UE suspendă fonduri pentru Bulgaria; nu și-a făcut „temele de casă” privind energia, inclusiv regenerabilă

Europa Libera Moldova, 4 decembrie 2024 10:10

Bulgaria nu va primi a doua plată de 653 de milioane euro prin planul de redresare, din cauză că nu a terminat reformele asumate, mai ales în domeniul energiei, una din consecințele crizei politice în care se află de patru ani. Comisia Europeană a anunțat că plata a fost suspendată pentru șase luni, pentru că Bulgaria nu și-a îndeplinit angajamentele privind reformele energetice, anticorupție și de achiziții publice. Bulgaria, țară aderată la UE în 2007, odată cu România, are o lună pentru a răs...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Europa Libera Moldova

Acum o oră
20:30
Acum 4 ore
17:30
Încetarea livrărilor de gaze naturale rusești de către Gazprom către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025 ar produce „un colaps economic” și ar băga „în faliment” întreprinderile din regiune, spune în podcastul „Pe Agendă” ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan. Deși situația privind livrările de gaze către localitățile de pe malul stâng este incertă încă și e legată de expirarea unui acord de tranzit a gazelor dintre Rusia și Ucraina, Bălan crede că „Rusia nu este gata să...
17:30
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri că alianța a convenit asupra unor „măsuri proactive" pentru a contracara campania Rusiei de atacuri hibride împotriva membrilor săi. Occidentul a acuzat mereu Moscova că se află în spatele unei serii de atacuri de sabotaj pe teritoriul european, menite să-i descurajeze pe susținătorii Ucrainei de la a mai trimite ajutor militar Kievului, amintește într-o relatare de la Bruxelles AFP. „Aliații lucrează din greu pentru a se asigura că, at...
17:30
În cazul în care concernul rus Gazprom nu va mai livra gaze către regiunea separatistă transnistreană, controlată de Rusia, toată această „lume efemeră”, această poveste frumoasă din regiunea transnistreană se termină imediat”, declară Gheorghe Bălan, în podcastul video „Pe Agendă” de la Europa Liberă. Deocamdată nu există o certitudine în privința continuării livrărilor de gaze rusești în regiunea transnistreană, după ce la 1 ianuarie 2025 va expira un acord de tranzit prin Ucraina, și nici în...
17:20
Guvernul a ratificat miercuri, 4 decembrie, un Acord de finanțare cu Comisia Europeană privind programul „Sprijin pentru integrarea în UE”, în valoare de 25 de milioane de euro, sub formă de asistență financiară nerambursabilă. În cadrul ședinței, secretarul general al Guvernului, Artur Mija a declarat că acordul va permite implicarea experților UE în procesul de reformare a sectorului public din țară. „Experții delegați de UE vor lucra împreună cu instituțiile statului la armonizarea legislație...
Acum 6 ore
16:50
Potrivit unui raport al Curții de Conturi privind gestionarea patrimoniului public și a resurselor financiare ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, instituția medicală deține: 13 echipamente medicale nefuncționale păstrate în secții, în valoare de 4,2 milioane de lei. 12 echipamente medicale noi păstrate în secții în valoare de 1,3 milioane de lei. Unele dintre ele au fost procurate în anul 2017. 60 de dispozitive medicale păstrate în depozit în valoare de 3,3 milioane de lei,...
16:40
Un observator de război și presa de stat spun că forțele guvernamentale siriene au lansat un contraatac împotriva rebelilor conduși de grupările islamiste lângă o bază aeriană rusă, după ce au capturat un șir de orașe și s-au apropiat de orașul-cheie Hama. Contraofensiva forțelor guvernamentale a venit după un avans fulger din ultimele zile al rebelilor conduși de grupul islamist Hayat Tahrir al-Sham (HTS). Forțele acestuia au capturat Alep, cel mai mare oraș din țară și alte 14 sate și orașe, r...
16:10
Guvernul a aprobat pe 4 decembrie regulamentul cu privire la acordarea compensațiilor la energie care permite autorităților să modifice mărimea compensațiilor în cazul în care vor fi majorări de tarife. Totodată, bugetul pentru compensații la energie a fost completat cu peste 111 milioane de lei. „Venim cu prima ajustare de suport suplimentar pentru compensații”, a spus premierul Dorin Recean după aprobarea regulamentului care prevede că, în sezonul rece 2024-2025, moldovenii vor primi, în luna...
