Irak: Premierul anunţă remanierea guvernului şi pedepsirea vinovaţilor de reprimarea sângeroasă a protestatarilor

NewsIn, 10 octombrie 2019 10:00

Prim-ministrul irakian Adel Abdul Mahdi a anunţat miercuri o remaniere a guvernului său, declarând totodată trei zile de doliu naţional şi promiţând pedepsirea celor vinovaţi de împuşcarea protestatarilor, transmite Reuters. Autorităţile se tem că violenţele, în care au murit cel puţin 110 persoane, majoritatea lor demonstranţi antiguvernamentali, ar putea escalada în noi conflicte civile după doi ani de relativă stabilitate în Irak, după înfrângerea organizaţiei Stat Islamic în 2017. Protestele au izbucnit la Bagdad şi s-au extins în scurt timp în oraşele din sudul ţării. Este însă probabil ca nici reformele anunţate de guvern - printre care mai multe locuri de muncă, subvenţii şi locuinţe -, nici remanierea să nu-i liniştească pe irakieni, care cer, printre altele, o înnoire a clasei politice, nu reciclarea aceloraşi figuri compromise. 'Vom cere parlamentului să voteze mâine (joi, n.red.) modificări la ministere', a declarat Abdul Mahdi într-o conferinţă de presă, anunţând, de asemenea, că guvernul va transmite organelor judiciare pentru anchetă numele a sute de oficiali corupţi. Cel puţin 110 persoane au murit şi peste 6.000 au fost rănite în capitală şi în sudul ţării de când forţele de securitate au declanşat reprimarea demonstranţilor. Premierul Abdul Mahdi a afirmat că guvernul său nu a dat ordine să se tragă în manifestanţi. Miercuri, autorităţile au redeschis artera care conduce spre piaţa Tayaran din Bagdad, scena unor proteste însângerate în zilele trecute. Surse de poliţie citate de Reuters afirmă însă că represiunea a continuat în zone din est şi nord-vestul capitalei. Poliţia i-a fotografiat pe protestatari pentru a-i identifica şi aresta, au indicat sursele. Înalta Comisie pentru drepturile omului, organism irakian semi-oficial, a comunicat că în jur de 500 de persoane au fost puse în libertate din cele 800 reţinute săptămâna trecută. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a condamnat recentele violenţe şi i-a cerut premierului irakian să dea dovadă de maximă reţinere şi să răspundă nemulţumirilor protestatarilor, a comunicat diplomaţia americană.          sursa:agerpres.ro

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de NewsIn

Acum 8 ore
16:20
O fetiță nou-născută a fost descoperită îngropată de vie, în nordul Indiei. Bebelușul a fost găsit în viață de un sătean care-și îngropa propria fiică care murise la doar câteva minute după naștere. Bebelușul, care fusese așezat într-o groapă de 90 de centimetri adâncime, a fost transportat de urgență la spital, unde se recuperează. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a-i descoperi pe părinți, scrie BBC. „Încercăm să-i identificăm pe părinții bebelușului, dar suspectăm că acest incident s-a petrecut cu știința lor”. Potriviti poliției, fetița a fost descoperită întâmplător: “În timp ce săpau un mormânt pentru fiica lor decedată au găsit fetița, vie, într-un sicriu mic”. Dezechilibrul de gen din India este unul dintre cele mai grave din lume. Femeile sunt, de multe ori, discriminate, iar fetele sunt considerate “poveri financiare”, mai ales în comunitățile sărace. Potrivit unor organizații neguvernamentale, milioane de bebeluși de sex feminine au devenit victimele infanticidului.  
Acum 12 ore
12:50
În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră au depistat și ridicat două permise de conducere și un buletin românesc, toate cu semne de falsificare. Primul caz a fost înregistrat în punctul de trecere Leușeni, când polițistul de frontieră a observat că permisul de conducere moldovenesc, prezentat de către un șofer de 32 de ani, nu corespunde după formă și fon unui act original. Verificările adiționale au confirmat că documentul era fals. Tânărul din Hâncești a declarat că permisul l-a obținut prin intermediul unei persoane necunoscute, pe care a identificat-o de pe un site de anunțuri.  Ba mai mult, cercetările ulterioare au scos la iveală și faptul că permisul de conducere original i-a fost ridicat acum 3 ani de către poliție, în urma depistării acestuia în stare de ebrietate la volan. Un alt caz a fost înregistrat în punctul de trecere Sculeni, unde a fost descoperită o carte de identitate românească, care ar fi eliberată pe numele unui locuitor al raionului Ștefan Vodă, cu premise de contrafacere.  Persoana documentată s-a prezentat în calitate de pasager al unei curse Franța – Moldova. În urma unui control suplimentar asupra bărbatului de 45 de ani și a bunurilor acestuia, în geanta de mână s-a depistat buletinul românesc falsificat.  La audieri bărbatul a declarat că și-a perfectat documentul în cauză pentru a se putea încadra ușor în câmpul muncii într-o țară europeană. Șirul ilegalităților îl încheie un locuitor al satatului Avdarma, raionul Comrat, care a încercat să ascundă la controlul trecerii frontierei de stat prezența unui permis de conducere falsificat.  În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au suspus unui control suplimentar cetățeanul moldovean, care era pasager al unei rute de ocazie.  Ca urmare, în portmoneul acestuia s-a depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile moldovenești pe numele persoanei aflate în PTF.  Deși, documentul vizual nu prezenta bănuială de contrafacere, cercetarea minuțioasă cu tehnica din dotare au evidențiat mai multe elemente definitorii ale actului care erau falsificate. În cele din urmă, conaționalul de 35 de ani a recunoscut că acum 10 ani a intrat în posesia permisului, după ce l-a procurat contra sumei de 170 de euro. În toate cazurile, documentele false au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii și luării măsurilor legale ce se impun.
12:40
Cercetătorii ruşi care studiază apele din zona arctică susţin că au descoperit cele mai puternice jeturi de metan din istoria analizelor, scrie CNN. Igor Semiletov, şeful misiunii care cuprinde 65 de oameni de ştiinţă ce întreprind o călătorie de cercetare de 40 de zile, a declarat pentru televiziune că au fost găsite în aerul de peste Marea Siberiei de Est cantităţi de metan de peste 9 ori mai mari decât media globală. Metanul este un gaz puternic, cu potenţial mai mare de a influrnţa încălzirea globală decât dioxidul de carbon. Nivelurile de metan găsite de echipa lui Semiletov în aer erau „extrem de ridicate”, după cum a mai spus omul de ştiinţă. „Nimeni nu a mai detectat aceste concentraţii”. Semiletov, profesor la Universitatea Politehnică Tomsk din Siberia, a spus că echipa a studiat peste 60 de locuri în care era cunoscut că există emisii de metan. Fiecare zonă diferă ca mărime. Unele se întind pe 100 de metri pătraţi, altele, pe 1 kilometru pătrat. Când dârele de metan ajung la suprafaţa apei, aceasta pare că fierbe. Cercetătorii au luat mostre din aerul de deasupra coloanelor de bule pentru a determina cât metan iese din apă şi în ce măsură poate afecta atmosfera. În călătorii anterioare, Semiletov a spus că a găsit metan în proporţie de 3, 4 şi 5 părţi pe milion în aceste zone, cu mult peste media concentraţiei de metan din atmosferă (de 1,7 părţi pe milion). În această recentă călătorie, unele măsurători au demonstrat 16 părţi pe milion. Semiletov a precizat că în ultimii 15 ani a întreprins 30 - 35 de expediţii, însă în aceasta au avut parte de suprize. El este de părere că emisiile de metan cresc. În 2010, Igor Semiletov şi Natalia Shakhova au tras un semnal de alarmă printr-un articol publicat în revista Science privind faptul că permafrostul subacvatic din zona arctică s-ar putea topi şi emana metan în ocean. Înainte de asta, cercetătorii considerau solul îngheţat ca barieră esenţială impermeabilă.  O emanaţie de 1% ar putea avea impact asupra atmosferei. „Este foarte important să studiem modificarea în mărime a fisurilor”, a spus Semiletov. În opinia lui, creşterea emanaţiilor de metan a avut o „contribuţie semnificativă” la încălzirea globală, „dar nu catastrofică”. Echipa de oameni de ştiinţă este aşteptată să revină pe uscat la finalul lunii octombrie, pentru a procesa datele. „Asta este dincolo de consideraţiile geo-politice. Trebuie să ne gândim cum să ne combinăm eforturile pentru a studia asta, pentru că afectează pe toată lumea”, a mai spus Semiletov.
