Başcanul Găgăuziei a depus jurământul în calitate de membru al Guvernului

TRM, 14 august 2019 15:30

Portalul web al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a fost elaborat cu suportul Proiectul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TRM

Acum 4 ore
21:00
Deşi sezonul murelor este pe sfârşite, producătorul Vladimir Samson a venit la târg cu o cantitate impresionantă de pomuşoare. În acest sezon, fermierul a strâns o recoltă de două mai mare decât în alţi ani, iar recordul se datoreaza tehnicii performante de irigare, procurată graţie unui proiect subvenţionat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură şi Guvernul Ungariei. „S-a întins perioada de recoltare, roada e mai mare, fructul arată mai atrăgător, mai lucios. Producţia o realizăm în s...
Acum 6 ore
20:00
„Este o posibilitate enormă pentru producătorii locali de a-şi scoate marfa direct către consumator. Am venit cu struguri de câteva soiuri, am venit cu piersici”, a declarat un producptor.   „Din fructe proaspete avem aronia, plantaţie ecologică mai avem şi fructe şi pomuşoare proceste. Produsul nostru de firmă este pastelata din fructe şi pomuşoare fără zahăr, fără conservanţi”, a spus alt producător. „Avem ca şi noutate zmeura din extrasezon.  La solicitarea producătorului vom mai organiza gen...
19:30
„Am venit din Başchiria. Nu ştiam nimic despre autonomia Găgăuzia. Eram foarte curioasă să o vizitez. Oamenii de aici sunt foarte primitori. Pictez simbolul popoarelor turceşti. Imaginea unui lup care reuneşte rădăcinile turceşti”, a declarat pictorul din Başchiria, Aiguli Şverdina. „Sunt din oraşul Permi şi am venit la invitaţia organizatorilor. Am aflat pentru prima dată despre existenţa autonomiei  găgăuze, pe teritoriul Republicii Moldova. O regiune stâncoasă... seamănă cu partea sudică a Ru...
19:00
„Eu azi mi-am cumpărat geantă, caiete, pixuri, riglă, radieră creioane şi mi-am luat uniformă şcolară”, a spus o fetiţă. „Îmi gătesc geantă de şcoală. Mi-am cumpărat rechizitele necesare şi haine”, a declarat un băiat. Părinţîi spun că iarmarocul este binevenit fiindcă adună în acelaşi loc tot de ce au nevoie că să-şi pregătească copiii pentru şcoală. „Îs destul de bune preţurile pentru rechizitele şcolare... poţi să nu te îmbulzeşti şi să cumperi ce ai nevoie pentru copii”, a spus un părinte. V...
Acum 8 ore
18:20
În procesul de documentare a cazului, s-a stabilit că şoferul autoturismului transporta marfa din Federaţia Rusă, împreună cu alţi doi complici. Loturile au fost reţinute, urmând a fi notificaţi titularii de drept ai mărcilor protejate. În cazul în care se va stabili că articolele de încălţăminte sunt contrafăcute, traficanţii, pe lângă sancţiunile legale, riscă şi distrugerea mărfii sau predarea acesteia cu titlu gratuit unor asociaţii obşteşti ori fundaţii cu caracter umanitar....
17:10
Primele simptome ale toxiinfecţiei alimentare apar în primele 6 ore de la consumarea alimentelor, durează câteva zile şi se manifestă prin diaree, greaţă, vomă, dureri abdominale şi, în unele cazuri, febră. Specialiştii recomandă oamenilor să respecte regulile de igienă şi să fie atenţi la alimentele pe care le consumă. „Elementar, igienă mâinilor înainte de masă, după frecventarea wc-ului, după frecventarea transportului public. Regulile de prelucrare termică a produselor mai alss din carne, la...
Acum 12 ore
16:10
Cristina Jomiru a venit la târg cu miere din flori de melisă, lavandă şi salbie. „Noi avem miere poliflora, din acest an, ea a sta lângă câmpuri de melisă şi lavandă, are şi răsărită. Este foarte bună pentru sănătate, pentru ficat, la imunitate”, a spus apicultorul, Cristina Jomiru. Iar Marina Capmoale a adus şapte tipuri de produs, dar cel mai mare succes a avut-o ţuica din miere. „Cum o faceţi? Punem miere, descăpăceală la fermentare, eu fac şi tincturele şi o albinele moarte şi propolisul din...
15:50
„Deschidem cutia, desfacem şurubul, verificăm deteriorarea, punem un contor nou, pornim gazul, verificăm soba şi instruim abonatul”, a spus lăcătuşul, Nicolae Pîslari. „De 5 ani folosesc acest contor, vrem să fie totul normal. Odată a fost miros de gaz, ne-am adresat la specialişti şi ei imediat au venit să verifice dacă totul este în regulă”, a declarat locuitoarea din Taraclia, Nadejda Pîslari.    Compania organizează în mod regulat instruirea angajaţilor care lucrează în condiţii periculoase....
