Monitorizarea procesului de testare a sistemului de control video, continuă în alte două posturi vamale de la frontiera moldo-ucraineană

TVR Moldova, 30 aprilie 2024 16:20

Conducerea Serviciului Vamal împreună cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație din R. Moldova și ai Misiunii EUBAM au desfășurat două vizite de monitorizare privind testarea la nivel național a sistemului de control video VICOS (VIdeoCOntrolSystem), în cadrul posturilor vamale de la frontiera moldo-ucraineană: Criva-Mămăliga și Otaci-Moghileov Podolsk.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 5 minute
18:50
Astăzi, la Chişinău, începe Festivalul Tradiţiilor Româneşti care se va desfăşura, timp de trei zile, în Grădina Botanică din oraş. Cea de-a doua ediţie aduce publicului un program muzical bogat, expoziţii şi ateliere meşteşugăreşti din toate zonele României. La deschiderea evenimentului se află şi colega mea, Mădălina Cociu, care ne spune care este atmosfera, dar şi ce surprize îi aşteaptă pe vizitatori.
Acum 30 minute
18:30
Activistul din regiunea transnistreană, Victor Pleşcanov, a fost eliberat din închisoarea de la Tiraspol. Regimul separatist l-a condamnat ilegal pentru că a arborat drapelul Ucrainei la balconul locuinţei sale. După doi ani în spatele gratiilor, el a fost graţiat de aşa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. În tot acest timp, starea de sănătate a activistulului s-a înrăutăţit considerabil.
Acum o oră
18:00
Programul de compensații la energie a redus sărăcia la nivel național cu 8.3 puncte procentuale, iar în zona de sud a R. Moldova, a redus sărăcia cu aproximativ 10 puncte procentuale. Acestea sunt constatările Băncii Mondiale într-un raport publicat recent despre asigurarea accesului populației la resurse energetice.
Acum 2 ore
17:50
Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 18 - 19 mai 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon
17:40
La „Tele MATINAL", obișnuim să promovăm modul sănătos de viață. Iar pe 18 mai, în Parcul „Valea Morilor” va avea loc un eveniment special dedicat Zilei Sportivului și Mișcării Olimpice, cu denumirea „Starturi Olimpice”. Colegul nostru Alexandru Leahu ne-a oferit mai multe detalii.
17:30
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, întreprinde o vizită de lucru în Germania. În cadrul acesteia, Maia Sandu a avut întrevederi cu președintele Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz, președinta legislativului Bärbel Bas și membrii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și afaceri europene.
17:20
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială (AI), transmite Agerpres.
17:10
Începând cu 16 mai 2024, cele patru autorități de frontieră și vamale din Republica Moldova și Ucraina activează în comun în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni, exclusiv pe partea ucraineană.
Acum 4 ore
16:50
Sprijinul oferit de organizația Crucea Roșie persoanelor vulnerabile din Republica Moldova, inclusiv refugiaților, a fost discutat de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
16:40
În acest weekend, de vineri, 17 mai și până duminică, 19 mai, la Chișinău va avea loc ediția a doua a Festivalului Tradițiilor Românești. Meșteri populari, ansambluri folclorice de muzică și dans, artiști și tezaure umane vii din cele nouă regiuni istorice ale României vor fi prezenți la eveniment, pentru a arăta publicului de aici adevăratele legături ale comunității noastre spirituale. La acest frumos eveniment va participa și Ovidiu Lipan Țăndărică, baterist, compozitor și un muzician de legendă, care a fost și oaspete în platoul emisiunii „TeleMatinal”.
16:20
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării participă la reuniunea de screening explicativ organizată de Comisia Europeană pentru capitolele de negociere 25: Știință și Inovare și 26: Educație și Cultură. Evenimentul se desfășoară în format hibrid, cu participarea la Bruxelles a secretarului de stat Galina Rusu și secretarului general adjunct Ludmila Pavlov, informează MEC.
16:20
În seara zilei de 16 mai 2024 Comandamentul Militar Întrunit a recepționat o notificare prin care componenta Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii a informat că, în perioada 17 mai – 17 iunie 2024, intenționează să efectueze manevre de verificare prin mișcare a capacităților tehnicii blindate staționate la posturile de pacificare. Anunțul a venit la câteva ore după încheierea ședinței Comisiei Unificate de Control, la care nu a fost abordat subiectul respectiv.
