Ceban îi răspunde lui Năstase: Acordul semnat cu blocul „ACUM” pentru mine este lege

Accent TV, 23 septembrie 2019 00:00

Ion Ceban a mai declarat că are competențele necesare pentru a administra eficient Capitala. ”Am studiile necesare. Am făcut administrație municipală și de stat la cele mai bune școli europene și din Federația Rusă: la Moscova, la Berlin, la Paris, la Londra. Am experiență managerială foarte bună. Am condus instituții și am creat proiecte. Am realizări, începînd de la centrele pentru tineret și terminînd cu terenurile de joacă și multe alte lucruri, în perspectivă de 10 ani. Am condus colective...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Accent TV

Acum o oră
22:40
La festivitate vor participa peste 150 de șefi de stat și guvern și preconizez să am întrevederi bilaterale cu lideri din străinătate. “Japonia este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova și cel de-al treilea donator, după SUA și UE. Din momentul stabilirii relațiilor diplomatice, în luna martie 1992, Țara Soarelui Răsare ne-a acordat asistență financiară în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari, preponderent în agricultură, dezvoltare regională și eco...
22:30
Comisia Electorală Centrală prezintă rezultatele preliminare pentru alegerile general locale din municipiul Chișinău, după prelucrarea tuturor proceselor-verbale. • Astfel, Ion Ceban a obținut 40,19% din voturi, iar Andrei Năstase- 31,08%. Cei doi sunt urmați de Dorin Chirtoacă, cu 10,15% din voturile alegătorilor. Pe locul patru s-a situat Octavian Țîcu (4,76%). Ion Ceban și Andrei Năstase au acces în turul doi al alegerilor, care se va organiza peste două săptămâni....
Acum 2 ore
22:20
„Noi le facem acum invitația oficială celor din blocul ACUM, dar o să discutăm și la nivel politic pentru a avea majoritate”, a spus Zinaida Greceanîi. Președintele PSRM a spus că formațiunea politică pe care o conduce are primari rezultați din primul tur în 124 de localități, inclusiv în 12 orașe. „În turul doi am ieșit în 179 de primării, inclusiv în 18 orașe”, a declarat Zinaida Greceanîi....
21:50
Administratorul postului de televiziune Accent TV, Stanislav Vîjga, a anunțat, în cadrul ședinței, că radiodifuzorul a semnat contractul cu televiziunea „Pervîi Kanal” și a fost întocmită grila de emisie. De menționat că și postul de televiziune PRIME TV din Moldova, proprietarul căruia este ex-liderul democrat Vlad Plahotniuc, în prezent, retransmite conținutul „Pervîi Kanal”. Anterior, Duma de Stat de la Moscova a îndemnat Pervîi Kanal să rezilieze contractele cu Prime TV, după adoptarea Legii...
21:50
Participanții la cea de-a 53-a Reuniune a Comisiei cultură, educație și afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), care se desfășoară la Chișinău, au adoptat Raportul „Șomajul în statele membre OCEMN. Rolul statului în promovarea creării locurilor de muncă”, precum și proiectul Recomandării pe marginea acestuia. • În raport este prezentată starea lucrurilor privind șomajul în statele membre și propuneri de îmbunătățire a situației la acest capitol. C...
21:50
În Chișinău a mai fost instalat un teren de joacă pentru copii datorită programului Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. • „Și după ziua alegerilor, continuăm să muncim pentru amenajarea curților din capitală”, a anunțat candidatul PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Iurie Vitneanschi. Potrivit acestuia, pe strada Cuza-Vodă, 1/1, a fost instalat un nou teren de joacă. „Acesta este un teren diferit de celelalte. În afară de complexul cu două tobogane, un perete pentru alpin...
