Analiști despre scenariile politice: alegeri anticipate sau coaliție PDM-PSRM, dar s-ar putea ca Plahotniuc să aibă „un as în mânecă”

Radio Chisinau, 15 aprilie 2019 15:40

Ultimele evoluții pe scena politică arată că, cel mai probabil, în Parlament va fi creată o coaliție dintre Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat sau se va ajunge la alegeri parlamentare anticipate, consideră experții. Ei susțin că probabilitatea unei alianțe dintre socialiști și Blocul ACUM este foarte mică.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 4 ore
20:00
Zilele bancnotei de 500 de euro se apropie de final, vineri Germania şi Austria devenind ultimele ţări din zona euro care nu mai emit aceste bancnote cu cea mai ridicată valoare, de teamă că acestea ar putea fi folosite de evazionişti, criminali şi chiar terorişti, transmite DPA.
19:45
Cercetătorii chinezi au dezvăluit mecanismul prin care stresul cronic favorizează cancerul de sân, noile informaţii putând contribui la dezvoltarea în viitor a unor metode utile în tratamentul oncologic, relatează miercuri Xinhua.
19:25
Lanţul McDonald's va lansa la sfârşitul lunii aprilie un burger "Big Vegan" în restaurantele sale din Germania, a confirmat joi compania, relatează agenția dpa, scrie Agerpres.
19:05
O propunere de lege prin care se interzice vânzarea de bere rece în Ciudad de Mexico, Mexic, într-un efort de a limita consumul de alcool în locuri publice şi în rândul minorilor, a stârnit indignarea locuitorilor, potrivit The Guardian.
19:00
Compania aeriană low cost Norwegian a anunţat că reţinerea la sol a flotei sale de avioane Boeing 737 MAX ar putea-o împiedica să revină pe profit anul acesta, scrie BBC, citat de rador.
18:55
Responsabilul cu rangul cel mai înalt din Ministerul Apărării din Sri Lanka a demisionat joi în urma atacurilor jihadiste comise duminică şi care s-au soldat cu 359 de morţi, a anunţat o sursă ministerială, relatează AFP.
18:50
Autoritățile anunță un nou termen pentru finalizarea lucrărilor de reparație a 80 de kilometri din drumurile naționale Chișinău-Ungheni-Sculeni și Chișinău-Lăpușna, care trebuiau să fie date în exploatare în 2016. Noul termen a fost anunțat în cadrul unei întrevederi a ministrului economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, cu reprezentanţii companiei care execută reparațiile, transmite IPN.
Acum 6 ore
18:35
Responsabilul cu rangul cel mai înalt din Ministerul Apărării din Sri Lanka a demisionat joi în urma atacurilor jihadiste comise duminică şi care s-au soldat cu 359 de morţi, a anunţat o sursă ministerială, relatează AFP.
18:30
Reprezentantul Permanent al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în R.Moldova, Volodymyr Tulin, le recomandă autorităților de la Chișinău să evite orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor existente, ce asigură funcționalitatea Băncii Naționale, dar şi a stabilităţii preţurilor. Într-o declarație oficială, citată de mold-street.com, reprezentantul FMI și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu ”inițiativa PSRM, de anulare a Legii care pune pe umerii cetățenilor țării responsabilitatea pentru recuperarea miliardului furat".
18:20
Două dintre principalele instituţii financiare din Germania au întrerupt negocierile privind o eventuală fuziune, afirmând că acordul ar fi fost mult prea riscant.
18:05
În anul 2018 s-au născut cu aproape 1500 de copii mai puțin decât în 2017, arată datele Biroului Național de Statistică. Într-un răspuns pentru Agenția de Presă IPN, BNS menționează că anul trecut au venit pe lume 32 606 de copii, ceea ce constituie o descreștere cu 4,3% față de anul 2017.
18:05
Peste 1.600 de civili au fost ucişi în patru luni de zile în timpul ofensivei coaliţiei internaţionale anti-jihadiste împotriva grupării Statul Islamic (SI) în 2017, în oraşul sirian Raqqa, potrivit unui raport dat publicităţii joi de un ONG, relatează agenția AFP, citată de Agerpres
17:50
O aeronavă străină de tip Boeing 737-800 a intrat în mod neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova, informează Autoritatea Aeronautică Civilă.
17:40
Primăria Chișinău a amenajat decorațiuni luminoase, specifice Sărbătorilor de Paști, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului".
