Horoscopul pentru 14 august 2019

Noi.md, 14 august 2019 07:30

BERBECConştiinţa nu te lasă să faci un lucru cu care nu poţi fi de acord, şi bine faci, altfel ai regreta mai târziu că nu te-ai oprit la timp. Îţi dai seama că acel lucru face cuiva rău, ori ţie, ori altuia, că nu e ceva corect, legal sau moral, că încalcă unele reguli scrise sau nescrise, deci cel mai bine ar fi să spui nu oricărei ispite. Doar lucrurile deja verificate, bine documen

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
21:00
În Moldova, ar trebui publicate numele celor care au pîrît Siguranța, poliției secrete din România, ai cărei membri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au luptat activ împotriva mișcării partizane pe teritoriile ocupate și au efectuat epurări etnice a populației. O asemenea opinie a fost exprimată pe o rețea de socializare de directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și P
21:00
Criza din regiunile Jammu şi Kashmir trebuie rezolvată de India şi Pakistan în mod bilateral, a declarat vineri reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, Dmitry Polyansky, relatează site-ul agenţiei Tass."Sîntem în favoarea rezolvării crizei în mod bilateral, între India şi Pakistan", a declarat diplomatul.Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a îndemnat vineri India şi Paki
Acum o oră
20:30
Un tablou care îl înfăţişează pe Bill Clinton purtînd o rochie şi pantofi cu toc a fost găsit recent în casa miliardarului Jeffry Epstein (66 de ani). Omul de afaceri s-a sinucis sîmbătă, 10 august, în închisoare, acolo unde aştepta procesul pentru acuzaţii de abuz sexual şi trafic de minori, scrie New York Post.Surse din poliţie au dezvăluit pentru sursa citată că tabloul care îl înfăţişe
Acum 2 ore
20:00
Polonia ar putea sprijini misiunea militară condusă de Statele Unite pentru a proteja transportul maritim în Golf după confiscarea recentă de către Iran a unui petrolier navigînd sub pavilion britanic în Strîmtoarea Ormuz, a declarat ministrul polonez de externe Jacek Czaputowicz, citat vineri de DPA, relatează Agerpres.„Ştim că situaţia necesită un răspuns”, a spus Jacek Czaputowicz într-un i
19:30
Moldova ar putea îndemna Ucraina să semneze un contract de tranzit cu Rusia în condiții noi.  Acest lucru este comunicat de portalul rueconomics.ru, opinia aparține directorului Centrului de studiu al piețelor energetice mondiale al Institutului de cercetări energetice al AȘR Veaceslav Kulaghin, relatează Noi.md.  El a menționat că în livrările de gaze rusești în Moldova se ține cont de riscurile
19:30
Administraţia Donald Trump a înştiinţat Congresul SUA că intenţionează să vîndă avioane de vînătoare F-16 Taiwanului, o decizie care va amplifica tensiunile cu Beijingul, informează Mediafax. Doi oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington şi un consilier parlamentar au declarat că a fost trimisă o notificare oficială Congresului privind eventuala vînzare de avioane de vînătoare Taiwanului
Acum 4 ore
19:00
Casa Albă a anunțat că președintele Donald Trump a avut convorbiri care „s-au desfășurat foarte bine” cu echipa sa de consilieri de securitate, în legatură cu convorbirile de pace legate de Afganistan, menite să ducă la retragerea forțelor americane din această țară și la un posibil acord de pace după peste 18 ani de conflict armat. Potrivit comunicatului Casei Albe, „Statele Unite sînt hotărîte s
19:00
711 victime ale violenței în familie au fost înregistrate în primele șase luni ale anului curent. Cele mai multe sînt femei – 663. Printre victime sînt și 27 de copii, transmite IPN. Potrivit Poliției, în perioada de referință au fost emise peste 300 ordonanțe de protecție și peste 2 mii de ordine de restricție de urgență eliberate de către angajații Poliției. Aproxiamtiv 4 mii de agresori famili
19:00
Pe 21 august, începînd cu ora 16.00, scuarul Bibliotecii Naționale din Chișinău va fi inundat de ritmuri de flamenco spaniol. Evenimentul se organizează sub formă de masterclass, așa că oricine va fi invitat să învețe pașii de dans.  Masterclassul „Fiesta Flamenco” este organizat în cadrul forumului „Pledoarie pentru pedagogul consacrat”. Organizatorii vă invită să învățați pașii de flamenco cu aj
18:30
