Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, susține ministrul rus de Externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale
Jurnal.md,
28 noiembrie 2024 08:20
Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, susține ministrul rus de Externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de mandat de preşedintele american Joe Biden, dar şi de Marea Britanie şi Franţa. „Noi avem multe zicale ce ilustrează caracterul popo...
• • •
Alte ştiri de Jurnal.md
Acum 15 minute
Acum 30 minute
12:40
Acum o oră
12:20
Cetățenii RM vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță Forma electronică a mandatului avocatului și a avocatului stagiar va fi reglementată în legislație, iar cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță, potrivit unui proiect de lege votat de Parlament în prima lectură. Proiectul elaborat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților, prevede modificări la Legea privind avocatura, precum și actualizarea Codului de procedură penală, a...
12:20
Kazahii l-au trolat pe Putin în timpul vizitei oficiale în Astana; Un drapel ucrainean a fost afișat pe un ecran imens # Jurnal.md
Kazahii l-au trolat pe Putin în timpul vizitei oficiale în Astana; Un drapel ucrainean a fost afișat pe un ecran imens Poliţia kazahă investighează scurta apariţie a drapelului ucrainean pe un ecran LED de mari dimensiuni în capitala Astana, în timpul vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat joi Ministerul de Interne din Kazahstan, potrivit Reuters. Drapelul ucrainean, cu benzile sale orizontale în albastru şi galben, a apărut pentru scurt timp miercuri seara în locul tricolorului ru...
Acum 2 ore
12:00
Vot final: Șoferii care comit încălcări vor primi avertisment, în loc de amenzi; Când intră în vigoare noile prevederi # Jurnal.md
Vot final: Șoferii care comit încălcări vor primi avertisment, în loc de amenzi; Când intră în vigoare noile prevederi Șoferii care vor comite încălcări care nu au urmări semnificative asupra ordinii și securității publice se vor alege cu avertismente, dar nu cu amenzi. Proiectul de modificare a Codului contravențional a fost votat în a doua lectură de 61 de deputați. Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, doar în...
11:40
Poliția de frontieră, despre exploziile din preajma hotarului RM: „A fost atacată hidrocentrala de la Novodnestrovsk” # Jurnal.md
În această dimineață, în intervalul orelor 07:58 – 08:10, pe sectoarele de responsabilitate a punctelor de trecere a frontierei Briceni, Ocnița, Otaci, pe direcția punctelor de trecere a frontierei „ Grimăncăuți -Vașkivțî”, „Bârnova-Voșcovo”, „Otaci-Moghilev-Podolsc”, de către patrule, au fost auzite mai multe bubuituri care s-au produs pe teritoriul Ucrainei, informează Poliția de frontieră....
11:40
CNA a reținut un complice al bărbatului care a promis să soluționeze un dosar penal în schimbul a 32 000 de euro # Jurnal.md
CNA a reținut un complice al bărbatului care a promis să soluționeze un dosar penal în schimbul a 32 000 de euro Ofițerii CNA și procurorii mun. Chișinău anunță reținerea unui complice al bărbatului din Cahul, reținut acum câteva zile de CNA și procurori, pentru pretinderea și primirea a 32 de mii de euro în schimbul influențării deciziei pe un dosar penal. Este vorba despre fostul șef al postului fluvial Ungheni, la domiciliul căruia au avut loc acțiuni de urmărire penală. Perchezițiile s-au de...
11:30
Poliția de frontieră, despre exploziile din preajma hotarului RM: „A fost atacată hidrocentrala de la Novdnestrovsk” # Jurnal.md
În această dimineață, în intervalul orelor 07:58 – 08:10, pe sectoarele de responsabilitate a punctelor de trecere a frontierei Briceni, Ocnița, Otaci, pe direcția punctelor de trecere a frontierei „ Grimăncăuți -Vașkivțî”, „Bârnova-Voșcovo”, „Otaci-Moghilev-Podolsc”, de către patrule, au fost auzite mai multe bubuituri care s-au produs pe teritoriul Ucrainei, informează Poliția de frontieră....
11:30
Ministerul Apărării: Sistemele de supraveghere aeriană nu au detectat nici o încălcare a spațiului aerian al RM # Jurnal.md
Ministerul Apărării: Sistemele de supraveghere aeriană nu au detectat nici o încălcare a spațiului aerian al RM Sistemele de supraveghere aeriană din dotarea Armatei Naționale nu au detectat nici o încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută de Ministerul Apărării, după ce s-a vehiculat că patru rachete rusești ar fi fost observate astăzi în nordul țării. „În urma mai multor postări pe rețelele de socializare despre bubuituri puternice auzite în nordul țării dins...
