Ce spune noua șefă de la MAI despre dronele care au căzut în Moldova

Noi.md, 20 noiembrie 2024 15:00

Dronele care au căzut în ultima perioadă pe teritoriul Republicii Moldova nu conțineau explozibil, iar prin urmare nu sînt periculoase pentru societate. Asigurările vin din partea ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.„Nu există substanțe explozibile în acest obiect, sînt în desfășurare expertizele necesare și ulterior se va reveni cu detaliile necesare pe acest caz. Totodată

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
17:00
Cabinetul de Miniștri a aprobat noi modificări care vor simplifica și accelera procesul de acordare a sprijinului financiar sau material pentru cetățenii care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale, notează Noi.md.Proiectul hotărîrii Guvernului privind modificarea Regulamentului de gestionare a fondurilor de urgență introduce un mecanism modernizat este menit să elimine blocajele
17:00
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunțat că stocurile actuale de substanțe pentru întreținerea drumurilor sunt suficiente pentru întreaga iarnă, dacă aceasta va fi una cu precipitații moderate.Aproximativ 500 de autospeciale vor fi utilizate pentru deszăpezire, combaterea lunecușului și distribuirea acestor substanțe pe drumurile naționale, transmite Noi.md.{{649044}} Potrivit AS
17:00
Guvernul a aprobat, astăzi, 20 noiembrie, la inițiativa Ministerului Sănătății, modificări la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2024.Scopul proiectului este de a preciza veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, după ce, pe parcursul anului curent, au fost analizați indicatorii fondurilor și cheltuielilor efectuate d
Acum o oră
16:30
Parlamentul urmează să adopte măsuri cu privire la protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite.Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința Comisiei drepturile omului și relații interetnice și a Comisiei protecție socială, sănătate și familie.Inițiativa legislativă reglementează întreaga procedură de gestionare a cazuril
16:30
Cetățenii Republicii Moldova aflați în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor beneficia de un grad sporit de protecție și securitate, datorită unui nou Acord privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală.Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de hotărîre pentru inițierea negocierilor și semnarea unui Acord, care va asigura proceduri rapide și efici
Acum 2 ore
16:00
Proiectul de lege care prevede posibilitatea de notare în Registrul bunurilor imobile a calității de monument al bunului imobil a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei agricultură și industrie alimentară.Proiectul are ca scop aducerea în concordanță a Legii cadastrului bunurilor imobile cu actele normative conexe, precum Codul urbanismului și construcțiilor, Legea privind ocrotirea mo
16:00
Bradul de 200 de ani dintr-un oraş italian de pe malul Lacului Garda a fost tăiat pentru a fi dus la Roma şi a deveni tradiţionalul brad de Crăciun din Piaţa Sfîntul Petru, în ciuca unui îndelungat şi înflăcărat protest local.Bradul, situat în Val di Ledro, a fost tăiat în ciuda unei serii de proteste la lumina lumînărilor organizate de localnici pentru „salvarea dragului nostru Gigant Verde”,
16:00
15:31 // Adolescenta, dată dispărută pe 7 noiembrie, a fost găsită de polițiști în localitatea Buțeni, raionul Hîncești.15:31 // "Fata se află în afara oricărui pericol. Pe durata absenței de la domiciliu, aceasta nu a fost victima vreunei ilegalități. Vă mulțumim tuturor pentru implicare”, a anunțat Poliția.09:53 //Poliția din Florești desfășoară măsuri de căutare a unei adolescente de
16:00
Economistul și fostul deputat Veaceslav Ioniță a explicat o metodă simplă prin care chiriașii din Chișinău pot verifica dacă plătesc un preț corect pentru chirie.Potrivit lui, proprietarii apartamentelor noi urmăresc să-și recupereze investiția în aproximativ 15 ani, adică 180 de luni. Astfel, costul unui apartament se împarte la această perioadă pentru a calcula chiria lunară justificată.
