Comisia privind investigarea fraudei bancare o va audia pe ex-președinta „Victoriabank”

NewsIn, 14 august 2019 16:40

Miercuri, 21 august, Comisia de anchetă cu privire la elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din R. Moldova și investigării fraudei bancare îl va audia repetat pe Anatol Arapu, fost ministru al Finanțelor, iar, în contextul informației obținute de la Veaceslav Platon și foștii lui consilieri, pe Natalia Politov-Cangaș, fostă președintă „Victoriabank”. În cadrul unui interviu acordat pentru TV8, Platon a vorbit despre formarea unei „datorii artificiale” de două miliarde de lei a Băncii de Economii față de „Victoriabank”. Controversatul om de afaceri a menționat că „Victoriabank” trebuie să întoarcă banii. Potrivit lui Alexandru Slusari, după Arapu și Politov-Cangaș, membrii comisiei vor decide dacă va fi audiat și Vlad Filat. „Totodată, Comisia a luat ca bază primul draft al Raportului și a împărțit sarcinile între membrii privind completarea și îmbunătățirea acestuia”, a scris președintele comisiei pe pagina sa de Facebook. Anterior, Slusari spunea că în luna august va fi pregătit „un raport cronologic începând cu anul 2011”. Recent, deputatul a înregistrat în Parlament un proiect prin care solicită prelungirea activității comisiei de anchetă de la 90 la 120 de zile – până la 10 octombrie.       sursa: zdg.md

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de NewsIn

Acum 4 ore
11:20
Sute de turişti au fost evacuaţi din hoteluri şi de pe plaje pe insula grecească Samos, unde un incendiu de pădure a izbucnit sâmbătă, au anunţat autorităţile elene, relatează duminică AFP. Circa 70 de pompieri s-au luptat cu flăcările în estul insulei, au anunţat autorităţile, care au precizat că 13 maşini de pompieri au fost trimise în zonă. Primarul insulei Christodoulos Sevastakis a declarat că aproximativ o mie de persoane au fost evacuate din mai multe hoteluri şi trimise în oraşul Pythagoreio. “Nu este un incendiu de proporţii, însă este aproape de hoteluri”, a declarat el pentru postul Skai TV. “Oraşul Pythagoreio nu este ameninţat”, a adăugat el. Nave ale Gărzii de coastă au evacuat zeci de persoane de pe plajele Glykoriza şi Proteas, potrivit agenţiei de presă ANA. În ultimele 24 de ore, în Grecia au fost înregistrate aproximativ cincizeci de incendii, înteţite de vânt, potrivit serviciilor de pompieri.
11:20
Totul s-a produs în această dimineață, la ora 08:40, pe șoseaua Balcani, lângă Poiana Silvică, Dumbrava. Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat că veniți la fața locului, polițiștii au stabilit că în accident sunt implicate un microbuz de pe ruta nr. 145, condus de un șofer de 64 de ani și un automobil de model Toyota, la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani.  În urma impactului puternic, 3 pasageri din maxi-taxi au fost transportați la spital.  Potrivit poliției, șoferului Toyotei își recunoaște vina spunând că a ieșit pe banda destinată sensului opus.  Cazul este în continuare cercetat, iar în dependență de leziuni va fi luată o hotărâre conform legislației.          sursa: stiri.md
11:10
Un bărbat a devenit primul pacient care a decedat ca urmare a unei grave boli respiratorii provocată folosirea ţigării electronice, au anunţat oficialii departamentului de sănătate din statul Illinois. Potrivit presei americane, bărbatul a încetat din viaţă, în timp ce experţii din sănătate analizează o boală de plămâni misterioasă, care este asociată cu folosirea ţigărilor electronice. Statisticile medicale arată că sunt 193 de potenţiale cazuri în 22 de state americane şi au fost raportate în decurs de două luni, între iunie şi august.
10:40
NASA a deschis o anchetă pentru ceea ce ar putea fi prima infracţiune comisă în spaţiu, a anunţat, sâmbătă, New York Times, relatează AFP. Astronauta Anne McClain este acuzat de uzurpare de identitate şi acces nepermis la datele financiare ale soţiei sale în timp ce se afla pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde este pentru o misiune de şase luni. Fosta soţie, Summer Worden, a depus plângere la Comisia Federală a Comerţului (FTC), după ce a aflat că Anne McClain a acces contul lor bancar comun, fără acceptul ei. Şi familia lui Summer Worden a depus plângere la inspecţia generală a NASA, conform New York Times. Avocatul lui Anne McClain a spus că aceasta nu a comis nicio infracţiune şi a accesat conturile bancare pentru a supraveghea cheltuielile, lucru pe care îl făcea şi în timpul relaţiei. Potrivit New York Times, anchetatorii NASA le-au contactat pe cele două femei. Summer Worden a precizat că FTC nu a răspuns la acuzaţia privind uzurparea de identitate, dar un anchetator special precum şi inspecţia generală a NASA examinează acuzaţiile.  
10:40
Aviaţia israeliană a lansat lovituri în Siria pentru a împiedica o forţă iraniană să lanseze un atac împotriva Israelului cu drone încărcate cu explozibili, a anunţat armata israeliană în noaptea de sâmbătă spre de duminică. Aviaţia israeliană ″a fost în măsură să împiedice o tentativă iraniană a forţei al-Quods (unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei) de a lansa un atac din Siria împotriva unor ţinte din nordul Israelului cu drone ucigaşe″⁣, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus. Potrivit acestui purtător de cuvânt, raidul israelian a avut loc la Aqraba, la sud-est de Damasc, şi a vizat ″mai multe ţinte teroriste şi instalaţii militare aparţinând forţei Al-Quods precum şi unor miliţii şiite″⁣. Armata israeliană a blocat joi o încercare anterioară de a lansa un atac cu drone, a spus el, fără a oferi detalii. ″Ameninţarea a fost semnificativă şi aceste drone ucigaşe au reuşit să lovească ţinte cu o eficienţă reală″⁣, a spus el. Israelul a efectuat sute de lovituri în Siria de la începutul războiului în această ţară în 2011, cele mai multe vizând ţinte iraniene sau ale grupării şiite proiraniene Hezbollah, potrivit statului evreu.   Sirienii susţin că au fost atacaţi de rachete israeliene   Apărarea antiaeriană a armatei siriene a intrat sâmbătă seara în acţiune pentru a contracara ″rachete israeliene″⁣ care vizau împrejurimile capitalei Damasc, a anunţat o sursă militară citată de media de stat şi care a dat asigurări că majoritatea au fost doborâte înainte de a-şi atinge ţintele, relatează AFP. Un corespondent al AFP la Damasc a auzit mai multe explozii puternice înainte ca agenţia oficială de ştiri Sana să anunţe că ″apărarea antiaeriană a doborât ţintele inamice pe cerul Damascului″⁣. Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a declarat că este vorba de ″⁣posibile lovituri aeriene ale Israelului″⁣. De la începutul războiului în Siria în 2011, Israelul a lansat mai multe lovituri împotriva armatei siriene, dar şi împotriva forţelor Iranului şi Hezbollahului libanez, doi mari inamici ai statului evreu şi susţinători ai regimului lui Bashar al-Assad.
