Radiografia CNA: Unde au fost depistate cele mai multe acte de corupție în 2019

Anticoruptie.md, 20 ianuarie 2020 10:20

Ministerul Afacerilor Interne, cel al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, primăriile, dar şi Serviciul Vamal sunt printre instituţiile, unde au fost depistate cele mai multe acte de corupţie, în anul 2019. În același timp, cel mai frecvent au fost implicați în acte de corupție inspectorii

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Anticoruptie.md

Acum 8 ore
16:10
38 de dosare care ar fi fost deschise pe motive politice, în care există suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă și selectivă vor fi evaluate de un grup de control, format din șase acuzatori de stat. Anunțul a fost făcut miercuri de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit
Acum 12 ore
14:50
Șase deputați din fracțiunea Partidului Democrat au anunțat miercuri că părăsesc formațiunea politică și urmează să formeze o nouă fracțiune parlamentară. Este vorba despre foștii vicepreședinți ai PDM Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari și Eleonora Graur, dar și Corneliu Padnevici și Grigore Repesciuc.„Divorțul civilizat în echipa
Ieri
16:40
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat, marți, hotărârea în cea de a doua cauză a fermierilor din raionul Dubăsari, stânga Nistrului (Oprea și alții împotriva Moldovei și Rusiei), a căror terenuri au fost sechestrate de către administrația de la Tiraspol. Curtea a dispus încasarea
Mai mult de 2 zile în urmă
13:40
Corupția rămâne a fi o problemă gravă, iar agenții publici nu sunt în general sancționați pentru lipsa de etică și integritate profesională. De această părere sunt majoritatea participanţilor la un studiu sociologic privind evaluarea impactului Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020 (SNIA), realizat
12 februarie 2020
19:10
În ultimii cinci ani, numărul cauzelor primite de instanțele judecătorești nu s-a schimbat simțitor. În același timp, în 2016, instanțele judecătorești din Moldova au primit și soluționat cu 23% mai puține cauze decât media Consiliului Europei. Datele se conțin într-un infografic elaborat de Centrul
11 februarie 2020
13:50
Svetlana Crasnoselskaia, soția așa-zisului lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care oficial face propagandă antiromânească, ar deține cetățenia statului român. Dezvăluiri în acest sens a făcut președintele Asociației „UNIREA-ODIP”. Marți activistul civic a sesizat Ambasada României în Republica Moldova, Consulatul României, deputații din Parlamentul Republicii
10 februarie 2020
17:30
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, îl acuză pe ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, că a mințit când a declarat că anunțurile privind licitațiilor ce țin de reabilitarea drumurilor nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE, așa cum prevede legislația, după refuzul europenilor. Slusari i-a
7 februarie 2020
14:00
Patronul grupului de companii Trans-Oil, Vaja Jhashi, a declarat în exclusivitate pentru portalul anticoruptie.md că nu deține o a doua cetățenie, așa cum a afirmat, joi, președintele Igor Dodon. „Declarația președintelui Dodon a devenit o revelație absolută pentru mine. Nu dețin nicio altă identitate, alta
6 februarie 2020
18:50
Fostul președinte al Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, care a demisionat anul trecut, pe fonul crizei fără precedent a înaltei curți, continuă să evalueze procurorii și judecătorii la examenele de absolvire în cadrul Institului Național al Justiției, în calitate de președinte al comisiei de evaluare,
18:40
Președintele Igor Dodon a reacționat, joi, la știrea în exclusivitate publicată de portalul Anticoruptie.md și a afirmat că a aflat de la „servicii” că nu mâna dreapta a lui Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov, este cea de-a doua persoană care ar fi primit o a
18:40
Fostul președinte al Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, care a demisionat anul trecut, pe fonul crizei fără precedent a înaltei curți, continuă să evalueze procurorii și judecătorii la examenele de absolvire în cadrul Institului Național al Justiției, în calitate de președinte al comisiei de evaluare,
16:10
Companiile private vor putea concura pentru un premiu de integritate în afaceri, care va fi acordat în premieră în cadrul ediţiei din anul curent a concursului „Marca comercială a anului”, lansat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă. Iniţiativa aparţine Camerei de Comerţ şi
5 februarie 2020
20:00
Comisia juridică, numiri și imunități a anunțat miercuri concursul pentru selectarea a patru candidați la funcțiile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea Parlamentului.Potrivit condițiilor concursului, candidatul la funcția de membru al CSM trebuie să întrunească următoarele cerințe: deține cetățenia Republicii Moldova; activează în
19:00
