Contrabandă de milioane de lei cu alcool fără accize | VIDEO

TVC, 23 aprilie 2019 09:40

Ofițerii Direcției Investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai DP mun. Chișinău, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Principal, au deconspirat o grupare specializată în comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz şi contrabandă săvârșite în proporții deosebit de mari. Activitatea … Articolul Contrabandă de milioane de lei cu alcool fără accize | VIDEO apare prima dată în TVC.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVC

Mai mult de 2 zile în urmă
15:40
Olanda a câştigat, sâmbătă noapte, finala concursului muzical Eurovision, care a avut loc la Tel Aviv. Piesa «Arcade» a lui Duncan Laurence a primit cele mai multe puncte, 492. Este prima victoriei a Olandei la Eurovision după 44 de ani și cea de-a cincea din istorie! Duncan s-a născut în Olanda, în comuna Hellevoetsluis. Are … Articolul Cine este Duncan Laurence, cel care a dus Eurovisionul în Olanda | VIDEO apare prima dată în TVC.
14 mai 2019
17:00
Șef de la Agenția Servicii Publice din Ungheni a fost reținut astăzi pentru mită. Ar fi luat 500 de euro pentru un permis de conducere. Procurorii anticorupție au descins, astăzi, 14.05.2019 atât în biroul de serviciu, cât și la domiciliul șefului Secţiei de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto, mun. Ungheni, al ASP, … Articolul Un șef de la Agenția Servicii Publice, Ungheni, reținut pentru mită apare prima dată în TVC.
16:40
Un bărbat din oraşul Râşcani, care a cerut 550 de euro pentru a sterge din baza de date infomaţia despre intrarea automobilului în ţară, a fost reţinut de CNA. Este vorba despre autoturismul denunţătorului care a fost introdus în ţară, având numere de înmatriculare străine. Potrivit legii însă, proprietarul maşinii urma să o scoată din … Articolul Dosarul mașinilor străine: noi rețineri apare prima dată în TVC.
16:10
Utilizatorul de trotinetă face parte integrantă din peisajul parizian, însă mulţi locuitori ai capitalei Franţei vor o reglementare mai bună a acestui mod de transport, transmite AFP, citată de Agerpres. Apărute în urmă cu un an în Paris, serviciile de închiriat trotinete electrice sunt acum peste tot, atât pe străzi cât şi pe trotuare, iar pasiunea … Articolul O țară europeană interzice închirierea trotinetelor electrice apare prima dată în TVC.
15:40
Două cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate de specialiştii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, comunică moldpres. Solicitată de agenție, șefa Serviciului informare și comunicare al ANSP, Olesea Croitor, a precizat că în luna mai au fost confirmate două cazuri de rujeolă, la un copil de 13 ani şi la fratele său de opt ani, din Ocniţa, … Articolul Au fost confirmate două cazuri noi de rujeolă apare prima dată în TVC.
15:00
După ce a fost internată timp de aproape 10 zile la Spitalul de Urgență din Chișinău, adolescenta în vârstă de 16 ani, care a fost aruncată de la etajul șapte al unui bloc din Capitală, după ce a fost violată, a decedat la spital. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către purtătoarea de cuvânt … Articolul Minora violată și aruncată de la etajul 7 a decedat. A luptat pentru viață mai multe zile apare prima dată în TVC.
14:30
În Europa, vremea a luat-o razna. În toiul primăverii, Slovenia are parte de ninsori și viscol, exact ca în toiul iernii. Asta în timp ce capitala Croației a fost lovită de o vijelie care a scos copacii din rădăcini și a smuls mai multe acoperișuri. În regiunile aflate la nord de capitala slovenă a nins … Articolul În Europa, vremea a luat-o razna. În toiul primăverii, ninsorile, viscolul și vijeliile fac victime și pagube | VIDEO apare prima dată în TVC.
14:00
Tragedie aviatică în Statele Unite ale Americii. Două hidro-avioane s-au ciocnit în aer, iar autoritățile au deja un prim bilanț sumbru în urma acestui eveniment nefericit. Polițiștii anunță mai mulți morți în urma impactului, în aer, între cele două aparate de zbor. Accidentul aviatic a avut loc ieri, în Alaska. Allen Kenitzer, purtătorul de cuvânt … Articolul Tragedie aviatică în SUA soldată cu morți și răniți | VIDEO apare prima dată în TVC.
13:30
Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, continuă să caute țapii ispășitori. De această dată el a cerut demisia șefei Direcției lucrări edilitare, Natalia Homei. Cererea vine după ce mai mulți șoferi s-ar fi plâns de starea deplorabilă a străzii Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei, lucrările de reparație a acesteia începându-se încă în luna … Articolul Codreanu, în căutarea țapilor ispășitori | VIDEO apare prima dată în TVC.
13:00
Echipa de la Primăria Orhei a deputatului Ilan Șor a dat în exploatare o altă curte, reparată “de la zero” în mai puțin de o lună. Lucrările au costat aproape jumătate de milion de lei și fac parte din proiectul “Operațiunea Curtea”. La inaugurarea curții proaspăt modernizate din strada Stejarilor 2, 2A, 2B, 2E, și … Articolul Ilan Șor a dat în exploatare încă o curte din Orhei reparată capital | FOTO apare prima dată în TVC.
