Din 20 ianuarie, vor fi aplicate tarife diferențiate pentru energia electrică la diferite ore

Anticoruptie.md, 9 ianuarie 2025 10:00

Companiile și consumatorii casnici cu contoare inteligente vor plăti tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, conform unei decizii aprobată de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică, ANRE.Consumatorii casnici, conectați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) ale Premier Energy

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Anticoruptie.md

Acum o oră
22:00
Directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, consideră că inițiativa anunțată astăzi de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, de a comasa două procuraturi, PA și PCCOCS, ar fi „o reformă amplă nepregătită, care ar putea periclita atât stabilitatea sistemului procuraturii, cât și parcursul
22:00
„Decizia de comasare a celor două procuraturi pare să aibă mai puțin de-a face cu lupta împotriva corupției și criminalității organizate. Senzația pe care o am este că adevărata țintă a creării unei noi „arhitecturi a structurilor anticorupție”, este eliminarea șefului Procuraturii Anticorupție, dna
Acum 6 ore
17:30
Procurorii anunță despre condamnarea directorului unei întreprinderi de alimentație publică, Acesta a fost condamnat de prima instanță la 4 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și amendă de 575 000 de lei. Este vorba despre șeful întreprinderii municipale de alimentație publică „Bucuria-El” din Chişinău,
Acum 8 ore
16:10
Interesant, cum a fost gândită această nouă reformă a procuraturilor - comasarea Procuraturii Anticorupție cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Și de ce a fost anunțată anume astăzi, cu atâta grabă? De ziua profesională a procurorilor. Fără să fie barem consultată cu
16:00
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat, miercuri, după ședința Guvernului, că a fost aprobată hotărârea cu privire la acordarea compensațiilor la energia electrică și la energia termincă în perioada lunilor de iarnă. „Guvernul va compensa creșterea de tarif la electricitate pentru pentru
Acum 12 ore
13:20
Pretinsele autorități de la Tiraspol acceptă condițiile Chișinăului. Acestea solicită o întrevedere pentru clarificări, după ce anterior au refuzat dialogul cu autoritățile constituționale. Chiar și așa, așa-zisul minister de externe din stânga Nistrului a informat că „salută intenția Uniunii Europene (UE) de a acorda un
11:50
Nu au fost prezentate „argumente plauzibile sau convingătoare”, care ar justifica fuzionarea Procuraturii Anticorupție (PA) cu PCCOCS. Este prima reacție a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, la propunerea Ministerului Justiției. Într-un răspuns pentru portalul Anticoruptie.md, instituția declară că a expediat mai multe analize ale impedimentelor
11:10
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre trimiterea în judecată a cinci învinuiți din Tiraspol și Slobozia, reținuți înainte să dea foc ușii de acces în Comisia Electorală Centrală (CEC) și mașinilor membrilor acesteia. Incidentul s-a produs între primul și al
10:00
Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) ar putea fuziona. Este modelul propus de Ministerul Justiției și prezentat de ministra Veronica Moraru-Mihailov, într-un briefing de presă. Oficiala a anunțat că instituția pe care o conduce va înainta Parlamentului propunerile,
Acum 24 ore
09:10
Fostul președinte al Curții Consttuționale, Alexandru Tănase, crede că problemele actuale din stânga Nistrului au developat o hibă veche, de câteva decenii. Într-o postare pe pagina sa de socializare, Tănase susține că „nu există ocupație mai eficientă decât cea pe care o facilitezi singur,
Ieri
20:00
Experta în anticorupție, Cristina Ciubotaru se arată surprinsă de relaxarea sancțiunilor pentru infracțiunile comise în stare de ebrietate, prin abrogarea art. 24 Cod penal, efectuată de autorități la pachet cu modificarea infracțiunilor de corupție, în contextul în care în Moldova se înregistrează cazuri tragice.
