Achiziții de arme pentru Ucraina, la nivelul Uniunii Europene

Anticoruptie.md, 15 noiembrie 2024 13:30

Uniunea Europeană a anunţat joi că a finanţat, pentru prima dată, achiziţia comună de arme de către statele membre, cea mai mare parte a acestor achiziţii urmând să meargă către Ucraina.UE finanţase deja achiziţii de arme pentru Kiev, însă în afara bugetului Uniunii, printr-un

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Anticoruptie.md

Acum o oră
13:20
În dosarul INTERPOL au fost aplicate sechestre de 11,7 milioane de lei. Săptămâna curentă, Procuratura Anticorupție, cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a ridicat două mașini – cu o valoare totală de aproximativ 1,2 milioane MDL, care reprezintă bunuri infracționale, fiind o
Acum 2 ore
12:40
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a anulat procesul-verbal cu privire la contravenţie, inițiat în privința AO ,,Centrul Comunitar Anticriză” din Comrat. Astfel, asociația a scăpat de amenda în sumă de 20 de mii de lei impusă de agentul constatator. Centrul aparține vicepreședintelui Comitetului Executiv din UTA Găgăuzia, Victor Petrov.
Acum 6 ore
09:20
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, îl cheamă în instanță pe omul de afaceri Gherman Gorbunțov, de tentativa de asasinat al căruia a fost învinuit în repetate rânduri. Deși a fost scos de sub urmărire penală în acest dosar, Usatîi nu a scăpat de fantoma acestui
08:50
Cetățenii Republicii Moldova care lucrează în Italia vor putea solicita pensia pentru limita de vârstă, pensia de dizabilitate și alte garanții sociale, grație unui nou acord bilateral între cele două țări. Documentul, semnat recent la Roma și ratificat miercuri de Executivul moldovean, vine cu
Acum 24 ore
19:20
Polițiștii moldoveni vor investiga crimele comise în mediul online, în special pe Dark Web, și vor putea folosi instrumentele necesare pentru a identifica victimele abuzului sexual și a exploatării sexuale a copiilor, grație unei instruiri internaționale desfășurate la Chișinău. Cursul, organizat de Inspectoratul General
17:40
Guvernul extinde garanțiile sociale oferite judecătorilor și procurorilor. Aceștia vor beneficia de compensarea cheltuielilor de transport tur-retur sau pentru închirierea spațiului locativ, în cazul în care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul. Potrivit proiectului de lege, aprobat de Cabinetul de miniștri, compensația
Ieri
13:50
Fostul lider al Platformei DA și ex-candidat la funcția de președinte, Andrei Năstase, l-a acționat în judecată pe jurnalistul Dumitru Mișin, învinuindu-l de defăimare. Totul, după ce, în cadrul dezbaterilor electorale, jurnalistul a întrebat dacă Năstase s-ar fi văzut cu Irina Vlah, Alexandr Stoianoglo
11:30
Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată  cauza penală de învinuire a șapte persoane (patru funcționari publici, unul dintre ei fiind Director adjunct al Agenții Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne (ARM) și trei reprezentanți ai
10:50
Proiectul privind modificarea Legii insolvabilității, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, conține elemente de coruptibilitate și de vulnerabilitate, care ar putea genera riscuri de corupție și de limitare a drepturilor omului. Totodată, propunerile înaintate favorizează atât creditorii, cât și debitorii,
10:50
Primul cuplu LGBT din Republica Moldova, care a încercat să își înregistreze căsătoria, dar a primit refuz din partea Agenției Servicii Publice (ASP), a contestat decizia primei instanțe. În luna iunie, magistrata Ludmila Holevițcaia a considerat neîntemeiată cererea depusă. Coordonatoarea de program în cadrul organizației GENDERDOC-M,
09:20
