Familie de moldoveni cu tripleți: Cheltuim circa 4 mii de lei săptămânal numai pe lapte și scutece

Odoras, 5 noiembrie 2019 11:10

Svetlana Haivaz are 36 de ani și este din raionul Basarabeasca satul Bașcalia. Iar jumătate de an în urmă a devenit mămică de tripleți. Familia sa este una dintre cele 6 familii care vor primi ajutoare materiale la evenimentul nostru anual – Crăciunul copiilor, ce va avea loc pe 15 decembrie. Iar mai jos vă propunem să cunoașteți povestea acestei frumoase familii din spusele Svetlanei. Locuim în Chișinău de mai bine de 15 ani și aceasta este prima sarcină. Ne-am dorit foarte mult copii, dar nu a...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Odoras

Acum 24 ore
14:40
Fiecare copil este diferit, dar, în general, fetele fac mai repede la oliță decât băieţii, scrie babycenter.com.  În urma unui studiu de doi ani condus de Universitatea de Medicină din Wisconsin şi publicat în 2002, s-a constatat că fetele scăpau de scutec la 32,5 luni, iar băieţii la 35. Fetele manifestau interes pentru oliţă la 24 de luni, băieţii la 26. Fetele reuşeau să rămână uscate două ore la 26 de luni, băieţii la 29. Fetele verbalizau nevoia de a folosi oliţa la 26 de luni, băieţii la 2...
12:00
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, marcată pe 14 noiembrie în fiecare an, menționăm semnele acestei boli grave și cronice pentru a vă putea orienta la timp și a nu lăsa să degenereze. Diabetul zaharat este deseori diagnosticat târziu sau nu este diagnosticat – se estimează că doar jumătate dintre cazurile de diabet ajung să fie depistate. Motivul principal este că simptomele pot fi dificil de recunoscut și pot trece neobservate pentru mult timp. Diabetul este o afecțiune cronică gravă, carac...
10:10
Atunci când bebelușul trece de la lapte la mâncare solidă, specialiștii recomandă ca alimentele din dieta sa să fie bogate în fier. Exista o varietate bogată de alimente pe care i le poți servi bebelușului, astfel încât să acoperi doza zilnică recomandată. 1. Carnea roșie. Pentru că bebelușul  încă nu are molari, carnea trebuie să fie fragedă și ușor de mestecat; carnea tocată de vită este o soluție, sau poți să pasezi vita sau mielul și să le subțiezi cu puțin lapte praf sau chiar lapte matern...
Ieri
12:30
Când hainele cu nasturi se învechesc și decizi să le arunci, păstrează nasturii căci îi poți folosi ulterior la decorarea hainelor tale sau ale copilului. În selecția noastră de mai jos vezi câteva idei originale care te vor face să-ți dorești să te apuci de treabă chiar acum....
11:30
Din perspectivă psihologică, procesul adopţiei capătă câteva nuanţe extrem de importante, care este bine să fie discutate fără ocolişuri, tocmai pentru a asigura cele mai bune premise copilului adoptat, dar şi familiei sau persoanei care adoptă. Sunt câteva elemente importante ce trebuie puse în discuţie atunci când vorbim de adopţie. Din păcate, decizia de a adopta un copil poate avea la bază o traumă, cum ar putea fi: infertilitatea, imposibilitatea de a duce o sarcină la final, sarcini extrau...
10:50
O mămică i-a scris medicului pediatru Evghenii Komarovskii că se confruntă cu o situație neordinară. Bebelușul de 4 luni este hrănit prea des cu biberonul de către una dintre bunici. Când aceasta vine în vizită practic la fiecare 10 minute îi oferă copilului biberonul. Deși mama a observat că copilul cere mâncare la fiecare 1,5-2 ore, orice discuție cu bunica s-au dovedit a fi inutile, căci numai mămica se distrage, aceasta deja i-a băgat copilului în gură biberonul. Drept rezultat, după cântări...
10:20
Medicul neonatolog de categorie superioară și managerul serviciului neonatal-pediatric de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Dorina Rotaru este unul dintre medicii invitați la evenimentul Festivalul Mamelor din 19 noiembrie. În cadrul seminarului informativ, medicul va vorbi despre igiena nazală a copiilor în perioada rece a anului și va explica cum trebuie să se efectueze corect. De asemenea, participanții vor afla care sunt diferențele dintre spray-ul nazal și serul fiziologic și cum trebuie d...
