Președinta Parlamentului European: „Anul 2024 - un an plin de provocări, dar și împliniri”

Radio Moldova, 31 decembrie 2024 13:40

Un an plin de provocări, dar și de împliniri - așa a fost caracterizat anul 2024 de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care în acest an a fost realeasă președintă a Parlamentului European. Roberta Metsola și-a exprimat speranța că anul 2025 îi va găsi pe cetățenii de pe bătrânul continent mai uniți.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum o oră
15:10
Criza energetică a stârnit un val de critici din partea clasei politice de la Chișinău. Federația Rusă folosește gazele naturale și regiunea transnistreană ca mijloace de presiune asupra Chișinăului - susțin reprezentanții unor partide extraparlamentare. Pe de altă parte, alții precizează că această criză a provocată de „incompetența partidului de guvernământ”.
Acum 2 ore
14:30
În premieră, consumatorii casnici, dar și cei non-casnici din Republica Moldova, vor putea achita tarifele la energia electrică în funcție de orele de consum. Astfel, de la ora 23:00 și până la ora 07:00 dimineața, când consumul este redus, lumina va fi mai ieftină. De prețurile diferențiate vor putea beneficia, însă, doar companiile și consumatorii casnici care dispun de contoare inteligente, cu înregistrare pe intervale orare.
14:10
Ponderea energiei regenerabile consumată pe 2 ianuarie în Republica Moldova a ajuns la 15,31 la sută față de 12,42% pe 1 ianuarie și 6,85% pe 31 decembrie. Cantitatea de energie regenerabilă produsă în țară este folosită în scopuri interne, după ce exportul energiei verzi a fost interzis prin decizia CSE.
13:50
Guvernul va acoperi creșterea tarifelor la energia electrică pentru un consum de până la 110 kWh/lună, în perioada ianuarie-martie 2025. Decizia a fost anunțată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, ca răspuns la majorările tarifare anunțate astăzi de ANRE. Potrivit oficialului, de compensații vor beneficia toți consumatorii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md.
Acum 4 ore
13:40
Guvernul va acoperi creșterea tarifelor la energia electrică pentru un consum de până la 110 kWh/lună, în perioada ianuarie-martie 2025. Decizia a fost anunțată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, ca răspuns la majorările tarifare anunțate astăzi de ANRE. Potrivit oficialului, de compensații vor beneficia toți consumatorii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md.
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi prețuri-plafon la carburanți pentru următoarele trei zile. Astfel, prețul la benzină se majorează cu 13 bani și va fi de 23 de lei și 28 de bani. Prin urmare, de la începutul anului 2025, benzina va fi mai scumpă cu 28 de bani per litru.
13:20
Numărul cazurilor de gripă și viroze este în ușoară scădere. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, săptămâna trecută, la nivel de țară, au fost înregistrate peste patru mii de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea dintre ele la copii. Datele indică o descreștere cu mai mult de șapte la sută față de săptămâna anterioară și o scădere cu peste 47% în comparație cu aceeași perioadă a sezonului precedent. Medicii spun că vaccinarea și respectarea riguroasă a igienei, dar și un regim alimentar sănătos sunt principalele metode de protejare a sănătății celor mici în această perioadă.
12:20
Moldovenii vor plăti mai mult pentru lumină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife la energia electrică. Astfel, clienții Premier Energy vor achita 4,1 lei/kWh fără TVA, cu 75% mai mult, iar cei ai FEE Nord vor plăti 4,68 lei/kWh, în creștere cu aproximativ 64%.
12:10
Adunarea Generală Procurorilor va avea loc pe 11 februarie 2025, ora 10:00, la centrul de expoziții „Moldexpo”. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței din 3 ianuarie, în ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). La eveniment va fi audiat Raportul Procuraturii Generale pentru anul 2024 și stabilite prioritățile procuraturii pentru acest an.
12:00
Locuitorii din mai multe regiuni ale Republicii Moldova vor plăti mai mult pentru energia termică. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința din 3 ianuarie, noile tarife pentru furnizarea căldurii, invocând creșterea costurilor de producție și distribuție. Prețurile vor intra în vigoare la data publicării Hotărârilor ANRE în Monitorul Oficial.
Acum 6 ore
11:40
Fostul bodyguard al lui Ilan Șor, condamnat în dosarul Frauda Bancară”, va ajunge pe banca acuzaților pentru finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa”. Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat din capitală, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.
10:40
Criza energetică din regiunea transnistreană apărută după încetarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina, e una dintre principalele teme abordate de presa internațională. În atenția multor publicații rămân negocierile și scenariile de încheiere a războiului ruso-ucrainean după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie.