10:40
Marea Britanie trimite o altă navă de război pentru a spori prezenţa în Golf Marea Britanie trimite o altă navă de război în Golf pentru a apăra libertatea de navigaţie, a anunţat sâmbătă ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, după ce trupe de comando iraniene au capturat un petrolier sub pavilion britanic în regiune, relatează Reuters. Tensiunile au crescut între Iran şi Marea Britanie după ce trupe de comando iraniene au sechestrat un petrolier britanic luna trecută. Incidentul a survenit după ce forţele britanice au capturat un petrolier iranian în apropiere de Gibraltar, acuzat că a încălcat sancţiunile impuse Siriei. Marina a anunţat că HMS Duncan, o fregată tip 45, a navigat din Marea Britanie pe 12 august, alături de HMS Kent, care se îndrepta de asemenea spre Golf pentru a înlocui HMS Duncan. Marea Britanie apără libertatea de navigaţie ori de câte ori este pusă la încercare, a menţionat ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.
10:40
Președintele Emmanuel Macron a făcut o “dare de seamă” a summitului G7, care a început la Biarritz. Conflictele internaționale, relansarea creșterii economice și climatul - mai ales situația din Amazonia - sunt marile mize la reuniunea celor mai importanți lideri ai lumii. Summitul nu a fost lipsit de violenţe între protestatarii antiglobalizare şi forţele de ordine. Pentru a-i primi pe liderii principalelor puteri ale lumii, Biarritz s-a transformat într-un adevărat oraş fortăreaţă. Peste 13.200 de polițiști și jandarmi au fost mobilizaţi pentru confruntările cu manifestanţii antiglobalizare. În pofida scenelor de război, doar o persoană a fost reţinută de către forţele de ordine. Poliţiştii au făcut uz de grenade cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a-i ţine la distanţă de protestatari de liderii celor mai puternic industrializate state de lume. Preşedintele Emmanuel Macron i-a primit cordial pe oaspeţii săi şi a discutat amical cu Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Dincolo de inegalităţi, educaţie, sau ecologie - incendiile din pădurea amazoniană s-au impus în ultimul moment pe agenda summitului - securitatea şi economia mondială sunt marile mize, a anunţat Emmanuel Macron. Într-o parodie inspirată din seria Avengers, o organizaţie nonguvernamentală le cere liderilor lumii să treacă de la vorbe frumoase la fapte, pentru o veritabilă egalitate între bărbați și femei. Este una dintre provocările acestui summit, a recunoscut președintele Macron... Miile de diplomaţi şi jurnalişti prezenţi la Biarritz aşteaptă să vadă care va fi atitutdinea imprevizibilului preşedinte al Statelor Unite. Înainte de a pleca spre Franţa, Trump a anunţat încă o mărire, cu 5 la sută, a tarifelor vamale pentru importurile din China... Trump a ameninţat că va taxa şi importurile de vinuri franţuzeşti, ca represalii după ce parlamentul de la Pariş a adoptat o lege privind taxarea suplimentară a giganţilor domeniul tehnologiei digitale. “Dacă fac asta, noi le vom taxa vinurile, sau ceva asemănător. Le vom taxa vinul cum nu s-a mai văzut. Nu îmi place ce fac”, a declarat Trump.
10:30
Rusia a inaugurat vineri o reprezentanță auto care va vinde limuzine de lux marca Aurus, un tip de automobil utilizat și de președintele Vladimir Putin, transmite Reuters. Aceste limuzine sunt destinate să fie moșternitoarele celebrelor sedanuri ZIL, care timp de decenii au transportat liderii sovietici, scrie Agerpres. La un preț de pornire de 18 milioane ruble (274.000 de dolari) în configurația de bază, limuzina Aurus este destinată  clienților din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, precum și cumpărătorilor din Europa și China. Statul rus a investit peste 12,4 miliarde ruble (189 milioane dolari) în proiectul limuzinei Aurus  începând din 2013. Vehiculele sunt produse de un institut de cercetare rusesc cunoscut sub acronimul NAMI, în parteneriat cu producătorul rus de automobile Sollers.
10:30
Calugarii shaolin trebuie sa fie sportivi extrem de iscutiti pentru a putea deveni maestri intelepti! Un calugar shaolin nu este doar un monah care mediteaza in tacere, dar si o "arma". Faimosii calugari imbracati in portocaliu sunt atleti iscusiti, acestia fiind nevoiti sa masterizeze tainele kung fu-ului pentru a putea deveni maestri. Viata unui astfel de discipol a fost documentata de BBC intr-un documentar. Englezii de la BBC au urmarit incercarea unui calugar shaolin de a deveni maestru, iar acesta s-a lasat filmat pe parcursul pregatirii sale. Pentru a putea deveni maestru, un calugar shaolin trebuie sa treaca doua teste: unul ce presupune o demonstratie de arte martiale si unul "teoretic". Pentru cel de-al doilea test, calugarii shaolin trebuie sa invete pe de rost intreaga scriptura a buddismului si sa recite un pasaj ales de cei mai intelepti.
Acum 6 ore
10:20
Cadavrul unui jurnalist prezentând multiple răni comise cu armă albă a fost descoperit sâmbătă în municipalitatea Tejupilco, în centrul Mexicului, au anunţat autorităţile locale Nevith Condes Jaramillo, 42 de ani, era directorul portalului de ştiri Observatorio del Sur din Tejupilco, în Mexic. El aborda pe acest portal ştirile zilnice ale municipalităţii şi intervenea şi la un radio local. Trupul jurnalistului ″a fost găsit sâmbătă dimineaţă″⁣ şi ″⁣prezenta răni prin tăiere″⁣, a anunţat într-un comunicat parchetul statului Mexic care a deschis o anchetă. Jurnalişti din presa locală au anunţat că colegul lor a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Trupul său a fost găsit într-o zonă muntoasă din sudul statului. Tejupilco este o municipalitate cu un grad mare de violenţă din cauza prezenţei grupurilor infracţionale. Mexicul este una dintre cele mai periculoase ţări din lume pentru exercitarea activităţii jurnalistice. Aproximativ 100 de jurnalişti au fost ucişi din 2000. Marea majoritate a asasinatelor au rămas nepedepsite. Biroul din Mexic al organizaţiei Reporteri Fără Frontiere (RSF) a declarat pentru AFP că, potrivit apropiaţilor jurnalistului găsit mort, acesta primise ameninţări în noiembrie 2018 şi în iunie, anul acesta. Din acest motiv, ″el a solicitat măsuri de protecţie″⁣ de la o agenţie guvernamentală mexicană care trebuie să asigure siguranţa profesioniştilor în informaţii, a menţionat RSF. Cu toate acestea, Nevith Condes Jaramillo a refuzat în cele din urmă măsurile de securitate propuse din cauza procesului birocratic necesar pentru a le obţine, potrivit asociaţiei. Înainte de anunţarea morţii jurnalistului, RSF înregistra nouă omucideri în rândul jurnaliştilor în Mexic, încă de la începutul anului 2019.
