Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu președintele raionului Basarabeasca (VIDEO)

Accent TV, 16 mai 2019 11:20

• Șeful statului a avut o întrevedere de lucru cu președintele raionului Basarabeasca, Petru Pușcari. În cadrul dialogului cei doi au făcut un schimb de opinii despre situația din țară și din regiune. • "Am discutat despre proiectele sociale care sînt implementate în raion, inclusiv despre activitatea grădinițelor de copii, a școlilor și centrelor medicale. L-am asigurat de susținere în rezolvarea problemelor cu care se confruntă acestea", a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare Igor...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Accent TV

Acum 24 ore
13:20
• Un băiat de 24 de ani și o fată de 21 de ani din satul Buciumeni, raionul Ungheni, au murit în această dimineață, după ce au căzut într-o gaură de canalizare plină cu apă. • În cadrul investigațiilor s-a stabilit că aceștia se aflau într-un local din preajmă, unde consumau alcool. Tânăra a ieşit afară și, din neatenție, a căzut în gaura de canalizare cu apă, adâncă de 5 metri. Fata a strigat după ajutor, iar băiatul a vrut să o salveze, dar a căzut şi el. Mai multe persoane au încercat să-i sc...

13:10
• Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu familia a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolia Moldovei. La manifestare au venit cetățeni din toate colțurile republicii, inclusiv familii cu copii. • “Adresîndu-mă celor prezenți în fața Catedralei Mitropolitane din Chișinău, am menționat importanța organizării unor asemenea evenimente care contribuie la păstrarea și promovarea valorilor noastre tradiționale, care au fost apărate și trans...

12:20
Ieri
00:40
• Șeful statului a avut o întrevedere cu Secretarul de stat pentru finanțe din Austria, care se află în vizită de lucru la Chișinău. La întrevedere au participat ambasadorul Austriei în Republica Moldova și președintele “Grawe Group”. În cadrul dialogului părțile au constatat dinamica ascendentă a relaţiilor moldo-austriece, subliniind interesul pentru extinderea și aprofundarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de interes reciproc, prioritar în comercial-economic şi investiţional....
00:40
• Astăzi, Zinaida Greceanîi, Președintele Partidului Socialiștilor, a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat pentru finanțe din Austria, Hubert Fuchs, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău. La întrevedere a participat și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger....
00:40
• Activitatea de diplomat a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister. Posibilitatea de a te afla în epicentrul celor mai importante evenimente din lume denotă și interesul sporit al tinerilor pentru această profesie. Să vadă din interior tot ce înseamnă farmecul acestei profesii, au avut ocazia elevii din școlile din Găgăuzia, la întâlnirea cu diplomații ruși, la Centrul Rus de Știință și Cultură. Diplomații nu doar au împărtășit secretele profesionale, ci și au răspuns la întrebările el...
00:40
• În Moldova va fi scrisă o carte despre legendele sportului moldovenesc. Această idee a fost propusă de decanul facultății de relații internaționale și științe politice al Institutului de Relații Internaționale a Moldovei, doctorul în istorie, Victor Stepaniuc, în cadrul conferinței științifice ”Sportul și Personalitățile”, pe care a organizat-o Ivan Kurdov, antrenor emerit la judo....
00:40
• Situația economică din țara noastră a atins apogeul. O legătură de ceapă, câțiva cartofi, un pachet de lapte și o pâine, aceasta este rația zilnică a bătrânilor noștri. Pentru mai multe produse, pensionarilor din Republica Moldova, cu pensiile mizere pe care le primesc, în comparație cu prețurile pieței, nici nu le ajung bani pentru mai multe produse. Dar, aceasta încă nu este limita. După cum prognozează Banca Națională, apogeul inflației urmează, iar asta ar însemna că nu mai e mult până la...
00:20

