Deschide.md

Acum 8 ore
22:50
Parlamentul a luat act de cererea de demisie depusă de președintele Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Cornelia Cozlovschi. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 56 de deputați. Potrivit legislației, Consiliul de administrație al CNPF este un organ colegial, condus de trei membri: un președinte și doi vicepreședinți. Aceștia sunt desemnați de legislativ, pe un mandat de cinci ani, la propunerea Președintelui Parlamentului. Cor...
Acum 12 ore
22:40
Parlamentul a votat pentru delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție (PA) și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt. Proiectul de lege a fost susținut, în prima lectură, de 54 de deputați. Potrivit unui comunicat, autorii inițiativei legislative propun ca funcția de investigare penală pentru corupția la nivel înalt să fie exercitată de Procuratura Anticorupție. Totodată, Centrul Național Anticorupție va investiga cazurile de corupț...
21:50
Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale, Koen Davidse, care reprezintă constituența din care face parte R. Moldova în această instituție financiară internațională. Subiectele abordate au fost contextul dificil în care se află R. Moldova și reformele în curs de desfășurare. În cadrul întâlnirii, președintele a discutat despre progresele realizate în domeniile prioritare și a subliniat importanța expertizei și sprijinului financiar oferite de Banca M...
21:50
Pandemia COVID-19 a cauzat producerea a unor volume uriașe de deșeuri rezultate din activități medicale. Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică precizează, cu privire la datele OMS, că doar din utilizarea echipamentului personal de protecție la nivel global se creează circa 2,6 milioane de tone de deșeuri pe zi care sunt catalogate ca fiind periculoase sau infecțioase. Și în urma procesului de vaccinare contra noul coronavirus au fost generate cantități semnificative de deșeuri...
21:10
Pledează nevinovați. Cei cinci angajați ai secției de înmatriculare mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto (SCCA) din Bălți, au compărut astăzi în fața magistraților. Unul dintre ei a fost plasat în arest preventiv, trei în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar altul se află sub control judiciar, transmite Nord News. Primul care a compărut în fața magistraților a fost Leonid Chișlari. Bărbatul susține că este nevinovat. La solicitarea procurorilor, acesta a fost plasat...
21:10
Din 2012, producția de lapte în Republica Moldova a scăzut de aproape două ori, până la puțin peste 295 de mii de tone în 2021. Circa 90% din această cantitate este produsă în gospodăriile țărănești, iar restul – în întreprinderile agricole. A scăzut și numărul bovinelor. Crescătorii de vite din sate susțin că se descurcă din ce în ce mai greu. Din cauza secetelor, nu au suficientă hrană pentru animale, iar prețul la carne și lapte nu le acoperă cheltuielile, astfel încât tot mai mulți țărani re...
21:00
Deputații PAS au adoptat în prima lectură pachetul de legi privind Serviciul de Informații și Securitate (SIS), care a generat controverse în societate. Opoziția și reprezentanții societății civile consideră că inițiativele ar oferi SIS mai multe instrumente de ingerință în viața privată, fără a prevedea mecanisme de control eficiente. Autorii susțin că pachetul de legi ar trebui să reglementeze în detaliu atribuțiile, obligațiile și drepturile SIS-ului, stabilind clar categoriile de fapte, risc...
20:50
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, s-a declarat joi „extrem de îngrijorat” de arestarea unui jurnalist american în Rusia și a condamnat acțiunile Moscovei de „pedepsire” a presei, potrivit Hotnews. „Suntem extrem de îngrijorați de arestarea unui jurnalist american”, a spus el într-un comunicat, referindu-se la reporterul de la Wall Street Journal, Evan Gershkovich. Un tribunal din Moscova a decis joi ca jurnalistul american Evan Gershkovich, reporter al cotidianului "The Wall Street Jo...