Lolita Mileavskaia a lansat pe pagina interpretei Taisia Pavalii din Instagram critică în adresa Președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, din cauza dezbinării societății. Potrivit ei, în pofida așteptărilor, odată cu venirea lui Zelenski la putere nu s-a schimbat nimic. „Doamne… Cînd va lua sfîrșit nebunia asta care îi împarte pe oameni în „roșii” și „albi”. Nimic nu s-a schimbat odată c
18:30
Adunarea Populară a UTA Gagauz-Yeri (APG) a decis, în şedinţa de vineri, 16 august,  ca alegerile locale în autonomie să se desfăşoare pe 20 octombrie, odată cu alegerile locale generale din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.APG a dispus Comisiei electorale de la Comrat ca în organizarea alegerilor în organele administraţiei publice locale să conlucreze cu Comisia Electorală Centrală a ţăr
18:30
Pînă la arderea deșeurilor autoritățile și cetățenii Republicii Moldova ar trebui să construiască, în primul rînd, un sistem întreg, o ideologie a dragostei pentru ecologie, de instruire în domeniul sortării corecte a deșeurilor încă din grădiniță.  Opinia a fost exprimată de către consilierul municipal din partea Partidului Socialiștilor Alexandr Odințov, comentînd adoptarea în Parlament a amenda
18:00
Administrația Președintelui Moldovei va prezenta la toamnă conceptul de dezvoltare a industriei turistice, a căruia realizare va contribui la atragerea cîtorva milioane de turiști, schimbarea în ansamblu a situației în țară, în special, a infrastructurii ei economice, la prosperarea localităților rurale.  Acest lucru a fost declarat de către Președintele Moldovei, Igor Dodon, la postul de televizi
18:00
Cei care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Portugalia sînt avertizați că de sîmbătă pînă marţi vor fi temperaturi foarte ridicate şi există un risc maxim pentru apariţia incendiilor de vegetaţie în mai multe disctricte. Institutul local pentru Mare şi Atmosferă (IPMA) a anunţat că, pe fondul temperaturilor ridicate în perioada 17 - 20 august 2019, există risc maxim de declanşare a in
18:00
Pe 13 septembrie 2019, la Cimişlia, va avea loc un Forum Investiţional Regional. Evenimentul va reuni circa 100 de participanţi, printre care reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene şi misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai ministerelor şi autorităţilor publice centrale si locale, instituţiilor şi organismelor financiare internaţionale, camerelor de comerţ si industrie din
18:00
Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri, 16 august, la deschiderea oficială a Zilelor Diasporei în Republica Moldova. În discursul său, Maia Sandu a declarat că actualul guvern depune eforturi consolidate pentru a reporni procesele economice și democratice din țara noastră și că executivul are nevoie de sprijinul, cunoștințele și experiența cetățenilor noștri din diaspor
17:30
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat, în primele șase luni ale anului 2019, circa 105 milioane 612 mii de lei pentru 3320 de intervenţii chirurgicale pe cord atît la copii, cît şi la adulţi, efectuate de instituțiile medico-sanitare contractate. Alte peste 3000 de persoane urmează să beneficieze de astfel de operații pînă la sfîrșitul anului, întrucît în 2019 CNAM a planific
17:30
Săpa niște șanțuri, dar a găsit mai multe muniții. Un locuitor al orașului Comrat a sunat la 112 și a spus că a găsit mai multe proiectile de artilerie, în pămînt. La fața locului a venit grupa operativă, pentru a vedea, dacă la fața locului, întradevăr se află muniții sau este o glumă a cuiva. După ce prezența obiectelor de artilerie s-a confirmat, polițiștii au anunțat Centrul Militar din Găgăuz
17:30
Premierul britanic Boris Johnson este aşteptat să efectueze vizite oficiale la Paris şi Berlin, marţi şi miercuri, unde urmează să aibă întrevederi cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel, au informat surse citate de cotidianul The Guardian. Premierul va avea de asemenea discuţii telefonice cu omologul său irlandez Leo Varadkar şi cu preşedintele Consiliului Euro
Acum 6 ore
17:00
Cristi Botgros, împlinește astăzi, 17 august, 20 de ani. Cu această ocazie specială părinținții l-au felicitat pe rețelele sociale.  Corneliu Botgros și-a felicitat fiul postînd două poze cu acesta: una recentă în care apare Cristi și tatăl său și una realizată cu mai mulți ani în urmă, cînd acesta era micuț. La rîndul ei, Adriana Ochișanu, și-a felicitat feciorul printr-o postare pe rețele. Inter
