Raportul de activitate al Curții de Conturi, publicat în Monitorul Oficial

NewsIn, 12 iulie 2019 11:20

Raportul de activitate al Curții de Conturi pentru anul 2018 a fost publicat vineri, 12 iulie, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, în anul trecut, Curtea de Conturi a efectuat în total 65 misiuni de audit la 619 entități, prioritate fiind auditarea instituțiilor publice și autorităților locale, transmite Moldpres.md.  Ca rezultat, pe parcursul anului 2018 au fost înaintate 1.681 de cerințe și recomandări de audit, care, până la sfârșitul lunii martie curent au fost implementate în proporție de 32 la sută. În conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul  2018, pentru finanțarea Curții de Conturi au fost alocate circa 50,2 mln de lei, fiind executate 49,7 mln de lei, sau 99,05 la sută.  În totalul cheltuielilor, cele mai semnificative au fost cheltuielile de personal – circa 74,52%, dat fiind faptul că personalul reprezintă cea mai importantă resursă a instituției. Potrivit legii, Curtea de Conturi prezintă anual parlamentului, către data de 15 septembrie, un raport asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și a patrimoniului public, cuprinzând şi neregulile constatate. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de NewsIn

Acum 12 ore
11:50
O navă comercială sub pavilion sud-coreean a fost atacată luni de piraţi în apropierea Strâmtorii Singapore, a anunţat Ministerul sud-coreean al Pescuitului şi Afacerilor Maritime, citat de Yonhap, relatează dpa, potrivit agerpres. După ce s-au apropiat de nava CK Bluebell într-o barcă cu motor, ” şapte piraţi înarmaţi au urcat la bord şi i-au atacat pe marinari timp de aproximativ 30 de minute”, a declarat un oficial al ministerului. Atacatorii au fugit apoi cu aproximativ 13.000 de dolari numerar precum şi cu telefoane mobile, haine şi încălţăminte aparţinând echipajului. Niciunul dintre marinarii de la bordul navei nu a fost grav rănit în atac, însă unii dintre aceştia au suferit leziuni minore. După atac, nava de 44.132 de tone care venea din Brazilia şi-a reluat călătoria spre portul sud-coreean Incheon. 
11:40
1000 de pompieri, cu sprijinul armatei și susținuți de zeci de vehicule, avioane și elicoptere, luptă cu incendiile de pădure care s-au dezlănțuit în partea centrală a Portugaliei. Flăcările amenință zone locuite și oamenii au fost siliți să-și părăseasă casele. Au fost rănite cel puțin 20 de persoane, dintre care 8 pompieri. Este primul val de incendii care fac ravagii în Portugalia anul acesta. Focurile au izbucnit sâmbătă după-amiază, în regiunea Castel Branco, la 200 de kilometri nord-est de Lisabona... Și sunt greu de stăvilit din cauza uscăciunii și a vântului puternic, care își schimbă mereu direcția. Sute de vehicule, inclusiv patru buldozere, au fost desfășurate pe frontul bătăliei cu focul. Aproape 1000 de pompieri sunt sprijiniți de 13 avioane și elicoptere. De asemenea au fost desfășurați militari din armata națională. Cel puțin un sat a fost evacuat în întregime și mai multe șosele importante au fost închise. Șase regiuni din partea centrală și de sud au fost plasate sub cel mai ridicat nivel de alertă de incendii. An de an, incendiile de vegetație sunt o gravă amenințare în Portugalia. Clima acestei țări, cu o mare suprafață împădurită, este foarte caldă și afectată de vânturile puternice care suflă dinspre Atlantic.
11:20
Un studiu realizat de Grosvenor Casinos, care a analizat 270 din oraşe din Europa, susţine că Bucureştiul va fi cel mai bogat oraş european în 2060, scrie Express.co.uk În prezent, topul este alcătuit de zece oraşe europene, iar printre cele mai bogate dintre acestea se numără Luxemburgul, Groningen şi Ingolstadt. Luxemburg, oraşul-capitală al statului cu acelaşi nume, este considerat la momentul actual cel mai bogat oraş din Europa din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, potrivit studiului. Luxemburg este un oraş de bază în Europa, în ciuda dimensiunilor sale reduse, deoarece găzduieşte Secretariatul General al Parlamentului European, Banca Europeană de Investiţii, precum şi Curtea de Justiţie şi Curtea Europeană de Conturi. Al doilea cel mai bogat oraş din Europa la momentul actual este Groningen din Olanda, un oraş tânăr din punct de vedere al populaţiei, care însumează aproximativ 40.000 de oameni . Groningen este cel mai mare oraş din nordul Olandei. Ingolstadt ocupă locul trei în clasament, fiind un oraş german, precum Luxemburg, liderul topului actual. Oraşul este cunoscut pentru Forumul Audi şi muzeul său de maşini clasice. Potrivit studiului până în 2025, Luxemburgul va fi detronat de Gronigen, şi va retrograda pe locul doi în lista celor mai bogate oraşe din Europa. Studiul mai arată faptul că până în 2060 cinci oraşe germane vor continua să se numere printre cele mai bogate oraşe ale Europei. Oraşele din Marea Britanie nu au reuşit să intre în topul celor mai bogate oraşe europene. În prezent topul celor mai bogate oraşe din Europa este dominat de oraşe germane precum  Ingolstadt sau Düsseldorf. Top cele mai bogat oraşe europene în 2060:   1. Bucureşti, România 2. Luxemburg, Luxemburg 3. Groningen, Olanda 4. Paris, Franţa 5. Görlitz, Germania 6. Aschaffenburg, Germania 7. Dublin, Irlanda 8. Düsseldorf, Germania 9. Schweinfurt, Germania 10. Neubrandenburg, Germania       sursa: zf.ro
11:20
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) organizează în aceste clipe zece percheziții la toate Direcțiile educație, tineret și sport din Chișinău, cu excepția celei din sectorul Ciocana. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi, care a precizat că acțiunile sunt desfășurate într-un dosar de corupție care vizează „otkaturile” pentru achizițiile publice. Potrivit reprezentantei CNA, dosarul a demarat după ce o fostă șefă a DETS a depus un denunț în care preciza că i se propun bani pentru a desemna câștigător un agent economic. „O parte din bani deja au fost transmişi şi noi am documentat această transmitere. Acum facem percheziţii la domiciliile persoanelor bănuite, în automobile şi birouri. De asemenea, facem ridicări de acte de la mai multe DETS”, a precizat reprezentanta CNA pentru ZdG. Un scandal care viza achizițiile publice organizate de Direcțiile educație, tineret și sport din Chișinău a demarat în noiembrie 2016, după ce s-a constatat că pe masa copiilor din grădinițele din capitală au ajuns produse alimentare de o calitate îndoielnică. Organele de drept vorbeau atunci despre 46 de percheziții, 30 de cauze penale, 23 de bănuiți, 17 persoane reținute, interceptări telefonice, investigatori sub acoperire și nouă luni de investigații. În februarie curent, ZdG a făcut o retrospectivă a dosarului de rezonanță și a constatat că trei persoane au fost scoase de sub urmărire penală, în privinţa a 11 persoane urmărirea penală încă nu era finalizată şi doar 10 învinuiţi erau trimişi pe banca acuzaţilor, iar cu sentinţe s-au ales şi mai puţini.       sursa: zdg.md
11:00
O explozie puternică s-a produs într-o grădiniţă din Movila Miresii, judeţul Brăila Din fericire, nimeni nu se afla înăuntru în momentul deflagraţiei. Pompierii s-au străduit mai bine de trei ore să stingă focul. În urma exploziei, au fost distruse acoperişul, ferestrele, mobilierul, calculatoarele şi întreaga arhivă a şcolii, care funcţiona într-o clădire apropiată. Deşi clădirea nu e racordată la rețeaua de gaze, se pare că deflagraţia s-a produs în urma unei acumulări de gaze. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza.
