Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina
Noi.md,
15 martie 2025 17:30
Președintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puțin sarcastic" atunci cînd a promis în repetate rînduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia și Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul.Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 10 minute
20:00
Un condiment-minune are efect anticancer, transmite a1.ro.Cele mai multe beneficii le are oregano în formă proaspătă. Condimentul conține carvacrol, iar potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Long Island din SUA, aceasta poate distruge celulele canceroase de la nivelul prostatei.„Știm că oregano are proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii, însă aceasta nou
Acum o oră
19:30
Fumatul va fi interzis în mai multe spații publice, iar amenzile pentru încălcarea regulilor vor crește, conform noilor modificări legislative.Lista locurilor unde fumatul nu va mai fi permis include stațiile de transport public, locurile de joacă pentru copii și zonele din preajma instituțiilor medicale și de învățămînt.Noile restricții vizează și interdicția fumatului pe terasele localur
19:30
Europa se confruntă cu o catastrofă în industria bateriilor, după falimentul unui gigant suedez # Noi.md
Uniunea Europeană pierde unul dintre cele mai mari pariuri pe independența energetică, după ce compania suedeză Northvolt a declarat faliment miercuri.Decizia vine în urma unor probleme financiare majore, cauzate de cheltuieli necontrolate și întârzieri în producție, care au dus la anularea contractelor esențiale, precum cel de 2 miliarde de euro cu BMW.Northvolt, susținută de Volkswagen ș
Acum 2 ore
19:00
Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, născut în Moldova, a fost reținut la Moscova, scrie presa din Federația Rusă, citată de IPN.Un tribunal din capitala rusă l-a arestat pe Vasile Rodideal la sfîrșitul lunii februarie, pentru a-l preda ulterior organelor de drept din România. Către Procuratura Generală a Federației Ruse va fi expediat pachetul necesar de documente p
19:00
Mod de preparare:Fierbeţi fasolea, treceţi-o prin strecurătoare şi săraţi-o. Ceapa tăiată cubuleţe prăjiţi-o pînă la culoarea aurie. Opăriţi roşiile, scoateți-le pieliţa şi daţi-le prin răzătoare măşcată, adăugaţi-le la ceapa prăjită, piperaţi şi lăsaţi să se înăbușe 3-5 minute. Uniţi masa obţinută cu fasolea fiartă. Înăbuşiţi încă puţin, la sfîrșit adăugaţi usturoiul (tocat cu cuţitul, de pre
18:30
Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai a fost respinsă, sîmbătă dimineața, de Biroul Electoral Central, transmite pe surse presa de la București.Potrivit acestora, au fost 10 voturi pentru respingere și 3 pentru admitere.Președintele S.O.S. România, Diana Şoşoacă, și-a depus pe 13 martie, la Biroul Electoral Central, candidatura. Este
18:30
Autoritățile și ecologiștii din Zambia avertizează asupra efectelor devastatoare ale unei scurgeri de acid provenite de la o mină de cupru, care a contaminat rîul Kafue, una dintre cele mai importante surse de apă din țară.Poluarea ar putea afecta milioane de oameni, iar semnele de contaminare au fost observate la peste 100 de kilometri în aval.Incidentul s-a produs pe 18 februarie, cînd u
Acum 4 ore
18:00
Autoritățile din Toscana, Italia, au emis alertă meteo de cod roșu după ce ploile torențiale au provocat inundații semnificative în zona Florenței, relatează AFP.Galeriile Uffizi și Domul din Florența au fost închise, iar șeful regiunii, Eugenio Giani, a îndemnat locuitorii să rămînă în case, notează Noi.md cu referire la mediafax.Serviciul de pompieri a publicat imagini cu mașini parțial
17:30
FBI avertizează utilizatorii Gmail despre ransomware-ul Medusa, care blochează fișierele și cere răscumpărări uriașe.FBI a emis un avertisment pentru utilizatorii Gmail cu privire la o amenințare ransomware în creștere din partea grupului Medusa, care a vizat deja peste 300 de victime, anunță Daily Mail.Cum acționează ransomware-ul Medusa și cine sînt victimele saleFolosind e-mailuri d
17:30
Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina # Noi.md
Președintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puțin sarcastic" atunci cînd a promis în repetate rînduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia și Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul.Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui
17:00
Rapperul ucrainean Potap, care a părăsit țara și activează acum sub pseudonimul Slavic Balagan, și-a manifestat dorința de a reprezenta Republica Moldova la Eurovision.Interpretul a dat asigurări că-și poate asuma cheltuielile de deplasare la concursul muzical, transmite IPN cu referire la unian.net.Pe pagina sa de Instagram, Potap a publicat o secvență video, în care menționează ar evolua
17:00
Serviciul Vamal a identificat obligații vamale suplimentare în valoare de 2,792 milioane de lei în urma controalelor desfășurate în perioada 3-14 martie 2025.Verificările au scos la iveală multiple încălcări ale legislației vamale, printre care clasificări tarifare eronate și scutiri nejustificate de taxe.Principalele încălcări constatateÎn urma controalelor, au fost identificate mai m
Acum 6 ore
16:00
Mark Carney, noul premier al Canadei: „Îl respectăm pe președintele Trump și putem găsi soluții reciproce” # Noi.md
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcția de prim-ministru al Canadei, declarînd imediat că este deschis unei colaborări cu președintele american Donald Trump, în ciuda politicilor comerciale dure anunțate de acesta, care ar putea afecta economia canadiană.Carney îi succede în funcție lui Justin Trudeau, care a avut o relație tensionată cu Trump. Noul premier, în vîrstă de 5
16:00
Pugilista Daria Sazonova (+81 kg) a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Serbia.Ea a trecut de Nena Zamora din Polinezia Franceză, dar în semifinale a fost învinsă cu 0-5 de kazaha Yeldana Talipova, campioana Asiei.La Mondialul din Serbia au mai concurat Maia Odajiu și Iulia Coroli. O victorie a obținut și Iulia Coroli, 4-3 cu Roman Abate din Ethiopia. Apoi, ea a cedat în
15:30
Un bărbat a fost prins de Echipele Mobile ale Vămii cu un automobil plin de marfă fără acte # Noi.md
Acționînd în baza informațiilor operative, ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au somat în trafic să oprească un mijloc de transport de model Mercedes E200, însă conducătorul auto a ignorat cerințele legale și a încercat să se sustragă controlului, accelerînd.După urmărire, unitatea de transport a fost oprită forțat în satul Nicoreni, raionul Rîșcani, de către ofițerii vamali. La v
15:30
Uzina de ciment din Rîbnița și-a reluat activitatea, însă doar în regim de noapte deocamdată, a anunțat Alexandr Slusari, membru al consiliului de administrație al companiei Energocom. Slusari a mai spus că deține confirmări video, iar una din înregistrări a fost expediată IPN.Agenția a obținut confirmarea faptului că filmulețul prezintă anume Uzina de ciment, deși analiza metadatelor fișierul
15:00
Irina Rimes revine în atenția publicului cu o interpretare emoționantă a piesei „Să nu uiți cît timp te-am iubit”.Într-un cadru minimalist, artista a ales să se prezinte doar cu un microfon, un pian și o rochie neagră, punînd accent pe intensitatea emoțiilor transmise prin muzică.Noua versiune a piesei adaugă o profunzime aparte, vocea sensibilă a Irinei împletindu-se perfect cu acompaniam
14:30
Eleganță, forță, echilibru, dar și exerciții de agilitate. Acestea sînt ingredientele unui nou Campionat Național la Acrobatică Sportivă care a început vineri, 14 martie la Manejul de Atletică Ușoară. La competiție sînt angrenate peste 100 de sportive.Manejul de Atletică Ușoară din capitală găzduiește în acest final de săptămînă a 11-a ediție a Campionatului Național la Acrobatică Sportivă. La
14:30
Interesul cetățenilor moldoveni pentru turismul local continuă să crească.Acest lucru a fost confirmat în cadrul unei discuții cu Noi.md de către președintele Asociației Naționale de Turism Receptor și Intern din Republica Moldova (ANTRIM), Elena Stepanova.Ea a menționat că necesitatea locuitorilor țării noastre de a călători în timpul pandemiei a dat impuls îmbunătățirii și extinderii gam
Acum 8 ore
14:00
