Un bărbat din Hâncești este acuzat că și-a ucis fratele mai mare

Jurnal.md, 26 aprilie 2024 16:00

Un bărbat din Hâncești este acuzat că și-a ucis fratele mai mare Un bărbat din satul Buțeni, raionul Hâncești, este acuzat că și-a ucis fratele. Acesta a fost reținut, iar procurorii urmează să ceară 30 de zile de arest preventiv, anunță Procuratura Generală. Tragedia a avut loc pe 25 aprilie, în satul Buțeni, acasă la presupusul ucigaș, în vârstă de 47 de ani. Între cei doi frați, care consumaseră alcool, s-a iscat o ceartă, care treptat a trecut în bătaie. Bărbatul de 47 de ani, după ce i-a da...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnal.md

Acum o oră
14:30
FOTOREPORTAJ: Selfie cu Stalin, cu panglici bicolore și porumbei ai păcii; Cum au marcat 9 mai BCS și ambasadorul Rusiei „Marșul Memoriei” organizat de socialiști, comuniști și deputații afiliați fugarului Ilan Șor, s-a încheiat cu depuneri de flori în memoria victimelor căzute în cel de-al Doilea Război Mondial la Complexul „Eternitate”. La marș au fost prezenți liderul socialiștilor Igor Dodon, liderul comuniștilor Vladimir Voronin, Zinaida Greceanâi, Vladimir Odnostalco, fostul ministru al Ap...
Acum 2 ore
14:00
Presa din Spania, reverență în fața lui Real Madrid, după calificarea în finala UCL: ”Miracolul etern” Real Madrid a reușit o nouă ”remontada”, scor 2-1 cu Bayern, și s-a calificat în finala UEFA Champions League. ”Galacticii” au întors rezultatul în doar trei minute și și-au asigurat biletele pentru ultimul act de pe Wembley. La scurt timp, presa din Spania a reacționat. Cele mai importante publicații au lăudat echipa lui Carl Ancelotti, care o va întâlni pe Dortmund în marea finală. Mundo Depo...
13:50
VIDEO: Ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks, mesaj de Ziua Europei: Anul acesta are o semnificație specială pentru RM Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Europei. „Anul acesta are o semnificație specială pentru Moldova, deoarece veți avea prilejul de a vă exprima opinia în cadrul referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Vă încurajăm să participați și să vă faceți auzite vocile, căci împreună construim c...
13:30
Recordul istoric stabilit de Carlo Ancelotti, după calificarea lui Real Madrid în finala Champions League Real Madrid s-a impus, în fața lui Bayern Munchen, scor 2-1, în returul semifinalei Champions League, și s-a calificat în finala Ligii Campionilor. Golurile din această partidă au fost marcate de Joselu (minutele 88 și 90+1) de ”Galactici”, respectiv Alphonso Davies (minutul 68) pentru ”Bavarezi” Spaniolii o vor întâlni în ultimul act al celei mai importante competiții inter-cluburi pe Borus...
13:10
FOTO: Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, decorat cu „Ordinul de Onoare” de către Maia Sandu Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Distincția a fost conferită în semn de recunoștință pentru contribuția semnificativă la consolidarea colaborării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. De asemenea, Comisarul European a fost decorat pentru susținere...
Acum 4 ore
12:40
În Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău are loc deschiderea oficială a Orășelului European. Pe scena au urcat președintele Maia Sandu și ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene....
12:30
Scandal uriaș după Real Madrid - Bayern: nemții au egalat în minutul 90+13, dar degeaba! Eroare gravă de arbitraj Bayern a pierdut meciul cu Real Madrid, scor 1-2 (3-4 la general), din manșa retur a semifinalelor Champions League. Bavarezii au ratat prezența în finală într-un mod absolut dramatic. Mai întâi au primit două goluri în decurs de doar trei minute, iar apoi au înscris în prelungiri, dar reușita nu a fost validată. Concret, în minutul 90+13, Bayern a trimis o minge lungă spre careul ad...
12:20
Putin amenință din nou Occidentul la parada de la Moscova: Forțele nucleare strategice sunt „întotdeauna” în alertă Rusia marchează joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Occidentul se prăbuşesc şi mai mult din cauza intervenţiei trupelor ruseşti în Ucraina, transmite News.ro. Vladimir Putin şi-a început d...