16:00
În curînd, șoferii din Republica Moldova și România vor beneficia de o procedură mai rapidă de conversie a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare, datorită instituirii unui mecanism nou, care va simplifica schimbul de informații.Cabinetul de Miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României în aces
15:30
Proiectul de lege care prevede posibilitatea de notare în Registrul bunurilor imobile a calității de monument al bunului imobil a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei agricultură și industrie alimentară.Proiectul are ca scop aducerea în concordanță a Legii cadastrului bunurilor imobile cu actele normative conexe, precum Codul urbanismului și construcțiilor, Legea privind ocrotirea mo
15:30
Comisia Vetting (Comisia de evaluare a judecătorilor) a finalizat 50 de evaluări în cadrul procesului de verificare a integrității unor judecători în funcție, precum și a unor profesioniști din domeniul dreptului care au candidat pentru funcția de judecător sau de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor.Rezultatele evaluărilor arată că dubiile legate de integritatea financiară
Acum 4 ore
15:00
Purătorul de cuvînt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că varianta înghețării conflictului din Ucraina este inacceptabilă pentru Rusia.Anterior, în mass-media au apărut informații conform cărora Rusia ar putea "în linii mari să accepte" înghețarea conflictului pe linia frontului și renunțarea la controlul unor teritorii din regiunile Harkov și Nikolaev, transmite Noi.md, cu ref
15:00
Dronele care au căzut în ultima perioadă pe teritoriul Republicii Moldova nu conțineau explozibil, iar prin urmare nu sînt periculoase pentru societate. Asigurările vin din partea ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.„Nu există substanțe explozibile în acest obiect, sînt în desfășurare expertizele necesare și ulterior se va reveni cu detaliile necesare pe acest caz. Totodată
15:00
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, s-a întîlnit cu omologul său român, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor al României, în cadrul Conferinței COP29, de la Baku. Întîlnirea a subliniat relațiile strînse de colaborare între cele două țări și angajamentul comun pentru protecția mediului. În cadrul discuțiilor, ministrul Lazarencu a exprimat recunoștința pentru sp
15:00
Compania SpaceX a lui Elon Musk a lansat marţi în spaţiu racheta Starship din Texas, în prezenţa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, scrie Reuters.Sistemul de rachete de aproximativ 122 de metri înălţime, conceput pentru aterizarea astronauţilor pe Lună şi transportul echipajelor pe Marte, a decolat la ora locală 16.00 din Boca Chica, Texas, transmite mediafax.ro.Prima treaptă al rach
14:30
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2024.Principalele schimbări se referă la redistribuirea mai multor resurse pentru dezvoltarea întreprinderilor, extinderea suprafețelor împădurite, precum și pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.Astfel, majorări de alocații sînt prevăzute pentru programul de susținere a întreprinde
14:30
Pe 29 noiembrie, la Biblioteca științifică ”Andrei Lupan” din capitală, cu începere de la ora 15:00, va fi vernisată expoziția de pictură personală a Tatianei Frunze.Tatiana Frunze, este un cunoscut artist plastic din Republica Moldova care s-a născut la Chișinău.Dragostea pentru pictură s-a manifestat încă din copilărie, fapt care o determină să devină elevă a Școlii de Arte Plastice pent
14:30
Primăria Chișinău a desfășurat, prin intermediul Întreprinderii Municipale pentru Servicii Locative Ciocana, lucrări de demontare și evacuare forțată a terasei de vară de pe str. Ginta Latină, 8/1.Acțiunile fac parte din campania de eliberare a spațiului public de gherete neautorizate sau amplasate ilegal, notează Noi.md.În urma demontării, terenurile eliberate vor fi readuse la starea lor
14:00
