Marine Le Pen și Europa Națiunilor. Reflecțiile unui conservator de dreapta
Noi.md,
9 aprilie 2025 10:30
În Franța a avut loc un eveniment politic fără precedent Ce va urma?Sîrșitul erei democraților de dreaptaÎn spațiul politic european continuă ofensiva împotriva cercurilor de opoziție conservatoare de dreapta. De fapt, este vorba de o constrîngerea tuturor valorilor democratice, un proces început în SUA în timpul epocii neoconservatoare. O perioadă în care au fost distruse ultimele adevăra
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 15 minute
22:00
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, declară că Republica Moldova a avut în 2024 cel mai redus volum de investiții din istoria țării. „Țara se prăbușește economic. Moldova are nevoie urgent de viziune, competență și de curaj”, a menționat Dodon. {{809487}}„Se spune că investițiile fug de instabilitate. De corupție. De haos. Iată că în Moldova anul
22:00
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Legea privind activitatea de prevenire și combatere a corupției PACCO) a fost transmisă spre expertiză Comisiei de la Veneția, în conformitate cu solicitările formulate anterior în procesul de consultare publică și instituțională. {{801206}}„Mergem mai departe cu Legea PACCO. O expertizăm, am trimis-o la delegație să fie analizată așa cu
22:00
Agenția americană pentru imigrație și vamă (ICE), împreună cu Departamentul pentru eficiență guvernamentală (DOGE), elaborează o nouă abordare pentru identificarea migranților ilegali, care stîrnește îngrijorări serioase în rîndul experților în domeniul sănătății și al protecției datelor cu caracter personal.The Washington Post a aflat din surse bine informate că autoritățile americane intenți
Acum o oră
21:30
Vineri, 18 aprilie, unii consumatori din municipiul Chișinău vor rămîne fără apă la robinet, notează Noi.md.Astfel, nu vor avea apă consumatorii de pe următoarele adrese:- Studenţilor, 7/1, 7/2.Toţi consumatorii vizați de această oprire sînt rugați să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.În intervalul 09:30 – 13:00, es
Acum 2 ore
21:00
Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a ajuns, în primul trimestru al anului, la 31,875.8 miliarde de yuani, înregistrând o creștere de 5,4% comparativ cu aceeași perioadă din 2024, conform datelor Biroului Național de Statistică din China.Cifra este cu 1,2% mai mare decât cea din ultimul trimestru al anului trecut, depășind ritmul de creştere de 5% pe tot anul 2023 și chiar cel de 5,3% din pri
21:00
Cîștigătorii World Press Photo 2025 au fost anunțați, iar Imaginea Anului spune povestea unui copil de 9 ani grav rănit în Gaza.Fotografia, realizată de Samar Abu Elouf pentru The New York Times, este una dintre cele mai puternice reprezentări ale impactului războiului asupra civililor. Expoziția internațională va putea fi văzută și în București, începînd cu luna mai.Fotografia, realizată
20:30
Serviciul Fiscal de Stat va întreprinde pe parcursul anului 2025 acțiuni de informare și conformare a contribuabililor care arendează bazine acvatice de la administrația publică locală pe teritoriul Republicii Moldova pentru desfășurarea activității de întreprinzător.Acțiunile menționate supra vin în contextul intensificării activităților economice legate de utilizarea resurselor acvatice pent
Acum 4 ore
20:00
Autoritățile din Veneția reintroduc taxa turistică în speranța că programul, care a generat venituri de 2,4 milioane de euro anul trecut, va contribui la combaterea turismului excesiv.Taxa de intrare în Veneţia de 5 euro va fi reluată începînd de vineri, 18 aprilie, și poate fi rezervată online. Dacă este cumpărată în termen de trei zile înainte de sosirea în oraş, taxa se va dubla.{{80789
19:30
Un bărbat a încercat să introducă în țară în mod ilegal produse cosmetice și de parfumerie, însă la vama Sculeni a fost stopat, notează Noi.md.Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Sculeni, după ce, la pista de control, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport ce se deplasa din Federația Rusă.{{809131}
19:30
