Iurie Leancă lui Andrei Năstase: Prin astfel de intoxicări cu “scurgeri de informații” vă ascundeți incapacitatea de a face ceva util pentru cetățeni

Timpul, 14 august 2019 08:00

 Ați tot auzit în ultima perioadă fel de fel de mizerii precum că ba aș fi complice la furtul miliardului (zice un pușcăriaș), ba că Șor ar fi achitat studiile copiilor, ba pe la TV anunță tot felul de Năstașe că “fug” din țară, în realitate fiind cu părinții într-o vacanță demult planificată, iar, mai recent - că aș scoate ilegal bani din țară, folosindu-mă de pașaport diplomatic…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Timpul

Acum 4 ore
16:50
 Premierul britanic Boris Johnson urmează să efectueze săptămâna viitoare vizite la Paris şi Berlin şi să fie primit de Emmanuel Macron şi Angela Merkel pentru a discuta despre Brexit, înaintea summitului G7, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP.
16:30
 Proiectul Trans Adriatic Pipeline (TAP) era finalizat în proporţie de 88,8%, la sfârşitul lunii iulie, arată datele actualizate publicate pe site-ul consorţiului TAP AG.
16:30
 Unul dintre inițiatorii legii privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist e Cristian Ghinea. L-am întrebat cum își explică faptul că fascismul e unanim condamnat, în schimb, în ceea ce privește comunismul, persistă încă o anumită indulgență, atît Vest cît și în Est.
Acum 12 ore
11:50
13 organizații, printre care Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul de Investigații Jurnalistice, Asociația Presei Independente , Amnesty International Moldova, consideră netransparentă numirea lui Vladimir Țurcan și a Domnicăi Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională de către Parlamentul Republicii Moldova. Printr-o declarație comună, organizațiile consideră că un asemenea mod de numire, fără explicarea motivelor anulării rezultatelor concursului organizat anterior, bazat pe criterii politice, denotă ignorarea importanței acestei instituții și subminează în continuare încrederea publică în independența Înaltei Curți.
11:40
Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziție de refacere a analizei. 
11:40
Cinci angajați ai spitalului în care au fost tratate victimele accidentului nuclear de la Arhanghelsk au spus pentru Moscow Times că medicii care au lucrat direct cu pacienții au fost puși de agenți ai Serviciul Federal de Securitate să semneze acorduri de confidențialitate. Cei trei răniți au ajuns la spital goi și înveliți în pungi de plastic translucide. Starea pacienților i-a făcut pe angajații spitalului să suspecteze că se confruntă cu ceva foarte grav, dar singura informație pe care o aveau la momentul respectiv era că a avut loc o explozie în apropierea unei baze militare.
11:30
 Igor Dodon este personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor Republicii Moldova, fiind urmată de premierul Maia Sandu. 59% dintre moldovenii care au participat nu au încredere in nimeni.
11:30
Horoscopul zilei de 17 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 17 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 17 august 2019 spune că astăzi nativii din zodia Scorpion pot pierde o sumă de bani.
07:30
  13 ONG-uri din întreaga țară au solicitat Parlamentului să modifice Legea cu privire la Curtea Constituțională. Aceasta în contextul numirii celor doi judecători la Curtea Constituțională: Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan.
07:00
 Igor Dodon este personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor Republicii Moldova, fiind urmată de premierul Maia Sandu. 59% dintre moldovenii care au participat nu au încredere in nimeni.
Ieri
14:30
În turneu electoral în Moldova, ​​Viorica Dăncilă a venit cu elicopterul la Iași, precizând că pentru a putea ajunge în fiecare județ trebuie să apeleze și la acest mijloc de transport. Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a precizat că elicopterul este plătit din fondurile partidului.
14:30
Grupul Purcari Wineries a încheiat primul semestru din 2019 cu venituri de 87,7 milioane lei, în creştere cu 25% şi un profit net de 17,1 milioane lei, cu 7% mai mare decât în perioada similară din 2018.
13:50
13:40
În urmă cu 305 ani, la Istanbul, au pierit tragic, după luni întregi de chinuri, domnitorul Constantin Brancoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele său, sfetnicul Ianache. Martiriul lor a fost recunoscut de Biserica Ortodoxă Română, care 15 august 1992, i-a declarat sfinți. Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București, lăcașul de cult fiind una din ctitoriile sale.
13:40
​Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Agerpres.
13:30
Curtea Constituțională are componență deplină. Cei șase candidați desemnați de Guvern, Parlament și CSM au depus astăzi în plenul Parlamentului jurământul de investire, în fața președintelui.
13:10
 Propunerea lui Igor Dodon privind instituirea în Republica Moldova a unui moratoriu pe teme geopolitice s-a dovedit până la urmă un bluff ordinar. Oferta sa era adresată partidelor pro-europene, cu care socialistul s-a arătat dispus să coabiteze în condiții care să nu fie adumbrite de dispute ideologice. Guvernarea bicefală astfel creată urma să se concentreze pe destructurarea sistemului oligarhic creat de Vladimir Plahotniuc și asupra chestiunilor sociale.
13:10
Vladimir Țurcan, unul dintre cei mai longevivi deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, este numărul 20 pe lista socialiştilor pe circumscripţia naţională. Ţurcanu candidează şi pe circumscripția uninominală nr.8, Cantemir. El are la activ cinci mandate de deputat, cu o întrerupere de doi ani, cât a fost ambasador în Federația Rusă. Luxul în care trăiește familia sa, etalat în reviste și în emisiuni televizate, contrastează puternic cu veniturile de bugetar ale demnitarului. A fost criticat în presă și de către colegii săi deputați că ar avea afaceri nedeclarate. S-a manifestat adeseori printr-un discurs românofob, anti NATO și pro Kremlin.
13:00
Despre Vladimir Ţurcanu, actualul ambasadorul al Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi ex-ministru de interne, cei care îl cunosc bine spun că este un om foarte deştept, destul de abil, şi …carierist până în măduva oaselor.
12:30
12:30
PPDA-ul lui Năstase ar fi acceptat ca Dumitru Pulbere să fie judecător la CC, dar PAS-ul Maiei Sandu s-a opus și socialiștii au fost astfel forțați să vină cu o altă candidatură.

12:10

12:00

Eugen Sturza a venit cu o reacție după ce ieri ministrul Apărării, Pavel Voicu, a afirmat că au avut loc mai multe ilegalități în perioada când acesta conducea instituția.
11:40
Deputatul Blocului ACUM, Dinu Plîngău, susține că, deși fracțiunea pe care o reprezintă și PSRM au poziții diferite, deosebirile dintre abordările acestora nu-s chiar atât de mari.
11:40
Divergențe serioase în interiorul Alianție ACUM-PSRM, conform surselor noastre deputații din PAS refuză să voteze pentru numirea lui Dumitru Pulbere la Curtea Constituțională.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.