12:40
Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS) a elaborat un tabel cu ocazia zilei orașului Chișinău. Potrivit datelor statistice oferite de BNS în anul 2018 pe 14 octombrie în orașul Chișinău s-au născut 16 copii, au decedat 12 persoane și au fost oficiate 5 căsătorii. În ajunul Zilei Orașului Chișinău BNS a decis să eleboreze un tabel cu cele mai importante date statistice despre locuitorii municipiului Chișinău care au avut loc pe parcursul anului 2018.     sursa: stiri.md
11:10
Restricții de circulație de Hramul oraşului Chișinău. Traficul rutier pe bulevardul Ştefan cel Mare va fi suspendat în perimetrul străzilor Ismail şi Mihai Viteazul. Potrivit autorităţile municipale, interdicţiile au intrat în vigoare de duminică seara, de la ora 22:00 şi vor rămâne în vigoare până în 15 octombrie, ora 6:00. În aceste condiţii şoferii sunt îndemnaţi să ţină cont de semnalizarea rutieră temporară şi să manifeste toleranță în trafic. Şi transportul public va circula, astăzi, după un orar special. Troleibuzele vor merge pe strada Bucureşti în perimetrul străzilor Ismail şi Mihai Viteazu, iar autobuzele şi microbuzele vor fi redirecţionate pe străzile adiacente, în funcţie de itinerarele lor. Şi oamenii legii vor fi la datorie pentru a asigura ordinea publică. Echipaje ale agenţilor de patrulare vor staţiona şi în cele mai aglomerate intersecţii pentru a fluidiza traficul. Circulaţia transportului public de Hramul oraşului Chişinău Primăria municipiului Chişinău informează că în ziua de 14 octombrie 2019, când se marchează Hramul oraşului Chişinău, va suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Ismail – Mihai Viteazul, în legătură cu organizarea pe bulevardul central al capitalei a manifestărilor cultural-artistice consacrate sărbătorii. Astfel, începând cu 13 octombrie, ora 22:00, până pe 15 octombrie, ora 06:00, circulaţia transportului public care traversează bulevardul central al orașului va fi redirecţionată pe străzile adiacente, după cum urmează. Troleibuze Troleibuzele de pe rutele nr. 1, nr. 5, nr. 8 și nr. 22 în direcţia Gării – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile A. Șciusev, Bucureşti, Ciuflea şi în continuare pe traseele stabilite; în direcţia Pieţei Dimitrie Cantemir - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Șciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, Piaţa Dimitrie Cantemir şi în continuare pe traseele stabilite; Troleibuzele de pe ruta nr. 4 în direcţia Gării – de pe str. A. Șciusev pe străzile Bucureşti, Ciuflea, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi în continuare pe traseul stabilit; în direcţia Buiucani – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit; Itinerarul rutei nr. 2 se modifică după cum urmează: de pe str. Gheorghe Asachi pe străzile Pan Halippa, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseul stabilit; Itinerarul rutelor nr. 7, 10, 12 și 25 din sectoarele Ciocana şi Râşcani se scurtează până la str. Albișoara (stația „Circul”); Itinerarul rutelor nr. 20, 30 și 31 se scurtează până la str. Ismail; Itinerarul rutei nr. 29 se modifică după cum urmează: de pe str. Petricani pe străzile Mihai Viteazul, Columna; H. Coandă, Piaţa Dimitrie Cantemir, Calea Ieșilor (întoarcerea la Parcul ,,Alunelul”), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazul şi în continuare pe traseul stabilit; Itinerarul rutei nr. 32 se scurtează până la str. Columna; Itinerarul rutei nr. 34 se modifică după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe străzile A. Şciusev, Bucureşti, Tighina, M. Kogălniceanu, Ismail, București, A. Şciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, Piaţa Dimitrie Cantemir şi în continuare pe traseul stabilit; Itinerarul rutei nr. 36 se scurtează până la str. București; Ruta nr. 24 se suspendă. Autobuze Itinerarul rutei nr. 5 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Ciocana - de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe străzile Ismail, pe străzile Alexandru cel Bun, A. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit; în direcția sectorului Botanica – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni pe străzile Columna, Ismail, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Ciuflea și în continuare pe traseul stabilit; Itinerarul rutelor nr. 9 și nr. 46 se stabileşte pe str. Bucureşti în ambele direcţii; Itinerarul rutei nr. 11 se modifică după cum urmează: de pe str. Tighina pe străzile Columna, Ismail, București, Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni și în continuare pe traseul stabilit; Ruta nr. 26 se stabilește pe str. Albișoara în ambele direcții. Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.
