Bărbații din Moldova, de trei ani, pot beneficia de indemnizație paternală

Albasat, 17 aprilie 2019 17:40

Începând cu a doua jumătate a anului 2016, 6030 de tați din Republica Moldova au putut fi alături de copilul nou-născut, având dreptul la un concediu paternal de 14 zile calendaristice.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Albasat

Acum 2 ore
21:20
În anul 2018 s-au născut cu aproape 1500 de copii mai puțin decât în 2017, arată datele Biroului Național de Statistică.
21:00
În incita bibliotecii publice raionale din or. Nisporeni s-a desfășurat etapa raională a Concursului literar” La izvoarele înțelepciunii”, ediţia a XXIX-a, dedicată scriitorului Camil Petrescu.
Acum 4 ore
20:40
La liceul „Mircea Eliade” din Nisporeni a fost organizat un eveniment tradiţional – Ziua uşilor deschise pentru elevii ce vor păşi anul acesta pragul şcolii în clasa I.
Acum 8 ore
16:10
Încă o rundă de alegeri a avut loc, la care puțini tineri cu vârste cuprinse între 18-25 de ani au preferat să participe.
14:50
În Republica Moldova vor funcționa centre specializate de intervenție pentru copii și adulți cu tulburări din spectrul autist
Acum 12 ore
14:40
Peste patru mii de polițiști și carabinieri vor asigura ordinea publică pe întreg teritoriul țării în perioada sărbătorilor de Paști.
14:20
Peste 50 de persoane au beneficiat în anul 2018 de suport financiar din partea statului pentru tratament sau investigații medicale costisitoare care nu pot fi realizate la instituțiile medicale din ța
11:50
Agenția Servicii Publice va activa marți, 30 aprilie, când pentru bugetari este zi liberă decretată de Guvern.
Acum 24 ore
09:10
Sprijinul financiar acordat unui agricultor a fost majorat de la 3 milioane până la 5 milioane de lei pe an.
09:10
Pe piața muncii sunt înregistrate 10968 locuri de muncă vacante, potrivit Agenției Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Ieri
21:20
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an în Republica Moldova.
21:20
Începând cu 1 mai curent, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real va crește cu 165 de lei și va constitui 2775 de lei pe lună.
21:00
Dacă ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, raportul de forțe în legislativ nu ar înregistra modificări semnificative, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de compania „Date Intelige
21:00
Toate posturile vamale interne vor activa fără întreruperi pe tot parcursul perioadei sărbătorilor pascale și a minivacanțelor de 1 și 9 mai.
23 aprilie 2019
22:50
La scurt timp după atentatele din Sri Lanka, au început să se distribuie „știri false” pe internet, iar guvernul a luat măsura drastică de a bloca rețelele de socializare
22:50
Numele formaţiilor Blink182, Metallica şi Foo Fighters au fost incluse în lista celor mai riscante parolele online
Mai mult de 2 zile în urmă
17:10
Pompierii vor evalua situația riscului de incendii în aproximativ 1400 de biserici din țară, inclusiv 170 din Chișinău, până în seara de 27 aprilie, în ajunul Sărbătorii Învierii Domnului.
17:10
Opt persoane au fost reținute într-o cauză penală pornită pe fapte de delapidare a averii străine și corupere pasivă.
16:00
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat vor primi gratuit glucometre, teste și lanțete pentru controlul maladiei.
15:00
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, perchezițiile au avut loc în cadrul instituției vizate, cât și la domiciliul și în automobilele angajaților suspectați de luare de mită.
15:00
Uniunea Europeană va acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv Republicii Moldova
14:30
Guvernul venezuelean a redus săptămâna de lucru la doar trei zile, de luni până miercuri, pentru a scădea consumul de curent electric pe fondul penelor repetate
11:50
O cisternă cu bitum s-a răsturnat într-un șanț în apropierea localității Grigorăuca a raionului Soroca.
11:50
În fiecare zi, suntem în contact cu un număr mare de produse - multe dintre ele prezintă riscuri pentru sănătate care se pot acumula odată cu trecerea timpului.
10:30
Un bărbat din raionul Strășeni a fost condamnat la detenție pe viață, fiind recunoscut culpabil de viol și acțiuni violente cu caracter sexual, comise în privința fiicei sale minore.
10:20
Două persoane au ajuns pe mâna poliției, fiind suspectate de comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control.
22 aprilie 2019
18:20
Instituțiile medicale vor activa în zilele sărbătorilor de Paști – 28, 29, 30 aprilie și de 1, 5, 6, 9, 10 mai – în regim obișnuit.
17:50
Treizeci de studenți din anii I, II și III, de la 13 instituții de învățământ din țară, au primit burse a câte 10 mii de lei în cadrul programului „Burse pentru viitorul tău!”, ediția a V-a.
10:50
În primul trimestru, numărul persoanelor fizice care au primit semnături electronice, eliberate de Centrul de înregistrări al Instituției publice Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF)
10:50
Un copil de 11 ani a decedat împușcat accidental, de către fratele său gemăn, dintr-o armă pneumatică.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.