Accident // O ambulanță s-a răsturnat pe o stradă din Capitală (VIDEO)

Moldova24, 21 mai 2019 10:15

Un accident violent a avut loc noaptea trecută în centrul Capitalei. O ambulanță s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu o altă mașină la intersecția străzilor Vasile Alecsandri şi București. Pacientul din ambulanţă, medicii şi şoferul autospecialei au scăpat doar cu câteva zgârieturi, potrivit Publika.md. La fața locului au venit alte două ambulanțe pentru a transporta la spital persoanele implicate în accident. Un pasager care se afla în celălalt automobil spune că șoferul ambulanței a trecut la roșu cu viteză. Acesta avea girofarul inclus, însă sirena nu era pornită. "Salvarea nu a verificat că noi cedăm trecerea, adică ea o ieșit brusc în intersecție, noi am mers la culoarea verde a semaforului, noi nici nu am dovedit să reacționăm cum o ieșit el brusc."La volanul mașinii se afla o șoferiță, care era în stare de şoc. "N-am văzut nimic, mie mi-o sunat nora și zice ”iaca aișia de la vale am nimerit în accident.”" Medicii și șoferul ambulanței nu au oferit prea multe detalii. "Noi eram cu bolnavul în urmă."Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat riscă să se aleagă cu 6 puncte de penalizare și o amendă de 1500 de lei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova24

Acum 12 ore
17:30
Ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, nu crede că guvernul condus de Maia Sandu, din care face parte, va fi unul de lungă durată. Popescu este sigur că alegerile anticipate nu vor putea fi evitate. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii diasporei din SUA, organizată la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Washington.„M-aş mira ca acest Guvern să fie excepţional, să dureze patru ani”, a răspuns Nicu Popescu la întrebarea dacă vor avea loc alegeri anticipate.„În ultimii zece ani Republica Moldova a avut şase guverne, dacă nu greşesc. În următorii 10 ani, Moldova va avea tot mai mult sau mai puţin de şase guverne. Nu am foarte multe motive să cred că noi vom fi acea oază de stabilitate politică, pe care n-o vedem practic în Europa de azi”, a mai spus ministrul, citat de Timpul.MD.„Stiţi, toate guvernele eşuează. Şi noi vom eşua. Întrebarea e câte vom realiza înainte ca aranjamentele şi constelaţia politică să se schimbe”, a mai spus Nicu Popescu.În cadrul aceleiaşi întâlniri, Popescu se îndoiește că guvernul din care face parte ar putea avea o soluţie concretă de soluţionare și a diferendului transnistrean.“Care-i soluţia? Soluţia o cautăm de aproape zece ani. Înca n-am gasit-o”, a declarat ministrul de Externe.
16:00
Deputaţii blocului ACUM au greşit atunci când au refuzat să voteze pentru constituirea unei comisii care să investigheze finanţarea externă a PSRM. De această părere este analistul politic Olga Nicolenco, într-o postare pe Facebook.“Dacă ACUM a cedat atât de mult – eu aștept de la ei, cel puțin, un joc politic mai dinamic, cu care să-l țină în tonus pe “partenerul” de coaliție. Da, azi nu mi-a plăcut că nu s-a votat investigarea finanțării externe a PSRM. Eu înțeleg, că ei nu pot vota așa ceva la moment, dar MĂCAR 1-2 deputați au putut demonstra ambiție (că voturi au de ajuns)? Dar s-a creat impresia că ACUM s-a culcat, o desfăcut chișioarele și… s-a lăsat moale. Mai fâțâite oleacă, să fie clar că nu chiar tot din ce se întâmplă – îți place. Mai un cot în coaste, mai un genunchi în ouă… Arată că ești viu, că ceva îți place, ceva – nu! Înțeleg, lor le pare că ei adorm vigilența lui Dodon. Sunt naivi, dacă cred așa – au uitat cu cine au intrat în horă”,scrie Olga Nicolenco.“Nemulțumirea mea de azi este o acută dezamăgire de ACUM, care sper să nu devină una cronică de apoi”, mai spune analista.Olga Nicolenco mai spune că primeşte mai multe mesaje de la susţinătorii PAS şi PPDA, nemulţumiţi că analista critică noua guvernare. Acestea sunt surprinzătoare, ţinând cont de faptul că Maia Sandu şi Andrei Năstase au promis că vor fi receptivi la critici.“În ultimele zile primesc multe mesaje de nedumerire din partea persoanelor, cărora înainte le plăceau postările mele. Nu prea am înțeles de ce: adică, dacă eu îi criticam ba pe Voronin, ba pe Filat, ba pe Plahotniuc, ba pe Dodon – era O.K., dar dacă acum eu critic ACUM – deja nu-i O.K”, mai scrie Olga Nicolenco. “Eu nu critic partide sau leaderi de partide – eu critic guvernarea și leaderul/ii partidului/lor de la guvernare. Asta-i poziția mea civică, neschimbată de mulți ani. Nu văd rostul să critic opoziția. Ea nu deține controlul banilor publici, nu are majoritartea la votarea legilor, nu are puterea semnării deciziilor și hotărârilor”, conchide Nicolenco.sursa: hotnews.md
15:45
Conferință de presă susținută de Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, și Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn.