Acum 24 ore
10:50
Aureliu Cincilei și Ion Sturzu, viceguvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei, ar putea fi revocați din funcții în următoarele zile. Motivul ar fi că au activat în perioada când a avut loc frauda bancară și nu au luat măsurile necesare pentru a o preveni și investiga. Recomandarea de revocare din funcție a celor doi bancheri este inclusă în proiectul de hotărâre cu privire la Raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare. BNM a dus "o politică dubioasă în raport cu Banca de Economii" În document nu este specificat care ar fi vina celor doi viceguvernatori, dar se menționează faptul că Banca Națională a dus "o politică dubioasă în raport cu Banca de Economii"."Comisia consideră că Banca Naţională a avut un rol special şi important în crearea unei panici artificiale în jurul Băncii de Economii în contextul evenimentelor din anii 2013-2014", se precizează în raport.  De notat că cei doi bancheri au fost numiţi viceguvernatori pe 12 iulie 2013, când situaţia de la BEM deja era una extrem de gravă şi practic era decisă acceptarea de către Guvern a cedării pachetului majoritar de la această instituţie financiară. Ca urmare, controlul asupra BEM a trecut la afaceristul Ilan Şor. Totuşi, ei erau în funcţie exact în perioada când s-a ajuns la punctul culminant în frauda bancară, adică în 2014 şi în special la finele anului. Alexandru Slusari, preşedintele Comisiei de anchetă, a declarat pentru Mold-street.com că pentru cele ce s-au întâmplat în sistemul bancar în perioada 7-27 noiembrie 2014, "toată conducerea BNM poartă răspundere".  Cine le poate lua locul Deputatul socialist Vladimir Golovatiuc, membru al Comisiei de anchetă şi unul dintre potenţialii noi viceguvernatori, a precizat pentru Mold-street.com că cei doi viceguvernatori au fost responsabili de supravegherea bancară în acea perioadă.  El însă nu a comentat informaţia privind posibila numire a sa în funcţia de viceguvernator.  Vladimir Golovatiuc, este deputat socialist, iar anterior a lucrat la BNM. Al doilea candidat la funcţia de guvernator ar putea să fie din partea Blocului ACUM. Aici însă lucrurile nu sunt tocmai clare şi nu există deocamdată nici o candidatură. Am încercat să obţinem şi un comentariu de la viceguvernatorul Ion Sturzu, dar el nu a răspuns.  Se clatină fotoliul lui Armaşu? De altfel, în ultimele săptămâni se vehicula şi despre o posibilă revocare din funcţia de guvernator a lui Octavian Armaşu, fost ministru al Finanțelor, dar aici se opune Fondul Monetar Internaţional, pentru a menţine independenţa BNM. În consecinţă, o decizie în acest sens a fost amânată. În plus, Armaşu nu era în funcţie când s-a produs furtul miliardului. Surse din cadrul coaliţiei de la guvernare spun că deocamdată funcţia de guvernator nu este obiect de negocieri şi nu va fi pusă pe agendă Parlamentului. Viceguvernatorul care ţine trei milioane de lei acasă, dar nu în bănci Aureliu Cincilei a fost numit viceguvernator și membru al Consiliului de administraţie (actual Comitetul executiv) al Băncii Naționale pe 12 iulie 2013.  La data numirii în funcție, Aureliu Cincilei avea peste 22 ani experiență în sectorul economic și bancar. Înainte de a deveni viceguvernator al BNM, a ocupat funcția de președinte al EuroCreditBank timp de 9 ani (2004-2013). Din octombrie 2016 şi până în decembrie 2018 a fost suspendat din funcția de viceguvernator și desemnat ca președinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank, după ce la această bancă s-au constatat activități concertate a unui grup de persoane (afiliate lui Veaceslav Platon) ce dețineau o cotă de 63,89% din capitalul social al băncii, fără permisiunea BNM. Soţia sa, Ruxanda Glavan, a fost ministru al Sănătăţii (2015-2017), iar acum e deputat ales pe listele Partidului Democrat, fapt ce nu contribuie la încrederea în viceguvernator din partea actualei coaliţii de guvernare. Curios este că în declaraţia de avere depusă la CEC, Ruxanda Glavan declară că împreună cu soţul au în numerar circa 3 milioane de lei, în timp ce pe conturile bancare se adună doar circa 100.000 de lei. Motivul pentru care cei doi soţi nu ţin banii pe conturi bancare este evident. De la Curtea de Conturi la BNM Al doilea viceguvernator Ion Sturzu, a fost numit viceguvernator, membru al Consiliului de administraţie (actual Comitetul executiv) al BNM la fel pe 12 iulie 2013.  El avea peste 26 de ani de experiență în sectorul economic și financiar, fiind șef al Direcției impozite indirecte, apoi șef adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, iar în anul 2008 a ocupat o scurtă perioadă funcția de viceministru al finanțelor. Înainte de a deveni viceguvernator al BNM, a ocupat funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova (2011-2013). Unul dintre rapoartele Curţii de Conturi din acea perioadă, prezentat în februarie 2012 a fost dedicat Băncii de Economii, respectiv era la curent cu anumite fenomene ce aveau loc la această instituţie.  Menţionăm că mandatul celor doi viceguvernatori expiră peste nouă luni. Cum vor contribui aceste mutări la schimbarea situaţiei din sistemul bancar şi mai ales cum pot contribui la recuperarea miliardului se va vedea mai târziu. Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, instituţia este condusă de un Comitet executiv format din 5 membri și de un Consiliu de supraveghere format din 7 membri.         sursa: mold-street.com  
10:50
Republica Moldova ocupă locul 86, cu 2 trepte mai sus comparativ cu 2018, în topul celor mai competitive 141 de state ale lumii, în timp ce la vârful clasamentului Singapore a devansat SUA, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF). În ceea ce privește Republica Moldova, țara noastră ocupă locul 86, din 141 de state analizate. Criteriile luate în calcul țin, printre altele, de eficiența pieței muncii, a celei financiare sau de politicile guvernamentale propuse și implementate, transmite Știri.md. Înaintea Republicii Moldova se află state precum Cehia (locul 32), Polonia (37), Slovacia (42), Rusia (43), Ungaria (47), Bulgaria (49), România (51), Grecia (59 puncte), Turcia (61), Serbia (72).  În ediţia din acest an, războaiele comerciale demarate de preşedintele Donald Trump au făcut ca Statele Unite ale Americii să piardă poziţia de campion al lumii în termeni de competitivitate. Cu un scor de 83,7 puncte, SUA se situează pe poziţia a doua, fiind devansate de Singapore, care a obţinut un scor de 84,8 puncte. Hong Kong a urcat patru poziţii şi se situează pe locul al treilea cu un scor de 83,1 puncte. WEF subliniază însă că datele pentru raportul din acest an au fost strânse înainte de protestele care destabilizează de mai multe săptămâni fosta colonie britanică. Urmează în ordine, Olanda, Elveţia, Japonia, Germania, Suedia, Marea Britanie şi Danemarca. La polul opus, pe ultimele locuri ale clasamentului se situează Republica Democrată Congo, Yemen şi Ciad. "Una din principalele îngrijorări în prezent este capacitatea redusă a guvernelor şi băncilor centrale de a utiliza politica monetară pentru a stimula creşterea economică. Acest lucru face şi mai importantă adoptarea de politici destinate creşterii competitivităţii pentru a stimula productivitatea, a încuraja mobilitatea socială şi a reduce inegalitatea veniturilor", a declarat Saadia Zahidi, autorul raportului şi membru în boardul WEF. Forumul Economic Mondial (WEF), care reuneşte în fiecare an în staţiunea de ski Davos elita politică şi economică a lumii, publică începând din 1979 un clasament al celor mai competitive naţiuni ale lumii în termeni de productivitate şi creştere pe termen lung.  Raportul măsoară competitivitatea pe o scară de la zero la 100 pe baza unor indicatori precum infrastructura, sănătatea, piaţa muncii, sistemul financiar, calitatea instituţiilor publice şi deschiderea economică.     sursa: agerpres.ro
10:40
Avioane militare ruse au bombardat pe 5 mai, într-un interval de 12 ore, patru spitale în zone controlate de rebeli din Siria, potrivit ediţiei de duminică a cotidianului New York Times, relatează AFP şi agerpres. Aceste atacuri, pe care ziarul american le-a atribuit Moscovei susţinând că se bazează pe înregistrări radio ruseşti, date culese de observatori ai traficului aerian şi relatări ale unor martori, fac parte dintr-o campanie mai amplă de bombardare a spitalelor dusă de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, notează New York Times. Potrivit anchetei ziarului, una dintre localităţile vizate de aceste raiduri ruseşti este Spitalul chirurgical Nabad al-Hayat din provincia Idleb (sud). Atacat de trei ori din 2013, acest centru medical a fost mutat într-un complex subteran. El a fost evacuat cu trei zile înainte de atac ca urmare a unor informaţii privind un bombardament iminent. Totuşi, potrivit New York Times, un controlor de la sol a comunicat coordonatele spitalului pilotului, care a confirmat după câteva minute că a reperat ţinta. Controlorul a dat apoi undă verde pentru atac şi, în acelaşi timp, un observator însărcinat cu avertizarea populaţiei civile în caz de raid a reperat o aeronavă rusă care survola zona. Jurnaliştii au filmat apoi trei bombe care explodau pe spital, notează sursa citată. În următoarele 12 ore, alte trei instituţii din zonă – spitalele Kafr Nabl şi Kafr Zita şi spitalul de pediatrie Al Amal – au fost bombardate într-un scenariu similar, a adăugat ziarul citat. Cele patru spitale comunicaseră coordonatele lor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a fi incluse pe o listă cu obiective care să fie ocolite de atacuri aeriene, precizează New York Times. Bombardarea intenţionată a spitalelor este considerată crimă de război de dreptul internaţional. Rusia şi Siria au dezminţit mereu că au vizat instalaţii civile, dând asigurări că nu intenţionează să atace decât grupări ”teroriste”.