20:40
Un bărbat în vârstă de 76 de ani din Polonia a păstrat în locuinţa lui cadavrul mumificat al mamei sale timp de 13 ani, descoperirea fiind făcută de o rudă care a devenit din ce în ce mai alarmată de comportamentul lui şi a chemat ambulanţa, a anunţat joi parchetul local, relatează dpa, citat de Agerpres. • Paramedicii care s-au deplasat la domiciliul bărbatului au descoperit corpul mumificat al femeii pe o canapea.Bărbatul locuia într-o parte a unei case împreună cu sora şi cumnatul său, cel di...
20:00
Șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu, a avut o întâlnire cu ambasadorul Irlandei în R. Moldova cu reședința la București, Paul McGarry, la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Aceasta a fost organizată în contextul consolidării relațiilor bilaterale dintre cele două state și a avut ca teme principale progresele înregistrate în procesul de integrare europeană a R. Moldova, implementarea recomandărilor Comisiei Europene și reformele structurale care au dre...
19:40
Un rus condamnat la închisoare după o crimă și grațiat după ce s-a alăturat grupului Wagner a fost reținut fiind acuzat că a ucis din nou. Potrivit presei locale, acesta este suspectat că a omorât o femeie în vârstă, transmite DIGI 24. Ivan Rossomahin, în vârstă de 28 de ani, a fost condamnat pentru crimă și condamnat la 14 ani într-o colonie penală în 2020, scrie Mediazona. Acesta s-a alăturat grupului Wagner pentru a lupta în Ucraina și a fost grațiat. După ce s-a întors de pe front, Rossomahi...
19:30
Presiunea Rusiei asupra R. Moldova a crescut în ultimele săptămâni și UE ar trebui să ajute autoritățile pro-europene de la Chișinău să poată menține controlul, a declarat ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, într-un interviu oferit pentru BBC și citat de Digi24.ro. Șeful diplomației române a spus că își dorește să vadă R. Moldova în Uniunea Europeană și că o eventuală unire s-ar putea produce în interiorul UE, după ce Chișinăul va obține statutul de membru. „Da, din păcate,...
19:30
Proiectul de lege cu privire la Serviciul de Informații și Securitate a fost votat joi de Parlament în prima lectură. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care au venit cu pancarte la ședință, au criticat inițiativa deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate, numind-o „o crimă împotriva cetățenilor”, întrucât oferă atribuții extinse pentru SIS, transmite IPN. • Potrivit autorilor, proiectul are scopul de a asigura independența instituției. Precizează modalitatea de numire și dem...
19:30
Prioritățile în domeniul energiei regenerabile au fost discutate de ministrul de resort, Victor Parlicov, și reprezentanții principalelor asociații de business. Parlicov a anunțat că autoritățile vor lansa licitațiile pentru capacități mari de generare a energiei din surse regenerabile în scopul obținerii unui preț avantajos pentru consumatorii finali.
18:30
Deputatul Gaik Vartanean, care a părăsit recent fracțiunea BCS și Partidul Socialiștilor, a reacționat la acuzațiile foștilor săi colegi și la prestația de astăzi în Parlament, unde parlamentarii comuniști și socialiști au condamnat traseismul politic. Vartanean a calificat acțiunile de astăzi ale socialiștilor, drept „criză de idei” și situație dificilă în interiorul partidului.   „Înţeleg prin ce criză trec foştii mei colegi, în primul rând, criza de idei. Și înțeleg situația dificilă din inte...
18:30
Ucraina denunţă viitoarea preşedinţie rusă a Consiliului de Securitate al ONU - începând de sâmbătă, 1 aprilie, timp de o lună - drept o „glumă proastă”, scrie hotnews. Dimtro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, critică joi, într-o postare pe Twitter, faptul că Rusia va prelua de sâmbătă președinția Consiliului de Securitate al ONU. „Președinția rusă a Consiliului de Securitate al ONU de la 1 aprilie este o glumă proastă. Rusia și-a uzurpat locul; duce un război colonial; liderul său este un...