10:10
Premierul Maia Sandu a declarat că partea moldovenească a gazoductului Iași-Chișinău va fi finalizată „ la începutul anului 2020. Și aici aveți cuvântul nostru că așa se va întâmpla” a subliniat premierul într-un interviu cu Europa Liberă. Construcția ar putea dura însă mai mult în Romania; „... pe partea română e un tronson mai lung, la care se lucrează, deci ei au nevoie de un pic mai mult timp, dar oricum ne-a fost oferită această garanție că până la mijlocul anului viitor se vor finaliza lucrările și acolo” a mai declarat premierul.         sursa: europalibera.org  
10:00
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, trece prin momente dificile. În vârstă de 81 de ani, fostul monarh a suferit o operaţie pe inimă la un spital din Madrid, iar medicii spun că totul a decurs bine. A fost supus unui triplu bypass, procedură care s-a încheiat fără complicaţii. Fiul său, actualul rege Felipe al şaselea, a sosit la spital, împreună cu mama sa, pentru a-şi vizita tatăl. Juan Carlos a abdicat de la tronul Spaniei în 2014, după o domnie de 39 de ani. De atunci, el s-a retras din viaţa publică şi a fost văzut tot mai rar la evenimentele oficiale.  
10:00
Până de curând, Moldova era percepută și descrisă ca un stat capturat controlat de un regim oligarhic. Unde ne aflăm în procesul de transformare? Orice sistem politic are două straturi: cel personal și instituțiile care susțin acest nivel. Același lucru este valabil fie pentru un sistem democratic, fie pentru un sistem oligarhic. Acum, Moldova se află în stadiul în care persoana care controlase majoritatea parlamentului anterior a părăsit țara. Este pentru prima dată în istoria Moldovei când un fost lider de facto a fugit din țară. Suntem în stadiul în care guvernul vrea reformarea instituțiilor, concedierea și investigarea acelor persoane care au comis abuzuri și care au fost parte din scheme de corupție. Anul trecut, Moldova s-a clasat pe locul 117 în Indicele de Percepție a Corupției. Cei care au avut roluri cheie în transformarea Moldovei într-un paradis al corupției trebuie să răspundă pentru acțiunile lor și vor fi cercetați. Suntem în stadiul în care mai multe instituții ale statului sunt în proces de recrutare de oameni noi. Avem nevoie de susținere instituțională din partea UE, a Consiliului Europei și a SUA pentru agențiile noastre de aplicare a legii. Trebuie să începem să reconstruim aceste instituții pentru a scăpa de corupție.   Având în vedere contextul mai larg al coaliției guvernamentale, care sunt compromisurile pe care le-ați acceptat fără a pune în pericol dezvoltarea strategică a țării? Guvernul anterior a avut o politică externă dezastruoasă. S-a declarat formal prooccidental, dar a plasat Moldova pe o pantă izolaționistă și antioccidentală. Republica Moldova a devenit rușinea țărilor Parteneriatului Estic. Din cauza guvernului anterior, Moldova a fost izolată în Europa. UE a suspendat asistența financiară. La fel și Agenția de Dezvoltare a SUA. În acest sens, noul guvern al Moldovei repornește direcția europeană a Moldovei. Toate partidele primesc un mandat. Blocul proeuropean ACUM și Partidul Socialist au avut preferințe de politică externă diferite, dar niciunul nu deține majoritatea, așa că suntem în situația de a face compromisuri. Compromisul politic care stă la baza actualei coaliții se fundamentează pe ideea că Moldova nu își va revizui angajamentele internaționale preexistente. În consecință, Republica Moldova va rămâne pe calea europenizării și va accelera punerea în aplicare a Acordului de Asociere. Guvernul anterior a trebuit să facă față distrugerii parteneriatului politic cu Uniunea Europeană pe fondul corupției. De fapt, redeschidem calea europeană luptând împotriva corupției și prin aplicarea Acordului de Asociere cu UE - nu doar pe hârtie, ci în realitate, căutând să atragem investitori europeni și să reformăm instituțiile de aplicare a legii. Moldova are, de asemenea, un parteneriat cu NATO, pe care vrem să-l continuăm și în viitor. Din perspectivă economică nu putem face multe compromisuri. 68% din exporturile Moldovei se duc către Uniunea Europeană, doar 8% se duc către Rusia. Cu astfel de statistici nu poți face compromisuri în privința relației cu UE. Moldova nu poate exista fără angajamentul său puternic pentru implementarea Acordului de Asociere, iar Moldova nu poate exista ca economie funcțională, ca societate funcțională și un sistem politic funcțional fără Uniunea Europeană.   Este puțin probabil ca luna de miere să dureze prea mult. Ce credeți că puteți face pe termen scurt, dar care să genereze efecte pe termen lung? Există un consens minim asupra a ceea ce trebuie vizat mai întâi? Cel mai important front este reforma justiției și tot ceea ce intră sub această mare umbrelă: reforma poliției, reforma judiciară, reforma instituțiilor anticorupție, a Parchetului. Va fi dur, va fi lent, va fi greu. Dar nu există alternativă. Mandatul primit de la populație asta ne cere. Motivul pentru care partidul aflat anterior la guvernare a fost gonit de la putere este pentru că au transformat sistemul de justiție într-un instrument politic. Au pierdut puterea din cauza asta. Realizând reforma justiției respectăm principiile democratice și am reușit deja să deblocăm relația Moldovei cu UE și cu SUA. De asemenea, ne uităm la beneficii concrete pentru cetățenii noștri. Vrem să obținem eliminarea suprataxelor de roaming între UE și Moldova. Am reușit să deblocăm asistența UE acordată Moldovei. Luptând împotriva corupției, sperăm să atragem mai mulți investitori, deoarece credem că Moldova are toate condițiile pentru a fi atractivă pentru investiții. Avem o zonă de liber schimb cu UE și o zonă de liber schimb cu majoritatea statelor post-sovietice. Putem accesa o piață de 700 de milioane de oameni cu produse fabricate în Moldova. Deci, dacă Moldova este mai puțin coruptă, are toate datele - geografia, oamenii și accesul la multiple piețe - pentru a deveni mai prosperă.   Are nevoie relația dintre România și Republica Moldova de o resetare? Care sunt așteptările Chișinăului în raport cu Bucureștiul? Ce poate face România mai bine? Avem o relație bună cu România, care a fost întotdeauna un susținător al Moldovei. Dar trebuie să consolidăm și mai mult această relație. România este cel mai mare partener comercial al Moldovei și un mare investitor în Moldova. Dar putem face mult mai multe. Următorul pas este construirea unui gazoduct care să conecteze Chișinăul de granița cu România, astfel încât Moldova să poată accesa resurse alternative de gaz. Totodată, vrem să construim mai multă infrastructură comună - mai multe poduri, mai multe autostrăzi, să renovăm drumuri - pentru a face mai rapid și mai ieftin fluxul de mărfuri și oameni. Vrem ca astfel de proiecte să transforme parteneriatul strategic dintre Moldova și România în beneficii mai concrete.   