Cu un pas mai aproape de Rusia. Alianța PSRM-ACUM a votat pentru aderarea la un Acord cu statele din CSI

Telegraph, 12 iulie 2019 14:00

Moldova aderă la Acordul de colaborare între statele-membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) în domeniul luptei împotriva furtului de valori culturale și asigurarea restituirii lor. Deputații din ACUM și PSRM au aprobat, în lectura a doua, proiectul de lege. Documentul a fost aprobat cu o singură rezervă din partea țării noastre. Republica Moldova se va…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Telegraph

Acum 8 ore
20:00
Un tânăr probabil a uitat să coboare la stația care avea nevoie, iar când și-a dat seama trolebuzul deja pornise. Pasagerul cu un ton agresiv a strigat la șofer să oprească, însă șoferul a ignorat solicitarea. Drept reacție, băiatul furios a încercat să sară pe fereastră din mers. Incidentul s-a propus noaptea trecută într-un troleibuz care…
Acum 12 ore
19:20
Fostul purtător de cuvânt al PLDM, Silvia Pojoga, este numită în funcția de șef de cabinet al vicepreședintelui Parlamentului din partea PAS, Mihai Popșoi. Rezultatele despre concursul de angajare au fost anunțate de parlamentar pe pagina sa de Facebook, transmite Deschide.md.  Totodată, Popșoi și-a numit și un consilier. „Am renunțat la ideea de a-mi angaja secretar/ă,…
19:00
Una spune la televizor și alta face în viața de zi cu zi. Preotul Ghenadie Văluță este autorul emisiunii „Să luăm aminte” la NTV Moldova, un program despre semnificația sărbătorilor religioase în viața creștinilor ortodocși. Ultima emisiune prezentată de Valuță a fost chiar în această duminică. În cadrul ediției, preotul care a târât câinele cu mașina,…
18:00
Câinele, care a fost legat ieri cu un lanț de o mașină și ar fi fost târât de preotul Ghenadie Văluță, a fost salvat. Un internaut care a aflat despre cazul animalului a mers și l-a salvat, scrie Unimedia. Potrivit unei activiste pentru drepturile animalelor, Andrei un tânăr care a dorit să păstreze anonimatul a…
17:30
Mai multe surse din cadrul blocului ACUM ne-au comunicat că între PAS și Platforma DA există mai multe divergențe pe marginea subiectului privind candidatul comun pentru alegerile locale din Chișinău. Și asta după ce deputatul din PAS, Vladimir Bolea, a anunțat colegii din blocul politic că intenționează să candideze la funcția de Primar al municipiului…
17:00
Preotul Ghenadie Valuță care a intrat din nou în vizorul opiniei publice după ce pe internet au fost postate imagini foto și video cum dânsul târa pe traseul spre Anenii Noi un câine legat de mașina sa, este unul dintre finanțatorii lui Igor Dodon. În timpul campaniei electorale din 2016, Valuță i-a donat lui Dodon…
16:50
După ce, astăzi, au apărut în presă imagini cu preotul Ghenadie Valuță, care a legat un câine de o Dacia Duster și l-a târât pe asfalt, mai mulți internauți din Moldova au inițiat o Petiție online prin care adună semnnături ca agresorul să fie judecat și pedepsit cu închisoarea. „Preotul Ghenadie Valuța agățat cu un…
16:20
Declarația de averea a ministrei Justiției a apărut mai târziu în spațiul public, față de cea a colegilor săi din Guvernul condus de prim-ministra Maia Sandu. Potrivit documentului semnat la 19 iulie, Olesea Stamate a obținut anul trecut, împreună cu soțul său, un venit de circa 1.715.715 lei, scrie Realitatea.md. În fapt, Olesea Stamate a…
15:50
Un accident în lanț s-a produs în această după-amiază în Chișinău. Cel puțin patru automobile și un troleibuz cu pasageri s-au tamponat pe str. Dacia în zona Porților Orașului. Din pozele postate pe facebook de un martor ocular, se vede cum pasagerii privesc mașinile avariate. La moment nu se cunoaște dacă sunt înregistrate victime. În…
15:20