12:50
Liderul Partidului Politic ȘOR, deputatul Ilan Șor, îi cere primarului interimar al Chișinăului, Ruslan Codreanu, să-i răspundă oficial la demersul său prin care îi cere permisiunea de modernizare a tuturor trecerilor subterane de pietoni din sectorul Botanica. Asta, după ce a fost reconstruit, într-un mod exemplar cu susținerea Partidului „ȘOR”, pasajul din orășelul Aeroport. Politicianul … Articolul Ilan Șor către Ruslan Codreanu: Așteptăm un răspuns oficial! | VIDEO apare prima dată în TVC.
12:10
De la începutul acestui an și până în prezent pe drumurile din țară au avut loc 59 accidente rutiere cu implicarea motocicliștilor, soldate cu 10 persoane decedate și 62 traumatizate. Motivele acestora ar fi ignorarea echipamentului de protecție, încrederea exagerată în forțele proprii, conducerea agresivă și șofatul în stare de ebrietate. În acest context, ofițerii … Articolul Zeci de accidente cu implicarea motocicliștilor, soldate cu numeroase decese și traume | VIDEO apare prima dată în TVC.
11:30
Autorităţile franceze au confiscat o jumătate de tonă de cocaină, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, în urma perchiziţionării unei nave cargou de containere în portul Dunkerque, a anunţat marţi Gerald Darmanin, ministrul francez pentru Buget, printr-un comunicat. Drogurile au fost descoperite pe data de 29 aprilie în urma perchiziţionării unei nave … Articolul Jumătate de tonă de cocaină, confiscată într-un port din Franţa. Unde erau ascunse drogurile apare prima dată în TVC.
11:00
Plățile cu cardurile emise în Republica Moldova efectuate în țară s-au majorat, în primul trimestru 2019, cu circa 50 la sută față de perioada similară anului precedent și au atins o pondere record de 16,8 la sută din totalul tranzacțiilor, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), informează moldpres. Este al nouălea an consecutiv în … Articolul Tot mai mulți moldoveni preferă să achite cu cardul cumpărăturile sau serviciile apare prima dată în TVC.
10:40
Magistraţii Curţii de Apel Chişinău au agravat pedepsele pentru doi locuitori ai capitalei, ambii recunoscuţi vinovaţi de viol, după ce instanţele de fond le-au dictat verdicte nonprivative de libertate. Primul caz s-a produs în intervalul 9 – 10 februarie 2017, în casa unuia dintre inculpaţi, în vârstă de 31 de ani, din comuna Truşeni, acolo … Articolul Pedepse mai dure pentru doi violatori scăpați în libertate de judecători apare prima dată în TVC.
10:00
Două maşini s-au ciocnit violent în această dimineaţă, iar în urma impactului violent, una dintre acestea s-a răsturnat. Accidentul s-a produs la intersecţia străzilor Armenească şi 31 August 1989, scrie sputnik. Articolul Accident matinal în centrul Capitalei: Două mașini, răsturnate | FOTO apare prima dată în TVC.
09:50
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a venit cu o serie de informații despre calitatea cartofului și stabilirea prețului acestei legume per kilogram. ANSA nu eliberează licență/autorizație pentru importul mărfurilor de origine vegetală supuse controlului fitosanitar. Permisul fitosanitar de import a fost anulat în anul 2016 prin Legea 181. Actualmente, importul de cartofi din Republica Belarus … Articolul ANSA explică de ce sunt stricați și scumpi cartofii apare prima dată în TVC.
09:20
Băiatul de 17 ani din satul Costești din raionul Ialoveni, dat dispărut la 11 mai, a fost găsit astăzi ora 00:55, de un echipaj de patrulare în timp ce se deplasa pe marginea drumului la intrare în orașul Cimișlia. Minorul nu are semne că ar fi fost victima unei infracțiuni. La moment i se acordă … Articolul Adolescentul dispărut acum trei zile, găsit de polițiști apare prima dată în TVC.
13 mai 2019
20:00
Un nou act de vandalism în parcul „Valea Morilor” din capitală. Și de această dată victimă a răufăcătorilor a ajuns o bancă, pe care niște necunoscuți au aruncat-o în apă. Din pozele postate pe rețelele de socializare, este clar că vandalii nu doar că au aruncat banca peste gard, dar și s-au străduit ca aceasta … Articolul O bancă de la Valea Morilor, aruncată în lac | VIDEO apare prima dată în TVC.
19:50
Alaiurile de nuntă în care mai multe automobile fac coloană și claxonează în unison ar putea fi pedepsite prin lege. Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova, deplasarea neautorizată a vehiculelor în grup pe drumurile publice se pedepsește cu amendă sau puncte de penalizare, în cazul în care se crează impedimente de circulație, scrie noi.md. Respectiv, … Articolul Alaiurile de nuntă în care mai multe automobile claxonează în unison ar putea fi pedepsite prin lege | VIDEO apare prima dată în TVC.