10:50
Poliţia din Hong Kong a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa duminică seara grupuri de manifestanţi, după o nouă demonstraţie masivă împotriva autorităţilor locale pro-Beijing, relatează AFP. Poliţişti dotaţi cu măşti de gaz şi scuturi au intervenit pentru dispersarea protestatarilor, care au fugit apoi în diferite direcţii, după o confruntare în apropierea unui terminal de feribot pe insula principală a fostei colonii Marea Britanie. Hong Kong-ul se confruntă de câteva săptămâni cu un val imens de protest pentru respingerea unui proiect de lege, deja suspendat, care permitea extrădarea infractorilor suspecţi în China. Milioane de locuitori din Hong Kong au participat la proteste care au fost în mare parte paşnice dar care uneori au fost reprimate violent de poliţie. Cerinţele protestatarilor s-au extins pentru a include o anchetă independentă asupra violenţei poliţiei, mai multă democraţie şi păstrarea câştigurilor şi libertăţilor democratice - în special cea de exprimare şi independenţa justiţiei - de care acest teritoriu se bucură teoretic până în 2047, în condiţiile Acordului de retrocedare.
Acum 24 ore
10:10
Pe 30 iunie 2019 soldul datoriei de stat a constituit 54,38 miliarde de lei, mai mult cu 2.368,4 milioane lei comparativ cu sfârșitul anului 2018, arată un raport al Ministerului Finanţelor. Cel mai tare a crescut datoria de stat externă - cu circa două miliarde de lei (+7%): de la 28,95 miliarde lei la 30,95 miliarde de lei. O astfel de creştere semnificativă are o explicaţie simplă - deprecierea semnificativă a leului moldovenesc faţă de dolar în prima jumătate a acestui an. Astfel cursul dolarului a crescut de un nivel de 17,14 lei la finele anului 2018, la 18,15 lei la finele lunii iunie 2019. În consecinţă datoria de stat externă calculată în dolari a crescut nesemnificativ - cu doar 16,7 milioane de dolari: de la 1.689 milioane dolari la 31 decembrie 2018 la 1.705,7 milioane dolari - pe 30 iunie 2019. Aici trebuie să adăugăm că de la începutul anului 2019, Ministerul Finanțelor a efectuat cu succes operațiuni de convertire a împrumuturilor de stat externe în sumă de 92,7 milioane de dolari. Astfel, pentru 6 împrumuturi contractate de la BIRD a fost modificată valuta de la USD la EUR și rata dobânzii de la Libor 6 months la Euribor 6 months.  Aceasta semnifică că se achită dobânzi mai mic. Şi datoria de stat internă s-a majorat de la inceputul anului: cu aproximativ 371,5 milioane lei şi a constituit 23,43 miliarde lei pe 30 iunie 2019. Potrivit Ministerului Finanţelor, modificarea datoriei de stat interne s-a produs din contul majorării emisiunii Valorilor Mobiliare de Stat (VMS) pe piaţa primară. Pentru 6 luni ale anului 2019 rata medie ponderată a dobânzii la VMS comercializate prin licitaţii a constituit 6,13% (pe tipuri de VMS: 91 zile - 4,64%, 182 zile - 6,01%, 364 zile - 6,67%, 1 an - 6,60%, 2 ani - 6,22%, 3 ani - 6,60%, 5 ani -6,90%), care comparativ cu perioada analogică a anului 2018 este mai mare cu 1,24 p.p Totodată cota datoriei de stat în Produsul intern Brut (PIB) a coborât la nivelul de 26,2%, cu 0,9 puncte procentuale mai puțin decât la finele anului trecut. Cheltuielile pentru serviciul datoriei de stat în primele şase luni ale anului 2019 au constituit circa 800 de milioane lei  (dobânzi și comisioane). De notat că Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021)”, aprobat la finele anului trecut de Guvern prevede că în următorii ani este planificată contractarea de noi împrumuturi externe. De asemenea, Ministerul Finanțelor urmează să mențină pe termen mediu rezerva de lichidități în monedă națională (cash buffer) și va asigura completarea acesteia până la atingerea plafonului de două miliarde de lei.       sursa: mold-street.com
10:00
Hoții au spart geamul unui taxi din Capitală și au furat tot ce era mai prețios. Din mașină au fost sustrase toate actele, portmoneul și telefonul mobil care aparțineau taximetristului, transmite stiri.md. O tânăra din Capitală a menționat pe o rețea de socializare că incidentul s-ar fi întâmplat ieri, pe strada Grenoble din sectorul Botanica al Capitalei. „Vă rog din suflet, dacă ați găsit actele pe numele Ilie Bordiniuc, sunați la numărul 068 530 354”, a scris tânăra. Deocamdată nu este clar dacă a fost sau nu anunțată poliția.
09:50
Partidul ″Slujitorul poporului’ al noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski se află în fruntea alegerilor legislative anticipate care au avut loc duminică în Ucraina, obţinând 43,9% din voturi, un scor record. Alte patru partide ar urma să depăşească pragul de 5% de voturi necesare pentru a intra în Parlament, potrivit sondajului realizat la ieşirea din secţiile de votare de către consorţiul “Exit Poll National” care reuneşte trei institute de sondare a opiniei publice. Ucrainenii au votat duminică în cadrul alegerilor legislative anticipate al căror favorit este partidul noului preşedinte Volodimir Zelenski, relatează Reuters, dpa şi AFP. Formaţiunea recent creată şi denumită ″Slujitorul poporului″⁣ - după numele unui serial televizat în care Zelenski interpretează rolul unui profesor devenit pe neaşteptate preşedinte - a fost creditată cu între 42% şi 52% din intenţiile de vot, cu mult înaintea rivalilor săi. ″Slujitorul poporului″⁣ notează pe site-ul său că ‘lansează o provocare sistemului’ şi promite să aducă noi oameni pregătiţi ‘să facă schimbări’ pentru a ‘curăţa ţara de corupţia’ omniprezentă.  