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează despre faptul că, termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale pentru luna martie precum și termenul de achitare a impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale este data de 25 aprilie 2025.Dările de seamă fiscale care urmează să fie prezentate către data menționată pe
19:00
Atacantul brazilian al echipei Santos, Neymar, a părăsit terenul în timpul meciului cu Atletico Mineiro din etapa a 4-a a campionatului Braziliei (2-0) din cauza unei accidentări.Potrivit sursei citate, brazilianul a avut o recidivă a accidentării la coapsa stîngă care l-a deranjat în luna martie. Din cauza acestei accidentări, jucătorul nu a făcut parte din echipa națională a Braziliei în tim
19:00
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că 25 aprilie este data-limită pentru depunerea cererilor de acordare a subvenției în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare întru implementarea Programului de îmbunătățiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025.Cererile de solicitare a subvenț
19:00
Peste 19 milioane de lei au fost transferați de Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru salariile pe luna martie ale medicilor rezidenți, transmite Noi.md.{{809282}}CNAM recepţionează lunar de la instituțiile medico-sanitare rapoartele privind remunerarea medicilor rezidenți.Transferul mijloacelor financiare este efectuat după verificarea rapoartelor și a facturilor expediate de
19:00
Ungaria a reacționat critic la declarațiile unor membri ai Parlamentului European potrivit cărora situația din Ungaria „se îndreaptă rapid în direcția greșită” din cauza deteriorării în continuare a statului de drept sub conducerea lui Viktor Orbán.Acest lucru a fost scris în X de purtătorul de cuvînt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs.El a comentat vizita unei delegații a Comisiei pentru
18:30
„Poșta Moldovei” informează cetățenii că în zilele de 21 și 28 aprilie, toate oficiile poștale și agențiile întreprinderii vor fi închise cu ocazia sărbătorilor.De asemenea, se menționează că vineri, 19 și 26 aprilie, oficiile poștale din Chișinău, care lucrează după un program de șase zile, vor fi deschise pînă la ora 14:00. Acestea sînt următoarele oficii:{{809670}}OP 2000OP 2006
18:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 18 aprilie vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.18.04.2025 Chişinău, sectorul Botanica: str. Cosasilor 6, 7, Iurie Babei 1, 2, Muncesti 223-261, 261A, 374-376, 390, 40
Acum 6 ore
18:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acordat „Ordinul Republicii” judecătoarei în demisie Raisa Botezatu, în semn de recunoaștere a contribuției sale în consolidarea sistemului judiciar. De asemenea, magistratul Ivan Parii a fost distins cu medalia „Meritul Civic”.Distincțiile au fost conferite prin decrete semnate de șefa statului la data de 11 aprilie 2025, transmite Noi.md.
18:00
Primăria Municipiului Chișinău a venit cu o serie de recomandări pentru locuitorii capitalei și oaspeții orașului, în contextul sărbătorilor pascale, transmite Noi.md.Autoritățile îndeamnă cetățenii să păstreze curățenia în spațiile publice și să manifeste respect față de mediul înconjurător.Totodată, părinții sînt rugați să nu își lase copiii nesupravegheați, mai ales în această perioadă
18:00
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a amenințat Universitatea Harvard cu interzicerea admiterii străinilor dacă universitatea nu predă datele privind „activitățile ilegale și violente” ale studenților care studiază cu viză. Acest lucru este precizat în comunicatul de presă al agenției.Secretarul american pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a cerut predarea datelor pînă la 30 apr
18:00
S-a aflat cum a reușit Assad să scoată din Siria sute de mii de dolari în numerar și obiecte de valoare # Noi.md
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a reușit să scoată 500.000 de dolari în numerar, obiecte de valoare, documente, laptopuri și hard disk-uri cu informații clasificate înainte de a fugi din țară.Potrivit Oxu.Az, această informație a fost relatată de Reuters cu referire la 14 oficiali sirieni, o sursă din anturajul fostului lider, imagini din satelit, date de urmărire a zborului și coresp
17:30
