Cum ne putem da seama că avem lipsă de calciu

Emedicina, 15 aprilie 2019 15:40

Calciul este un mineral esenţial pentru sănătatea omului, de când ne naştem şi până la bătrâneţe, fără de care nu putem avea o dantură rezistentă şi oase puternice.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Emedicina

Acum 8 ore
16:00
Consumul de şuncă, bacon şi carne roşie, chiar şi în cantităţi moderate, este asociat cu un risc ridicat de cancer colorectal, au avertizat specialiştii citaţi miercuri de Press Association.
15:40
Obiceiul de a sări peste micul dejun este strâns corelat cu o creştere a riscului de deces asociat afecţiunilor cardiovasculare, conform unui studiu internaţional, citat marţi de Xinhua.
15:00
Un nou studiu arată că arterele care au avut de suferit din cauza unui infarct pot fi "însănătoșite" cu ajutorul unei intervenții medicale care prelungește durata de viață. Aceasta ar putea nu numai să ajute la salvarea vieților omenești, dar e indicată pentru o viață normală din punct de vedere al sănătății.
Acum 12 ore
14:20
Comportamentul pasiv-agresiv este o modalitate deliberată, dar deghizată, de a exprima sentimente de furie, de cele mai multe ori fiind motivat de teama persoanei de a-și exterioriza emoțiile.
14:20
Empatia are multe definiții care cuprind o gamă largă de stări emoționale, de la a ține la anumite persoane și a avea dorința de a îi ajuta, până la a experimenta emoții  care se potrivesc cu emoțiile altei persoane, a știi ce gândește sau simte cealaltă persoană, pentru a estompa linia dintre sine și ceilalți.
13:30
Există o mulțime de probleme care pot cauza pierderea capacității de-a vorbi.
11:40
Băuturi energizante care promit energie într-o clipă au căpătat tot mai multă popularitate, mai ales în rândul tinerilor.
11:40
Țigările electronice pot provoca astm, inflamații și reducerea sistemului respirator, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea Harvard. Descoperirea a stârnit controverse, în condițiile în care țigările electronice au fost promovate agresiv în ultimii ani. S-a spus că acestea afectează sănătatea doar cu 5% în comparație cu țigările normale, iar mulți fumători au crezut și s-au conformat, scrie realitatea.net.
11:30
Aproape jumătate din toți canadienii iau în mod regulat cel puțin un supliment nutrițional, cum ar fi vitamine, minerale, suplimente de fibre, antiacide și uleiuri de pește. Mulți dintre acești indivizi sunt sănătoși și speră să îmbunătățească bunăstarea generală sau să prevină bolile cronice, scrie sciencealert.com.
11:20
Un studiu neurologic atestă că creierul unei femei îmbătrânește mai greu decât creierul unui bărbat, scrie sciencedaily.com.
Ieri
17:20
Victor Diatișen a plecat din funcție după mai bine de 30 de ani de activitate în această instituție, scrie Sanatate INFO.
17:20
Fără îndoială, sprâncenele sunt foarte importante pentru aspectul fetei, designul de sprâncene devenind la fel de important ca și tunsul.
17:10
Empatia are multe definiții care cuprind o gamă largă de stări emoționale, de la a ține la anumite persoane și a avea dorința de a îi ajuta, până la a experimenta emoții  care se potrivesc cu emoțiile altei persoane, a știi ce gândește sau simte cealaltă persoană, pentru a estompa linia dintre sine și ceilalți.
17:10
Apetitul sexual diminuat, disfuncțiile erectile sau chiar impotență sunt problemele cu care se confruntă din ce în ce mai mulți tineri. Potrivit specialiștilor, cauzele principale au la baza factori psihologici, de puține ori fiind vorba despre afecțiuni medicale.
16:50
Comportamentul pasiv-agresiv este o modalitate deliberată, dar deghizată, de a exprima sentimente de furie, de cele mai multe ori fiind motivat de teama persoanei de a-și exterioriza emoțiile.
16:40
Numărul celor care iau suplimente alimentare crește în fiecare an: dovadă stau studiile care au arătat că între 1999 și 2012 folosirea vitaminei D a crescut de peste patru ori, iar numărul suplimentelor alimentare cu ulei de peste consumate a crescut de nouă ori, scrie sfatulparintilor.ro.
16:30
Lubrifianții pot fi de mare ajutor într-un cuplu. Ei ajută ca o partidă de sex să fie mai plăcută și cu satisfacții mai mari, mai ales în cazul femeilor care suferă de uscăciune vaginală.
11:10
În primele stadii, un cancer de colon nu provoacă simptome și de aceea este diagnosticat de multe ori în stadii târzii.
10:50
Ai probleme cu tenul? Atunci apelează cu încredere la beneficiile pe care argila le are pentru tine. Îţi prezentăm o serie de măşti cu argilă pentru ten, în funcţie de nevoile tale.
10:50
Oleaginoasele au numeroase beneficii pentru organismul uman. Printre ele se numara si migdalele crude sau prajite, consumate de preferat fara sare, scire ciao.ro.
Mai mult de 2 zile în urmă
18:10
Deși se ocupă mai mult de 15 ani de politică și este departe de activitatea farmaceutică, fruntașa Partidului Democrat, Valentina Buliga, a susținut recent teza de doctor în științe farmaceutice, scrie anticoruptie.md.
17:30
După tragedia de la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, şi cazul stabilizat de la Botoşani, o fată în vârstă de 15 ani este în stare gravă cu aceleaşi simptome, scrie stirileprotv.ro.
16:10
Pentru a reduce aciditatea sucului gastric, se bea un ou crud, înainte de micul dejun, timp de o lună.
15:40
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat Graficul de lucru al instituțiilor medicale, în zilele sărbătorilor Sfintelor Paști, 28,29,30 aprilie și de 01,05,06,09, 10 mai 2019. 
15:30
Pentru a reduce aciditatea sucului gastric, se bea un ou crud, înainte de micul dejun, timp de o lună.
15:20
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat vor primi gratuit începând de astăzi, glucometre, teste şi lanţete, comunică MOLDPRES.
15:10
  Greu de crezut că dietă cu vinete este atât de eficiență, dar cu toate acestea legume sunt un beneficiu imens și pentru situetă și pentru sănătate!
15:00
Greu de crezut că dietă cu vinete este atât de eficiență, dar cu toate acestea legume sunt un beneficiu imens și pentru situetă și pentru sănătate!
15:00
Herpesul e o problemă imensă, atât în ceea ce privește sănătatea, cât și în ceea ce privește aspectul fizic. E pur și simplu dezgustător.
14:40
Câte ouă se recomandă a fi mâncate pe parcursul unei zile, fără să fim afectaţi de efectele adverse asupra sănătăţii?
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.