ANALIȘTI | Alegerile din 20 octombrie sunt, poate, cel mai important test de până acum, pentru clasa politică moldovenească

Radio Chisinau, 20 septembrie 2019 16:35

Alegerile din 20 octombrie sunt un test important, poate mai important decât multe altele de până acum, pentru clasa politică moldovenească, dar și pentru societatea moldovenească, în ansamblu. Poate chiar este vorba despre o importanță dublă a viitorului scrutin, care, pe de o parte, va configura soarta de patru ani înainte a fiecărei localități și a fiecărei persoane sau familii care locuiește în ea, dar, pe de altă parte, și a clasei politice și a societății moldovenești în ansamblu. Aceasta pentru că forțele politice care vor ieși învingătoare în această cursă locală, vor obține legitimitatea, morală, mai degrabă, să continue sau nu transformările mari, anunțate și începute parțial de noua guvernare la nivelul întregii țări. Subiectul a fost discutat la dezbaterile publice cu tema: „Trăsăturile caracteristice ale alegerilor din 20 octombrie 2019”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 12 ore
19:50
Comisia Europeană a aprobat vineri acordarea unui sprijin bugetar Republicii Moldova în valoare de 14,35 milioane de euro.
19:40
La începutul săptămânii viitoare, dolarul se va ieftini cu doi bani, iar moneda unică europeană se va scumpi cu un ban, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES.
19:20
Candidatul la funcţia de primar al capitalei din partea Partidului Socialiştilor (PSRM), Ion Ceban, a explicat de ce nu a participat la nicio dezbatere electorală.
19:05
Sute de salvatori și pompieri au fost ridicați de alertă, astăzi 18 octombrie, pentru a interveni la lichidarea unei situații excepționale de amploare. Alarma a fost lansată de conducerea IGSU pentru a verifica starea de pregătire a serviciilor de urgență în caz de situații de risc, într-un exercițiu de teren orb.
18:50
O bombă a explodat într-o moschee din estul Afganistanului în timpul rugăciunilor de vineri, ucigând cel puţin 62 de oameni, potrivit BBC NEWS. Alte zeci de persoane care asistau la slujbă au fost rănite, citeaz[ digi24.
18:30
Trei unităţi ale Armatei Naţionale, dislocate în municipiul Chişinău, au organizat astăzi ceremonii prilejuite de împlinirea a 27 de ani de la creare, la care a participat conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major, foşti comandanţi şi veterani.
18:15
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Grama și Dîrul v. Republica Moldova și Rusia. Reclamanții locuiesc în Corjova și Lunga, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
18:00
Toamna de aur se menţine în forţă şi în următoarea săptămână, cu temperaturi generoase pentru sezon şi vreme însorită, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
17:45
Statutul administrativ al provinciei britanice Irlanda de Nord, mai precis mecanismele vamale la frontiera cu naţiunea Irlanda, membră a Uniunii Europene, constituie un element central pentru aprobarea Acordului Brexit de către Parlamentul Marii Britanii.
17:35
Guvernul Republicii Moldova v-a contracta un împrumut de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru îmbunătățirea serviciilor de gestionare a deșeurilor solide. Un acord în acest sens a fost semnat de către Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu și șeful Reprezentanței Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Antonio Castillo. Documentul urmează să fie ratificat de către Legislativ. O relatare de Aliona Savca, pentru Radio România Chișinău.
17:15
Judocanul moldovean Victor Sterpu (73 kg) a obținut joi, 17 octombrie, la Marrakech (Maroc) medalia de bronz la Campionatul Mondial, rezervat juniorilor mari, relatează MOLDPRES.
16:55
Guvernul l-a rechemat pe Ambasadorul Moldovei în Letonia, Eugen Revenco, care a câştigat un concurs de angajare într-o altă funcţie publică.
16:45
Şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Eugeniu Piterschi, participă în perioada 15-18 octombrie la cea de-a 88-a Adunare Generală a Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale - INTERPOL, care se desfăşoară în Santiago, Chile.