09:40
Partidul Șor a primit în prima jumătate a anului curent donații în sumă de 7,4 milioane de lei. Toți banii vin de la patru agenți economici, potrivit raportului publicat de Comisia Electorală Centrală. Două dintre firmele generoase au fost vândute imediat ce au trimis banii pe contul partidului. Nicio persoană fizică nu a donat bani formațiunii. Totodată, Partidul Șor a primit subvenții de la bugetul de stat în sumă de 657 mii de lei. În luna ianuarie a anului curent, partidul a primit 1,9 milioane de lei de la „Aeroport Catering”, companie care a aparținut statului, a fost privatizată în 2016 cu 5 milioane de lei și a ajuns în proprietatea unei firme afiliate lui Ilan Șor. După ce a făcut donații generoase Partidului Șor, firma a trecut în posesia Casei de Comerț „Gemenii”. În luna februarie, Consiliul Concurenței a anunțat despre preluarea „Aeroport Catering” de către societatea pe acțiuni „Gemenii”. Compania „Aerofood”, care gestionează mai multe localuri amplasate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, a donat Partidului Șor două milioane de lei în acest an. Firma a fost fondată în vara anului 2017 de Liubovi Bublii și Vadim Fotescu actual deputat al Partidului Șor. În prezent, Fotescu nu mai este oficial co-proprietar al companiei, aceasta fiind cedată în totalitate doamnei Bublii.   sursa: tv8.md    
09:30
Fostul judecător la CEDO Stanislav Pavlovschi susține că o parte din problemele sistemului judiciar pot fi rezolvate prin metode foarte simple care se referă la modificarea legislației. În opinia lui, primul pas ar trebui să fie modificarea prevederilor Codului de procedură penală, care reglementează revizuirea dosarelor, revizuirea soluțiilor definitive prin adăugarea unui singur element nou - încălcarea dreptului la proces judiciar echitabil și caracterul captiv al statului, transmite IPN. „Declarația privind capturarea statului este un document absolut practic care nu și-a găsit realizare practică. Haideți să începem, haideți noi să spunem că în toate hotărârile în privința cărora există suspiciuni că a avut loc ingerința din partea politicului omul poate să ceară revizuire”, a declarat Stanislav Pavlovschi într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. În opinia lui, tot sistemul judecătoresc urmează să decidă, dacă dosarul va fi sau nu revizuit, dar consideră că oamenii trebuie să aibă acest drept. „Toți vorbim despre faptul că justiția a fost capturată. Toți vorbim despre faptul că justiția a fost sub călcâiul „păpușarului”. Toți vorbim despre faptul că justiția este coruptă, dar când vine vorba de realizarea practică, ne oprim în fața unor himere”, a specificat fostul magistrat. „Noi avem acum o majoritate parlamentară. Parlamentul este în drept să adopte toate legile necesare acestei țări, clar că în condiții democratice. Dacă ei, presupunem că au dubii, au ezitări, lipsă de cunoștințe, lipsă de experiență, poftim dragii mei, adresați-vă către UE, cereți delegarea unor experți specialiști în materie, lasă ei să vă ajute, dar noi nu putem să lăsăm mâinile în jos și să spunem „păi dacă democrații așa au hotărât, noi care am venit la putere pe cale democratică, deja nu avem decât să ne conformăm”, a declarat Stanislav Pavlovschi. În opinia lui, acum problema cea mai mare este prioritizarea acțiunilor, determinarea care acțiuni sunt importante și trebuie făcute acum și aici. „Eu înțeleg, interzicerea pungilor din plastic este o problemă importantă pentru Moldova, dar ea nu este prioritară chiar acum. Acum prioritar este Procuratura Generală, acum este furtul miliardului, acum este mafiotizarea sistemului, scoaterea întregului sistem din mâinile mafiei. Poporul se simte insultat, eu am în vedere de puterea precedentă. Poporul se simte scuipat în față și poporul așteaptă dreptate de la guvernarea care a venit în Moldova”, a adăugat fostul judecător la CEDO.
09:30
„Pentru întâia dată după mulți ani, susținerea conducătorilor Moldovei exprimată bașkanului reales și întregii Găgăuzii a avut un caracter atât de consolidat. În timpul apropiat se va vedea cât de durabil este acest fundal prielnic interacțiunii regiunii cu centrul” --- Vinerea trecută la Comrat a fost locul reunirii întregii elite politice a țării. Prilejul festiv l-a oferit ceremonia inaugurării bașkanului Găgăuziei. Irina Vlah, aleasă pentru a doua oară în această funcție, a rostit un discurs pătimaș, consacrat viitoarelor sale priorități de activitate, atât în domeniile interne ale autonomiei, cât și în relațiile cu autoritățile centrale. La rândul lor, reprezentanții celor din urmă, au vorbit mult despre încredere și scopuri comune, promițându-le găgăuzilor susținere. Sinceritatea înaltelor speech-iuri va putea fi testată chiar în timpul apropiat, când Parlamentul țării va începe examinarea proiectele de legi, elaborate de Grupul de lucru privind Găgăuzia, iar Guvernul va avea o ședință în deplasare în autonomie. Sfârșitul oligarhilor toxici, 360⁰ și statutul special al Găgăuziei.  Ca și acum patru ani, ceremonia de inaugurare a Irinei Vlah a avut loc în piața centrală a Comratului în prezența câtorva mii de oameni. O bună parte din spectatori, pe lângă locuitorii orașului, a fost alcătuită din oaspeți de marcă – deputați ai Parlamentului, Adunării populare a Găgăuziei (APG-Y), miniștri, primari, reprezentanți ai corpului diplomatic și clerului. Cea mai simbolică a fost prezența tuturor primelor fețe din stat – președintelui Igor Dodon, speakerului Zinaida Graceanîi și prim-ministrului Maia Sandu. Cum s-a remarcat din tribune, de când e Găgăuzia, Chișinăul n-a mai acordat atâta atenție unui asemenea eveniment. În discursul său de inaugurare, Irina Vlah a promis să fie bașkan pentru toți locuitorii autonomiei și a făcut apel către deputații APG-Y și autoritățile locale să pună punct confruntării politice și jocurilor de culise. Dânsa și-a propus drept principalele priorități de activitate revenirea migranților economici acasă și miza pe dezvoltarea noilor tehnologii și industrializarea Găgăuziei. Săgeata în direcția PDM, fostul partid de guvernământ, s-a tras prin declarația despre schimbarea puterii în țară. „Moldova devine o țară liberă, timpul oligarhilor toxici a trecut. Noi credem că lupta cu corupția se va da și în centru, și în regiuni”, a spus bașkanul. Vlah a fost primul din funcționarii din eșalonul de sus, care încă la 8 iulie a recunoscut noul guvern. Ea n-a ezitat să menționeze aceasta în discursul său și încă pe un ton complimentar față de șeful statului. „Găgăuzia a susținut deschis noua coaliție parlamentară și noul guvern. Suntem solidari cu acțiunile președintelui, care a făcut unire între forțe pentru a edifica o societate democratică”, - această parte a discursului său Irina Vlah a rostit-o în limba română Referindu-se la cooperarea externă, bașkanul a remarcat rolul principalilor