Cetățenii își pot apăra dreptul de consumator al serviciilor financiare înaintând o petiție. Începând cu 1 iulie 2023, plângerea trebuie depusă la Comisia Națională a Pieței Financiare( CNPF), căreia i-au revenit cele mai importante atribuții pentru aplicarea mecanismelor de soluționare a pretențiilor clienților, dar
08:50
Procurorii anticorupție au pus pe masa judecătorilor dosarul inițiat pe numele a trei magistrați învinuiți de trafic de influență. Cererea a fost înregistrată în instanța de fond pe 19 noiembrie. Este vorba despre judecătorul Garri Bivol, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, soția acestuia,
19 noiembrie 2024
20:40
Membrii familiilor înalților oficiali ruși, generali FSB, miliardari și apropiați ai președintelui Vladimir Putin au transformat pașapoartele diplomatice, destinate misiunilor oficiale, într-un bilet de acces către vacanțe de lux în Europa. Într-o nouă anchetă publicată de The Insider, se dezvăluie cum aceste documente privilegiate,
19:30
Politicianul Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a fost trimis pe banca acuzaților în Rusia, pentru fraude financiare în interesul unui grup infracțional. În schema infracțională ar mai fi fost implicați omul de afaceri veaceslav Platon și oligarhul Vladimir Plahotniuc. Usatîi este acuzat de Procuratura Generală
19:10
Politicianul Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a fost trimis pe banca acuzaților în Rusia, pentru fraude financiare în interesul unui grup infracțional. În schema infracțională ar mai fi fost implicați omul de afaceri veaceslav Platon și oligarhul Vladimir Plahotniuc. Usatîi este acuzat de Procuratura Generală
18:50
Produsele cu impact energetic, comercializate în Republica Moldova, vor trebui să corespundă standardelor europene privind cerințele de proiectare ecologică. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern, la propunerea ministerului Energiei. Noile reglementări acoperă o gamă variată de produse, inclusiv sursele de lumină,
18:40
O nouă dronă rusească a fost depistată, marți, în capitala Republicii Moldova, în perimetrul Port Mall și Arena Chișinău, aproape de Stăuceni. Poliția Republicii Moldova a anunțat că la fața locului s-au deplasat experții Secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General
14:50
O dronă a fost depistată, marți, în capitală, în perimetrul Port Mall și Arena Chișinău. La fața locului s-au deplasat experții Secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru examinarea complexă a dronei.Potrivit informației publicate de IGP,
Mai mult de 2 zile în urmă
13:10
Corupția este principalul impediment în dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova pentru aproximativ 34,6% dintre antreprenorii moldoveni. În principal, aceștia întâmpină fenomenul corupției în procesul achizițiilor publice (peste 31%), la obținerea licențelor, autorizațiilor și actelor permisive (peste 28%) sau în cursul operațiunilor de control exercitate
13:10
Reforma „Restart” a început în ianuarie 2024. Autoritățile au declarat că, cu excepția majorărilor salariale, pentru angajații serviciilor sociale nu sunt prevăzute schimbări. Cu toate acestea, în practică, transferul direcțiilor raionale de protecție socială către Agențiile teritoriale a dus la întârzieri serioase la achitarea
13:00
Descurajarea corupției în mediul de afaceri din Republica Moldova, monitorizarea percepției oamenilor de afaceri asupra acestui fenomen nociv și promovarea toleranței zero la corupție în domeniul antreprenorial sunt obiectivele principale ale campaniei „#Banicurati”, lansată marți de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC).În cadrul campaniei
18 noiembrie 2024
23:40
Președinta Maia Sandu a avut luni discuții cu 18 lideri ai partidelor politice, cu reprezentare la diferite niveluri în țară, care au dat curs invitației. Discuțiile au vizat măsurile pentru întărirea instituțiilor în lupta cu corupția politică și soluțiile pentru combaterea fenomenului voturilor cumpărate.