18:20
Un copil de 2 ani din R.Moldova a fost descoperit de poliţiştii români rătăcind singur pe o stradă din municipiul Brăila, desculţ şi îmbrăcat sumar, deşi afară erau doar 8 grade Celsius. Potrivit Poliţiei Locale Brăila, cazul a fost documentat joi, 30 martie, în jurul orei 11:15. Conform informațiilor prezentate, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila, aflat în patrulare, a observat pe un bulevard un copil în vârstă de 2 ani rătăcind singur pe stradă. Imediat,...
18:10
Ucraina a recunoscut joi că forţele ruse au înregistrat unele câştiguri în interiorul oraşului Bahmut, epicentrul luptelor din estul ţării, dar cu pierderi umane majore, ceea ce a slăbit ofensiva Moscovei, în timp ce Kievul îşi pregăteşte contraofensiva proprie, relatează Reuters, citat de Agerpres. Micul oraş minier Bahmut a devenit scena celei mai sângeroase bătălii în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, forţele ruse încercând de la jumătatea anului 2022 să obţină prima lor victorie î...
18:00
Serviciul Vamal vine cu detalii privind perchezițiile efectuate în Republica Moldova și România într-un dosar penal pornit pentru producerea și traficul de substanțe anabolizante. Potrivit unui comunicat al SV, în rezultatul perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 340.000 de comprimate conținând diverse substanțe, 20.000 de flacoane cu doze multiple de substanțe, 28.000 de fiole, 433 de seringi, 8.500 de etichete, 6,5 kilograme de pulberi active, 46 litri de substanțe active lichide și 10...
18:00
Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a condamnat intențiile de destabilizare a instituțiilor democratice și a securității din R. Moldova. De asemenea, oficialul european a acuzat Federația Rusă de agresiune și atrocități săvârșite în Ucraina. „Știu că vă ciocniți de provocări semnificative. Ați menționat unele dintre ele - începând cu securitatea, economia, dar în pofida acestor provocări vă felicit pentru pregătirea de a saluta și sprijini mulți refugiați veniți d...
Acum 24 ore
16:50
Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență pentru încă 60 de zile. Hotărârea a fost aprobată cu votul a 61 de deputați. Drept motiv pentru adoptarea unei asemenea hotărâri a servit agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și periclitarea securității aprovizionării R.Moldova cu energie electrică și gaze naturale. Potrivit autorităților, situația de securitate din regiune rămâne precară, iar R.Moldova rămâne o țintă a unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid, pr...
16:00
Autoritățile au la dispoziție 30 de zile pentru a opera modificări în legislația națională în ce privește înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”, respectiv, este prematur să vorbim de faptul că nu a fost respectat votul Parlamentului din 16 martie și a fost păstrată în textul Constituției sintagma „limba moldovenească”. Declarația aparține secretarului de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco. „Pentru intervenția în textul Constituției, legislatorul ne-a dat un te...
14:50
Fostul președinte Igor Dodon așteaptă ca cineva să vină în R. Moldova pentru a înlătura actuala guvernare și a reveni la putere. Cel puțin asta reiese dintr-o declarație făcută în fața mai multor cetățeni adunați la o adunare în Găgăuzia. Acesta a ținut un discurs în limba rusă, în care i-a asigurat pe alegători: ”Vom reuși, ai noștri deja sunt aproape”. ”Sunt sigur că trebuie să fim prieteni cu Rusia, nu împotriva Europei, dar să fim prieteni cu Rusia pentru că avem nevoie de piața aceasta, ave...
14:20
Cele zece runde de sancțiuni europene impuse Rusiei de când a început invazia pe scară largă în Ucraina, în februarie anul trecut, se traduc prin faptul că Uniunea Europeană a aplicat cea mai dură pedeapsă impusă vreodată împotriva unei țări străine. Bruxelles-ul spune că sancțiunile sale sunt menite să reducă veniturile Moscovei și accesul acesteia la tehnologii ce pot fi folosite în război. Dar impactul sancțiunilor „nu va fi suficient de sever pentru a limita capacitatea Rusiei de a purta un...