parteneri în dezvoltarea autonomiei și a subliniat că Găgăuzia e deschisă „la 360 de grade” noilor și dezvoltării relațiilor deja existente. Pentru a ilustra caracterul de succes al acestor politici, dânsa a adus ca exemplu interacțiunea cu Turcia, Rusia, Azerbaidjan și Uniunea Europeană. Bașkanul n-a ocolit nici subiectul competențelor regiunii, făcând un apel la conducerea țării. „Am înțeles că toate ramurile puterii ne-au auzit și ne vor ajuta. Iar noi le vom merge în întâmpinare. Noi ne percepem ca parte a Republicii Moldova și ne dorim ca Legea privind statutul special al Găgăuziei să funcționeze”, a remarcat guvernatorul autonomiei, exprimându-și convingerea că legea în cauză trebuie să se respecte de toate autoritățile Republicii Moldova, urmând a i se atribui un statut special. „Oameni în care poți avea încredere” În cuvântarea sa, Irina Vlah l-a citat pe cărturarul de origine găgăuză, protoiereul Mihail Ciachir, care-și descria poporul ca pe „oameni ai credinței, care țin la cuvântul dat, în care poți avea încredere”. Tema încrederii față de găgăuzi a trecut fir roșu prin luările de cuvânt ale tuturor primelor persoane din Moldova. Primul a dezvoltat tema președintele Igor Dodon. „Locuitorii din autonomie sunt un popor foarte muncitor. Poți și trebuie să ai încredere în ei. Iar din partea Găgăuziei vei avea un răspuns corespunzător”, a declarat el. Președintele i-a promis bașkanului sprijinul deplin în ceea ce ține de adoptarea proiectelor de lege. Dânsul a sprijinit poziția Comratului și în chestiunea conducătorilor serviciilor decentralizate și filialelor din Găgăuzia a întreprinderilor de stat. Conform președintelui, numirile în aceste poziții trebuie să fie coordonate cu autoritățile autonomiei. Și speakerul Zinaida Greceanîi a invocat încrederea față de autonomie. În mod deosebit dânsa a apreciat „politica externă echilibrată”. „Nu Vă supărați, domnule președinte. Vorbiți despre aceasta, iar Găgăuzia de ani de zile este exemplul înfăptuirii acestui deziderat”, a declarat Greceanîi. În plus, dânsa a confirmat afirmația lui Dodon privind disponibilitatea majorității parlamentare de a vota pentru proiectele de legi privind Găgăuzia și „de a susține alte inițiative”. „Noi toți suntem Moldova” Publicul găgăuz a reacționat în mod deosebit la Maia Sandu, discursul căreia a fost întrerupt de aplauze în câteva rânduri. „Avem scopuri comune. Noi toți suntem Moldova. De aceea suntem obligați să creăm pentru cetățenii țării un stat de drept funcțional, care ar oferi posibilități de dezvoltare tuturor locuitorilor”, a declarat Sandu. Apoi prim-ministrul a trecut la concret, declarând despre necesitatea delimitării competențelor puterii centrale și regionale. Astfel, ea a sonorizat, practic, cuvânt în cuvânt, doleanța de ani de zile a Comratului. „E timpul să încetăm polemica în chestiuni care nu se referă direct la interesele cetățenilor și să ne apucăm de ceea ce merită. Trebuie să determinăm competențele în chestiuni de instruire, cultură, sănătate, asigurare socială și alte domenii de funcționare a autonomiei. Vrem ca autonomia să se dezvolte armonios în cadrul unei Moldove unice și integre”, a declarat Maia Sandu. Pentru întâia dată după mulți ani, susținerea conducătorilor Moldovei exprimată bașkanului reales și întregii Găgăuzii a avut un caracter atât de consolidat. În timpul apropiat se va vedea cât de durabil este acest fundal prielnic interacțiunii regiunii cu centrul. După spusele Zinaidei Greceanîi, până la sfârșitul sesiunii de vară Parlamentul își propune să examineze chestiunea privind continuarea activității Grupului de lucru privind Găgăuzia. La fel, se crede că Parlamentul va reanima pachetul de legi elaborat de acest grup.  Încă o confruntare a promisiunilor cu fapta va deveni activitatea la nivel de Guvern, din care face parte bașkanul. Vlah deja a anunțat că în august prim-ministrul va avea o deplasare de lucru în Găgăuzia. Iar în septembrie ar urma să se producă ședința de lucru a guvernului la Comrat. În consecință, se preconizează aprobarea planului de dezvoltare social-economică a autonomiei pe trei ani. Toate acestea ar fi o bună posibilitate de a-i convinge pe locuitorii Găgăuziei că Igor Dodon și socialiștii pe bună dreptate se dau drept adepți ai găgăuzilor și că, în general, a meritat să se schimbe puterea în țară.   sursa: ipn.md
09:20
În ședința Consiliului politic al Partidului Democrat, care a avut loc în acest weekend, s-a discutat despre revenirea la o practică mai veche a formațiunii de selectare a candidaților din toată țara pentru funcția de președinte al formațiunii – așa-numitele „primerise”, cu dezbateri, inclusiv televizate. Declarația a fost făcută de vicepreședintele PDM suspendat din funcție, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Replica” de la postul Prime TV, transmite IPN. „Noi am discutat despre câteva procese care sunt necesare să le desfășurăm și pe care, cu regret, nu am avut timp suficient să le realizăm. De aceea, cred că amânarea Congresului extraordinar pentru data de 7 septembrie este o decizie foarte bună”, a menționat democratul. Potrivit lui, există mai multe chestiuni asupra cărora democrații trebuie să mai lucreze: doctrină, modalitatea de alegere a liderilor, pregătirea pentru alegerile locale. Andrian Candu a declarat că în Partidul Democrat nu există scindare, așa cum se speculează în spațiul public. „Faptul că a fost realocată funcția de președinte asta nu are absolut nimic cu așa-numitele disensiuni, deoarece Pavel Filip rămâne în continuare președinte și prim-vicepreședinte al partidului, care are o misiune complicată să conducă toate aceste procese și să le administreze până la Congres”, a specificat Andrian Candu. Politicianul spune că nu va exista peste noapte un alt Partid Democrat reformat, pentru că, după deciziile de la Congresul din 7 septembrie, formațiunea de abia va intra într-un proces de reformare. Andrian Candu spune că Vladimir Plahotniuc se implică „foarte puțin, aproape deloc” în adoptarea deciziilor celor mai importante legate de agenda politică și de conducere a PDM. În opinia lui, aceasta a și fost intenția atunci când s-a retras din fruntea partidului. „Bineînțeles, noi mai discutăm, dar implicarea nemijlocită în tot ceea ce înseamnă decizii și mersul, procesul de transformare pe viitor a partidului, va avea o implicare aproape minimă sau deloc”, susține democratul. După ședința Parlamentului din 8 iunie 2019 în care blocul ACUM și Partidul Socialiștilor au anunțat că formează o majoritate parlamentară și după mai multe zile de presiune publică asupra sa, Partidul Democrat a anunțat că trece în opoziție. În acest context, liderul de atunci al formațiunii, Vladimir Plahotniuc, a anunțat că se retrage din fruntea partidului și a plecat din țară. Ulterior, PDM a anunțat un proces de reformare a formațiunii.