Acum 4 ore
11:00
RM și-a adaptat legislația privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului la standardele internaționale # Jurnal.md
RM și-a adaptat legislația privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului la standardele internaționale Cadrul normativ privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului a fost adaptat la rigorile standardelor internaționale în domeniu. Proiectul de lege care introduce norme pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopuri ilegale a fost votat în a doua lectură de 59 de deputați. Prevederile documentului vizează remedierea unor deficiențe existente în leg...
10:50
„Moldelectrica”, după atacul Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina: „Sistemul național funcționează stabil” # Jurnal.md
„Moldelectrica”, după atacul Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina: „Sistemul național funcționează stabil” Întreprinderea de stat „Moldelectrica” precizează că atacul rusesc asupra sistemului energetic din Ucraina nu a afectat sistemul electroenergetic al R. Moldova. „Sistemul electroenergetic național funcționează stabil. Deconectări cauzate de atacul asupra Ucrainei nu au fost înregistrate. Vom reveni, cu informații în caz de schimbări”, a comunicat instituția. Precizăm că în a...
10:30
Lipsa forţei de muncă se agravează în Rusia, pentru că sectorul apărării face angajări pe bandă rulantă # Jurnal.md
Lipsa forţei de muncă se agravează în Rusia, pentru că sectorul apărării face angajări pe bandă rulantă Un număr din ce în ce mai mare de locuri de muncă vacante afectează toate domeniile vieţii în Rusia după ce Moscova a decis să trimită trupe în Ucraina susţin companiile, lucrătorii agenţiile de recrutare şi oficialii consultaţi de Reuters, potrivit Agerpres. "Autobuzul numărul şapte nu a circulat în această dimineaţă. Dispecerul ne-a spus că nu circulă pentru că nu există niciun şofer disponi...
10:20
Un ex-deputat din Bârnova susține că a observat în această dimineață patru rachete survolând spațiul aerian al RM # Jurnal.md
Un ex-deputat din Bârnova susține că a observat în această dimineață patru rachete survolând spațiul aerian al RM Patru rachete rusești ar fi survolat spațiul aerian al R. Moldova. Cel puțin asta susțin locuitorii din satul Bârnova, raionul Ocnița. Fostul deputat Valentin Chilat, locuitor al satului Bârnova, a menționat într-o postare plasată pe pagina sa de facebook că patru rachete au zburat pe deasupra casei sale. Totodată, s-au auzit două explozii puternice în zona hodrocentralei de la Novod...
10:00
Deputații se întrunesc în ședință plenară începând cu ora 10:00. Agenda de astăzi poate fi accesată aici....
09:50
Atac masiv cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei; Explozii în mai multe orașe # Jurnal.md
Atac masiv cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei; Explozii în mai multe orașe Rusia a lansat un „atac masiv” asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul energiei de la Kiev, în timp ce explozii au fost raportate în mai multe orașe, transmite BBC News. Anterior, o alertă aeriană la nivel național fusese instituită în Ucraina din cauza amenințării rachetelor rusești. Herman Halușcenko a declarat pe Facebook că atacurile asupra instalațiilor energetice „au l...
09:30
Astăzi este ultima zi în care cetățenii pot solicita compensații pentru energie; Peste 645 000 de persoane au depus cereri # Jurnal.md
Astăzi este ultima zi în care cetățenii pot solicita compensații pentru energie; Peste 645 000 de persoane au depus cereri Astăzi este ultima zi în care cetățenii mai pot depune cereri pentru a beneficia de compensații pentru energie pentru luna noiembrie. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale până în prezent au fost depuse peste 645 de mii de cereri. Pentru a beneficia de suport în perioada rece a anului cetățenii trebuie să se înscrie pe platforma compensatii.gov.md. Cererile pot...
09:20
Zona euro nu se îndreaptă spre o recesiune, spune un oficial BCE Zona euro nu este în pericol iminent de recesiune, în pofida încetinirii pieţei muncii şi a semnalelor de contracţie în activitatea mediului de afaceri, a declarat Isabel Schnabel, membru în comitetul executiv al Băncii Centrale Europene, într-un interviu pentru Bloomberg, scrie Agerpres "Nu văd un risc de recesiune, la acest moment", a spus Isabel Schnabel, potrivit căreia economiile celor 20 de ţări care au aderat la euro se pot...