10:30
60% din contingentul preferențial la importul de carne din UE, va fi distribuit în exclusivitate procesatorilor, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern cu privire la modul de administrare a contingentului tarifar la importul de carne. De asemenea se propune stabilirea unui mecanism de distribuire a cotei alocată în baza Anexei XV-D din Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte și Uniunea Europeană, pe de altă parte: Câte 30% din cota preferențială anuală se va aloca, în baza principiului „primul venit – primul servit”, exclusiv procesatorilor de carne din Republica Moldova. Importul de carne proaspătă sau refrigerată  Lista procesatorilor de carne care vor beneficia de această facilitate va fi stabilită semestrial de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care o va prezenta Serviciului Vamal. Totodată, pentru asigurarea calității înalte a produselor, se propune alocarea a 30% din contingentul respectiv pentru importul de carne proaspătă sau refrigerată și 30% - pentru carnea congelată. "În condițiile actuale, la import predomină carnea congelată, care poate fi stocată pentru o perioada mai mare de timp și realizată la prețuri mari (de către traderi) în perioada când se înregistrează deficit de materie primă pe piața internă, sau cota preferențială de import este epuizată", susţin autorii proiectului. Gestionarea contingentului tarifar la importul de carne din Uniunea Europeană va fi asigurat de Vamă prin intermediul sistemului „Asycuda WORLD”. Proiectul a fost elaborat ca urmare a unor sesizări din partea mediului de afaceri, privind fluctuația nejustificată a prețurilor la carne (materie primă) precum și la utilizarea unor practici neloiale din partea traderilor in procesul de import și realizare a cărnii (preponderent porc și pui), asociațiile de business au parvenit cu propunerea de a elabora un mecanism de distribuire a contingentelor tarifare preferențiale la importul de carne de pasăre și porc din UE. Autorităţile speră că astfel producătorii de mezeluri vor fi asiguraţi cu materie primă suficientă, în condiții echitabile. Cine beneficia până acum de cotele de import din UE De exemplu pentru carnea de porc din UE cota de import constituie 4.000 de tone pe an, care se epuizează la mijlocul anului. Încă 4.000 de tone pentru Moldova constituie cota de carne de găină importată din UE. În consecință în fiecare an pe piață se atestă un deficit a materiei prime de calitate înaltă, ceea ce duce la creșterea prețurilor la carne și produsele din carne. Principalii beneficiari ai acestei cote sunt companii intermediare, care arareori se ocupă de procesarea cărnii și care încă din anul 2007 au monopolizat domeniul, dar și companii din regiunea transnistreană. Potrivit unor date neoficiale grupul Sheriff, controlat de miliardarul transnistrean Victor Gușan, a ajuns în anii 2018 și 2019 unul dintre principalii trei importatori de carne fără taxe din UE în Republica Moldova. Potrivit datelor oficiale în 2018 în total în Republica Moldova activau 52 de companii de fabricare a produselor din carne și mezeluri.     sursa: mold-street.com
10:20
Procurorii DIICOT și polițiștii au ridicat 20 de kilograme de heroină cu o valoare pe piață de 1,5 milioane de euro, în urma investigațiilor într-un dosar de trafic de droguri în care sunt cercetați un cetățean român și trei din Republica Moldova. La razie a fost găsită și valută. În urma unei operațiuni desfășurate în București, Constanța, Ialomița și Călărași, procurori DIICOT structura centrală, împreună ofițeri de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București efectuează cercetări față de un cetățean român și trei din Republica Moldova pentru trafic de droguri de risc și trafic internațional de droguri de mare risc. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că suspecții, membrii unui grup infracțional organizat, au livrat droguri de mare risc (heroină) în România, prin intermediul unei firme de transport persoane, pe ruta Istanbul – Chișinău, în vederea comercializării pe raza municipiului București și a județelor limitrofe”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă. Anchetatorii au confiscat 20 de kilograme de heroină, valoarea de piață a drogurilor fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro. Totodată, au fost ridicate și indisponibilizate sumele de 19.990 de euro, 784 dolari, 2.125 de lire turcești, 2.087 de lei moldovenești și 2.580 de lei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.  
10:00
Un deținut care își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr.2 - Lipcani ar fi incendiat intenționat instituția în care se află. Incendiul a avut loc sâmbătă, 12 octombrie. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) individul a dat foc la o încăpere auxiliară dintr-un sector de detenție a instituției. Din explicațiile deținutului implicat, fapta lui a fost doar o formă de protest asupra încheierii instanței de judecată în privința condamnării sale. ANP a inițiat o anchetă internă pe marginea acestui caz pentru a stabili circumstanțele producerii cauzei. În urma incendiului nu au avut de suferit vreun deținut sau funcționar al instituției.     sursa: stiri.md
09:50
Locuitorii şi oaspeţii Capitalei sărbătoresc astăzi Hramul oraşului Chişinău. Cu această ocazie, autorităţile au pregătit o serie de acțiuni și manifestări cultural-artistice dedicate sărbătorii. Evenimentele încep la ora 08:00, cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt, după care la Catedrala Mitropolitană "Naşterea Domnului" va fi oficiată liturghia de hram. Inaugurarea oficială a sărbătorii va avea loc la ora 10 şi jumătate, în scuarul Catedralei Metropolitane "Naşterea Domnului", şi va dura o oră. Până la 18:30, în centrul Capitalei, vor fi organizate diverse expoziţii, activităţi culturale pentru copii, adulţi şi persoane în etate. Începând cu ora 16:40 va începe programul de divertisment "Odă Chişinăului", susţinut de formaţia "Avante" împreună cu interpreții Victoria Lungu, Lidia Botezatu, Radu Dolgan şi alţii. De la ora 18:00 va fi organizat spectacolul tematic "Chişinău, oraşul meu", cu participarea interpreților: Iurie Sadovnic, Geta Burlacu, formația "BRIO SONORES", Cornelia Ștefăneț, Corina Țepeș, Costi Burlacu şi Ana Cernicova. La ora 20.00, pe scenă va urca orchestra municipală de muzică populară condusă de frații Vasile și Vitalie Advahov. Alături de ei vor evolua Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Maria Iliuț, Adriana Ochișanu, Vali Boghean, Igor Cuciuc, Tatiana Martin, Olesea Olteanu, Iulian Corochi şi Ansamblul etnofolcloric "Plăieșii". Surpriza din acest an este fanfara din România, "Ciocîrlia", şi artiştii de peste Prut, Andra şi Fuego. Seara va culmina cu un show de focuri de artificii. Sărbătoarea dedicată Hramului oraşului Chişinău a fost stabilită în 1995, după renovarea Catedralei Mitropolitane "Naşterea Domnului". În această zi, creştinii prăznuiesc sărbătoarea religioasă "Acoperământul Maicii Domnului". Ziua oraşului Chişinău este marcată însă în data de 17 iulie. Prima atestare documentară a oraşului apare într-un hrisov din 17 iulie 1436.
