Sâmbătă se fac audițiile live pentru Eurovision, etapa națională
IPN,
14 ianuarie 2025 23:20
Audițiile live pentru etapa națională de Eurovision 2025 vor fi organizate pe 18 ianuarie. Prestațiile celor 29 de artiști selectați ar putea fi urmărite începând cu ora 18:00, în direct la televiziunea publică, transmite IPN.Comitetul de organizare a etapei naționale anunță că, la data de 13 ianuarie, au fost evaluate toate dosarele depuse de interpreți. Prin urmare, 29 de participanț
• • •
Alte ştiri de IPN
Acum o oră
05:20
Marți seara, deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Roman Roșca, a observat că în Tighina (Bender), cel mai mare operator de telecomunicații din regiune, IDC, a început să retransmită canalul public moldovenesc Moldova 1. Potrivit IPN, IDC aparține oligarhului transnistrean Victor Gușan.Acest lucru a fost observat și de alți locuitori de pe malul stâng, care au declarat că postul
Acum 12 ore
20:00
Lupta împotriva corupției rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Deși Guvernul și-a asumat reforme anticorupție, cetățenii nu se simt parte din această luptă, iar nivelul de încredere în instituțiile statului este în continuă scădere, menționează doctorul sociolog Tatiana Cojocari.În cadrul dezbaterii publice &bdq
19:20
Un tânăr dintr-o localitate din raionul Cahul a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât părinții. Potrivit poliției, suspectul, în vârstă de 23 de ani, se afla la evidența medicului psihiatru, transmite IPN.Poliția din Cahul a fost sesizată de un locuitor al satului Huluboaia, aflat peste hotarele țării. Acesta a declarat că părinții acestuia nu răspund la apelurile telefonice rep
19:20
Un bărbat originar din Coreea de Sud, care și-a omorât sora toamna trecută la Chișinău, a fost declarat vinovat de crimă, însă nu va răspunde penal, deoarece s-a stabilit că a acționat în stare de iresponsabilitate, transmite IPN.Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis ca bărbatul să fie internat în spitalul clinic de psihiatrie din capitală, unde va urma un tratament forțat cu
19:20
Restricții temporare de circulație se anunță pentru miercuri, 5 februarie, între orele 11:00 și 17:00 în orașul Strășeni, transmite IPN.Potrivit Administrației de stat a drumurilor, traficul va fi restricționat pe drumul public național G70 Strășeni-Scoreni-Dănceni-R3, pe sectorul strada Mihai Eminescu – intersecția cu strada Ștefan cel Mare, inclusiv tronsonul care intersectează
19:20
Reacția Chișinăului la intenția Tiraspolului de a aplica sancțiuni pentru transmiterea datelor cu caracter personal # IPN
Chișinăul va cere Tiraspolului să renunțe la inițiativa de sancționare a persoanele care vor colecta, stoca și transmite date cu caracter personal către cetățeni, organizații și autorități străine. Chișinăul consideră proiectul ilegal și abuziv și îi va cere administrației transnistrene să respecte drepturile omului în conformitate cu cerințele legislației naționale în vigoare și c
19:20
UE oferă un nou sprijin pentru gestionarea crizei energetice și susținerea regiunii transnistrene # IPN
Uniunea Europeană va ajuta regiunea transnistreană suplimentar la sprijinul oferit recent pentru o perioada de zece zile. Asigurările vin din partea comisarului european pentru extindere, Marta Kos, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președinta țării, Maia Sandu, oficialul european a dat asigurări că Uniunea Eu
19:20
Un procuror anticorupție, suspendat din funcție, este judecat pentru îmbogățire ilicită. Acesta a declarat venituri de 4,9 milioane de lei, în timp ce procurorii au cheltuieli de peste 6,5 milioane de lei, transmite IPN.Potrivit procurorilor, bănuitul, care a activat un timp la Procuratura Generală, apoi la Procuratura Anticorupție, a acumulat bunuri și bani în valoare de peste 4,9 mi
19:20
Criza energetică din „Triunghiul Bermudelor”. Episodul II: Poziția Tiraspolului. Dezbatere IPN # IPN
În perioada inițială a crizei energetice din regiunea de est a Moldovei au fost implicați trei actori principali: Moscova, Tiraspol și Chișinău, iar în acest triunghi s-au întâmplat deja care nu sunt întotdeauna clare pentru publicul larg. De exemplu, de o lună și ceva deja, gazele naturale rusești și parțial electricitatea au dispărut în această regiune, exact ca în istoriile despre &bd