Acum 24 ore
13:00
Modificările în Codul Electoral, operate ieri de deputaţii ACUM şi PSRM reduc din independenţa membrilor Comisiei Electorale Centrale. Este opinia directorului de programe Promo-Lex, Pavel Postică, exprimată într-o postare pe Facebook.Potrivit documentului citat, membrii CEC vor fi demiși de Parlament și nu prin deciziile instanțelor judecătorești, cum a fost până în prezent.“Parlamentul a votat, în lectura a doua, un proiect de lege care se pare că diminuează din independenţa membrilor CEC. Întrebarea mea către fracţiunile parlamentare este daca vor găsi persoane care vor accepta în astfel de condiţii să lucreze la CEC? Sunt sigur că mecanismul de desemnare şi revocare poate fi revizuit, dar atât mecanismul, garanţiile, autorităţile ce desemnează etc trebuie să fie parte a unei reforme autentice şi nu decizii bazate pe emoţii şi simpatii politice. Şi a doua întrebare… cine va organiza în aşa circumstanţe de fapt şi de drept alegerile locale generale din 20 octombrie 2019?”, se întreabă Pavel Postică, citat de Timpul.MD.
13:00
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în urma ploilor torenţiale înregistrate pe teritoriul ţării în perioada 17-18 iunie, mai multe localităţi au fost afectate.Conform informaţiilor colectate din subdiviziunile teritoriale, precipitaţiile au deteriorat 0,8 km de drum local din oraşul Teleneşti, iar în localitatea Mândrești, ploile au distrus 30 ha de floarea soarelui. Precipitaţiile puternice au distrus alte 7 km de drum local din localitatea Coşcodeni, Sângerei, iar în localitatea Prepeliţa, ploaia a deteriorat 60 de foi de ardezie şi 90 metri pătraţi de ţiglă de pe acoperişul unui depozit şi magazin.De prejudicii au avut parte şi locatarii unui bloc de locuit din oraşul Criuleni, unde în urma vântului şi averselor puternice au fost distruse 120 foi de ardezie şi 7 metri cubi de cherestea.În urma precipitaţiilor de ieri două autovehicule au rămas blocate în apă pe strada Uzinelor din capitală, iar pe mai multe străzi au căzut arbori şi crengi. [caption id="attachment_145208" align="alignleft" width="720"] Facebook / GBM[/caption]Comisiile pentru situaţii excepţionale lucrează în teritoriu pentru estimarea prejudiciilor înregistrate.
12:30
Ceea ce se întâmplă în ultimele zile în Parlamentul de la Chişinău şochează experţii în probleme de securitate. În opinia lui Dumitru Mînzărari, ex-secretar de Stat la Ministerul Apărării, alianţa ACUM-PSRM bagă ţara în mocirlă, după ce a adoptat mai multe proiecte scandaloase.“Ruşii au o zicală foarte bună: că cică Rusia are două probleme - proştii şi drumurile. Zilele astea am rămas şocat cât de multă incompetenţă şi naivitate este la Chişinău. Moldova, fiind mică, este în dezastru nu doar datorită corupţiei. Lipsa de expertiză şi competenţă în domenii cheie este un alt motiv esential”, scrie Mînzărari, într-o postare pe Facebook. “Eu îmi voi lua popcorn şi voi privi cu mare interes cum băgaţi ţara în mocirlă”, mai scrie expertul, citat de hotnews.md.În prezent, Dumitru Mînzărari este doctorand în știinte politice la University of Michigan-Ann Arbor, unde cercetează subiecte ce țin de studiile de securitate, dinamica politicii, regimuri în tranziție și analiza formală a proceselor sociale.
08:30
Parlamentul a stabilit data alegerilor locale generale. Scrutinul electoral va avea loc la 20 octombrie 2019. Hotărârea va intra în vigoare la 1 august 2019. Potrivit art.133, alin. (1) din Codul Electoral, data alegerilor locale generale sau anticipate se stabilește prin hotărâre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de alegeri.
Ieri
21:30
Condamnatul Vlad Filat, tot el milionar în dolari americani, a trimis o scrisoare poporului în care s-a plâns că, vezi Doamne, e nemulțumit de condițiile din pușcărie. Că nopțile în care plânge cu lacrimi cât bobul de mazăre nimeni nu-l vede și nu-l jelește. Doar șobolanii râd de el, iar uneori, din milă, îi mai șterg câte o lacrimă cu vârful cozii lor aspre.În subsolul închisorii e mizerie și umed, mai suspină autorul marilor operațiuni de contrabandă Țigareta 1 și 2.Și de ce, mă rog plângi, domnule Filat? Nu matale ai fost șeful peste privatizări și ai vândut crema întreprinderilor de stat? Chiar și ție ți-ai luat una – cea mai scumpă clădire a statului, situată chiar în buricul Chișinăului. Unde s-au dus banii din privatizări, domnule Filat?De ce nu ați dat câțiva lei, poate ajungea de o căldare de var și pentru pușcării. Dar când ați fost ministru de stat, apoi deputat? De ce nu ați pus o vorbă bună, poate reparau un subsol de la închisoarea numărul 13.Ați fost și prim-ministru timp de patru ani, cea mai puternică persoana în stat, șef peste toți banii. Câți ați dat pentru a face condiții mai bune în pușcării? Pentru a repara un closet, ceva? A?Vă înțeleg! Nu vă ardea atunci, erați ocupat de îngrășarea conturilor din bănci străine. Și acum de ce plângeți și vă supărați pe bieții șobolani? Vorba din popor: Cum îți așterni, așa vei dormi! Să aveți parte de răcoare! Rușinică!preluare text: Actual.MD
14:00
You may also like Ajutor material pentru pensionari şi invalizi către Sărbătorile de Paşti Ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău Benzina și motorina din Moldova, după norme europene. Executivul a aprobat modificări Un medic veterinar al ANSA și proprietarul unui abator din Cahul, reținuți de CNA A furat o motocicletă chiar de sub nasul proprietarului. Un tânăr din Ungheni riscă pușcărie...
