Un crab de zăpadă s-a vândut în Japonia la un preţ record

Noi.md, 9 noiembrie 2019 05:00

Un crab de zăpadă din Japonia a fost vîndut joi pentru suma record de 5 milioane de yeni (41.600 de euro) la prima licitaţie a sezonului din portul Tottori, în vestul ţării. Crabul respectiv, cu o greutate de 1,24 kilograme şi o cochilie de 14,6 centimetri, a fost prins marţi la începutul sezonului de pescuit şi achiziţionat prin intermediul companiei de vînzare a crabilor Kanemasa Hamashita Shote

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 4 ore
05:30
Corporația americană, care se ocupă cu producția tehnicii computerizate, a anunțat o creștere a numărului de dispozitive care nu vor dăuna mediului înconjurător. Către 2030, Dell intenționează să refolosească sau să recicleze un produs echivalent pentru fiecare dispozitiv.Dell intenționează să treacă la energia regenerabilă și să folosească cît mai puține materiale dăunătoare. Aceștia au anu
05:00
La licitația Christie's de la Geneva a fost vîndut un inel cu diamant albastru intens de 7,03 carate. Valoarea tranzacției a constituit peste 11 milioane de dolari. S-a presupus că inelul va fi vîndut pentru o sumă de 10 - 14 milioane dolari. În plus, în aceiași zi, printre loturile licitației se afla și inelul și cerceii vestitului bijutier francez Joel Arthur Rosenthal (JAR). Astfel, inelul cu s
04:30
 Un grup de oameni de știință a stabilit un nou record mondial pentru eficiența convertirii energiei solare în energie electrică cu ajutorul fotoelementelor organice. Eficiența noului modul este de 12,6% pe 26 de cm pătrați, în timp ce recordul anterior era de 9,7% pe aceeași suprafață.Elementele solare organice constau de obicei din două componente diferite, cu proprietăți semiconductoa
Acum 6 ore
04:00
O maimuță dintr-o grădină zoologică din China a fost surprinsă de camerele de luat vederi în timp ce folosea telefonul unei angajate, aparent pentru a face cumpărături pe internet. Femeia a povestit că ea a adus maimuța și că a învățat cum să comande de pe internet, după ce a observat-o pe ea făcând asta de mai multe ori, scrie Daily Mail. Ea a plecat să-i aducă mâncare primatei, lăsându-și telefo
03:30
Cercetătorii de la Școala de Științe Geologice a Universității Jackson au descoperit că vîrsta rîului Nil este de aproximativ 30 de milioane de ani. Aceasta înseamnă că el este de șase ori mai în vîrstă decît se credea anterior.  Suprafața bazinului râului Nil este de 3 349 mii de km pătrați. Direcția practic neschimbată a Nilului timp de multe milioane de ani a rămas pînă acum un mister geologic.
03:00
Un băiat de nouă ani din Olanda va deveni în curînd cel mai tînăr titular al unei diplome universitare. Asta după ce Laurent Simons va absolvi Universitatea Tehnică din orașul Eindhoven, scrie bbc.com. Laurent Simons învață la Facultatea de Inginerie Electrică. El a început studiile acum un an, iar programul de învățămînt l-a stăpînit mult mai repede decît colegii săi. Vara trecută, cînd avea opt
Acum 8 ore
02:00
Peste 30% dintre corali din Caraibele mexicane au pierit în mai puțin de un an. Bijuteriile din adîncuri sînt măcinate de o boală recent descoperită care le face să își piardă culoarea, să se calcifieze și în cele din urmă să moară. Experții avertizează că afecțiunea ar putea să ducă la dispariția aproape totală a recifului Mesoamerican, un arc de peste o mie de kilometri de corali împărțit de Mex
01:30
  Rețeaua principală din Australia a fost pe jumătate alimentată de energia regenerabilă. Pe 11 noiembrie, la 11:50, sursele de energie regenerabilă au furnizat 50,2% din energia electrică în cinci state ale țării.    Panourile solare de pe acoperișurile caselor asigură 23,7% din necesitatea totală de energie electrică. Urmează energia eoliană - 15,7%, centralele electrice solare mari - 8,8% și hi
01:00
Cel mai mare centru comercial și de divertisment Dubai Mall a fost inundat din cauza ploilor torențiale.  În urma inundațiilor, una dintre ieșirile centrului a fost blocată, însă cu toate acestea turiștii continuau să facă cumpărături. Autoritățile locale au confirmat informația conform căreia Dubai Mall a avut de suferit drept rezultat al dezastrelor naturale. „Lucrăm pentru a localiza toate scur