17:50
O tentativă de contrabandă cu droguri sintetice, estimate la peste 5 milioane de lei, a fost destructurată de ofițerii INI, în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Drogurile erau ascunse în trotinete electrice, comunica Inspectoratul General al Poliției.Grupul infracțional, format din
10:50
În ultimi cinci ani, veniturile vamale au reprezentat o componentă esențială a bugetului de stat al Republicii Moldova, chiar dacă ponderea acestora a scăzut considerabil, de la 69,1% în 2021 la 57,3% în 2024. În același timp, o analiză realizată de Expert-Grup arată că Serviciul Vamal ar
10:50
O companie din Comrat a câștigat un proces împotriva Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova, pentru profitul pierdut. Timp de o săptămână, două unități de tehnică de la această companie au fost reținute din cauza suspiciunilor de încălcare a legii. Cu toate acestea,
10:40
Un bărbat de 39 de ani, originar din raionul Drochia, a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, anunță Procuratura Generală. Urmărirea penală în acest caz a fost inițiată tocmai în 2009 și preluată succesiv de cinci procurori.Conform materialelor cauzei, în
10:30
În ultimi cinci ani, veniturile vamale au reprezentat o componentă esențială a bugetului de stat al Republicii Moldova, chiar dacă ponderea acestora a scăzut considerabil, de la 69,1% în 2021 la 57,3% în 2024. În același timp, o analiză realizată de Expert-Grup arată că Serviciul Vamal ar
02:20
Mai mulți oficiali europeni și-au reafirmat luni sprijinul pentru Republica Moldova în soluționarea crizei energetice din regiunea separatistă tranistreană. Oficiali europeni au spus că nu poate fi acceptat ca în mijlocul iernii oamenii să nu aibă acces la cele mai elementare servicii. Declarațiile au
01:40
Uniunea Europeană va acorda un pachet de asistență de urgență în valoare de 30 de milioane de euro, ca un prim pas, pentru a sprijini Republica Moldova în soluționarea crizei energetice grave provocate de Gazprom. Prin acest pachet, UE este pregătită să finanțeze achiziționarea
Mai mult de 2 zile în urmă
20:10
Presa din Finlanda scrie că circa 40% din adolescenți se informează de pe TikTok, devenind cea mai importantă sursă de noutăți pentru ei, inclusiv politice (sursa: https://yle.fi/a/74-20139574).Totodată, atât presa mainstream, cât și partidele politice sunt foarte active pe această platformă, încercând să atragă atenția tinerilor,
17:00
Miniștrii de externe ai țărilor UE, reuniți astăzi la Bruxelles, au convenit asupra prelungirii sancțiunilor economice împotriva Rusiei, a căror valabilitate expira pe 31 ianuarie, comunică Euronews.Ungaria și-a retras obiecțiile cu privire la prelungirea sancțiunilor. Reprezentanții UE, pentru a satisface cerințele Budapestei, urmează să
13:00
Jurnaliști și reprezentanți ai organizațiilor de media din Georgia continuă să protesteze împotriva conducerii de la Tbilisi, care face presiuni asupra presei și a admis abuzuri asupra mai multor jurnaliști, aflați în timpul exercitării funcțiilor la protestele, care au loc pe fonul nemulțumirii populației
11:40
„Să promovăm toleranța, respectul și grija pentru cei din jur. Să construim o lume mai bună, unde ura nu are loc. Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniți împotriva urii și să lucrăm pentru pace. Asta e moștenirea pe care trebuie să
11:30
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție a sechestrat, pe parcursul săptămânii trecute, bunuri în valoare de circa 1,5 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Inspectoratului Național de Investigații al
11:30
Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău anunță desfășurarea a peste 30 de percheziții în nordul țării, soldate cu reținerea a doi funcționari ai Primăriei mun. Bălți.  Este vorba despre un viceprimar și un șef- adjunct al Direcției Învățământ Tineret și Sport din cadrul
08:20
