România are Avizul formal al OCDE în domeniul guvernanţei corporative
Veridica.md,
9 aprilie 2025 16:10
Întregul cadru de reglementare şi practicile în domeniu sunt, în acest moment, la standardele dezvoltate de organizație – afirmă preşedintele ASF.
• • •
Alte ştiri de Veridica.md
Acum 8 ore
18:00
Igor Grosu, la marcarea a 35 de ani de la constituirea legală a primului Parlament: „Îi datorăm libertatea, suveranitatea și independența”
Acum 12 ore
17:20
Curtea de Apel a respins recursul procurorilor care au cerut plasarea ei în izolator, dar și pe cel al avocaților, care au solicitat eliberarea acesteia.
14:50
Consiliul Audiovizualului a dat aviz negativ proiectului de lege privind crearea postului public de televiziune Moldova 3, care ar urma să emită în limba rusă,
13:50
Extinderea UE reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi ale actualei Comisii Europene, spune Comisarul european pentru extindere, Marta Kos.
13:50
Ruşii şi ucrainenii au lansat, fiecare, mai mult de 70 de drone.
13:10
Deputații socialiști și comuniști au criticat propunerea PAS.
13:00
DEZINFORMARE: Chișinăul blochează negocierile în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană # Veridica.md
Chișinăul blochează negocierile în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană, potrivit presei de la Tiraspol.
Acum 24 ore
12:20
Anunţul survine după finalizarea modernizării unei conducte, Transalpine (TAL), care leagă portul italian Trieste de Germania şi îi aprovizionează şi pe cehi.
12:00
Maia Sandu: „Trebuie să muncim zi și noapte ca să aderăm la UE cât mai repede. Nu peste 10-20 de ani, ci în următorii 4 ani” # Veridica.md
Președinta Maia Sandu a susținut joi, 17 aprilie, un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova în care a vorbit cum vede în calitate de șefă a statului situația actuală și ce trebuie să facem în următoarea perioadă.
11:30
Mii de militari din zece ţări membre NATO participă, luna viitoare, la un exerciţiu în România # Veridica.md
Acesta are ca obiectiv principal exersarea unei operaţii de apărare colectivă.
10:40
Andrei Țurcanu: „Nu există un potențial de construcție statală pe această așchie de pământ” # Veridica.md
Republica Moldova nu se poate dezvolta ca stat, pentru că e parte dintr-o altă țară și nu are tradiții politice. Politicienii noștri știu că mint înainte de alegeri, dar o fac doar pentru a ajunge la putere, după care, dacă reușesc, se simt demnitari pe viață. Pe de altă parte, partidele unioniste s-au transformat, deseori, în niște fumigene sau, pur și simplu, au lideri slabi. Aceste și alte delarații au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Veridica.md de către deputat în primul Parlament, Andrei Țurcanu, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova - cel care joia trecută a fost declarat mort de către colega sa de la Academia de Științe, criticul literar Aliona Grati. Atunci doamna i-a dorit să nu fie iertat de Dumnezeu, pentru că ar fi o canalie. De ce s-a întâmplat acest lucru, aflați în interviul de mai jos.
09:10
Cel puțin un copil a fost ucis și alți patru răniți de dronele lansate de forțele armate ale Rusiei.
08:40
Israelul plănuiește o prezență pe termen lung în Gaza, dar și în Liban și Siria.
08:10
Economia Californiei reprezintă 14% din PIB-ul Statelor Unite.
Ieri
21:40
Alexei Smirnov e acuzat de fraudă.
20:10
România: deputatul basarabean Valeriu Munteanu cere înfiinţarea unor ligi sportive comune ale cele două state româneşti # Veridica.md
Iniţiativa vizează sporturi de echipă, considerate discipline majore, precum fotbalul, handbalul, baschetul, voleiul şi rugbyul.
16:40
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a anunțat astăzi că alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie, descriind scrutinul drept unul „crucial” pentru viitorul european al țării.