22:50
„Guvernul va veni cu o listă de garanții de securitate și financiare pentru procurorii și judecători care își vor asuma dosare complexe, pentru a-i proteja și sprijini în lupta cu infractorii”, a declarat, luni, premierul Dorin Recean, în cadrul conferinței de presă în care a
22:30
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va fi condus de  Ludmila Catlabuga, o tânără antreprenoare și unul dintre lideri în sectorul producției de lapte. Ea îl va înlocui pe Vladimir Bolea, actualul ministru al Agriculturii, care va prelua conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după demisia lui
22:20
Prima remaniere ministerială anunțată de premierul Dorin Recean este la Ministerul Afacerilor Interne, care de marți va fi condus de Daniela Misail-Nichitin, care până acum a deținut funcția de secretar de stat. Ea a venit la minister din sociaetatea civilă, anterior activând la Asociația internațională
20:20
Alexandru Donțu, fiul fostului primar de Căușeni, Anatol Donțu, demis din funcție din cauza constatărilor ANI, a ieșit învingător detașat în cadrul alegerilor locale noi, care s-au desfășurat pe data de 17 noiembrie curent. Noul primar, protrivit rezultatelor preliminare, a obținut 67,73% din voturi. Fotoliul de
19:40
Peste 300 de milioane de euro au fost alocate în Chișinău pentru modernizarea blocurilor locative și investiții în eficiență energetică, grație semnării Memorandumului de Înțelegere între Republica Moldova și Polonia. Documentul, semnat luni, la Chișinău, prevede consolidarea cooperării în tranziția energetică, cu accent pe eficiența energetică
16:30
Amenzi contravenționale în valoare de peste 6 150 000 milioane de lei pentru „corupere electorală pasivă” au fost aplicate de Centrul Național Anticorupție (CNA) până pe data de 15 noiembrie. Potrivit autorității, acțiunile în cadrul dosarelor de corupere electorală continuă. Astfel, au avut loc percheziții
16:30
Un bărbat din nordul țării, bănuit de trafic de influență,  a fost reținut astăzi. Acesta ar fi susținut că ar avea influență asupra unor funcționari ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Edineț și că îi poate determina să favorizeze un candidat la
13:40
Victoriabank dă startul celei de-a cincea ediții a campaniei promoționale Bank Friday, care se va desfășura între 18 și 24 noiembrie. În această săptămână deosebită, te răsfățăm cu cele mai tari oferte din banking! Ai reduceri și condiții speciale la produsele de top de
17 noiembrie 2024
22:10
Cel puțin două rachete rusești au fost surprinse duminică dimineața în spațiul aerian al Republici Moldova. Aparatele au fost observate în localități din raioanele Dondușeni și Edineț. În timp ce Ministerul Apărării spune că radarele nu au depistat aparatele de zbor, un deputat din partidul
15 noiembrie 2024
23:00
De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, pe teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, au avut loc aproape 20 de incidente care au implicat drone, fragmente de rachete, încălcări ale spațiului aerian de către rachete rusești. Cele mai recente cazuri au avut
18:00
Curtea de Apel Chișinău a declarat drept inadmisibilă cererea fostului deputat democrat și ex-ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Acesta a contestat actul Autorității Naționale de Integritate (ANI) care a constatat mai multe omisiuni în declarațiile sale de avere și interese personale. Controlul a fost inițiat în baza unei sesizări înregistrate în
13:30
Uniunea Europeană a anunţat joi că a finanţat, pentru prima dată, achiziţia comună de arme de către statele membre, cea mai mare parte a acestor achiziţii urmând să meargă către Ucraina.UE finanţase deja achiziţii de arme pentru Kiev, însă în afara bugetului Uniunii, printr-un
13:00
Consilierul socialist la Bălți, Maxim Moroșan, a intrat din nou în vizor. Acesta și-a parcat neregulamentar bolidul, iar trecătorii supărați au chemat poliția. În momentul în care mașina urma să fie evacuată, Moroșan și-a făcut apariția, iar situația a luat o cu totul altă
11:50
Procesul ex-deputatului socialist Ghenadi Mitriuc împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI) a ajuns în instanța de apel. Totul, după ce, în luna august, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis parțial cererea sa. Mai exact, au fost anulate punctele 1, 2 și 3 din unul dintre
10:30