Acum 6 ore
08:50
Ucraina trebuie să scadă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida rândurile armatei, afirmă un oficial american # Jurnal.md
Ucraina trebuie să scadă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida rândurile armatei, afirmă un oficial american Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucrainei şi recuperează din terenul pierdut în regiunea rusă de graniţă Kursk, a declarat miercuri un oficial din cadrul administraţiei a...
08:20
Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, susține ministrul rus de Externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale # Jurnal.md
Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, susține ministrul rus de Externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de mandat de preşedintele american Joe Biden, dar şi de Marea Britanie şi Franţa. „Noi avem multe zicale ce ilustrează caracterul popo...
07:40
Țările nordice, cele Baltice și Polonia își vor spori sprijinul pentru Ucraina Statele nordice, cele baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în următoarele luni îşi vor intensifica sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare, şi îşi vor spori investiţiile pentru a creşte cantitatea de muniţii disponibile. „Suntem angajaţi faţă de consolidarea capacităţii noastre de descurajare contra atacurilor convenţionale şi hibride şi faţă de extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei şi c...
07:10
Cântă, recită poezii și dansează, deși se află în scaun cu rotile; Povestea emoționantă a unui tânăr din Bălți # Jurnal.md
Cântă, recită poezii și dansează, deși se află în scaun cu rotile; Povestea emoționantă a unui tânăr din Bălți // VIDEO Este prezent în viața localității, chiar dacă trebuie să depună un efort enorm. Ion Guleac, un tânăr de 23 de ani din Bălți, cântă, recită poezii și dansează, deși este în scaun cu rotile. Voința și curajul lui de a se impune sunt apreciate, iar cei care stau în spatele succeselor sunt părinții. Zinaida Guleac, mama lui Ion, ne-a mărturisit că este alături de fiul său și zi, și...
Acum 24 ore
00:00
Expulzări reciproce de jurnaliști între Germania și Rusia Rusia a anunţat miercuri expulzarea a doi jurnalişti ai grupul audiovizual public german ARD, menţionând că aceasta este o măsură de răspuns după ce Berlinul ar fi dispus închiderea biroului german al postului public rus de televiziune „Pervîi Kanal” (Canalul 1), deşi Germania neagă că ar fi dat o asemenea dispoziţie. Controversele au început miercuri dimineaţă, când corespondentul de la Berlin al Pervîi Kanal, Ivan Blagoi, a anunţat în e...
27 noiembrie 2024
23:20
Îngrijorare la ONU cu privire la escaladarea războiului în Ucraina Un înalt responsabil al ONU şi-a manifestat miercuri îngrijorarea faţă de „noua escaladare” a războiului în Ucraina şi a îndemnat părţile să se abţină de la acţiuni şi discursuri ce riscă să intensifice şi mai mult conflictul. „Am văzut în ultimele zile semne alarmante ale unei noi escaladări a acestui război deja exploziv”, a spus în faţa Consiliului de Securitate al ONU sub-secretarul general al acestei organizaţii însărcinat c...
23:00
„Nu se alegea un șef de scară de bloc”: Băsescu acuză serviciile de securitate cibernetică din România # Jurnal.md
„Nu se alegea un șef de scară de bloc”: Băsescu acuză serviciile de securitate cibernetică din România // VIDEO Serviciile de securitate cibernetică ar fi de vină pentru cea mai recentă surpriză din politica românească, când Călin Georgescu a ajuns în turul al alegerilor prezidențiale, clasându-se pe prima poziție în turul 1. Cel puțin aceasta este acuzația pe care a adus-o fostul președinte al României, Traian Băsescu, în platoul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV. Acesta a mai spus...
22:20
Administrația Biden plănuiește o vânzare de arme de 680 de milioane de dolari către Israel # Jurnal.md
Administrația Biden plănuiește o vânzare de arme de 680 de milioane de dolari către Israel Administraţia preşedintelui american continuă să susţină o vânzare de arme de 680 de milioane de dolari către Israel, a indicat miercuri un oficial american, chiar în condiţiile intrării în vigoare a unui armistiţiu între Israel şi Hezbollah mediat de SUA. Tranzacţia, dezvăluită iniţial de Financial Times, cuprinde mii de kituri de muniţie de atac direct JDAM şi sute de bombe de mici dimensiuni, a menţiona...