17:10
Primăria municipiului Chișinău construiește un ascensor pentru persoanele care se deplasează în scaun rulant. O decizie în acest sens a fost votată de către Consiliul municipal Chișinău anul trecut. Costul proiectului este de 1, 8 milioane de lei, iar lucrările urmează a fi finalizate la toamnă.
16:55
Guvernul britanic analizează posibilitatea declanşării unei anchete penale privind o scurgere de informaţii de la o reuniune de securitate confidenţială referitoare la utilizarea tehnologiei furnizate de compania chineză Huawei pentru reţeaua britanică 5G de telefonie mobilă, informează BBC, citat de rador
Acum 8 ore
16:40
Guvernul premierului britanic Theresa May vrea ca acordul încheiat cu Uniunea Europeană privind ieşirea ţării din blocul comunitar să fie aprobat de parlamentul britanic înaintea de inaugurarea noului Parlament European, în iulie, a declarat joi ministrul britanic pentru cabinet, David Lidington, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
16:35
Un cadru robust și competent de guvernanță a băncii centrale, precum și o poziție financiară puternică în bilanțul contabil, constituie o garanție a stabilității prețurilor și stabilității sectorului financiar-bancar, factori fundamentali pentru o dezvoltare economică durabilă, spune Volodymyr Tulin, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional în Moldova.
16:30
Preşedintele rus, Vladimur Putin, a declarat că liderul nord-coreean, Kim Jong Un, are nevoie de garanţii ferme de securitate dacă se doreşte oprirea programului nuclear al ţării sale.
16:10
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în acest an în ţara noastră, pentru a 17-a oară consecutiv.
16:00
De câteva luni, în Republica Moldova a fost adoptată o nouă lege privind avertizorul de integritate. Ea se referă la la funcţionarii publici şi alte persoane care informează benevol instituțiile de drept despre comiterea actelor de corupţie. Cât de funcțională este însă această lege și există oare un mecanism eficient de punere a ei în aplicare? Aceste întrebări au fost discutate astăzi, în cadrul unei mese rotunde organizate de către Asociația Presei Independente și portalul Moldova Curată, relatează Radio Chișinău.
15:55
În primul trimestru, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit 276,8 milioane de dolari, fiind cu 20,6 milioane de dolari (7%) mai mic decât în perioada similară a anului trecut.
15:50
Unul dintre atacatorii sinucigaşi fusese arestat de poliţie înainte de comiterea atentatelor teroriste care s-au soldat cu cel puţin 359 de morţi şi apoi a fost eliberat de către autoritâţi, a declarat joi pentru CNN un purtător de cuvânt al guvernului.
15:40
Potrivit ultimului sondaj Eurobarometru, susţinerea Uniunii Europene în ţările membre este în continuare la un nivel istoric, în pofida diferitelor provocări şi a ascensiunii forţelor eurosceptice şi populiste.
15:25
Armenia a fost condamnată joi de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru dispersarea violentă, în 2008, a unei manifestaţii organizate de fostul şef al statului Levon Ter-Petrosian, care contesta rezultatele unui scrutin prezidenţial, informează AFP.
15:05
Decizia Rusiei de a înlesni acordarea cetăţeniei ruse pentru locuitorii regiunilor separatiste din Ucraina constituie un alt atac al Moscovei asupra suveranităţii ucrainene, a declarat joi un purtător de cuvânt al diplomaţiei europene, cerându-i Rusiei să înceteze astfel de acţiuni, informează Reuters, potrivit Agerpres.
14:55
În primul trimestru al anului 2019, Autoritatea Națională de Integritate a finalizat 40 de controale, a eliberat 360 de certificate de integritate și a recepționat aproape 59 de mii de declarații de avere și interese personale.
14:50
Pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene, R.P.D.Coreeană are nevoie de garanţii pentru propria securitate şi păstrarea suveranităţii, a declarat preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Acum 12 ore
14:45
Mai puţin de 40% dintre europeni sunt la curent cu faptul că în luna mai vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European şi numai 5% pot cita datele exacte, 23-26 mai, indică Eurobarometrul de primăvară realizat de institutul Kantar Public şi publicat joi de legislativul european, transmite AFP.
14:40
După luni întregi de speculaţii, fostul vicepreşedinte american Joe Biden a confirmat că va încerca să obţină nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru a candida împotriva lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.