12:10
Tauber, Guțul și Șor, prezenți în mulțime la parada de la Moscova: „Este o onoare să reprezint Găgăuzia” Bațcana UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, fugarul Ilan Șor și deputata Marina Tauber se află astăi, 9 mai, la parada de la Moscova. Aceștia asistă din mulțime la evenimentul desfășurat de conducerea de la Kremlin. „Cu liderul blocului „Victorie” Ilan Șor și bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, la principala Paradă a Victoriei din Moscova” a anunțat deputata din Parlamentul RM, Marina Tauber pe pag...
12:00
Tauber, Guțul și Șor, asistă din mulțime la parada de la Moscova: „Este o onoare să reprezint Găgăuzia” Bațcana UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, fugarul Ilan Șor și deputata Marina Tauber se află astăi, 9 mai, la parada de la Moscova. Aceștia asistă din mulțime la evenimentul desfășurat de conducerea de la Kremlin. „Cu liderul blocului „Victorie” Ilan Șor și bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, la principala Paradă a Victoriei din Moscova” a anunțat deputata din Parlamentul RM, Marina Tauber pe pagi...
11:20
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană: „Republica Moldova merită și trebuie să fie parte a familiei UE” Cu prilejul Zilei Europei, marcată azi în Republica Moldova, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a transmis un mesaj în care punctează ce înseamnă, pentru fiecare cetățean, un viitor în Uniunea Europeană și își exprimă recunoștința față de cei care sunt alături de țara noastră în parcursul său european. „Trecutul știm cum a arătat. Prezentul îl trăim. Viit...
Acum 6 ore
11:00
FOTO: Igor Dodon și-a scurtat panglica bicoloră, dar nu a renunțat la ea; „Marșul Victoriei” redenumit în „Marșul Memoriei” Socialiștii în frunte cu fostul președinte Igor Dodon desfășoară, spre deosebire de anii trecuți când organizau „Marșul Victoriei”, o acțiune cu genericul „Marșul Memoriei”. Totodată, în acest an Igor Dodon și-a afișat panglica bicoloră, simbol al expansionismului și agresiunii ruse, interzisă pe teritoriul R. Moldova, dar aceasta nu mai e afișată la fel de ostentativ, ci a...
10:20
Dorin Recean, întâlnire cu veteranul Alexei Eremciuc: „Datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care ați luptat” Prim-ministrul Dorin Recean l-a vizitat pe veteranul Alexei Eremciuc, din satul Grigorăuca, raionul Sângerei, căruia i-a mulțumit pentru pace și curaj, urându-i multă sănătate și putere. Șeful Guvernului a menționat că veteranul, tată a șase copii, este un exemplu atât pentru familia sa, cât și pentru foarte mulți oameni din Republica Moldova.  „Veteranii noștri poartă și acum în...
09:50
Raport: În ultimele 6 luni, armata rusă a executat cel puțin 15 soldați ucraineni, imediat după ce aceștia s-au predat Forțele ruse ar fi executat, doar în ultimele șase luni, cel puțin 15 soldați ucraineni care voiau să se predea, arată datele unui raport recent al Human Rights Watch (HRW). Organizația a analizat cinci dintre aceste cazuri, în care militarii au fost „împușcați cu sânge rece”, ceea ce constituie o încălcare clară a Convențiilor de la Geneva, transmite Euronews, preluat de Digi24...
09:20
FOTO: RM marchează Ziua Europei; Conducerea RM și oficiali europeni au comemorat victimele celui de-al Doilea Război Mondial Republica Moldova marchează astăzi Ziua Europei, comemorează eroii celui de-al Doilea Război Mondial și celebrează pacea adusă pe continentul european de victoria asupra nazismului și fascismului. În această dimineață , șefa statului, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, au participat la cer...
Acum 8 ore
08:50
McDonald's a deschis primul restaurant în orașul Bălți! Cu prilejul aniversării a 26 de ani de la deschiderea primului restaurant McDonald’s în Moldova, compania deschide primul restaurant la Bălți, str. Decebal 130. Cu fiecare restaurant deschis, McDonald’s aduce tehnologii noi care accelerează procesul de comandă și oferă o experiență unică oaspeților săi. Noul restaurant are un design modern, dotat cu kioskuri de comandă digitale, ce permit selectarea produselor, validarea ofertelor din aplic...