10:30
Fonduri externe de peste 2,63 miliarde de euro au fost alocate Republicii Moldova între 2022-2023, însă gestionarea lor lasă de dorit, arată un raport recent al Curții de Conturi. Auditul scoate în evidență probleme precum legislație confuză, lipsa unor indicatori clari pentru evaluarea proiectelor și slăbiciuni în controlul utilizării banilor.
10:20
Publicațiile din RM își focalizează atenția asupra faptului că începând cu 2 ianuarie, euro a devenit monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, înlocuind dolarul american.
09:50
Atenție, călători! La această oră, se înregistrează trafic intens la punctele de trecere a frontierei (PTF) Leușeni și Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Poliția de Frontieră informează că fluxul crescut de călători și mijloace de transport este gestionat prin măsuri de fluidizare, iar personalul lucrează la capacitate maximă.
Acum 8 ore
09:00
După solicitările de majorare a tarifelor depuse de către cei mai mari furnizori de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE Nord, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a programat o ședință publică pentru vineri, 3 ianuarie 2025, la ora 11:00. În cadrul acesteia, ANRE va analiza și supune spre aprobare atât cererile de ajustare a tarifelor la energia electrică, dar și termică.
08:50
După solicitările de majorare a tarifelor depuse de către cei mai mari furnizori de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE Nord, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a programat o ședință publică pentru vineri, 3 ianuarie 2025, la ora 11:00. În cadrul acesteia, ANRE va analiza și supune spre aprobare atât cererile de ajustare a tarifelor la energia electrică, dar și termică.
08:00
20 ianuarie va fi data inaugurării lui Donald Trump în cel de-al doilea mandat al său, iar Europa, dar și Ucraina, Israelul și practic întreaga planetă așteaptă cu înfrigurare, întrebându-se care vor fi primele măsuri și decizii ale acestuia. La Kiev, Volodimir Zelenski și membrii guvernului său speră cu tărie că Donald Trump nu va întrerupe brusc ajutoarele pentru Ucraina, deoarece, în calitate de om de afaceri care se mândrește că este un negociator, Trump nu va dori să încheie un acord cu Vladimir Putin din care el, SUA și Occidentul ar părea că dau înapoi.
Acum 24 ore
22:00
Tot mai mulți consumatori din stânga Nistrului sunt deconectați de la sistemul de alimentare cu căldură, după ce Gazprom a sistat livrările de gaze naturale către regiune. Regimul de la Tiraspol susține că în unele localități vor fi folosite rezervele existente în țevi, dar că acestea ajung cel mult până la 20 ianuarie. Situația îi îngrijorează pe oameni, care acum sunt nevoiți să caute soluții. Locuitorii din Hagimus, localitate din subordinea autorităților constituționale, spun că se pregătesc pentru cel mai sumbru scenariu- să rămână fără gaze și fără încălzire în plină iarnă. Daca unii se pot încălzi cu lemne, cei de la bloc sunt disperați.
20:30
Numărul cazurilor de gripă și viroze este în ușoară scădere. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, săptămâna trecută, la nivel de țară, au fost înregistrate peste patru mii de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea dintre ele la copii. Datele indică o descreștere cu mai mult de șapte la sută față de săptămâna anterioară și o scădere cu peste 47% în comparație cu aceeași perioadă a sezonului precedent. Medicii spun că vaccinarea și respectarea riguroasă a igienei, dar și un regim alimentar sănătos sunt principalele metode de protejare a sănătății celor mici în această perioadă.
20:00
În noaptea dintre ani, Serviciul de urgență 112 a fost suprasolicitat. În multe cazuri, oamenii s-au plâns de stresul provocat de zgomotul focurilor de artificii, totodată au fost semnalate conflicte în familie sau între vecini. Operatorii 112 spun că pe 1 ianuarie cea mai solicitată a fost ambulanța, iar oamenii s-au adresat cu intoxicații, dureri de cap și de inimă. Timp de 24 de ore, începând cu noaptea de Revelion, la Serviciul unic de urgență au fost înregistrate aproximativ 9000 de apeluri.
19:50
În noaptea dintre ani, Serviciu de urgență 112 a fost suprasolicitat. În multe cazuri, oamenii s-au plâns de stresul provocat de zgomotul focurilor de artificii, totodată au fost semnalate conflicte în familie sau între vecini. Operatorii 112 spun că pe 1 ianuarie cea mai solicitată a fost ambulanța, iar oamenii s-au adresat cu intoxicații, dureri de cap și de inimă. Timp de 24 de ore, începând cu noaptea de Revelion, la Serviciul unic de urgență au fost înregistrate aproximativ 9000 de apeluri.
19:40
Ianis Hagi a dat gol în marele derby al orașului Glasgow. Internaționalul român a înscris în mod spectaculos pentru Glasgow Rangers în meciul cu rivala Celtic Glasgow, câștigat de gazde cu 3-0. Este primul gol al lui Ianis pentru gruparea scoțiană din mai 2023.
