Șeful Inspectoratului General al Carabinierilor, numit și demis chiar de președintele R.Moldova
PulsMedia,
17 martie 2025 07:40
Vor fi înființate cinci unități mobile de intervenție a carabinierilor în Căușeni, Cahul, Ungheni, Orhei și Edineț. Un proiect de modificare a unor acte normative cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri a fost aprobat de Parlament în lectura a doua.
• • •
Alte ştiri de PulsMedia
Acum 2 ore
13:00
(VIDEO) „Escrocheria cu ruda implicată în accident”, face victime și la Ungheni. Cinci suspecți reținuți într-o singură zi # PulsMedia
Într-o singură zi, cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 53 de ani au fost reținuți de polițiștii din Ungheni, fiind suspectați de implicarea în două cazuri de escrocherie săvârșite prin metoda “implicarea rudei în accident rutier”.
12:50
Un tânăr a fost găsit spânzurat, după ce salvatorii au deblocat ușa unui apartament. Descoperirea macabră a avut loc în noaptea de 15 spre 16 martie curent, în jurul orei 00:15, într-un apartament de pe strada Grenoble, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
12:30
Lupta cu corupția în sistemul polițienesc. Peste 100 de șoferi denunțați de agenții de patrulare în 2025 # PulsMedia
De la începutul acestui an, peste 130 de șoferi au fost denunțați pentru că au încercat să mituiască polițiștii. Deși sunt avertizați constant despre consecințele grave ale coruperii unui funcționar public, unii șoferi continuă să comită abateri și speră să scape de sancțiuni prin oferirea de mită.
12:20
Tragedie la Anenii Noi. Copil de aproape un an, accidentat mortal cu mașina familiei condusă de către tatăl său # PulsMedia
Un copil a murit, după ce a fost lovit de un automobil la volanul căruia se afla chiar propriul tată. Tragedia a avut loc vineri, 14 martie, în jurul orei 15:10, în localitatea Ciobanovca, din raionul Anenii Noi, susțin sursele PulsMedia.MD.
Acum 4 ore
11:00
„Dragoste cu pumnul”. Ex-polițist de la IP Leova, condamnat pentru că a răpit-o și bătut-o pe fosta concubină # PulsMedia
Un fost angajat al Inspectoratului de Poliție Leova a fost condamnat la patru ani de închisoare, dintre care doi ani cu executare, pentru violență în familie și răpirea concubinei sale. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Hâncești, sediul Leova, iar inculpatul și-a recunoscut vina atât în timpul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată.
11:00
(VIDEO) Doi tineri reținuți, după ce au furat mâncare și un telefon dintr-un magazin din Chișinău # PulsMedia
Doi bărbați de 30 și 33 de ani din capitală au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi sustras un telefon mobil și produse alimentare dintr-un magazin din sectorul Ciocana al capitalei.
Acum 6 ore
10:00
Unul dintre cei mai căutați criminali din România, basarabeanul Vasile Rodideal, a fost arestat la Moscova, relatează presa rusă, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de zece ani.
09:50
Șeful APP nu știa că soția sa face parte din conducerea unor întreprinderi subordonate lui # PulsMedia
Directorul Agenţiei Proprietăţi Publice (APP),Roman Cojuhari, declară că nici nu cunoștea că soția sa face parte din conducerea unor întreprinderi subordonate lui. Cojuhari a declarat, la un psot privat de televiziune afiliat guvernării, că era în concediu când s-au făcut aceste numiri.
09:40
Reglări de conturi cu cuțitul în plină stradă în Chișinău. Un bărbat se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiat de un tânăr din Azerbaidjan # PulsMedia
Un bărbat a fost găsit zăcând în stradă, într-o baltă de sânge, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. Cazul a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul orei 06:00, pe strada Alecu Russo din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
08:40
NEWS ALERT // (SURSE) Președintele Cehiei, general NATO în rezervă, în vizită la Chișinău # PulsMedia
Președintele ceh Petr Pavel, fost șef al Comitetului militar al NATO, ar urma să ajungă săptămâna aceasta într-o vizită de lucru la Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD, din cadrul Președinției R.Moldova, sub protecția anonimatului.
Acum 8 ore
08:00
Pentru anul 2023, Arena a înregistrat un deficit de peste 20 de milioane de lei, deși capitalul social este de aproape 900 de milioane de lei. Directorul APP, Roman Cojuhari, susține că aceste pierderi sunt în mare parte cauzate de uzura calculată a echipamentelor și de perioada de adaptare a afacerii.