19:20
Tiraspol a fost mereu ca un instrument de presiune asupra autorităților constituționale de la Chișinău, opinie # IPN
Tiraspolul a fost utilizat mereu ca un instrument de presiune asupra autorităților constituționale de la Chișinău pentru a duce politica pe care și-o dorește Kremlinul. De asta, timp de 30 de ani, Federația Rusă a canalizat în regiunea transnistreană resursele corespunzătoare, pentru ca în momentul potrivit, Tiraspolul să execute orice ordin venit de la Kremlin. Însă s-a dovedit că nu to
19:20
Republica Moldova va fi, din nou, în centrul atenției fotbalului pe teren redus. În perioada 4 - 8 iunie, la Arena Socca din parcul „La izvor” din Chișinău, se va desfășura Campionatul European de Socca, un eveniment de amploare pentru iubitorii acestui sport, transmite IPN.Moldova găzduiește competiția al treilea an consecutiv. Miza ediției din acest an este mai mare, pent
19:20
Ajutorul suplimentar oferit de Uniunea Europeană regiunii transnistrene, în mărime de 60 de milioane de euro, ar acoperi 70% din consumul social pe care l-a avut malul stâng până la criză. Asistența dată va fi condiționată, regiunea transnistreană urmând să-și asume unele lucruri, a precizat premierul Dorin Recean, citat de IPN.Asistența va fi condiționată de elaborarea unui plan coord
19:20
Reintegrarea depinde de profesionalismul și determinarea autorităților constituționale, Ghennadii Ciorba # IPN
Malul stâng este parte integrantă a Republicii Moldova, iar oamenii care locuiesc acolo sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Este un mesaj care lipsește astăzi practic din discursul public, dar care în mod obligatoriu trebuie transmis ferm și cât mai larg. Or, în primul rând un astfel de mesaj va oferi un sentiment de siguranță pentru cetățenii din regiunea transnistreană, iar pașii care
18:10
Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa'ar, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. Cu acest prilej, a fost marcat un moment important al relațiilor diplomatice bilaterale: deschiderea Ambasadei Israelului la Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldava, a salutat ace
18:10
Opt proiecte de prevenire a tuberculozei și infectării cu HIV vor fi derulate cu susținerea CNAM # IPN
Opt proiecte, patru de prevenire a infectării cu HIV și alte patru de profilaxie în rândul populației vulnerabile la tuberculoză și cu acces redus la servicii medicale, vor fi implementate în 2025, cu finanțare din mijloacele Fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.Asociația Obștească „Casa Speranțelor” a câștigat concursul cu proie
18:00
Municipalitatea a inițiat procedura de achiziție pentru echipament și servicii de testare e-ticketing. Ofertele pot fi depuse până pe 5 martie, transmite IPN.Procedura de achiziție presupune o licitație deschisă locală. Termenul limită de solicitare a clarificărilor este 12 februarie, ora 10:00.Potrivit Primăriei Chișinău, criteriul de atribuire va fi prețul.Sistemul e-tick
17:40
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău solicită primarului general și fracțiunii MAN inițierea unui dialog real pentru a aproba bugetul municipal pentru anul curent. Consilierii socialiști au reiterat, într-un briefing, că fracțiunea îl va susține dacă vor fi incluse compensații pentru categoriile social vulnerabile, transmite IPN.Vicepreședintele c
17:10
Consiliul Concurenței a amendat patru companii de construcții pentru trucarea ofertelor în aproape 60 de licitații publice, desfășurate între anii 2018 și 2020. Suma sancțiunilor se ridică la 4,7 milioane de lei, transmite IPN.Investigațiile au arătat că firmele au colaborat ilegal pentru a influența rezultatele licitațiilor, transmițând informații despre ofertele lor unei singure pers
17:00
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că a fost executată finanțarea pentru luna februarie a pensiilor și alocațiilor sociale pentru beneficiarii care dețin carduri bancare.Banii vor fi disponibili după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay), transmite IPN.CNAS amintește persoanelor asigu
Acum 24 ore
16:50