Căpitanul echipei Liverpool, Virgil van Dijk, a semnat un nou contract pe doi ani cu clubul englez.Contractul anterior al jucătorului în vîrstă de 33 de ani expira la sfîrşitul sezonului, transmite stiripesurse.ro.Dar olandezul a urmat exemplul atacantului Mohamed Salah, care a semnat o prelungire de doi ani săptămîna trecută, angajîndu-şi viitorul faţă de club."Pentru mine a fost înto
17:30
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a mers cu o vizită în teren pentru a inspecta modul în care progresează lucrările de decolmatare a rîului Botna, pe segmentul orașului Căușeni, notează Noi.md.În prezent, este în desfășurare etapa a doua a proiectului, care presupune lucrări pe o distanță de 21 km în zona orașului Căușeni și a localităților Zaim, Cîrnățeni, Plop-Știubei, Chircăiești. De as
17:30
Parlamentul a stabilit pentru 28 septembrie data alegerilor parlamentare anticipate, iar Comisia Electorală Centrală (CEC) urmează să elaboreze actele necesare pentru organizarea scrutinului.Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că instituția are suficient timp pentru pregătiri și cooperează deja cu mai multe autorități pentru a preveni influențele negative asupra procesului electora
17:30
Președintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns joi la Phnom Penh, pentru a efectua o vizită de stat în Cambodgia, la invitația regelui cambodgian, Norodom Sihamoni.În discursul din aeroport, Xi Jinping a afirmat că relațiile chino-cambodgiene au trecut testul schimbărilor și situațiilor internaționale, rămânând ferme. China și Cambodgia se numără printre primele țări care construiesc comunitatea cu
17:30
Toate havuzurile din Capitală au fost puse în funcțiune începînd de astăzi, 17 aprilie, cu ocazia apropiatelor sărbători pascale.Potrivit unui anunț al Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi, activarea havuzurilor a fost precedată de lucrări de mentenanță, care au inclus curățarea bazinelor de calcar și verificarea sistemului artezian.Printre havuzurile care au fost repornite se număr
17:00
Situația din sectorul agricol, discutată într-o ședință cu fermierii și asociațiile de profil, la Guvern # Noi.md
Situația din sectorul agricol în urma înghețurilor din luna aprilie, a crizei legate de pesta porcină și măsurile prin care Guvernul sprijină fermierii au fost discutate, astăzi, la Guvern. La ședință au participat premierul Dorin Recean, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, și reprezentanții celor mai mari asociații agricole din țară.„Domeniul agricol se confrunt
16:30
Pînă la 30 iunie, colegii noștri din cadrul Direcției prevenirea corupției a IGP se vor afla printre cetățeni pentru a le comunica despre importanța adoptării unui comportament integru în societate, transmite Noi.md. Scopul acțiunii este conştientizarea consecinţelor implicării cetățenilor în fapte de corupţie. Prin această acțiune, ne propunem să informăm cetățenii despre procedurile și m
16:30
Pentru al 23-lea an consecutiv, Lumina Sfîntă de la Mormîntul Domnului din Ierusalim va fi adusă în Republica Moldova în noaptea de Înviere.De această dată, misiunea revine Episcopilor-vicari PS Filaret de Căpriana și PS Patrocl de Dondușeni, care vor sosi sîmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 20:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală, anunță Noi.md cu referire l
Acum 8 ore
16:00
Pentru prima dată în istoria Cupei Moldovei la fotbal, meciul final va avea loc pe arena principală din Tiraspol.{{808544}}Finala este programată pentru data de 24 mai, cu începere de la ora 19:00. De notat că 30 din cele 33 de meciuri decisive ale Cupei au avut loc la Chișinău, iar celelalte 3 – la Orhei, Hîncești și Nisporeni, informează Media Sport.Arena mare a complexului sportiv „Sher
16:00
Consiliul Superior al Procurorilor cere, repetat, Guvernului și Parlamentului, majorări mai mari la salariile procurorilor. Declarația a fost făcută astăi, în cadrul ședinței CSP, de către președintele Consiliului, Dumitru Obadă.La rândul său, ministra Justiției, Veronica Mihailo-Moraru a venit cu o precizare, menționând că trebuie să se ia în calcul și „realitățile, constrângerile economice
15:30