09:40
Alertă la Priștina, unde alegerile parlamentare din Kosovo au fost umbrite de un atentat neobişnuit. Cel puţin 20 de persoane au ajuns la spital cu iritaţii şi probleme respiratorii, după ce au deschis urnele de vot la sediul Biroului Electoral Central, iar un abur misterios a inundat încăperea. Potrivit oficialilor, ar fi fost vorba despre un atentat cu gaze, însă poliţia nu a dat informaţii despre substanţele chimice folosite. Fosta provincie sârbă a trecut printr-o rundă de alegeri în urmă cu o săptămână. Dar, din cauza unor suspiciuni de fraudă, instanţa a cerut renumărarea anumitor voturi.
Ieri
09:30
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea sâmbătă a unui hotel în construcţie în centrul oraşului New Orleans (statul Louisiana), au anunţat autorităţile americane, citate de AFP. Echipele de salvare au acordat asistenţă altor 19 persoane, potrivit şefei serviciilor de urgenţă din New Orleans, Emily Nichols. Una dintre acestea a refuzat internarea, dar celelalte 18 au fost spitalizate şi se află în stare stabilă, a explicat ea. "Deocamdată, trei persoane sunt date dispărute şi un mort a fost confirmat", a declarat presei şeful pompierilor din acest oraş din sudul Statelor Unite, Timothy McConnell. Partea din clădire care se ridica de la etajul şase la etajul opt s-a prăbuşit, a adăugat el, subliniind că situaţia este "în continuare foarte periculoasă" cu un "imobil instabil". Pe fotografiile publicate online de pompieri, se observă partea superioară a clădirii prăbuşită. Hotelul este situat la intrarea în "French Quarter", cartier turistic foarte vizitat în centrul oraşului New Orleans. Hard Rock Hotel s-a prăbuşit parţial la primele ore ale dimineţii de sâmbătă şi pompierii au dispus evacuarea unor clădiri din imediata vecinătate a acestuia, potrivit AFP.
Mai mult de 2 zile în urmă
11:20
Un câine pitbull a murit în timp ce încerca să protejeze copiii unei familii americane din Florida de un șarpe veninos, informează CNN.   Zeus, un pitbull de 9 luni, a murit după ce s-a luptat cu un șarpe coral în curtea familiei, unde se mai aflau doi din cei patru copii ai familiei. Unul dintre copii, Oriley, un băiat de 10 ani, se juca în curte, în momentul în care câinele pitbull s-a năpustit brusc spre el. Câinele a trecut însă de el și a atacat ceva ce, la prima vedere, părea a fi o frânghie dar care, în realitate, s-a dovedit a fi un șarpe coral. În timp ce câinele se lupta cu șarpele în iarbă, un alt băiat, de 11 ani, tocmai ieșise în curte pentr a-i aduce apă câinelui. În acel moment, pentru a ține șarpele la distanță de copii, pitbull-ul a încercat să strivească șarpele cu propria sa greutate. În cele din urmă, câinele Zeus a decapitat, practic, șarpele. În timpul luptei, pitbull-ul a fost, însă, mușcat de patru ori. Părinții au dus pitbull-ul de urgență la o clinică veterinară din zonă, unde i s-a administrat pe loc ser ani-venin. Din păcate pentru câine, era prea târziu. Zeus nu a mai putut fi salvat și a murit a doua zi. „Am început să plâng”, a spus Gary Richardson, tatăl copiilor. „Copiii s-au trezit și ei și, când m-au văzut, au început să plângă și ei”, a spus Gary, care a adăugat că îl consideră pe Zeus „un erou”. „Dacă nu ar fi fost el, e foarte posibil ca unul dintre copiii mei să nu mai fi fost în viață”.
11:10
Un proiect lege pentru modificarea Constituției este propus pentru consultări publice. Acesta urmărește atingerea obiectivului în ceea ce privește termenul inițial de numire a judecătorilor și selectarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, precum și concretizarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în procesul de autoadministrare a sistemului judecătoresc, componenței și competențelor acestuia, transmite IPN. Modificările propuse se referă la faptul că judecătorii vor fi numiți în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă, de către președintele Republicii Moldova, la propunerea CSM. Judecătorii pot avea doar imunitate funcțională în condițiile legii.  CSM care este garantul independenței autorității judecătorești, va fi consultat obligatoriu în procesul de bugetare al instanțelor judecătorești. Potrivit Ministerului Justiției, proiectul de lege va consolida independența, responsabilitatea, imparțialitatea, eficiența și transparența sistemului judecătoresc. Un proiect de lege pentru modificarea Constituției similar în partea ce ține de reforma sistemului judecătoresc a fost înregistrat în Parlament în ianuarie 2018.  „Din considerentul neadoptării Legii constituționale timp de un an de la prezentarea inițiativei de modificare, propunerea a fost declarată nulă. Dar, având în vedere importanța și valoarea propunerilor de revizuire a Constituției, Ministerul Justiției a demarat din nou procedura creației legislative”, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Proiectul legii constituționale a fost avizat de Comisia de la Veneția. În Opinia sa din 19 martie 2018, a calificat drept binevenite propunerile de modificare a Constituției, având drept obiectiv îmbunătățirea independenței și eficienței sistemului judecătoresc.  
11:10
Premierul britanic Boris Johnson va cere parlamentului să susţină orice fel de acord privind Brexitul pe care va reuşi să-l obţină din partea Uniunii Europene, a relatat sâmbătă publicaţia britanică The Times, citată de Reuters. Johnson va introduce o moţiune sâmbătă care ar urma să fie supusă la vot de legiuitori şi în care le va cere acestora să sprijine orice înţelegere pe care el va reuşi s-o obţină din partea Uniunii Europene la summitul din 17-18 octombrie, alături de termenii legii Benn, care îl obligă să încerce să obţină o nouă amânare a Brexitului în lipsa unui acord, a relatat sursa citată. Uniunea Europeană a acceptat vineri să înceapă negocieri intense cu Regatul Unit pentru a încerca să depăşească blocajul cu privire la Brexit. Săptămâna viitoare, liderii UE se vor întâlni în cadrul unui summit la Bruxelles, în cadrul căruia ambele părţi speră că se va putea finaliza un acord.           sursa: agerpres.ro
11:10
Pe 11 octombrie în mai multe țări este marcată Ziua Internațională a Fetelor. Evenimentul are drept scop recunoașterea drepturilor și problemelor cu care se confruntă fetele din diverse grupuri etnice și regiuni ale globului. Un studiu al Organizației Națiunilor Unite arată că fetele rome sunt printre grupurile cele mai vulnerabile, confruntându-se cu diferite forme de violență, dar și cu inegalitate în viața socială, economică și politică. Acestea sunt victime duble ale discriminării – atât pe criteriu de etnie, cât și pe criteriu de gen, fapt care le îngrădește substanțial accesul la drepturile fundamentale ale omului. În context, Rețeaua Femeilor și Fetelor Rome din Moldova a realizat un proiect foto în care doamnele şi domnişoarele roagă să fie auzite și susţinute. Acțiunea își propune sensibilizarea și solidarizarea societății referitor la problemele cu care se confruntă acestea. Fotografiile au fost realizate în cadrul proiectului internațional „Roma Women’s Power”, cu susținerea Deaconess Foundation Finlanda.