14:20
Cetățenii care vor dori să schimbe la casele de schimb valutar sume ce depășesc 10 mii lei vor fi obligați să prezinte un act de identitate. Noile reguli au fost aprobate astăzi în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Documentul prevede și noi reguli privind operațiunile efectuate cu monede virtuale. Astfel, este permis cetățenilor R. Moldova de a efectua activități cu criptomonede, doar prin intermediul instituțiior financiare autorizate, iar pentru aceste activități este impusă o limită de...
14:20
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit Codul galben de înghețuri până la data de 31 martie. La noapte și mâine dimineața, temperatura aerului va coborî sub 0 grade Celsius.
14:00
Totuși, gândirea juridică de pe malurile Bâcului nu încetează să ne uimească! Mă refer la executarea Hotărârii CCM din 5 decembrie 2013 și la promisa „ajustare” a articolului 13 din Constituție. În calitate de fost judecător constituțional, am salutat și eu faptul că, după 10 ani, în sfârșit, avem în Parlament o majoritate care a decis să execute această hotărâre a CCM. Am așteptat cu sufletul la gură să văd cum arată noua redacție a articolului 13. Și ce am constatat? De fapt, muntele a născut...
14:00
În legislația națională vor fi introduse noțiuni care vizează monedele virtuale. Un proiect de lege în acest sens a fost votat, în a doua lectură, de 59 de deputați. Astfel, se propune introducerea unor noțiuni noi privind „moneda virtuală” sau „furnizor de servicii privind monedele virtuale”. Potrivit autorilor, modificările sunt necesare în contextul dezvoltării rapide a acestui sector și a riscului utilizării abuzive a monedelor virtuale cu scopul spălării banilor și finanțării terorismului....
13:50
Feriți-vă de escrocherii! În spațiul public apar diferite tipuri de publicitate cu caracter de înșelăciune, fraudă și escrocherie, prin care sunt promovate produse farmaceutice sau servicii bancare – toate acestea însoțite de imaginea președintelui Maia Sandu. În acest context, administrația prezidențială îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să nu se lase pradă manipulărilor și escrocheriilor. „Astfel de informații false sunt distribuite tot mai des pe internet și promovează indivizi sau compa...
13:30
Reforma Curții Supreme de Justiție (CSJ) a fost votată de Parlament în a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi. Proiectul de lege a fost votat de 63 de deputați. Documentul prevede reorganizarea CSJ, inclusiv revizuirea competențelor Curții Supreme de Justiție. De asemenea, a fost elaborat și un proiect de modificare a procedurii de examinare a cauzelor de către CSJ. Astfel, Curtea Supremă de Justiție va avea competențe mai restrânse și nu va acționa ca o instanță de apel, cum se în...
13:10
I-au dat ”30 de arginți pentru trădare”! Deputații BCS Vladimir Odnostalko și Grigore Novac au aruncat pe masa fostului lor coleg de fracțiune, Gaik Vartanean, câte un pumn de monede, sugerând că acesta ar fi procedat la fel ca Iuda când a decis să părăsească Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Amintim că deputatul Gaik Vartanean a părăsit fracțiunea BCS din Parlament și s-a alăturat partidului MAN al primarului de Chișinău, Ion Ceban. Tot în cadrul ședinței de azi a legislativului, socialiști...
13:10
Parlamentul a votat numirea a primilor trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul non-judecătorilor. Este vorba de Tatiana Ceaglic, Alexandru Postica și Ion Guzun, candidaturile cărora au fost susținute în cadrul ședinței de azi a Legislativului. Anterior, cei trei au trecut cu brio de evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Menționăm, că Parlamentul numește 6 membri la CSM, din rândul persoanelor non-judecători, pentru un mandat de 6 ani. Alți șase membri sunt desemnați din rândul...