Corupția electorală, polarizarea socială și manipularea informațională rămân obstacole critice pentru buna guvernare și transparența democratică, conform rezultatelor unui sondaj național, dar și a unei cercetări bazate pe interviuri aprofundate. Potrivit Centrului de Studii Politice și Administrative, care a efectuat sondajul, acestea sunt provocările
08:20
În 2024, piața imobiliară din Moldova a înregistrat două recorduri istorice: prețurile medii pentru apartamentele noi au depășit 1.500 de euro/m², iar la cele vechi – pragul de 1.000 de euro/m². Aceasta a dus la reducerea de aproape 4 ori a volumului tranzacțiilor, între
26 ianuarie 2025
15:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată la Kiev, într-o vizită de lucru, a reafirmat, la întâlnirea cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, că Moldova este în continuare alături de poporul ucraina și este mai pregătită să protejeze cetățenii moldoveni de propaganda și șantajul Rusiei. La Kiev,
02:50
Parlamentul European a adoptat săptămâna aceasta o rezoluție care denunță încercările Rusiei de a falsifica istoria și de a folosi minciuni pentru a justifica războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Rezoluția respinge ferm încercările Rusiei de a rescrie istoria pentru a-și justifica agresiunea și afirmațiile false
25 ianuarie 2025
23:50
Jurnaliştii de la Mediazona, un portal rus, declarat agent străin, au identificat, împreună cu BBC, numele a peste 90 mii de soldaţi ruşi ucişi în aproape trei ani de război dus de Rusia în Ucraina. Acestea sunt doar acele nume care au fost confirmate din surse
24 ianuarie 2025
20:40
De la apariția „crizei umanitare” în Transnistria, un actor destul de gălăgios în ultimii ani a dispărut din vizorul opiniei publice. El este Ilan Șor. Odată cu el au dispărut și la fel de gălăgioșii săi locotenenți. Nici prețurile mari la gaze naturale, nici
14:10
La Chișinău a fost inaugurat Centrul Unic de Apel pentru Consumatori, care va facilita o comunicare directă și eficientă între consumatori și autoritățile responsabile, răspunzând rapid la reclamațiile cetățenilor și oferind consiliere de specialitate.Această inițiativă, realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene are scopul
13:30
Cu drapelele așa zisei rmn și pancarte, sute de persoane au protestat în stânga Nistrului. Participanții spun că autoritățile de la Chișinău blocează livrarea gazului în regiune. De departe, acțiunea pare una organizată. Manifestanții flutură drapele nou-nouțe, iar pancartele cu mesaje critice la adresa
11:20
Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii INI, anunță despre reținerea persoanei care ar fi incendiat mașina din parcarea Poliției, în ziua turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2024. Bărbatul de 49 de ani a fost reținut în apropierea domiciliului său din sectorul Botanica al
09:40
Cererea ex-ministrului Justiției și ex-șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vitalie Pîrlog, împotriva șefei de la Anticorupție, Veronica Dragalin, face cale întoarsă către reclamant. Judecătorul Vitalie Stratan a decis că nu-i dea curs după ce au fost identificate neajunsuri. Mai exact, apărătorul fostului funcționar,
23 ianuarie 2025
20:10
De câteva zile asistăm la un fel de competiție între Rusia și Ucraina: cine dintre ele ar putea oferi soluția salvatoare pentru criza umanitară din regiunea de est a Republicii Moldova. Rusia s-a declarat dispusă să ofere gaze naturale sub formă de ajutor umanitar
16:50
Diminuarea de către Parlament a pedepselor pentru corupție trebuie privită doar prin prisma raportului Curții de Conturi, care a stabilit că 2,6 miliarde de euro au fost gestionați fraudulos. Doar în perioada anilor 2022-2023, au fost constatate numeroase deficiențe care afectează eficiența și transparența
14:50
Bașcana Evghenia Guțul, afiiată blocului Victorie/Pobeda, constituit de oligarhul fugar Ilan Șor, pregătește o serie de acțiuni în masă în 2025. Executivul din regiune a declarat anul 2025 drept „an al aniversării a 80-a de la victorie”.Pe parcursul anului 2025, în UTA Găgăuzia vor
14:40