Procuratura Generală infirmă declaraţiile făcute astăzi de ministrul de Interne, Andrei Năstase, cu privire la tăinuirea unor solicitări, venite de la organele de drept din Elveţia, precum şi tergiversarea răspunsului din partea Procuraturii către partea elveţiană. În acest context, Procuratura face următoarele precizări: 1. La data de 3 iunie 2019, Procuratura Generală a recepţionat, prin…
14:50
Atunci când îți dorești o relație de lungă durată, e cazul să stabilești exact conexiunile dintre tine și partener, mai ales la nivel sexual. Care sunt semnele care îți arată la ce să te aștepți de la el în domitor? 1. Modul în care abordează subiectele într-o conversație. Specialiștii spun că un bărbat care trece…
Acum 24 ore
14:30
Șeful staului, Igor Dodon, a prezidat o ședință de lucru a Comitetului organizatoric responsabil de pregătirea și desfășurarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de fascism, transmite Accent tv.  Comitetul organizatoric și Președintele Dodon au discutat în detalii planul care include numeroase evenimente ce vor fi organizate în diferite regiuni ale Republicii…
13:20
Hemoragiile interne reprezintă o problemă medico-socială extrem de importantă, care pune în pericol major viața pacientului. Aceasta afectează, în marea majoritate, persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 55 de ani, apte de muncă. Cel mai frecvent hemoragiile interne se declanșează în rezultatul unor afecțiuni acute sau cronice ale tractului digestiv, cele mai periculoase surse…
12:30
Urmăriți live pe Telegraph conferință de presă susținută de conducerea Partidului Liberal cu tema „Adevărul despre furtul miliardului, BEM, Aeroport și „săritul în aer a clasei politice”. Conferința este susținută de liderul PL, Dorin Chirtoacă.
12:20
Un caz ieșit din comun a revoltat comunitatea iubitorilor de animale din Chișinău. Preotul Ghenadie Valuță a fost surprins pe data de 21 iunie, aproximativ la ora 21:00, pe traseul spre Anenii Noi, cum târa un câine din urma mașinii sale. Imaginile foto și video care demonstrează că preotul Valuță și-a bătut joc de animal…
12:10
La inaugurarea primului mandat al Irinei Vlah în calitate de bașcan al Găgăuziei, speakerul Parlamentului de atunci, Andrian Candu, a ținut un discurs în trei limbi (română, găgăuză și rusă), în schimb la inaugurarea celui de al doilea mandat, premierul Maia Sandu a preferat să vorbească doar în rusă. Acest lucru a produs o dezamăgire…
11:40
Comportament obraznic în trafic – un șofer de pe ruta 191 a fost surprins cum conduce pe contrasens. Incidentul a avut loc duminică, 21 iulie, pe strada Ismail din Capitală și a fost filmat de un alt șofer care a postat imaginile pe facebook. Văzând că s-a formant ambuteaj din direcția centru spre sud, conducătorul…
11:20
Liniștea onlinului de pe malurile Bâcului a fost tulburată de o poză unde Premierul Maia Sandu își ține discursul la ceremonia de investire a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, pe fundalul drapelului rusesc. Poza a fost distribuită de un cunoscut expert local (Gheroghe Constandache) iar mai apoi a fost preluată și de presă (inclusiv de Timpul.md).…
11:10
Liniștea onlinului de pe malurile Bâcului a fost tulburată de o poză unde Premierul Maia Sandu își ține discursul la ceremonia de investire a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, pe fundalul drapelului rusesc. Poza a fost distribuită de un cunoscut expert local (Gheroghe Constandache) iar mai apoi a fost preluată și de presă (inclusiv de Timpul.md).…
10:30
Ministerul Sănătății condus de Ala Nemerenco și-a ieșit din minți. Vrea să impună imunizarea obligatorie a fetelor între 10-14 ani cu Gardasil. Reacția aparține jurnalistului Octavian Racu. „În nota informativa a proiectului hotărârii se face referință la sprijinul GAVI (Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare). Știți cine stă în spatele GAVI? Fundația lui Bill Gates,…