Negocierile privind reglementarea conflictului din Ucraina avansează destul de greu – în timp ce Moscova și Washingtonul discută despre pace, capitalele europene s-au transformat în „vulturi ai războiului”, insistînd pe continuarea ostilităților.Potrivit Noi.md, cu referire la Oxu.Az, această declarație a fost făcută de purtătorul de cuvînt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.{
15:30
Vacanța de Paște din acest an vine cu 10 zile libere pentru elevi, în perioada 19–28 aprilie 2025 – timp ideal pentru odihnă, joacă și activități frumoase în familie.Ca această perioadă să fie cu adevărat una liniștită și sigură, Primăria Chișinău vine cu cîteva recomandări pentru părinți, elevi și comunitate:• Să ne asigurăm că cei mici sînt mereu supravegheați, mai ales cînd ies afară sa
15:30
Primăria Municipiului Chișinău informează că, în perioada sărbătorilor de Paști (19, 20 și 21 aprilie 2025), transportul public va circula în regim special pentru a facilita deplasarea cetățenilor, după cum urmează:În Noaptea Învierii – 19 spre 20 aprilie 2025 (sîmbătă spre duminică):Troleibuzele de pe rutele 2, 8, 10, 12, 22 și 25 vor circula pînă la ora 04:30 dimineața, cu un interval de
15:30
Percheziții repetate într-un dosar penal: activitate ilegală cu profituri uriașe în UTA Găgăuzia # Noi.md
Ofițerii Direcției generală antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, și cu suportul ofițerilor Brigăzii de poliție cu destinație specială ”Fulger” a Inspectoratului General al Poliției, au efectuat la data de 16 aprilie 2025 percheziții în cadrul unei cauze penale privind practicarea ilegală a activității de
15:30
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), alături de mai multe organizații media din Republica Moldova, condamnă aprobarea unui nou regulament de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), document care instituie restricții privind accesul presei în sediile instanțelor de judecată.Semnatarii solicită anularea neîntîrziată a acestor reglementări, transmite Noi.mdPotrivit declarației
15:30
Sâmbătă, 12 aprilie, Centrul Auto Land Rover, a organizat un eveniment privat pentru clienții săi - „Easter with Range Rover”, programat să coincidă cu sărbătorile pascale.Atmosfera de rafinament, confort și inspirație de primăvară le-a unit pe frumoasele invitate ale evenimentului, oferindu-le o experiență unică în formatul a trei masterclass-uri tematice.În cadrul masterclass-urilor flor
15:00
Șeful Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, ar fi trebuit să reducă dobânda cheie de mult timp, a declarat președintele Donald Trump pe pagina sa de socializare TruthSocial. El i-a cerut lui Powell să demisioneze.În urma unei reuniuni de două zile din 18-19 martie, Fed a menținut rata de discount la 4,25-4,5% pe an. Aceasta se află în acest interval din decembrie 2024.Înainte de aceasta, aut
15:00
Într-un interviu acordat postului de televiziune Al Jazeera, trimisul prezidențial american pentru ostatici, Adam Bowler, a declarat că mișcarea palestiniană Hamas trebuie să elibereze toți ostaticii pentru a pune capăt ostilităților din Fîșia Gaza.„Pot să vă spun că ostilitățile vor înceta imediat dacă ostaticii vor fi eliberați”, a subliniat Bowler, informează Oxu.Az.{{806766}}Potrivit e
15:00
Despăgubirea colectivă a consumatorilor va fi reglementată printr-un mecanism mai eficient. Proiectul de lege privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor a fost votat în a doua lectură de 57 de deputați.Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu suportul experților Delegației Uniunii Europene
15:00
Președintele Comisiei Elect orale Centrale a Ucrainei, Oleg Didenko, a declarat că organizarea alegerilor va necesita mai mult de trei luni după încetarea ostilităților, însă această perioadă nu ar trebui să fie prea lungă.„Trebuie să ne pregătim cît mai bine pentru alegerile de după război”, a declarat șeful CEC, citat de publicația spaniolă El País. „Totuși, această perioadă nu trebuie să fi
15:00
În Polonia a intrat în vigoare o interdicție de fotografiere a anumitor amplasamente strategice - atît infrastructură militară, cît și civilă.Începînd cu 17 aprilie, în Polonia este interzisă fotografierea instalațiilor militare, precum și a anumitor infrastructuri civile - precum centrale electrice, căi ferate, aeroporturi și poduri - fără obținerea unui permis special.{{808768}}Decretul