Centrul de Investigații Jurnalistice împlinește azi 20 de ani. De două decenii echipa noastră face jurnalism de investigație de calitate.Echipa a rezistat în pofida nenumăratelor presiuni, probleme, procese de judecată, atacuri de tot felul, pentru că atunci când atingi interesele cuiva, în Moldova noastră
12:00
Judecătorul Roman Pascari a contestat actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI). O cerere în acest sens a fost depusă în data de 21 ianuarie. Conform actului ANI, magistratul nu ar fi inclus în declarațiile de avere două datorii și două
11:10
Trei cetățeni ai Federației Ruse și un cetățean al Georgiei au fost găsiți vinovați de escrocherie și condamnați la ani grei de închisoare.  Ce-i drept, nu e clar dacă aceștia vor executa pedeapsa, așa cum au statut de fugari. Cei trei, ajutați de alți
10:50
Curtea de Apel Chișinău a casat încheierea protocolară a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 26 septembrie 2024, prin care s-a refuzat acceptarea în procedură a pretenției fostului viceministru de Interne în perioada guvernării comuniste și șef al statului major în timpul protestelor din 2009,
08:30
Un ordin semnat de președintele american Donald Trump, la câteva ore de la învestire, este criticat de comunitatea LGBT din Republica Moldova. Activista pentru apărarea drepturilor minorităților sexuale Angelica Frolov menționează că decizia de a recunoaște oficial „existența a doar două sexe biologice: masculin și feminin” deschide poarta spre
22 ianuarie 2025
22:00
Diplomați europeni avertizează despre riscul unuii atac al Federației Ruse asupra unor țări membre ale Uniunii Europene, în 2028. Despre asta a vorbit chiar Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, făcând referire la serviciile de informații occidentale. Fără a
18:50
Judecătoria Drochia sediul Central a pronunțat sentința într-o cauză penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție Oficiul Nord, ce vizează acțiunile unui fost colaborator de poliție învinuit pe două capete de trafic de influență. Conform site-ului instanțelor de judecată, ar fi vorba despre Marcel
12:30
Oleg Voronin schimbă judecătorul. După ce a fost restituită instanței de fond, cauza în care fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Oleg, a contestat decizia Băncii Naționale (BNM), din 2019, prin care a fost lăsat fără acțiunile Fincombank, a fost redistribuită judecătorului
10:20
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) l-a achitat pe fostul judecător al Curții de Apel Chișinău, Sergiu Arnăut. Dosarul a fost inițiat în urma denunțurilor ex-apărătorului Valerian Mînzat, cunoscut pentru aparițiile sale excentrice, dar și pentru că el însuși a fost judecat penal. Mînzat este cunoscut
09:20
Procedura disciplinară în privința judecătorilor în demisie Mariana Ursachi (Pitic), Tamara Chișca-Doneva și Ion Guzun de la Curtea Supremă de Justiție a fost reluată. O decizie în acest sens a fost aprobată de plenului Consiliului Superior al magistraturii (CSM), în urma unui demers al
20 ianuarie 2025
00:20
Centrul de Investigații Jurnalistice anunță un nou program de granturi mici adresat jurnaliștilor de investigație din Republica Moldova, lansat cu suportul International Media Support (IMS).În cadrul programului sunt invitați să aplice membrii și membrele Rețelei Jurnaliștilor de Investigație din Republica Moldova și jurnaliști care
20 ianuarie 2025
15:50
Curtea Supremă de Justiție a constatat la 15 ianuarie curent  încălcarea dreptului la un proces echitabil în cazul fraților Adrian Repeșcu și Constantin Repeșco, în special prin utilizarea unor declarații obținute ilegal. Instanța a dispus rejudecarea cauzei, subliniind necesitatea unei analize riguroase a probelor și a
15:30
Șase persoane din Edineț și un bărbat din Hâncești sunt acuzați de corupere electorală în cadrul alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional din 20 octombrie 2024. Două dosare penale pe acest caz au fost transmise în instanța de judecată, anunță Procuratura Generală. Conform actului de învinuire, în perioada mai-octombrie
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.