Igor Dodon: „Coaliția nu trebuie jertfită pe altarul ambițiilor personale”

UNIMEDIA, 8 noiembrie 2019 16:40

Igor Dodon a venit cu o reacție după ce Maia Sandu a prezentat proiectul de modificare a Legii Procuraturii, iar PSRM a depus o moțiune de cenzură împotriva Executivului. Șeful statului spune că „procesele politice din ultimele zile sunt tensionate, dar nu fatale pentru Coaliția de guvernământ”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 5 minute
09:10
Un bărbat în vârstă de aproximativ 35-40 de ani a fost găsit în această dimineață, la ora 6:45, decedat pe strada Sprîncenoaia din capitală.
Acum 10 minute
09:00
Cel puţin 16 palestinieni au fost ucişi miercuri în lovituri israeliene în Fâşia Gaza, de unde tiruri de rachete au vizat fără încetare oraşe din Israel, o escaladare a situaţiei care nu arată niciun semn de detensionare, notează AFP, citat de Agerpres.
Acum 30 minute
08:50
Marea Britanie va deveni după Brexit un "jucător din mâna a doua" incapabil să concureze cu puteri ca Statele Unite, China şi Uniunea Europeană, a afirmat miercuri preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP.
Acum 2 ore
08:10
După ce prețedintele țării, Igor Dodon, l-a desemnat pe Ion Chicu la funcția de prim-ministru, ex-premierul Iurie Leancă îi îndeamnă pe pe reprezentanții Blocului ACUM să se așeze la masa de negocieri cu Partidul Democrat (PD) pentru a crea o nouă majoritate parlamentară, care să fie pro-europeană.
07:50
La 14 și 15 noiembrie, deputații se întrunesc în ședințe plenare. Joi și vineri, aceștia urmează să dezbată și adopte mai multe proiecte de legi sociale și fiscale, dar și să le respingă pe unele.
07:20
Potrivit cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei, puterea de cumpărare a valutelor străine e în creștere, față de zilele trecute.
Acum 4 ore
07:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi cer variabil și maxime de până la 18 grade Celsius, cu patru grade mai puțin decât ieri.
Acum 12 ore
22:50
Prim-ministra în exerciţiu Maia Sandu și-a expus poziția față de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru de către Igor Dodon, menționând că de această dată șeful statului și-a ales un candidat care îi este docil și care a fost negociat cu cei din PD. Declarațile au fost făcute în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.
22:40
Deputatul PDM, Andrian Candu, susține că fracțiunea democraților în Parlament încă nu a decis dacă îl va vota pe consilierul președintelui Dodon, Ion Chicu, la funcția de prim-ministru. Totodată, Candu a menționat că probabilitatea ca fostul ministru al Finanțelor să fie susținut de PDM și să devină șeful Executivului este mare, însă cu anumite condiții.
22:20
Igor Dodon a desemnat un nou prim-ministru. Este vorba despre Ion Chicu care, la momentul de față, ocupă funcția de consilier al președintelui Republicii Moldova. Vedeți mai jos cine este acesta, ce CV are și ce avere deține.
21:20
Deputatul din partea Blocului ACUM șiex-ministrulFinanțelor,expertulTransparency-International, Veaceslav Negruță s-au expus pe marginea noului candidat desemnat la funcția de prim-ministru, dar și despre cauzele urgentării acestei schimbări de guvernare. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Cutia Neagră la TV8.
21:00
Premierul desemnat, Ion Chicu, se pregătește să prezinte, în Parlament, în zilele ce urmează, lista cabinetului de miniștri. Astfel, actualul ministrul al Apărării, Pavel Voicu, ar putea fi candidatul pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne.
20:20
Olesea Stamate, fosta ministră a Justiției s-a arătat dezamăgită de decizia președintelui Igor Dodon de a-l desemna premier pe Ion Chicu. Stamate afirmă că spera să fie identificată, totuși, o altă candidatură.
Acum 24 ore
19:50
Deputatul din partea blocului ACUM, Alexandru Slusari a comentat candidatura lui Ion Chicu, propusă pentru funcția de prim-ministru de către președintele țării, Igor Dodon. Reacția deputatului a fost publicată pe pagina sa de facebook.
19:10
Omul de afaceri Elon Musk a efectuat o călătorie în Europa, înainte de marea premieră care va avea loc peste câteva zile în Los Angeles, pentru a ridica personal premiul Volanul de Aur.