10:20
Ministerul Sănătății condus de Ala Nemerenco și-a ieșit din minți. Vrea să impună imunizarea obligatorie a fetelor între 10-14 ani cu Gardasil. Reacția aparține jurnalistului Octavian Racu. „În nota informativa a proiectului hotărârii se face referință la sprijinul GAVI (Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare). Știți cine stă în spatele GAVI? Fundația lui Bill Gates,…
09:40
Duminică, 21 iulie, un orb însoțit de câine-călăuza a dorit să între într-un magazin din sectorul Ciocana al capitalei. Însă paza magazinului l-a lovit, îmbrâncit, lovit peste față în zona ochilor și l-a dat afara. Cazul revoltător a fost expus pe facebook de Veaceslav Ioniță. „Omul pur și simplu a dorit să cumpere o pâine și…
09:30
Într-un magazin la Ciocana, duminică 21 iulie, un orb însoțit de câine-călăuza a dorit să între în magazin. Însă paza magazinului la lovit, îmbrâncit, lovit peste față în zona ochilor și l-a dat afara. Cazul revoltător a fost expus pe facebook de Veaceslav Ioniță. „Omul pur și simplu a dorit să cumpere o pâine și legea…
09:10
Partidul ″Slujitorul poporului’ al noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski se află în fruntea alegerilor legislative anticipate care au avut loc duminică în Ucraina, obţinând 43,9% din voturi, un scor record. Alte patru partide ar urma să depăşească pragul de 5% de voturi necesare pentru a intra în Parlament, potrivit sondajului realizat la ieşirea din secţiile…
08:10
Fiţi cu ochii în patru. În dragoste, astrologii întrevăd veşti bune pentru multe zodii şi surprize frumoase din partea celor dragi. Horoscop 22 iulie 2019 Berbec Berbeci, nu ezitaţi să recunoaşteţi în faţa conducerii atunci când aveţi o problemă sau vă deranjează un anumit lucru. Dacă nu vă mai simţiţi bine în postul pe care…
Ieri
13:30
Veștile din Marea Britanie nu sunt prea bune după Brexit, mai ales că specialiștii anunță o serie de probleme importante atât pentru locuitorii acestei țări, cât și pentru persoanele cu cetățenie română care lucrează sau locuiesc aici. Probleme pentru românii din Anglia, după ce s-a aflat că Marea Britanie ar urma să intre în recesiune…
11:20
Bisericile Catolică şi Protestantă au pierdut fiecare mai bine de 200.000 de credincioşi anul trecut. Aceste pierderi afectează bisericile, deoarece enoriaşii plătesc un impozit eclezial reținut din impozitul pe venit, scrie Dw.com.  Biserica Romano-Catolică a pierdut anul trecut 216.078 de membri iar cea Protestantă aproximativ 220.000, potrivit statisticii publicate vineri de Conferinţa Episcopilor Germani (DBK)…
11:10
Vlada Ciobanu de Centrul de Politici și Reforme (CPR) acuză portalul de știri Agora.md că ar lua bani de la corporația Philip Morris International pentru a face loby ca în Moldova să nu fie scumpite produsele IQOS. Acuzația activistei vine după ce AGORA a făcut un interviu cu reprezetatul companiei producătoare de țigări. „Abia aștept să…
10:50
Start sezonului de pepeni verzi. Fermierii din Moldova au început recolta, iar primele roade au ajuns deja în pieţele din Capitală. Chiar dacă în acest an, pepenii s-au copt mai târziu, se aşteaptă o roadă mai bogată, scrie Prime.md. Astfel, chiar din primele zile, agricultorii vând harbujii la prețul de patru lei kilogramul. Totuşi, specialiştii…
10:40
Start sezonului de pepeni verzi. Fermierii din Moldova au început recolta, iar primele roade au ajuns deja în pieţele din Capitală. Chiar dacă în acest an, pepenii s-au copt mai târziu, se aşteaptă o roadă mai bogată, scrie Prime.md. Astfel, chiar din primele zile, agricultorii vând harbujii la prețul de patru lei kilogramul. Totuşi, specialiştii…
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.