10:10
Camera copilului este un spaţiu în care creativitatea şi distracţia se îmbină perfect, iar amenajarea acestuia într-un mod organizat şi ordonat te va scuti de a strânge jucării şi haine aruncate peste tot. Iată câteva idei simple în amenajare a camerei copilului: Dacă nu îmbrăţişezi ideea de a picta pereţii în nuanţe vii, atunci poţi decupa forme geometrice colorate pe care să le lipeşti cu bandă adezivă. Asortează culorile cu mobila.  O altă variantă ar fi tapetul, care este extrem de ofertant...
Mai mult de 2 zile în urmă
13:50
Nașterea naturală (vaginală) este un proces fiziologic care are loc prin mai multe faze, și anume: prima fază a travaliului (dilatarea colului uterin), perioada de expulzie a fătului (împinsul şi naşterea propriu-zisă) și perioada decolării şi delivrării placentei. De asemenea, fiecare etapă poate fi parcursă cu mai multă ușurință dacă viitoarea mămică este informată și cooperează cu medicii. În acest sens, medicul obstetrician-ginecolog, Cătălin Cauș va prezenta tema „Nașterea naturală și imedi...
13:20
Tatiana Ciutac este o mămică eroină. Recent aceasta a adus pe lume 4 copilași dintr-o lovitură – 3 fetițe și un băiețel – Mihai, Mihaela, Galina și Ecaterina. Mihai, Galina și Ecaterina au fost numiți în cinstea bunicilor, iar Mihaela în cinstea unei verișoare de a lor care a fost crescută de Tatiana o perioadă. Familia Tatianei este una dintre cele 6 beneficiare la actual de caritate organizat în cadrul evenimentului nostru anual – Crăciunul copiilor, care va avea loc pe 15 decembrie, așa că vă...
13:00
Pe parcursul anului trecut 45 de copii cu vârsta de până la 5 ani au murit din cauza pneumoniei. Potrivit specialiștilor, mai grav este că mai mult de jumătate dintre acești copii au decedat la domiciliu. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul Zilei Mondiale a Pneumoniei, marcată pe 12 noiembrie, scrie jurnal.md. Pneumonia este o boală respiratorie, contractată frecvent de către copii. Este una dintre principalele cauze de deces în rândul copiilor sub...
11 noiembrie 2019
13:10
Febra din senin, fără alte semne de boală, este de multe ori un motiv de panică pentru părinți. Temperatura care crește subit anunță sau ascunde o boală, iar în sezonul rece, copiii se confruntă des cu această problemă. Specialiștii ne spun care sunt cele mai întâlnite cauze. În cele mai multe cazuri, febra este o reacție a organismului la infecții cu virusuri și bacterii. Când în organism există un focar de infecție, sistemul nostru imunitar alertează hipotalamusul, iar el intervine prin crește...
11:10
Afară este cald și frumos, dar nouă ne curge nasul și strănutăm. Virozele respiratorii, răcelile sunt peste tot. Pentru a reduce simptomele răcelii, precum tusea și febra, poți bea ceai de cimbru, plantă care este renumită pentru proprietățile sale antifungice. Mai mult, fiind bogat în vitamine și minerale, acesta este folosit și pentru ameliorarea tulburărilor gastro-intestinale, durerilor de cap, combate astenia și diminuează nivelul stresului. Este un veritabil antiinflamator de aceea, dacă s...
10:20
Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, o carte de vizită a sănătății interioare, o barieră naturală față de mediu și de bacteriile din exterior. Creșterea poluării mediului înconjurător afectează pielea, alterându-i stratul acid protector. În plus, stresul, stilul de viață dezordonat, dietele dezechilibrate și expunerea la diferiți factori alergenici au efecte negative asupra pielii, astfel încât numărul persoanelor cu piele foarte uscată și sensibilă este în continuă creștere. Primul...
09:40
Vremea instabilă de afară este prielnică răcelilor și durerilor de gât. Dacă te doare gâtul și pur și simplu nu poți scoate niciun sunet este posibil să ai laringită, o afecțiune care de cele mai multe ori însoțește o răceală puternică sau o gripă. Boala are un debut brusc și se manifestă prin răgușeală, durere la înghițire și dureri  persistente de gât. Uneori este însoțită de tuse, febră și o stare generală de oboseală. Medicii susțin că laringita este produsă de inflamația, iritarea sau chiar...