Parlamentul Republicii Moldova va primi suportul Uniunii Europene în următorii doi ani, pentru a-și consolida capacitățile legislative și de control parlamentar. Proiectul Twinning, finanțat de UE, va ajuta Legislativul de la Chișinău să își eficientizeze activitatea și să pregătească legislația moldovenească pentru a o adapta la standardele europene.În cadrul proiectului vor fi organ
16:50
Comunitatea romă se confruntă cu mai multe provocări precum șomajul, frecvența școlară scăzută sau discriminarea. Dificultățile și oportunitățile pentru incluziunea comunității rome au fost discutate cu autoritățile moldovenești în cadrul unei mese rotunde organizate de OIM Moldova, la Soroca, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al OIM Moldova, masa rotundă a fost o oportuni
16:50
Stațiile de alimentare cu metan au fost luate cu asalt în regiunea transnistreană, după eliminarea restricțiilor. De azi și persoanele fizice își pot alimenta automobilele cu gaz, nu doar reprezentanții serviciilor locativ-comunale, ai structurilor de forță și bugetare, cum a fost de la 1 ianuarie, transmite IPN.Restricțiile au fost introduse după sistarea livrărilor de gaze în re
16:50
Echipele de intervenție ale întreprinderii Apă-Canal Chișinău lucrează la remedierea unei avarii la rețeaua de canalizare din strada Aerodromului. Un colector de canalizare din beton armat, instalat în anul 1962, a cedat, iar ca urmare o bucată de carosabil s-a surpat, transmite IPN.Lucrările sunt în desfășurare, iar pentru siguranța traficului au fost montate semnalizatoare ruti
16:20
Minus 6 grade în aer, polei și puțină zăpadă se anunță pentru miercuri, transmite IPN cu referire la prognoza emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.Pe drumuri se va forma ghețuș și se va depune polei, iar în unele localități se anunță ceață slabă, care va reduce vizibilitatea pe traseu. Specialiștii le recomandă șoferilor să fie atenți la volan.Noaptea se anunță geroasă, cu te
16:20
Locuitorii din regiunea transnistreană s-au obișnuit cu livrarea gratuită a gazului sub forma unui ajutor umanitar din partea Federației Ruse. De această opinie este expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, care a precizat că aceasta se întâmplă de 20 de ani și în prezent va fi imposibil să li se solicite să plătească prețul comercial al gazului. Între timp, nimeni nu vrea ca regiu
16:20
În Republica Moldova, maladiile oncologice constituie cea de-a doua cauză a mortalității după maladiile cardiovasculare. Cele mai frecvent diagnosticate tumori maligne sunt cancerul mamar, colorectal, de prostată, al pielii și traheii, care însumează în total 52,6% din numărul total de tumori maligne. Datele sunt prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în contextul Zilei
16:00
Republica Moldova își propune să finalizeze negocierile de aderare în mandatul actualei Comisii Europene. Despre aceasta a menționat președinta Maia Sandu în cadrul unei conferințe comune cu Marta Kos, comisar european pentru extindere.Președinta Sandu a evidențiat progresele semnificative realizate de Moldova în îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene și în avansarea negocierilor de aderare. Maia Sandu s-a referit și la suportul oferit până acum de UE
15:20
Republica Moldova își dorește să construiască o armată modernă și rezistentă, capabilă să apere țara și să le ofere cetățenilor siguranță. Declarația a fost făcută de ministrul Anatolie Nosatîi în capitala Suediei, Stockholm, unde demnitarul efectuează prima sa vizită de lucru, la invitația omologului său Pål Jonson, transmite IPN.Ministrul apărării a declarat, în cadrul unei conferin
14:50
Cabinetul cosmetologic din Chișinău, în care a fost înregistrat un caz de deces, avea, din 2023, autorizație primară pentru prestarea serviciilor de înfrumusețare și întreținere corporală non-invazive. Pentru servicii de tratament și înfrumusețare prin metode invazive, Agenția Națională de Sănătate Publică nu a eliberat acte permisive, transmite IPN.Potrivit ANSP, serviciile autorizate
14:40
Mariana Kalughin: Nu am avut încă o clasă politică matură care să reușească combaterea corupției # IPN
„Anticorupție” – a fost un slogan permanent în retorica electorală a tuturor forțelor competitoare, însă guvernele de până acum nu au reușit deocamdată să combată acest fenomen. Declarația a fost făcută de Mariana Kalughin, expertă anticorupție Transparency International Moldova la dezbaterea publică: „Combaterea corupției: angajamentele Republicii Moldova î
