Forumul tinerilor din minoritățile etnice, lingvistice și religioase s-a încheiat cu formularea recomandărilor către autorități

Parlament.md, 16 octombrie 2019 23:10

Chișinău, 16 octombrie 2019 - Comisia drepturile omului și relații interetnice, în parteneriat cu Platforma Tineretului pentru Solidaritate Interetnică, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Consiliul Național al Tineretului din Republica Moldova (CNTM), Asociația Obștească “Inițiativa Pozitivă”, Asociația tineretului ucrainean “Zlagoda” și AO “Moldoway”,

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Parlament.md

Acum 24 ore
19:40
Chișinău, 14 noiembrie 2019 – Ion Ceban și-a depus demisia din funcția de deputat și, respectiv, Vicepreședinte al Parlamentului. Legislativul, în ședința plenară de astăzi, a luat act de demisia acestuia.Deputatul Ion Ceban, ales din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a renunțat la mandatul de parlamentar, în baza cererii de demisie depuse, fiind în incompatibilitate cu funcția de Primar general al municipiului Chișinău.
19:30
Chișinău, 14 noiembrie 2019 – Parlamentul Republicii Moldova a acordat, în ședința plenară de astăzi, votul de încredere asupra Programului de activitate și întregii liste a Guvernului în următoarea componență:Ion Chicu – Prim-ministru;Sergiu Pușcuță – viceprim-ministru, ministru al finanțelor;Alexandru Flenchea – viceprim-ministru pentru reintegrare;Anatol Usatîi – ministru al economiei și infrastructurii;
19:30
PREAMBUL Considerând statutul de guvern minoritar, instituit în scopul redresării situației precare în majoritatea domeniilor vieții social-economice din Republica Moldova, orizontul de timp al acestui Program se limitează la perioada pînă la alegerile prezidențiale din toamna anului 2020. Programul reflectă viziunea guvernului referitor la acțiunile cu caracter imediat, necesar de întreprins în următoarele săptămâni pentru a restabili funcționalitatea Administrației Publice Centrale,
13:40

13:30

Ieri
23:20
Chișinău, 13 noiembrie 2019 - Vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban și-a depus astăzi mandatul de deputat și a depus la Biroul Permanent demisia din funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova.  El a mulțumit tuturor colegilor din Parlament pentru colaborare și a exprimat speranța că buna cooperare va continua.  La 3 noiembrie curent, la alegerile locale generale, Ion Ceban a fost ales în calitate de primar general al municipiului Chișinău.
23:00
ora 10.00 – Parlamentul se va convoca în ședință plenară / Parlamentul Republicii Moldova. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  
17:10
Chișinău, 13 noiembrie 2019 - Vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban și-a depus astăzi mandatul de deputat și a demisionat din funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova.  El a mulțumit tuturor colegilor din Parlament pentru colaborare și a exprimat speranța că buna cooperare va continua.  La 3 noiembrie curent, la alegerile locale generale, Ion Ceban a fost ales în calitate de primar general al municipiului Chișinău.
16:50
ora 10.00 – Parlamentul se va convoca în ședință plenară / Parlamentul Republicii Moldova. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  
16:00
Chișinău, 13 noiembrie 2019 – Delegați ai Parlamentelor Moldovei, Georgiei și Ucrainei efectuează, în zilele de 13-15 noiembrie, o vizită la Washington, dedicată studierii controlului parlamentar asupra domeniului securității. Republica Moldova este reprezentată de deputații Igor Munteanu, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, și Arina Spătaru, membru al Comisiei administrație publică.Tematicile studiului vor viza rolul Parlamentului în sectorul securității;
14:50
Chișinău, 13 noiembrie 2019 – Președinta Secției moldovenești la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, deputata Maria Ciobanu va participa la cea de-a XXXII-a Sesiune a APF, Regionala Europa. Evenimentul va avea loc în perioada 14-15 noiembrie 2019, la Delémont, Confederația Elvețiană.În deschiderea sesiunii, participanții la eveniment vor fi salutați de Președintele Parlamentului Jura, Gabriel Voirol,
09:50

