Dodon: Următorul primar al capitalei va fi sau candidatul PSRM, sau candidatul blocului ACUM

Accent TV, 12 iulie 2019 08:40

„Important este să nu fie lupta cu tancurile rusești sau cu unioniștii, dar lupta de soluții, cum rezolvăm problemele oamenilor”, afirmă șeful statului. În opinia lui Igor Dodon, în premieră s-ar putea să existe o astfel de luptă electorală. Potrivit lui, pentru aceasta forțele de dreapta și cele de stânga trebuie să semneze un acord prin care să stabilească principiile de bază ale confruntării electorale. În altă ordine de idei, șeful statului spune că pe sectorul social nu vor exista probleme...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Accent TV

Acum 15 minute
23:40
23:40
23:40
Acum o oră
23:20
Acum 6 ore
19:50
• Președintele Dodon a avut o întrevedere cu Mihai Munteanu, renumit tenor, Artist al Poporului. • Părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din țară, în special, din sfera culturii. Șeful statului a subliniat importanța pe care o acordă protejării şi valorificării patrimoniului cultural al ţării, promovării culturii ca unul dintre factorii determinanți în educaţia şi formarea cetățenilor ţării. “Am exprimat recunoștință pentru eforturile depuse de marele artist în dezvoltarea...
18:40

Acum 8 ore
16:50
• Vladimir Golovatiuc consideră că angajații responsabili din sectorul bancar trebuiau să răspundă pentru furtul miliardului fără să aștepte stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, transmite eNews. • Deputatul fracțiunii parlamentare a PSRM, Vladimir Golovatiuc, care a vorbit în direct la postul de televiziune „NTV Moldova”, și-a exprimat opinia că este timpul de a fi trași la răspundere, inclusiv penală, angajații din sectorul bancar ce au pregătit documentele care au făcut posibilă acordare...
Acum 12 ore
15:10

14:40
• Alertă cu bombă în centrul capitalei, la intersecția Bulevardului Ștefan cel Mare și Strada Tighina. • Reprezentanţi ai forţelor de ordine sunt la fața locului. Cu detalii revenim......
14:40
• • Alertă cu bombă în centrul capitalei, la intersecția Bulevardului Ștefan cel Mare și Strada Tighina. • Reprezentanţi ai forţelor de ordine sunt la fața locului. Cu detalii revenim... • Опубликовано: 14:33 22/07/2019 • Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь! Alertă cu bombă la o bancă din centrul Capitalei Alertă cu bombă în centrul capitalei Alertă cu bombă la Primăria Chișinău! Alertă falsă cu bombă la un parc de troleibuze din capitală Alertă cu bombă la dou...
14:30
• Două persoane au fost reținute în dosare de corupție în urma perchezițiilor desfășurate luni, 22 iulie la mai multe Direcții de educație, tineret și sport (DETS) din capitală. • Cele două persoane sunt inginerul divizier de la DETS Râşcani și reprezentantul unui agent economic. Ambii sunt bănuiți de corupere activă. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), inginerul i-ar fi propus fostei șefe a unei DETS să încheie un contract de prestare a serviciilor cu un agent economic, iar ca mulțu...

14:10
Președintele Parlamentului a făcut o retrospectivă a evenimentelor din ultimele luni, a anunțat prioritățile majorității parlamentare și a punctat acțiunile care urmează să fie întreprinse în perioada imediat următoare pentru buna funcționare a statului. Coraportorii APCE pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor asumate de Republica Moldova, Maryvonne Blondin și Egidijus Vareikis, se află în Republica Moldova în perioada 21-24 iulie într-o vizită de informare. Ei vor avea întrevederi cu co...
14:10
• Șeful staului, Igor Dodon, a prezidat o ședință de lucru a Comitetului organizatoric responsabil de pregătirea și desfășurarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de fascism. • Comitetul organizatoric și Președintele Dodon au discutat în detalii planul care include numeroase evenimente ce vor fi organizate în diferite regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv, restaurarea monumentelor, deschiderea muzeelor și a expozițiilor de fotografie, lansări de carte etc. Princ...
13:50

13:40
Președintele Parlamentului a făcut o retrospectivă a evenimentelor din ultimele luni, a anunțat prioritățile majorității parlamentare și a punctat acțiunile care urmează să fie întreprinse în perioada imediat următoare pentru buna funcționare a statului. Coraportorii APCE pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor asumate de Republica Moldova, Maryvonne Blondin și Egidijus Vareikis, se află în Republica Moldova în perioada 21-24 iulie într-o vizită de informare. Ei vor avea întrevederi cu co...
13:20
• Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu E.S. Zdeněk Krejčí, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova. • În cadrul dialogului oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la stadiul actual al relațiilor bilaterale și perspectivele de dezvoltare a acestora, dar și la situația politică internă din țara noastră. "Am exprimat recunoștință părții cehe pentru susținerea acordată statului nostru în perioada de modernizare şi reformare a Republicii M...
12:50