07:50
Un tânăr din R.Moldova a dat peste cap o rețea internațională de trafic de droguri în Italia # PulsMedia
Un moldovean în vârstă de 32 de ani a alertat autoritățile italiene după ce a primit un colet din Spania cu nouă kilograme de marijuana. Cazul a avut loc zilele trecute în comuna Montegrotto Terme.
07:40
Șeful Inspectoratului General al Carabinierilor, numit și demis chiar de președintele R.Moldova # PulsMedia
Vor fi înființate cinci unități mobile de intervenție a carabinierilor în Căușeni, Cahul, Ungheni, Orhei și Edineț. Un proiect de modificare a unor acte normative cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri a fost aprobat de Parlament în lectura a doua.
Ieri
10:20
O femeie a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe. Cadavrul acesteia a fost găsit de către un trecător, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 spre 15 martie curent, în jurul orei 02:40, pe strada Cuflea din sectorul centru al capitalei
10:00
Un bărbat a murit, după ce motocicleta cu care se deplasa s-a izbit violent într-un camion. Tragedia a avut loc vineri, 14 martie curent, în localitatea Socola, din raionul Șoldănești, susțin sursele PulsMedia.MD.
09:50
Tentativa unui conațional de a introduce ilicit băuturi alcoolice în cantități comerciale, deconspirată la Leușeni Cazul a fost înregistrat de funcționarii postului vamal Leușeni, în urma controlului de specialitate efectuat asupra unui microbuz de model „Ford Transit” care se deplasa din Italia.
Mai mult de 2 zile în urmă
21:50
FOTO // Trei autoturisme s-au ciocnit în apropiere de Bălți. Doi copii și mama lor, transportați la spital # PulsMedia
Accident cu implicarea a trei autoturisme în apropiere de municipiul Bălți. În urma impactului, o femeie, dar și doi copii minori ai săi, au fost transportați la Spitalul Clinic Bălți.
21:20
(VIDEO) Fostul solist de la Modern Talking, despre concertele din Rusia: „Mai vin doar dacă țara o va lua de la capăt, fără Putin la putere” # PulsMedia
Thomas Anders, fostul solist de la Modern Talking, cea mai mare succes trupă germană până în prezent, cu 130 de milioane de discuri vândute, a vorbit recent despre concertele pe care le-a susținut în Rusia, precizând în ce condiții s-ar mai întoarce acolo.
21:10
Sprijin pentru întreprinderile municipale: Granturi de aproape 6,5 milioane de lei pentru utilaj nou # PulsMedia
Întreprinderile municipale pot beneficia de echipamente destinate intervențiilor de urgență în caz de calamități naturale. Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene, a lansat un program de granturi, cu un buget de aproape 6,5 milioane de lei, pentru întreprinderile responsabile de serviciile locativ-comunale.
21:00
Ford Otosan anunță un eveniment important pentru industria auto românească, deoarece primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă.
20:50
Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) a anunțat că în 2024 s-a înregistrat o creștere „neașteptată” a nivelului mării în întreaga lume.
20:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi de acord doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
20:30
Un bărbat ținut captiv 20 de ani de mama vitregă a evadat folosind dezinfectant de mâini și hârtie # PulsMedia
Un bărbat de 32 de ani din Waterbury, Connecticut, SUA, a reușit să scape din camera în care era ținut închis de 20 de ani folosind o combinație ingenioasă de hârtie și dezinfectant de mâini. Poliția descrie cazul drept „cea mai oribilă formă de tratament inuman” pe care au întâlnit-o vreodată.
20:20
IGP a găzduit reuniunea grupului de lucru privind evaluarea și analiza riscurilor în cadrul Poliției # PulsMedia
Inspectoratul General al Poliției a găzduit reuniunea grupului de lucru privind evaluarea și analiza riscurilor, organizată în cadrul proiectului OSCE "Sprijin pentru Agențiile de Aplicare a Legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate din regiune".
20:10
Când Alexei Miller, CEO-ul Gazprom, inaugura acum 11 ani sediul somptuos al diviziei de export din Sankt Petersburg, el prognoza un viitor prosper bazat pe vânzările de gaze către Europa.