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a primit o invitație din partea Gazprom pentru a participa la discuții la Sankt Petersburg pe tema gazelor. Șeful Ministerului Energiei a declarat reporterilor că va coordona vizita cu prim-ministrul și va stabili împreună cu acesta pozițiile Chișinăului oficial. „Vom face tot posibilul, tot ce ne stă în putere pentru a asigura livrări stabile de gaze n
14:00
Renato Usatîi a declarat că rezultatele alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional ar trebui anulate după acuzațiile președintelui Maia Sandu privind cumpărarea a 300.000 de voturi.Rezultatele alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional trebuiau anulate, după ce președintele țării Maia Sandu, a declarat că 300 de mii de voturi ar fi fost cumpărate. Opinia a f
14:00
În Chișinău ar urma să fie pus în funcțiune un sistem e-ticketing. Proiectul include funcționalități inovatoare de plată a călătoriei în transportul public, flexibilitate în stabilirea tarifelor și renunțarea la bilete fizice.Pilotarea sistemului va începe pe ruta de troleibuz numărul 30, care leagă centrul orașului de aeroport, transmite IPN.Deocamdată nu e stabilit cînd va începe procesu
14:00
La Criuleni au demarat lucrările de construcție pentru unitatea de procesare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman.Proiectul, cu o valoare totală de 13,5 milioane de euro, este de o importanță strategică pentru dezvoltarea sectorului zootehnic și al siguranței alimentare, precum și pentru protecția mediului.Secretarul de stat MAIA Iurie Scripnic împreună cu repreze
14:00
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2024.Principalele schimbări se referă la redistribuirea mai multor resurse pentru dezvoltarea întreprinderilor, extinderea suprafețelor împădurite, precum și pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.Astfel, majorări de alocații sînt prevăzute pentru programul de susținere a întreprinde
13:30
Purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a atras atenția asupra comportamentului șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la summitul Grupului celor Douăzeci (G20) din Brazilia.Pe canalul său Telegram, diplomatul rus a comentat o înregistrare video în care oficialul european apare sărind un gard pentru a ajunge pe plaja din oraș Copacabana.„Pe străzile din
13:30
Jaume Collboni, primarul Barcelonei, este hotărît să pună în aplicare planul, care are ca principal scop recuperarea celor 10.000 de proprietăți care deservesc turismului și punerea la dispoziție locuitorilor orașului.La cîteva luni după ce oficialii din Barcelona au anunțat planurile de a scăpa orașul de apartamentele închiriate turiștilor pînă la sfîrșitul anului 2028, primarul orașului a de
Acum 6 ore
13:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat miercuri, 20 noiembrie, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 21 noiembrie.Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 22,78 lei/litru (-2 bani), iar al motorinei standard – 19,88 lei/litru (la același nivel), transmite Noi.md.Amintim că, începînd c
13:00
Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, după ședința Executivului de astăzi a fost asaltat cu întrebări de jurnaliști despre drona căzută ieri în capitală, notează Noi.md.O jurnalistă i-a adresat ministrului Apărării cîteva întrebări despre drona căzută marți pe teritoriul capitalei. Ce răspunsuri au urmat din partea oficialului citiți în dialogul de mai jos.{{781525}}"Presa: -Cum a ajuns să
13:00
Mii de fermieri britanici s-au adunat în fața clădirii parlamentului de la Londra pentru a protesta împotriva unui impozit pe moștenirea terenurilor agricole.Protestatarii se opun deciziei guvernului laburist, care va intra în vigoare în aprilie 2026, transmite Noi.md cu referire la Euronews.{{780449}} Conform noilor reglementări, fermierii care dețin terenuri ce valorează mai mult de 1 mi
13:00
În primele 10 luni ale anului curent, fluxul de pasageri pe Aeroportul Internațional Chișinău a constituit 3 504 322 de persoane, ceea ce este cu 43,7 la sută mai mult decît în 2023. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, despre acest lucru s-a discutat în cadrul celei de-a patra reuniuni a Comitetului mixt privind Spațiul Aerian Comun între Uniunea Europeană și Republ