09:10
Revista online pentru părinți „Odoraș” a organizat pe data de 29 octombrie o nouă ediție a Festivalului Gravidelor. Participanții au aflat informații importante despre nașterea naturală și cea prin operația cezariană, cum trebuie de pregătit sânii pentru alăptare și ce reguli trebuie de respectat pentru a preveni iritațiile de scutec la bebeluși. Medicul obstetrician-ginecolog de la Spitalul Internațional Medpark, Tatiana Sinchin a prezentat tema „Nașterea naturală versus nașterea prin operația...
8 noiembrie 2019
14:20
Andreea Lozan are doar 14 ani, dar deja ne va reprezenta țara într-un prestigios concurs de modele în SUA, Nevada. Tânăra a participat și a învins, joi, 7 noiembrie, la concursul OUR LITTLE MISS MOLDOVA 2019. Cristina, sora mai mare a Andreei și care o ajută în cariera de modeling, ne-a povestit că Andreea este o adolescentă cochetă și foarte stilată, adoră să stilizeze orice haină cu mare grijă, practică dansul modern de mai bine de 3 ani și are o pasiune deosebită față de înot, care l-a practi...
7 noiembrie 2019
13:20
Deputatul Radu Marian scrie pe contul său de Facebook că Guvernul a anunțat creșteri importante de salarii pentru zeci de mii de bugetari începând cu 1 ianuarie 2020. Iată la cine și cu cât vor crește: • - educatori (educație timpurie): de la 5.104 lei, la 6.083 lei (+19,2%); - învățători din învățământul general și în învățământul profesional tehnic: de la 5.332,8 lei, la 6.083 lei (+14%); - asistenţi ai educatorului: de la - 2.788,5 lei, la 3.322 lei (+19,2%); - bucătari: de la 2.851,2 lei, la...
11:50
Mamă a două fetițe deosebit de cochete, Elena Vornic a devenit sursa de inspirație pentru zeci de mii de mămici din comunitatea Instagram. A început totul din pasiunea de a o fotografia pe fiica sa mai mare Beatrice. Elena și soțul său Alexandru se mândresc mult cu fetițele lor Amelia de doi anișori și Beatrice de 4 anișori. Deloc întâmplător fetițele au fost născute la un interval de doi anișori și numai la o zi diferență. Fiind mamă de fete, Elena are responsabilitatea de a le educa corect în...
11:20
Privitul la televizor cauzează o serie de probleme, mai ales când vine vorba despre creierul copilului, care se află în curs de dezvoltare. Te întrebi cu siguranță care sunt acestea. Din acest motiv îți explicăm ce modificări au loc în mod concret, susținute de multe studii științifice. 1. Copiii care vizionează acțiuni violente la televizor au șanse mai mari să dea dovadă de comportament agresiv și să ajungă să se teamă că lumea este un loc periculos, iar ceva rău urmează să li se întâmple. Un...
10:10
Caz șocant - o fetiță în vârstă de 11 ani moare ca urmare a faptului că părinții au forțat-o să țină post, pentru „a se purifica”. Evenimentul petrecut în Brazilia a șocat părinții din întreaga lume. Părinții fetei  - mama, în vârstă de 26 de ani și tatăl, în vârstă de 47 de ani, au forțat copila să țină post și au torturat-o până la moarte. Tatăl fetei, fanatic religios, considera că singura modalitate prin care copiii se pot purifica este înfometarea. Mai mult decât atât, fata era torturată pr...
09:40
Rodica Popa din Chișinău a devenit exact 5 luni în urmă mămică de tripleți, iar fiindcă acasă mai avea o fetiță,  putem spune că din 2 lovituri a devenit mamă de 4 ori. Rodica și familia sa va fi una dintre cele 6 familii beneficiare de ajutoare în cadrul evenimentului nostru anual – Crăciunul copiilor, așa că am decis să le aflăm mai bine povestea și să o povestim și altora. Recent am împlinit 28 de ani. În afară de tripleții Lia, Dan și Alex, mai avem o fetiță pe nume Raluca, care curând va îm...