12:45
Deputații blocului ACUM au votat astăzi pentru trecerea Servicului de Informații și Securitate în subordinea președintelui Igor Dodon, care reprezintă deschis interesele Federației Ruse în Republica Moldova, transmite Timpul.MD.În cadrul ședinței, deputatul PSRM Vasile Bolea a declarat că, în 2016, Parlamentul a redus atribuțiile șefului statului în domeniul apărării și securității, iar Igor Dodon nu a mai putut coordona activitatea SIS.Tot astăzi, Parlamentul a reexaminat proiectul care prevede trecerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat în subordinea președintelui.Mai mult, liderul de facto al socialiștilor a insistat ca trecerea acestor instituții în sobordinea sa să fie făcută la data adoptării și nu în decurs de 30 de zile, cum e normal în astfel de cazuri.Dodon a recunoscut, la o emisiune de la TV8, că este agent al serviciilor speciale rusești și a fost implicat într-o operațiune a acestora împotriva liderului PDM, Vlad Plahotniuc. La fel, în 3 ani de mandat, Dodon a mers de zeci de ori la Moscova, după instrucțiuni. Recent, acesta a recunoscut, într-o discuție cu Plahotniuc, că primea, lunar, din Rusia, până la 1 milion de dolari pentru finanțarea PSRM.Legislația Republicii Moldova interzice finanțarea partidelor politice de peste hotare.
12:30
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță despre finisarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale, ce vizează 7 învinuiți, dintre care 3 foști colaboratori de poliție și un angajat al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, membri a unui grup criminal organizat implicat în traficul de hașiș din Spania în Federația Rusă.Conform datelor urmăririi penale, membrii grupării transportau drogurile în ascunzișuri special amenajate în rezervoarele pentru combustibil ale automobilelor, care s-au deplasat din Spania pe teritoriul statelor membre ale UE, Belarusului, Ucrainei cu destinația finală în Federația Rusă. În mod deliberat membrii grupului evitând traversarea teritoriului Republicii Moldova, pentru a nu fi demascați de către organele de drept din Republica Moldova.În cadrul monitorizării acestei grupări criminale, s-a stabilit că membrii grupului respectiv achiziționau hașiș-ul cu 700 – 800 euro pentru 1 kg și îl realizau traficanților de droguri din Moscova, Federația Rusă, cu prețul care varia între 2000 și 2500 euro în dependență de calitate, reușind transportarea a unei cantități de aproximativ 500 kg de hașiș din vânzarea, căruia a fost obținută suma de aproximativ 1 000 000 euro.Activitatea grupului a fost documentată de către procurorii PCCOCS Serviciul Vamal și ofițerii INI, în colaborare cu autoritățile statelor pe teritoriul cărora erau transportate drogurile.În urma unor ample operațiuni internaționale desfășurate în perioada anilor 2017-2018 în baza informației transmise de către PCCOCS și INI au fost depistate și ridicate 6 unități de transport cu ajutorul cărora erau transportate drogurile în Spania, Italia, România, Ucraina, Republica Belarus și Federația Rusă , în total fiind ridicate 400 kg. de hașiș din ascunzișurile special amenajate în automobile.Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, făptuitorii riscă pedeapsa sub formă de închisoare, pe un termen de la 7 la 15 ani pentru circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, adică procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea şi înstrăinarea ilegală a drogurilor, săvîrșită în scop de înstrăinare de un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari.
12:15
Deputații blocului ACUM s-au pronunțat astăzi împotriva investigării finanțării ilegale a PSRM din Federația Rusă. Aceștia au votat împotriva unei inițiative a fracțiunii PDM, care a cerut o anchetă publică în acest sens.„Am fost martorii unor probe ce țin de recunoașterea unor sume enorme de bani din străinătate. Aceste activități și declarații se încadrează în elemente ale infracțiunilor penale și nu pot fi neglijate. Trebuie anchetate obiectiv”,  a declarat deputatul PDM, Vladimir Cebotari.Propunerea sa a fost, însă, respinsă de deputații PSRM și ACUM.Amintim că președintele Igor Dodon a confirmat că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreținerea PSRM.Într-o convorbire cu liderul PDM, Vlad Plahotniuc, Dodon spune că primea 700 de mii – 1 milion de dolari pe lună de la ruși, dar că, de la 1 aprilie, finanțarea a fost oprită. Acesta a cerut ca Plahotniuc să-i finanțeze mai departe partidul, demers respins de către liderul democraților.„Sumele sunt mai mari decât cheltuielile pentru întreținerea PDM”, i-a răspuns Vlad Plahotniuc.Potrivit legii, finanțarea externă a partidelor din Republica Moldova este interzisă.
12:00
Indemnizaţia pentru copii a câte 200 de lei pe lună se amână. Deputaţii ACUM-PSRM nu au inclus proiectul pe ordinea de zi a Parlamentului. Fracţiunea PDM a propus, astăzi, în cadrul şedinţei Legislativului ca pe ordinea de zi să fie incluse mai multe proiecte de legi, printre care şi cel privind indemnizaţia lunară pentru copiii de până la 18 ani. Iniţiativa însă a fost respinsă până la avizul guvernului şi examinarea în Comisia parlamentară de profil, notează Publika.md.Documentul a fost aprobat în prima lectură în februarie 2019, iar pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua. Inițiativa legislativă aparține deputaților Sergiu Sîrbu, Valentina Stratan și Valentina Rotaru.
12:00
Conferință de presă susținută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi // LIVE You may also like RĂZBOI între Filip și Dodon // Unul – PERMITE plecarea militarilor în Ucraina, celălalt – INTERZICE și suspendă hotărârea Guvernului VIDEO // Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană susține o conferință LIVE // Iurie Leancă prezintă rezultatele vizitelor de lucru la Viena și Constanța Partidul Acţiunea Democratică a fost înregistrat la CEC (DOC) ALEGERILE...
