Horrorul ''Us'' intră pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Evzmd.md, 25 martie 2019 10:00

Amplasată în peisajul emblematic al plajei din Carolina de Nord, pelicula, produsă de Monkeypaw Productions, îi are ca protagonişti pe Lupita Nyong'o, laureată a premiului Oscar, în rolul lui Adelaide Wilson, o femeie care se întoarce în casa de la mare unde şi-a petrecut copilăria, împreună cu soţul ei, Gabe (Winston Duke), şi cu cei doi copii ai lor, pentru vacanţa de vară. Frământată de o traumă din copilărie, adusă acum la suprafaţă şi agravată de o serie de coincidenţe bizare, Adelaide devine tot mai sigură că ceva cumplit urmează să i se întâmple familiei ei. Când se înserează, membrii familiei Wilson observă patru siluete care se ţin de mână şi refuză să plece de pe aleea de la intrare. Terifiaţi, aceştia descoperă că cele patru siluete sunt, de fapt, dubluri ale lor - "doppelgängers" -, care au venit peste ei cu un scop precis. Cu încasări de 70,3 milioane de dolari în intervalul vineri-duminică în SUA şi Canada, acest thriller se anunţă un nou succes pentru regizorul Jordan Peele, al cărui prim film de groază, "Get Out", i-a adus în 2018 un Oscar pentru cel mai bun scenariu original. După două săptămâni în poziţia de lider, "Captain Marvel", primul film din universul Marvel consacrat unei supereroine, cade pe poziţia a doua, cu 35 de milioane de dolari obţinuţi în weekend, şi un total de 910 milioane la nivel mondial de la lansare. Filmul, în regia Annei Boden şi a lui Ryan Fleck, o are în rolul principal pe Brie Larson, actriţă care a obţinut premiul Oscar în 2016 pentru interpretarea din ''Room''. Personajul său, Carol Danvers, alias Captain Marvel, este o femeie-pilot de elită, a cărei aeronavă intră în coliziune cu o navă extraterestră. În urma acestui incident, protagonista capătă puteri supranaturale. Cea de-a treia treaptă a podiumului este ocupată de animaţia studiourilor Paramount "Wonder Park", în care vedete precum Matthew Broderick, Jennifer Garner sau Mila Kunis dau voce personajelor. Comedia, cu încasări de 9 milioane în timpul weekendului, spune povestea unui parc de distracţii în care plăsmuirile imaginaţiei unei fetiţe foarte creative, pe nume June, prind viaţă. Pe locul al patrulea, la mică distanţă, regăsim pelicula "Five Feet Apart" - cu încasări de 8,8 milioane de dolari după acest weekend -, care spune povestea de dragoste dintre doi adolescenţi, Stella (Haley Lu Richardson) şi Will (Cole Sprouse), ambii suferind de fibroză chistică. Cu încasări de 6,5 milioane de dolari, animaţia ''How to Train Your Dragon: The Hidden World'', ajunge după acest weekend pe poziţia a cincea. Produsă de studiourile DreamWorks, pelicula îi reuneşte pentru a treia şi ultima oară pe tânărul viking Hiccup şi pe dragonul său, Toothless.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Evzmd.md

Acum 12 ore
19:45
Becky G, cunoscută pentru piesele ''Mayores'', cu peste 1,5 miliarde de vizualizări pe YouTube, şi ''Sin Pijama'' alături de Natti Natasha, cu peste 1,3 miliarde de vizualizări, revine cu ''La respuesta'', un cântec antrenant care deja a depăşit 18 milioane de vizualizări, a informat marţi într-un comunicat Sony Music. "M-a bucurat să colaborez cu bunul meu prieten Maluma la acest cântec şi să realizăm un videoclip care sparge stereotipurile", a spus artista americană, pe numele său real Rebbeca Marie Gomez. "'La respuesta' transmite un mesaj puternic şi în acelaşi timp amuzant, sper să ajute femeile să devină mai conştiente de puterea lor şi să le facă să cânte şi să danseze", notează Becky G în comunicatul difuzat de Sony Music.
18:30
Deciziile au fost aprobate astăzi de către Guvern, la inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Monumentul dedicat domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt urmează a fi edificat în scuarul Casei de Cultură (str. Independenței, 60), iar cel în memoria nobilului Gheorghe Râșcanu, mareșal al nobilimii din Basarabia, ctitor al Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”din Râșcani, va fi instalat în scuarul din fața Consiliului raional (str. Independenței, 38). Cheltuielile pentru lucrările de proiectare şi edificare ale ambelor monumente vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului raional Râșcani, precum și din donații și sponsorizări.  