13:30
R. Moldova, ținta principală a rețelei de dezinformare „Pravda”, conform unui nou raport al Observatorului CIDC-Sensika # Veridica.md
Potrivit analizei, R. Moldova este bombardată cu dezinformare de 56 de ori mai intens decât țările din Europa de Vest, ceea ce o face țara cu cea mai mare concentrație de conținut manipulator.
13:10
Dacă ați văzut pe rețele memele sau glumele cu americani obezi înnodându-și degetele la niște mașini de cusut și v-ați surprins simpatizându-i pe chinezii care par a fi la originea lor – muzica e un indiciu –, tocmai despre asta e vorba: tarifele de import cu care Donald Trump a pus lumea întreagă pe jar în ultimele săptămâni au discreditat SUA până la gradul la care China pare o alternativă geopolitică simpatică sau, cel puțin, se află într-o situație asemănătoare cu a Europei. E o lovitură dură, încasată aproape pe nesimțite, de America la capitolul soft power – sintagmă imposibil de tradus, care ar putea fi aproximată prin influență sau dominație culturală.
13:00
Deputata Olesea Stamate se retrage din fracțiunea PAS și va continua ca deputat neafiliat # Veridica.md
Decizia vine în contextul scandalului legat de amendamentele aduse la legea amnistiei, care au permis eliberarea unor deținuți condamnați pe viață pentru crime grave.
12:20
Un mort şi trei răniţi în oraşul ucrainean Herson, într-o dublă lovitură a armatei ruse # Veridica.md
Un al doilea proiectil a fost lansat în acelaşi loc cu primul, câteva minute mai târziu, pentru a-i lovi pe cei care au venit să ajute victimele.
11:50
UE va prelungi sancțiunile împotriva oligarhilor moldoveni fugari și asociaților acestora – surse diplomatice # Veridica.md
Uniunea Europeană va extinde și înăsprește sancțiunile împotriva oligarhilor moldoveni fugari Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, precum și a rețelei lor de influență, acuzați că servesc interesele Kremlinului și subminează democrația în Republica Moldova, au declarat marți surse diplomatice.
11:50
Dominique Waag: Alegerile din Moldova sunt un fel de laborator, la porțile Europei, pentru viitoare operațiuni de ingerință electorală rusească # Veridica.md
Într-un moment crucial pentru securitatea regională, Franța își consolidează parteneriatul cu Republica Moldova, atât pe plan militar, economic, cât și instituțional. Într-un interviu pentru Veridica, Excelența sa Dominique Waag, Ambasadoare Extraordinară și Plenipotențiară a Franței în Republica Moldova, vorbește despre pașii concreți ai acestei colaborări.
11:00
Cel puţin trei oameni au fost răniţi.
08:00
Atacurile cibernetice rusești se intensifică înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia # Veridica.md
Varșovia acuză Moscova de interferențe în scrutinul prezidențial prin atacuri cibernetice și dezinformare.
07:40
Discursul a fost presărat cu mai multe atacuri la adresa succesorului său, Donald Trump.
Mai mult de 2 zile în urmă
23:50
Aur, argint și bronz pentru halterofilii români la Campionatele Europene de la Chişinău # Veridica.md
Andreea Cotruţa a câștigat trei medalii într-o singură zi.
23:30
România, buletin electoral: candidatul puterii la președinție, Crin Antonescu, a dat o declarație la poliția politică comunistă # Veridica.md
Potrivit CNSAS, nu i se poate reţine calitatea de agent sau colaborator.
20:20
Președinta Maia Sandu a avut marți o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, aflat în tranzit în R. Moldova.
17:20
Adunarea Populară de la Comrat condamna decizia CC care îi limitează atribuțiile în numirea procurorului-șef din Găgăuzia # Veridica.md
Legislativul local de la Comrat a catalogat decizia CC ca una „îndreptată spre lichidarea bazei autonomiei găgăuze și spre subminarea situației socio-politice” din R. Moldova.
16:30
Cursa de pasageri Chișinău-Odesa va fi redeschisă la începutul verii.
15:40
Fondurile fac parte din pachetul de 1,9 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană.
14:50
Poliția încurajează persoanele implicate să coopereze pentru a fi scutite de pedeapsă și amenzi. Pentru coruperea electorală sunt aplicate amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.