14:10
O nouă premieră medicală la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Chirurgii au salvat viața unui bărbat diagnosticat cu ciroză hepatică decompensată. Ajuns în stare gravă la spital, pacientul de 42 de ani a fost supus unei intervenții minim invazive, efectuată pentru prima dată în Moldova, transmite IPN.Până în prezent, astfel de cazuri au fost soluționate prin int
14:10
Consiliul Superior al Magistraturii are un nou membru. Este vorba despre Livia Mitrofan, președinta interimară a Judecătoriei Chișinău, transmite IPN.Magistrata preia această funcție în calitate de membru supleant ales în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor. Ea vine să-l înlocuiască pe judecătorul Vasile Șchiopu, care și-a înaintat demisia.Livia Mitrofan este judecătoare din anu
14:00
Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa'ar, efectuează astăzi o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul are programate întrevederi cu omologul său, Mihai Popșoi, președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean, transmite IPN.După întrevederea delegațiilor la Ministerul Afacerilor Externe, miniștrii Mihai Popșoi și Gideon Moshe Sa'ar vor su
14:00
Lupta împotriva corupției rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Deși Guvernul și-a asumat reforme anticorupție, cetățenii nu se simt parte din această luptă, iar nivelul de încredere în instituțiile statului este în continuă scădere, menționează doctorul sociolog Tatiana Cojocari.În cadrul dezbaterii publice &bdq
13:50
Partidul Socialiștilor cere anularea sancțiunilor impuse de autoritățile Republicii Moldova împotriva Rusiei. Solicitarea se referă la restabilirea zborurilor directe în Federația Rusă, reluarea transferurilor bancare, precum și inițierea negocierilor pentru obținerea unor resurse energetice mai ieftine și deschiderea pieței de desfacere, transmite IPN.Într-o conferință de presă, lide
13:40
Vicepreședintele Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, deputatul Vasile Grădinaru, susține că lupta împotriva corupției trebuie să stea la baza dezvoltării societății Republicii Moldova. Anume din cauza corupției, Republica Moldova stagnează și chiar la anumite etape a și regresat. Declarațiile au fost făcute la dezbaterea publică: „Combaterea corupției: angajamentel
13:40
Poliția va interveni în situațiile în care un părinte agresor, pentru care a fost emisă o ordonanță de protecție, acționează împreună cu rudele pentru a împiedica întoarcerea copilului la celălalt părinte. Măsura este dispusă într-un proiect de lege care vine să îmbunătățească cadrul legal de apărare a dreptului copiilor minori, transmite IPN.În cadrul unor consultări publice asupra p
13:00
Ajutorul suplimentar oferit de Uniunea Europeană regiunii transnistrene, în mărime de 60 de milioane de euro, ar acoperi 70% din consumul social pe care l-a avut malul stâng până la criză. Totuși, asistența dată va fi condiționată, regiunea transnistreană urmând să-și asume unele lucruri, a precizat premierul Dorin Recean, citat de IPN.Asistența va fi condiționată de elaborarea
13:00
Reintegrarea depinde de profesionalismul și determinarea autorităților constituționale, Ghennadii Ciorba # IPN
Malul stâng este parte integrantă a Republicii Moldova, iar oamenii care locuiesc acolo sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Este un mesaj care lipsește astăzi practic din discursul public, dar care în mod obligatoriu trebuie transmis ferm și cât mai larg. Or, în primul rând un astfel de mesaj va oferi un sentiment de siguranță pentru cetățenii din regiunea transnistreană, iar pașii care vor veni din partea Chișinăului în acest sens vor avea un impact,
12:40
Republica Moldova va fi, din nou, în centrul atenției fotbalului pe teren redus. În perioada 4 - 8 iunie, la Arena Socca din parcul „La izvor” din Chișinău, se va desfășura Campionatul European de Socca, un eveniment de amploare pentru iubitorii acestui sport, transmite IPN.Miza ediției din acest an este mai mare, pentru că e recunoscută oficial drept Campionat Europ
12:20