Acceptăm faptul că Rusia are ultimul cuvânt? Deși a contribuit la crearea noilor realități politice, este puțin probabil ca Moscova să accepte europenizarea Moldovei. Geopolitica contează. Dar geopolitica nu este singura variabilă care determină comportamentul statelor. Moldova este un astfel de exemplu. Vedem o mulțime de tensiuni între Rusia, pe de o parte, și UE, NATO și SUA, pe de altă parte, pe multiple chestiuni internaționale. Cu toate acestea, când doi actori politici și partide politice din Moldova (blocul proeuropean ACUM și socialiștii proruși) au decis că vor să facă echipă și să creeze o coaliție pentru a lupta împotriva corupției și a scăpa de țara de oligarhie, preferințele partenerilor politici interni au predominat în detrimentul clivajului geopolitic. Acum avem o situație unică și pozitivă în Moldova, unde toți principalii parteneri străini susțin guvernul. Sperăm că acest context va ajuta Moldova să combată corupția, să atragă investitori și să lege și să integreze Moldova mai mult în UE. Această agendă comună, acest consens se bazează pe faptul că moldovenii vor dezoligarhizare. Pentru ei, acest lucru este mai important decât construcțiile geopolitice. Geopolitica este secundară. Dezoligarhizarea primează geopoliticii. //   Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA și publicat în limba engleză în revista Eastern Focus, editată de centrul Global Focus.   La Bruxelles am analizat modalități de a facilita susținerea UE printr-o reorganizare instituțională, poate prin crearea unui grup de sprijin pentru Moldova în rândul instituțiilor europene.     sursa: revista22.ro
09:50
Președintele PLDM, Tudor Deliu, a fost desemnat candidatu pentru circumscripția nr. 33 la alegerile parlamentare noi. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Politic Național (CPN) al Partidului Liberal Democrat din Moldova. De asemenea, Consiliul a decis participarea PLDM cu candidați proprii și în celelalte trei circumscripții uninominale, dar nu anunță cine sunt aceștia. Consiliul a aprobat sloganul de campanie al PLDM pentru apropiatele alegeri locale generale. În context, Secretarul general al PLDM, Alexandru Fetescu, s-a referit la situația politică din țară, în special la riscurile legate de acapararea celor mai importante instituții ale statului de către un partid, care reperezintă deschis interesele Federației Ruse. La final, Președintele Tudor Deliu a mulțumit membrilor CPN pentru încrederea acordată, exprimându-și convingerea că PLDM, în apropiatele alegeri, va obține un rezultat onorabil.       sursa: stiri.md
09:50
Eugen Sajin, controlorul de trafic aerian din cadrul Moldstsa, cel care a făcut public un incident cu implicarea unei aeronave Air Moldova, vine cu noi detalii. Acesta susține într-o postare pe facebook că, din lipsă de oameni, sunt nevoiți să comaseze pozițiile de muncă, respectiv un controlor să facă munca pe mai multe poziții simultan, ceea ce reprezintă un factor adăugător de oboseală și stres. Potrivit lui Sajin, la capitolul personal lucrurile stau mult mai rău. „În tură atunci au ieșit nu 9 controlori cum se vehiculează în presă ci 5 (!) Respectiv ei nu au avut nici măcar posibilitatea să aibă o pauză, să nu mai vorbim de necesitățile fiziologice etc. Fac o remarcă, deși controlorii au lucrat la limita minimului de personal, ei au fost responsabili și nu au părăsit locul de muncă, după cum se vehiculează în presă”, menționează Eugen Sajin. Controlorul a lucrat singur la sector, deși după modelul internațional la fiecare sector de dirijare se lucrează în doi, menționează acesta. În plus, trainingul și refresh-ul sezonier care are loc în fiecare primăvară a anului nu a fost efectuat. „Controlorii aveau restanțe la concedii și ore supra-lucru, respectiv un factor în plus pentru oboseală cronică”, a adăugat controlorul de trafic aerian. Totodată, angajatul „Moldatsa” susține că structura spațiului aerian este învechită. Procedura de decolare (SID) urmată de aeronava A320 trece exact prin Zona de salturi cu parașutism. La fel e și cu aterizările (STAR). Majoritatea trec prin această Zonă. „Incidentul nu a fost raportat prin sistemul intern, ceea ce denotă un eșec total al sistemului de raportare. Lumea se teme să raporteze fiindcă vor fi pedepsiți. Există probleme de echipament, dar astea sunt gata să le prezint în cadrul unei comisii independente”, a mai specificat Sajin. Eugen Sajin anunță că a făcut o investigație independentă care am transmis-o către Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, care s-a sesizat în timp util și a promis măsuri corective. Amintim că o aeronavă a companiei „Air Moldova”, cu 140 de pasageri la bord, și un avion de mici dimensiuni au fost aproape de o coliziune în aer, pe 23 iunie.         sursa: stiri.md  
09:40
Cercetătorii ruşi şi danezi afirmă că au făcut o descoperire extraordinară în solul îngheţat al tundrei siberiene. Cadavrul a ceea ce pare un câine - sau un lup - de acum peste 14.000 de ani, aproape perfect conservat în solul îngheţat al Siberiei, a fost examinat recent de oamenii de ştiinţă ruşi şi danezi, care spun că ar descifra ARN-ul animalului. Acidul ribonucleic (ARN) nu se conservă la fel de bine ca ADN-ul, dar este extrem de important pentru a determina ce gene ale animalului erau exprimate şi funcţionale şi ce gene erau reprimate. Resturile creaturii din Pleistocen au fost găsite în 2015 în Tumat, în regiunea Yakuţia din Rusia, dar până acum nu au fost studiate de oamenii de ştiinţă-. Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga speră să determine, prin analiza ARN, dacă animalul era un lup sau unul dintre primii câini domesticiţi vreodată de oameni. Potrivit Siberian Times, ei afirmă că genele creaturii sunt similare atât cu cele ale lupilor, cât şi cu cele ale câinilor din ziua de azi.  
Acum 24 ore
17:00
Khoudia Diop s-a confruntat în adolescență cu foarte multe comentarii răutăcioase, care făceau referire la culoarea pielii sale. Când a împlinit 19 ani, Khoudia și-a început cariera de model, iar complexul său referitor la culoarea pielii a început și el să dispară treptat. După ce a fost parte a unei campanii care promova diversitatea, fotografiile cu Khoudia s-au viralizat rapid pe interet. Așa a început Khoudia să fie cunoscută pe rețelele de socializare – de la numai 300 de urmăritori a ajuns brusc la 350 de mii, pe Instagram. Asta pentru că numai o pătrime dintre modelele cunoscute pentru prezentările pe podium sunt femei de culoare, potrivit CNN.  Deși în prezent se bucură de faimă, Khoudia s-a confruntat cu multe comentarii rasisme, în timpul copilăriei sale.