13:00
Statele Unite ale Americii sunt interesate de importul de cereale ecologice din Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova ca urmare a întrevederii cu reprezentanții mediului de afaceri din SUA care activează în domeniul producerii și exportului de cereal. În acest sens, Ministerul Agriculturii își propune să inițieze demersuri în obținerea statutului de stat eligibil pentru exportul de cereale ecologice în SUA. Ministrul Agriculturii Vladi...
12:40
Ex-directorul CFM Iurie Topală, eliberat sub control judiciar...
12:40
Serviciul Federal de Securitate din Rusia a anunțat, joi, reținerea corespondentului publicației americane The Wall Street Journal. Acesta a fost răpit de pe stradă din Ekaterinburg unde se deplasase pentru a scrie despre atitudinea oamenilor față de război și față de recrutările armatei private Wagner, transmite publicația independentă meduza, citat de Digi24. După cum transmite FSB-ul în comunicatul oficial, jurnalistul „acționa la ordinele părții americane, aduna informații care erau consider...
12:30
Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, ex-premierul Ion Chicu, a fost citat joi la Centrul Național Anticorupție în legătură cu sesizarea depusă privind pretinse ilegalități admise de către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN. „Este vorba despre o sesizare pe care, împreună cu colegii din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, am depus-o în februarie la Procuratura Generală pe activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale, pe acele 60 de dispozi...
12:00
Vineri, benzina și motorina vor fi mai scumpe. Noile prețuri la carburanți, stabilite de ANRE...
12:00
Prin decizia Curții de Apel, fondatorul grupului de companii „Bis Mobil Kitchen” a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 20 de zile, deși procurorii au cerut prelungirea arestării preventive. Potrivit oamenilor legii, suspectul ar fi coordonat multiple escrocherii, prejudiciul fiind estimat la zeci de milioane de lei.
11:50
Laureatul Premiului Nobel pentru pace Dmitri Muratov, redactor-șef al cotidianului Novaia Gazeta, se declară îngrijorat de cât de departe ar putea merge Kremlinul în confruntarea sa cu Occidentul, conform BBC, citat de hotnews. De când Rusia și-a lansat invazia, în februarie 2022, sabotajele nucleare ale Moscovei au fost puternice și frecvente. În urmă cu câteva zile, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că vrea să amplaseze arme nucleare tactice în Belarus. Dmitri Muratov spune că în Rusia...
11:00
Reforma justiției este esențială pentru accelerarea parcursului european al R. Moldova și ea va continua oricât de multă rezistență ar opune sistemul. Declarația aparține președintelui Maia Sandu și a fost făcută în contextul întreruperii ședinței Adunării Generale a Judecătorilor până la data de 28 aprilie. Șeful statului spune că acuzațiile judecătorilor privind imixtiunea politicului în actul justiției sunt false. Potrivit președintelui, singura solicitare a guvernării la adresa magistraților...
09:40
Plan eșuat // Un moldovean a rămas, la intrarea în R. Moldova, fără arma pe care o aducea din Letonia...
09:30
Au aterizat pe Aeroportul de la Chișinău cu acte moldovenești falsificate. Este vorba de doi cetățeni ai Egiptului, cu vârste de 23 și, respectiv, 24 de ani, care au fost obligați să părăsească Republica Moldova. Incidentul a avut loc ieri, 29 martie, străinii fiind identificați în fluxul de pasageri de la cursa „Istanbul-Chișinău”. La controlul de pașapoarte, ei au prezentat suplimentar documente, care ar fi eliberate de către autoritățile naționale, pentru a-și justifica scopul vizitei în țara...
09:20
Un angajat al Agenției Servicii Publice a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de trafic de influență, anunță Procuratura Generală. Potrivit autorităților, cauza penală a fost inițiată în luna noiembrie a anului 2022, de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în baza denunțului unui cetățean, potrivit căruia învinuitul, cunoscând despre dificultățile denunțătorului la înregistrarea anexei construită la imobilul acestuia în lipsa actelor permisive, a preti...