14:20
15 ani de închisoare pentru un soldat rus care ar fi dezertat și s-ar fi predat în Ucraina invadată # Veridica.md
Își va ispăși pedeapsa într-un centru penitenciar de maximă securitate.
13:50
Parlamentul Republicii Moldova a majorat bugetului de stat pentru anul curent cu sume suplimentare semnificative (8 miliarde de lei moldovenești), bani oferiți de către Uniunea Europeană.
13:30
O octogenară ar fi fost ucisă.
12:00
DEZINFORMARE: Odesa este un oraș rusesc, iar Occidentul a transformat Ucraina într-o anti-Rusie # Veridica.md
Sudul Ucrainei a fost construit de ruși, iar autoritățile de la Kiev șterg memoria istorică pentru a servi Occidentului în transformarea Ucrainei într-o amenințare militară împotriva Rusiei, potrivit propagandei pro-Kremlin.
11:30
BERD lansează procedura de licitație pentru găsirea unui nou investitor pentru Portul Internațional Liber Giurgiulești.
11:00
Într-un interviu oferit jurnalistului ucrainean Dmitri Gordon, prim-ministrul Dorin Recean a conturat poziția Republicii Moldova față de marile provocări geopolitice, a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina și angajamentul ireversibil pentru integrarea în Uniunea Europeană.
10:30
Acestea vor ajunge la aproape 62 de miliarde de euro, reprezentând aproximativ 1,8% din PIB.
08:40
Banii vor fi eșalonați până în 2027, mai mult de jumătate fiind destinați consolidării Autorității Palestiniene.
07:50
Studenții acuză postul național că ignoră mișcarea și manifestațiile lor.
14 aprilie 2025
21:30
Zaiafet și Geminschi analizează ce fake news au apărut în ultimele zile și le demontează în stilul Veridica.
21:30
Atacul cu rachete balistice Iskander-M asupra orașului Sumî a lovit în plină zi zone intens circulate, inclusiv Universitatea Națională, provocând distrugeri masive: peste 30 de blocuri avariate, peste 1200 de persoane afectate și zeci de mașini distruse.
17:20
R. Moldova și România au semnat acord pentru reluarea conexiunii feroviare Prut–Fălciu # Veridica.md
Ministrul moldovean al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că linia ferată va fi reconstruită pe o distanță de aproape 4 km pe teritoriul Republicii Moldova, folosind ecartament european.
15:20
Una dintre victime e o femeie de 77 de ani.
14:40
Curtea Constituțională a R. Moldova limitează atribuțiile Găgăuziei în numirea procurorului-șef regional # Veridica.md
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat astăzi neconstituționale mai multe prevederi din legislația privind autonomia Găgăuziei și funcționarea Procuraturii, în urma unei sesizări înaintate de procurorul general Ion Munteanu.
14:40
România, buletin electoral: 19 aprilie este termenul limită pentru depunerea solicitărilor de acreditare a observatorilor internaţionali # Veridica.md
Documentele emise de Autoritatea Electorală Permanentă sunt valabile la ambele tururi de scrutin, programate pe 4 şi, respectiv, 18 mai.
14:00
Acuzații ale Tiraspolului la adresa Chișinăului privind nedorința de a avansa în procesul de negocieri pe problema transnistreană; manifestații de amploare pe timp de criză, dedicate „eliberării Transnistriei” și încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce oamenii îngheață în apartamente, precum și „ajutorul pascal” de 200 de ruble din partea companiei Șerif pentru care pensionarii au format cozi, au fost printre cele mai reflectate subiecte în presa de la Tiraspol în ultima săptămână.
13:30
Maia Sandu discută cu o delegație a Congresului SUA despre securitate și sprijin pentru democrația din R. Moldova # Veridica.md
Șefa statului a atras atenția asupra riscurilor generate de atacurile hibride ale Federației Ruse – inclusiv tentativele de influențare a procesului electoral – și a subliniat rolul esențial al Republicii Moldova în menținerea stabilității regionale, evocând cei peste 1.200 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina, țară afectată de invazia rusă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.