13:00
Peste 556.000 de solicitanți s-au înregistrat deja în sistemul de compensații pentru perioada rece a anului, înregistrarea realizîndu-se într-un timp record – 20 de zile.Aproape jumătate dintre aceștia au completat procesul de înscriere online, în timp ce restul au beneficiat de ajutorul asistenților sociali pentru a finaliza înregistrarea.{{781685}}Ministerul Muncii, Alexei Buzu a raporta
12:30
Reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale acordă tot suportul necesar pentru ca copilul de 1 an și 2 luni, care a fost bătut de propria mamă, să fie în siguranță.Ministrul Alexei Buzu a precizat că în acest sens au fost mobilizate toate serviciile specializate, notează Noi.md cu referire la realitatea.„În municipiul Chișinău, de asistența Socială și Protecția Copilului, la
12:30
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova funcționează după un algoritm aparte, este controlat din exterior și este angajat în activități subversive împotriva Republicii Moldova însăși.Această opinie a fost exprimată de jurnalistul și analistul politic Dumitru Ciubașenco, relatează Noi.md.Potrivit lui, se aud multe critici la adresa Ministerului Justiției (a eșuat reforma justiți
12:30
În Franța, hackerii au obținut acces la datele a peste 500 000 de membri ai programului de fidelitate al unui lanț de supermarketuri.Compania a informat clienții cu privire la acest lucru printr-un mesaj transmis pe adresa de e-mail.{{778989}}Atacatorii nu au primit informații despre conturile bancare ale victimelor, parolele și codurile pin, a asigurat compania, relatează Noi.md cu referi
12:30
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Aeroport Internațional Chișinău, în coordonare cu funcționarii vamali, au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor de la ruta “Chișinău-Londra”, notează Noi.md.În rezultat, în bagajul unei pasagere au fost depistate 90 pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, tăinuite în scopul transportării ilicite și nedeclarate.
12:00
Noul primar al Tiraspolului a devenit Ilona Tiureaeva.Potrivit mass-media transnistrene, ea este în prezent deputat în Consiliul Suprem al autoproclamatei RMN, iar de mâine își va prelua atribuțiile de șef al administrației de stat a Tiraspolului și Dnestrovsk.Oleg Dovgopol, care deținea această funcție, a fost demis. Decretul a fost semnat astăzi de liderul autoproclamatei RMN, Vadim Kras
12:00
Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale în dosarul, care a cauzat statului pagube de 3.712.500 lei.Cauza penală a fost transmisă spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Sub acuzație au căzut patru funcționari publici, unul dintre ei fiind Director adjunct al Agenții Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne (ARM) și trei reprezentanți ai unei
12:00
Începutul anului vine cu o premieră de excepție la Arena Chișinău. Este vorba despre un show, pregătit de o echipă de artiști ucraineni.Regizorii promit că va fi o adevărată paradă a stilurilor: cu dans, elemente de acrobație și multe efecte speciale.„Va fi un mixt de balet, teatru, dans. Bineînțeles, tot ce se va întîmpla pe scenă este pe înțelesul tuturor, mai ales că la început va fi di
12:00
Reglementarea utilizării telefoanelor mobile în timpul orelor, dar și introducerea unui nou profil de studiu pentru clasele liceale sînt cîteva dintre modificările care urmează a fi făcute la Codul Educației. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, un proiect de lege în acest sens.Potrivit proiectului, elevii nu vor putea utiliza echipamente electronice de comunicație în timpul orelor, cu exc
12:00
După ce în spațiul public au apărut imagini video în care o femeie este surprinsă cum își agresează violent copilul de doar 1 an și 2 luni, oamenii legii au venit cu precizări. ”Vă informăm că, Poliția a fost sesizată la data de 16 noiembrie de tatăl copilului. Acesta a spus polițiștilor că a depistat de mai multe ori vînătăi pe corpul fetiței sale, iar agresivitatea față de acesta a cre
12:00
