost găsită în pădure. Potrivit Poliției, copila a reacționat la strigăte și a ieșit în întâmpinare.
10:20
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, găsită la ora 3 de noapte: Se afla la 20 de km de la locul dispariției # UNIMEDIA
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, a fost găsită în pădure. Potrivit Poliției, copila a reacționat la strigăte și a ieșit în întâmpinare.
10:10
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Duminica Floriilor: De ce se mănâncă pește în această zi # UNIMEDIA
Creștinii ortodocșii sărbătoresc astăzi, 13 aprilie, Floriile – o zi importantă care anunță apropierea Paștelui. Ea amintește de intrarea lui Iisus în Ierusalim, când oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de palmier și l-au primit cu bucurie. Este, totodată, ziua în care sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori.
09:50
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, găsită la 20 km de la locul dispariției. IGP: „A reacționat la strigăte” # UNIMEDIA
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, a fost găsită în pădure. Potrivit Poliției, copila a reacționat la strigăte și a ieșit în întâmpinare.
09:30
Primele reacții ale Iranului și Statelor Unite după discuțiile din Oman: Cele două delegații au stat în camere separate # UNIMEDIA
Iranul și SUA au purtat discuții „productive”, în Oman, și au convenit să aibă o nouă întâlnire săptămâna viitoare, a declarat Teheranul despre dialogul menit să abordeze programul nuclear iranian în contextul amenințărilor lansate de Donald Trump cu privire la posibilitatea unor acțiuni militare în cazul în care nu se va ajunge la un acord, relatează Reuters.Casa Albă a descris discuțiile din Oman drept „un pas înainte”, potrivit AFP, citată de hotnews.ro.
09:20
Racii încep parteneriate neașteptate, iar Fecioarele vor primi bani: Află ce-ți prezic astrele # UNIMEDIA
Pentru Pești ar fi bine să își dedice timpul și energia educării copiilor defavorizați. Pot dona unele dintre bunurile lor celor nevoiași. Condiția lor financiară este bună, așa că pot face chiar și caritate financiară. Se vor înțelege bine cu noii cunoscuți și vor fi populari printre ei pentru faptele lor bune.
09:20
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții într-o pădure din Strășeni, a fost găsită: Unde se afla # UNIMEDIA
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții din Strășeni, a fost găsită în pădure. Potrivit Poliției, copila a reacționat la strigăte și a ieșit în întâmpinare.
09:10
Pe 13 aprilie, recunoașterea internațională a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza și promulgarea Legii presei au marcat pași esențiali în unificarea și modernizarea României.
08:30
Pentru Pești ar fi bine să își dedice timpul și energia educării copiilor defavorizați. Pot dona unele dintre bunurile lor celor nevoiași. Condiția lor financiară este bună, așa că pot face chiar și caritate financiară. Se vor înțelege bine cu noii cunoscuți și vor fi populari printre ei pentru faptele lor bune.
Acum 24 ore
07:20
Astăzi, vremea în Moldova se prezintă cu condiții generale favorabile, cu cer variabil și fără precipitații, iar temperaturile vor fi moderate pentru această perioadă a anului.
12 aprilie 2025
23:40
Fetița de 10 ani din Sîngerei, care s-a pierdut în timpul unei competiții într-o pădure din Strășeni, de negăsit de opt ore. IGP: „Ar fi putut ieși la vreun traseu” # UNIMEDIA
Polițiștii informează că, alături de localnici, voluntari și pădurari continuă căutările fetiței de 10 ani care a dispărut în timpul unei competiții naționale organizată în pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca din raionul Strășeni. „Sunt implicate și dronele cu termoviziune, dar deocamdată fără repere care să localizeze copila”, menționează IGP.
22:20
Poliția, în alertă la Strășeni: O fetiță de 10 ani din Sîngerei s-a pierdut în timpul unei competiții într-o pădure # UNIMEDIA
O fetiță de 10 ani s-a pierdut în timpul unei competiții naționale organizată în pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca din raionul Strășeni. Astfel, Poliția Națională anunță că toate subdiviziunile sunt pe alarmă, fiind implicate inclusiv dronele, localnicii și voluntarii, după ce a fost sesizată în jurul orei 19:15 despre dispariția copilei.