16:30
Declararea independenței Republicii Moldova a fost un proces foarte rapid, pe neașteptate pentru mulți moldoveni. Declarația a fost făcută pentru IPN de Anatol Plugaru, deputat în primul parlament și semnatar al Declarației de Independență, ex-ministru al securității, care a mai precizat că nu au existat planuri stabilite dinainte pentru un asemenea demers. „Înaintea noastră, multe țări din fosta URSS își declaraseră independența. Între membrii prezidiului Parlamentului circula o variantă de declarație de independență. Dar a apărut problema limbii care să fie trecută – o parte dintre noi voia limba moldovenească, o parte limba română”, a declarat Anatol Plugaru. Fostul deputat a menționat că o parte dintre deputații care pledau pentru independență au amenințat că nu semnează declarația dacă nu este trecută limba română. „Am discutat și, pentru că nu există nicio diferență, am fost de acord să scriem română și nu moldovenească, am fost de acord cu acest lucru, deși mai corect era limba moldovenească”, a spus Anatol Plugaru. Potrivit fostului deputat, acest moment a fost un punct cheie al semnării Declarației de Independență. Anatol Plugaru a precizat că votarea în Parlament a Declarației de Independență a exprimat idealul general al populației, cu câteva excepții din rândurile rușilor, ucrainenilor și a bulgarilor care trăiesc în Republica Moldova. „A fost o dorință generală de a ne proclama independența. Nu cred că mulți dintre noi și-au dat seama ce facem, dar am mers prin analogie, luând exemplul altora”, a spus Anatol Plugaru. Fostul deputat a menționat că, după semnarea Declarației de Independență, a urmat o euforie generală. „Ion Hadârcă și alți câțiva deputată au propus ca imnul să fie „Deșteaptă-te, române!”. Toată sala a aplaudat, dar vă asigur că foarte puțini oameni știau cine e autorul versurilor și a muzicii. Dar în atmosfera generală de însuflețire, a fost votat ca imn Deșteaptă-te române”, a spus Anatol Plugaru. --- La 27 august 1991, acum 28 de ani, Parlamentul Republicii Moldova adopta Declarația de Independență, document semnat de 278 de deputați. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010.       sursa: ipn.md
16:30
Grecia a transmis o cerere Franţei pentru a-i fi împrumutată o bucată din friza de pe Partenon care în prezent se află la Muzeul Luvru. Un responsabil grec din Ministerul Culturii a declarat sâmbătă că a solicitat Franţei să-i împrumute temporar un fragment din friza de pe Partenon care este deţinută de Muzeul Luvru, ocazie pentru a celebra bicentenarul independenţei sale în 2021.  Această propunere este "examinată în mod pozitiv", a explicat el sub anonimat. "Detaliile vor fi stabilite de miniştrii Culturii din cele două ţări. Este vorba despre un schimb provizoriu", a precizat el.  Acest împrumut a fost evocat în cursul întâlnirii de joi, de la la Paris, între premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi preşedintele francez Emmanuel Macron, conform agenţiei greceşti de presă ANA. Friza datează din secolul al V-lea înainte de Hristos, şi înfăţişează o scenă din bătălia mitică dintre centauri şi oameni.  În schimb, Grecia va împrumuta Luvrului o colecţie de piese din bronz antice, potrivit ANA. Bucata de friză, a precizat Luvru, a fost găsită în 1788 la baza Partenonului de către Louis François Sébastien Fauvel, un diplomat francez şi arheolog amator.  Alături de Marea Britanie şi de Rusia, Franţa a învins forţele otomane în cursul unei bătălii navale decisive la Navarino, în 1827, în războiul în care a ajutat Grecia să-şi recapete independenţa.  Prin urmare, cele trei puteri au fost foarte prezente în politica grecească timp de decenii care au urmat independenţei.  British Museum, de la Londra, deţine o colecţie mult mai importantă de frize din Partenon, desprinse de monument şi aduse în 1806 de Lordul Elgin, pe atunci ambasador britanic la Curtea otomană şi pasionat de arta grecească.  Plătit bine, conducătorii otomani din Grecia i-au acordat dreptul de a le transporta departe. Marea Britanie consideră deci că ele au fost legal cumpărate.  Atena, care argumentează că permisiunea în chestiune a fost acordată de cuceritor şi nu de Grecia, solicită de două secole înapoierea monumentului, dar British Museum a refuzat mereu. 
15:50
Atacantul polonez Robert Lewandowski îşi va prelungi contractul cu Bayern Munichen, a anunţat cotidianul german Bild, citate de lefigaro.fr. Contractul atacantului de 31 de ani expiră în 30 iunie 2021. Cele două părţi au ajuns la un acord pentru o înţelegere valabilă până în vara anului 2023. Lewandowski este la Bayern din 1 iulie 2014, după ce a plecat liber de contract de la Borussia Dortmund, echipă pentru care jucase patru sezoane. În cariera lui, polonezul a mai evoluat în ţara lui natală, la Delta Warszawa, Legia II, Znicz Pruszkow şi Lech Poznan. În 245 de meciuri disputate la Bayern, Lewandowski a marcat 194 de goluri şi a dat 47 de pase decisive. La echipa naţională, el a jucat 106 partide şi a marcat 57 de goluri.