10:00
You may also like Suspendarea circulației rutiere pe strada Mircești, Universitatea Agrară CEC amintește concurenților electorali: În incinta secției de votare sau la intrare nu se admite nici un fel de agitație electorală în ziua alegerilor VIDEO // Parlamentul s-a întrunit în ședință plenară Încă o BOMBĂ de la Ioniță! Filat a mai luat 28 de MILIOANE de la BEM AVERTIZARE meteo! Zăpadă, lapoviță, polei, troiene și ghețuș! Igor Dodon, la discuții cu Putin într-o poză lansată la sfârșit de campani...
Mai mult de 2 zile în urmă
20:30
Susținătorii recidivistului Pavel Grigorciuc, judecat pentru că i-a aplicat o lovitură în cap deputatului PDM Sergiu Sîrbu, au încercat să-l intimideze pe democrat. Aceștia au venit la audierile din dosarul lui Grigorciuc și au încercat să exercite presiuni asupra părții vătămate.Este vorba despre reprezentanți ai formațiunii Partidul Nostru, dar și foști colegi de-ai lui Grigorciuc, condamnați în dosarul altercațiilor de la Procuratura Generală, din toamna anului 2015. Vicepreședintele PN, Ilian Cașu, Alexandru Roșco și Mihail Amerberg, ambii condamnați cu suspendare l-au insultat pe Sîrbu, la fel și pe procuror. Aceștia și-au motivat comportamentul huliganic prin faptul că s-a schimbat guvernarea și pot să facă tot ce le trece prin cap.Indivizii certați cu bunul simț au agresat verbal și reporterul de la Publika TV Oxana Bodnar. Amintim că Grigorciuc l-a lovit în cap pe Sîrbu după prima ședință a noului Parlament. Cei doi s-au certat, iar Grigorciuc, care avea o condamnare cu suspendare de 4 ani, l-a lovit pe deputat în cap. Sîrbu a fost internat la spital cu o comoție cerebrală.Pentru acest act de huliganism, comis în perioada în care nu a expirat pedeapsa cu suspendare, îi poate aduce lui Grigorciuc 5 ani de închisoare cu executare.
17:00
Partidul Democrat din Moldova condamnă, într-un comunicat de presă, modul în care exponenţii alianței PSRM-PAS-PPDA promovează în funcții rude ale liderilor acestor partide.„Cei care până ieri criticau cumătrismul din instituții si promiteau numiri transparente în funcții și pe criterii de profesionalism, își încalcă din primele zile acest angajament și dovedesc că în realitate ei sunt cei care promovează cumătrismul în instituțiile statului”, se spune în comunicatul PDM.Democraţii cer demiterea sau demisia imediată a lui Gheorghe Balan din funcția de șef al IGP, care are un grad de rudenie cu noul ministru de Interne, Andrei Năstase, ceea ce reprezintă un evident conflict de interese.„De asemenea, atragem atenția societății și misiunilor diplomatice asupra unui amplu proces demarat de regimul PSRM-PAS-PPDA de forțare a unor funcționari publici să demisioneze. Funcționarii sunt amenințați cu dosare penale privind activitatea lor anterioară, daca nu demisionează. Cerem regimului de guvernare să înceteze acest șantaj asupra funcționarilor publici, să stopeze măsurile represive împotriva lor”, mai spun democraţii.
16:45
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență în ultimele 24 de ore, trei persoane şi-au pierdut viaţa în bazinele acvatice din ţară. Primul caz a avut loc în râul Nistru, în apropierea oraşului Vadul lui Vodă. În dimineaţa zilei de ieri, la ora 04.20, un bărbat în vârstă de 53 de ani nu a mai ieşit din apă, după ce a intrat să se scalde. La faţa locului au intervenit scafandrii Detaşamentului Căutare Salvare nr.1, care au scos la mal corpul neînsufleţit al bărbatului.Un alt bărbat, de 27 de ani, s-a produs în seara zilei de ieri în localitatea Sângera. Un alt caz tragic a avut loc ieri în localitatea Puhoi. Un bărbat în vârstă de 48 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a mers la scăldat în orele amiezii. Circumstanțele cazului se stabilesc, iar recuperarea cadavrului a fost efectuată de scafandri. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI atenţionează repetat populaţia să evite scăldatul în locuri neamenajate şi neautorizate. Salvatorii îndeamnă oamenii să respecte regulile de comportament pe apă şi să nu consume băuturi alcoolice. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2019, peste 26 de persoane, inclusiv 5 minori şi-au pierdut viaţa în bazinele acvatice din ţară.