21:50
După analiza datelor preliminare parvenite până la această oră, prin intermediul SIAS ”Alegeri” gestionat de Comisia Electorală Centrală putem constata următoarele. • În cadrul alegerilor locale generale desfășurate ieri, 20 octombrie 2019, în 518 localități din țară au fost aleși primarii. Ținând cont de faptul că în celelalte 380 de localități, niciun candidat la funcția de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor ce-au participat la votare, în...
Acum 4 ore
21:00
În municipiul Chișinău începe de astăzi, 21 octombrie, sezonul de încălzire. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către primarul interimar al capitalei, Adrian Talmaci, transmite IPN. • Potrivit dispoziției, SA „Termoelectrica” și SA „Apă-Canal Chișinău” urmează să asigure conectarea obiectivelor fondului locativ municipal la sistemul centralizat de termoficare, conform contractelor încheiate. Totodată, preturile și Direcția generală locativ-comunală și amenajare, gestionarii fondului lo...
21:00
Potrivit comandantului-rector al AMFA, colonel Sergiu Plop, la concursul, care a avut loc în perioada 17-19 octombrie curent, în Ţara Galilor, au participat 132 de echipe din 34 de țări. Sursa a specificat că echipa academiei, formată din şase studenţi şi doi ofiţeri, a parcurs, în munţii Cambrian, 65 km pe jos în 48 de ore, având în spate rucsacuri de campanie cu greutatea de 40 de kilograme. „Cambrian Patrol” a fost organizat, pentru prima dată, în 1960, în regiunea Munților Cambrian, pe coast...
20:50
În weekendul trecut, polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău individual sau în cooperare cu vameșii au semnalat cazuri de transportare ilicită de țigări și valută, precum și tăinuirea unui permis de conducere falsificat. • Astfel, în cadrul procedurilor de control al pasagerilor rutei Chișinău-Dublin, polițiștii de frontieră au acționat conform unor situații de risc, fiind supuse verificărilor suplimentare un bărbat de 25 de ani cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și a...
20:30
Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei, notează Noi.md. • În sectorul Botanica, acesta a acumulat 50 la sută din voturi, iar principalul său contracandidat, Andrei Năstase - 26 la sută. În sectorul Buiucani, Ceban a obținut 40%, pe cînd Năstase - 31,6%. În sectorul Rîrșcani, socialistul a obținut un scor de 46,5%, iar Năstase - circa 30 la sută. Bătălia a fost strînsă în sectorul Centru al capitalei, unde Ceban a obținut 39 la su...
20:20
Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a susținut astăzi un briefing de presă, unde a mulțumit alegătorilor pentru participarea la votare și a declarat că fracțiunea PSRM va muncim pentru turul II. • "Vreau să mă adresez tuturor alegătorilor Partidului Socialiștilor, care au venit, au participat în această campanie electorală. La toată echipa din teritorii a PSRM, care au fost foarte activi și au făcut o campanie electorală foarte corectă și impunătoare. Prezența a fost foarte masivă a reprezenta...
20:10
Liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, susține o conferință de presă (LIVE) • Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, susține o conferință de presă. • Urmăriți transmisiunea LIVE pe ACCENT TV: • • Опубликовано: 13:56 21/10/2019 • Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь! Zinaida Greceanîi susține un briefing de presă (LIVE) Ion Ceban susține o conferință de presă cu tema „Spațiile verzi în Chișinău ... Ion Ceban va susține o conferi...
19:50
Acest proiect consolidează capacitățile Legislativului de a realiza eficient controlul parlamentar, asigură transparența procesului legislativ și accesul publicului, inclusiv la lucrările comisiilor permanente. În acest mod Parlamentul facilitează controlul și implicarea societății civile în procesul decizional. Noul sistem este pilotat în una din sălile de ședințe din Parlament și permite permite preluarea imaginilor video și foto în format de înaltă definiție, precum și urmărirea ședinței în r...