Tiraspol a fost mereu ca un instrument de presiune asupra autorităților constituționale de la Chișinău, opinie # IPN
Tiraspolul a fost utilizat mereu ca un instrument de presiune asupra autorităților constituționale de la Chișinău pentru a duce politica pe care și-o dorește Kremlinul. De asta, timp de 30 de ani, Federația Rusă a canalizat în regiunea transnistreană resursele corespunzătoare, pentru ca în momentul potrivit, Tiraspolul să execute orice ordin venit de la Kremlin. Însă s-a dovedit că nu to
12:10
Un tânăr dintr-o localitate din raionul Cahul a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât părinții. Potrivit poliției, suspectul, în vârstă de 23 de ani, se afla la evidența medicului psihiatru, transmite IPN.Poliția din Cahul a fost sesizată de un locuitor al satului Huluboaia, aflat peste hotarele țării. Acesta a declarat că părinții acestuia nu răspund la apelurile telefonice
12:10
Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa'ar, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. Cu acest prilej, a fost marcat un moment important al relațiilor diplomatice bilaterale: deschiderea Ambasadei Israelului la Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldava, a salutat
12:00
UE oferă un nou sprijin pentru gestionarea crizei energetice și susținerea regiunii transnistrene # IPN
Uniunea Europeană va ajuta regiunea transnistreană suplimentar la sprijinul oferit recent pentru o perioada de zece zile. Asigurările vin din partea comisarului european pentru extindere, Marta Kos, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președinta țării, Maia Sandu, oficialul european a dat asigurări că Uni
12:00
Un procuror anticorupție, suspendat din funcție, este judecat pentru îmbogățire ilicită. Acesta a declarat venituri de 4,9 milioane de lei, în timp ce procurorii au cheltuieli de peste 6,5 milioane de lei, transmite IPN.Potrivit procurorilor, bănuitul, care a activat un timp la Procuratura Generală, apoi la Procuratura Anticorupție, a acumulat bunuri și bani în valoare de peste
12:00
Criza energetică din „Triunghiul Bermudelor”. Episodul II: Poziția Tiraspolului. Dezbatere IPN # IPN
În perioada inițială a crizei energetice din regiunea de est a Moldovei au fost implicați trei actori principali: Moscova, Tiraspol și Chișinău, iar în acest triunghi s-au întâmplat deja care nu sunt întotdeauna clare pentru publicul larg. De exemplu, de o lună și ceva deja, gazele naturale rusești și parțial electricitatea au dispărut în această regiune, exact ca în istoriile des
11:50
Reacția Chișinăului la intenția Tiraspolului de a aplica sancțiuni pentru transmiterea datelor cu caracter personal # IPN
Chișinăul va cere Tiraspolului să renunțe la inițiativa de sancționare a persoanele care vor colecta, stoca și transmite date cu caracter personal către cetățeni, organizații și autorități străine. Chișinăul consideră proiectul ilegal și abuziv și îi va cere administrației transnistrene să respecte drepturile omului în conformitate cu cerințele legislației naționale în vigoare și c
11:40
Restricții temporare de circulație se anunță pentru miercuri, 5 februarie, între orele 11:00 și 17:00 în orașul Strășeni, transmite IPN.Potrivit Administrației de stat a drumurilor, traficul va fi restricționat pe drumul public național G70 Strășeni-Scoreni-Dănceni-R3, pe sectorul strada Mihai Eminescu – intersecția cu strada Ștefan cel Mare, inclusiv tronsonul care intersectează
11:30
Un bărbat originar din Coreea de Sud, care și-a omorât sora toamna trecută la Chișinău, a fost declarat vinovat de crimă, însă nu va răspunde penal, deoarece s-a stabilit că a acționat în stare de iresponsabilitate, transmite IPN.Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis ca bărbatul să fie internat în spitalul clinic de psihiatrie din capitală, unde va urma un tratament forțat cu
11:20
Polițiștii au ridicat două arme și peste 150 de cartușe, după ce au desfășurat percheziții la domiciliile a trei bărbați din Taraclia. Bănuiții, cu vârste între 54 și 60 de ani, riscă până la șapte ani de închisoare, pentru deținerea ilegală a munițiilor, transmite IPN.Potrivit oamenilor legii, în timpul perchezițiilor au fost depistate două arme, dintre care una pneumatică, 154 de ca
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.