Mai mult de 2 zile în urmă
08:50

12 noiembrie 2019
15:10
ora 10.00 – Comisiile parlamentare se vor convoca în ședințe / Parlamentul Republicii Moldova. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  
14:10
 Chișinău, 12 noiembrie 2019 – Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, cu 63 de voturi ale deputaților.Moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură.Potrivit Articolului 118 din Regulamentul Parlamentului, în termen de cel mult 3 zile după adoptarea moțiunii de cenzură, Primul-ministrul va prezenta Preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.
13:00
 Chișinău, 12 noiembrie 2019 – Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, cu 63 de voturi ale deputaților.Moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură.Potrivit Articolului 118 din Regulamentul Parlamentului, în termen de cel mult 3 zile după adoptarea moțiunii de cenzură,
11 noiembrie 2019
22:40
ora 10.00 – Parlamentul se va convoca în ședință plenară / sala de ședințe plenare, Parlamentul Republicii Moldova. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  
22:20
 Chișinău, 11 noiembrie 2019 - Reforma justiției este în continuare susținută în Parlament, dar este important să fie făcută în interesul societății și să fie durabilă, dar nu în interesul unui partid sau a unei persoane, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Claus Neukirch, șeful misiunii OSCE în Republica Moldova.Președintele Parlamentului a reiterat deschiderea pentru conlucrare și păstrarea majorității parlamentare actuale.
21:10
Chișinău, 11 noiembrie 2019 - Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a înmânat Medalia Democrației și diplome mai multor oameni de știință care au realizări deosebite în activitatea de cercetare și au avut contribuții remarcabile la dezvoltarea științei din Republica Moldova.”În epoca noastră știința și cercetarea sunt motorul dezvoltării statului și societății. Impactul muncii oamenilor de știință este simțit de fiecare dintre noi.
19:50
Chișinău, 11 noiembrie 2019 – Reprezentanții Centrului Municipal de Tineret Chișinău au vizitat, astăzi, Parlamentul Republicii Moldova.Tinerii au participat la un tur ghidat în clădirea Legislativului, iar în sala ședințelor în plen au purtat discuții cu Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.Tematica discuțiilor a vizat implicarea tinerilor în procesul decizional.
16:30
ora 10.00 – Parlamentul se va convoca în ședință plenară / sala de ședințe plenare, Parlamentul Republicii Moldova. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  
16:10
 Chișinău, 11 noiembrie 2019 - Reforma justiției este în continuare susținută în Parlament, dar este important să fie făcută în interesul societății și să fie durabilă, dar nu în interesul unui partid sau a unei persoane, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Claus Neukirch, șeful misiunii OSCE în Republica Moldova.Președintele Parlamentului a reiterat deschiderea pentru conlucrare și păstrarea majorității parlamentare actuale.
15:10
Chișinău, 10 noiembrie 2019 – Pentru a celebra Ziua Internațională a Drepturilor Omului, marcată anual pe 10 decembrie, Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu PNUD, UN Women, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), a organizat astăzi un atelier de creație pentru 30 de tineri din diferite regiuni ale țării.  La inaugurarea evenimentului, participanții au fost salutați de deputatul Grigore Novac care a menționat că cetățenii nu trebuie să tolereze nici un fel de abuz,
15:00
Chișinău, 11 noiembrie 2019 - Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a înmânat Medalia Democrației și diplome mai multor oameni de știință care au realizări deosebite în activitatea de cercetare și au avut contribuții remarcabile la dezvoltarea științei din Republica Moldova.”În epoca noastră știința și cercetarea sunt motorul dezvoltării statului și societății. Impactul muncii oamenilor de știință este simțit de fiecare dintre noi.
13:50
Chișinău, 11 noiembrie 2019 – Reprezentanții Centrului Municipal de Tineret Chișinău au vizitat, astăzi, Parlamentul Republicii Moldova.Tinerii au participat la un tur ghidat în clădirea Legislativului, iar în sala ședințelor în plen au purtat discuții cu Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.Tematica discuțiilor a vizat implicarea tinerilor în procesul decizional.
09:10
Chișinău, 10 noiembrie 2019 – Pentru a celebra Ziua Internațională a Drepturilor Omului, marcată anual pe 10 decembrie, Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu PNUD, UN Women, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), a organizat astăzi un atelier de creație pentru 30 de tineri din diferite regiuni ale țării.  La inaugurarea evenimentului, participanții au fost salutați de deputatul Grigore Novac a menționat că cetățenii nu trebuie să tolereze nici un fel abuz,
8 noiembrie 2019
23:00
ora 11.30 – Președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adrian Lebedinschi va purta o discuție cu reprezentanții Centrului Municipal de Tineret Chișinău despre implicarea tinerilor în procesul decizional / sala de ședințe plenare, Parlamentul Republicii Moldova. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  
22:30
 Chișinău, 8 noiembrie 2019 - Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Moldova a înaintat moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului în contextul angajării răspunderii în fața Parlamentului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, înregistrat la Parlament în data de 6 noiembrie 2019 și a exprimat neîncrederea în  Guvernul Republicii Moldova investit.
22:00
 Chișinău, 8 noiembrie 2019 – Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la Procuratură. Respectivul proiect a fost prezentat în cadrul ședinței plenare de astăzi a Parlamentului.Potrivit inițiativei venite de la Guvern, Prim-ministrul va preselecta cel puțin doi candidați la funcția de Procuror General și va transmite lista și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor.
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.