Acum 8 ore
16:30
La festivitate vor participa peste 150 de șefi de stat și guvern și preconizez să am întrevederi bilaterale cu lideri din străinătate. “Japonia este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova și cel de-al treilea donator, după SUA și UE. Din momentul stabilirii relațiilor diplomatice, în luna martie 1992, Țara Soarelui Răsare ne-a acordat asistență financiară în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari, preponderent în agricultură, dezvoltare regională și eco...
16:20
Comisia Electorală Centrală prezintă rezultatele preliminare pentru alegerile general locale din municipiul Chișinău, după prelucrarea tuturor proceselor-verbale. • Astfel, Ion Ceban a obținut 40,19% din voturi, iar Andrei Năstase- 31,08%. Cei doi sunt urmați de Dorin Chirtoacă, cu 10,15% din voturile alegătorilor. Pe locul patru s-a situat Octavian Țîcu (4,76%). Ion Ceban și Andrei Năstase au acces în turul doi al alegerilor, care se va organiza peste două săptămâni....
16:10
„Noi le facem acum invitația oficială celor din blocul ACUM, dar o să discutăm și la nivel politic pentru a avea majoritate”, a spus Zinaida Greceanîi. Președintele PSRM a spus că formațiunea politică pe care o conduce are primari rezultați din primul tur în 124 de localități, inclusiv în 12 orașe. „În turul doi am ieșit în 179 de primării, inclusiv în 18 orașe”, a declarat Zinaida Greceanîi....
15:50
Participanții la cea de-a 53-a Reuniune a Comisiei cultură, educație și afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), care se desfășoară la Chișinău, au adoptat Raportul „Șomajul în statele membre OCEMN. Rolul statului în promovarea creării locurilor de muncă”, precum și proiectul Recomandării pe marginea acestuia. • În raport este prezentată starea lucrurilor privind șomajul în statele membre și propuneri de îmbunătățire a situației la acest capitol. C...
15:50
În Chișinău a mai fost instalat un teren de joacă pentru copii datorită programului Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. • „Și după ziua alegerilor, continuăm să muncim pentru amenajarea curților din capitală”, a anunțat candidatul PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Iurie Vitneanschi. Potrivit acestuia, pe strada Cuza-Vodă, 1/1, a fost instalat un nou teren de joacă. „Acesta este un teren diferit de celelalte. În afară de complexul cu două tobogane, un perete pentru alpin...
15:50
După analiza datelor preliminare parvenite până la această oră, prin intermediul SIAS ”Alegeri” gestionat de Comisia Electorală Centrală putem constata următoarele. • În cadrul alegerilor locale generale desfășurate ieri, 20 octombrie 2019, în 518 localități din țară au fost aleși primarii. Ținând cont de faptul că în celelalte 380 de localități, niciun candidat la funcția de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor ce-au participat la votare, în...
15:40
Administratorul postului de televiziune Accent TV, Stanislav Vîjga, a anunțat, în cadrul ședinței, că radiodifuzorul a semnat contractul cu televiziunea „Pervîi Kanal” și a fost întocmită grila de emisie. De menționat că și postul de televiziune PRIME TV din Moldova, proprietarul căruia este ex-liderul democrat Vlad Plahotniuc, în prezent, retransmite conținutul „Pervîi Kanal”. Anterior, Duma de Stat de la Moscova a îndemnat Pervîi Kanal să rezilieze contractele cu Prime TV, după adoptarea Legii...
Acum 12 ore
14:50
În municipiul Chișinău începe de astăzi, 21 octombrie, sezonul de încălzire. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către primarul interimar al capitalei, Adrian Talmaci, transmite IPN. • Potrivit dispoziției, SA „Termoelectrica” și SA „Apă-Canal Chișinău” urmează să asigure conectarea obiectivelor fondului locativ municipal la sistemul centralizat de termoficare, conform contractelor încheiate. Totodată, preturile și Direcția generală locativ-comunală și amenajare, gestionarii fondului lo...