16:30
Partidul Democrat din Moldova va participa la şedinţele Legislativului şi va fi în opoziţie cu cei care vor submina integirtatea teritorială a Republicii Moldova, care vor încălca Constituţia şi legile ţării, precum şi cei care vor călca valorile Uniunii Europene. Declaraţia aparţine preşedintelui fracţiunii PDM din Parlament, Pavel Filip, şi a fost făcută în cadrul unui briefing de presă. “Vom fi o opoziţie activă şi constructivă, ştim domeniile şi le vom monitoriza. Venim în opoziţie din Guvern şi îi vom sancţiona pe noii miniştri, atunci când aceştia vor deraia. Să se apuce de muncă, nu mai sunt în opoziţie: Aţi promis că veţi fi mai buni ca noi, nu vă încălcaţi promisunile”, a declarat Pavel Filip. Acesta a taxat dur şi faptul că noua guvernare deja a început epurările pe criterii politice, în instituţiile publice. “Au promis că vor face evaluări la toate instituţiile, dar azi au fost invitaţi funcţionari cărora li s-a spus să scrie cereri de demisie, deşi au fost angajaţi prin concurs şi nu sunt membri de partid. Le cer guvernanţilor să nu se lanseze în răfuielili, să demonstreze că sunt mai buni ca noi”, a spus şeful fracţiunii PDM în Parlament.De asemenea, Pavel Filip a precizat că democraţii vor insista ca proiectele sociale demarate de Guvernul Filip să fie implementate în continuare. Liderul democraţilor din Parlament s-a referit la programele Prima Casă, Drumuri bune pentru Moldova, O Nouă Viaţă, ajutoare pentru pensionari şi oamneii cu nevoi speciale, subvenţiile în agricultură, intdemnizaţia lunară de 200 de lei pentru copiii de până la 18 ani, Gazodusctul Ungheni - Chişinău. “Ex-ministrul Finanţelor Ion Chicu a făcut publică lista indicatorilor pe care i-am lăsat şi sper că noul ministru să confirme veniturile de peste 3 miliarde de lei la buget. Vom monitoriza ca aceşti indicatori să nu scadă”, a precizat Pavel Filip.Ex-premierul a adăugat că PDM va fi în opoziţie activă faţă de actuala guvernare şi că va aduce în faţă oameni noi şi profesionişti. “Avem oamerni buni şi profesionişti şi îi vom aduce în faţă. Mă adresez celor care susţin PDM: rămânem uniţi şi puternici, stăm cu ochii pe noul Guvern, nu am avut noroc de opoziţie adevărată, iată că noua guvernare este mai norocasă în acest sens”, a conchis Pavel Filip.
15 iunie 2019
14:45
Judecătorii Curții Constituționale au decis, din oficiu, să-și revizuiască actele pronunțate în perioada 7-9 iunie 2019. La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al CC.Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu, anunță Curtea. Se revizuiesc și se anulează Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 7 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 14 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 8 iunie 2019, Avizul Curții Constituționale nr. 1 din 9 iunie 2019 și Avizul Curții Constituționale nr. 2 din 9 iunie 2019.  Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Totodată, instituția menționează: „Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură”.
14 iunie 2019
20:15
Guvernul Filip demisionează! Pavel Filip a declarat că nu vor să facă presiuni pe oameni demni precum medici, polițiști și profesori. Despre aceasta a anunțat premierul în cadrul unui briefing de presă organizat la Casa Guvernului."V-am invitat astăzi aici în primul rând ca să vă mulțumesc pentru tot ceea ce am reușit să facem împreună. Pentru că ați avut încredere că putem schimba lucrurile în Republica Moldova și pentru că am schimbat o parte din ele.Am venit la Guvern într-o perioadă deloc ușoară, cu o imensă gaură la buget, lăsată de criza politică și problemele din sistemul bancar. Au fost situații de criză, am muncit zi și noapte pentru a stabiliza sectorul bancar, am obținut un acord cu FMI și am asigurat o creștere economică constantă. Am fost în situație să luptăm cu intemperiile, ninsorile din aprilie 2017 ne-au arătat că putem gestiona eficient o situație de criză și ne putem proteja cetățenii. Am reușit să promovăm reforme complicate, cum sunt reforma Guvernului, reforma pensiilor, reforma fiscală sau reforma salarizării.Lăsăm în urmă și programe de care chiar suntem mândri: Drumuri bune, Prima Casă, salarii mai mari, pensii majorate, subvenții în agricultură. Pentru toate banii sunt prevăzuți în buget și în continuare, de asta ne-am asigurat. Și sper că următorul Guvern va păstra și va continua aceste proiecte. Știu deja că vor veni acuzații despre “moștenirea lăsată”, dar, așa cum ați văzut, încasările la buget sunt în creștere.În tot acest timp, ne-au fost alături vecinii: România și Ucraina. Vreau să mulțumesc Bucureștiului pentru că ne-a ajutat atunci când am avut nevoie, inclusiv financiar. Niciunul dintre noi nu va uita că 4 piloți ai echipajului SMURD și-au dat viața în misiune în Republica Moldova. Mulțumesc Kievului pentru că ne-a susținut în demersurile noastre de apărare a integrității teritoriale și restabilire a controlului frontierei de stat, pe segmentul transnistrean.Cred că am reușit să dăm dovadă de demnitate și verticalitate în toți acești ani și ne-am simțit mândri de țara noastră atunci când am cerut de la tribuna ONU retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării și i-am declarat indezirabili pe cei care au îndrăznit să-și bată joc de țara și oamenii noștri.Poate că toate acestea și au grăbit acest deznodământ. Cred în continuare și sper că vom ajunge ziua în care această țară și oamenii ei își vor hotărî singuri soarta, dar nu altcineva din afara țării.Obiectivul meu în toată această