11:10
Echipa națională de fotbal a suferit vineri, 11 octombrie, înfrângere (0-1) în meciul din deplasare disputat cu selecționata Andorrei în preliminariile Campionatului European 2020, relatează MOLDPRES. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 63 de Vales. Echipa moldoveană a încheiat întâlnirea în inferioritate numerică, după eliminarea din teren a lui Gînsari pentru al doilea cartonaș galben. Naționala a evoluat în următoarea componență: Alexei Koşelev, Oleg Reabciuk, Veaceslav Posmac, Artur Ioniţa, Maxim Mihaliov (Alexandru Dedov, 72), Eugeniu Cebotaru, Radu Gînsari, Anatolie Prepeliță, Alexandru Suvorov, Alexandru Boiciuc, Dinu Graur. În întâlnirile precedente disputate cu selecționata Andorrei, echipa moldoveană a obținut patru victorii și a încheiat o partidă la egalitate. Obiectivul trasat în fața antrenorului Semen Altman de Federația națională a fost să obțină 6 puncte în meciurile programate. Până în prezent, aceasta a suferit numai înfrângeri.
11:00
Acrița americană Jane Fonda a fost arestată vineri, în timp ce participa la protestul față de schimbările climatice care avea loc la Washington. În vârstă de 81 de ani, actrița a fost filmată în timp ce se afla sub escorta poliției. Ea protesta în fața clădirii Congresului, alături de Oil Change International, o organizație care pledează pentru energie curată, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.  Împreună cu ea au mai fost reținute 15 persoane, toate fiind acuzate de blocarea circulației. Actrița anunțase că se va implica în proteste și a spus că se simte inspirată de „mișcarea incredibilă pe care au creat-o tinerii”.  S-a mutat la Washington pentru „a fi mai aproape de epicentrul luptei pentru climă” și are de gând să protesteze în fiecare vineri, până în ianuarie, pentru a cere acțiuni concrete împotriva schimbărilor climatice. Actrița este cunoscută pentru activismul ei. Luna trecută a fost văzută la acțiunile cu ocazia grevei climatice din Los Angeles.  În 2016, a protestat de Ziua Recunoștinței față de construcția unei conducte petroliere în Dakota. A sprijinit, de asemenea, mișcarea Panterele Negre, un grup politic radical, care militează pentru patrule cetățenești înarmate care să monitorizeze comportamentul poliției în Oakland.  sursa:digi24.ro  
11:00
Mașina care se conduce singură este la un kilometru distanță să iasă în trafic. Se fac teste pentru condus în siguranță, fără șofer. Și multe modele noi sunt dotate cu senzori și camere video, ca să poată face o serie de manevre, fără comenzi date de om. Parchează singure, frânează sau chiar ocolesc un obstacol, transmite Știri.md cu referire la protv.ro. În aglomerația din oraș sau la drum lung, această mașină controlează cu ajutorul unui pachet de senzori, ultrasunete și camere video aproape toate acțiunile. Alex Șeremet, reprezentantul unui producător auto: „Urmărește marcajele stânga-dreapta. Pot să văd că detectează mașini stânga-dreapta. Ține singură banda. Mașina poate inclusiv să intervină asupra direcției, în cazul în care vreau să schimb banda fără să semnalizez.” Producătorul s-a asigurat și că șoferul este totuși atent la drum, chiar dacă mașina a preluat mare parte din comenzi. O cameră cu infraroșu urmărește în permanență privirea șoferului. Reprezentant: „Nu mă mai uit în față, mașina a oprit. Sistemul nu o să mai pornească atât timp cât eu nu mă uit înainte.” Iar cei care au emoții la parcare, pot lăsa mașina să facă singură manevra. Între timp, producătorul acestui autoturism testează pilotul automat permanent, adică mașina care se conduce complet singură. Opțiunea ar urmă să fie disponibilă pe toate modele, de la sfârșitul acestui an. Reprezentantul unui producător auto: „Mai sunt anumite lucruri de ajustat ici colo. Sistemul este mai performant ca să spun așa, mai agil, mai rapid decât reacția umană.  Dacă cineva merge neregulamentar și îi taie calea și trece pe roșu, mașina va opri imediat. Mașina sesizează pericolul. Mașinase uită în spate, se uită în lateral, chestii pe care e clar, omul nu le poate face 360 de grade. E clar că cineva ne ține spatele și acel cineva este tehnologia.” Alți producători se gândesc la plăcerea condusului și folosesc tehnologia ca să țină șoferul în siguranță. La acest model, informațiile sunt proiectate în bord, pentru ca șoferul să poate fi atent în permanență la ce se întâmplă în față. Reprezentant Mazda: „Informațiile pe care le afișează head up display-ul sunt viteza pe care o are mașina, distanța față de mașina din față. În momentul în care conducem și avem pe drum indicatoare, automat în partea parbrizului se văd indicatoare pe care le întâlnim, pentru cazul în care nu le-am văzut, pe timp de noapte.” Și cum viitorul în industria auto este electric, există soluții și pentru cei care adoră sunetul de motor. Reprezentant: „Modelul hibrid sau cel electric nu se aude în mod normal, dar noi am aplicat un sistem care face ca motorul hibrid să fie auzit. E foarte complicat și cam aiurea să știi că ai 380 și ceva de cai și să nu simți căluții. Funcționează exact în tandem cu mașina, accelerare, se aude tare, încet.” Uniii producători folosesc tehnologia 3D. sursa: protv.ro
11:00
Noul iPhone 11 a fost lansat de mai puțin de o lună și deja viitorul model de top de la Apple atrage atenția cu privire la funcțiile nemaivăzute până acum pe un telefon mobil. iPhone-ul care urmează a fi lansat în 2020, cel mai probabil, va avea o cameră și tehnologie pentru realitatea augmentată, arată Business Insider, transmite libertatea.ro. Funcția care ar putea fi oferită în premieră pe un telefon mobil ar constitui un precedent pentru alte gadgeturi care folosesc tehnologia de realitate augmentată, arată Bloomberg, citat de Business Insider.  În afară de camerele AR, Apple pregătește și posibilitatea viitorului iPhone de a se conecta la rețelele 5G, funcționalitate oferită în prezent de principalii competitori de pe piața telefoanelor cu Android.  Tehnologia de vârf care urmează a fi folosită de Apple e cu mult peste concurență, care se rezumă la performanțe mai mari ori fotografii mai bune pe întuneric.  Cea mai importantă schimbare așteptată la viitorul model de iPhone prevăzut pentru 2020 este o cameră sofisticată tri-dimensională.  O asemenea cameră va avea un scanner laser cu rolul de a cartografia 3D lumea înconjurătoare, pentru a oferi telefonului funcții de realitate augmentată.  Cu ajutorul acestei camere 3D, noul iPhone va putea plasa obiecte virtuale în realitatea augmentată, oferind o percepție îmbunătățită în profunzime, arată sursa citată.  