15:40
Rusia propune să inițieze procesul de utilizare a munițiilor stocate lîngă satul Colbasna în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fiind gata să instaleze echipamentul necesar în acest sens. Potrivit lui Igor Dodon, această idee a fost pronunțată cadrul întrevederii pe care a avut-o cu Ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, transmite stiri.md. "I-am mulțumit Ministrului Apărării, iar în persoana lui – conducerii FR, remarcînd faptul că realizarea acestei măsuri va contribui la reducerea tensiunii în regiune. Am dat asigurării Ministrului Apărării că propunerea dată în scurt timp va fi transmisă participanților formatului de negocieri 5+2 de reglementare a diferendului transnistrean", a spus Dodon.  Știri.md amintește că Șoigu va participa astăzi la un concert care va fi susținut la inițiativa lui Igor Dodon cu „prilejul aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de invadatorii fasciști”. Menționăm că vizita demnitarului rus la Chișinău are loc în contextul în care premierul Maia Sandu a calificat-o drept una privată, și nu oficială, din cauza lipsei notificării executivului de către Ministerul Apărării și neefectuării demersurilor necesare. Astfel, Maia Sandu a afirmat că în timpul vizitei, nu vor putea fi semnate acorduri sau înțelegeri oficiale.      sursa: stiri.md
15:40
Cheltuielile pe care le suportă partidele politice pentru evenimentele publice continuă să fie cele mai netransparente. Constatarea se conține în Raportul „Finanțarea partidelor politice în Republica Moldova. Semestrul I, anul 2019” făcut public de Asociația Promo-LEX. Astfel, în rezultatul comparării cheltuielilor raportate la Comisia Electorală Centrală (CEC) cu cele estimate de către Asociația Promo-LEX, s-a constatat că șapte partide politice nu au raportat cheltuieli în sumă de 7 266 559 lei.  Conform rapoartelor anuale prezentate la CEC, din 42 de formațiuni politice vizate, 25 au indicat venituri în sumă de 50 734 049 lei și un total al soldului inițial de 81 921 417 lei. Alte 17 partide nu au indicat venituri și cheltuieli. Din partidele cu o singură sursă de venit fac parte opt formațiuni, care au mizat în semestrul I al anului 2019 în exclusivitate pe finanțarea de la bugetul de stat. Alte 12 partide au indicat surse mai diversificate precum cotizații sau donații, dar și subvenții sau alte venituri. Promo-LEX a mai precizat că procesul de colectare a donațiilor prin intermediul utilizării echipamentelor de calcul și control necesită o supraveghere mai riguroasă, în contextul în care donațiile în numerar continuă să fie una din sursele principale ale donațiilor către partidele politice. Totuși, colectarea acestora cu sau în lipsa utilizării echipamentelor de casă și control conform prevederilor legale stabilite de Serviciul Fiscal de Stat, rămâne a fi în zona necunoscutului.   Una din recomandările formulate și reiterate de către Promo-LEX prevede necesitatea modificării prevederilor legale, astfel încât colectarea donațiilor similar colectării cotizațiilor să fie făcută prin eliberarea bonurilor de plată. O altă recomandare vizează stabilirea cazurilor când prevederile legislației sunt încălcate, cercetarea acestor cazuri și aplicarea sancțiunilor de rigoare.  Rata de prezentare a Rapoartelor financiare de către partidele politice rămâne a fi una înaltă pentru semestrul I 2019 - 91,30%, cifrele pentru anii precedenți fiind 96% (2018) și 93% (2017).       sursa: moldpres.md
15:30
Igor Dodon, președintele țării și Zinaida Greceanîi, președinta Parlamentului sărbătoresc astăzi, 24 august 2019, „75 de ani de la eliberarea Moldovei de cotropitorii fasciști”. Șeful statului a depus flori la complexul memorial „Eternitate”, iar șefa Legislativului a felicitat cetățenii țării printr-un comunicat de presă. Istoria adevărată însă spune altceva. „În această zi – 24 august 1944 în urma cunoscutei operațiuni Iași – Chișinău, de ocupația fascistă a fost eliberat Chișinăul. Cu prețul unor eforturi titanice, eroismului și sacrificiului participanților la evenimentele de atunci, s-a terminat o perioadă tragică în istoria poporului nostru. În trei ani Moldova a pierdut aproape o pătrime din populația sa de până la război. Astăzi unii încearcă să rescrie istoria noastră și să ne lege de mâini și de picioare povara grea a înfrângerii. Ni se propune ca împreună cu suporterii de spirit ai lui Antonescu să celebrăm zi de doliu. Vă amintesc că operațiunea Iași-Chișinău a provocat o răscoală anti-guvernamentală în România la 23 august 1944 și căderea regimului lui Antonescu, aliat al naziștilor. Nu vom permite rescrierea istoriei, retușarea simbolismului istoric al zilei de 24 august, nu vom admite uitarea importanței enorme pe care o poartă victoria, pentru apropierea căreia au luptat și compatrioții noștri. 300 de mii de locuitori ai Moldovei au luptat în rândul Armatei Roșie în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, 18 din ei au devenit Eroi ai Uniunii Sovietice. Mai mult de 60 de mii au căzut cu moarte de eroi”, se menționează în comunicatul semnat de Zinaida Greceanîi. Totodată, Igor Dodon a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”, marcând și el „eliberarea Moldovei”. Ce spune însă istoria. La 23 august 1939 are loc semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, numit și Pactul Hitler-Stalin, ce a constituit un act de trădare a țărilor din Europa de Est şi care a servit bază pentru ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940. Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), la Moscova, în data de 23 august 1939, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor de influenţă în Europa răsăriteană. Conform Actului Adiţional Secret al Pactului, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de teritoriul dintre râurile Prut şi Nistru, fosta ocupaţie ţaristă a jumătate din Moldova sau aşa zisa Basarabie Ţaristă, iar, partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de acest teritoriu. Pactul este semnat din partea Guvernul Reichului german de I.V. Ribbentrop, iar din partea Guvernului U.R.S.S. de către Veaceslav Molotov în prezenţa lui Stalin. Semnarea Protocolului Secret a Pactului Ribbentrop-Molotov a permis ocuparea nepedepsită a teritoriilor româneşti de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) la mai puţin de un an după semnarea acestuia şi anume la 28 iunie 1940. 23 august 1944 este ziua în care Regele Mihai la României, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă. În cursul serii, Regele Mihai a transmis prin radio o proclamaţie către popor: „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”, spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara zilei de 23 August 1944. Ca urmare a acestui act, mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi au fost arestaţi. România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Ulterior, Basarabia a făcut parte din URSS, iar cei care s-au opus rusificării teritoriului au fost arestați, iar mulți deportați în Siberia. Referințe: Conţinutul Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), inclusiv Protocolul Adiţional Secret         sursa: zdg.md  
Ieri
14:00
Republica Moldova încă mai rămâne o speranță că poate deveni țară autentică, stat suveran, cu oameni prosperi, fericiți, cu familii aici, acasă, cu politicieni responsabili, care nu pleacă mereu capul față de cei din exterior și luptă cu demnitate pentru interesele cetățenilor săi”. Astfel caraterizează președintele interimar al PDM, ex-premierul Pavel Filip, Republica Moldova la cei 28 de ani de independență. „În ultimii ani am început să ridicăm nivelul de trai al oamenilor, să majorăm salariile și pensiile, să reparăm în sfârșit drumurile din satele noastre, să aducem apă în casele oamenilor și lumină pe străzi, să cerem respect față de țară din partea marilor puteri. Se pare că nu place tuturor să fii mai independent, mai puternic, să demonstrezi că poți să faci și singur lucruri bune pentru oameni și pentru țară. Din păcate, sunt „frați mai mari”, care preferă ca Republica Moldova să nu se ridice din genunchi și să rămână mereu cu mâna întinsă, iar alții să ne arunce, din când în când, câte o fărâmă de pâine doar pentru ca să nu murim de foame. Vedem chiar în aceste zile cât de independentă și suverană este Republica Moldova, unde defilează generali ai unui stat, care are armată staționată ilegal în estul țării noastre”, a menţionat Pavel Filip. Potrivit fostului premier, este regretabil că de 28 de ani rămânem o societate divizată, în mare parte, din cauza politicienilor care mereu vor să ducă Moldova ba în stânga, ba în dreapta. „Țara trebuie iubită și dezvoltată, astfel ca fiecare cetățean să poată spune cu tărie: sunt mândru de țara mea, Republica Moldova”. În opinia sa, sărăcirea populației și plecarea masivă a cetățenilor peste hotare sunt principalele probleme ale țării, iar motivele trebuie căutate în acțiunile politicienilor. După câțiva ani în care Guvernul pe care a avut onoarea să-l conducă, spune ex-premierul, a majorat salariile și pensiile, a redus impozitele și TVA-ul, „odată cu venirea noii guvernări, asistăm la un proces invers, de sărăcire rapidă a populației: cresc impozitele și TVA-ul, cresc tarifele și prețurile, iar salariile și pensiile rămân neschimbate. După așa acțiuni, de unde să apară dorință la oameni să rămână acasă, în Republica Moldova?”, se întreabă Pavel Filip. Liderul interimar al PDM spune că, dacă eșecurile trebuie căutate în rândul politicienilor, cele mai importante realizări se găsesc la oamenii simpli ai acestei țări, cei care s-au învățat să muncească bine, să dezvolte afaceri prospere, creând noi locuri de muncă, aici, acasă, în Moldova. Cu astfel de oameni, Republica Moldova devine mai independentă. Pavel Filip le dorește cetățenilor să vină cât mai repede anul din care, de Ziua Independenței, ei să-și poată ura sincere felicitări cu ocazia acestei sărbători, pentru că vor fi într-adevăr mândri și mulțumiți că sunt cetățeni prosperi ai unui stat european dezvoltat. „Eu cred în viitorul statului nostru, eu cred în oamenii din țara noastră! La mulți ani, Republica Moldova!”, a spus Pavel Filip.   