15:30
Elevii claselor gimnaziale, a V-a - IX-a, din școlile de stat, vor fi asigurați alimentar începând cu 1 septembrie 2025. Despre aceasta au anunțat reprezentanții ministerului Finanțelor la ședința Guvernului din 4 decembrie. Potrivit secretarei de stat din domeniul Educației, Valentina Olaru, alimentația se va face contra cost, la prețul prânzurilor pentru elevii claselor primare, I-IV, care, la rândul său, sunt alimentați gratuit din contul bugetului de stat. „Elevii claselor a V-a - IX-a prime...
15:20
Membrii NATO au căzut de acord să facă din protecția infrastructurii, în special energetice, a Ucrainei, o prioritate de top a alianței, a spus secretarul general Mark Rutte. Decizia este luată pe fundalul bombardării de către Rusia a orașelor și satelor ucrainene cu drone și rachete. Vorbind reporterilor a doua zi după întrevederea miniștrilor de externe ai alianței din cele 32 de state membre, miercuri, Rutte a spus că s-a discutat furnizarea către Ucraina a suficiente sisteme de protecție aer...
Acum 8 ore
14:20
Situația este cu atât mai încurcată, cu cât organizarea de alegeri anticipate este imposibilă, așa că criza se poate gestiona doar prin „cârpeli”, nu prin delimitări radicale. Macron nu pleacă nicăieri Președintele Emmanuel Macron a insistat că își va duce la capăt restul mandatului până în 2027, în ciuda apelurilor din ce în ce mai numeroase ale opoziției de a salva situația dându-și demisia. Dacă guvernul cade, Macron va trebui să numească un nou prim-ministru pentru a doua oară în acest an, p...
13:20
Statisticile arată că aproximativ 700.000 de oameni mor anual din cauza unui stop cardiac în afara spitalului în Europa și SUA, aceasta fiind a treia cauza de deces în țările industrializate. Ratele de supraviețuire într-un asemenea caz sunt de numai 2-10%. „Multe dintre aceste vieți ar fi salvate, dacă mai mulți civili ar putea aplica imediat resuscitarea cardio-pulmonară”, spune medicul anesteziolog de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, Cornel Ursu. Până la 70% din stopurile cardi...
Acum 12 ore
13:10
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) este nemulțumită de majorarea salarială de 10% a angajaților din sectorul învățământului, anunțată de Guvern pentru anul 2025. Sindicaliștii cer majorări de 35%, în caz contrar amenințând cu proteste. Președintele (FSEȘ), Ghenadie Donos, a spus Europei Libere că majorările planificate pentru anul viitor sunt ”nesemnificative și nu acoperă cheltuielile și efortul depus de cadrele didactice”. Donos a mai spus că a purtat discuții cu premierul Dori...
12:40
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) este nemulțumită de majorarea salarială de 10% a angajaților din sectorul învățământului, anunțată de Guvern pentru anul 2025. Sindicaliștii cer majorări de 35%, în caz contrar amenințând cu proteste. Președintele (FSEȘ), Ghenadie Donos, a spus Europei Libere că majorările planificate pentru anul viitor sunt ”nesemnificative și nu acoperă cheltuielile și efortul depus de cadrele didactice”. Donos a mai spus că a purtat discuții cu premierul Dori...
11:40
Guvernul a aprobat, pe 4 decembrie, proiectul bugetului pentru anul 2025, care va fi înaintat spre aprobare Parlamentului. Documentul prevede creșterea salariului minim cu 500 de lei, dar și majorări salariale pentru profesori, medici și unii angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, autoritățile anticipează pentru anul 2025 o creștere economică de 3%, dar și o inflație medie anuală de 4,6%, creșterea exportului cu circa 9%, creșterea sala...
10:10
Bulgaria nu va primi a doua plată de 653 de milioane euro prin planul de redresare, din cauză că nu a terminat reformele asumate, mai ales în domeniul energiei, una din consecințele crizei politice în care se află de patru ani. Comisia Europeană a anunțat că plata a fost suspendată pentru șase luni, pentru că Bulgaria nu și-a îndeplinit angajamentele privind reformele energetice, anticorupție și de achiziții publice. Bulgaria, țară aderată la UE în 2007, odată cu România, are o lună pentru a răs...