Însă, Apple oferă suport pentru aplicațiile de realitate augmentată de câțiva ani, iar prima mișcare în această direcție a făcut-o în 2016, o dată cu lansarea așa numitului AR Kit – un set de unelte de programare care să ajute dezvoltătorii să creeze aplicații de calitate. În ciuda soluțiilor de soft implementate de Apple, care permit includerea mai facilă a obiectelor și oamenilor în lumea virtuală- performanțele de realitate augmentată ale noului iPhone vor fi decise de componentele fizice ale telefonului.  O performanță sporită în această direcție o va avea noul iPhone, dacă într-adevăr Apple va implementa modelul îmbunătățit de cameră 3D.  Direcțiile Apple în AR, trasate de CEO-ul companiei De ce oare o asemenea funcție ar fi ceva atât de important pentru Apple – se întreabă mulți, dar răspunsul nu se referă la prezent cât mai degrabă la viitor.  CEO Apple, Tim Cook, a vorbit de multe ori despre realitatea augmentată, spunând că o consideră pe termen lung ca fiind mult mai importantă decât realitatea virtuală.  În 2018, Cook a spus că vede AR ca fiind ceva „profund” spunând că are potențialul de a amplifica activitatea umană, mai degrabă decât în a izola oamenii.  (cum face realitatea virtuală, spre exemplu, n.r.) „Ar putea schimba pentru totdeauna modul în care folosim tehnologia” a adăugat șeful Apple.  Compania ar putea lansa chiar și un set de căști pentru realitatea augmentată anul viitor, potrivit analistului Ming-Chi Kuo, renumit pentru predicțiile sale despre activitatea Apple.  Ce este realitatea augmentată Realitatea augmentată, Augmented Reality (AR), este una dintre noile tehnologii ce încep să acapareze cât mai mult teren în domeniul IT și de Business.  Aceasta reprezintă o experiență interactivă bazată pe combinarea lumii reale cu elemente din lumea virtuală, astfel creând o lume reală augmentată de către informația generată virtual, bazată pe o dimensiune senzorială umană ce poate să fie fundamentată de senzorii vizuali, auditivi, olfactivi și/sau somatosenzoriali, arată Wikipedia. Realitatea augmentată poate să fie definită ca și un sistem ce îndeplinește trei activități de bază: combinația dintre lumea reală și virtuală, interacțiunea în timp real și înregistrarea 3D exactă a obiectelor virtuale și reale.  Realitate augmentată (AR) este un live, de vedere fizică, în lumea reală de mediu, ale cărei elemente sunt completate de către calculator, generate de intrări senzoriale, cum ar fi de sunet, video, grafice sau date GPS.  Acesta este legat de un concept mai general numit realitate mediată, în care o vedere a realității este modificată (eventual, chiar sau diminuată, mai degrabă decât augmentată) de către un calculator.  Ca rezultat, funcțiile tehnologiei de percepția creșterii curentă a realității.  Prin contrast, realitatea virtuală înlocuiește lumea reală, cu una simulată.             sursa:libertatea.ro  
11:00
Belgia este prima echipă calificată la Campionatul European din 2020. Naționala Belgiei a distrus San Marino cu scorul de 9-0 și s-a calificat în grupele Campionatului European din 2020, transmite  sport.ro. La pauza era scorul 6-0, Romelu Lukaku a deschis recitalul Belgiei în minutul 28, urmat de Chadli și autogolul lui Brolli.  Lukaku a făcut dubla în doar 13 minute, iar tabela la pauză a fost închisă de Alderweireld și Tielemans. În cea de-a doua repriză Belgia a mai înscris de trei ori, prin Benteke, Verschaeren și Castange.  Vedeta celor de la Real Madrid, Eden Hazard nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, însă a pasat decisiv pentru coechipierii săi.  Belgia a încheiat grupa I în poziția de lider, cu 21 de puncte, ceea ce o trimite direct în grupele EURO 2020.  Lukaku, omul recordurilor Cu victoria de aseară și golurile marcate, Romelu Lukaku a devenit primul jucător care a marcat 50 de goluri internaționale pentru naționala Belgiei.  
11:00
Pe data de 14 octombrie în Capitală va avea loc Hramul orașului polițiștii vor patrula centrul Capitalei pentru a asigura ordinea publică. Astfel, luni, în Piața Marii Adunări Naționale va fi prezentă și poliția, în scopul bunei desfăşurări a evenimentelor cultural-artistice, dedicate Hramulului Chișinăului, transmite Știri.md. Polițiștii au ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenția rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. În acest contex, Poliția recomandă tuturor partițipanților la sărbătoare: - respectați  legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale polițiștilor; - nu opriți ori staţionați  decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locurile unde se vor desfășura evenimentele cultural-artistice; - respectați  semnalele inspectorilor de patrulare care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei; - situațiile de conflict, să nu urce  la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, să nu-și lase automobilele fără supraveghere și  obiectele  de preț la vedere; - supravegheați  copiii în permanență pentru a evita orice risc (dispariții, accidente de circulație, etc.). De asemenea, este interzisă deţinerea de arme, explozive, de orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Reamintim că de Hramul orașului Chișinău, circulația rutieră va fi restricționată pe anumite porțiuni de traseu.  
10:50
Un accident grav a avut loc în această dimineață pe traseul Chișinău-Ungheni unde un automobil și un microbuz s-au tamponat violent. În urma accidentului microbuzul s-a răsturnat în mijlocul drumului iar automobilul de model Mercedes a fost grav avariat, transmite Știri.md. Accidentul s-ar fi întâmplat la ieșire sin orașul Strășeni. Potrivit imformațiilor preliminare, în urma ciocnirii 3 persoane au avut de suferit. Deocamdată nu se cunoaște cine se face vinovat de producerea accidentului, polițiștii investighează cazul dat.
10:50
Republica Moldova a inițiat procedura de împrumut de la Banca Europeană de Investiții a sumei de 100 de milioane de euro pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Potrivit unei hotărâri de guvern supuse dezbatelor publice pe particip.gov.md, împrumutul va fi debursat în mai multe tranșe prin semnarea de contracte de finanțare, prima tranșă fiind de 25 de milioane de euro, transmite IPN. Prima tranșă ar urma să fie pentru construcția de noi depozite sanitare, instalații de compostare, de recuperare a materialelor, pentru digestie anaerobă, pentru tratament biologic mecanic. De asemenea, este prevăzută instalarea de containere și vehicule pentru colectarea mixtă și separată. În cazul semnării împrumutului-cadru, se va oferi și componenta de grant din cadrul Fondului Trust pentru Asistenţa Tehnică al Parteneriatului Estic, de 10 milioane de euro, pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și oferirea soluțiilor pe termen lung la nivel regional și suportului ulterior în implementarea proiectelor regionale.