21:40
S-a stins din viață doctorul Victor Puiu, personalitate notorie a sistemului medical din R. Moldova # Jurnal.md
S-a stins din viață doctorul Victor Puiu, personalitate notorie a sistemului medical din R. Moldova Cu profundă tristețe, comunitatea medicală din Republica Moldova anunță trecerea în neființă a lui Victor Puiu (22.04.1949 – 26.11.2024), fost director al IMSP Asociația Medicală Teritorială Botanica și al Spitalului Clinic Municipal Nr. 1, astăzi Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. "Colegii de facultate, promoția 1972 a USMF Nicolae Testemițanu, sunt adânc îndurerați de vestea trecerii î...
21:30
Risc energetic pentru Europa în condițiile în care se prefigurează o iarnă mai friguroasă # Jurnal.md
Risc energetic pentru Europa în condițiile în care se prefigurează o iarnă mai friguroasă Europa ar urma să se confrunte cu cea mai friguroasă iarnă de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, ceea ce va împinge în sus preţurile la energie pe măsură ce continentul recurge la rezervele sale de gaze într-un ritm mai rapid decât de obicei. Datele furnizate de Centrul European de Prognoza Meteo pe Termen Mediu, şi analizate de Bloomberg, arată că începând de acum şi până în luna martie, temperaturile...
20:50
20:20
60 de troleibuze decorate cu luminițe vor circula de pe 1 decembrie în capitală; La RTEC pregătirile sunt în toi # Jurnal.md
60 de troleibuze decorate cu luminițe vor circula de pe 1 decembrie în capitală; La RTEC pregătirile sunt în toi Primăria Municipiului Chișinău anunță că pentru al cincilea an consecutiv, continuă tradiția decorării troleibuzelor și autobuzelor în spiritul sărbătorilor de iarnă. În acest an, numărul unităților decorate a crescut la aproximativ 60, acestea urmând să circule pe mai multe rute municipale, acoperind toate sectoarele capitalei și oferind o atmosferă festivă pentru locuitori. Troleibu...
19:50
19:10
Un secretar de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a demisionat # Jurnal.md
Un secretar de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a demisionat Ana Mardare a demisionat din funcția de secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). Cererea a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri. „Mulțumim Anei Mardare pentru munca și activitatea care a avut-o în cadrul ministerului și promovarea politicii de dezvoltare regională și locală”, a declarat la ședința Guvernului secretarul general al MIDR, Angela Țurcanu. Tot a...
18:40
Rusia continuă să reacționeze după relatările privind posibilitatea ca Joe Biden să înarmeze nuclear Ucraina # Jurnal.md
Rusia continuă să reacționeze după relatările privind posibilitatea ca Joe Biden să înarmeze nuclear Ucraina Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept „nebunească” ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă. Conform unor responsabili neprecizaţi citaţi săptămâna trecută de publicaţia New York Times, preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, ar putea oferi Ucrainei arme nucleare înainte să...
18:40
Sporting Lisabona se poate umple de bani: 200.000.000 € Sporting Lisabona are unii dintre cei mai curtați fotbaliști ai momentului. Pe lângă Viktor Gyokeres (28 de ani), se pare că și alți jucători ai lusitanilor sunt doriți de echipe importante din Europa, iar dacă totul s-ar concretiza, suma primită ar putea fi una uriașă. Se știe deja că Viktor Gyokeres este unul dintre cei mai curtați atacanți ai momentului, grație reușitelor sale, însă nu este singurul jucător care poate pleca de la Sportin...
18:10
Vești bune pentru studenții străini: Condiții mai simple pentru acordarea și prelungirea pemiselor de ședere # Jurnal.md
Vești bune pentru studenții străini: Condiții mai simple pentru acordarea și prelungirea pemiselor de ședere Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) susține activ procesul de internaționalizare a învățământului superior prin simplificarea condițiilor de depunere a actelor pentru obținerea permisului de ședere pentru cei care doresc să studieze în Republica Moldova. Studenții străini au acum la dispoziție locuri speciale în cadrul ghișeelor de documentare, unde pot depune dosarele. De altfel,...
18:00
Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată de Parlamentul European # Jurnal.md
Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată de Parlamentul European Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată miercuri de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Parlamentul European a susţinut noua echipă a Ursulei von der Leyen cu 370 de voturi pentru, 282 împotrivă şi 36 de abţineri. Noul executiv comunitar îşi va intra în funcţie la începutul lunii dec...