09:40
Evhenia făcea periculosul drum spre casă, în apropierea liniei frontului, când l-a zărit pentru prima dată pe soldatul ucrainean grav rănit, dintr-o unitate care încerca să îi elibereze satul de sub ocupația rusă. „Am văzut un soldat care se târa”, a spus Evhenia despre întâlnirea ei cu Bohdan Artemciuk, un bărbat de 35 de ani pe care și-l amintește cu drag cu diminutivul „Bohdancik”. În septembrie 2022, la aproape șapte luni după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, Bohdan și unitatea sa...
09:00
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat la 3 decembrie legea marțială, promițând să elimine forțele „anti-statale”, într-o escaladare a confruntării cu un partid care controlează parlamentul țării și pe care îl acuză de simpatie cu Coreea de Nord, comunistă. Măsura surprinzătoare, scrie Associated Press, amintește de o eră a liderilor autoritari pe care țara nu a mai cunoscut-o din anii 1980 și a fost imediat denunțată de opoziție și de liderul partidului conservator al lui Yoon. În ur...
Acum 24 ore
08:10
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a câștigat a doua poziție la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, cu 18,29% din voturile românilor. Partidul a fost fondat în octombrie 2019, pe 15 ale lunii, de Marius Lulea, actual prim-vicepreședinte, și de Iosub Cosmin-Teodor. El se prezintă ca „un român din Sfântu-Gheorghe”. Pe 24 ianuarie 2020, are loc primul Congres al partidului și este aleasă conducerea: George Simion și Claudiu Târziu - copreședinți, Sorin Lavric - președintele Senatului, ș...
Ieri
18:00
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat la 3 decembrie legea marțială, promițând să elimine forțele „anti-statale”, într-o escaladare a confruntării cu un partid care controlează parlamentul țării și pe care îl acuză de simpatie cu Coreea de Nord, comunistă. Măsura surprinzătoare, scrie Associated Press, amintește de o eră a liderilor autoritari pe care țara nu a mai cunoscut-o din anii 1980 și a fost imediat denunțată de opoziție și de liderul partidului conservator al lui Yoon. În ur...
17:20
Cei doi candidați la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu și Elena Lasconi, s-au adresat moldovenilor cu cetățenie română înaintea turului doi din 8 decembrie. În timp ce candidata USR, Elena Lasconi, i-a rugat pe moldoveni să ajute România să rămână pe parcursul său spre UE și NATO, candidatul independent Călin Georgescu a dat asigurări că va susține Republica Moldova pentru o „viață mai bună în Europa”. Elena Lasconi a promis că va face trecerile la frontiera moldo-română mai r...
16:30
Cătălin a crescut cu povești despre magazinul și restaurantul bunicilor din Chișinăul interbelic. Povești ce azi ne lipsesc, pentru că au plecat odată cu refugiații din 1940 și 1944. Cei mai mulți dintre urmașii refugiaților sunt în România. Cătălin Ștefănescu, realizatorul TVR, e unul dintre ei....
16:20
Cei mai mulți au între 30-45 de ani și sunt bărbați Peste 52% dintre persoanele cu dizabilități sunt bărbați. Cei mai afectați sunt adulții de 30-45 de ani (61.000) și cei de 55-64 de ani (peste 50.000). Copiii sub 15 ani sunt 9.500. Cele mai multe persoane cu dizabilități locuiesc în UTA Găgăuzia (8,7%), urmată de zona centrală a țării (7,9%). Bolile cardiovasculare și tumorile, cauzele principale de acordare a dizabilității Anul trecut, 12.900 de persoane au primit pentru prima dată grad de di...
15:50
Judecătorii Curții Constituționale a Georgiei au respins marți, 3 decembrie, sesizările depuse de președinta Salome Zurabișvili și peste 30 de parlamentari ai opoziției, privind fraudarea alegerilor parlamentare din 26 octombrie, câștigate de partidul de guvernământ Visul Georgian. Președinta Zurabișvili a atacat la Curtea Constituțională rezultatele parlamentarelor pe 19 noiembrie, invocând că în alegeri au fost încălcate principii constituționale precum cele privind secretul votului și sufragi...