Mai mult de 2 zile în urmă
12:40
O femeie a decedat după ce a fost lovită de o mașină în timp ce se deplasa pe carosabil. Tragedia s-a întâmplat după miezul nopții, la ora 00:45, pe traseul Chişinău – Leuşeni, în apropiere de satul Suruceni, raionul Ialoveni. Contactat de Știri.md, ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu a declarat că un șofer din comuna Bacioi, în vârstă de 29 de ani care conducea un Volkswagen Şaran cu volanul pe dreapta și având ca pasager pe soția sa de 24 de ani, în apropiere de satul Suruceni a tamponat o femeie cu vârsta aproximativă 40-45 ani, care se afla pe carosabil. În urma tamponării, victima s-a stins pe loc. Medicii veniți la locul accidentului nu au putut decât să constate decesul persoanei. Potrivit poliție, șoferul nu era în stare de ebrietate. Pe acest caz a fost pornit un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și cine este femeia care a murit.         sursa: stiri.md  
12:30
Ilan Șor nu va trebui să se prezinte astăzi, 19 iulie, la ședința de judecată programată la Curtea de Apel Cahul deoarece unul dintre judecători s-ar fi îmbolnăvit, iar ședința a fost amânată. Deși ieri avocatul lui Ilan Șor dădea asigurări că clientul său se va prezenta la ședința de judecată, astăzi însă aflăm că aceasta nu va avea loc. Contactat telefonic, procurorul pe caz, Andrei Băeșu, ne-a comunicat că Procuratura a recepționat încă la 12 iulie o scrisoare din partea Curții de Apel Cahul, prin care a fost informată despre amânarea ședinței, pe motiv că un membru al completului de judecată este în concediu de boală, transmite zdg.md. În cadrul ședinței de astăzi, magistrații ar fi trebuit să se expună asupra solicitării procurorilor de a emite un mandat de arest pe numele lui Șor, pe motiv că acesta nu s-a prezentat la ședința precedentă. Din motivul absenței unui judecător, ședința a fost însă amânată pentru 25 iulie. Contactat de Ziarul de Gardă, avocatul lui Șor a declarat ieri, 18 iulie, că apărarea nu a depus nicio cerere de amânare a ședinței la CA Cahul.  Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară, la 12 iunie, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție. La 15 iunie, ministrul de Interne Andrei Năstase confirma că două avioane private au decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău în seara zilei de 14 iunie: la bordul uneia s-ar fi aflat familia lui Ilan Șor, iar la bordul celei de-a doua nave – „două persoane din anturajul acestui personaj”. Ulterior, la 16 iulie, deputatul Ilan Șor nu s-a prezentat la ședința de judecată programată de Curtea de Apel Cahul, iar acuzatorii de stat au solicitat emiterea unui mandat de arest pe numele lui Ilan Șor și darea lui în căutare internațională. La o lună de când Șor nu a apărut în spațiul public, Procuratura a emis un comunicat de presă în care informează că deputatul a trecut ilegal frontiera. Astfel, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, Ilan Șor ar putea fi pedepsit cu amendă, 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare de până la 2 ani.
12:20
Noul șel al Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a fost prezentat echipei manageriale de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase. În acest sens, astăzi la sediul instituției a fost convocată o ședință de lucru. Ministrul Năstase a adresat felicitări domnului Rosian Vasiloi, încredințându-l de tot sprijinul necesar în asigurarea și fortificarea frontierei de stat. ”Ne aflăm astăzi aici pentru a marca un nou început în dezvoltarea instituțională a Poliției de Frontieră. În calitate de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne care și-a asumat reclădirea statului de drept, văd în Poliția de Frontieră un pilon esențial pentru eradicarea fenomenului contrabandei care a secătuit bugetul țării noastre de sume colosale, care puteau fi folosite în folosul oamenilor, nu în folosul unor grupări criminale. Noul șef al IGPF este un profesionist cu experiență în sistem, dar a activat și în zona societății civile, îndeplinind toate criteriile meritocratice și de integritate pentru a ocupa o funcție de o asemenea anvergură. Sunt convins că dumnealui va face din combaterea traficului ilicit de orice fel prioritatea nr.1 în fruntea Poliției de Frontieră. Însă cea mai importantă misiune a Poliției de Frontieră este să devină o instituție prietenoasă cu cetățeanul onest!” a declarat domnul Andrei Năstase. La rândul său, noul șef al IGPF Rosian Vasiloi a mulțumit pentru încrederea acordată, odată cu numirea sa în funcție de o mare responsabilitate, și a exprimat convingerea că împreună cu echipa va readuce Poliția de Frontieră în rândul instituțiilor care servesc cetățeanul. Totodată, dumnealui a subliniat unele aspecte din mesajul ministrului al Afacerilor Interne: ”Au fost trasate câteva priorități de dezvoltare instituțională și în cel mai scurt timp aceste priorități vor prinde contur într-un larg spectru de activități, reieșind din acele necesități și așteptări ale societății și ale oamenilor.” Rosian Vasiloi a fost numit din data de 18 iulie curent în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pe un termen de cinci ani, la propunerea ministrului Afacerilor Interne Andrei Năstase.  