19:50
Lewis Hamilton, impresionat de viteza cu care a condus Brad Pitt la filmările pentru pelicula F1 # PulsMedia
Viteza cu care a rulat actorul Brad Pitt la filmările pentru pelicula de Hollywood dedicată Formulei 1 ce va ajunge în cinematografe în luna iunie reprezintă cel mai autentic demers cinematografic despre cursele de motorsport realizat până în prezent, potrivit septuplului campion mondial Lewis Hamilton.
19:40
Câte ouă puteți trimite? SUA au cerut discret ajutorul Europei pentru a rezolva o criză internă # PulsMedia
SUA au contactat Danemarca și alte state europene pentru a le cere să exporte ouă, într-un moment în care americanii se confruntă cu o creștere explozivă a prețurilor la acest aliment de bază, a anunțat vineri Asociația producătorilor de ouă din țara scandinavă.
19:40
Situația financiară a sectorului bancar în 2024: profitul a fost de aproape 4 miliarde de lei # PulsMedia
Situația financiară a sectorului bancar, conform datelor prezentate de către bănci la finele anului trecut, este caracterizată prin creșterea activelor, a creditelor, a fondurilor proprii, a depozitelor persoanelor fizice și a depozitelor persoanelor juridice. Profitul aferent, în comparație cu perioada similară a anului precedent, s-a micșorat.
19:30
Un român a fost împușcat din spate și ucis, în Italia: „A pozat în justițiar, nu era autoapărare” # PulsMedia
Un român de 24 de ani a fost împușcat din spate și ucis de un agent de pază de 56 de ani, în Italia. Incidentul s-a petrecut la data de 6 februarie.
19:20
Președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru Radio France Internationale că Republica Moldova are o relație excelentă cu Franța. „Am reușit să construim această relație în special în ultimii trei-patru ani”, a declarat șefa statului.
19:10
Avertismentul diplomaților europeni: UE trebuie să fie pregătită să dubleze ajutorul militar pentru Ucraina # PulsMedia
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune externă (SEAE).
19:00
Purtătorul de cuvânt al Guvernului explică poziția autorităților cu privire la livrările de gaze naturale în regiunea transnistreană # PulsMedia
Chișinăul nu a girat și nu a negociat livrările de gaz spre regiunea transnistreană, dar nici nu le-a blocat. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, explică poziția autorităților cu privire la livrările de gaze naturale în regiune transnistreană a Republicii Moldova.
19:00
(VIDEO) O fetiță de 8 ani blocată în mașina de spălat a fost salvată de pompieri după o oră, în Spania # PulsMedia
O fetiță de 8 ani a fost salvată după ce a rămas blocată în mașină de spălat, în timp ce se juca, în Torre del Mar, stațiunea pe coasta de sud a Spaniei (provincia Málaga). Incidentul a avut loc duminică, 9 martie, iar pompierii au intervenit pentru a elibera copila care își prinsese picioarele în interiorul mașinii oprite, relatează Diario Sur.
18:50
Un comandant rus a fost condamnat la închisoare pe viață în Finlanda, unde a încercat să emigreze în 2023 # PulsMedia
Un tribunal din Helsinki l-a condamnat la închisoare pe viață pe un fost comandant rus, acuzat de crime de război în Ucraina.
18:40
Meteorologii au anunțat cod galben de schimbare bruscă a vremii, fiind prevăzute precipitații și vânt puternic. În weekend, ploile se vor extinde pe teritoriul întregii țări, iar de la începutul săptămânii viitoare se vor înregistra temperaturi mai scăzute.
18:30
Cunoscutul analist american George Friedmann, fondatorul Geopolitical Futures, într-un interviu pentru Mauldin Economics și-a exprimat convingerea că Statele Unite, sub conducerea administrației Trump, modelează în mod activ o nouă ordine mondială, folosind ca element-cheie al acestei strategii negocierile privind conflictul din Ucraina.
18:20
Cum au fost vândute cu 400.000 de euro două mașini de pompieri care nu există, unei stații de pompieri dintr-un orășel german # PulsMedia
Două autospeciale de pompieri, care în realitate nu există, au fost vândute cu aproape jumătate de milion de euro, unei stații de pompieri din Germania, informează ziarul local Bild.
15:20
Trotinetele electrice ar putea fi interzise. Anunțul făcut de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu # PulsMedia
Trotinetele electrice ar putea fi interzise în trafic dacă nu se conformează regulamentului circulației rutiere. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.
11:40
Un bărbat din Orhei a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta ar fi ”aranjat” eliberarea unui permis de conducere, iar pentru serviciile sale ar fi pretins și primit 600 de euro.