15:20
Iranul și Pakistanul au fost la un pas de a declanșa un conflict în toată regula după ce, în ianuarie, au avut un schimb de atacuri transfrontaliere soldate cu morți. Această escaladare fără precedent a reaprins o dispută mai veche între vecini cu privire la militantismul transfrontalier. Timp de decenii, cele două țări s-au acuzat reciproc că adăpostesc grupări armate care efectuează atacuri asupra celeilalte. În prezent, Iranul și Pakistanul, cel din urmă dispunând de arme nucleare, par să își...
14:50
Aliați occidentali ai Ucrainei au anunțat ajutoare adiționale înainte de posibile negocieri de pace promise de președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, care este inaugurat pe 20 ianuarie, în timp ce Rusia avansează pe front în cel mai rapid ritm de după invazia din 2022. Vorbind înaintea unei reuniuni a miniștrilor de externe din NATO, la Bruxelles, pe 3 decembrie, secretarul general al Alianței, Mark Rutte, a spus că aliații trebuie să întărească poziția Kievului, dacă va ajunge în si...
14:40
Aliați occidentali ai Ucrainei au anunțat ajutoare adiționale înainte de posibile negocieri de pace promise de președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, care este inaugurat pe 20 ianuarie, în timp ce Rusia avansează pe front în cel mai rapid ritm de după invazia din 2022. Vorbind înaintea unei reuniuni a miniștrilor de externe din NATO, la Bruxelles, pe 3 decembrie, secretarul general al Alianței, Mark Rutte, a spus că aliații trebuie să întărească poziția Kievului, dacă va ajunge în si...
14:30
Ofensiva surpriză din nord-vestul Siriei este condusă de gruparea Hayat Tahir al-Sham (HTS), care este una din cele mai mari organizații aflate în opoziție față de guvernul președintelui Bashar al-Assad. Din 27 noiembrie, de la cucerirea Alepului, trupele acestei grupări și ale aliaților săi avansează la sud de oraș. Cine este HTS? HTS este o grupare de militanți islamiști care sunt membri ai sectei salafiste, una dintre cele mai radicale din ramura sunnită a islamului. În Siria, aceștia urmăres...
14:00
Potrivit unei circulare consultate marți de AFP, șeful poliției din Italia a ordonat proprietarilor de locuințe de tip Airbnb să verifice personal identitatea oaspeților, iar nu de la distanță, în contextul creșterii numărului de vizitatori. Măsura de securitate urmează protestelor din mai multe orașe istorice din Italia împotriva turismului galopant, inclusiv o interdicție locală la Florența a cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuințe închiriate pe termen scurt. Cutiile de chei per...
13:30
Iurie a dansat în ansamblul „Izvoraș” din satul său natal, Cubolta din raionul Sângerei, de la vârsta de 9 ani până la 17 ani, când a plecat în Italia. Ajuns aici, a început curând să meargă la cursuri de italiană, oferite gratuit de o biserică. S-a înscris și la cursuri de hip-hop și breakdance, iar în timpul liber căuta să descopere orașul Torino. Ieșea dimineața din casă și revenea abia seara, obișnuință pe care a păstrat-o până azi. În anii care au urmat, a făcut voluntariat și a schimbat ma...
13:10
Publicația își propunea să reflecte viața școlii și se adresa cu prioritate pedagogilor. Peste trei ani, de la 1 ianuarie 1957, ea a luat denumirea „Cultura Moldovei”, spunând că devine un ziar al tuturor celor însetați „de cunoștințe, de cultură, de literatură și artă”. Scriitorul Mihail Sadoveanu a salutat apariția noii publicații. „Mă bucură acțiunea pe care ați pus-o la cale. Sunt mâhnit că nu mai am timpul material ca să colaborez la numărul întâi al revistei. Făgăduiesc să fiu alături de d...
12:40
Președintele ales al SUA, Donald Trump, va asista la redeschiderea catedralei Notre Dame din Paris în acest weekend, în prima sa vizită în străinătate după ce a câștigat alegerile din noiembrie. Ceremonia de redeschidere a catedralei va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, la mai bine de cinci ani de la demararea lucrărilor de reconstrucție în urma unui incendiu devastator din 2019, care aproape a distrus unul din cele mai cunoscute simboluri ale Parisului, scrie AP. Evenimentul, care va avea loc și d...