12:10
Partidul Democrat din Moldova a propus de mai multe ori modificarea Constituţiei, astfel încât deputaţii să fie lipsiţi de imunitate parlamentară. Acesta este răspunsul dat de democratul Andrian Candu la întrebarea jurnaliştilor care i-au solicitat o reacţie la declaraţiile şefului statului, Igor Dodon, potrivit cărora unii aleşi ai poporului vor rămâne fără imunitate. "Nu voi comenta declaraţiile şefului statului. Vreau să vă spun că echipa PDM a avut câteva tentative de modificare a Constituţiei, tot ce ţine de renunţarea la imunitatea parlamentară, deoarece noi considerăm că deputaţii, alături de alţi cetăţeni, trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, libertăţi şi obligaţii", a menţionat Andrian Candu. Totodată, Candu a declarat că nimeni nu este mai presus de lege: "Niciun deputat, iată de ce eu cred că fracţiunea PDM, luând în considerare intenţiile şi iniţiativele pe care le-a avut, de fiecare dată va aproba orice ridicare de imunitate, deoarece doar justiţia trebuie să dea nota şi nu aici în plenul Parlamentului, indiferent de cine vorbim". Şeful statului, Igor Dodon, a spus, recent, că Procuratura Generală va cere ridicarea imunităţii parlamentare a unor deputaţi, fără a oferi mai multe detalii. Reprezentanţii Procuraturii, însă, nu au comentat în niciun fel afirmaţiile lui Dodon.    
12:10
Dorin Cimil a fost ales în funcția de președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC). Decizia a fost luată vineri, 19 iulie, la ședința Comisiei, cu votul a șapte membri din totalul celor nouă. Procedura de vot a fost secretă, transmite MOLDPRES. Candidatura lui Dorin Cimil a fost înaintată de membrul CEC, Vladimir Șarban, care a prezidat ședința de astăzi a Comisiei.  Totodată, vicepreședinte al CEC a fost ales Vladimir Șarban, cu votul a opt membri ai CEC. Funcția de secretar al CEC va fi ocupată de Maxim Lebedinschi, după ce Veaceslav Agrigoroae și-a prezentat astăzi demisia. Noua conducere a fost aleasă după ce fostul președinte al CEC, Alina Russu, și-a prezentat demisia. Ulterior, și vicepreședintele Comisiei, Rodica Ciubotaru și membrul CEC, Iurie Ciocan, au plecat din funcții. În locul acestora, parlamentul a numit săptămâna trecută trei membri noi. Aceștia sunt Pavel Dumitru, avocat propus de Platforma DA, Dorin Cimil, propus de PAS – conferențiar universitar, doctor în drept și Maxim Lebedinschi, propus de PSRM – consilier al președintelui Igor Dodon în domeniul juridic.
12:10
Dumitru Diacov este noul președinte al fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova (PDM). Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de vineri, 19 iulie, a legislativului de deputatul democrat Sergiu Sârbu, informează MOLDPRES. Potrivit lui Sârbu, decizia a fost luată la ședința fracțiunii după ce fostul lider al acesteia, Pavel Filip, și-a dat demisia. Totodată, democrații au decis că vicepreședinte al fracțiunii va fi Vladimir Cebotari.  Pavel Filip a anunțat în seara zilei de joi, 18 iulie, că a decis să-și depună demisia din funcția de președinte al fracțiunii parlamentare a PDM. Filip și-a argumentat decizia prin faptul că „uneori trebuie să știi să te retragi, să reflectezi asupra stării de lucruri de moment, ca să reușești apoi să iei decizii care ar avantaja echipa din care faci parte”. Fracțiunea parlamentară a PDM este constituită din 30 de deputați.  
12:00
Prețul gazelor naturale livrate în Moldova de gigantul rus Gazprom se menţine la un nivel mai mare de 230 de dolari pentru o mie de metri cubi, se arată într-un răspuns pentru Mold-street.com, dat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Astfel dacă în primul trimestru al acestui an, preţul de import a fost de 237,46 dolari, apoi în al doilea trimestru acesta s-a diminuat nesemnificativ cu circa 2,7%, până la 231,04 dolari pentru o mie de metri cubi, transmite mold-street.com. ANRE precizează că preţul pentru trimestrul doi este pentru metan este "la căldura de ardere inferioară de 8.050 kcal/metri cubi". Cât despre volumul efectiv de gaze naturale importate de la gigantul Gazprom ANRE nu are încă date complete pentru prima jumătate a acestui an, ci doar pentru primele cinci luni ale acestui an: în trimestrul I 2019 a constituit 472,8 milioane metri cubi, iar în perioada ianuarie-mai 2019 importurile au fost de 580,9 milioane metri cubi. Potrivit ANRE, Moldovagaz încă nu a oferit informaţia referitoare la prețul de procurare a gazelor naturale în trimestrul III. Aminitim că prețul mediu de import al metanului pe parcursul anului 2018 a fost cu 34% (+55,4 dolari) mai mare decât în 2017, ajungând la 217,46 dolari pentru o mie de metri cubi. În monedă națională însă, prețul mediu de import în 2018 a crescut cu 22%, până la 3.670 lei pentru o mie de metri cubi de gaze. Menţionăm că zilele trecut la Moscova s-a aflat în vizită preşedintele Igor Dodon, care l-a prezentat pe noul preşedinte al Moldovagaz, Vadim Ceban (care urmează a fi confirmat) şi a discutat despre o eventuală reducere a preţului de import, pentru a evita o majorare a tarifelor interne la gaze. Igor Dodon a anunțat că a discutat şi a solicitat de la conducerea Federaţiei Ruse să acorde o reducere a prețului la gaze începând cu 1 septembrie 2019 şi până la 1 ianuarie 2020. Aceasta ar putea permite menţinerea actualelor tarife. Potrivit lui Dodon negocierile sunt duse atât de Vadim Ceban, cât şi de conducerea ţării. În plus el a vorbit și despre faptul că au fost iniţiate negocieri cu partea rusă pentru încheierea unui nou contract pentru livrarea de gaze naturale și tranzitul acestora după 1 ianuarie 2020.
