Cinci alawiţi găsiţi morţi, după ce au fost arestaţi de forţe de securitate în apropiere de Damasc. Ei au fost ”executaţi sumar prin împuşcare”, acuză SOHR
PulsMedia,
4 iunie 2025 21:10
Cinci sirieni din cadrul minorităţii alawite au fost găsiţi morţi, la două zile după ce au fost arestaţi în apropiere de Damasc de către forţe de Securitate, anunţă miercuri Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de PulsMedia
Acum 4 ore
21:10
La data de 6 iunie 2025, Poliția de Frontieră a participat la Spartachiada sportivă organizată de Ministerul Afacerilor Interne, concurând în proba de „Ridicarea greutăților”, desfășurată pe terenurile Clubului Sportiv „Dinamo”.
21:00
Polițiștii de frontieră au depistat circa 250 de litri de freon în apropierea Punctului de trecere Sculeni # PulsMedia
O patrulă mobilă a Poliției de Frontieră, a identificat în proximitatea Punctului de trecere a frontierei „Sculeni”, un caz de transport neautorizat a unei cantități de aproape 250 de litri de freon, fără acte de proveniență și fără documente care să permită transportarea acestora în condiții speciale, conform legislației în vigoare.
21:00
MAI a revizuit versiunea inițială a proiectului privind regimul armelor și munițiilor de uz civil # PulsMedia
Versiunea revizuită a proiectului consolidează cadrul normativ prin instituirea unor reguli mai stricte, nu doar în ceea ce privește obținerea permisului de port armă, ci și în raport cu alte aspecte reglementate de lege.
20:40
Actorul american Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness după ce a executat cel mai mare număr din istorie de salturi cu o parașută cuprinsă de flăcări - 16 astfel de salturi - în timpul filmărilor de la lungmetrajul 'Mission: Impossible - The Final Reckoning', informează revista Variety.
20:30
Un barbat de 50 de ani din satul Fuzăuca, raionul Șoldănești, a fost găsit carbonizat la podea, în propria locuiță.
Acum 6 ore
20:20
Viteza excesivă este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. În ultimele ore, ofițerii Secției escortă și misiuni speciale din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au înregistrat doi șoferi care se deplasau cu viteză excesivă pe Traseul M-2, centura municipiului Chișinău, punând în pericol siguranța traficului rutier.
20:10
De la miezul nopții trecute, PECO Metan-Auto a încetat să vândă gaz lichefiat la toate benzinăriile sale din regiunea transnistreană. Cu gaz se pot alimenta doar serviciile de urgență și paramilitare. Autoritățile din regiune nu dau explicații oficiale, în timp ce locuitorii răspândesc informații prin intermediul rețelelor de socializare.
20:10
(VIDEO) Rusia proiectează mesaje obscene pe o fortăreață estoniană ca răspuns la „încercările de a interzice limba rusă”. Ce au scris rușii # PulsMedia
Un proiector instalat de ruși la graniță difuzează un mesaj obscen pe castelul din orașul Narva, situat vizavi de orașul rusesc Ivangorod. Este un gest de nemulțumire față de decizia autorităților estoniene de a elimina predarea în limba rusă pe fondul creșterii amenințărilor din partea Kremlinului.
20:00
Nava Madleen, la bordul căreia se află Greta Thunberg în drum spre Gaza, a salvat patru imigranți din apele Mării Mediterane # PulsMedia
Nava Madleen, la bordul căreia se află activista suedeză Greta Thunberg, a salvat patru imigranți din apele Mării Mediterane. Aceștia au sărit în apă de pe o altă navă pentru a scăpa de autoritățile libiene.
19:50
Poliția de Frontieră își consolidează rândurile cu o nouă generație de tineri angajați, determinați să servească patria cu devotament și profesionalism.
19:40
Serviciul Fiscal de Stat a blocat capitalul deținut de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc în holdingul media „General Media Group Corp” și al businessmanului Veaceslav Platon, reținut în Marea Britanie, în compania „Luminare”, ca măsură restrictivă aplicată persoanelor sancționate internațional.
19:30
Fetița bătută de mama sa, la Tohatin, rămâne în custodia tatălui: O instanță de judecată a obligat-o pe femeie să-i achite Alisei pensie de întreținere # PulsMedia
Mătușa Alisei, fetița de 1 an și 2 luni care a fost bătută cu bestialitate de mama sa, a anunțat astăzi despre decizia luată de instanță cu privire la domiciliul fetiței. „S-a hotărât că Alisa rămâne cu tatăl ei și, deasemenea, încasarea pensiei de întreținere din partea mamei Alisei până la atingerea majoratului. Mă bucur enorm pentru faptul ca s-a luat o decizie corectă, cinstită și favorabilă pentru nepoțica mea”, se arată în mesjaul scris de mătușa fetiței.