Autoritățile intenționează să anunțe moratoriu și să revizuiască actualul mecanism compensatoriu ce prevedere reducerea termenelor de detenție pentru condițiile inumane și degradante. Acestea motivează că astfel au fost eliberați înainte de termen mai mulți criminali deosebit de periculoși, iar situația ar putea scăpa de
18:00
Tânărul Alexandru Rjavitin, care a dispărut la 19 decembrie 2019 din casa părinților săi din Pervomaisc, regiunea transnistreană și a fost reținut ulterior de autoritățile din stânga Nistrului, a fost înrolat din nou în așa-zisa armată transnistreană, după ce a evadat de acolo acum patru
4 februarie 2020
12:00
Ion Olari, un bărbat cu nevoi speciale din Chișinău, nemulțumit că n-a primit cei 700 de lei promiși de șeful statului cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a încercat să protesteze la Președinție, dar a fost împiedicat de către forțele de ordine. Bărbatul a declarat
31 ianuarie 2020
18:10
Socrii procurorului general-adjunct, Ruslan Popov, au fost oameni simpli, muncitori, au dus un trai modest și e puțin probabil că au avut resurse să-l ajute pe ginere să-și ridice o gospodărie de milioane, sunt de părere locuitorii satului Utkonosovka (anterior Erdec-Burnu), raionul Ismail, Ucraina,
16:10
Procurora Aliona Railean din oficiul Centru al Procuraturii municipiului Chișinău a declarat un automobil de model Hyundai Tucson, fabricat și procurat în 2016, la prețul de o mie de lei. În saloanele auto, prețul unui Hyundai Tucson începe de la 16.400 de euro.Potrivit declarației
14:20
Un şef al Inspecţiei de mediu din Cahul, bănuit de abuz în serviciu şi fals în acte publice, a fost reţinut, vineri, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie.Suspectul este  cercetat penal pentru că ar fi utilizat
13:30
Un şef al Inspecţiei de mediu din Cahul, bănuit de abuz în serviciu şi fals în acte publice, a fost reţinut, vineri, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie.Suspectul este  cercetat penal pentru că ar fi utilizat
11:10
Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în anul 2019, în 39 de cazuri, pentru care a plătit peste jumătate de milion de euro, se arată în raportul anual pe anul trecut al CtEDO. Cele mai multe dosare  vizează violarea dreptul la un proces echitabil (27
10:30
Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în anul 2019, în 39 de cazuri, pentru care a plătit peste jumătate de milion de euro, se arată în raportul anual pe anul trecut al CtEDO. Cele mai multe dosare  vizează violarea dreptul la un proces echitabil (27
30 ianuarie 2020
18:10
Fosta membră a administrației „INTER RАО”, Carina Ţurcan, acuzată în Federația Rusă de spionaj în favoarea R. Moldova, a vorbit pentru prima dată despre acuzațiile aduse de autoritățile ruse. Ea califică probele acuzării drept „niște falsuri” și infirmă faptul că ar fi fost promovată în cadrul
13:30
Grupul protestatar „Ende Gelände” / „Ajunge, până aici!” din Germania riscă o amendă de până la 50.000 de euro pentru că a trecut-o pe Valentina Buliga în registrul Impressum ca reprezentantă și pe site-ul organizației drept responsabilă de content. Purtătorul de cuvânt al organizației a
11:10
Grupul protestatar „Ende Gelände” / „Ajunge, până aici!” din Germania riscă o amendă de până la 50.000 de euro pentru că a trecut-o pe Valentina Buliga în registrul Impressum ca reprezentantă și pe site-ul organizației drept responsabilă de content. Purtătorul de cuvânt al organizației a
29 ianuarie 2020
18:50
Mai mulți acuzatori de stat de la Procuratura Anticorupție ar fi fost somați să plece din sistem. Este vorba despre Dorin Compan, Mihail Ivanov, Roman Statnîi și Vladislav Bobrov. În timp ce Procuratura Generală nu comentează informația apărută în presă, unii procurori afirmă că nu
16:30
Locuitori din două blocuri situate în sectorul Ciocana al Capitalei solicită autorităților municipale, dar și organelor de drept să intervină în cazul construcției unui complex imobiliar format din trei blocuri a câte 23 de etaje, care ar fi ilegală. Potrivit locatarilor, în procesul de eliberare
28 ianuarie 2020
17:10
În ultimii patru ani, salariul procurorilor și al judecătorilor începători din Republica Moldova a crescut substanțial. Cu toate acestea, el este de câteva ori mai mic decât media Consiliului Europei. Datele se conțin într-un infografic elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova.Potrivit sursei
27 ianuarie 2020
16:30
La 27 ianuarie este marcată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.  Aflat recent în Israel, unde s-a desfășurat Forumul Mondial al Holocaustului, președintele moldovean, Igor Dodon, a vorbit despre o pretinsă ocupație românească. Mai exact, șeful statului a declarat că „tragedia poporului evreiesc a avut
15:30
Președintele Igor Dodon a solicitat Guvernului să includă în lista de privatizări întreprinderea de stat Metalferos. Anunțul a fost făcut luni de șeful statului în cadrul unui briefing. Inițiativa a fost criticată de experți și reprezentanți ai opoziției.„Consider că statul nu trebuie să se
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.