perioadă a fost să facem în așa fel încât parcursul european al țării noastre să devină ireversibil. Cu siguranță, nu m-am gândit niciodată că vom ajunge să avem în Moldova o coaliție de guvernare declarată convențional pro-europeană.Am decis să ne prezentăm astăzi demisia din funcțiile, pe care, potrivit legii, încă le exercităm. Am luat această decizie în primul rând pentru că în ultimele zile se fac presiuni enorme pe funcționarii publici, pe profesori, polițiști, medici, militari. Sunt oameni care își fac meseria și se supun țării și legii, nu unor politicieni. Nu vom fi motivul pentru care acești oameni sunt puși în oribila situație de a alege o tabără sau alta.Fac apel către toți funcționarii publici și angajații în instituțiile bugetare, să-și facă în continuare meseria conștiincios. Fac apel și la următorul Guvern să nu se lanseze în vendete și răzbunări împotriva celor care nu au dorit să ia partea vreunei tabere. Oamenii au fost și sunt de partea legii și a Constituției, nu a vreunui partid politic.Plecăm cu conștiința împăcată. În toți acești ani m-am condus de lege. Și în ultimele zile am respectat întocmai Constituția și legile țării, așa cum am jurat acum 3 ani, când am intrat în funcție.Totodată, atragem atenția că plecarea noastră nu va rezolva actualul blocaj juridic și nici nu va anula deciziile Curții Constituționale. Criza constituțională rămâne în continuare fără soluție, sunt sigur că toți actorii politici înțeleg asta și sper că vor găsi o ieșire din situație.Mulțumesc tuturor celor care ne-au scris și ne-au încurajat în ultimele zile. Vreau să știți că decizia de astăzi nu înseamnă nicidecum că dăm mâinile în jos sau renunțăm. Vom munci în continuare pentru Moldova, doar că din alte poziții.Mulțumesc colegilor, celor care au fost alături de mine în momente complicate și au avut încredere în mine. Rămânem o echipă puternică în continuare.Mulțumesc familiei, copiilor, pentru că mi-au suportat absențele și m-au susținut necondiționat.Îi doresc succes următorului prim-ministru. Această funcție vine cu o mare responsabilitate. Pentru binele oamenilor, sper că se va descurca mai bine decât mine", a declarat premierul demisionar Pavel Filip.Amintim că astăzi, Partidul Democrat din Molodova a anunțat că se retrage de la Guvernare, prin demisia Guvernului. Totodată, PDM a anunțat că rămân deschiși dialogului și este gata să găsească cu partidele cele mai bune soluții pentru a avea un guvern și parlament legitim. Democrații au venit și cu un mesaj către susținătorii PDM, cărora le-a mulțumit pentru sprijinul și solidaritatea demonstrată, pentru faptul că au dus Partidul Democrat la cel mai mare nivel politic din istoria sa. sursa: publika.md
19:45
Liderul PPDA Andrei Năstase, ministrul Afacerilor Interne în Guvernul Sandu, l-a admonestat pe șeful Departamentului Justiție și Drepturile Omului de la Fundația „Soros Moldova”, Victor Munteanu, după ce ultimul și-a expus opinia cu privire la incidentul din fața Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații. Victor Munteanu a spus atunci că Andrei Năstase ar fi provocat spiritele, iar Alexandru Pânzari, șeful IGP, a avut un comportament demn.Rugat să comenteze această declarație, Năstase a reacționat bolnăvicios, acuzându-l pe Munteanu, care i-a fost coleg de facultate la Iași, că nu ar fi făcut nimic în viața lui, dar se dă cu părerea.„Dacă aș fi fost la Fundația „Soros”, atunci îl dădeam afară pentru asemenea afirmații. El nu știe ce spune. Îl invit pe acest domn, pe care se pare că îl cunosc, este omul cu care am învățat la Iași, să meargă pe la ministere, Primărie, Guvern și să vadă că sunt burdușite cu oameni în uniforme, oameni de la „Fulger”, structurile paramilitare ale lui Plahotniuc. Dacă ar fi mers, ar fi văzut ce se întâmplă acolo și nu ar mai fi făcut asemenea afirmații. Acest domn nu știe că în R. Moldova are loc un puci, că există o juntă că nu se vrea dusă de la putere. Este un puci susținut de Pânzari, Jizdan, Cavcaliuc, Iachimov, Ivas… Acești oameni vor fi trași la răspundere. Când suntem aproape de sfârșitul acestei mafii, vine cineva care nu a făcut nimic și-mi dă lecții (Victor Munteanu n.r.)”, a spus Năstase, în cadrul unei emisiuni de la Tv8.Politicianul a menționat că în curând va ajunge în biroul său de la MAI și va avea grijă să-i pună la punct pe cei care nu se supun astăzi. „Nu am știut că acest Pânzari este atât de slab pregătit. Nu-și dă seama că la dosarele penale pe care și le-a acumulat până acum, inclusiv 7 aprilie, pe care nu o să-l uite nimeni… Indiferent câte decizii de judecată va avea, el este un criminal, un torționar de la 7 aprilie. Pe lângă toate acestea, mai are unul. El a hotărât să interzică accesul unui deputat să intre într-o instituție publică”, a amenințat Năstase.Totodată, ministrul Afacerilor Interne în Guvernul Sandu afirmă că va fi pornit un dosar penal pentru uzurparea puterii și chiar a dat sentințe. „Uzurparea puterii în stat s-a produs cu mult timp înainte, atunci când s-a produs acea împărțeală de funcții, pentru care va răspunde un grup restrâns de oameni. Și judecătorii de la Curtea Constituțională, dacă nu-și revizuiesc foarte repede hotărârile, vor ajunge la pușcărie. Va figura în acest dosar și Jizdan și Pânzari., Pavel Filip… Deputații PD ce au cu asta? Ei nici la serviciu nu vin. Nu au nicio treabă deputații în acest episod, cu excepția lui Plahotniuc, Candu. Plahotniuc, Candu, Filip se vede clar că sunt implicați în acest proces de uzurpare. Ce are, spre exemplu, Otilia Drăguțanu? Soțul ei, un coleg de-al meu de la Iași, va sta la pușcărie”, a spus Năstase.Moderatoarea a precizat că nu e normal ca un ministru să spună cine va sta la pușcărie, atât timp cât pedepsele sunt stabilite de instanțele de judecată.„Este o judecată de valoare, cum spun adesea despre Alexandru Tănase care va sta la pușcărie și trebuie să stea la pușcărie. Va sta pentru că a pus bazele „Laundromatului” în R. Moldova. Starea aceasta de ambiguitate va mai dura puțin. Ei nu mai au legitimitate. Chiar credeți că va mai fi primit undeva Plahotniuc? Suntem criticați de o alianță cu socialiștii pentru că vrem să scăpăm țara de oligarh, dar nimeni nu se uită dincolo de asta să vadă coaliția dintre Plahotniuc, Șor și așa-zișii independenți”, a mai adăugat sursa citată.sursa: ziarulnațional.md