16:10
Prunele moldovenești au atins câteva recorduri pozitive în anul 2023. Exportul lor, din totalul producției, a crescut de la 3% în perioada anilor 2000 la 47% în 2023, ceea ce reprezintă circa 70 de mii de tone. Tot în 2023, producția medie de prune a ajuns aproape 8 tone la hectar. Cel mai înalt nivel de până acum. De asemenea, în 2023, exporturile de prune au totalizat 40,8 milioane de dolari. Dublu față de recordul înregistrat în 2021. Tot în 2023, prunele moldovenești s-au vândut cel mai mult pe piața europeană și la cel mai mare preț din toate timpurile. Sunt declarații făcute de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 17 mai, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
15:50
Astăzi, reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană de la Chișinău și Tiraspol, Oleg Serebrian și Vitalii Ignatiev, s-au întâlnit în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la sediul din or. Tighina al Misiunii OSCE în Republica Moldova.
15:40
Un inspector vamal din cadrul Postului Vamal Tudora este cercetat pentru corupere pasivă, fiind denunțat la CNA pentru pretinderea sistematică a mijloacelor financiare ilicite de la un voluntar care acorda servicii de transport pentru refugiații din Ucraina. Potrivit faptelor investigate de CNA, vameșul ar fi pretins, acceptat și primit bani ce nu i se cuvin pentru a nu supune procedurii de inspecție detaliată a mijloacelor de transport la trecerea frontierei de stat.
15:20
Banca Națională a Moldovei (BNM) se alătură pentru prima dată inițiativei europene „Noaptea Europeană a Muzeelor”, marcând un pas important în angajamentul său față de promovarea culturii și patrimoniului național.
15:10
Comisia Electorală Centrală (CEC) a început, astăzi, tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi și parțiale, care vor avea duminică, 19 mai 2024.
Acum 6 ore
14:50
Pe măsură ce Patriarhul Kirill al Moscovei devine din ce în ce mai radical, preoții ortodocși din Republica Moldova și Estonia au început să rupă legăturile cu conducerea lor rusă.
14:40
Serviciul Fiscal de Stat informează că, începând cu data de 27 mai 2024, avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs vor fi excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special, urmare a aprobării Hotărârii Guvernului nr. 229/2024, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 118-121 din 27 martie 2024.
14:20
Avocatul Sergiu Băieșu, propus de Parlament la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din rândul non-judecătorilor, a promovat evaluarea Comisiei Vetting.
14:10
Semnarea unui acord de cooperare în domeniul securității și apărării dintre Chișinău și Bruxelles este un semnal clar că Uniunea Europeană nu vrea să lase Republica Moldova într-o zonă gri. Opinia aparține ex-ministrului Apărării, Anatol Șalaru, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „De ce este nevoie de acordul cu UE în domeniul apărării?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit ex-ministrului Apărării, acordul de cooperare va oferi Republicii Moldova posibilitatea unui schimb eficient de informații cu serviciile de inteligență ale țărilor membre și va întări capacitatea instituțiilor statului de a face față atacurilor hibride ale Rusiei.
13:50
Bașcana Găgăuziei, susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, a pierdut în prima instanță procesul intentat împotriva președintei Republicii Moldova, în care Maia Sandu este acuzată că ar fi lezat demnitatea și onoarea Evgheniei Guțul.
13:40
În perioada 1 martie - 15 mai 2024, potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) au fost recepționate 263 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență. Dintre acestea, 260 au fost aprobate, iar cei mai mulți solicitanți sunt din raionul Cantemir, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).
13:20
Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești aduce anul acesta, în capitala Republicii Moldova, un program bogat, cu muzică și meșteșuguri din toate comunitățile istorice ale României. Organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al președintelui României, E.S. KlauS Iohannis.
13:20
Un grup de deputate din Parlamentul Republicii Moldova s-au aflat, în perioada 14 – 16 mai, într-o vizită de lucru la Bundestagul german. Din delegație au făcut parte președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania, Mariana Lucrețeanu, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, și vicepreședinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Natalia Davidovici.
13:10
„Inovare și responsabilitate socială în industria alimentară prin colaborare cu Banca de Alimente” a fost genericul unei mese rotunde, desfășurată ieri, în cadrul expoziţiei internaţionale specializate de produse alimentare şi materii prime pentru producerea acestora „FOOD&DRINKS”, cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Băncii de Alimente, a antreprenorilor din sectorul agroalimentar și a prestatorilor de servicii de cantină socială, transmite MOLDPRES.
Acum 8 ore
12:50
„Republica Moldova și Ucraina au aceleași aspirații - să facă parte din marea familie europeană, într-o lume a păcii și a libertății. Pentru aceasta, împreună cu colegii din Ucraina ne facem temele pentru acasă ca în cel mai scurt să deschidem negocierile cu Uniunea Europeană”, a transmis președintele Parlamentului Igor Grosu, într-o postare pe Facebook.
12:40
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță încă o captură de mașini dezasamblate și piese de contrabandă, de circa 14.000.000 lei.