19:40
La aproape 10 zile de la viol, cei doi indivizi dați în căutare pentru că ar fi violat două tinere din capitală, împreună cu alți 4 bărbați, deocamdată nu au fost reținuți. Între timp una dintre victime, tânăra care a fost și aruncată de la etajul 7 după abuz, este în continuare internată la spital. … Articolul Dublu viol și tentativă de omor: Cei doi violatori fugari, de negăsit | VIDEO apare prima dată în TVC.
19:30
În acest an, la începutul lunii mai, liliacul, lalelele, dar și alte plante de primăvară au dat floare, iar acum la mijlocul lunii, deja se usucă. Este un proces anormal pentru această perioadă. Specialiștii spun că fenomenul este tot mai des întâlnit în țara noastră, fiind o consecință a încălzirii globale. La mijlocul lunii mai, … Articolul Consecințele încălzirii globale, resimțite în Moldova | VIDEO apare prima dată în TVC.
19:30
Vincent Callebaut, un arhitect ecologic originar din Belgia, a lansat o propunere inedită pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame, monument care a fost afectat pe 15 aprilie de un incendiu puternic. Proiectul numit „Palingenesis”, adică „regenerare” sau ”renaștere” își propune să transforme catedrala într-un loc prietenos cu mediul înconjurător. Viziunea arhitectorului Callebaut pentru Catedrala Notre Dame este … Articolul Planul unui arhitect vizionar pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame | VIDEO apare prima dată în TVC.
19:20
În raionul Ciadîr-Lunga apicultorii suferă pierderi considerabile din cauza decesului în masă al albinelor. La prisăcile din satele Tomai și Gaidar au murit circa 70 la sută dintre albine, iar fenomenul nu pare să contenească. Asemenea semnale de alarmă vin de pe tot teritoriul țări. Autoritățile propun introducerea asigurărilor în apicultură. Decesul în masă al … Articolul Mor albinele în raionul Ceadîr-Lunga. Care este cauza pe care o bănuiesc apicultorii | VIDEO apare prima dată în TVC.
18:50
Încrederea în liderul Partidului Politic ”ȘOR”, deputatul Ilan Șor, este în creștere după alegerile parlamentare din 24 februarie, potrivit sondajelor. Cercetările sociologice mai arată că oamenii își doresc miniștri de la Partidul Politic „ȘOR” și ca politicienii să găsească limbă comună pentru a evita criza politică și alegerile parlamentare anticipate. Peste 18% din cetățeni au … Articolul Sondaj: Încrederea în liderul Partidului Politic „ȘOR” este în creștere | VIDEO apare prima dată în TVC.
17:00
În perioada 20-25 mai, la Centrul de Sterilizare din Chișinău se va afla o nouă misiune de sterilizare a câinilor vagabonzi. Astfel, 15 reprezentanți ai organizației internaționale „World Vets” vor oferi servicii gratuite de sterilizare pentru maidanezii din municipiu, dar și pentru animalele de companie ai căror proprietari nu-și pot permite serviciile respective la clinici … Articolul Timp de cinci zile, chișinăuienii își vor putea steriliza câinii gratis apare prima dată în TVC.
16:40
23 de cazuri noi de scarlatină au fost înregistrate săptămâna trecută în Capitală. Potrivit şefului interimar al Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Carolina Olaru, numărul îmbolnăvirilor este într-o uşoară scădere faţă de acum două săptămâni, când au fost diagnosticate 27 de persoane, transmite Moldpres. Pacienții sunt copii cu vârsta de până la 17 ani. … Articolul 23 de cazuri noi de scarlatină au fost înregistrate în Chișinău apare prima dată în TVC.
16:10
Un urs curajos din Kamceatka a profitat de neglijența unor vânători, pentru a se strecura la mașina lor și a le fura proviziile. Acesta, fără pic de teamă s-a apropiat de camioneta parcată pe marginea carosabilului și a tras frigiderul în care se afla mâncarea vânătorilor. Oamenii l-au zărit și au încercat să îl oprească, însă … Articolul Un urs curajos din Kamceatka, surprins în timp ce fură proviziile unor vânători | VIDEO apare prima dată în TVC.
15:30
După ce în presă au apărut unele informații cu privire la un conținut ridicat de nitrați în căpșuni, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii că anual este monitorizat conținutul reziduurilor de pesticide și nitrați în produsele alimentare de origine vegetală, inclusiv căpșuni. În cadrul Programului de monitorizare pentru anul curent, urmează să fie prelevate … Articolul ANSA reacționează la informațiile apărute recent în presă cu privire la conținutul de nitrați în căpșuni apare prima dată în TVC.
15:00
Prim-ministrul lituanian şi-a anunţat intenţia de a demisiona din funcţie în luna iulie, după ce, în primul tur, a pierdut bătălia pentru fotoliul prezidențial. În turul doi al alegerilor se vor duela două femei. Potrivit sondajelor organizate înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică prim-ministrul lituanian era considerat favorit pentru calificarea în turul doi. … Articolul Prim-ministrul lituanian a anunțat că va demisiona în luna iulie | VIDEO apare prima dată în TVC.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.