12:20
Când polițiștii au ieșit din nou, erau foarte înfierbântați și agresivi și l-au atacat pe colegul meu David Țagarelli. Știau că este jurnalist; era imposibil să nu-i vadă vesta de presă. Dar, în timp ce polițiștii treceau în fugă pe lângă el, l-au lovit cu pumnul în stomac. L-am ajutat să urce pe niște trepte din apropiere și a stat acolo pentru a-și recăpăta respirația. Am adunat câteva imagini de la trecători care au filmat atacul, apoi ne-am întors la birou. Acea noapte a arătat clar că prote...
12:00
Finlanda a declarat marți că investighează cauzele a două rupturi separate ale cablurilor de fibră optică terestre din țara nordică, cele mai recente dintr-o serie de întreruperi ale infrastructurii de telecomunicații din regiunea Mării Baltice. Grupul nordic de telecomunicații GlobalConnect a declarat, citat de Reuters, că una dintre cele două rupturi a fost probabil cauzată de excavări, în timp ce al doilea incident este încă în curs de investigare. Una dintre rupturi fusese reparată până marț...
11:50
Finlanda a declarat marți că investighează cauzele a două rupturi separate ale cablurilor de fibră optică terestre din țara nordică, cele mai recente dintr-o serie de întreruperi ale infrastructurii de telecomunicații din regiunea Mării Baltice. Grupul nordic de telecomunicații GlobalConnect a declarat, citat de Reuters, că una dintre cele două rupturi a fost probabil cauzată de excavări, în timp ce al doilea incident este încă în curs de investigare. Una dintre rupturi fusese reparată până marț...
11:20
1. Prezidențialele merg după plan. Turul al doilea se va ține la 8 decembrie, cu Călin Georgescu și Elena Lasconi. Autoritatea electorală din România a renumărat milioane de voturi în urma contestației unui candidat minor, supărat mai ales pe Elena Lasconi (USR). Nu s-au găsit abateri, ordinea a rămas aceeași, turul 1 a fost validat. Dacă se anula, s-ar fi putut ține alegeri prezidențiale noi la 15 și 29 decembrie. În Moldova, ca și la primul tur, votarea începe vineri la prânz și se termină la...
11:00
În România, Curtea Constituțională a validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie. După renumărarea tuturor voturilor din țară, ordinea candidaților a rămas aceeași, iar în turul doi se vor bate ultranaționalistul Călin Georgescu și pro-europeana Elena Lasconi. Decizia Curții Constituționale a României (CCR), care a reconfirmat și că turul doi de scrutin va avea loc pe 8 decembrie, a fost anunțată la București de președintele instanței, Marian Enache, în seara d...
10:30
Embed Răspândește Cătălin Ștefănescu: „Sunt basarabean și sunt foarte mândru de lucrul ăsta. Mi-am reprimat ani buni relația asta cu Basarabia” Embed Răspândește Marea majoritate a celor care formau pătura înstărită din Basarabia în perioada interbelică: antreprenorii, intelectualii, funcționarii din Basarabia fie s-au refugiat în 1940 și 1944, odată cu ocupația sovietică, în total peste 330 de mii de persoane, fie au fost deportați. Persoanele mai înstărite și/sau cu studii erau văzute ca un pe...
09:00
Fiind în concediul de maternitate, două cumnate, una profesoară și alta contabilă, și-au unit forțele și au deschis o fermă la Telenești. Au cumpărat 30 de vaci, iar acum câteva săptămâni au început a mulge primul lapte, pe care-l vând pe rețelele de socializare. Afacerea a unit toată familia....
08:10
Spre deosebire de victoria extremiștilor sau a partidelor anti-sistem în întreaga Europă, în Irlanda pare că toate voturile duc în aceeași direcție. Cele trei partide principale - dintre care două guvernaseră împreună și unul era în opoziție - au câștigat toate în jur de 20%. Însă sistemul electoral complex aproape că asigură continuarea aceleiași direcții a țării, în ciuda nemulțumirilor economice care i-au scos pe irlandezi la urne. Dintre cele 174 de locuri din camera inferioară a parlamentul...
Mai mult de 2 zile în urmă
20:30
În România, Curtea Constituțională a validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie. După renumărarea tuturor voturilor din țară, ordinea candidaților a rămas aceeași, iar în turul doi se vor bate ultranaționalistul Călin Georgescu și pro-europeana Elena Lasconi. Decizia Curții Constituționale a României (CCR), care a reconfirmat și că turul doi de scrutin va avea loc pe 8 decembrie, a fost anunțată la București de președintele instanței, Marian Enache, în seara d...