08:20
Victor Wembanyama a fost desemnat cel mai bun debutant al anului Baschetbalistul francez Victor Wembanyama, care a avut un prim sezon individual de excepţie, a fost desemnat "Rookie of the Year" (ROY). Jucătorul de la San Antonio Spurs, alegerea numărul 1 la draftul din 2023, i-a devansat pe Chet Holmgren (OKC) şi Brandon Miller (Charlotte). Anunţul a fost făcut în direct la TNT, înainte de difuzarea meciurilor zilei. "Wemby" este primul francez care primeşte acest premiu şi al şaselea jucător c...
07:40
La aproape 40 de ani, „Monstrul” Thiago Silva a semnat Fotbalistul brazilian Thiago Silva se va alătura lui Fluminense, un club din ţara sa, după ultimul meci al lui Chelsea din acest sezon de Premier League, pe 19 mai, informează marţi BBC. Gruparea londoneză a acceptat ca Silva, în vârstă de 39 de ani, să se alăture noilor săi coechipieri înainte ca transferul lui să fie înregistrat pe 1 iulie. Fundaşul central a semnat un contract pe doi ani cu Fluminense. ”Acasă, din nou! 'Monstrul' s-a înto...
07:10
România, la distanță de 15.000 de dolari față de RM la capitolul PIB; Expert WatchDog: „Cifrele vor crește” // VIDEO Aderarea la Uniunea Europeană și statutul de membră NATO a dus statul vecin, România, la o distanță foarte mare față de Republica Moldova la capitolul dezvoltare economică și bunăstare socială. Expertul WatchDog, Artur Leșcu, a menționat în platoul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV, că țara noastră trebuie să demonstreze prin acțiuni ferme mai ales acum, când este sta...
Acum 24 ore
23:40
Există riscul unor altercații în PMAN, de 9 mai? Purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Să dăm dovadă de unitate” // VIDEO Ziua Europei va fi celebrată mâine în PMAN, iar autoritățile au pregătit un program special pentru a marca data care a readus pacea pe continentul european. În context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a dat asigurări, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că autoritățile au întreprins toate măsurile de securitate pentru a evita eventuale cio...
23:30
Al-Khelaifi a răbufnit după eliminarea PSG-ului din semifinalele UEFA Champions League! PSG a fost eliminată în semifinalele UEFA Champions League de către Borussia Dortmund, scor 0-2. Atât pe Signal Iduna Park, cât și pe Parc des Princes, nemții s-au impus cu același scor, 1-0. Astfel, deși formația din capitala Franței era cotată ca favorită în această dublă manșă, PSG nu a reușit să ajungă în marea finală de pe Wembley, în sezonul de debut al lui Luis Enrique la club. Președintele parizienilo...
23:00
A spus „Da”! Antrenorul aflat în pole-position să o preia pe Bayern Munchen, după plecarea lui Tuchel Bayern Munchen se află în căutarea unui nou antrenor, după ce a decis să se despartă de Thomas Tuchel în vară. Zinedine Zidane, Xabi Alonso și Ralf Rangnick au refuzat să preia echipa în vară, așa că formația din Bavaria a trebuit să se reorienteze, iar Bayern ar fi ajuns la un acord cu un antrenor care a scris istorie la Munchen. Conform jurnalistului Christian Falk, Hansi Flick este acum candi...
22:10
Academia de Științe din România și AȘM au semnat un protocol de colaborare pentru parteneriate științifice și premii Academia de Științe din România și Academia de Științe din Moldova reprezintă două state românești în principialele foruri științifice internaționale. Conjugarea eforturilor celor două academii cu scopul promovării unei imagini pozitive a științei și culturii românești în lume este o chemare a timpului. Declarații în acest sens au fost făcute de Ion Tighineanu, președintele Academ...
21:50
Cifrele dezastrului! De câte ori a lovit PSG bara în meciurile cu Dortmund: „Record absolut” / „Frustrare” PSG a suferit o eliminare amară în semifinalele UEFA Champions League, împotriva celor de la Borussia Dortmund, scor 0-2 la general. Parizienii nu au reușit să marcheze în niciuna dintre cele două partide și a ratat șansa de a juca marea finală de pe Wembley. Totuși, formația din capitala Franței a avut parte de un ghinion teribil în această dublă manșă și, per total, în întreaga campanie d...