15:20
14:20
Portalul web al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a fost elaborat cu suportul Proiectul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova...
13:10
Portalul web al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a fost elaborat cu suportul Proiectul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova...
12:10
Fiind audiat, cel care a sunat la poliţie, Boris Babii, a declarat că activa ca şofer la Iurii Luncaşu şi aseară aproximativ la ora 19:00, a fost contactat telefonic de şeful său care i-a cerut să vină la domiciliu şi să se deplaseze într-o direcţie necunoscută la aer curat. Şoferul a mers cu automobilul de serviciu la casa lui Luncaşu de unde l-a luat şi s-au îndreptat spre traseul R-6 (Ialoveni-Durleşti). La un moment dat, Luncaşu i-a cerut şoferului să oprească automobilul în câmp, şi să scri...
11:30
Portalul web al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a fost elaborat cu suportul Proiectul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova...
Acum 24 ore
10:30
Portalul web al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a fost elaborat cu suportul Proiectul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova...
09:20
Olesea Puşcaşu, ofiţer de presă la Serviciul Vamal, a declarat pentru IPN că are loc pregătirea caietului de sarcini, după care va fi lansată o licitaţie pentru selectarea agentului economic care va efectua lucrările. Modernizările se vor face etapizat, fără a periclita traficul la frontieră. • Proiectul prevede majorarea numărului pistelor de control, reconstrucţia căilor de acces care fac legătura posturilor vamale cu arterele naţionale, reabilitarea platformelor de scanare a mijloacelor de tr...
Ieri
20:50
Zeci de tineri au purtat straie medievale şi au împărtăşit fragmente din istorie cu toata lumea. „Haina care am îmbrăcat-o reprezintă o armură din zale, această era purtată de ostaşii care se apărau de inamici în vremurile antice. Este foarte grea are cam la vreo 30 de kg”, a spus un băiat. „Aceste haine reprezintă hainele de antrenament pentru începătorii care abia se înrolau în ceea ce reprezintă armata. Mă simt aşa important în hainele acestea”, a spus un tânăr. Satul Cărbuna a fost ales de o...
20:00
Vizita la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a fost pentru Andreea un succes. Aşezată comod în fotoliul şefului Poliţiei de Frontieră, ea deja se visează poliţistă. „Poliţist este o profesie foarte interesantă şi vreau să mă şi eu poliţist şi am venit să mă uit cu ce se ocup, dacă-i ceva periculos, sau ceva interesant şi e foarte interesant aici. Aşa chestii interesante, binocluri, câini, foarte interesant aici. Îmi place foarte mult”, a declarat Andreea Prodan.   Zeci de oameni au p...
19:30
Ecaterina este din Odesa şi vine în Moldova o dată pe luna. Tânăra speră că deschiderea oficiului pe peronul gării din Chişinău va contribui la simplificarea obţinerii actelor necesare pentru intrarea sau tranzitarea ţării. „Până acum întâmpinăm foarte multe probleme la ieşirea din ţară, pentru că la intrare nimeni nu ne informa şi nu eram la curent cu necesitatea de a perfectă anumite acte. Acum este foarte comod să perfectez documentele chiar pe loc imediat la ieşirea din tren”, a declarat Kat...
19:00
„Comratul este viaţa mea, aici mi-am petrecut tinereţea, aici îmi duc anii de bătrâneţe - toată viaţa am trăit în Comrat. Îi doresc oraşului să înflorească, oamenilor să trăiască mai bine, să fie inspiraţi şi activi”, a spus o locuitoare. „În fiecare an participăm cu mare drag la sărbătoarea organizată cu ocazia zilei oraşului. ne bucurăm mult că autorităţile organizează astfel de evenimente, ele sunt binevenite mai ales pentru noi, oamenii în vârstă. Ne dă ocazia să mai ieşim din casă, să ne im...
18:50
Peste 700 de victime ale violenţei în familie, de la începutul anului 711 victime ale violenţei în familie au fost înregistrate în primele şase luni ale anului curent. Cele mai multe sunt femei – 663. Printre victime sunt şi 27 de copii, scrie IPN. Potrivit Poliţiei, în perioada de referinţă au fost emise peste 300 ordonanţe de protecţie şi peste 2 mii de ordine de restricţie de urgenţă eliberate de către angajaţii Poliţiei. Aproxiamtiv 4 mii de agresori familiali au fost înregistraţi la evidenţ...
18:10
Vernisajul va avea loc tradiţional pe 31 august, de Ziua Limbii Române. Fiecare dintre cele 230 de lucrări au trecut prin sita exigenţelor membrilor juriului de câteva ori, iar înscrierea a fost on-line. „Înscrierea a fost on-line, lucrurile au fost un pic mai anevoioase pentru că nu toate generaţiile ştiu să se înscrie, să trimită cea mai bună fotografie şi atunci bazându-ne pe materiale cunoscute am selectat 230 de lucrări. Juriul a lucrat extrem de democrat, am încercat prin vot să rămână luc...
