Un cetățean turc a încercat să treacă frontiera moldo-română cu 20 kg de chihlimbar

IPN, 12 septembrie 2019 18:00

Un cetățean turc, care a vrut să traverseze frontiera moldo-română, prin punctul vamal Albița, a fost reținut cu peste 20 de kilograme de bijuterii care par fi din chihlimbar. Bărbatul a încercat să treacă frontiera de stat conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, transmite IPN cu referire la autoritățile vamale.Cazul a avut loc astăzi, 12 septembrie, în jurul orei 3

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de IPN

Acum 4 ore
00:10
Cele trei fracțiuni parlamentare din coaliția majoritară au semnat „înțelegerea politică privind obiectivele tranzitorii ale Guvernului, Președinției și Parlamentului, inclusiv ale fracțiunilor Partidului Socialiștilor, Partidului Acțiune și Solidaritate și ale Partidului Platforma Demnitate și Adevăr”. Documentul fost semnat în seara de luni, 16 septembrie, la Parlament, făr
00:10
Deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova, cărora Parlamentul le-a ridicat imunitatea, au fost reținute luni seara, 16 septembrie. Procuratura Generală menționează că reținerea vine ca urmare a „încercării acestora de eschivare de la acțiunile de urmărire penală”, transmite IPN.Într-un comunicat de presă al Procuraturii se precizează că „părăsirea incintei (Parla
00:10
Republica Moldova ar putea beneficia de cele două tranșe din asistența macrofinanciară până la sfârșitul anului curent. Autoritățile de la Chișinău se declară „determinate să se miște foarte repede, astfel încât toate angajamentele să fie îndeplinite la timp, iar țara să poată beneficia de cele două tranșe din asistența macrofinanciară”. Despre aceasta a declarat prim-ministr
Acum 8 ore
21:20
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7622 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6379 Coroana islandeza 352 ISK
21:20
Partidul Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Astfel, din partea PSRM au fost desemnați 729 de candidați la funcția de primari, 1108 candidați la consilieri raionali și peste 9000 de candidați la consilierii locali, transmite IPN.Prezent la evenimentul care s-a desfășurat duminică, 15 septembrie, în Palatul Nați
21:20
Petrocub a cerut penalty în duelul cu Sheriff, care s-a încheiat nedecis, scor 1-1. În minutul 38, fundașul Andrej Lukic a atins balonul cu mâna, dar arbitrul Gabriel Tupicica nu a arătat la punctul cu var, transmite IPN.„Un episod asemănător s-a produs la meciul de la Tiraspol și arbitrul a dictat penalty. După asemenea faze în poarta noastră se dictează penalty”, a declar
21:20
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă marți, 17 septembrie, pe mai multe străzi din capitală, în legătură cu efectuarea lucrărilor planificate de către SA „Apă-Canal Chișinău”, transmite IPN.Lucrările vor fi executate între orele 09.00 și 17.00. Ca urmare, apa va fi sistată pe străzile V. Alecsandri, 104, 106, Cahul, 1-15, 8, 8/2, Grădinilor, 56-58, 65-69, inclusiv cu f
21:20
Statele Unite sprijină reformatorii reali ai justiției, cei care sunt gata să lase deoparte diferențele mărunte și să se apuce de treabă. Declarația aparține ambasadorului SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan și a fost făcută pe 16 septembrie la întâlnirea cu studenții Facultății de Drept ai Universității de Stat din Moldova, transmite IPN.În discursul despre reforma justiției susținut în
21:20
În Republica Moldova, la fiecare oră, un om face accident vascular cerebral, iar în fiecare o oră și jumătate, o persoană se stinge din viață în urma unui accident vascular cerebral. Specialiștii afirmă că circa 80% din accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite. Subiectul este discutat zilele acestea la Chișinău în cadrul unui eveniment cu participarea experților naționali și
21:20
Blocul ACUM, constituit din Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, și-a prezintat candidații la funcția de primar pentru cinci suburbii ale municipiului Chișinău. Într-o postare pe pagina de Facebook a PAS se menționează că este vorba despre localitățile Budești, Condrița, Cruzești, Vadul lui Vodă și Ghidighici, transmite IPN.La Budești cand
21:20
În regiunea Tumen, Federația Rusă, au rămas foarte mulți români basarabeni ai căror predecesori au fost deportați în anul 1949. Aceștia reprezintă a 14-a naționalitate a regiunii, adică aproximativ 16 000 de persoane. Acestea sunt concluziile prezentate la o conferință de presă ținută la IPN de istoricul Octavian Țîcu în urma celei de a VI-a ediții a „Expedițiilor Memoriei&rdq
Acum 12 ore
18:00
Deputații au votat ridicarea imunității deputatelor Partidului Politic Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova, la cererea procurorul general interimar, Dumitru Robu. „Pentru” s-au pronunțat 56 de deputați, transmite IPN.Ridicarea imunității se cere în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală. Potrivit procurorului general, Dumitru Robu,
17:50
Candidatul la funcția de procuror general va fi selectat de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în baza unei liste propuse de Ministerul Justiției. Parlamentul a votat astăzi, 16 septembrie, în prima lectură, modificări la Legea cu privire la Procuratură, transmite IPN.Candidatul la funcția de procuror general este ales prin concurs public, trebuie să aibă experiență profesi
Acum 24 ore
14:20
În regiunea Tumen, Federația Rusă, au rămas foarte mulți români basarabeni ai căror predecesori au fost deportați în anul 1949. Aceștia reprezintă a 14-a naționalitate a regiunii, adică aproximativ 16 000 de persoane. Acestea sunt concluziile prezentate la o conferință de presă ținută la IPN de istoricul Octavian Țîcu în urma celei de a VI-a ediții a „Expedițiilor Memoriei&rdq
