Copilul dispărut din stânga Nistrului a fost găsit: Acesta a dormit la un prieten

ProTV.md, 9 iunie 2025 14:30

Copilul dispărut din stânga Nistrului a fost găsit: Acesta a dormit la un prieten

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ProTV.md

Acum 15 minute
13:30
12 percheziții și un prejudiciu de 2 milioane de euro cu peste 30 de victime. Șase persoane, audiate, pentru fraudă cu operațiuni financiare - VIDEO
Acum 30 minute
13:20
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
13:20
Piloții Air India au apucat să spună un singur cuvânt înainte ca avionul să se prăbușească
Acum o oră
13:10
Un avion de pasageri s-a prăbușit în India, la scurt timp după decolarea spre Londra. La bord erau cel puțin 242 de oameni, potrivit poliției. Autoritățile au stabilit naționalitatea acestora - VIDEO
13:10
Momentul în care avionul Air India se prăbușește la Ahmedabad, imediat după decolarea spre Londra - VIDEO
13:10
Bennedict Mathurin, eroul surprinzător al meciului cu numărul trei din finala NBA
13:00
Minut de reculegere la ședința plenară a Parlamentului, în memoria victimelor primului val al deportărilor staliniste
13:00
Știrile PRO TV de la 13:00 cu Iuliana Maranciuc - 12.06.2025
12:50
Momentul în care avionul Air India se prăbușește la Ahmedabad, imediat după decolare
Acum 2 ore
12:40
Un avion de pasageri s-a prăbușit în India, la scurt timp după decolarea spre Londra. La bord erau cel puțin 242 de oameni, potrivit poliției - VIDEO
12:40
Doi luptători moldoveni au adus medalii acasă de la Campionatul din Macedonia - FOTO
12:30
Sondaj IRI: Trei partide ar accede în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. Care sunt acestea - FOTO
12:20
Un avion de pasageri s-a prăbușit in India. La bord erau 290 de oameni, potrivit presei locale - VIDEO
12:20
Carlean - laureată a trei premii naționale la „Gala Businessului Moldovenesc 2025”
12:20
Secretarul de stat american a trimis un mesaj de felicitare de Ziua Rusiei, primul astfel de gest după 2022
12:00
Momentul în care un angajat al spălătoriei fură o mașină a clientului, iar ulterior a accidentat-o și a lasat-o la Telenești. Bărbatul, arestat pentru 30 de zile - VIDEO
12:00
Un avion cu 242 de pasageri la bord s-a prăbușit în India
11:50
Sondaj IRI: PRO TV - în topul celor mai de încredere canale pentru știrile politice din țară
Acum 4 ore
11:30
Maia Sandu - politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul moldovenilor. De cine este urmată - sondaj IRI
11:20
Descoperă culisele crearii unui parfum la „Equivalenza”! Ce ingrediente sunt folosite, dar și cum îți alegi aroma portivită pentru personalitatea ta - VIDEO
11:20
Selecționerul Poloniei a demisionat! „Cea mai bună decizie”
11:10
Ce partide ar accede în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare? Sondaj IRI
11:10
Un bărbat din Orhei - reținut pentru 30 de zile, după ce a furat și accidentat mașina angajatorului său - VIDEO
11:00
Un bărbat din Orhei - reținut pentru 30 de zile, după ce a furat și accidentat mașina angajatorului său, chiar de la locul de muncă - VIDEO
10:40
Volodimir Zelenski, după Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est: „Moldova, care a fost alături de noi încă de la începutul războiului, împreună cu România, vor fi cu siguranță ajutate să combată influența distructivă a Rusiei” - VIDEO
10:40
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 12.06.2025
10:40
Formula1 va avea 24 de curse în 2026. ”Începutul unei noi ere”
10:40
Bulgaria se apropie de zona euro, dar teama de scumpiri crește printre cetățeni. „Sunt împotrivă”
10:20
Start dramatic la EURO U21: Spania se impune în ultimul minut al meciului de debut
10:20
Atacuri rusești cu drone în Ucraina, lângă granția cu România. A fost emis mesaj RO-Alert. Armata română a ridicat aeronave F-16
10:10
România U21 pierde în fața Italiei U21 la debutul EURO U21. Louis Munteanu a ratat un penalty
10:00
Israelul a informat SUA că este gata să lanseze o operațiune împotriva Iranului. Răspunsul criptic al lui Trump cu privire la situația din zonă: „Veți vedea”
Acum 6 ore
09:40
Din Moldova în Europa: cum Arap Ana și-a construit cariera și formează alți profesioniști în domeniul frumuseții
09:30
Țara care vrea să reglementeze temperatura aparatelor de aer condiţionat pentru a economisi energia electrică
09:20
Salonul Perfect Skin îți oferă cele mai bune metode de epilare a părului nedorit, dar și o surpriză - vacanță în Dubai! Iată ce trebuie să faci ca să câștigi - VIDEO
09:10
Prim-ministrului Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a ajuns la Chișinău. Oficialul - primit de către prim-ministrul Dorin Recean la Guvern - VIDEO
09:00
Cer noros și precipitații, însoțite de descărcări electrice în nordul și centrul țării. Cum va fi vremea astăzi, dar și în următoarele zile. Prognoza meteo
Ieri
23:50
Terenul de gheață s-a transformat într-un ring de lupte pe parcursul meciului trei al finalei ligii nord-americane de hochei. Opt jucători au fost penalizați cu câte 10 minute de eliminare - VIDEO
23:40
Nicușor Dan a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din capitală. Liderul român a fost întâmpinat în PMAN de zeci de oameni cu aplauze și drapelul României - VIDEO
23:40
Ucraina și Rusia au continuat schimbul de prizonieri. Zeci de militari ucraineni s-au întors acasă, după ani de captivitate - VIDEO
23:30
„Dacă e corupție, va dura”. Nicușor Dan, despre blocajele de la frontiera cu Moldova
22:40
Ediție specială În PROfunzime cu Lorena Bogza. Invitat: Nicușor Dan, președintele României - VIDEO
22:30
„Atâta timp cât Ucraina rezistă, Moldova este între doi prieteni”. Nicușor Dan spune că posibilitatea ca Republica Moldova să fie atacată militar de Rusia este extrem de redusă
22:00
Moldovenii cu cetățenie română, susținuți de gruparea Șor, ar putea rămâne fără cetățenie? Nicușor Dan: „Putem lua măsuri dacă acționează împotriva intereselor statului român”
21:20
Redobândirea cetățeniei române, subiect sensibil pentru moldoveni. Nicușor Dan promite implicare personală după formarea unui guvern stabil: „Voi verifica unde e blocajul”
21:00
LIVE. Președintele Nicușor Dan, invitat al ediției speciale În PROfunzime
20:30
Zece morți, inclusiv mai mulți elevi, și 28 de răniți într-un atac armat dintr-o școală din Graz, Austria. Suspectul, un fost elev al școlii, găsit mort - VIDEO
20:20
Naționala masculină de tenis a Moldovei a debutat cu dreptul la Cupa Davis - VIDEO
20:20
Boxerul din Moldova, Vasile Cebotari, este noul deținător al centurii de campion WBC, la categoria tineret - VIDEO
20:10
Veteranii naționalei Croației se distrează în preliminariile Mondialului din SUA, Canada și Mexic. La aproape 40 de ani, Luka Modric a bifat un gol și un assist, iar echipa sa a spulberat Cehia - VIDEO
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.