Reprezentanții Aeroportului Chișinău dezmint faptul că o dată cu trecerea spațiilor comerciale sub gestionarea directă a aerogării, prețurile băuturilor calde au crescut de două ori.Într-o postare pe Facebook, responsabilii de comunicare din cadrul Aeroportului au publicat meniul cu prețurile cafelelor și ceaiurilor, valabile pînă pe 1 martie și cel cu prețurile de după data de 1 martie, notea
14:00
Procurori, dar și reprezentanți ai societății civile încearcă să convingă autoritățile să renunțe la ideea lichidării Procuraturii Anticorupție, dar și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.Argumentul invocat este că riscăm să lăsăm justiția fără procurori după lichidarea celor două entități și pînă la crearea PACCO. Autorii proiectului nu exclud că, în a
13:30
Peste 4 000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului curent, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.Dintre acestea, 1 324 erau șomeri, iar 60 au fost angajate pe o perioadă de pînă la trei luni, transmite IPN.„Începem anul în forță! Vom continua să muncim să aducem rezultate și să oferim suport cetățenilor”, a declarat ministrul Muncii și
13:30
Iluministul belarus Gheorghii Francis Skoryna a întreținut legături strînse în Principatul Moldovei cu o serie de oameni mari, domni, și a tipărit pentru ei diverse cărți bisericești și istorice, hagiografii.Despre aceasta a relatat într-un interviu pentru Noi.md scriitorul moldovean Iurii Ivanov, care a expus o versiune interesantă, potrivit căreia marele iluminist belarus Gheorghii Francis S
13:00
Ministerul Finanțelor a demarat procesul de evaluare a funcțiilor din sectorul bugetar, desfășurînd, în perioada 12-14 martie 2025, prima sesiune de analiză a posturilor. Activitatea este realizată de Grupul de lucru responsabil de evaluare, instituit prin Ordinul ministrului finanțelor.În cadrul sesiunii, participanții au fost organizați în subgrupuri pentru a evalua funcțiile reprezentative,
13:00
Dumitru Alaiba, care a plecat joi, 13 martie, de la șefia Ministerului Dezvoltării Energetice și Digitalizării, rămîne în echipă.Deputata PAS, Ina Coșeru susține că acesta va fi consilier în cadrul Ministerului pe care l-a condus în ultimii doi ani și jumătate. Coșeru a infirmat zvonurile că Alaiba ar urma să ocupe o funcție diplomatică.{{803354}}„Deocamdată, vorbim despre menținerea dumne
12:30
Întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova (CFM) va primi din rezervele de stat 250 de tone de motorină în scopul interveniri operative în situații de urgență. Anunțul a fost făcut pentru „Teleradio-Moldova” de către directorul Agenției Rezerve Materiale (ARM), Marin Lisî.„Din partea agenției, noi deja am eliberat bonul de livrare și facturile corespunzătoare, deja așteptăm cînd este disp
12:30
În ciuda faptului că ministrul demisionar al Economiei, Dumitru Alaiba, consideră că au fost puse bazele stabilității economice, exporturile moldovenești sînt în scădere pentru al doilea an consecutiv, cu o scădere de 12,2 % în 2024, în timp ce importurile au crescut cu 4,5 %.Investițiile reduse în agricultura moldovenească diminuează competitivitatea fermierilor locali, ducînd la dominare
12:30
În data de 15 martie este marcată anual Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor.În 2024 consumatorii au înaintat 1412 petiții către autoritățile responsabile, numărul de demersuri fiind în creștere față de anii precedenți, transmite IPN.„Consumatorii scriu tot mai multe petiții, ceea ce înseamnă ca ei își cunosc drepturile și încep să aibă încredere în autorități”, explică reprezentanți
Acum 12 ore
12:00
Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță despre un focar de rujeolă la Cimișlia. Astfel, 8 copii din diferite localități din raionul respectiv s-au infectat cu această boală contagioasă, în perioada 7 februarie – 14 martie 2025.„Agenția Națională pentru Sănătate Publică monitorizează situația epidemiologică prin rujeolă în Republica Moldova. Fiecare caz suspect este raportat și supus i
12:00
Lucrări de pictură, grafică și sculptură dedicate lui Eminescu, expuse la un muzeu din Capitală # Noi.md
Muzeul Național de Artă al Moldovei (MNAM) marchează Anul Eminescu prin expoziția „Rezonanțe eminesciene", ce reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură din patrimoniul muzeului.Autorii lucrărilor sînt renumiți maeștri trecuți în eternitate, precum și artiști contemporani, care se apropie cu dragoste și respect de universul Luceafărului, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.Sc