16:45
Alegerile din Chișinău sunt o farsă pusă la cale de alianța PSRM-ACUM, a declarat liderul Partidului Popular European, Eugen Sturza, într-o conferință de presă.
16:40
Peste 4 mii de polițiști vor fi angrenați, la nivel național, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie în preajma secțiilor de votare, de menținere a securității și ordinii publice în scopul prevenirii infracțiunilor, precum și de aplicare a prevederilor legale.
16:30
La Chișinău a fost lansată vineri, 18 octombrie, campania națională „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”.
16:10
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că Brexit-ul cu acord este cea mai bună variantă şi că românii vor fi foarte bine protejaţi dacă se rămâne pe varianta agreată de către Uniunea Europeană cu Marea Britanie, informează Digi24.ro.
Acum 24 ore
16:05
Consiliul de Circumscripție Chișinău a respins demersul socialiștilor privind excluderea lui Vlad Țurcanu din cursa electorală. PSRM îl învinuise pe candidatul Partidului Popular Român că ar fi apărut în spoturile electorale alături de cetățeni și instituții ai altui stat.
16:00
Cabinetul de Miniștri a aprobat în ședința de astăzi inițierea și semnarea unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții BEI pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide în Moldova”.
16:00
Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte, care acționează solidar pentru a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova prin promovarea alegerilor libere și corecte în conformitate cu standardele ODIHR (OSCE), ale Consiliului Europei și a instituțiilor specializate afiliate acestuia, prezintă principalele constatări privind desfășurarea procesului electoral pentru alegerile locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie 2019:
16:00
Comisia Electorală Centrală a anunţat vineri, 18 octombrie, că a acreditat ultimii observatori pentru monitorizarea alegerilor locale generale și a alegerilor parlamentare noi din 20 octombrie 2019.
15:40
În baza materialelor primite de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) apronit astăzi, 18 octombrie, o urmărire penală în legătură trecerii frontierei de către „ministrul de interne” de la Tiraspol, Ruslan Mova și a familiei acestuia, scrie Digi24.ro.
15:40
Demonstranţi care protestează împotriva condamnărilor la închisoare primite de liderii separatişti catalani au blocat vineri intrarea în catedrala Sagrada Familia din centrul Barcelonei, relatează dpa.
15:25
Cel puţin 17 persoane au murit într-o explozie într-o moschee din estul Afganistanului care s-a produs în timpul rugăciunii de vineri, informează autorităţile citate de AFP.
15:20
Cea de-a 12-a ediție a Conferinței responsabililor de audit intern de la băncile centrale ale țărilor francofone a reunit la Chișinău reprezentanți din 15 state din Europa, Africa, America Centrală, America de Nord și Asia. Evenimentul se desfășoară în perioada 17-18 octombrie 2019, iar gazda oficială este Banca Națională a Moldovei (BNM).
15:10
Actriţa Tamara Buciuceanu a fost înmormântată cu onoruri militare, vineri, la Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa membrilor familiei, a zeci de oameni, colegi şi cunoscuţi, scrie Agerpres.
15:00
Autoritățile din Federația Rusă au interzis importul a 39 de tone de prune și struguri din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
14:50
Contractul între Gazprom și Moldova privind livrarea gazelor R.Moldova va fi semnat în curând.
14:50
Primăria municipiului Chișinău informează că din 10 octombrie 2019, persoanele defavorizate din municipiul Chișinău pot depune cereri de compensare a cheltuielilor la efectuarea plăților pentru resursele energetice și serviciile comunale calculate în sezonul rece 2019-2020. Beneficiari ai facilităților menționate sunt familiile a căror venit global mediu lunar în anul calendaristic precedent nu a depășit suma de 3000 lei per persoană.
14:40
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a dispus astăzi, pornirea urmăririi penale, în temeiul abuzului de serviciu comis de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră al Aeroportului Internațional Chișinău, atunci când au facilitat trecerea frontierei de stat pentru așa-zisul Ministru de Interne al autoproclamatei republici nistrene, Ruslan Mova și membrii familiei acestuia, în perioada anilor 2017-2019, pe fundalul apariției în presă a informațiilor anterioare privind aceste acțiuni ilegale.
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.