Procurorii vor contesta decizia primei instanțe, care l-a achitat pe bărbatul prins la vama Sculeni cu 550 de mii de euro într-o valiză, fără să-i declare. Recent, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a absolvit pe bărbat de orice pedeapsă.„Acuzatorii de stat consideră că circumstanțele faptice și probatoriul
04:30
Autoritățile din Belarusi au confiscat proprietatea unei cunoscute jurnaliste, nevoită să fugă din Belarusi, din cauza presiunilor, după protestele masive din anul 2020, când belarușii nu au vrut să recunoască alegerile prezidențiale. Jurnalistă a Agenției de știri belaruse BelaPAN, Tatyana Korovenkova a fost nevoită să părăsească țara sa
14 noiembrie 2024
16:30
În pofida unor progrese semnificative, Republica Moldova mai are un drum lung de parcurs pentru a asigura transparența instituțiilor sale publice și accesul liber la informație pentru cetățeni. Deși țara a făcut pași importanți prin adoptarea unei noi legi și ratificarea Convenției Tromsø a
12:20
Procuratura Anticorupție anunță că a primit confirmare din partea autorităților din trei țări că au fost identificate bunuri provenind din schema transnațională de spălare de bani Laundromatul Rusesc, în valoare de aproximativ 190 milioane dolari. În baza probelor administrate, inclusiv în cauzele penale în care au
10:40
Curtea de Apel Chișinău a respins drept neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ înaintată de Teleradio-Moldova împotriva Consiliului Audiovizualului. Instituția a cerut anularea amenzii de 9 mii de lei dispusă pentru încălcarea legislației electorale. Mai exact, a fost admisă agitația electorală chiar în ziua scrutinului.
09:30
Curtea de Apel Chișinău infirmă informațiile potrivit cărora magistrații ar fi luat mită în schimbul plasării în arest la domiciliu din penitenciar a suspecților în dosarul mașinilor fictive pentru soldații ucraineni. Ultimii au fost reținuți în luna august, după ce oamenii legii din Republica
13 noiembrie 2024
13:30
Deputatul rămas fără imunitate și judecat pentru corupere pasivă, Alexandr Nesterovschi, a contestat actul emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în privința sa. Fostul socialist și actual membru al partidului „Renaștere” nu este de acord cu concluzia inspectorului de integritate, care i-a depistat
12:20
Curtea Supremă de Justiție a constatat drept inadmisibilă cererea magistratului suspendat Garri Bivol împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce a încuviințat urmărirea sa penală. Motivul  - pe rolul instanței supreme este o altă cerere trasă la indigo, cu aceleași cerințe și același pârât.
11:40
Premierul Dorin Recean va fi gata luni, 18 noiembrie, să anunțe noua componență a cabinetului de miniștri. Declarația a fost făcut de premier în debutul ședinței Guvernului de miercuri, 13 noiembrie.„Am analizat și am pus în discuție schimbările pe care trebuie să le facem în
10:40
Judecătoarea Ina Pruteanu a declarat inadmisibilă acțiunea avocatului Aureliu Colenco împotriva Biroului National de Statistică (BS). Apărărtorul lui ilan Șor a cerut anularea ordinului prin care s-au aprobat chestionarele pentru colectarea datelor recensământului populației și a locuințelor din anul 2024. Încheierea poate fi contestată
10:10
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a decis organizarea Adunării Generale a Judecătorilor. Întrunirea magistraților este planificată pentru data de 19 decembrie 2024, la Palatul Republicii. Judecătorii urmează să voteze pentru membrii Colegiilor specializate. În urma evaluării externe a integrității financiare și profesionale, 17 dintre 25
02:40
Un medic, șef de secție de la Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga, este cercetat de CNA, într-un dosar de corupție pasivă, pentru primirea sistematică a remunerațiilor ilicite de la pacienți. Ofițerii CNA și procurorii cercetează un șef de secție din cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga,
01:20
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un mecanism nefinanțat de împărțire a riscurilor către banca lider din Moldova, maib, pentru a acorda 40 de milioane de euro sub formă de finanțare nouă pentru afacerile din Moldova. Maib și OTP Bank, care au semnat
00:00
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a cerut marți Rusiei să respecte statutul de neutralitate şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.