19:20
Unele găuri negre ar putea fi găuri de vierme. Oamenii de știință găsesc indicii ale unor portaluri spațio-temporale # PulsMedia
Cercetătorii au făcut o descoperire fascinantă în domeniul astrofizicii: unele găuri negre ar putea fi, de fapt, găuri de vierme. Un nou studiu, publicat recent de Popular Mechanics, sugerează că această imitare a spațiu-timpului ar putea fi posibilă.
19:10
Un bărbat din Fălești și-a ucis consăteanul într-o răfuială. L-a bătut, apoi i-a incendiat casa # PulsMedia
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, învinuit de vătămare intenționată gravă a integrității corporale și a sănătății, faptă care a provocat decesul victimei, a fost condamnat la 13 ani de închisoare.
19:00
Presupusa fiică a lui Putin lucrează într-o galerie care expune artă antirăzboi, în Paris # PulsMedia
Elizaveta Krivonogih, presupusa fiică a lui Vladimir Putin, lucrează într-o galerie din Paris care promovează arta antirăzboi. Informația a fost dezvăluită de scriitoarea și jurnalista Nastya Rodionova și a generat controverse în comunitatea artistică.
18:40
Mai mulți bani pentru reparația drumurilor din R. Moldova. Care vor fi cele mai importante proiecte # PulsMedia
Executivul a aprobat majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei.
18:30
Criză de orez în Japonia, se stă la cozi ore în șir. Creșterea prețurilor și recolta slabă creează presiuni politice pentru premierul Shigeru Ishiba # PulsMedia
La câteva minute după deschiderea ușilor, cooperativa de produse agricole din Atami, un oraș de pe litoralul sud-vestic al Tokyo, a epuizat stocul de orez japonez subvenționat. „Ne va ajunge doar pentru câteva săptămâni”, a spus Yujiro Osaki, în vârstă de 46 de ani, unul dintre zecile de oameni care au stat la coadă pentru un sac de 3 kg, cu doar câțiva dolari mai ieftin decât prețul din supermarket pentru orez de aceeași calitate.
Acum 8 ore
18:20
Autoritățile ucrainene anunță construirea unui un nou pod peste Dunăre, între satele Orlîvka (Cartal), din raionul Ismail, și orașul Isaccea, din județul Tulcea, ca parte din marele coridor de transport sudic și pentru conectarea Ucrainei cu Uniunea Europeană prin România, relatează Ukrainska Pravda.
18:20
Patru persoane – trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 39 de ani și o femeie de 30 de ani – au fost depistate de polițiștii sectorului Buiucani din capitală, fiind suspectate de implicare în comercializarea și consumul de substanțe narcotice.
Acum 12 ore
13:20
Tragedie în satul Drochia, din raionul cu același nume. Un băiețel de doar doi ani a decedat după ce a fostr strivit de un aragaz. Incidentul s-a produs sâmbătă, 31 mai, în gospodăria familiei.
11:30
Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost snopit în bătaie de către un oaspete. Cazul a avut loc în noaptea de 5 iunie curent, în jurul orei 03:45, pe strada Casa Mare din orașul Edineț, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Acum 24 ore
11:10
Un pușcăriaș i-a tăiat beregata unui tânăr cu un ciob de borcan în Penitenciarul Nr.6 Soroca # PulsMedia
Un tânăr deținut a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost snopit în bătaie de un alt pușcăriaș. Cazul a avut loc în noaptea de 5 iunie curent, în Izolatorul Disciplinar din cadrul Penitenciarului Nr.6 Soroca, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
10:30
Studiu Harvard: Cafeaua ajută femeile să-și păstreze energia și claritatea mentală, pe măsură ce înaintează în vârstă # PulsMedia
Veste bună pentru iubitoarele de cafea. Această băutură nu e doar un mod de a începe ziua cu energie, ci și o cale de a îmbătrâni mai frumos.
10:30
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se află în vizită de lucru la Bundestagul Germaniei # PulsMedia
Șeful legislativului, Igor Grosu, va avea astăzi o întrevedere cu Președintele Bundestagului german, Julia Klöckner. Agenda vizitei mai include discuții cu Președintele Forumului germano-moldav, Johannes Schraps, și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din diaspora Republicii Moldova în Germania.