19:00
Belarusul nu dorește escaladarea crizei din Moldova și consideră că evenimentele se desfășoară după același scenariu ca și în Ucraina, în anii 2014-2015. Este concluzia unei analize dedicată situației de la Chișinău și publicată astăzi pe site-ul casei editoriale Belarus Azi.„Din punct de vedere geopolitic, în Moldova se desfășoară evenimente similare cu cele care au precedat escaladarea crizei din Ucraina. Dacă fiecare din partidele de la Chișinău va trage plapuma pe el, criza poate degenera într-un război civil. În apropierea frontierelor noastre ar putea apărea un nou punct fierbinte”, se conține în analiza citată.Autorii articolului mai spun că Minskul nu este interesat de escaladarea crizei din Moldova, deoarece țara noastră este partener economic important pentru Belarus.„În ultimii ani, relații moldo-belaruse sunt pe un trend ascendent. În Moldova se se asamblează tehnică produsă în belarus, iar această țară poate deveni o punte pentru mărfurile belaruse în spațiul UE. Pentru aceasta este nevoe ca în țara partenerilor noștri molodveni să fie pace și armonie socială”, conchid autorii analizei.sursa: hotnews.md
18:45
LIVE // Declarație de presă susținută de Igor Dodon You may also like #peşleau // Candidează fără frică! sau De ce (Filat) „a căzut” sistemul mixt ? BOP: Trei partide intră în Parlament, PPDA nu trece pragul Timofti anunță noi consultări cu PLDM, PL, PD, PPEM și Platforma Social-Democrată...
18:45
You may also like Dodon îl ignoră pe Timofti: Nu vom veni la consultări Al cui referendum e mai frumos? Filat polemizează cu Dodon Maia Sandu, criticată pentru că a refuzat să iasă în confruntare publică cu Andrian Candu: „Arată niște limite profesionale…” VIDEO // Ilan Șor vorbește despre „tentativa de scoatere ilegală” din cursă a candidatului Reghina Apostolova PAS-ul, deranjat de mai multe articole privind concluziile Comisiei de anchetă ce țin de Open Dialog...
18:30
Vicepreşedintele PDM Vladimir Cebotari după Consiliul Naţional Politic a anunţat că formaţiunea a decis să se retragă de la guvernare. Totodată, democratul a menţionat că acest fapt nu rezolvă criza politică din ţară.“S-a luat act de efortul celorlalte partide de a iniția dialogul pentru evitarea crizei politice. PDM a fost pregătit în aceste discuții să ofere soluții juridice pentru ca partidele să poată prelua în mod legal conducerea guvernului. Să iasă din ilegalitatea în care se află acum. În aceste condiții, având în vedere lipsa deschiderii spre dialog a partidelor de a debloca criza în care se află ţara, PDM a decis retragerea de la guvernare prin demisia guvernului. Este singura modalitate legală. Astfel, premierul și toți miniștrii urmează să demisioneze începând cu ziua de astăzi.Decizia noastră are efect politic. Va rezolva parțial blocajul în care ne aflăm și va fi semnal clar că PDM nu se ţine de putere. Decizia noastră nu va soluționa în nici un fel problema blocajului politic și instituţional în care se află ţara. Sarcina preluării în legalitate a puterii rămâne a fi rezolvată de binomul PSRM – ACUM, creat de Dodon și partidele condiţionat proeuropene, cum le-a numit și președintele Rusiei.Am fi dorit să luam decizii pentru care guvernarea să poată fi preluată legal, însă din cauza refuzului la dialog nu s-au găsit compromisuri. Indiferent ce soluții se vor găsi în continuare, guvernul care se va instala va funcționă ilegal. Funcționarii de instituţii nu vor putea legal să execute deciziile unui astfel de guvern. Cel mai probabil se vă ajunge până în final la anticipate.Singura forma prin care se poate soluționa legal criza creată de binomul PSRM – ACUM.PDM rămîne deschis dialogului și este gata să găsească cu partidele cele mai bune soluții pentru a avea un guvern și parlament legitim. Vrem să muncim pentru ţară în continuare, indiferent în ce postură vom fi. Înţelegem cât de temporară și fragilă este așa-zisa majoritate parlamentară și cât de important este partidul nostru pentru stabilitatea în ţară.PDM intră într-o nouă etapă. Vom face politică și vom activa pentru a promova interesul cetăţeanului și interesul Republicii Moldova. Vom lupta împotriva celor care vor încerca să federalizeze ţara, să o vind pe bucăți. Cel mai important vom lupta pentru promisiunile făcută în campania electorală să fie îndeplinite pentru că sunt angajamente, că viața oamenilor să fie mai bună.Promitem că PDM va reuși să aducă stabilitatea în tară. Cerem susținătorilor noștri să susţină decizia care am luat-o. Le vom da motive să fie mândri de echipa noastră și de modul în care acționăm. Așa cum am făcut, PDM va susține fiecare membru al echipei sale. În cazul când vor exista presiuni sau abuzuri, vom face tot ce ne stă în putere pentru a preîntâmpina.”