19:10
Embed Răspândește Podcastul Reporterii | Despre escaladarea bruscă a războiului din Ucraina și despre alegeri Embed Răspândește Războiul a luat o turnură nouă în ultimele săptămâni, într-o succesiune de pași de ambele părți: după ce Rusia a adus pe front militari din Coreea de Nord, administrația Biden, aflată la final de mandat, a acordat Ucrainei permisiunea de a lovi cu rachete americane ținte în adâncul Rusiei. Moscova a răspuns cu o rachetă balistică hipersonică, pe care ucrainenii nu o pot...
17:20
În școlile și grădinițele din municipiul Chișinău sunt integrați circa 1870 de copii refugiați din Ucraina. Potrivit autorităților municipale, 1429 de elevi ucraineni sunt înscriși în 50 de școli, iar 441 de copii - în 64 de grădinițe. Totodată, 280 de copii refugiați ucraineni beneficiază de cursuri gratuite de studiere a limbii române. Programul este finanțat și organizat de Centrul de Caritate pentru Refugiați, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, împreună cu Primăria Chiș...
16:50
Deputatul Radu Marian, un fruntaș al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a spus Europei Libere că partidul de guvernământ de la Chișinău și-ar fi dorit ca „naționaliștii și extrema dreaptă să ia mai puțin” la alegerile din România, ceea ce ar fi fost atât „în interesul României, cât și în cel al R. Moldova”. Rezultatele parțiale ale parlamentarelor românești denotă un parlament fragmentat, în care au acces șapte partide. Deși a câștigat partidul de guvernământ (PSD), iar o coaliție pro-Occ...
15:50
În municipiul Chișinău au fost înregistrate două cazuri de oreion, potrivit șefului adjunct al direcției generale asistență medicală și socială din cadrul Primăriei, Vladimir Bolocan. În total, până la finele lunii octombrie, în R. Moldova au fost înregistrate 42 de cazuri de oreion, dintre care 32 la copii. Oreionul este o maladie cauzată de un virus. De obicei, afectează glandele parotide, cele care produc saliva. Simptomele oreionului apar la aproximativ 2 până la 3 săptămâni după expunerea l...
15:10
Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden, care îşi aştepta sentinţele în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în ciuda promisiunii anterioare că nu va face acest lucru. Preşedintele american a declarat că, deşi a promis că nu va interveni în deciziile Departamentului de Justiţie, „este clar că Hunter a fost tratat diferit”. „Încă de la preluarea mandatului, am spus că nu voi interveni în luarea deciziilor de către Departamentul de Just...
14:50
La Tbilisi au loc proteste zilnice ale opoziției care acuză partidul de guvernământ, Visul Georgian, că „fură” visul european al țării. Guvernarea tot mai autoritară și mai prorusă a anunțat recent că suspendă negocierile de aderare până cel mai devreme în 2028, stârnind frustrare, mai ales la tineri....
13:50
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul de Externe, Mihai Popșoi, încep luni, 2 decembrie, o vizită de o săptămână în Statele Unite ale Americii. Vizita oficialilor moldoveni coincide cu perioada transferului de putere în SUA, de la administrația democratului Joe Biden către o nouă administrație a președintelui ales, republicanul Donald Trump, care va depune jurământul pe 20 ianuarie. Agenda vizitei include întrevederi cu senatori și congresmeni americani, prieteni ai Republicii Mol...
13:30
În urma acestei înfrângeri, armata siriană a trimis întăriri în nord-vestul țării și a lansat atacuri aeriene duminică, în încercarea de a-i respinge pe insurgenți. Iranul s-a angajat să ajute guvernul lui Bashar al-Assad să contracareze ofensiva surpriză a rebelilor. Duminică, trupele guvernamentale au creat o „linie defensivă puternică” la nord de orașul Hama, în încercarea de a opri impulsul insurgenților, potrivit monitorului de război al opoziției siriene, Observatorul Sirian pentru Dreptur...
13:10
În războiul din Ucraina, are loc o escaladare bruscă, în așteptarea revenirii la Casa Albă, pe 20 ianuarie, a președintelui ales, Donald Trump, care a promis o abordare total diferită de cea a lui Joe Biden. Care sunt mizele? Discutăm în „Reporterii” cu expertul român, Radu Carp....
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.