6 noiembrie 2019
14:20
A fost odată, tare demult, un împărat bătrân, care avea numeroși slujitori voinici ca ursul și tari ca piatra. Aceștia își asumau răspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande și mai frumoase. Omenii încă demult pe acest bătrân împărat l-au numit Copac, pentru că stă de veghe toată noaptea, iar toată ziua îi adăpostește pe toți trecătorii lăsându-i să stea la umbra frunzelor care erau copilele. Slujitorii, după iscusința lor, aveau nume de Ramuri. Toți aceștia formau împreun...
14:10
Pe 9 și 10 noiembrie 2019, la Complexul etno-cultural VATRA, va avea loc un eveniment cu specific socio-cultural, cu genericul „Picnicul Anului 2019”. Pe data de 9 și 10 noiembrie, vă dedicăm două zile de neuitate în cadrul unui eveniment inedit, cu genericul „Picnicul Anului 2019”. Dorim ca în aceste două zile, să încercăm să reînviem cele mai importante obiceiuri, parte a patrimoniului nostru cultural autentic. Cea de-a treia ediție a evenimentului vă dă ocazia să faceți o escapadă în unul din...
13:10
 iTicket, cu sprijinul Institutului pentru Studierea şi Implementarea Reformelor Europene, organizează o serie de evenimente NON PROFIT, care va aduna la un loc oameni frumoși și generoși, iubitori de vin select și muzică bună! Pe 22 noiembrie curent, la Sala cu Orgă, va avea loc Wine & Music Nights,  iar veniturile colectate în urma acestui eveniment de suflet vor fi direcționate către acțiuni de binefacere la unul din proiectele cu cele mai multe voturi de pe site-ul Faptebune.md  Nu ratați op...
11:40
Sarcina joasă, adică placenta previa, apare atunci când placenta acoperă o parte sau întreg colul cervical, în ultimele luni de sarcină, susține Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie. Din această cauză pot apărea sângerări severe înainte sau în timpul travaliului. În timpul sarcinii, placenta se mișcă pe măsură ce uterul se contractă sau crește. Este normal ca o placentă să fie poziționată sus, în uter, în primele luni de sarcină. Pe măsură ce sarcina continuă iar uterul se co...
10:40
Toți bebelușii se nasc cu ceva imunitate la boli, dar chiar și așa, e nevoie de timp până ce sistemul lor imunitar se maturizează. Acest lucru îi face susceptibili la infecțiile virale. Există peste 200 de tipuri de viruși care cauzează răceli, iar un bebeluș poate răci la orice vârstă și în orice perioadă a anului. Răcelile obișnuite la nou-născuți nu sunt periculoase, însă pot escalada repede într-o complicație precum pneumonie. Orice boală la un copil de sub 3 luni reprezintă un motiv de a su...
09:40
Obiceiurile așa zis moderne – hrănitul copilului la ore fixe, izolarea în pătuțuri, abandonarea copilului până adoarme singur, ca să nu se învețe prost – sunt extrem de nocive pentru sănătatea lui mintală. Darcia Narvaez, profesor în cadrul Universităţii din Notre Dame, a explicat pentru Psychology Today cât de importantă este sănătatea mintală a copiilor şi cât de uşor poate fi aceasta afectată. Experienţele din copilărie pot duce la afecţiuni mintale Copiii au nevoie de îngrijire deosebită pen...
5 noiembrie 2019
15:20
Pentru femeile care sunt pentru prima dată însărcinate, acele înțepături, acele dureri ca niște junghiuri în partea de jos a burții, pot fi foarte derutante, uneori chiar pot crea stări de confuzie, spaimă și anxietate. Ce e normal și ce nu? Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică ginecologie, oferă niște explicații. - Dureri cauzate de gaze și constipație. Cea mai bună modalitate de prevenire a acestora este să mănânci puțin și des, să consumi multe fibre și să bei multă apă. - Înțepăturil...
12:30
O fetiță de doar cinci ani dintr-o suburbie a Chișinăului a fost violată. Ulterior, micuța a ajuns la reanimare. Totul s-a întâmplat la data de 2 noiembrie curent. Oamenii legii au fost alertați de către mama fetiței. Cazul a fost semnalat la Poliție, iar suspectul a fost reținut, scrie tv8.md. Fetița a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Acum aceasta se află în secția de reanimare chirurgicală la Institutul Mamei și a Copilului.  „Minora a fost adusă în stare gravă și a suferit o interve...
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.