11:30
Serviciile regulate de transport de persoane între Republica Moldova și România vor fi autorizate pe o perioadă de cinci ani.Prelungirea acestor autorizații se va face automat, pentru o perioadă de 60 de zile, fără emiterea unor noi documente. Un protocol care vizează liberalizarea pe bază permanentă a transporturilor de persoane a fost semnat în cadrul ședinței Comisiei mixte moldo-române pen
11:30
Și acest weekend vine la pachet cu o serie de evenimente culturale, pe care ar fi păcat să le ratezi.Echipa portalului de știri Noi.md a făcut o listă și îți recomandă să o răsfoiești.Diverse: Buzunarul cu Pâine - 16 Martie 2025, 15:00 De Ziua lui Bach - 16 Martie 2025, 18:00, Sala cu Orgă Profesia Director. Curs de formare profesională a managerilor de TOP - 10 Martie - 30 Apri
11:00
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin laudă eforturile foștilor săi subalterni în vederea arestului fugarului penal Veaceslav Platon, la Londra. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dragalin a scris că acest lucru a fost posibil datorită muncii procurorilor. „Acest pas semnificativ a fost posibil exclusiv datorită efortului depus de procurorii anticorupție - cei care au
11:00
Mai multe familii din Briceni și Sîngerei vor beneficia de sprijin pentru renovarea energetică a locuințelor # Noi.md
Alte 13 familii din raioanele Briceni și Sîngerei vor beneficia de sprijin financiar pentru renovarea energetică a locuințelor prin intermediul Programelor de finanțare a Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM).În acest scop, Centrul Național pentru Energie Durabilă a semnat astăzi contractele de finanțare cu beneficiarii. Urmează contractarea lucrărilor de constru
10:30
Startul campaniei de împădurire Marea Plantare Națională a fost dat astăzi, 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi.Locul în transportul organizat a fost asigurat doar pentru cei care s-au înregistrat prealabil, transmite IPN.Peste 140 de mii de puieți urmează să fie plantați în localitatea Geamăna, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Pe teren vor fi sădite diferite specii, inclusiv sal
10:30
De obicei, primăvara gospodarii încep să muncească împrejurul casei, să facă curățenie generală. Unii mai plantează un copac, alții mai schimbă energia de prin locuințe și scapă de unele lucruri vechi, achiziționează altele noi.Nu fac excepție în acest caz nici aleșii poporului. De la ce ar începe deputații o curățenie generală acasă la ei, dar și în politica moldovenească, aflați din reportaj
10:00
Weekendul acesta va fi mai scurt pentru elevii din toată țara, deoarece astăzi trebuie să recupereze o zi din vacanța de primăvară.Deși sîmbăta este, de obicei, zi liberă pentru școli, lecțiile se desfășoară azi conform orarului obișnuit.Această zi de recuperare a fost stabilită de Ministerul Educației și Cercetării, după ce, în anul de studii 2024-2025, vacanțele de toamnă și de primăvară
10:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:15 martie — a 74-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 291 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Sfinţit Mc. Teodot al Cirenei. Sf. Mc. Isihie.Ce se sărbătorește în lume:
09:30
Victor Marahovschi: „Este necesară consolidarea și promovarea ideilor statului moldovenesc și identității moldovenești” # Noi.md
Opoziția din Moldova trebuie să se consolideze și să promoveze ideile moldovenismului, ale statului moldovenesc și ale identității moldovenești.Această opinie a fost exprimată de comentatorul politic Victor Marahovschi, transmite Noi.md.El a menționat că, din păcate, practica ultimilor ani arată că, la alegeri, alegătorul este pus în fața unei alegeri, de regulă, a cursului extern: fie Occ
09:30
Meteorologii prognozează vreme caldă.Există o posibilitate de precipitații moderate.În timpul zilei, în sudul țării, temperatura aerului va fi cuprinsă în intervalul +23...+25 °С.În centru se vor înregistra +19...+21°C, în timp ce în nord termometrele vor arăta +21...+23°C. +23°С.Noaptea, valorile termice vor ajunge la +18...+20°C.