sursa: ipn.md
13:40
În ceea ce privește valorificarea energiei eoliene regenerabile, Europa nu este chiar aproape de a-și atinge potențialul maxim, potrivit unui nou studiu. Dacă ar fi amplasate eoliene pe toate locurile de pe uscat care îndeplinesc condițiile necesare, Europa ar putea furniza de peste 100 de ori mai multă energie eoliană decât produce în prezent. Calculele au fost făcute la 11 de milioane de eoliene în plus, ceea ce ar însemna suficientă energie cât să acopere nevoile oamenilor din întreaga lume, începând de acum până în 2050. „Desigur, nu spunem că ar trebui să instalăm turbine în toate locurile identificate”, a declarat Benjamin Sovacool, participant la cercetare, potrivit Science Alert. „Dar studiul arată potențialul uriaș al Europei de a genera energie eoliană, care trebuie valorificată, dacă vrem să evităm o catastrofă climatică”. În prezent, Europa este lider în energia eoliană – turbinele de pe uscat și cele din ape produc aproape o treime din energia eoliană la nivel mondial. Comisia Europeană a promis că, până în 2050, cel puțin 100.000 de eoliene vor fi actualizate sau adăugate.   Cât potențial de energie eoliană are Europa? Ținând cont de infrastructură, construcții și arii protejate, autorii au găsit terenuri adecvate cu viteze favorabile vântului în 46% din teritoriul Europei. Asta înseamnă aproape 5 milioane de kilometri pătrați și aproape 500 de exajouli de putere – cu aproximativ 70 de exajoule mai mari decât va avea nevoie în 2050. Cercetarea a luat în calcul infrastructura, construcțiile și zonele protejate, dar nu a ținut cont de limitări specifice, cum ar fi aprobările sau dacă terenurile sunt private sau nu; a evidențiat doar zonele adecvate pentru montarea de eoliene. Ca atare, autorii spun că este doar un ghid, nu un model pentru dezvoltare.   Cu toate acestea, în comparație cu estimările anterioare, acesta este una dintre cele mai detaliate rapoarte despre potențialul de energie eoliană al Europei. Un studiu din 2009 realizat de Agenția Europeană de Mediu arată că potențialul de energie eoliană de pe uscat era de trei ori mai mic decât au descoperit cercetătorii în noua analiză.  
13:30
În cadrul unei ședințe, Ministerul Economiei și Infrastructurii a lansat cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, inițiativa de reformare și simplificare a procesului de obținere a autorizației de construire, precum și a procedurilor aferente. „Inițiativa de a simplifica procesul de obținere a autorizației în construcții este binevenită. O reformare în acest sens va ușura activitatea solicitanților de autorizații și va exclude partea birocratică, care îngreunează procesul de activitate”, a menționat Secretarul de Stat, Svetlana Dogotaru. La rândul său, Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, Douglas Muir, a declarat că domeniul construcțiilor trebuie fortificat prin asemenea reforme și inițiative, aceasta fiind calea cea mai simplă pentru modernizarea sectorului dat. Scopul general al acestei inițiative îl constituie reducerea poverii administrative și a costurilor aferente, atât pentru solicitanții de autorizații, cât și pentru instituțiile publice și private implicate în proces. În perioada martie-mai 2019, experții Programului, împreună cu Primăria Municipiului Chișinău și Primăria orașului Cricova, au elaborat hărțile proceselor aferente obținerii autorizației de construire, care constituie un punct de pornire în activitatea ulterioară de optimizare a respectivelor procese.  Ca urmare, în cadrul ședinței au fost prezentate hărțile pentru următoarele procese: - Solicitarea și elaborarea certificatului de urbanism informativ; - Solicitarea și elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare; - Solicitarea și elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare în lipsa documentației de urbanism și amenajare a teritoriului; - Solicitarea și elaborarea autorizației de construire; - Solicitarea și elaborarea autorizației de desființare. În cadrul prezentării hărților, participanții au inițiat discuții tehnice, au venit cu sugestii concrete și urmează să valideze structura finală a hărților pentru a asigura corespunderea cu cerințele legislației în vigoare. Totodată, pentru fortificarea inițiativei de reformare și simplificare a procesului de obținere a autorizațiilor vor fi identificate soluții privind simplificarea proceselor, inclusiv de ordin tehnic și legislativ, pentru a facilita interacțiunea între participanții la procesele date și pentru eliminarea/simplificarea cerințelor care sunt în exces și care nu produc valoare adăugată, mai anunță Ministerul Economiei. Ultimul raport Doing Business arată că obținerea unei autorizaţii în construcție în Moldova durează 276 de zile și cuprinde 28 de proceduri. În consecință la acest capitol Moldova se află tocmai pe locul 172 în lume. Acest fapt se datorează atât unor lacune în legislația națională și anume lipsa unui plan urbanistic general în municipiul Chișinău și alte localități dar și inexistenții unui ghișeu unic de eliberare a actelor permisive în domeniul construcțiilor și lipsei unui cod al urbanismului şi construcţiilor. Un nou concept al Codului Urbanismului şi Construcţiilor urmează încă să fie adoptat de Legislativ.        sursa: mold-street.com  
13:30
După mai bine de zece zile de aşteptare, un acord european de repartizare a migranţilor a permis vineri debarcarea în Malta a celor 356 de persoane salvate de pe mare de nava Ocean Viking, informează AFP şi Reuters. O parte dintre aceștia vor ajunge și în România, a anunțat guvernul maltez, care a precizat că niciun migrant nu va rămâne în Malta. Acordul a venit într-un moment critic, în care organizaţiile SOS Mediterana şi Medici Fără Frontiere care erau pe punctul de a epuiza stocurile de alimente. Operaţiunea de transfer a migranţilor în grupuri de câte 15 pe vedete militare a durat 2 ore şi jumătate şi s-a încheiat în jurul orei 17:30 GMT. Nava Ocean Viking a pornit apoi spre Marsilia, portul său de origine. Aşa cum a anunţat anterior premierul maltez Joseph Muscat, transferul s-a realizat pe mare, în afara apelor teritoriale malteze. Migranţii au fost debarcaţi apoi pe coasta malteză în jurul orei 21:00 GMT. Migranţii vor fi repartizaţi între “Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia şi România”, a precizat Muscat pe contul său de Twitter, subliniind că “niciunul nu va rămâne în Malta”. Franţa va primi 150 de migranţi, a anunţat ministrul de interne Christophe Castaner, care a subliniat că Parisul îşi “menţine solidaritatea”, la 3 zile după ce a decis să primească 40 de migranţi salvaţi de nava spaniolă Open Arms. Joi seara, Portugalia a anunţat disponibilitatea de a primi până la 35 de migranţi. În dimineaţa zilei de vineri, organizaţia Medici Fără Frontiere anunţase că au mai rămas “stocuri de alimente pentru doar patru zile, inclusiv vineri”. Comisarul european pentru migraţie Dimitris Avramopoulos a mulţumit autorităţilor malteze pentru faptul că au dat dovadă de “solidaritate concretă” permiţând debarcarea migranţilor şi s-a felicitat pentru acordul convenit între statele europene ”într-un spirit de responsabilitate colectivă”. Nava Ocean Viking transporta migranţi africani proveniţi, în marea lor majoritate, din Sudan, salvaţi de pe mare în patru misiuni separate, desfăşurate între 9 şi 12 august în largul coastelor libiene. Printre ei sunt peste 100 de minori, dintre care 90 neînsoţiţi şi 3 copii cu vârsta de sub 5 ani, conform informaţiilor furnizate de Medici Fără Frontiere.