13:00
Blocul ACUM, constituit din Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, și-a prezintat candidații la funcția de primar pentru cinci suburbii ale municipiului Chișinău. Într-o postare pe pagina de Facebook a PAS se menționează că este vorba despre localitățile Budești, Condrița, Cruzești, Vadul lui Vodă și Ghidighici, transmite IPN.La Budești cand
12:20
În Republica Moldova, la fiecare oră, un om face accident vascular cerebral, iar în fiecare o oră și jumătate, o persoană se stinge din viață în urma unui accident vascular cerebral. Specialiștii afirmă că circa 80% din accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite. Subiectul este discutat zilele acestea la Chișinău în cadrul unui eveniment cu participarea experților naționali și
11:50
Statele Unite sprijină reformatorii reali ai justiției, cei care sunt gata să lase deoparte diferențele mărunte și să se apuce de treabă. Declarația aparține ambasadorului SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan și a fost făcută pe 16 septembrie la întâlnirea cu studenții Facultății de Drept ai Universității de Stat din Moldova, transmite IPN.În discursul despre reforma justiției susținut în
11:30
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă marți, 17 septembrie, pe mai multe străzi din capitală, în legătură cu efectuarea lucrărilor planificate de către SA „Apă-Canal Chișinău”, transmite IPN.Lucrările vor fi executate între orele 09.00 și 17.00. Ca urmare, apa va fi sistată pe străzile V. Alecsandri, 104, 106, Cahul, 1-15, 8, 8/2, Grădinilor, 56-58, 65-69, inclusiv cu f
07:30
„Partidul Socialiștilor, în calitate de membru al coaliției de guvernământ și beneficiar fățiș al alianței cu bașkanul la ultimele alegeri parlamentare, precum și un beneficiar mai mult decât verosimil la apropiatele alegeri locale, poate deveni pentru Irina Vlah un instrument politic asumat pentru propulsarea agendei găgăuze la nivelul puterii centrale...”---La începutul
06:00
Partidul Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Astfel, din partea PSRM au fost desemnați 729 de candidați la funcția de primari, 1108 candidați la consilieri raionali și peste 9000 de candidați la consilierii locali, transmite IPN.Prezent la evenimentul care s-a desfășurat duminică, 15 septembrie, în Palatul Nați
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7622 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6379 Coroana islandeza 352 ISK
Ieri
00:00
„Partidul Socialiștilor, în calitate de membru al coaliției de guvernământ și beneficiar fățiș al alianței cu bașkanul la ultimele alegeri parlamentare, precum și un beneficiar mai mult decât verosimil la apropiatele alegeri locale, poate deveni pentru Irina Vlah un instrument politic asumat pentru propulsarea agendei găgăuze la nivelul puterii centrale...”---La începutul
15 septembrie 2019
13:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7547 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6159 Coroana islandeza 352 ISK
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7547 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6159 Coroana islandeza 352 ISK
Mai mult de 2 zile în urmă
12:10
Judocanul Victor Sterpu a devenit campion european Under 20. În Finlanda, sportivul de 20 de ani a obținut cinci victorii în limitele categoriei de greutate 73 kg, transmite IPN.Sterpu i-a învins pe cipriotul Dato Matsoukatov, cehul Adam Bydzovsky, portughezul Joao Fernando, rusul Makhmadbek Makhmadbekov și rusul David Gamosov.Anterior, Adil Osmanov a cucerit medalia de argint în lim
11:30
Traficul rutier pe strada Doina, tronsonul între strada Socoleni și Cimitirul „Sfântul Lazăr”, din capitală va fi suspendat până pe 5 octombrie, transmite IPN.Restricțiile de trafic au loc în legătură cu executarea lucrărilor de reparație a străzii Doina.Totodată, traficul rutier va fi suspendat pe strada G. Cosbuc, tronsonul cuprins între străzile Cosbuc și A. Hâjdeu. As
10:00
Polițiștii de frontieră ar putea purta în timpul serviciului un nou tip de ecuson nominal. Cu această propunere vine șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, care menționează că în prezent angajații sunt obligați să poarte legitimațiile de serviciu la vedere, pentru a putea fi identificați de către cetățeni, deoarece așa prevede regulamentul intern. Însă aceste legitimații dețin vizi
06:10
Tariful la gaz putea să fie una dintre bombele economice care ar fi putut să explodeze, dacă conducerea Federației Ruse nu ar fi mers în întâmpinarea cerințelor președintelui Igor Dodon de reducere a prețului pentru gazul livrat țării noastre. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova de către Ernest Vardanean, membr
06:00
În scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din capitală a fost amenajat un nou punct de atracție turistică. Este vorba despre o instalație urbană luminoasă:  „I Love Chișinău”.Proiectul a fost realizat de către Direcția generală locativ-comunală și amenajare, cu resurse financiare din bugetul municipal, la inițiativa unei fracțiuni din Co
05:50
Consumatorii de pe mai multe străzi din comuna Ghidighici vor rămâne luni, 16 septembrie, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 17.00, timp în care vor fi efectuate lucrări de spălare și dezinfectare a turnurilor de apă potabilă din localitate, transmite IPN.Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe străzil
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.