17:30
Recean, întrevedere cu ministra daneză pentru Afaceri Europene; Combaterea propagandei și dezinformării, pe agendă # Jurnal.md
Recean, întrevedere cu ministra daneză pentru Afaceri Europene; Combaterea propagandei și dezinformării, pe agendă Premierul Dorin Recean a avut, astăzi, o întrevedere cu ministra Afacerilor Europene a Regatului Danemarcei, Marie Bjerre. Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, reformele pe care le implementează Guvernul și situația regională. Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că autoritățile se concentrează în continuare pe lupta împotriva corupției, reformar...
17:00
Pogba a fost amenințat cu arma de prieteni și șantajat de fratele mai mare. Totul pentru bani! # Jurnal.md
Pogba a fost amenințat cu arma de prieteni și șantajat de fratele mai mare. Totul pentru bani! Paul Pogba (31 de ani), campion mondial cu naționala Franței în 2018, este implicat într-un dosar de extorcare. Fratele lui Paul, Mathias Pogba (34 de ani), și încă doi prieteni din copilărie fac parte dintr-un grup de șase persoane implicate în cazul care va fi judecat de Tribunalul Corecțional din Paris. La prima audiere, Paul Pogba a declarat că a fost prins într-o capcană pusă la cale de mai mulți...
16:40
Peste 900 de copii din familii social vulnerabile vor primi daruri de la Moșul Concordia lansează și anul acesta campania de suflet „Vine Moșul”, o inițiativă care aduce magia sărbătorilor pentru peste 900 de copii din familii social vulnerabile și centrele organizației. Campania invită toți oamenii – persoane fizice, angajați ai companiilor, dar și organizațiile mass-media – să devină Moș Crăciun pentru un copil care așteaptă cu nerăbdare să-și vadă dorințele împlinite. 1. Echipa CONCORDIA a co...
16:20
Mega-operaţiune Interpol împotriva escrocheriilor online, confiscări record de 400 milioane de dolari # Jurnal.md
Mega-operaţiune Interpol împotriva escrocheriilor online, confiscări record de 400 milioane de dolari Operaţiunea anuală a Interpol de combatere a fraudelor online a doborât recorduri în 2024, cu peste 5.500 de arestări şi 400 de milioane de dolari confiscate la nivel mondial, a anunţat miercuri instituţia cu sediul la Lyon (partea central-estică a Franţei), potrivit AFP, citată de Agerpres. Având numele de cod 'HAECHI V', operaţiunea s-a desfăşurat în perioada iulie - noiembrie, prin colaborare...
15:50
Meteorologii au emis Cod galben de ceață Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de ceață. Acesta este valabil în perioada 28 noiembrie, de la ora 03:00 până la ora 12:00. În intervalul menționat, predominant în nordul și centrul țării, se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 m și mai puțin....
15:40
Trei bărbați care au bătut până la moarte un consătean, și-au aflat sentința; Vor petrece peste 12 ani după gratii # Jurnal.md
Trei bărbați care au bătut până la moarte un consătean, și-au aflat sentința; Vor petrece peste 12 ani după gratii Trei bărbați au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce-au bătut până la moartea un consătean. Deciia a fost pronunțată de Judecătoria Orhei, sediul Rezina, iar dosarul a fost isntrumentat de Procuratura raionului Șoldănești Astfel, potrivit sentinței un inculpat a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, al doilea - la pedeapsa cu 12 ani și 6 luni de închisoa...
15:40
Australia interzice accesul pe relețelele de socializare pentru persoanele de până la 16 ani # Jurnal.md
Australia interzice accesul pe relețelele de socializare pentru persoanele de până la 16 ani Deputaţii australieni au adoptat miercuri un proiect de lege care vizează interzicerea accesului la reţele de socializare a persoanelor în vârstă de până la 16 ani, iar textul urmează să fie dezbătut în Senat, relatează AFP și News.ro. Această legislaţie pionieră, promovată de către premierul Anthony Albanese, urmează să oblige platforme ca X, TikTok, Facebook şi Instagram să ia măsuri în vederea împiedi...
15:10
Partidul de guvernământ din Georgia a nominalizat un fost fotbalist drept candidat la Președinție # Jurnal.md
Partidul de guvernământ din Georgia a nominalizat un fost fotbalist drept candidat la Președinție Bidzina Ivanishvili, fondatorul partidului politic Visul Georgian, a declarat marți că formațiunea sa politică l-a nominalizat pe fostul fotbalist Mikheil Kavelashvili drept candidat la președinție. Kavelashvili este unul dintre deputații care s-au despărțit de partidul Visul Georgian pentru a forma partidul Puterea Poporului și s-a remarcat prin declarațiile sale dure împotriva Occidentului, scrie...