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că Israelul va oferi o recompensă de cinci milioane de dolari oricărei persoane care va contribui la aducerea înapoi a unui ostatic ţinut captiv în Fîșia Gaza, transmite RFI și The Times of Israel. {{781082}}„Oricine ne aduce un ostatic va găsi o cale sigură pentru el şi familia sa de a ieşi” din Gaza, a declarat Netanyahu într-un
12:00
Liderii Uniunii Europene sînt nemulțumiți de decizia președintelui brazilian Luiz Inácio Lula de a încheia negocierile la summitul G20 înainte de termen, scurtînd astfel discuțiile privind Ucraina. Despre acest lucru a anunțat Reuters la 19 noiembrie.„Comunicatul este publicat de obicei la sfîrșitul summitului, dar Lula a decis să aprobe textul în timpul încheierii sesiunii plenare de luni - î
11:30
Fostul premier al Moldovei, Vlad Filat, a acuzat-o pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că încearcă să împartă responsabilitatea pentru eșecul reformei justiției cu partidele invitate la consultări. Potrivit lui Filat, „regula de aur a președinției Republicii Moldova” spune că Maia Sandu mereu învinge de una singură și niciodată nu eșuează. Alții o fac în locul ei. El a subliniat
11:30
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este deschis să discute un posibil acord de încetare a focului în Ucraina cu președintele ales al SUA, Donald Trump. Despre acest lucru a anunțat Reuters, cu referire la cinci surse, care sînt la curent cu planurile Kremlinului.În același timp, Rusia exclude posibile concesii teritoriale majore și insistă ca Kievul să renunțe la planurile de aderare la NATO
11:30
Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc în Italia, vor putea solicita pensia pentru limita de vîrstă, pensia de dizabilitate și alte garanții sociale.Executivul a aprobat ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Italia în domeniul securității sociale, semnat la Roma, pe data de 31 octombrie curent.Documentul oferă cetățenilor țării noastre două beneficii de bază - combinarea pe
11:30
Noul primar al Tiraspolului a devenit Ilona Tiureaeva.Potrivit mass-media transnistrene, ea este în prezent deputat în Consiliul Suprem al autoproclamatei RMN, iar de mâine își va prelua atribuțiile de șef al administrației de stat a Tiraspolului și Dnestrovsk.Oleg Dovgopol, care deținea această funcție, a fost demis. Decretul a fost semnat astăzi de liderul autoproclamatei RMN, Vadim Kras
11:30
În contextul avertizării de Cod Galben de schimbare bruscă a vremii, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență(IGSU) avertizează cetățenii să urmărească buletinele meteo informative emise de autorități, notează Noi.md.Conducătorii auto sînt rugați să-și echipeze autovehiculele conform sezonului rece, acestea trebuie să fie dotate cu pneuri antiderapante. Mai mult, șoferii sînt îndemnați
11:30
Guvernul extinde garanțiile sociale oferite judecătorilor și procurorilor.Aceștia vor beneficia de compensarea cheltuielilor de transport tur-retur sau pentru închirierea spațiului locativ, în cazul în care activează în alte localități decît cele în care își au domiciliul. Potrivit proiectului de lege, aprobat de Cabinetul de miniștri, compensația se va acorda în cazul în care distanța din
11:30
Inspectorii de mediu din cadrul Direcției Control Resurse Cinegetice și Piscicole a Inspectoratului pentru Protecția Mediului au descoperit un caz de braconaj în extravilanul localității Milești, raionul Nisporeni.În timpul unei razii, două persoane de sex masculin au fost surprinse avînd asupra lor o armă cu țeavă ghintuită de model CZ-557, echipată cu un dispozitiv de ochire pe timp de noapt
11:30
Activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei comun „Palanca-Maiaki-Udobnoe” va fi întreruptă temporar pe 21 noiembrie 2024.Aceasta va avea loc între orele 08:00 și 14:00. Potrivit Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal, această măsură este necesară pentru desfășurarea unor lucrări de mentenanță la rețeaua electrică, esențiale pentru asigurarea funcționării optime a infrastructurii în vii
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.