21:20
Există ricul unor altercații în PMAN, de 9 mai? Purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Să dăm dovadă de unitate” // VIDEO Ziua Europei va fi celebrată mâine în PMAN, iar autoritățile au pregătit un program special pentru a marca data care a readus pacea pe continentul european. În context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a dat asigurări, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că autoritățile au întreprins toate măsurile de securitate pentru a evita eventuale cioc...
20:40
Cum l-a numit Thierry Henry pe Kylian Mbappe, după eliminarea din UEFA Champions League Kylian Mbappe (25 de ani) nu a reușit să câștige UEFA Champions League nici în ultimul său sezon la PSG, care a părăsit competiția în semifinale, eliminată de Borussia Dortmund, 0-2 scor general. În ciuda eșecului, Thierry Henry a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Kylian Mbappe, pe care l-a numit ”cel mai mare fotbalist din istoria lui PSG”. ”Știm cu toții că Mbappe va pleca. A fost excepțional la PSG....
20:20
Natalia Barbu, reacție supărată după ce nu a reușit să ajungă în finala Eurovision: „Este foarte politic” Reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision a oferit primele declarații post-concurs. Artista a subliniat dezamăgirea legată de rezultat, sugerând că concursul ar fi influențat de factori politici. Deși nu a ajuns în finală, acest moment reprezintă un nou început în cariera și viața sa, indicând o atitudine pozitivă și determinare în fața viitoarelor provocări. „Este foarte politic și nu...
19:40
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga PSG a fost eliminată din UEFA Champions League, după ce a pierdut, scor general 0-2, cu Borussia Dortmund în faza semifinalelor. A fost ultimul meci în UEFA Champions League la PSG pentru Kylian Mbappe, care va pleca în vară, liber de contract, decizie pe care i-a comunicat-o clubului încă din luna februarie. Kylian Mbappe are deja un acord cu viitoarea echipă, care este Rea...
19:20
Cum va circula transportul public din capitală de Paștele Blajinilor Primăria Municipiului Chișinău informează că de Paștele Blajinilor, 12-13 mai 2024, transportul public municipal va activa în regim special. Pe data de 12 și 13 mai 2024, de Paștele Blajinilor, va fi se prelungit itinerarul rutei de autobuz nr. 19 până la str. Doina, Cimitirul „Sf. Lazăr”, după cum urmează: tur – de pe bd. Moscova pe str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sf. Lazăr”....
18:40
Neymar, gest de mare campion! A trimis provizii cu avionul său privat pentru cei afectaţi de inundaţiile din sudul Braziliei După ploi torenţiale, sudul Braziliei a fost afectat de inundaţii uriaşe în ultimele ore. Aflat încă în recuperare după grava accidentare la genunchi, Neymar a trimis provizii compatrioţilor săi prin intermediul avionului său privat. Iar starul Seleçao, care în prezent joacă în Arabia Saudită, îndeamnă pe toată lumea să se implice pentru a ajuta în urma acestui dezastru. S...
18:40
Conflictul s-ar încheia în două săptămâni dacă Occidentul și-ar înceta sprijinul, susține Moscova Conflictul din Ucraina s-ar încheia în doar două săptămâni dacă Occidentul şi-ar opri livrările militare către Kiev, a transmis miercuri Moscova, reluând, în maniera proprie, remarci făcute săptămâna trecută de şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell. Borrell a declarat la începutul lunii că existenţa Ucrainei depinde de Occident şi că războiul s-ar încheia în câteva săptămâni dacă...
18:10
De 9 mai, celebrăm pacea și unitatea în Europa: Sandu, Grosu și Johannes Hahn vor depune flori la Memorialul „Eternitate” Pe 9 mai, comemorăm eroii celui de-al Doilea Război Mondial și celebrăm Ziua Europei și pacea adusă pe continentul european de victoria asupra nazismului și fascismului. În acest context, ocnducerea de vârd a Republicii Moldova va participa mâine la o ceremonie de depunere de flori. În dimineața zilei de 9 mai, începând cu ora 8:00, șefa statului, Maia Sandu, Președintele Par...
18:00
Cu o lună înainte de europarlamentare, Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că își trădează țara Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat astăzi împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată (CDU, partidul din care face parte), Ursula von der Leyen a declarat că "AfD (Alternativa pentru Germani...