11:50
Doi cetățeni ai Turciei, însoțiți de doi cetățeni moldoveni, au fost reținuți pe malul râului Prut. Inițial, în jurul orei 18:00, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni - 1 a observat bărbații cum înaintau dinspre localitatea Pogănești spre Prut. Ajunși pe malul râului, polițiștii de frontieră au intervenit și conform competențelor ce le revin au efectuat mai multe verificări. Deși persoanele declarau că sunt în zonă cu scop de a pescui, având cu ei și unelte pescărești, după cercetarea actelor prezentate de către aceștia, au apărut suspiciuni vizavi de motivul aflării în zona de frontieră. Ba mai mult, unul din cetățenii Turciei a recunoscut că de fapt intenționau să ajungă în Polonia, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Pentru a-i direcționa către frontiera cu România, cei doi bărbați turci de 36 și 60 de ani au apelat la ajutorul a doi locuitori ai satului Ustea, raionul Dubăsari, cu vârste de 57 și respectiv 34 de ani. Din spusele moldovenilor aceștia ar fi tată și fiu. În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST investighează cazul sub toate aspectele legale. Actele prezentate au fost transmise către expertiză pentru a fi stabilită autenticitatea acestora, cetățenii turci deferiți Biroului Migrație și Azil al MAI, iar ”călăuzele” cercetate în stare de libertate.
11:50
Dispoziția cu privire la Comisia de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea guvernului a fost publicată vineri, 19 iulie, în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES. Potrivit documentului, din comisia de concurs vor face parte premierul Maia Sandu, ministrul Justiției, Olesea Stamate, secretarul general adjunct al guvernului, Roman Cazan, avocatul poporului, Mihail Cotorobai, expertul în drept public Nicolae Osmochescu, doctorul în drept Octavian Cazac, președintele Centrului de Resurse juridice, Vladislav Gribincea, și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza. După demisia in corpore a judecătorilor Curții Constituționale de la sfârșitul lunii iunie curent, premierul Maia Sandu a anunțat că guvernul va desemna prin concurs cei doi judecători la Înalta Curte.  La concurs și-au depus dosarele 24 de persoane. Curtea Constituțională este constituită din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt desemnați de parlament, doi de guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.
11:30
Afacerea ilegală cu milioane de lei a unui grup infracţional a fost destructurată de oamenii legii. Potrivit poliţiei, liderul grupării a creat în apartamentul său o rețea de comercializare a drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicației Telegram. Astfel, consumatorii de droguri erau ademeniți cu oferte de prețuri și droguri de o înaltă calitate. Zilnic, din comercializarea drogurilor, prin această aplicație erau obținute venituri de circa 10.000 de lei. De asemenea, organizatorul magazinului online, racola persoane în calitate de "curieri" pentru plasarea drogurilor în ascunzișuri, (în apropierea școlilor, grădinițelor) aceștia fiind remunerați online. În urma percheziţiilor, la domiciliul liderului grupării, polițiștii au ridicat un telefon mobil prin intermediul căruia a fost creat și administrat magazinul online de vindere a drogurilor, cartele SIM, pe ele fiind create conturi Qiwi (portofele electronice) pe care se transferau bani pentru droguri de către consumatori, carduri bancare, peste 200 de pliculețe cu droguri de tip PVP (aproximativ 500 grame), un cântar electronic, circa 500 pachețele Zip-lock, un notebook, 8.650 de lei, 2.000 de euro, dar şi 4.000 de dolari, bani proveniți în urma comercializării drogurilor. Totodată, au fost ridicate mai multe pliculețe cu droguri care erau amplasate în ascunzișuri special amenajate pe teritoriul municipiului Chișinău. Prețul de pe piața tenebră a drogurilor ridicate constituie circa 400.000 de lei. Oamenii legii au stabilit că suspectul, timp de 2 ani, a obținut venituri de circa 1,5 milioane lei. Liderul gruprii, un bărbat de 25 de ani, din Chișinău, a fost reținut în flagrant în timp ce scotea dintr-un bancomat bani proveniți ilegal, fiind deghizat în femeie, purtând o perucă pe cap. Bănuitul a fost arestat pentru 30 de zile. De asemenea, în privința altor patru persoane, membri ai grupării, se efectuează măsuri de identificare a locului aflării lor. Suspecţii riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.    
11:30
În cadrul deschiderii ședinței Parlamentului de astăzi, 19 iulie, deputatul Dinu Plîngău a declarat că fracțiuna Platfoma DA va avea loc un nou președinte. Funcția va fi ocupată de către deputatul Alexandru Slusari, care este și vicepreședinte al Parlamentului. Numirea lui Alexandru Slusari la șefia fracțiunii are loc după ce fostul președinte al fracțiunii Platfoma DA, Andrei Năstase, a demisionat din funcția de deputat, în favoarea celei de viceministru și ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Sandu. Tot astăzi, Partidul Democrat a anunțat despre faptul că președintele fracțiunii, Pavel Filip, a demisionat, iar în locul acestuia a fost numit deputatul Dumitru Diacov.     sursa: zdg.md
11:00
Cel puţin patru persoane au fost ucise şi multe altele rănite în urma unei explozii cu bombă produsă lângă poarta de intrare a Universităţii de Stat din Kabul vineri dimineaţă, potrivit oficialilor locali, citaţi de AFP şi dpa, conform agerpres. ‘Patru persoane au fost ucise şi alte 16 rănite în urma unei explozii azi (vineri) la Kabul’, a indicat pe Twitter un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii, Wahidullah Mayar, adăugând că toate persoanele rănite au fost internate în spital. Bilanţul de patru morţi a fost confirmat de un responsabil al Ministerului afgan de Interne, precizând că a explodat o bombă magnetică, o armă frecvent utilizată de criminali şi insurgenţi în capitala afgană, care o ascund sub vehiculul persoanei vizate. Forţele de securitate au dezamorsat o altă bombă descoperită în zonă, a declarat Ferdous Faramarz, purtător de cuvânt al şefului poliţiei din Kabul. Nicio grupare insurgentă nu şi-a asumat deocamdată responsabilitatea pentru atac.  
11:00
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale supune dezbaterilor publice proiectul care prevede introducerea vaccinului contra Papilomavirus uman în Calendarul național de imunizări din 2019. Acesta va fi promovat în calitate de vaccin obligatoriu, transmite IPN. În Moldova cancerul de col uterin este una din formele cel mai frecvent diagnosticate de cancer în rândul femeilor. Maladia ocupă locul trei printre cancerele la femei. Practic în țară zilnic o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile una moare din această cauză. Peste 90% din cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de tipurile oncogene a Papilomavirusului uman (HPV). Autoritățile din sănătate au anunțat anterior despre procurarea a 40 de mii de doze de vaccin, cu 4,5 dolari doza, pentru a continua în 2019 campania de vaccinare a fetelor împotriva virusului papiloma uman. Vaccinul tetravalent Gardasil este produs de compania Merck din SUA. Grupul țintă în 2019 vor fi fetele care au împlinit vârsta de 10 ani, născute în anul 2009. Vaccinarea va fi gratuită. Cursul de vaccinare constă din administrarea a două doze de vaccin, a doua doză fiind administrată la nu mai puțin de 6 luni de la prima doză. Vaccinul previne infecția cu tulpinile HPV înalt oncogene 16 și 18, care determină 70-90%  din cazurile de cancer de col uterin și tulpinile 6 și 11, care provoacă 90% din verucile genitale.  Adițional, vaccinul dat generează o imunitate încrucișată, pentru cancerele provocate tulpinile HPV 31, 33 și 45, ce reprezintă alte 13% din cancere și oferă protecție și pentru bărbați.  