19:20
Confruntată cu o criză energetică fără precedent, după refuzul Rusiei de a livra gaze naturale, administrația de facto de la Tiraspol neglijează în continuare orice măsuri de sprijin din partea autorităților Republicii Moldova, susține Biroul politici de Reintegrare. Pe de altă parte, este amplifică retorica propagandistă precum că Chișinăul s-ar face responsabil de această criză și că și-ar fi abandonat până și cetățenii din Zona de Securitate, observă experții.
19:10
Prețurile gazelor în Europa au crescut în prima zi de tranzacționare a anului 2025. Regiunea se pregătește de înghețuri pe fondul opririi tranzitului gazului rusesc prin Ucraina.
18:10
Vineri, 3 ianuarie, vremea de vine posomorâtă și se răcește. Ziua pe arii extinse vor cădea precipitații sub formă de ploaie și lapoviță, iar noaptea, în nordul țării, mercurul va coborî sub zero grade Celsius.
17:20
Reducerea temperaturii în sălile de clasă cu 1-2°C, deconectarea iluminatului decorativ, utilizarea rațională a energiei în spațiile nefolosite și planificarea eficientă a activităților sunt doar câteva dintre măsurile cerute de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru a face față crizei energetice. Aceste acțiuni, aplicate în contextul stării de urgență, vizează reducerea consumului fără a afecta procesul educațional, susțin autoritățile din educație.
17:00
După solicitările de majorare a tarifelor depuse de către cei mai mari distribuitori de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE Nord, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a programat o ședință publică pentru vineri, 3 ianuarie 2025, la ora 11:00. În cadrul acesteia, ANRE va analiza și supune spre aprobare atât cererile de ajustare a tarifelor la energia electrică, dar și termică.
17:00
Majorarea tarifelor la energia electrică riscă să declanșeze un val de scumpiri în lanț, care vor afecta, inevitabil, prețul produselor și a serviciilor esențiale, avertizează expertul în energetică Sergiu Ungureanu. Acesta a precizat, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, că Guvernul ar trebui să adopte măsuri urgente pentru a sprijini atât producătorii autohtoni, cât și consumatorii casnici, în special categoriile vulnerabile și persoanele cu venituri mici.
16:40
Reducerea temperaturii în sălile de clasă cu 1-2°C, deconectarea iluminatului decorativ, utilizarea rațională a energiei în spațiile nefolosite și planificarea eficientă a activităților sunt doar câteva dintre măsurile cerute de Ministerul Educației pentru a face față crizei energetice. Aceste acțiuni, aplicate în contextul stării de urgență, vizează reducerea consumului fără a afecta procesul educațional, susțin autoritățile din educație.
Ieri
15:30
Republica Moldova va avea asigurat consumul de energie electrică pentru 3 ianuarie, în pofida unei creșteri estimate de 10% față de ziua precedentă, anunță Energocom. Necesarul va fi acoperit prin producția locală, sursele regenerabile și achiziții din România.
15:00
Guvernul ar putea aproba până la finele lunii ianuarie decizia privind construcția a două centrale electrice fotovoltaice cu capacitatea totală de 90 MW. O centrală cu capacitatea de 50 MW urmează a fi construită în localitatea Rădeni, raionul Strășeni, iar alta – cu capacitatea de 40 MW, în localitatea Negureni, raionul Telenești.
14:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru ziua de 3 ianuarie prețuri-plafon la motorină și benzină, care sunt cu 12 și, respectiv, 15 bani mai mari.
13:40
Moldovagaz și Energocom pot ajuta compania Tiraspoltransgaz să cumpere gaze naturale de pe platformele europene, pentru locuitorii din stânga Nistrului, în contextul crizei actuale, a transmis Ministerul Energiei.
12:00
Cei mai mari distribuitori de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE Nord, au depus astăzi, 2 ianuarie, solicitări către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru majorarea tarifelor. Dacă cererile vor fi aprobate, consumatorii casnici vor plăti aproape dublu față de tarifele actuale.
11:50
Cei mai mari distribuitori de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE Nord, au depus astăzi, 2 ianuarie, solicitări către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru majorarea tarifelor. Dacă cererile vor fi aprobate, consumatorii casnici vor plăti aproape dublu față de tarifele actuale.
11:40
Începând cu 2 ianuarie 2025, euro va fi utilizat ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, înlocuind dolarul SUA. Decizia reflectă orientarea economiei Republicii Moldova către piața Uniunii Europene, care joacă un rol dominant în structura comercială și financiară a țării, a declarat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, la emisiunea „În context” de la Moldova 1. Potrivit ei, această schimbare va reduce fluctuațiile cursului leului moldovenesc față de euro și diferențele dintre cursurile de cumpărare și vânzare ale euro.