17:50
Mbappe, luat în colimator! Reacția celor de la L'Equipe, după ce PSG a ratat șansa de a juca finala UCL PSG a fost eliminată în semifinalele UCL de Borussia Dortmund, scor 0-2 la general. Astfel, gruparea din capitala Franței a ratat șansa de a juca finala și, totodată, oportunitatea de a câștiga râvnitul trofeu. Fullkrug în tur, iar Hummels în retur au fost cei care au năruit speranțele parizienilor. Cel mai important cotidian de sport francez, L'Equipe, a analizat imediat eliminarea formației...
17:30
Oficiul Avocatului Poporului din RM devine beneficiar al unui proiect de 800.000 de euro, lansat de Consiliul Europei Consiliul Europei a lansat Proiectul „Sprijin pentru Oficiul Avocatului Poporului în protecția drepturilor omului în Republica Moldova”. Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni și un buget de 800.000 de euro. Obiectivul principal al proiectului este de a asigura o mai bună promovare a drepturilor cetățenilor, de a consolida capacitățile Oficiului Avocatului Poporului...
17:00
Guvernul va compensa integral ajustarea tarifului de distribuire a ziarelor pentru anul 2024 Publicațiile periodice scrise din Republica Moldova, eligibile în procedura de distribuire a sprijinului de stat în baza criteriilor de etică și deontologie, vor fi subvenționate din bani publici. Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Mecanismul de finanţare a distribuirii publicaţiilor periodice din țara noastră pentru anul 2024. Astfel, prin intermediul acestui mecanism, se sta...
16:50
Premierul Dorin Recean pleacă la București; Va participa la Conferința de Investiții din Europa Centrală și de Est Prim-ministrul Dorin Recean va participa mâine la cea de-a 10-a ediție a Conferinței de Investiții din Europa Centrală și de Est, care va avea loc în România. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Conferința se concentrează pe evoluția și dezvoltarea piețelor de capital din ultimii 10 ani și perspectivele de viitor. Respectiv, premierul va particip...
16:30
Măsuri sporite de securitate pe 9 mai; Numărul polițiștilor de patrulare, majorat cu 30 la sută Autoritățile au anunțat măsuri sporite de securitate pentru joi, 9 mai. Potrivit ministrului de Interne, Adrian Efros, numărul polițiștilor de patrulare va fi majorat cu 30 la sută. Așa cum mâine vor avea loc festivități consacrate Zilei Europei, iar unele formațiuni politice pregătesc un „Marș al Memoriei”, Efros spune că MAI este pregătit să reacționeze în cazul apariției unor incidente. „Suntem pre...
16:20
Real Madrid - Bayern LIVE de la 22:00, la Jurnal TV. Marea luptă pentru finala UEFA Champions League, după 2-2 în tur Meciul Real Madrid - Bayern Munchen, din cadrul manșei secunde a semifinalelor UEFA Champions League, se joacă miercuri, de la ora 22:00, ]n direct la Jurnal TV. Calificarea se va decide la Madrid, iar ambele pornesc cu șanse egale, având în vedere că în turul de la Munchen au încheiat la egalitate, scor 2-2, la finele unui meci în care Real a condus cu 1-0, iar Bayern a avut 2-1...
16:10
Actorul român Florin Piersic se află în stare gravă la spital Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, este în stare gravă. Medicii au confirmat că infecția din corpul actorului este severă și îi pune viața în pericol, scrie Biziday. Doctorii au mai precizat că i-au fost scoase stimulatorul cardiac și proteza de la genunchi, deoarece atrag bacteriile din corp și reduc eficiența antibioticelor Pe 29 aprilie, actorul a fost operat pentru o infecție la un genunchi, la Spitalul Militar din Cluj-Napoc...
15:50
Doi inspectori ANSA sunt învinuiți de corupere pasivă; Riscă până la 10 ani de închisoare Doi inspectori din cadrul Direcției teritoriale pentru siguranța alimentelor Chișinău (DTSA) a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au fost trimiși în judecată pentru corupere pasivă. Aceștia riscă până la 10 ani de pușcărie. Cauza penală a fost pornită în luna mai 2022 de către organul de urmărire penală al CNA, în baza denunțului unui agent economic, iar ulterior la această cauză au fost...