14:30
În Bugetul de stat pentru anul 2025 vor fi alocate suplimentar resurse financiare suplimentare pentru investiții, reziliență energetică și creștere economică. Proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2025 a fost votat de Parlament în a doua lectură.Modificările la bugetul de stat pentru anul 2025 au fost propuse de Ministerul Finanțelor și includ resursele financiare oferi
14:30
Stamate cere anchetă parlamentară în cazul eliberării deținuților: Adevărul trebuie spus, nu ascuns # Noi.md
Deputata neafiliată Olesea Stamate solicită crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a examina situația generată de eliberarea mai multor deținuți condamnați la închisoare pe viață, anunță Noi.mdFostă ministră a Justiției și ex-președintă a Comisiei juridice din Parlament, Stamate a înregistrat un proiect de hotărîre în acest sens și a îndemnat deputații, în special pe cei din fosta
Acum 12 ore
14:00
Schema „rudei implicate în accident” a eșuat: instanța a pronunțat sentința în cazul escrocului # Noi.md
Procuratura Cimișlia anunță că a obținut o sentință de condamnare în privința unui bărbat de 40 de ani, originar din Ucraina, acuzat de tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari, prin schema rudei implicate în accident, transmite Noi.md.Potrivit acuzării, inculpatul, acționînd în cadrul unui grup criminal organizat, membrii căreia sînt în curs de identificare, a influențat psiholo
14:00
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat evaluarea și a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) rapoartele în privința judecătorilor Curții de Apel Centru, Olga Cojocaru și Dorin Dulghieru.Conform constatărilor din rapoarte, Comisia propune CSM ca judecătoarea Olga Cojocaru să promoveze evaluarea, iar judecătorul Dorin Dulghieru să nu promoveze evaluarea externă a integrită
14:00
Fosta deputată PAS, Olesea Stamate, proaspăt dată afară din formațiune, după scandalul cu Legea Amnistiei, a ignorat-o pe Maia Sandu în Parlament.În cadrul ședinței plenare de astăzi, Olesea Stamate a rămas așezată în scaun, în timp ce deputații PAS o aplăudau pe Maia Sandu, după discursul din plenul Legislativului.Pe 16 aprilie, Olesea Stamate a anunțat că pleacă din fracțiunea parlamenta
13:30
În cadrul discuțiilor din Parlament privind data alegerilor parlamentare anticipate, stabilită de majoritatea PAS pentru finele lunii septembrie, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, a vorbit despre necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte, prin eliminarea abuzurilor comise de actuala guvernare în scrutinele precedente.„Observăm o dorință c
13:30
În mai multe zone ale orașului au fost amplasate decorațiuni tematice de Paști. Acestea pot fi văzute în scuaruri, parcuri și alte spații publice din toate sectoarele municipiului.Amenajările au fost realizate de preturi și direcțiile Primăriei, ca parte a pregătirilor pentru sărbători, a anunțat primarul Ion Ceban, transmite Noi.md cu referire la omniapres.md.{{809310}}Decorațiunile sunt
13:30
Pe fundalul reacțiilor critice din spațiul public privind defrișările de pe bulevardul Renașterii din Chișinău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Capitalei, Natalia Ixari, a venit cu precizări de la fața locului, unde pe 17 aprilie au fost plantați arbori noi, anunță Noi.md„Timp de trei zile s-au făcut manipulări mari, intenționate sau din necunoaștere. Colegii de la Spații Verzi și Pretura Rî
13:30
Renato Usatîi: Multă geopolitică, puține soluții pentru Moldova în discursul șefei statului! # Noi.md
Discursul președintelui țării în plenul Parlamentului a fost plin de constatări, geopolitică, iar pe alocuri chiar și șantaj. Maia Sandu nu a prezentat însă nicio soluție pentru a combate sărăcia și nevoile moldovenilor.Astfel a comentat președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, mesajul transmis de șefa statului de la tribuna Legislativului.„Război, Ucraina, corupție, oligarhi, șa
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.