Instanța din Rusia a emis mandate de arestare pe numele lui Plahotniuc și Platon

Agora.md, 14 august 2019 17:40

Instanța de judecată de la Moscova a emis mandate de arestare pe numele fostului președinte PDM, Vlad Plahotniuc, și pe numele afaceristului Veaceslav Platon, în lipsa lor. Decizia a fost luată în dosarul în care cei doi sunt cercetați pentru scoaterea ilegală din Rusia a 37 de miliarde de ruble (n.r. – echivalentul a circa 500 de milioane de euro).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agora.md

Acum 30 minute
23:40
Peste 3300 de moldoveni au beneficiat în prima jumătate a acestui an de operații pe cord. În acest sens, Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat aproximativ 106 milioane de lei. Totodată, alte 3000 de persoane vor efectua această intervenție chirurgicală până la sfârșitul anului. 
Acum 2 ore
22:50
A pus o coasă pe bicicletă și a pornit la drum, iar această decizia l-a costat viața. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani din satul Opaci, raionul Căușeni. El a fost găsit fără suflare pe marginea drumului, scrie studio-l.md. Potrivit sursei citate, în timp ce mergea cu bicicleta a căzut, iar lama coasei i-a sfâșiat piciorul drept.
Acum 4 ore
21:40
Sute de mii de protestatari s-au alăturat într-un marș masiv împotriva Guvernului din Hong Kong,  înfruntând o ploaie abundentă, în a 11-a săptămână de demonstranții,  scrie Reuters. Potrivit sursei citate, mișcarea încă se bucură de multă popularitate, deși a fost protagonista unor momente destul de neplăcute, precum cel de săptămâna trecută - atunci când aeroportul condus de China a fost ocupat.
21:10
În parcul Valea Morilor au apărut două locuri noi de parcare. Spațiile au fost create și amenajate de voluntarii mișcării civice GBM  și reprezentanții Asociației Civice a Uniunii Invalizilor „Invasport Moldova”, scrie alocapitala.md. Potrivit sursei citate,  acum în Chișinău sunt înregistrate aproximativ 100 de automobile, deținătorii căror sunt persoane cu dizabilități locomotorii.
20:50
În parcul Valea Morilor au apărut două locuri noi de parcare. Spațiile au fost create și amenajate de voluntarii mișcării civice GBM  și reprezentanții Asociației Civice a Uniunii Invalizilor „Invasport Moldova”, scrie alocapitala.md. Potrivit sursei citate,  acum în Chișinău sunt înregistrate aproximativ 100 de automobile, deținătorii căror sunt persoane cu dizabilități locomotorii.
Acum 6 ore
19:50
Un șofer moldovean a provocat un accident la Moscova. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, conducea un autuboz turistic. El a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un stâlp. În urma impactului, 18 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 
18:50
O femeie a murit după ce a căzut în ocean de pe o stâncă în timp ce încerca să-și facă un selfie în Diamond Bay în Vaucluse, în apropiere de Sydney, scrie Mediafax. Potrivit sursei citate, martorii de la fața locului au afirmat că femeia, în vârstă de 27 de ani, ar fi făcut fotografii în momentul în care a alunecat și a căzut de pe o stâncă de la 30 de metri înălțime. 
Acum 8 ore
17:00
Pozele din vacanțe postate pe rețelele de socializare sunt o normalitate pentru vremurile în care trăim. Totuși, oamenii legii trag alarma și spun că un asemenea gest, aparent inofensiv, poate fi un prilej bun pentru ca hoții de locuințe să-și facă apariția. Poliția Republicii Moldova a explicat, prin intermediul unei postări, care poate fi legătura dintre imaginile din locuri de vis și furturile din case.
Acum 12 ore
15:40
Un atentat sinucigaş a avut loc sâmbătă la o nuntă de la Kabul, în Afganistan. Cel puţin 63 de persoane au murit și alte 182 au fost rănite, scrie EPA. Potrivit sursei citate, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahim, a declarat că teroristul a declanșat în sala de căsătorii explozibilul pe care îl avea asupra sa.