10:50
Mai multe persoane au fost rănite în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze într-o locuinţă din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, au anunţat vineri autorităţile locale, citate de agenţia de presă Reuters. Autorităţile din Noua Zeelandă au transmis vineri că s-a produs un incident „grav” în oraşul Christchurch din South Island, Noua Zeelandă, în urma căruia o casă a fost cuprinsă de flăcări şi mai multe persoane au fost evacuate. Din primele informaţii, mai multe persoane au fost rănite în urma incidentului, care a avut loc vineri la ora locală 10.20 (01.20, ora României), în suburbia Northwood din Christchurch. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar zona a fost evacuată în urma „incidentului grav”, au anunţat autorităţile. Mai multe persoane au anunţat că au auzit o explozie puternică. Incidentul de vineri vine la patru luni de la atacul asupra a două moschei din oraşul Christchurch, în urma căruia 51 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite. Autorităţile încearcă să identifice cauza şi natura incidentului. Mai multe persoane au fost rănite, în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze într-o locuinţă din Christchurch. „Pompierii au fost chemaţi în jurul orei 10.05, în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze”, a transmis un purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Noua Zeelandă. Autorităţile au transmis că nu există dovezi potrivit cărora incidentul de vineri are implicaţii de securitate. Conform informaţiilor apărute în presa locală, şase persoane au fost rănite şi transportate la spital.
10:30
Ungaria consideră relaţiile transatlantice drept prioritate şi salută îmbunătăţirea acestora, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto în cadrul unei conferinţe asupra relaţiilor SUA-Europa Centrală şi a securităţii energetice a regiunii, desfăşurată miercuri la Washington DC, informează agenţia MTI, potrivit agerpres. Referitor la relaţiile dintre Statele Unite şi ţările din Europa Centrală, Szijjarto a spus că „în urmă cu nişte ani, am înţeles că regiunea noastră nu se află în atenţia politicii externe americane”. „Suntem bucuroşi că Europa Centrală este considerată (acum) o zonă strategică”, a spus el. În ceea ce priveşte securitatea energetică a regiunii, Szijjarto a declarat că actualele realităţi ce ţin de infrastructură obligă Ungaria să cumpere gaz doar de la Rusia. Depinde de SUA şi de aliaţii lor europeni sa facă posibil ca Ungaria să importe gaz provenit dintr-o zonă gazieră offshore a României, în condiţiile în care Ungaria a făcut toate demersurile de infrastructură necesare pentru astfel de transporturi, a subliniat şeful diplomaţiei ungare. Întrebat despre statul de drept din Ungaria, Szijjarto a subliniat că executivul ungar nu ar fi fost reales de trei ori dacă ar fi încălcat normele democratice. În legătură cu recentele alegeri europarlamentare, Szijjarto a declarat că regiunea Europei Centrale a jucat un rol semnificativ în alegerea Ursulei von der Leyen drept preşedintă a Comisiei Europene. Puterea economică tot mai mare a regiunii şi cooperarea sa internă au făcut din Europa Centrală un factor de decizie în Uniunea Europeană, a mai afirmat el. La rândul său, Philip T.Reeker, subsecretarul american pentru Europa şi Eurasia, a declarat că SUA şi Europa Centrală sunt conectate printr-un set de valori de bază împărtăşite. Administraţiile care s-au aflat de curând la putere în SUA au neglijat aceste relaţii, însă acum SUA se întorc în regiune, a dat el asigurări. Conferinţa de două zile a fost organizată de think-tank-ul Atlantic Council şi Globsec, un institut de cercetări pentru dezvoltare sustenabilă şi apărare cu sediul la Bratislava, alături de ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz şi adjunctul ministrului de externe al Cehiei, Ales Chmelai.
10:20
Procuratura Generală informează despre desfășurarea, în aceste clipe, a descinderilor la sediile ÎS „Poșta Moldovei” și Serviciul Vamal, în cazul presupuselor scheme de contrabandă cu anabolizante, chihlimbar, tutungerie și alcool etilic, dezvăluite anterior de fostul șef al Companiei de Stat „MoldATSA”, Sorin Stati. Descinderile sunt efectuaet pentru a ridica actele confirmative şi documentele de însoţire a coletelor şi mărfurilor (anabolizante şi cihlibar), expediate prin scheme de contrabandă peste hotarele ţării, precum și a suporturilor tehnice pe care sunt stocate informaţii electronice şi date. Dosarul a fos inițiat de procurori pe 27 iunie 2019, în baza declaraţiilor făcute de fostul şef al Companiei de Stat „MoldATSA”, Sorin Stati, în cadrul unei emisiuni televizate.  Știrea se actualizează.           sursa: zdg.md
10:20
Marina americană a anunţat joi că a lansat operaţiuni de căutăre după dispariţia unui puşcaş marin de pe portavionul USS Abraham Lincoln, despre care se bănuieşte că ar fi sărit peste bord în Golf. Marinarul american, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, a fost dat dispărut miercuri, se precizează într-un comunicat al Flotei a 5-a, cu baza în Bahrein.  În afară de USS Abraham Lincoln, la operaţiunile de căutare mai participă crucişătorul USS Leyte Gulf, fregata spaniolă Mendez Nunez şi nava pakistaneză PSN Aslat, a precizat Flota a 5-a americană.  Acest incident intervine în timp ce Iranul a anunţat joi că deţine un 'petrolier străin' şi echipajul său, suspectaţi de 'contrabandă' cu carburant în Golf, după o succesiune de incidente implicând petroliere în această regiune unde tensiunile au escaladat de mai multe luni.  În timp ce Washingtonul încearcă să creeze o coaliţie internaţională pentru a escorta navele comerciale în Golf, şeful Comandamentului Central al SUA, Kenneth McKenzie, s-a angajat joi să acţioneze 'energic' pentru a asigura securitatea transportului maritim în Golf, în timpul unei vizite la o bază aeriană din Arabia Saudită, ţara rivală Iranului în regiune.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.