11:50
Rezultatele testelor de laborator au confirmat prezența virusului de pestă porcină. Totodată, specialiştii au lichidat toată familia de porci infectată. În același timp pentru 10 zile va fi sistat comerțul cu carne de porc în Cahul. Decizia a fost luată la ședința Comisiei Situații Excepționale. Precizăm că aceasta este a treia localitate din raionul Cahul în care a fost depistată pesta porcină, după satul Giurgiulești și comuna Zîrnești. În contextul apariției focarului de pestă porcină african...
11:50
Potrivit lui Iurie Fală, directorul executiv al Asociației "Moldova Fruct", pentru ca exportul să fie posibil, a fost nevoie de mai mult timp, astfel încât pe parcursul unui an s-au dus tratative cu cooperativa din Germania. „Piața din Germania este o piață importantă pentru producătorii din Republica Moldova, astfel ne-am concentrat asupra identificării unui grup care ar fi interesat să importe fructe autohtone. După o perioadă în care am discutat mai mult telefonic, reprezentanții Cooperativei...
11:50
Moratoriul se va aplica pînă la prezentarea și aprobarea de către Parlament a concluziilor Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor publice, începînd cu anul 2013....
11:50
• Un bărbat a fost salvat de către pompieri, după ce a căzut într-o fântână cu adâncimea de 25 metri. Incidentul a avut loc în orașul Iargara, raionul Leova. • Potrivit oamenilor legii, bărbatul în vârstă de 58 de ani efectua lucrările de curățare a fântânii. La finisarea acestora, dânsul urma să fie scos de alți localnici prin intermediul a unei funii, însă aceasta s-a rupt. Salvatorii au intervenit în cel mai scurt timp și au extras victima de la o adâncime de aproximativ 25 de metri. Din prim...
11:50
ULTIMA ORĂ! CNA și PA au descins la Direcțiile Educație, Tineret și Sport din capitală • • Reprezentanții Centrului Național Anticorupție efectuează, în aceste clipe, percheziții la Direcțiile Educație, Tineret și Sport din Chișinău. • Acţiunile vizează fapte de corupţie comise de către mai multe persoane implicate în procedura de achiziţii publice. Cu detalii revenim... • Опубликовано: 11:29 22/07/2019 • Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь! Protest în fața sed...
11:40
• On Monday, July 22, the National Bank of Moldova set the official exchange rate of 19 lei 74 bans per euro, which is one ban less than at the end of last week. One dollar will fall in price by four bans - up to 17 lei 57 bans. The rate of the Romanian leu will not change (4 lei 17 bans), just like the Russian ruble (27 bans) and the Ukrainian hryvnia (67 bans)....
11:40
• The co-rapporteurs of the Monitoring Committee of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe, Egidijus Vareikis and Maryvonne Blondin arrived in Moldova on an official visit. The purpose of the visit is to inform about the latest political events in the field of functioning of democratic institutions after the parliamentary elections in February 2019. The program of the visit of the PACE co-rapporteurs includes a number of meetings with the country's top leadership - the President of...
11:30
ULTIMA ORĂ! CNA și PA au descins la Direcțiile Educație, Tineret și Sport din capitală • Reprezentanții Centrului Național Anticorupție efectuează, în aceste clipe, percheziții la Direcțiile Educație, Tineret și Sport din Chișinău. • Acţiunile vizează fapte de corupţie comise de către mai multe persoane implicate în procedura de achiziţii publice. Cu detalii revenim......
11:10
• Un bărbat a fost salvat de către pompieri, după ce a căzut într-o fântână cu adâncimea de 25 metri. Incidentul a avut loc în orașul Iargara, raionul Leova. • Potrivit oamenilor legii, bărbatul în vârstă de 58 de ani efectua lucrările de curățare a fântânii. La finisarea acestora, dânsul urma să fie scos de alți localnici prin intermediul a unei funii, însă aceasta s-a rupt. Salvatorii au intervenit în cel mai scurt timp și au extras victima de la o adâncime de aproximativ 25 de metri. Din prim...
11:00
Potrivit lui Iurie Fală, directorul executiv al Asociației "Moldova Fruct", pentru ca exportul să fie posibil, a fost nevoie de mai mult timp, astfel încât pe parcursul unui an s-au dus tratative cu cooperativa din Germania. „Piața din Germania este o piață importantă pentru producătorii din Republica Moldova, astfel ne-am concentrat asupra identificării unui grup care ar fi interesat să importe fructe autohtone. După o perioadă în care am discutat mai mult telefonic, reprezentanții Cooperativei...
11:00
Moratoriul se va aplica pînă la prezentarea și aprobarea de către Parlament a concluziilor Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor publice, începînd cu anul 2013....
Acum 24 ore
10:50
Rezultatele testelor de laborator au confirmat prezența virusului de pestă porcină. Totodată, specialiştii au lichidat toată familia de porci infectată. În același timp pentru 10 zile va fi sistat comerțul cu carne de porc în Cahul. Decizia a fost luată la ședința Comisiei Situații Excepționale. Precizăm că aceasta este a treia localitate din raionul Cahul în care a fost depistată pesta porcină, după satul Giurgiulești și comuna Zîrnești. În contextul apariției focarului de pestă porcină african...
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.