15:00
Premierul Recean: „Avem de confruntat o iarnă foarte grea”; Ce solicitare a făcut către ANRE # Jurnal.md
Premierul Recean: „Avem de confruntat o iarnă foarte grea”; Ce solicitare a făcut către ANRE Premierul Dorin Recean a solicitat, în debutul ședinței Guvernului, să examineze atent cererea depusă de Moldovagaz privind majorarea tarifului la gazele naturale. „Este o solicitare care trebuie să fie analizată foarte atent și transparent de către ANRE. În orice caz, Guvernul va fi alături de cetățeni. Știu că există foarte multe întrebări în ceea ce privește această solicitare. Există foarte multe înt...
14:20
Prima reacție a lui Conor McGregor, după ce a fost condamnat pentru viol Luptătorul Conor McGregor (36 de ani) a vorbit din nou despre violul pentru care a fost condamnat de un tribunal din Dublin. Pentru că procesul a fost în civil, nu poate fi vorba despre o condamnare la închisoare. Nikita Hand, femeia care l-a acuzat de viol și agresiune în 2018 și care l-a dat în judecată pe sportiv, va primi daune de 250 de mii de euro. În apărarea sa, McGregor a transmis că a avut relații intime cu Nikita...
14:00
Lista laureaților Premiului Național 2024, aprobată de Guvern: Cine sunt câștigătorii Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, lista personalităților desemnate câștigătoare a Premiului Național, ediția 2024. Maria Mocanu, interpretă, folcloristă, scriitoare, jurnalistă, Artistă a Poporului - pentru contribuția remarcabilă la promovarea valorilor naționale; Sergiu Galben, artist plastic - pentru activitatea prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare; Nicolae Doho...
13:50
„Afacere” cu pașapoarte românești false, deconspirată de autoritățile din Kiev; Cât costa un document # Jurnal.md
„Afacere” cu pașapoarte românești false, deconspirată de autoritățile din Kiev; Cât costa un document Autoritățile ucrainene au anunțat că au reținut un bărbat care falsifica pașapoarte, pe care apoi le vindea bărbaților care riscau să fie recrutați în armată, pentru ca aceștia să poată trece granița fără probleme, scrie publicația ucraineană TSN, citată de Digi24. Bărbatul cerea 250 de euro, pe lângă fotografii cu cei doritori să aibă un pașaport fals, dar și un pașaport real. După ce primea ba...
13:20
Proiect aprobat de Guvern: În premieră, e reglementată modalitatea de aducere în RM a bunurilor confiscate de peste hotare # Jurnal.md
Proiect aprobat de Guvern: În premieră, e reglementată modalitatea de aducere în RM a bunurilor confiscate de peste hotare Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de lege ce fortifică mecanismul de confiscare a bunurilor infracționale. Autoritățile susțin că astfel, va fi îmbunătățit procesul de urmărire, identificare, sechestrare și confiscare a bunurilor obținute ilegal, precum și vor fi stabilite clar sarcinile fiecărei instituții implicate în acest proces. Mai exact, este introdusă posibilita...
13:20
Krasnoselski tace mâlc, iar presa controlată din stânga Nistrului nu suflă niciun cuvânt despre eventuala criză a gazelor # Jurnal.md
Krasnoselski tace mâlc, iar presa controlată din stânga Nistrului nu suflă niciun cuvânt despre eventuala criză a gazelor În timp ce problema aprovizionării cu gaze a malului stâng al Nistrului se discută aprins la nivelul autorităților, iar ministrul Energiei, Victor Parlicov a întreprins și o vizită în Rusia privind livrările, atât mass-media controlată de la Tiraspol, cât și autoritățile autoproclamate din regiune nu suflă niciun cuvânt despre eventuala criză care ar putea afecta atât economi...
13:20
Cele mai titrate federații cer Parlamentului să voteze legea ce permite sponsorizări sectorului legal de pariuri și loterii # Jurnal.md
Cele mai titrate federații cer Parlamentului să voteze legea ce permite sponsorizări sectorului legal de pariuri și loterii Trei federații de sporturi Olimpice, cu cei mai mulți campioni europeni, mondiali și medaliații olimpici, cer Parlamentului să voteze modificările legislative care ar relaxa unele restricții de promovare pentru jocurile de noroc cu risc social scăzut ca să fie permise sponsorizările. Este vorba de federațiile de Judo, Lupte și Haltere. „În 2025, Republica Moldova va găzdui...
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.