14:50
Potrivit comandantului-rector al AMFA, colonel Sergiu Plop, la concursul, care a avut loc în perioada 17-19 octombrie curent, în Ţara Galilor, au participat 132 de echipe din 34 de țări. Sursa a specificat că echipa academiei, formată din şase studenţi şi doi ofiţeri, a parcurs, în munţii Cambrian, 65 km pe jos în 48 de ore, având în spate rucsacuri de campanie cu greutatea de 40 de kilograme. „Cambrian Patrol” a fost organizat, pentru prima dată, în 1960, în regiunea Munților Cambrian, pe coast...
14:40
În weekendul trecut, polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău individual sau în cooperare cu vameșii au semnalat cazuri de transportare ilicită de țigări și valută, precum și tăinuirea unui permis de conducere falsificat. • Astfel, în cadrul procedurilor de control al pasagerilor rutei Chișinău-Dublin, polițiștii de frontieră au acționat conform unor situații de risc, fiind supuse verificărilor suplimentare un bărbat de 25 de ani cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și a...
14:30
Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei, notează Noi.md. • În sectorul Botanica, acesta a acumulat 50 la sută din voturi, iar principalul său contracandidat, Andrei Năstase - 26 la sută. În sectorul Buiucani, Ceban a obținut 40%, pe cînd Năstase - 31,6%. În sectorul Rîrșcani, socialistul a obținut un scor de 46,5%, iar Năstase - circa 30 la sută. Bătălia a fost strînsă în sectorul Centru al capitalei, unde Ceban a obținut 39 la su...
14:20
Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a susținut astăzi un briefing de presă, unde a mulțumit alegătorilor pentru participarea la votare și a declarat că fracțiunea PSRM va muncim pentru turul II. • "Vreau să mă adresez tuturor alegătorilor Partidului Socialiștilor, care au venit, au participat în această campanie electorală. La toată echipa din teritorii a PSRM, care au fost foarte activi și au făcut o campanie electorală foarte corectă și impunătoare. Prezența a fost foarte masivă a reprezenta...
14:00
Liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, susține o conferință de presă (LIVE) • Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, susține o conferință de presă. • Urmăriți transmisiunea LIVE pe ACCENT TV: • • Publicat: 13:56 21/10/2019 • Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь! Zinaida Greceanîi susține un briefing de presă (LIVE) Ion Ceban susține o conferință de presă cu tema „Spațiile verzi în Chișinău ... Ion Ceban va susține o conferință...
13:50
Acest proiect consolidează capacitățile Legislativului de a realiza eficient controlul parlamentar, asigură transparența procesului legislativ și accesul publicului, inclusiv la lucrările comisiilor permanente. În acest mod Parlamentul facilitează controlul și implicarea societății civile în procesul decizional. Noul sistem este pilotat în una din sălile de ședințe din Parlament și permite permite preluarea imaginilor video și foto în format de înaltă definiție, precum și urmărirea ședinței în r...
12:40
„Din partea mea, dacă ajung primar, din cei patru viceprimari, doi sunt gata să fie numiți de ACUM. Din cei cinci pretori, doi să fie din partea blocului ACUM. În aceată coaliție majoritară, pentru o balanță de puteri, sunt gata să ofer președinția Consiliului Municipal unui candidat din partea blocului ACUM”, a conchis Ceban. Mai mult de atât, Ion Ceban este gata să-i ofere lui Otavian Țâcu șefia la departamentul relațiilor bilaterale și proiectelor investiționale venite din România....
12:30
Alegerile generale locale În Republica Moldova s-au desfășurat liber și democratic. Despre acest lucru a scris Președintele Igor Dodon pe pagina sa de pe o rețea de socializare. • "Alegerile locale s-au desfășurat în mod liber și democratic, fapt care demonstrează că este o revenire la normalitate după mulți ani în care competiția electorală a fost grav afectată de metode incorecte practicate de anumite partide sau politicieni care încercau să decidă în locul cetățenilor. Iar acest spirit de nor...
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.