11:30
Avocat condamnat pentru trafic de influență și obligat să achite mai mult de jumătate de milion de lei # PulsMedia
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe un avocat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Instanța de judecată a dispus o pedeapsă cu amendă în mărime de 250 mii de lei cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de 5 ani. De asemenea, s-a dispus confiscarea specială din contul inculpatului, mijloacele bănești rezultate din comiterea infracțiunii și anume suma de 299 400 de lei.
11:10
În timpul misiunilor, carabinierii pot întâlni persoane aflate în dificultate, iar dacă sunt instruiți corespunzător și dețin cunoștințele necesare în acordarea primului ajutor, pot interveni eficient până la sosirea echipajelor medicale.
11:00
Măsuri de prevenire și combatere a fumatului, votate în prima lectură. Unde nu vei mai putea „scoate fum” # PulsMedia
Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură un set de măsuri propuse de Ministerul Sănătății pentru prevenirea și combaterea fumatului. Noile prevederi extind lista spațiilor publice unde fumatul este interzis și vizează nu doar țigările tradiționale, ci și țigaretele electronice, dispozitivele de tutun încălzit și narghileaua.
10:50
Accident cu implicarea unui microbuz cu pasageri și un tractor, la Sîngera. Sunt victime # PulsMedia
Cinci persoane au fost transportate la spital, după ce au avut de suferit într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat în seara zilei de joi, 13 martie, în orașul Sîngera din municipiul Chișinău.
10:30
Usatîi cere explicații Departamentului de Stat al SUA: „Pentru viză mi s-a cerut certificat de la poliția rusă, deși acolo am dosar politic” # PulsMedia
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, afiliat guvernării, că în procesul obținerii vizei pentru Statele Unite ale Americii, i s-a solicitat un certificat de la poliția Federației Ruse — deși în Rusia pe numele său este intentat un dosar penal politic.
09:40
13 martie - zi cu ghinion pentru fugarul Veacesalv Platon. A fost reținut în Marea Britanie pentru a fi extrădat în R.Moldova # PulsMedia
La 13 martie 2025, autoritățile competente ale Marii Britanii au informat Procuratura Generală a Republicii Moldova că, în baza demersului Procuraturii din 25 septembrie 2024, a fost reținut Veaceslav Platon.
09:40
PG sesizează Inspecția Procurorilor privind abateri constatate în procesul de monitorizare a activității judiciare # PulsMedia
Procuratura Generală informează că a sesizat Inspecția Procurorilor în legătură cu deficiențe constatate în procesul de monitorizare a activității judiciare, care ar putea constitui abateri disciplinare în acțiunile unui procuror.
09:40
Doina Nistor, învestită în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării # PulsMedia
Doina Nistor a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Președinta Maia Sandu i-a urat cu acest prilej bun venit în echipa guvernamentală.
13 martie 2025
21:10
Trump: Declarația lui Putin de acceptare a armistițiului în Ucraina este foarte promițătoare, dar incompletă # PulsMedia
Președintele american Donald Trump a estimat joi că ar fi 'foarte dezamăgitor' ca Rusia să nu accepte armistițiul de 30 de zile în războiul din Ucraina, după ce omologul său rus Vladimir Putin a spus că acceptă această propunere, adăugând însă că rămân detalii de clarificat, liderul de la Kremlin arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-și reface capacitatea de luptă.
21:10
(VIDEO) Un gest stupid al unei influencerițe îi poate aduce deportarea. „Este inacceptabil și, foarte probabil, ilegal” # PulsMedia
Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a criticat recent o influencerță americană pentru un videoclip în care aceasta ia un pui de wombat sălbatic de lângă mama sa, potrivit BBC. Incidentul a stârnit indignarea conservaționiștilor.
20:50
Maia Sandu: Ne dorim să putem conta pe România și mai departe, iar asta înseamnă o Românie democratică, parte a UE # PulsMedia
”Rusia, prin propagandă și prin amestecul fără precedent de care dă dovadă, reușește să creeze tensiuni și să pună în pericol procesele democratice din multe țări, inclusiv din România. Ne dorim să putem conta pe România și mai departe, iar asta înseamnă o Românie democratică, parte a UE. Pentru noi este important să avem parteneri la București care lucrează pentru România, pentru Republica Moldova, nu cineva care este subordonat Rusiei și care promovează interesele Rusiei”, declară Sandu.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.