18:30
LIVE // Briefing de presă susținut de Prim-ministrul Pavel Filip You may also like Socialiștii au părăsit ședința Parlamentului: Au chemat din nou lumea la proteste ULTIMA ORĂ // Partidul Patria sub presiune: CEC a scos de pe ordinea de zi înregistrarea formațiunii! Usatîi despre rezultatele alegerilor: „Am dat o lovitură dură actualei guvernări!” Securea războiului din alianţa PLDM,PD,PCRM dezgropată de Dodon: Zmeul cu trei capete Filat, Plahotniuc, Voronin se teme de proteste Comisia de anchet...
18:15
Vicepreşedintele PDM Vladimir Cebotari după Consiliul Naţional Politic a anunţat că formaţiunea a decis să se retragă de la guvernare. Totodată, democratul a menţionat că acest fapt nu rezolvă criza politică din ţară.“S-a luat act de efortul celorlalte partide de a iniția dialogul pentru evitarea crizei politice. PDM a fost pregătit în aceste discuții să ofere soluții juridice pentru ca partidele să poată prelua în mod legal conducerea guvernului. Să iasă din ilegalitatea în care se află acum. În aceste condiții, având în vedere lipsa deschiderii spre dialog a partidelor de a debloca criza în care se află ţara, PDM a decis retragerea de la guvernare prin demisia guvernului. Este singura modalitate legală. Astfel, premierul și toți miniștrii urmează să demisioneze începând cu ziua de astăzi.Decizia noastră are efect politic. Va rezolva parțial blocajul în care ne aflăm și va fi semnal clar că PDM nu se ţine de putere. Decizia noastră nu va soluționa în nici un fel problema blocajului politic și instituţional în care se află ţara. Sarcina preluării în legalitate a puterii rămâne a fi rezolvată de binomul PSRM – ACUM, creat de Dodon și partidele condiţionat proeuropene, cum le-a numit și președintele Rusiei.Am fi dorit să luam decizii pentru care guvernarea să poată fi preluată legal, însă din cauza refuzului la dialog nu s-au găsit compromisuri. Indiferent ce soluții se vor găsi în continuare, guvernul care se va instala va funcționă ilegal. Funcționarii de instituţii nu vor putea legal să execute deciziile unui astfel de guvern. Cel mai probabil se vă ajunge până în final la anticipate.Singura forma prin care se poate soluționa legal criza creată de binomul PSRM – ACUM.PDM rămîne deschis dialogului și este gata să găsească cu partidele cele mai bune soluții pentru a avea un guvern și parlament legitim. Vrem să muncim pentru ţară în continuare, indiferent în ce postură vom fi. Înţelegem cât de temporară și fragilă este așa-zisa majoritate parlamentară și cât de important este partidul nostru pentru stabilitatea în ţară.PDM intră într-o nouă etapă. Vom face politică și vom activa pentru a promova interesul cetăţeanului și interesul Republicii Moldova. Vom lupta împotriva celor care vor încerca să federalizeze ţara, să o vind pe bucăți. Cel mai important vom lupta pentru promisiunile făcută în campania electorală să fie îndeplinite pentru că sunt angajamente, că viața oamenilor să fie mai bună.Promitem că PDM va reuși să aducă stabilitatea în tară. Cerem susținătorilor noștri să susţină decizia care am luat-o. Le vom da motive să fie mândri de echipa noastră și de modul în care acționăm. Așa cum am făcut, PDM va susține fiecare membru al echipei sale. În cazul când vor exista presiuni sau abuzuri, vom face tot ce ne stă în putere pentru a preîntâmpina.”
16:15
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, cere repetarea alegerilor din 24 februarie, deoarece PSRM a fost finanțată cu bani din Federația Rusă. Declarația a fost făcută la postul TV Moldova 1.“Alegerile trebuie repetate! Categoric! Să întoarcă la varianta zero și de petrecut în noiembrie numai alegeri repetate și de introdus urnele electronice și de hotărât problema cu Diaspora. Cum să ne hotărască soarta acei care de 15 ani nu sunt în țara? Aceștia să ne hotărască viitorul?”, a declarat Vladimir Voronin.Liderul PCRM a mai spus că președintele Igor Dodon doar se victimizează, atunci când spune că cineva ar fi vrut să-l asasineze.“Lăsați voi treaba cu asasinarea lui Dodon. Asta trebuie să meargă la un control general la cap. Cui îi trebuie el? El este cel mai mare impediment astăzi pentru Moldova!”, a mai spus Voronin.
16:00
Un grup de tineri care protestează în fața Guvernului au mers astăzi să întrebe deputații blocului ACUM, pentru a întreba de ce s-a votat împreună cu PSRM un guvern, în ciuda angajamentelor semnate în ajunul alegerilor și a doua întrebare fiind, de ce s-au votat unele candidaturi în funcții fără organizarea concursurilor publice, promise anterior.Tinerii s-au arătat interesați de ce au fost votați Gheorghe Bălan și Andrei Popov în funcții, fără organizarea unor concursuri publice. Mai mult de atât, cele două persoane menționate mai sus, au legături de rudenie cu șefii lor. Astfel, Andrei Popov este nașul de cununie a ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, iar Gheorghe Bălan, desemnat șef la IGP, este cumătrul lui Andrei Năstase.Răspunsuri nu au fost primite după așteptări, deputații intervievați au încercat să eschiveze de răspunsuri, dând vina pe Partidul Democrat pentru că nu au fost organizate concursuri publice. Mai mult de atât, deputatul Igor Grosu, a spus că se vor organiza ulterior concursuri și ulterior vor fi făcute concretizări, deși persoanele mai sus menționate deja au intrat în funcție, notează telegraph.md.O altă observație pe care tinerii i-au înaintat-o deputaților era cu privire la comisiile parlamentare, care nu au fost create la momentul în care, dar cu toate acestea figurau ca raportori pe unele proiecte de legi votate în lectură finală.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.