11:20
Republica Moldova beneficiază de importuri de energie electrică și gaze naturale din România, pe baze comerciale. Aceste livrări sunt realizate după acoperirea nevoilor interne ale României, a declarat ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja în urma unei discuții cu premierul Dorin Recean, comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen și toți cei implicați în sectorul energetic românesc. Oficialul român a apreciat eforturile făcute de autoritățile de la Chișinău pentru identificarea surselor de import al energiei electrice și a volumelor necesare de gaze naturale. Totodată, acesta a dat asigurări că Bucureștiul va face „tot ceea ce este posibil” pentru a ajuta Republica Moldova în aceste „momente dificile”.
10:20
Trafic intens de călători și mijloace de transport se atestă la această oră în PTF Leușeni, PTF Criva și PTF Sculeni, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Aglomerația se înregistrează pe direcția de ieșire din Republica Moldova.
10:10
A crescut bilanțul victimelor în urma atacului terorist din Statele Unite. Conform ultimelor date, 15 persoane au decedat și alte cel puțin 35 au fost rănite după ce un vehicul a intrat într-o mulțime de oameni pe Bourbon Street, în cartierul francez din New Orleans, transmite BBC.
09:50
12 persoane au fost ucise, după ce un bărbat a deschis focul într-un bar din apropierea orașului Cetinje, Muntenegru. Ulterior, atacatorul a ieșit pe stradă și a început să tragă în trecători. Printre victime se numără și doi copii ai proprietarului barului, care a fost și el ucis, a declarat ministrul de interne, Danilo Saranovic. De asemenea, mai multe persoane au fost rănite în timpul atacului, notează BBC.
09:50
Republica Moldova beneficiază de exporturi de energie electrică și gaze naturale din România, pe baze comerciale. Aceste livrări sunt realizate după acoperirea nevoilor interne ale României, a declarat ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, în urma unei întrevederi cu premierul Dorin Recean.
09:40
Cine câștigă și cine pierde în urma întreruperii furnizării gazului rusesc prin Ucraina spre Europa? – e una dintre principalele întrebări la care răspund publicațiile străine. Presa internațională își focalizează atenția și asupra evoluției războiului ruso-ucrainean făcând prognoze privind o posibilă încetare a conflictului militar în acest an, 2025.
09:10
Presa națională analizează impactul pe care-l va avea asupra Repubicii Moldova sistarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina de la 1 ianuarie. Care sunt beneficiile aderării României la spațiul Schengen pentru cetățenii Republicii Moldova cu pașapoarte românești și cum sunt promovate știrile false legate de aderarea la Uniunea Europeană? – sunt alte întrebări la care răspund publicațiile naționale.
08:20
Anul care s-a încheiat nu a fost unul prea plin de motive de optimism, de la războiul împotmolit din Ucraina până la realegerea lui Trump — si anterior a lui Putin — și faptul că cel mai bogat om din lume, Elon Musk, susține un partid de extrema dreaptă din Germania.
08:10
10 persoane au fost ucise, după ce un bărbat a deschis focul într-un bar din apropierea orașului Cetinje, MuntenegruUlterior, atacatorul a ieșit pe stradă și a început să tragă în trecători. Printre victime se numără și doi copii ai proprietarului barului, care a fost și el ucis, a declarat ministrul de interne, Danilo Saranovic. De asemenea, mai multe persoane au fost rănite în timpul atacului, notează DW.
08:10
Trafic intens de călători și mijloace de transport se atestă la această oră în PTF Leușeni, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Aglomerația se înregistrează pe direcția de ieșire din Republica Moldova.
1 ianuarie 2025
21:10
Are doar 11 ani, dar a cucerit aplauze și premii la numeroase concursuri naționale și internaționale prin măestria de a cânta la pian. Este vorba de Simion Targon de la Școala de Arte „Valeriu Poleakov” din capitală, care a revenit cu premiul întâi de la concursul organizat de Conservatorul Regal de la Madrid.
20:30
Revelionul a adus bucurie dublă pentru mai multe familii din țara noastră. În primele ore ale anului 2025, în maternitățile din țară au fost aduși pe lume nou-născuți. De exemplu, la Institutul Mamei și Copilului din capitală s-au născut două fetițe și încă una la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Iar la maternitatea din Bălți s-au născut patru copii. Medicii spun că numărul nașterilor este mai mic decât în anii trecuți.
20:00
Podul de la Sagaidacul Nou, care face parte din nodul rutier de pe drumul public Chișinău-Giurgiulești, a fost dat în exploatare după aproape 30 de ani de neglijență. Până acum, circulația pe pod se făcea pe o singură bandă, pentru că structura acestuia nu era finalizată, iar astăzi podul este complet funcțional. Administrația de Stat a Drumurilor anunță că a amenajat și drumurile de acces către pod, iar lucrările au fost realizate de o companie locală.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.