10:10
(EXCLUSIV // DOC) „Lupul paznic la oi?” Noul adjunct al Biroului Vamal Centru, anterior reținut de CNA, Vitalie Procopii - responsabil de posturile vamale pe segmentul transnistrean # PulsMedia
Noul șef adjunct al Biroului Vamal Centru, Vitalii Procopii, anterior vizat de anchete ale Centrului Național Anticorupție pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită, a fost desemnat responsabil pe activitate posturilor vamal interne pe segmentul transnistrean.
09:30
(FOTO) Noi detalii despre pușcăriașa evadată din Penitenciarul Nr.13, despre care a scris PulsMedia # PulsMedia
ANP confirmă abia azi informația publicată ieri de către PulsMedia.MD cu referire la surse, în legătură cu evadarea unei deținute din Penitenciarul Nr.13 Chișinău.
09:20
Rapperul moldovean, Marin Crețu, a lansat pe canalul său de youtube un nou videoclip pentru piesa sa „Când moldovenii au pornit prin lume”.
09:00
Un bărbat de 44 de ani din raionul Edineț a primit 18 ani de închisoare pentru omor și privare ilegală de libertate, după ce și-a ucis mătușia, în vârstă de 79 de ani, într-un atac de violență extremă.
08:50
Demnitarii din R.Moldova se înarmează... fără aviz psihologic, fără control medical! Marian Lupu: „Lăsați armele jos și ocupați-vă de siguranța cetățenilor, combaterea sărăciei și depolitizarea justiției” # PulsMedia
Ministerul Afacerilor Interne propune ca președintele, premierul, miniștrii, deputații, primarii și alți demnitari să poată deține arme de foc - fără cursuri, fără aviz psihologic, fără control medical. Liderul Mișcării „Respect Moldova”, Marian Lupu, recomandă autorilor să oprească această inițiativă rușinoasă și să se ocupe de adevăratele urgențe ale țării: siguranța cetățenilor, combaterea sărăciei și depolitizarea justiției.
Ieri
21:00
Doi procurori din Briceni au fost sancționați pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu într-o cauză în care era vizat un minor. Unui acuzator de stat i-a fost aplicată mustrare, iar altul a fost retrogradat. Hotărârile în acest au fost emise de către Consiliul Superior al Procurorilor.
21:00
Transportatorii nu vor mai fi obligați să aibă plăcuțe galbene de înmatriculare. Economii anuale de 36 milioane de lei # PulsMedia
Operatorii de transport rutier de persoane vor putea utiliza și plăcuțe de înmatriculare albe. Guvernul a abrogat reglementările care îi obligă să aibă plăci de culoare galbene.
21:00
Într-un local de pe strada Grigore Vieru nr.5 din Chișinău a izbucnit un incendiu. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri.
20:40
Germania a interceptat o aeronavă de recunoaștere rusească deasupra Mării Baltice: două avioane de vânătoare au fost mobilizate # PulsMedia
Un avion de recunoaștere rusesc Il-20 a fost interceptat deasupra Mării Baltice de avioane de luptă germane Eurofighter Typhoon, conform unui anunț al Forțelor Aeriene Germane din 16 octombrie citat de Kyiv Independent și TASS, astfel de incidente sunt frecvente în regiune.
20:40
Un pretins incident cu focuri de armă ar fi avut loc la Varnița, în Zona de Securitate, pe 26 mai. În acest context, Comisia Unificată de Control (CUC) infirmă informațiile și le declară falsuri propagate de presa din regiunea transnistreană.
20:20
Reacția lui Surdu, după ce Țurcanu i-a publicat explicația în care spune că „micționa”: Credeam că e pentru uz intern # PulsMedia
„Credeam că explicațiile sunt pentru uz intern”. Astfel a comentat fostul șef „Telefilm-Chișinău”, Mircea Surdu, postarea directorului Teleradio Moldova, Vlad Țurcanu, care a dezvăluit ce răspuns a primit de la Mircea Surdu, atunci când a întârziat la o ședință.
20:10
Furnizorii din energie cer tarife duble după expirarea plafonării. Cum vor arăta facturile de la 1 iulie. Milioane de români afectați # PulsMedia
De luna viitoare, am putea plăti facturi consistente la energie. Expiră plafonarea, iar furnizorii trimit oferte cu tarife duble, anunță Digi24. Guvernul nu a adoptat până acum nici o formă de subvenție pentru românii vulnerabili, însă autoritățile analizează mai multe variante pentru reducerea costurilor: fie ajutoare pentru cei cu venituri mici, fie o cotă mai mică de TVA în cazul facturilor la energie.