Ieri
21:40
Statul Major ucrainean plănuieşte o contraofensivă pe mai multe direcţii, dar totul depinde de condiţiile meteorologice, a declarat miercuri ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, într-un interviu acordat postului de radio eston Err.ee, în care a indicat că armata aşteaptă „momentul potrivit”, conform publicaţiei Ukrainska Pravda, relatează Agerpres. În opinia sa, Ucraina ar putea să-şi înceapă contraofensiva „în aprilie-mai”. Întrebat când vor putea fi văzute tancurile germane Leopa...
21:30
Proiectele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) implementate în R.Moldova, prioritățile privind finanțarea și asistența au fost în centrul atenției în cadrul discuțiilor purtate de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul Nicu Popescu, cu delegația BERD, condusă de Mark Bowman, vicepreședinte pentru politici și parteneriate.
21:20
Danemarca a scos la suprafaţă un obiect cilindric pe care îl detectase în apropierea gazoductului sabotat Nord Stream 2 şi care s-a dovedit a fi o baliză de fum, a anunţat miercuri Agenţia pentru Energie daneză, citată de AFP, transmite Digi24.ro. „Recuperarea a fost efectuată cu participarea unui reprezentant al companiei proprietare a Nord Stream 2 AG”, al cărei acţionar majoritar este Gazprom, a indicat agenţia într-un comunicat. Operaţiunea, supervizată de Ministerul danez al Apărării, a avu...
21:00
Preeșdintele R.Moldova, Maia Sandu, face apel către aliații democratici să se alăture în introducerea unui regim global de sancțiuni pentru a identifica și a descuraja cazurile de mare corupție. În discursul său rostit în cadrul summit-ului pentru Democrație, găzduit de președintele SUA Joe Biden. Șefa statului a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău sunt preocupate de edificarea unei națiuni rezistente, însă nu vor reuși de unii singuri în realizarea acestui deziderat. „Căutăm aliați din rândul altor state democratice care să ne ajute să rămânem parte a lumii libere”, a declarat Maia Sandu.
19:30
Câteva societăți de succes din România și-au anunțat disponibilitatea de a investi și de a crea noi locuri de muncă în R.Moldova, a declarat președintele executiv al Asociației Investitorilor din România (AIR), Dan Nuțiu, la întrevederea cu prim-ministrul Dorin Recean. Șeful Executivului de la Chișinău le-a vorbit investitorilor români despre acțiunile pe care le vor întreprinde autoritățile pentru a facilita accesul oamenilor de afaceri străini pe piața R.Moldova.
19:00
O înregistrare video apărută miercuri pe rețelele de socializare arată un număr uriaș de tancuri, blindate și alte vehicule militare mobilizate de Ucraina undeva în țară, transmite Hotnews.ro. Nu este clar unde a fost filmată înregistrarea însă ea pare una recentă, în imaginile video putând fi observate urme de zăpadă. — АЗОВ South (@Azovsouth) March 29, 2023 „АЗОВ South”, contul ce pare să îi aparțină unui militar ucrainean care a distribuit filmarea, afirmă că aceasta a fost publicată după ce...
18:30
R.Moldova trece printr-o stare de pericol „extrem” și ar fi momentul potrivit pentru a începe discuțiile de reunificare cu România. De această părere este James Olson, fost şef al contraspionajului din CIA, care a vorbit la Antena 3 CNN despre războiul din Ucraina şi a explicat de ce R. Moldova ar trebui să se unească cu România ca să iasă de sub influența Rusiei. „Cred că este momentul potrivit, pentru că Moldova traversează o stare de pericol extrem. Este clar că fie prin Transnistria sau din...
Mai multe ştiri
©2004—2023 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.