19:10
Atacantul spaniol David Villa, care joacă pentru echipa niponă Vissel Kobe, şi-a anunţat retragerea din fotbalul profesionist la finalul actualului sezon competiţional din liga japoneză, informează agenţia spaniolă EFE, citează Agepres.
18:50
Procuratura Anticorupție (PA) efectuează urmăriri penale pe faptul spălării banilor, dosar în care este vizată și activitatea întreprinderii „Exclusiv Media” SRL, proprietar al căreia, potrivit lui Iurie Reniță, este deputatul PSRM Corneliu Furculiță.
18:50
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o lege privind retragerea din comisia de anchetă stabilită de Convenţiile de la Geneva şi destinată protecţiei victimelor conflictelor armate internaţionale, transmite EFE.
18:20
Organizatorul campionatului Deutsche Tourenwagen Masters (DTM), compania ITR, și-a dezvăluit viziunea conceptuală spectaculoasă a modului în care cursele cu maşini touring ar putea evolua, folosind vehicule electrice alimentate cu energie provenită din baterii sau din pile de combustie pe bază de hidrogen.
18:10
La data de 12 noiembrie, după ce socialiștii au depus o moțiune de cenzură, Guvernul Sandu a fost demis cu votul a 63 de deputați PSRM și PDM. Iar astăzi, 13 noiembrie, după consultările tutoror fracțiunilor parlamenare cu Igor Dodon, PSRM a anunțat că începe formarea unui nou Guvern tehnocrat. În acest sens, UNIMEDIA a ieșit în stradă și a întrebat cetățenii despre situația creată în politicul moldovenesc și dacă vor avea încredere într-un Executiv tehnocrat.
18:00
După ce a Parlamentul a demis Guvernul, iar cabinetul de miniștri mai are la dipoziție 2 zile pentru a depune mandatul, președintele Igor Dodon anunță cine este candidatul pentru fotoliul de prim-ministru.
18:00
Noul primar de Chișinău, Ion Ceban, și-a depus mandatul de deputat și vicepreședinte al Parlamentului. Tot astăzi, edilul a convocat prima ședință de lucru cu șefii subdiviziunilor Primăriei și a primit primul oaspete oficial, Ambasadorul Rusiei în Moldova.
17:40
Procuratura Anticorupție (PA) efectuează urmăriri penale pe faptul spălării banilor, dosar în care este vizată și activitatea întreprinderii „Exclusiv Media” SRL, proprietar al căreia este deputatul PSRM Corneliu Furculiță.
17:40
Președintele țării, Igor Dodon a anunțat un briefing de presă, care va avea loc la orele 18:00.
17:30
Hyundai Motor a distribuit astăzi în spaţiul online un scurt filmuleţ şi o pereche de imagini teaser cu un concept al unui SUV plug-in hybrid pregătit pentru debut la Salonul Auto de la Los Angeles care va începe peste câteva zile.
17:20
Tinerii cercetători din Republica Moldova pot obține burse individuale în domeniul politicilor educaționale. Valoarea acestora este de trei mii de dolari. Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până la 18 noiembrie, transmite MOLDPRES.
17:00
Deputatul ACUM Dumitru Alaiba este de părere că un Guvern tehnocrat propus de Igor Dodon și susținut de socialiști este un plan „primitiv și previzibil”.
17:00
Mai mulți ambasadori se află în aceste clipe în cadrul clădirii Guvernului pentru a discuta cu Maia Sandu situația politică actuală. Mai mulți ambasadori se află în aceste clipe în cadrul clădirii Guvernului pentru a discuta cu Maia Sandu situația politică actuală.
16:50
Pe măsură ce se apropie iarna şi aceasta este pe punctul de a-și extinde prezenţa în cea mai mare parte a Statelor Unite ale Americii, Toyota s-a gândit să pregătească modele Camry și Avalon cu tracțiune integrală pentru a ajuta șoferii să obțină o mai bună aderență pe drum.Astfel, a apărut primul Camry AWD din 1991 și primul Avalon cu AWD. Sistemul AWD Dynamic Torque Control dezvoltat de Toyota va fi disponibil ca o opțiune pentru modelele Camry în echipare locală LE, XLE, SE și XSE, dar și pentru Avalon XLE și Limited.
16:30
O femeie din Nisporeni cerut ajutor pe un grup de pe Facebook, susținând că sora sa a fost stropită pe față cu o substanță necunoscută și răpită de un bărbat.
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.