10:50
Constantin Botezat, un tânăr talentat originar din Republica Moldova și-a expus creațiile sale în cadrul unei expoziții la Londra. Săptămâna aceasta, tânărul și-a expus ce-a de-a 10-a expozitie organizată la Londra, care s-a desfășurat la Capital Art Gallery. „Această expoziție are scopul de a investiga procesul creativ al artistului, majoritatea lucrărilor expuse reprezintă locuri pitorești din Republica Moldova și România, care din păcate nu vor mai exista în timp iar aceasta reprezintă contribuția sa ăn perpetuarea tradițiilor culturale a neamului nostru”, spune tânărul artist.   Pe parcusul acestui an, Constantin Botezat a reușit să-și organizeze proprile expozitii la Espacio Gallery, Husk Creative Space, Capital Art Gallery, Liberte Gallery și la fel a reușit să-și expună lucrările la Banca Europeană din Londra cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie.  Marea Britanie este a 6-a țară în care artistul basarabean de 24 de ani își desfășoară activitățile artistice.  Sursa foto: facebook/Constantin Botezat sursa: știri.md  
10:50
3 bănci din Republica Moldova sunt în curs de a primi finanțare în valoare de 25 milioane de lei din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est, care încearcă astfel să încurajeze finanțările în moneda națională. Valeriu Munteanu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, care a participat conferința „Puterea monedei locale”, organizată în cadrul unei campanii regionale destinate creșterii accesului antreprenorilor la finanțarea în moneda națională, declarat că EFSE va acorda asistență financiară băncilor și organizațiilor de creditare nebancare, beneficiarii finali fiind întreprinderile mici și gospodăriile cu venituri mici. Potrivit unui comunicat de presă al BNM, campania va dura trei ani, cu o perspectivă de extindere.  „Finanțarea băncilor licențiate din Republica Moldova este în curs de discuții spre aprobare și vizează acordarea către trei bănci-partenere a 25 de milioane de lei în următoarele şase luni”, se arată în comunicat. „Mediul de afaceri local este forța motrice a oricărei economi. Dacă ne asigurăm că acesta dispune de resursele și abilitățile necesare pentru dezvoltare, ne așternem calea pentru mulți ani înainte”, a subliniat prim-viceguvernatorul BNM. La eveniment au participat oficiali din Uniunea Europeană și reprezentanți de rang înalt de la băncile centrale și cele comerciale din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina și Republica Moldova, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri. Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost înfiinţat de Banca Germană de Dezvoltare în decembrie 2005 cu scopul de a acorda asistenţă financiară pe termen lung întreprinderilor micro, mici şi mijlocii.  EFSE și-a început activitatea în Republica Moldova în 2006.               sursa:ipn.md
11 octombrie 2019
17:40
Comisia de la Veneția s-a expus pe marginea proiectului de lege propus de Guvernul de la Chișinău privind reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii. Opinia finală urmează a fi adoptată la următoarea sesiune, anunță Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, care a asistat la dezbateri, transmite Știri.md  Instituția a considerat că situațiile critice din justiție, cum ar fi nivelul înalt al corupției, pot justifica soluțiile radicale propuse de Guvern pentru verificarea judecătorilor actuali. Comisia a atenționat că orice mecanism de verificare, prevăzut în reforma justiției, precum și implementarea acestuia, trebuie să respecte prevederile Constituției. Comisia și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că proiectul de lege combină procesul de verificare a judecătorilor cu reformarea Curții Supreme de Justiție, având drept scop înlocuirea actualei Curți Supreme cu o instanță nouă de casație. Alexandru Tănase a enumerat câteva recomandări făcute Guvernului de Comisia de la Veneția: – Toate deciziile cu privire la transferul, promovarea sau demiterea judecătorilor trebuie să fie luate de Consiliul Superior al Magistraturii. – Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să-i fie încredințată competența să adopte decizii în baza recomandărilor prezentate în rapoartele comitetului de evaluare.- Decizia CSM trebuie să fie publică și pe deplin motivată, și să rezulte automat în baza raportului comitetului de evaluare;- Proiectul de lege trebuie să prevadă posibilitatea contestării în instanța de judecată a deciziei CSM-ului emisă în baza unui astfel de raport. – Criteriile care vor fi utilizate în cadrul evaluării extraordinare trebuie indicate clar și exhaustiv în proiectul de lege, și trebuie să fie același ca și cele în vigoare privind răspunderea disciplinară și evaluarea performanțelor judecătorilor; – Numărul membrilor comitetului de evaluare cu experiență judiciară (foști judecători sau foști judecători constituționali) trebuie mărit astfel, încât o parte substanțială (dacă nu chiar jumătate) a membrilor săi să aibă experiența judiciară. – Comisia a recomandat excluderea din proiect a inversării sarcinii probațiunii puse pe seama judecătorilor. – Judecătorului care va pica evaluarea integrității nu trebuie să i se ofere nici o altă funcție judiciară, inclusiv în instanțele ierarhic inferioare, fie numit judecător în nici o instanță, ci acesta trebuie să fie supus sancțiunilor disciplinare proporționale cu gravitatea abaterii comise. Situația este diferită în cazul în care judecătorul va pica evaluarea profesională. – În conformitate cu prevederile Constituției, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să fie abilitat cu competența de a decide în privința candidaților la Curtea Supremă care vor fi înaintați Parlamentului în baza propunerilor comitetului de evaluare.  
17:40
Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a spus într-o discuție de o oră despre viitorul tehnologiei, că dispozitivele wearables pe care le putem controla cu ajutorul creierului au toate șansele să devină realitate, iar Facebook lucrează la asta din 2016. El a mai spus că în unele cazuri vor funcționa mai bine implanturile cerebrale, dar mai sunt multe lucruri de pus la punct. Este vorba de ”brain-computer interface”, unul dintre cele mai controversate subiecte care este însă mai apropiat de filmele SF decât de răspândirea în lumea reală, transmite  hotnews.ro. Zuckerberg a spus că viitorul aparține dispozitivelor controlate cu ajutorul creierului, iar compania a făcut recent o achiziție în această direcție, cumpărând startup-ul CTRL-labs luna trecută, cu o sumă undeva între 500 de milioane și un miliard de dolari. Compania lucrează la o brățară ce va permite oamenior să o controleze cu semnale din măduva spinării. ”Obiectivul este să ajungem în punctul în care vei gândi ceva și vei putea controla altceva în realitatea virtuală sau augmentată”, a spus Zuckerberg, într-o discuție cu Joe DeRisi și Steve Quake de la centrul de cercetare Chan Zuckerberg BioHub. Discuția a fost parte dintr-o serie de întâlniri care dezbat viitorul tehnologiei și al societății. Zuckerberg a părut să nu fie în favoarea unor implanturi chirurgicale cerebrale pentru a controla diverse lucruri, dar a spus că la unele aplicații vor fi necesare și acestea. Cum explica Andrew “Boz” Bosworth,, șef pe hardware la Facebook, achiziția CTRL-labs. ”Ne gândim la o brățară care le permite oamenilor să controleze gadget-urile precum o extensie natuală a mișcării. Iată cum va funcționa: Avem neuroni în măduva spinării care trimit semnale electrice mușchilor de la mână și le spun să se miște în diverse moduri, cum ar fi să facă click cu mouse-ul sau să apese un buton. Brățara va decoda aceste semnale și le va transforma în semnale digitale pe care device-ul le poate înțelege și îți va da puterea să-ți controlezi viața digitală.  Îți înțelege intența și poți trimite o fotografie unui prieten printr-o simpliă mișcare imperceptibilă, sau prin simpla existență a intenției O tehnologie precum asta are puterea să deschidă noi posibilități creative și poate reimagina invențiile secolului XIX într-o lume de secol XXI.  Așa ar putea arăta într-o zi interacțiunile noastre în realitatea virtuală sau augmentată și poate schimba modul în care stabilim legături.
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.