15:20
Condiții noi: Ce trebuie să știe șoferii care conduc automobile cu volanul pe partea dreaptă Posesorii vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă vor respecta noi condiții tehnice pentru a circula pe drumurile publice din țară. Excepție vor face mașinile cu volanul pe dreapta aflate în trafic internațional. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv. Documentul prevede echiparea cu oglinzi speciale periscopice a automobilelor cu volanul pe dreapta, care să asigure o vizib...
Ieri
14:40
Doi polițiști de frontieră, bănuiți că au ajutat un militar ucrainean să intre ilegal în RM; Ar fi luat mii de dolari mită Doi polițiști de frontieră moldoveni și doi civili sunt cercetați penal, după ce ar fi ajutat un militar din Ucraina să intre ilegal în R. Moldova, contra sumei de 10.000 de dolari. Civilii i-ar fi asigurat militarului ucrainean deplasarea până la bariera punctului de trecere a frontierei, iar polițiști i-ar fi asigurat intrarea în țară, potrivit PCCOCS. Astăzi, oamenii legi...
14:10
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal Guvernul a aprobat proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal, inclusiv pentru ajustarea la legislația europeană în domeniu. Astfel, va fi asigurat un nivel mai înalt de securitate la prelucrarea acestora, potrivit autorilor proiectului. Documentul stabilește cadrul juridic referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. De asemenea, es...
13:40
PSG, lovită din nou de ”blestemul” UEFA Champions League PSG a fost eliminată de Dortmund din semifinalele UEFA Champions League, scor 0-2 la general. Francezii au pierdut și returul de pe ”Parc des Princes”, 0-1, după ce au lovit bara de patru ori. În urma eliminării din UEFA Champions League, PSG continuă să fie lovită de ”blestemul” acestei competiții. Este pentru a șasea oară, din șapte ocazii, când ajunge în penultimul act, dar nu reușește să își asigure biletele pentru marea finală, după c...
13:40
Un bărbat din Hâncești, reținut în flagrant de CNA; Ar fi pretins mii de euro pentru perfectarea a două permise de conducere Ofițerii CNA au reținut, cu puțin timp în urmă, un bărbat din Hâncești, bănuit de trafic de influență. Operațiunea a avut loc pe teritoriul Gării de Sud din capitală, iar persoana urmează a fi plasată în izolator pentru 72 de ore, informează CNA. „Potrivit materialelor cauzei, bărbatul ar fi pretins de la două persoane câte 1200 de euro, susținând că are influență asupra u...
13:20
Moldovenii stabiliți în Belgia și Luxemburg vor și ei să-și dea votul prin corespondență Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Belgia și Luxemburg vor și ei să-și dea votul prin corespondență. Acest serviciu va fi disponibil la alegerile prezidențiale și referendumul din această toamnă doar pentru cei din Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Președintele Maia Sandu le-a spus oamenilor că este vorba, deocamdată, de un proiect pilot. Votul prin coresponden...
13:00
Post Scriptum: 34 года акции „Мост цветов” В понедельник исполнилось 34 года с тех пор как прошла акция "Мост цветов". Это символическое событие произошло 6 мая 1990 года, когда румыны по обе стороны Прута смогли свободно передвигаться по территории двух румынских государств без необходимости предъявления документов. Как это ни парадоксально, но 6 мая 1990 года стало днем, когда два берега Прута были ближе всего друг к другу с тех пор и по сей день. К сожалению, отсутствие дальновидности и смело...
12:50
Peste 500 de asistenți personali din capitală, demiși ilegal de Primăria Chișinău, reangajați de Ministerul Muncii Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că, începând cu luna mai, 507 asistenți personali sau 67% din totalul asistenților personali demiși ilegal de către Primăria mun. Chișinău în primele luni ale anului 2024, din 758 de asistenți personali, au fost deja angajați în cadrul Serviciului social asistență personală instituit de curând în cadrul Agenției pentru Gestionarea Servi...
12:30
Ce performanță! S-a calificat în marea finală și a stabilit un record absolut în Champions League Borussia Dortmund s-a calificat în finala Champions League, după ce a învins-o pe PSG, scor 1-0 (2-0 la general). Înainte de dubla manșă, parizienii porneau ca mari favoriți, dar n-au reușit nici măcar să înscrie un gol în mai bine de 180 de minute. Un mare merit îl are Mats Hummels, veteranul celor de la BVB. Fostul internațional german a fost integralist și la returul de pe Parc des Princes și a î...
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.