00:10
• Șeful statului a avut o întrevedere cu Secretarul de stat pentru finanțe din Austria, care se află în vizită de lucru la Chișinău. La întrevedere au participat ambasadorul Austriei în Republica Moldova și președintele “Grawe Group”. În cadrul dialogului părțile au constatat dinamica ascendentă a relaţiilor moldo-austriece, subliniind interesul pentru extinderea și aprofundarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de interes reciproc, prioritar în comercial-economic şi investiţional....
00:10
• Astăzi, Zinaida Greceanîi, Președintele Partidului Socialiștilor, a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat pentru finanțe din Austria, Hubert Fuchs, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău. La întrevedere a participat și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger....
00:10
• Activitatea de diplomat a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister. Posibilitatea de a te afla în epicentrul celor mai importante evenimente din lume denotă și interesul sporit al tinerilor pentru această profesie. Să vadă din interior tot ce înseamnă farmecul acestei profesii, au avut ocazia elevii din școlile din Găgăuzia, la întâlnirea cu diplomații ruși, la Centrul Rus de Știință și Cultură. Diplomații nu doar au împărtășit secretele profesionale, ci și au răspuns la întrebările el...
00:10
• În Moldova va fi scrisă o carte despre legendele sportului moldovenesc. Această idee a fost propusă de decanul facultății de relații internaționale și științe politice al Institutului de Relații Internaționale a Moldovei, doctorul în istorie, Victor Stepaniuc, în cadrul conferinței științifice ”Sportul și Personalitățile”, pe care a organizat-o Ivan Kurdov, antrenor emerit la judo....
00:00
00:00
• "Rușine autorităților din ultimii zece ani care au închis sute de școli pe timp de pace!". Despre acesta a declarat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, participând la evenimentele festive cu ocazia celei de a 75-a aniversări din ziua fondării Liceului Teoretic “Nicolae Gogol” din orașul Basarabeasca. Instituția de învățământ a fost înființată în 1944, când Războiul pentru Apărarea Patriei era în plină desfășurare. În adresarea sa către conducerea liceului și studenților acestuia, șefu...
00:00
• Încă o victorie pentru Partidul socialiștilor. Școală auxiliară №6, unde învață 93 de copiii cu nevoi speciale, mulți dintre care suferă de sindromul Down și autism sever, mult timp a fost sub amenințare de a fi închisă. Oficialii din capitală, sub pretextul că nu sunt mijloacele financiare, au vrut să optimizeze instituția de învățământ, iar copiii care au nevoie de o abordare educațională specială urmau să fie transferați la școlile cu porfil general. Atunci, această problemă a intrat în viz...
00:00
• Președintele continuă să primească oaspeți în reședința sa! Astăzi, una dintre cele mai importante edificii de stat a fost vizitată de către elevii a două licee din capitală și a unui liceu din Comrat. Atât copiii, cât și profesorii au rămas cu impresii de neuitat și sunt de părere că asemenea evenimente le permit să simtă spiritul patriotismului și să înțeleagă ce înseamnă să fii cetățean al țării tale....
00:00
180 de terenuri noi de joacă au fost instalate în municipiului Chișinău, în mai puțin de 15 luni, acestea sunt rezultatele până în prezent, al programului de amenajare a capitalei, care a fost elaborat de fracțiunea Partidului socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. Despre acest lucru a anunțat deputatul în parlament PSRM, Ion Ceban, pe pagina sa de pe o rețea de socializare, menționând că în timpul apropiat, pe mai multe adrese din oraș vor fi instalate mai multe terenuri de joacă....

17 mai 2019
23:50
• "Rușine autorităților din ultimii zece ani care au închis sute de școli pe timp de pace!". Despre acesta a declarat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, participând la evenimentele festive cu ocazia celei de a 75-a aniversări din ziua fondării Liceului Teoretic “Nicolae Gogol” din orașul Basarabeasca. Instituția de învățământ a fost înființată în 1944, când Războiul pentru Apărarea Patriei era în plină desfășurare. În adresarea sa către conducerea liceului și studenților acestuia, șefu...
23:50
• Încă o victorie pentru Partidul socialiștilor. Școală auxiliară №6, unde învață 93 de copiii cu nevoi speciale, mulți dintre care suferă de sindromul Down și autism sever, mult timp a fost sub amenințare de a fi închisă. Oficialii din capitală, sub pretextul că nu sunt mijloacele financiare, au vrut să optimizeze instituția de învățământ, iar copiii care au nevoie de o abordare educațională specială urmau să fie transferați la școlile cu porfil general. Atunci, această problemă a intrat în viz...
22:40
21:50
“Mîine, tradițional, împreună cu familia, voi participa la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolia Moldovei. Trebuie cu toții sa susținem și să contribuim la protejarea și promovarea valorilor noastre tradiționale și a familiei tradiționale”, a declarat șeful statului. Toți doritorii sunt așteptați, sâmbătă, ora 09:30 în fața Mănăstirii Ciuflea....
21:50
Elevilor le-a fost prezentată Sala Mare de ședințe a primului Parlament al țării noastre, Biblioteca Prezidențială și Sala de Distincții. Oaspeții au fost curioși și au adresat multiple întrebări cu privire la activitatea instituției prezidențiale. Menționăm că sediul Președinției și-a redeschis ușile în luna decembrie 2018, după restaurare. În această perioadă peste două mii de persoane din aproape toate regiunile Moldovei au vizitat clădirea administrației prezidențiale....
19:00

18:40
• Juventus a confirmat oficial despărțirea de Massimiliano Allegri. Antrenorul campioanei va pleca la finalul sezonului după o perioadă de cinci ani petrecută pe banca torinezilor. • Allegri a reușit să câștige cu Juventus 11 trofee în cele cinci sezoane petrecute la Torino. Cinci titluri, patru Cupe ale Italiei și două Supercupe. Printre numele vehiculate ca posibili succesori ai lui Allegri la Juventus se numără Antonio Conte, care ar reveni astfel la Torino după cinci ani, dar și Maurizio Sar...
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.