00:30
Un utilizator al aplicației mobile Facebook, Joshua Maddux, a descoperit pe iPhone-ul său că rețeaua socială poate vedea în secret prin camera foto a smartphone-ului acțiunile utilizatorului în timp ce acesta urmărește fluxul de știri și lucrează cu aplicația mobilă. Joshua a oferit și o dovadă video a descoperirii sale pe Twitter. Jurnaliștii de la publicația The Next Web au să reprodus această s
Acum 12 ore
00:00
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din Coreea de Sud a descoperit fisuri la 13 avioane Boeing 737 şi a luat decizia de a le reţine la sol. Două aeronave Boeing 737 Max care s-au prăbușit în ultimul an au produs moartea a 346 de persoane, informează Hotnews. Avioanele sînt deținute de patru companii aeriene coreene: Korean Air are 5 avioane, Jin Air 3 avioane, Jeju Air 3 avioane şi Easta
13 noiembrie 2019
23:30
Prima fabrică Tesla din Europa va fi construită lîngă Berlin, a dezvăluit Elon Musk pe Twitter Uzina va produce baterii, trenuri de rulare și mașini, începînd cu crossover-ul compact al firmei americane bazat pe sedanul Model 3 Aceasta este a patra gigafabrică a Tesla, după cele din Nevada, New York și Shanghai. Elon Musk era la Berlin ca să ridice Volanul de Aur cîștigat de Model 3, desemnat de
23:00
Cerbul pitic cu spate argintiu (Tragulus Versicolor), o specie pe care oamenii de știință o considerau dispărută de peste 25 de ani, a fost fotografiată în Vietnam, potrivit unui studiu publicat luni în revista Nature Ecology & Evolution. „Imaginaţi-vă un cerb care a fost micşorat la dimensiunea unui pudel. Înlăturaţi coarnele şi adăugaţi doi mici canini. Apoi, scufundaţi două treimi din animal în
22:30
Un porumbel a anulat un zbor în Rusia, după ce a rămas închis în avion, cauzînd haos printre pasageri. Mai multe imagini surprind momentul în care pasărea zboară printre scaune, personalul încercînd să-l prindă, scrie Daily Mail. Potrivit presei locale, zborul a fost amînat timp de 20 de minute, timp în care membrii zborului încercau să prindă porumbelul.
22:00
Aproximativ 400.000 de specii de insecte ar putea ajunge să fie pe cale de dispariție din cauza utilizării masive a pesticidelor, avertizează oamenii de știință. „Apocalipsa neobservată a insectelor” ar trebui să tragă un semnal de alarmă, spun cercetătorii, care consider că dacă acest fenomen nu este oprit, va avea consecințe mari pentru viețile oamenilor, relatează The Guardian. Un nou studio su
21:30
Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg, aflată în prezent în America de Nord, va reveni în Europa la bordul unui catamaran cu care va traversa Atlanticul. Greta Thunberg se întoarce în Europa pentru a participa la summitul asupra schimbărilor climatice COP25, după ce acesta a fost mutat din Chile în Spania, relatează Agerpres. „Sînt atît de fericită să pot ajunge la (summitul) COP25 din Madri
21:00
Cu o zi înainte de primele audieri publice foarte aşteptate din ancheta pentru destituirea preşedintelui Donald Trump, democraţii au dezvăluit marţi seară calendarul celor opt depoziţii prevăzute săptămîna următoare în faţa camerelor de televiziune, în Congresul american, relatează AFP. Cu acest ritm rapid, opoziţia semnalează că nu doreşte să piardă timp în vederea unui posibil vot legat de puner
20:30
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că nu are o problemă să se întîlnească cu dictatori atîta timp cît „este în beneficiul Statelor Unite”, relatează CNBC. „Cînd mă întîlnesc cu liderii ţărilor pe măsură ce vin – regi şi regine şi premieri şi preşedinţi şi dictatori – mă întîlnesc cu toţi”, a spus Trump în timpul unui lung discurs susţinut la Economic Club din New York. „Oricine do
20:00
Washingtonul i-a sfătuit marţi pe cetăţenii americani să nu mai călătorească în Bolivia din cauza "tulburărilor civile" şi a limitat prezenţa sa diplomatică în ţară, a anunţat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat. "Nu călătoriţi în Bolivia din cauza tulburărilor civile", scrie în recomandările făcute turiştilor de ministerul american. Departamentul de Stat "a ordonat plecarea unor membr
19:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. anunţă că joi, 14 noiembrie 2019, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos:1. Chişinău, sectorul Buiucani:șos. Balcani: str. 7, 7/1, 7/2, 7/3, 7/4, 7/5, 7/6, 7/7, 7/8, 7/9, 9, în intervalul de timp î
Acum 24 ore
19:00
Ion Chicu a fost propus la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Despre asta a anunțat președintele Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă, scribe unimedia.info. „Nu putem să ne permitem ca această situație de criză să dureze prea mult. Deaceea perioada de suspans, pe care cineva și-o dorește, eu nu vreau să fie prelungită. Am constat că Guvernul este demis, în această situație, p
19:00
Scandal în comuna Grătieşti, din municipiul Chişinău. Mai mulţi locuitori au ieşit astăzi la protest pentru a cere sistarea activităţii unei întreprinderi de producere a betonului, din localitate. Oamenii se plîng că emisiile industriale le contaminează fructele şi legumele, iar din cauza maşinilor de mare tonaj, care circulă în zonă, apar fisuri în pereţii caselor din preajmă. Pe de altă parte, r
19:00
Din cauza amenințării cu pierderea de fonduri, Gazprom este nevoită să renunțe la plasarea euro obligațiunilor în franci elvețieni, programată pentru această săptămînă. Motivul acestei decizii a fost verdictul Curții de arbitraj de la Stockholm privind disputa cu compania ucraineană Naftogaz. Programul de plasare a fost complet gata, însă avocații companiei au spus că nu pot exclude problemele. O
19:00
Consumatorii din strada Șoimilor, 2-36 din capitală vor rămîne joi, 14 noiembrie, fără apă la robinet. Sistările sînt programate între orele 09.00 și 17.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări planificate, transmite ipn.md. În același interval de ore, va fi întreruptă furnizarea apei pe strada C. Vîrnav, 13 (Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”). Tot joi, între o
18:30
În Republica Moldova, în anul 2018, fiecare a treizecea persoană sau aproape 120 de mii de persoane sufereau de diabet zaharat. Fiecare a nouăzecea persoană decedează din cauza complicațiilor de diabet zaharat, mortalitatea populației prin diabet zaharat fiind de 11,8 la 100 mii de locuitori, transmite ipn.md.  Datele sînt prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în c
18:30
Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, a avut loc întîlnirea cu tinerii originari din Moldova, studenți la instituțiile de învățămînt superior din or. Moscova. După cum s-a menționat în mesajul misiunii diplomatice moldovenești la Moscova, Ambasadorul Andrei Neguța a salutat oaspeții prezenți și a adus felicitări tinerilor conațional
18:00
Așa-numitul reprezentant al Președintelui Ucrainei în Crimeea Anton Korinevici a declarat că autoritățile de la Kiev neapărat vor reacționa la lansarea circulației trenurilor spre peninsulă pe podul peste strîmtoarea Kerci. Totodată el nu a precizat care anume acțiuni vor fi întreprinse de autoritățile ucrainene. „Bineînțeles că vom reacționa. Știm despre aceste inițiative, despre prețul așa-numit
18:00
Agricultorii moldoveni au strîns în acest an o roadă foarte bogată de migdale. Ei au reușit să adune pînă la două tone de migdale de pe un hectar. Recoltarea a durat circa două săptămîni.  Acum fermierii au trimis migdalele adunate la depozitare. Cea mai mare parte a culturii va fi exportată, transmite ntv.md. Dacă pînă acum se recolta pînă la o tonă și jumătate de nuci de migdale de pe un hectar,
18:00
Peste 500 de mașini și utilaje rutiere vor fi implicate în lucrări de deszăpezire și distribuire a materialului antiderapant pe drumurile publice naționale în perioada rece a anului, informează moldpres.md. Totodată, pe drumurile locale se va interveni inclusiv cu tehnica din dotarea autorităților locale.  Directorul adjunct al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Ion Drucec, a declarat că p
17:30
Pe parcursul lunilor ianuarie-octombrie 2019, la direcțiile deservire fiscală au fost înregistrate circa 11 mii de contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Ca rezultat, la buget au fost încasate venituri de 18,4 mln de lei, cu 42,5% mai mult decît în perioada similară a anului trecut, transmite moldpres.md. În zece luni ale anului curent, inspectorii fiscali au identificat
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.