21:10
(video) Maia Sandu, prima reacție pe scandalul cu legea Amnistiei, pe care a promulgat-o: Întrebări mari la hotărâre nu sunt, ci la amendamente. Nu a fost destulă vigilență, era martie 2022 # UNIMEDIA
Președinta Maia Sandu afirmă că întrebări mari la legea Amnistiei, pe care a promulgat-o, nu există, acestea sunt la amendamentele la această hotărâre. „Vom face analize. Am și eu o echipaă care ar fi trebuit să vadă schimbările și să încerce să le înțeleagă la ce vor duce acestea. Nu a fost destulă vigilență”, a menționat șefa statului în cadrul unui podcast.
Ieri
20:30
(foto) „4 ani de iubire infinită”. Natalia Morari, mesaj emoționant de ziua fiului său: Să nu-ți fie perturbat zborul de vânturi, oameni sau circumstanțe # UNIMEDIA
Jurnalista Natalia Morari, fosta candidată la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a scris un mesaj emoționant de ziua fiului său, care împlinește astăzi 4 anișori. „Fie ca zborul tău să nu fie perturbat de vânturi, oameni sau circumstanțe”, se arată în mesajul acesteia.
20:10
Marian Lupu a revenit în politică. Fostul lider democrat, ales noul președinte al Partidului „Mișcarea Respect Moldova” # UNIMEDIA
Marian Lupu este noul președinte al Partidului „Mișcarea Respect Moldova”. El a fost ales astăzi în această funcție la Congresul formațiunii. Noul conducător a menționat că este un gest de încredere, pe care îl primește cu respect și cu un puternic simț al datoriei, menționează reprezentanții formațiunii.
20:00
(video) Satul din România care este considerat o adevărată comoară a turismului românesc. A fost desemnat „Destinaţia anului 2025” # UNIMEDIA
Când vine vorba de sate de poveste, localitatea Rimetea din judeţul Alba a României a reuşit să cucerească cu farmecul ei aparte, fiind desemnată „Destinaţia anului 2025”. Gala a reunit cele mai apreciate destinații turistice din țară, iar concurenţa a fost acerbă. Însă, acest colţ de istorie şi natură, din inima Apusenilor, i-a impresionat pe juraţi, dar şi pe turişti, care au pus satul pe lista destinaţiilor viitoare de vacanţă, scrie observatornews.ro.
19:50
Irina Vlah, la Cahul: Dezvoltarea locală, sprijinul pentru agricultori și crearea locurilor de muncă sunt priorități reale, nu slogane electorale # UNIMEDIA
Echipa Partidului Republican „Inima Moldovei", în frunte cu Irina Vlah, astăzi s-a aflat în raionul Cahul, unde a discutat cu cetățenii și a constituit organizații primare.
19:40
(video) Maia Sandu spune că nu știe „cu ce merge PAS” în alegeri, chiar dacă a participat la Consiliul Politic al formațiunii: Nu sunt membru # UNIMEDIA
Șefa statului Maia Sandu declară că nu este membră a Partidului Acțiune și Solidaritate și nu cunoaște cu ce merge formațiunea la alegerile parlamentare. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui podcast. Pe de altă parte, președinta a participat astăzi la Consiliului Politic Național al PAS și a ținut și un discurs.
19:10
(video) „Cine e Borodkina în țara asta?!” Roman Babuțchi, noi dezvăluiri în lupta pentru dreptate pe decesul soției: Maniuc aducea Propofol din CMC, iar când Liuba a murit ea a luat balonul cu aer si a plecat # UNIMEDIA
Roman Babuțchi, soțul femeii de afaceri care a decedat în timpul unei proceduri la salonul „Dr. Serebrova” din capitală, pe 30 ianuarie, spune că activitatea salonului de frumusețe continuă, iar proprietara Irina Borodkina, care a fugit din Moldova, în ziua când Liubovi Babuțchi a decedat, coordonează totul de la distanță. „Ea sună în fiecare zi și verifică ce creme s-au vândut. Mai mult, aceasta știe toate informațiile de la martori, cine și ce a zis. Cine este Borodkina în țara asta?!”, se întreabă bărbatul.