17:00
În ultimii trei ani, practic nu au fost importate autobuze, iar unii agenți economici care lucrează pe rute interne au acumulat datorii de peste 18 milioane de lei faţă de PECO. O problemă nesoluționată din 2012 rămîne neajustarea tarifelor pentru călătorii pe rutele interurbani și suburbane, fapt ce a generat o altă problemă: piața tenebră a transportului de călători. Astăzi, circa 50% din transp
17:00
Reprezentanții Asociației exportatorilor de nuci și Asociației producătorilor de nuci, dar și mai mulți agenți economici au fost convocați la o ședință la Serviciul Vamal pentru a li se comunica ce soluții au fost identificate pentru a distruge monopolul la exportul nucilor. Problema a fost discutată anterior la mai multe ședințe de Guvern, iar Maia Sandu a cerut acțiuni cît mai rapide și concrete
16:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) își sărbătorește astăzi cea de-a 19-a aniversare.  În această perioadă echipa ANRCETI a contribuit considerabil la dezvoltarea pieței de comunicații electronice, tehnologia informației și serviciilor poștale, reușind să se afirme ca un regulator eficient al sectoarelor respective, relatează Noi.md.
16:30
Hotărîrea legislativului privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor a fost publicată  sîmbătă, 17 august, în Monitorul Oficial.La data de 15 august, în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare, deputaţii au admis solicitarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu, cu privire la ridicarea imunității parlamentare a deputatului în Parlament, Ilan Șo
16:30
Cincisprezece troleibuze dotate cu șase camere de bord fiecare vor fi puse în circuit pînă la sfîrșitul acestui an. Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) acestea au fost instalate în urma plîngerilor înregistrate prin scanarea codurilor QR.  Potrivit unei postări pe o rețea de socializare, cele opt treoleibuze care sînt în proces de asamblare vor fi dotate cu camere de bord. Patru cam
16:00
„Războiul pămînturilor” din satul Drepcăuți, raionul Briceni a ajuns în vizorul Ministerului Afacerilor Interne. Un grup de anchetatori, care inițial a fost prezentat sătenilor de către primar drept a o comisie parlamentară, s-au deplasat în nordul republicii pentru a audia și documenta aproape 70 din cei 300 de cotași care pretind că un agent economic le limitează accesul la loturile lor de pămîn
16:00
Hotărîrea legislativului pentru modificarea articolului 2 din Hotărîrea Parlamentului nr. 48/2019 pentru constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept privind tentativa de puci anticonstituţional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curţii Constituţionale şi al Procuraturii Generale a fost publicată sîmbătă, 17 august, în Monitorul
15:30
Campioana Spaniei, FC Barcelona, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de Athletic Bilbao, în primul meci din noul sezon al LaLiga. Intrat pe teren de un minut, Aritz Aduriz, 38 de ani (cel mai în vârstă jucător din campionat), a marcat spectaculos, cu o foarfecă laterală, în minutul 89. Pentru prima dată după 10 ani, FC Barcelona nu l-a putut avea pe teren în prima etapă pe Lionel
15:30
Avocatul Vitalie Țaulean a fost sancționat vineri de către Comisia de Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților cu o amendă de 3.000 de lei pentru că nu-și onora obligațiile față de clienți. Activitatea apărătorului a fost suspendată pînă cînd acesta va plăti amenda. Plîngerea a fost depusă de către Maria Olaru din Chișinău, care a invocat că l-a angajat pe Țaulean să o reprezinte ea și pe apropiaț
15:30
Lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul" din sectorul Buiucani se află într-un stadiu avansat de executare. Despre aceasta anunță Primăria Chișinău. Astfel, pe aleile principale, cu o suprafață de 8500 m², este pe sfîrșite instalarea pavajului, iar pe cele secundare a fost așternut asfalt nou. Totodată, sînt în desfășurare lucrările de amenajare a scărilor de granit de la intrarea principală
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.