13:10
În prima jumătate a acestui an profitul până la impozitare al companiilor de asigurări s-a majorat de 7,8 ori: de la 8,5 milioane lei la circa 66,2 de milioane lei, comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, arată date ale Biroului Național de Statistică (BNS). În aceeași perioadă a anului 2019 veniturile și cheltuielile asigurătorilor au crescut în raport cu perioada respectivă a anului 2018 cu 28% și 23% respectiv și au constituit 646,4 milioane lei și 614,4 milioane lei, arată datele Biroului Național de Statistică. Totodată în perioada ianuarie-iunie 2019 primele brute subscrise au constituit 769,9 milioane lei, fiind în creştere cu 9,1% faţă de primele brute subscrise în perioada respectivă a anului precedent. Despăgubirile şi indemnizaţiile de asigurare plătite în ianuarie-iunie 2019 au însumat 354,5 milioane lei, depășind cu 20,8% achitările efectuate în perioada corespunzătoare ale anului 2018. În ianuarie - iunie 2019 veniturile şi cheltuielile asigurătorilor au crescut în raport cu perioada respectivă a anului 2018 cu 17,7% şi 12,5% respectiv.  În pofida aceste evoluții pozitive sectorul asigurărilor rămâne unul subdezvoltat. Anterior expertul economic Viorel Gîrbu susținea într-o analiză că importanța acestui sector pentru economia națională este de 10 ori mai mică față de cea din cadrul economiilor dezvoltate. "Ca pondere în PIB, indicatorul vizat se află într-o continuă descreștere. Dacă în statele dezvoltate volumul primelor brute subscrise reprezintă circa 8-9 la sută din PIB, în Republica Moldova volumul primelor brute subscrise a reprezentat în anul 2018 doar 0,8 la sută din PIB, față de 1,06 sută cât a fost în 2010", susține Gîrbu. Conform BNS, în 2018 veniturile asigurătorilor au constituit 2,3 miliarde de lei și s-au redus cu 1,4% în raport cu anul 2017. Cheltuielile au fost de 2,25 miliarde de lei, fiind în descreștere cu 0,8% față de anul precedent. Profitul până la impozitare s‑a redus în 2018 cu 30% și a constituit 45,8 milioane de lei, față de 65,4 milioane în anul precedent     sursa: mold-street.com  
13:10
În perioada 2008-2019, din sistemul educaţional din municipiu Chişinău au plecat peste hotare, împreună cu familia, 17 318 copii. Această cifră constituie echivalentul a cel puţin 20 de instituţii de învăţământ. Doar în opt luni ale anului curent, din municipiu au plecat peste hotarele țării 1 468 de elevi, comparativ cu 907 elevi – pe parcursul anului 2009. Datele au fost prezentate la Forumul cadrelor didactice din municipiul Chișinău, desfășurat de către Direcția generală educație, tineret și sport. „Numărul de elevi care pleacă peste hotare a atins cote alarmante și impune implicarea tuturor factorilor decizionali în identificarea soluțiilor de diminuare a exodului populației”, a declarat şefa DGETS, Rodica Guțu. „Lipsa actului normativ care ar reglementa procesul de exmatriculare, retragere a dosarelor elevilor şi reînmatricularea acestora în cazul întoarcerii lor este o problemă. O altă problemă este lipsa instrumentariului de înmatriculare a elevilor revniţi de peste hotare şi a celor care au obţinut cetăţenia Republicii Moldova sau a celor care au statut de refugiat. În cazul ultimilor, aceştia nu cunosc nici limba de stat”, a notat Rodica Guţu. Șefa DGETS a precizat că vor interveni cu propuneri de soluţionare a problemei în urma unei analize ample a situaţiei şcolare a elevilor reveniţi de peste hotare, care posibil va impune revizuirea regulamentului de funcţionare a centrului de studiere a limbii române pentur alolingvi din subordine.     sursa: ipn.md
13:00
Expertul constituționalist Teodor Cârnaț anunță că va înainta candidatura sa la funcția de primar general al Chișinăului, fiind susținut de Partidul „Voința Poporului". „În ultimul timp, în societate s-a dezvoltat un fenomen aprig al activismului civic. Tot mai des, primesc mesaje de susținere și apreciere a pozițiilor mele din spațiul public. Mai mult, sunt încurajat sa îmi înaintez candidatura la funcția de primar general al mun. Chișinău. Mă uimește interesul și încrederea aceasta, dar și dorința arzătoare în a schimba lucrurile din Moldova! De aceea, susținut de Partidul „Voința Poporului”, am hotărât să mă implic în aceasta cursă”, a scris Cârnaț pe pagina sa de facebook, transmite stiri.md. Totodată, candidatul anunță că își caută susținători pentru a-și forma echipa de consilieri municipali. "Va fi o campanie electorală ca nici una până în prezent. De ce? Deoarece aceasta nu va fi despre persoana mea, ci despre noi toți; despre ceea ce putem noi face împreuna transparent și cu sârguință! Fiindcă în spate nu am nici un finanțator, nu am nici o înțelegere cu nimeni și mai mult, îmi doresc ca agenda priorităților municipalității să o facem împreună! Voi toți cei care credeți în ceea ce ar putea fi acest oraș; voi cei care v-ați dezamăgit complet, totuși mai sperați; voi cei care ați fost divizati, însă credeți că acest oraș poate să prospere! Funcția de Primar General îmi va da posibilitatea să îmi arăt capacitățile individuale și să demonstrez că printr-un singur mandat este posibil de transformat Chișinăul într-o Capitală cu adevărat europeană și prosperă, iar Primăria - în serviciul cetățeanului", a menționat Teodor Cârnaț. Alegerile locale vor avea loc pe 20 octombrie 2019.         sursa: stiri.md
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.