12:20
Comisia Europeană, împreună cu Ucraina, Republica Moldova, România şi SUA, au inaugurat, joi, punctul renovat de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova de la Reni, Ucraina, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
12:10
În fiecare an, la 17 mai, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva hipertensiunii arteriale – boală cronică care se manifestă prin creșterea constantă a tensiunii arteriale peste valoarea de 140/90 mmHg. În lipsa tratamentului, hipertensiunea duce la complicații severe, precum accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficiență cardiacă, boală cronică de rinichi, avertizează medicii.
12:10
Numărul persoanelor care au refuzat să participe la Recensământ organizat în acest an în Rep. Moldova este de ordinul sutelor, , a declarat șeful Biroului Național de Statistică, BNS, Oleg Cara, într-o conferință de presă. Acesta a precizat că, deocamdată, nu a fost aplicată nicio amendă, dar au fost inițiate proceduri pentru aplicarea sancțiunilor în cazul mai multor persoane.
12:00
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a stabilit preţuri noi la carburanţi pentru perioada 18.05.2024-20.05.2024.
11:50
Compania care realizează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru tronsonul Moțca-Lețcani-Ungheni, parte din proiectul Autostrăzii Unirii, a depus documentația completă la Compania Națională de Investiții Rutiere, a anunțat joi președintele Asociației „Hai că se poate”, Irinel Bucur, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
11:40
Analize economice cu Veaceslav Ioniță - 17 mai 2024. Subiectul „Producția, consumul și exportul de prune în Republica Moldova”.
11:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a convenit, în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul polonez Donald Tusk, să înceapă imediat pregătirea unui acord bilateral de securitate, transmite BBC.
11:10
Republica Moldova, ca parte a Coridorului Vertical de Gaze între Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Slovacia și Ucraina este vizată în proiecte care vor asigura noi capacități la centrala nucleară de la Kozlodui și tranzitul unor cantități de gaze naturale din sudul în nordul Europei, relatează IPN cu referință la Radioul bulgar în limba română.
Acum 12 ore
10:50
La sfârșitul acestei săptămâni, moneda unică europeană costă 19 lei și 32 de bani, iar dolarul este cotat la 17 lei și 77 de bani, transmite MOLDPRES.
10:40
Un accident tragic pe autostrada A9, în apropiere de Fino Mornasco, provincia italiană Como din Lombardia, a dus la decesul unui băiat de 11 ani al unui cuplu de cetățeni ai Rpublicii Moldova.
10:20
În dimineața zilei de 17 mai, două drone au atacat o rafinărie de petrol din orașul Tuapse, situat pe malul Mării Negre, în regiunea Krasnodar a Federației Ruse.
10:10
Directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, susține un briefing privind desfășurarea Recensământului populației și locuințelor.
10:10
Dezbaterea publică organizată de Agenția de presă IPN la tema „De ce este nevoie de acordul cu UE în domeniul apărării?”
09:50
Astăzi vicepremierului Mihai Popșoi va participa la cea de-a 133-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
09:40
Turneul de fotbal Chișinău Media Cup 2024 va demara duminică, 19 mai, pe Arena FMF din Parcul „La Izvor”. În cadrul competiției vor concura jurnaliști din 7 țări: Germania, Georgia, România, Azerbaidjan, Israel, Armenia, și R. Moldova (colectivele APSM și TVR Moldova).
09:40
Biroul politici de reintegrare salută eliberarea din detenția ilegală a cetățeanului Republicii Moldova Victor Pleșcanov, care a fost privat de libertate în data de 10 iunie 2022 de către structurile de forță de la Tiraspol.
09:40
Începând cu ora 19:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Punctul pe AZi”, la TVR MOLDOVA.
09:20
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, informează că data limită de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI, destinate pentru producătorii din sectorul zootehnic, este 17 mai 2024.
09:10
Tinerii din Chișinău, Bălți și Cahul, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pot beneficia de granturile pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale de până la 95 de mii de lei. Granturile vor fi oferite în cadrul proiectului „SKYE Net – Rețeaua de Cluburi pentru Împuternicirea Tinerilor prin Abilități și Cunoștințe”, finanțat de Uniunea Europeană.
09:10
Romgaz, cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, și-a dewchis o sucursală la Chișinău.
08:50
Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești aduce anul acesta, în capitala Republicii Moldova, un program bogat, cu muzică și meșteșuguri din toate comunitățile istorice ale României. Organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, Festivalul Tradițiilor Românești are loc în perioada 17 – 19 mai 2024, în Grădina Botanică din Chișinău.
08:40
Reforma justiției este singura reformă care nu poate fi impusă prin instrumente administrative. Ea poate fi promovată doar în baza unui consens social, politic or consensul acesta are la bază credibilitate. Nu există niciun precedent în lume de reformare a justiției care ar fi fost posibil de efectuat în perioada unui mandat politic, spune Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, ex-ministru al Justiției.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.