19:50
Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 54 și 38 de ani din Chișinău, specializați în realizarea drogurilor de tip marijuana și hașiș.
19:50
(VIDEO) Doi activişti Greenpeace, inculpaţi cu privire la furtul statuii lui Macron de la Muzeul Grévin, expusă în faţa sediului Ambasadei Rusiei la Paris # PulsMedia
Doi activişti din cadrul organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Greenpeace au fost inculpaţi joi de ”furt agravant”, după furtul de la Muzeul Grévin, luni, a statuii de ceară a lui Emmanuel Macron, care a fost înapoiată muzeului marţi, declară avocaţii acestora AFP.
19:40
Administrația președintelui Donald Trump și-a anunțat joi nominalizarea pentru funcția de general american de rang înalt în Europa și a declarat că acesta va prelua și rolul tradițional de comandant suprem al forțelor aliate pe continentul european, relatează Reuters.
19:20
Un afacerist din Chișinău, condamnat, după ce a vândut ilegal cvas și fast-food, a furat curent și a evadat din arest # PulsMedia
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea a cinci episoade infracționale, printre care trei episoade de evaziune fiscală, un episod de sustragere de energie electrică și evadare din arest.
19:10
Tatăl unuia dintre agenții de penitenciar uciși în evadarea lui Mohamed Amra, revoltat de transferul criminalului: „E o lipsă de respect” # PulsMedia
Tatăl unuia dintre gardienii de penitenciar uciși în evadarea spectaculoasă a traficantului de droguri Mohamed Amra reacționează dur după ce a aflat că autoritățile franceze urmează să îl transfere din nou pe criminal. Bărbatul spune că această decizie e „o insultă” pentru toți agenții din sistem și o sfidare a memoriei fiului său, scrie televiziunea franceză BFM TV.
19:00
Un elicopter civil de tip KA-32, înregistrat în Ucraina, a efectuat o aterizare de urgență în raionul Călărași. Decizia a fost luată după ce echipajul a raportat vibrații semnificative în timpul zborului. Elicopterul efectua un zbor de la Mărculești spre Constanța.
18:50
Doi administratori au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în dosarul Banca de Economii, anunță Centrul Național Anticorupție (CNA). Instanța a dispus unuia din ei o pedeapsă cu închisoare pe termen de 15 ani, iar cel de-al doilea a primit o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 8 ani și 6 luni.
18:50
CEDO condamnă Italia pentru violențe ale poliției în marja unei manifestații anti-globalizare în 2001 # PulsMedia
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi statul italian pentru violențele comise de polițiști împotriva unui avocat stagiar în marja unei manifestații anti-globalizare desfășurate în anul 2001 la Napoli, transmite AFP.
18:40
Poliția Capitalei a fost pusă pe jar, după ce o deținută ar fi evadat cu puțin timp în urmă din Penitenciarul Nr.13, susțin sursele PulsMedia.MD.
18:30
Un bărbat de 33 de ani a fost condamnat la închisoare pe un termen de 1 an cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 2 ani pentru mărturii intenționat false depuse la poliție despre un pretins accident. Totodată, prin cumul de sentințe i-a fost stabilită pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 3 ani cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 2 ani.
18:30
„Dumnezeu trebuie să cedeze trecerea”. Premierul danez Mette Frederiksen vrea să desfiinţeze sălile de rugăciune din şcoli şi universităţi # PulsMedia
Premierul danez Mette Frederiksen anunţă joi că vrea să interzică purtarea niqab-ului - vălul integral care acoperă faţa cu excepţia ochilor - şi să descurajeze instalarea unor săli de rugăciune în şcoli şi universităţi în Danemarca, relatează AFP.
18:20
Un ziar maghiar îndeamnă cititorii să trimită fotografii cu femei în fustă scurtă, făcute pe ascuns în autobuz sau pe stradă # PulsMedia
Un ziar maghiar le solicită cititorilor să trimită fotografii cu picioarele femeilor, în fustă scurtă, făcute în spații publice. Ziarul a mai fost amendat în trecut și pentru publicarea unei hărți a cerșetorilor din Budapesta, scrie Telex.hu.
18:20
O fetiță de doar 1 an a decedat, după ce a fost mușcată de câinele familiei. Tragedia s-a produs pe 5 iunie, într-o localitate din raionul Hîncești.
08:40
Zi de doliu național în Republica Moldova. Astăzi ne luăm rămas bun de la marele compozitor Eugen Doga, cel care ne-a dus faima și peste hotare și ne-a învățat să nu avem regrete. În această zi, drapelele de stat au fost coborâte în bernă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.