08:00
De mai mulți ani, o mare parte din terenul imens de 4,25 hectare al fostului internat nr. 2 de pe strada Grenoble 191 din sectorul Botanica este gol și în ruine, devenind un paradis pentru persoane și companii suspecte.Potrivit unor locuitori ai caselor învecinate, clădirile goale au fost folosite pentru a găzdui refugiați ucraineni.{{72999}}În decembrie 2024, Noi.md a adresat o interpelar
08:00
Rezultate sondaj Noi.md: Care vor fi consecințele întîlnirii dintre președinții Trump și Zelenski pentru Moldova? # Noi.md
Redacția Noi.md și-a îndemnat cititorii să participe la un nou sondaj de opinie și să răspundă la întrebarea: „Care vor fi consecințele întîlnirii dintre președinții Trump și Zelenski pentru Moldova?”.Potrivit rezultatelor votului desfășurat pe site-ul Noi.md, majoritatea respondenților (43.1%) cred că nu putem prezice evenimentele ulterioare, pe cînd 28,4% din respondenți cred că consecințele
07:30
Sînt categoric împotriva oricărui amestec în alegeri, deoarece acesta denaturează voința cetățenilor.Declarația a fost făcută de fostul procuror general, fost candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, unul dintre liderii blocului politic „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, relatează Noi.md.Potrivit lui, vorbind despre Șor și corupere, este important să spunem lucrurilor pe n
Acum 24 ore
07:00
Politica externă a Maiei Sandu și a partidului de guvernămînt „Acțiune și Solidaritate” (PAS) a fost greșită de la bun început și nu este vorba doar despre integrarea europeană, pe care au declarat-o prioritară, ci și despre întreaga lor politică externă.Această opinie a fost exprimată de președintele Partidului Republican INIMA MOLDOVEI, fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah.Potrivit ei,
07:00
Nicolae Pascaru: „Supermarketurile ar fi putut fi în spatele provocării împotriva lui Georgescu” # Noi.md
Provocarea cu finanțare a promovării lui Călin Georgescu în TikTok înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar fi putut fi realizată de supermarketurile din această țară, împotriva cărora acesta s-a opus în campania sa.Această opinie a fost exprimată de fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, politologul Nicolae Pascaru, în cadrul emisiunii „Новая неделя с Анатол
06:30
Inscripțiile de pe o piatră descoperită în Spania, recunoscute drept cele mai vechi din lume.Marbella a făcut o descoperire incredibilă, care ar putea schimba tot ceea ce credeam că știm despre Europa preistorică. Arheologii care lucrează în zona Las Chapas au găsit o piatră în situl Coto Correa, un loc protejat și recunoscut pentru importanța sa istorică încă din anii 1950. Această piatră pre
05:30
Pămîntul absoarbe în prezent mai multă lumină solară și reține mai multă căldură decît emite înapoi în spațiu.Acest dezechilibru duce la creșterea temperaturii globale, contribuind la fenomenul schimbărilor climatice.Ca urmare, planeta noastră se încălzește într-un ritm accelerat, ceea ce are consecințe grave asupra ecosistemelor și condițiilor meteorologice la nivel global.Noi cercetă
05:00
Omul se poate infecta cu paraziți periculoși prin carnea de la animale sălbatice și pește, a declarat Olga Agrinskaia, medic-infecționist, gastroenterolog, hepatolog și parazitolog la clinica ”MedActiv”, citată de canalul "360".Agrinskaia consideră că principalul risc pentru sănătate poate fi carnea prelucrată termic insuficient, precum și carnea de porc procurată din locuri neautorizate."
04:30
Au fost numite artefactele misterioase a căror enigmă oamenii de știință nu reușesc să o dezlege # Noi.md
În Egiptul Antic există numeroase artefacte, a căror taină oamenii de știință nu au reușit încă să o dezlege.Unul dintre aceste exemple îl reprezintă hieroglifele din Abydos, descoperite în templul lui Osiris din orașul Abydos, informează portalul*potokmedia.ru. Aceste hieroglife au stîrnit controverse din cauza asemănării lor neobișnuite cu tehnologiile moderne, precum elicopterele de luptă ș
03:30
Un bărbat australian a descoperit un bulgăre de ambra în timp ce se plimba pe o plajă de lîngă granița dintre Noua Galie de Sud și Queensland.Despre această descoperire relatează Yahoo News.Australianul și-a dus familia pe malul oceanului pentru a observa pagubele cauzate de ciclonul „Alfred” și pentru a vedea dacă furtuna a adus la țărm ceva interesant. În timp ce aduna scoici, a descoper
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.