18:40
(video) O poveste de dragoste care s-a transformat în parteneriat scenic. Acrobații moldoveni Andrey și Irina Spătar, moment magnific la „Românii au talent”: Te țin cu inima strânsă până la final # UNIMEDIA
Andrey și Irina Spătar formează un duo remarcabil în lumea circului contemporan. Specializați în gimnastică aeriană, cei doi artiști profesioniști au impresionat publicul de la Românii au talent, transmite protv.ro.
18:00
Planuri pentru a elimina check-in-ul la călătoriile cu avionul. Cum va arăta noua formulă # UNIMEDIA
Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), agenție a ONU, pregătește modificări majore în modul în care se desfășoară călătoriile cu avionul, prin introducerea unui pașaport digital care ar elimina nevoia de check-in și de bilet de îmbarcare. Măsurile ar putea intra în vigoare în următorii trei ani, notează The Guardian, citat de hotnews.ro.
17:40
(video) Cu motoarele turate la maxim și însoțiți de polițiști: Motocicliștii au deschis astăzi sezonul cu o paradă prin capitală # UNIMEDIA
Deschiderea sezonului moto în capitală. Sute de motocicliști s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), iar ulterior au pornit cu o paradă a motocicletelor pe străzile din capitală.
16:50
O bombă a explodat în faţa unei companii feroviare din Atena. E aceeaşi companie implicată în cel mai grav dezastru feroviar din istoria Greciei # UNIMEDIA
O bombă a explodat în fața sediului din Atena al companiei implicate în cel mai grav dezastru feroviar din istoria Greciei. Polițiștii au anunţat că presa elenă a primit mai multe apeluri anonime prin care a aflat de dispozitivul exploziv. Se pare că acesta ar fi fost ascuns într-un rucsac închis cu lacăt care fusese plasat pe un scuter fără numere de înmatriculare. În 2023, 57 de oameni au murit după ce un tren de pasageri și unul de marfă s-au ciocnit în centrul ţării, scrie observatornews.ro.
16:20
(video) Grav accident la Zahareuca: Doua automobile s-au lovit violent. O ambulanță, la locul coliziunii # UNIMEDIA
Un grav accident s-a produs astăzi, 12 aprilie, pe traseul Chișinău-Bălți, în localitatea Zahareuca. Doua automobile s-au lovit violent. O ambulanță a intervenit la locul coliziunii.
15:50
Discuții tensionate la Washington privind accesul SUA la resursele minerale din Ucraina. Ce a propus Administrația Trump # UNIMEDIA
Oficialii americani şi ucraineni s-au întâlnit vineri pentru a discuta o propunere a SUA privind obţinerea accesului la resursele minerale ale Ucrainei, a declarat o sursă apropiată discuţiilor, adăugând că şansele unei înţelegeri sunt reduse din cauza atmosferei „antagoniste” în care s-a desfăşurat reuniunea, transmite Reuters, citat de digi24.ro.
15:20
(video) Victor Parlicov se implică în politică: La ce partid ar putea adera fostul ministru al Energiei # UNIMEDIA
Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov spune că ar putea adera la Blocul „Împreună”. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLIVE TV, în care a menționat că „poartă discuții” în acest sens.
14:40
The Times îl citează pe emisarul lui Trump spunând că Ucraina ar putea fi divizată precum Berlinul după război. Kelogg acuză că i-au fost denaturate declarațiile # UNIMEDIA
Ucraina ar putea fi împărţită precum Berlinul după al Doilea Război Mondial, a sugerat emisarul lui Donald Trump la Kiev, Keith Kellogg, în contextul în care Rusia continuă să refuze acceptarea unui armistiţiu, a scris The Guardian, citând The Times.Oficialul american neagă însă că a făcut aceste declarații, scrie hotnews.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.