14:40
Deputatul ACUM, Dumitru Alaiba a scris pe pagina sa de Facebook o reacție la cazul presupusei sinucideri a omului de afaceri Iurii Luncașu. Parlamentarul este sceptic în privința morții afaceristului și a venit cu un îndemn pentru toți cei care au avut tangențe cu fostul regim. 
13:40
Și-au găsit sfârșitul într-un rezervor de apă. Este vorba de doi copii în vârstă de 7 și 13 ani din raionul Sângerei. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, o fată și un băiat ar fi decedat, după ce au căzut  într-un  rezervor de apă de pe teritoriul unei stații de epurare nefuncțională cu adâncime de 5 metri.  
12:40
Pereți jerpeliți, bănci vechi și scaune deteriorate. Este peisajul cu care o instituție de învățământ din capitală îi așteaptă pe elevii din clasa întâi. Un părinte a postat pe o rețea de socializare un filmuleț video prin intermediu căruia și-a exprimat indignarea și dezamăgirea față de condițiile în care vor studia copiii la un liceu cu profil sportiv din sectorul Ciocana.
12:00
 Lipsa unui program de dezvoltare, lipsa pășunilor, concurența neloială, accesul restrâns în rețelele de magazine. Sunt doar câteva dintre problemele pe care le-au semnalat membrii Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine. În cadrul unei întrevederi cu ministra Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, crescătorii de oi și capre au solicitat sprijinul statului în identificarea acțiunilor pentru revitalizarea și dezvoltarea sectorului zootehnic pe acest segment.
Acum 24 ore
11:00
După ce localnicii și-au exprimat de mai multe ori nemulțumirea, șefii de la Primăria Municipiului Chișinău au efectuat o vizită de inspecție la groapa de gunoi de la Țânțăreni. Edilul capitalei alături de consilieri și reprezentanți ai subdiviziunilor municipale au verificat desfășurarea lucrărilor tehnologice de stocare a deșeurilor.
09:50
Iurii Luncașu, reprezentantul companiei care deține „Casa Albă”, clădirea de lângă Valea Morilor, atribuită lui Vladimir Plahotniuc a murit noaptea trecută, scrie ZdG.md. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost găsit împușcat. Informația a fost confirmată pentru jurnaliștii de la Ziarul de Gardă de  surse din cadrul poliției.
08:50
Trei oameni au murit, iar alți 10 au fost răniți, dintre care trei au suferit traumatisme cranio-cerebrale grave, în localitatea Săpoca din România. Se întâmplă după ce un bărbat care a fost internat în urmă cu doar câteva zile la Spitalul de Psihiatrie  a atacat, în timpul nopții, ceilalți bolnavi, scrie presa de peste Prut. Agresorul a intrat în două saloane și i-a atacat cu un stativ de perfuzii pe toți cei care i-au ieșit în cale.
07:50
Patru copii cu deformări ale coloanei vertebrale şi a cutiei toracice au beneficiat, în primul semestru al anului curent, de operaţii de corecţie anatomică în sumă totală de peste 200 de mii de lei. Compania Naţională de Asigurări în Medicină finanţează, în acest an, în premieră, zece operaţii de acest fel în cadrul noului program special „Corecţie anatomică a coloanei vertebrale şi a cutiei toracice”.
Ieri
21:10
Accident pe strada Zadnipru din sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit martorilor, un tânăr la volanul unui Mercedes a încercat să parcheze în fața unui supermarket și a lovit alte patru automobile care staționau în fața magazinului.
21:00
Accident pe strada Zadnipru din sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit martorilor, un tânăr la volanul unui BMW a încercat să parcheze în fața unui supermarket și a lovit alte patru automobile care staționau în fața magazinului.
20:10
În ultimii trei ani, practic nu au fost importate autobuze, iar unii agenți economici care lucrează pe rute interne au acumulat datorii de peste 18 milioane de lei faţă de PECO. O problemă nesoluționată din 2012 rămâne neajustarea tarifelor pentru călătorii pe rutele interurbani și suburbane, fapt ce a generat o altă problemă: piața tenebră a transportului de călători, scrie IPN.