16:40
„Eu cred că Moldova este foarte frumoasă şi are multe oportunităţi şi eu vreau să învăţ multe în Moldova şi despre Moldova. Natură este foarte frumoasă şi comunitatea este foarte plăcută”, a spus voluntarul Corpului Păcii, Marrina Repp. „Limba română este puţin grea. Îmi place limba română. Moldova este foarte frumoasă şi oamenii sunt foarte amabili şi mâncarea este foarte gustoasă. Îmi plac sarmalele mult”, a declarat voluntarul, Garrison Davis. „Ne mândrim cu viitorul grup de voluntari, sunt f...
16:00
Tot astăzi, în Monitorul Oficial au fost publicate hotărârile guvernului privind numirea lui Nicolae Roşca şi a Liubei Şova în funcţiile de judecător din partea executivului. Alţi doi magistraţi au fost propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii. Aceştia sunt Serghei Ţurcan şi Eduard Ababii. Noii judecători ai Înaltei Curţi au depus ieri jurământul în legislativ. Curtea Constituţională este constituită din şase judecători, numiţi pentru un mandat de şase ani. Doi sunt desemnaţi de parlament,...
14:40
Cunoaşte-o pe Lilia Ţintilă- Boaghi, sportiva de performanţă din Moldova care visează să lanseze o şcoală de karate în Canada, duminică la „Moldovenii de Pretutindeni” Duminică, 18 august, în emisiunea „Moldovenii de Pretutindeni” vom dialoga cu Lilia Ţintilă- Boaghi, o sportivă de performanţă din Moldova care a emigrat în Canada. Lilia este Campioana Naţională a Moldovei la karate în repetate rânduri, a fost trei ani consecutiv şi învingătoarea Campionatelor Europei, a fost desemnată mai mulţi...
14:10
Valeriu Istrati - tânărul care a învins tuberculoza muncind şi explorând lumea, duminică la „Eroi printre oameni” Amintirile eroilor noştri sunt momente trăite sub semnul sacrificiului. Mai vechi sau mai noi, faptele lor ne fascinează şi ne motivează să fim mai buni, mai puternici. În dată de 18 august vă invităm în faţa micilor ecrane să urmăriţi o nouă ediţie a emisiunii „Eroi printre oameni”. Eroul emisiunii este Valeriu Istrati, salvatorul a patru căluţi care urmau să fie sacrificaţi de foşt...
13:40
Producătorii au adus la târg fructe crescute pe lanurile din Moldova. Astfel, pentru un kg de struguri cumpărătorii au scos din buzunare între 8 şi 10 lei. Prunele s-au comercializat cu 5 lei per kg. Fermierii au venit şi cu piersici, mere, pepeni verzi, afine, fructe uscate, nuci şi miere de albine. „Suntem bucuroşi că se organizează asemenea târg, asta este o susţinere enormă pentru agricultorul şi producătorul local. Am venit la târg cu prune în stare proaspătă şi prune uscate”, a spus un pro...
13:40
Organizaţiile semnatare îşi declară profunda îngrijorare în legătură cu modul netransparent de numire a celor doi judecători la Curtea Constituţională de către Parlamentul Republicii Moldova. „Un asemenea mod de numire, fără explicarea motivelor anulării rezultatelor concursului organizat anterior, bazat pe criterii politice, denotă ignorarea importanţei acestei instituţii şi subminează în continuare încrederea publică în independenţa Înaltei Curţi. La 2 iulie curent, Parlamentul a anunţat concu...
13:20
Portalul web al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a fost elaborat cu suportul Proiectul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova...
12:30
În cadrul Forumului vor fi prezentate profilurile investiţionale ale raioanelor Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căuşeni, Cimişlia, Leova, Ştefan Vodă şi Taraclia şi a ofertelor investiţionale raionale parte componentă a acestora. De asemenea, vor fi promovate atractivităţile investiţionale a Regiunii de Dezvoltare Sud, inclusiv va fi prezentată pagina web www.investsouth.md , drept instrument de atragere a investiţiilor în regiune şi de asigurare a durabilităţii proiectului. Forumul investiţional...
11:40
Potrivit documentului, Moldova se plasează pe locul 19 în lume, cu un volum de 1,9 milioane hectolitri de vin produs şi pe locul 13 – după suprafaţa podgoriilor. În Republica Moldova consumul de vin este estimat la 18 litri/cap de locuitor, ceea ce plasează ţara noastră pe locul 17 în lume. Statele Unite îşi reconfirmă poziţia de lider cu 33 de milioane de hectolitri, urmate de Franţa - de circa 27 milioane, Italia - 22 milioane, Germania - 20 milioane şi China - 18 milioane de hectolitri....
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.