19:40
Republica Moldova, într-un top pe locuri de frunte, alături de SUA și Noua Zeelandă. Nu e vorba însă de un top al celor mai bune drumuri sau un clasament al creșterii economice. Site-ul Chef's Pencil a realizat un top al căutărilor Google în materie de dietă, iar țara noastră s-a situat pe locul cinci printre țările cu locuitori interesați de nutriție și dietă.
18:30
Cinci angajați ai spitalului în care au fost tratate victimele accidentului nuclear de la Arhanghelsk au spus pentru Moscow Times că medicii care au lucrat direct cu pacienții au fost puși de agenți ai Serviciului Federal de Securitate să semneze acorduri de confidențialitate. Cei trei răniți au ajuns la spital goi și înveliți în pungi de plastic translucide. Starea pacienților i-a făcut pe angajații spitalului să suspecteze că se confruntă cu ceva foarte grav, dar singura informație pe care o aveau la momentul respectiv era că a avut loc o explozie în apropierea unei baze militare, scrie Hotnews.ro.
17:40
Președintele Igor Dodon consideră că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile tarife la energia electrică, mai mari cu 5,58%, la comanda fostei guvernări. Dodon cere Executivului condus de Maia Sandu să suspende decizia luată pe 16 august.
17:20
Cel puţin o persoană a murit, iar altele au fost rănite în urma inundaţiilor masive produse sâmbătă în oraşul turc Istanbul, anunţă autorităţile turce, scrie Mediafax.
16:20
La scurt timp de la solicitarea AGORA către Cancelaria de Stat, în urma căreia am aflat cât costă serviciile de care beneficiază Nicolae Timofti, Vladimir Voronin, Mircea Snegur și Petru Lucinschi, statul a decis să facă economii. Mai exact, foștii șefi ai statului ar putea fi lipsiți de facilitățile de care se bucură în prezent: birou personal, asistent și mașini plătite din bugetul de stat. 
15:30
Primăria Chişinău anunță că pe parcursul săptămânii viitoare - 19-24 august - va fi suspendat traficul rutier pe str. Mitropolit Petru Movilă, în perimetrul str. 31 August 1989 și str. A.Corobceanu. Porțiunea de drum se închide pentru reparația rețelelor inginerești din zona istorică a orașului. Totodată, pe strada Petru Rareș a început așternerea stratului de uzură. Lucrările se vor petrece doar pe parcursul zilei de sâmbătă, anunță municipalitatea.
14:40
Cea mai scumpă mașină din lume a fost prezentată public vineri, în California, de Bugatti. Bugatti Centodieci va costa 9 milioane de dolari și vor fi fabricate doar 10 mașini de acest tip, scrie Digi24. Toate cele 10 mașini au fost deja rezervate. 
14:10
Un ospătar de la un restaurant din Seine-Saint-Denis a fost rănit mortal, prin împuşcare, de către un client nemulţumit, potrivit primelor elemente ale unei anchete, din cauză că sandviciul nu i-a fost pregătit suficient de repede, relatează News.ro cu referire la AFP.
13:20
Deși în societatea modernă tot mai puțin se crede în adevărul din spatele expresiei „am fost tras de curent”, unii moldoveni jură că au căzut de nenumărate ori în mrejele fenomenului. Puțini sunt cei care știu cum arată curentul, în schimb toate persoanele cu care au vorbit jurnaliștii Agora au putut să descrie simptomele care îți dau de știre că tocmai ai fost „tras de curent”.
12:50
Fostul directorul al Agenției Servicii Publice (ASP), Serghei Răilean a depus declarația de avere și interese personale la eliberarea din funcție. Răilean indică că a primit 219 909 lei drept compensație după demisie, la care se mai adaugă un ajutor material de 36 mii de lei de la ASP, scrie Ziarul de Gardă.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.