Acum 24 ore
17:45
  Prevederile legii nr.138 din 19.07.2018, intrate în vigoare pe 14.12.2018, stipulează drept sancțiune persoanelor care conduc un autovehicul în stare de ebrietate – anularea/privarea dreptului de a conduce mijloace de transport cu ridicarea permisului de conducere. „Drink & Drive” este un program probațional specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite privind conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice şi are drept scop prevenirea recidivei. Costul participării la program pentru un beneficiar este de 4 mii lei. Programul are o durată de circa 3 luni, este structurat în 12 sesiuni individuale și de grup. În cadrul sesiunilor, participanții la program vor fi antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale. Primele sesiuni au început la Birourile de Probațiune din mun. Chișinău și Ungheni.            
17:15
Peter Brook (Londra, 1925) a fost director al Royal Opera House şi Royal Shakespeare Company la jumătatea secolului trecut, înainte de a se muta la Paris unde a înfiinţat grupul internaţional de creaţie şi teatru experimental, la Centrul Internaţional de Creaţii Teatrale (CICT), unde a fost numit director. Premiul Prinţesa de Asturias al Artelor, la care aspirau candidaţi de 17 naţionalităţi este primul dintre cele opt premii acordate anual de Fundaţia Prinţesa de Asturias şi care a ajuns anul acesta la cea de-a XXXI-a ediţie. În declaraţii acordate EFE, Peter Brook, şi-a exprimat uriaşa recunoştinţă faţă de primirea acestui premiu şi a asigurat că, în pofida celor 94 de ani ai săi, "va continua să muncească cât timp se va dovedi util". "Altminteri viaţa nu are niciun sens", a subliniat acest artist eclectic, regizor, scriitor şi actor, pe care anunţarea premiului l-a surprins în Elveţia unde pune la punct ultima sa producţie teatrală, ''Why'', o piesă în care doi actori faţă în faţă se întreabă cum de şi-au consacrat întreaga lor energie teatrului. Acordarea Premiului Prinţesa de Asturias al Artelor 2019 este "o bucurie căzută din cer": 'Gracias, gracias, gracias. Gracias este un cuvânt atât de frumos", a spus dramaturgul londonez, care a promis că dacă "poate" va veni personal la ceremonia de înmânare a premiului care va avea loc la Oviedo. Anul trecut, Premiul Prinţesa de Asturias al Artelor a fost acordat regizorului, scenaristului, actorului şi producătorului de film american Martin Scorsese, unul dintre cei mai reputaţi cineaşti de la Hollywood, laureat cu un Oscar şi trei Globuri de Aur, şi care s-a alăturat altor cineaşti recompensaţi cu acest premiu, printre care şi bunul său prieten Francis Ford Coppola, distins cu acest premiu în 2015. Premiul, ce constă în 50.000 de euro şi o statuetă realizată de Joan Miro, este primul dintr-o lungă listă de recompense atribuite anual unor personalităţi din domenii foarte diverse: arte, cooperare internaţională, înţelegere, ştiinţe sociale, comunicare, sporturi, cercetare ştiinţifică şi litere.
16:30
  Vineri, delegația va fi primită de către Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, transmite IPN. Sâmbătă dimineața, 27 aprilie, clericii de la Chișinău vor merge în orașul vechi, Cetatea Ierusalimului, la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, unde conform tradiției, se aprinde Lumina Sfântă, în jurul orei 14.00. Sâmbătă seara, în ajun de Paști, între orele 19.00 și 20.00, Lumina Sfântă va fi adusă în fața Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, unde va fi împărțită preoților și credincioșilor, care o vor răspândi în întreagă țară. „De secole, Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart lespedea așezată pe mormânt și, de atunci, Focul Divin se aprinde pe mormânt în fiecare an, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare”, se menționează pe pagina electronică a Mitropoliei Moldovei. Paștile este sărbătorit în acest an pe 28 aprilie. 
15:45
  „Cu aproximativ jumătate de an în urmă am pus piatra de temelie la acest Complex, iar astăzi avem realizat deja 60% din lucrări. Sper ca lucrările să decurgă într-un ritm la fel de dinamic, astfel ca să ne încadrăm termenii stabiliți”, spune Gaburici. Constructorii dau asigurări că finalizarea complexului polivalent vor fi gata până pe 14 octombrie 2019. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, la moment se efectuează lucrări la diferite obiecte – corturile de tenis, bazin, arena polivalentă, Aqua Park. Amintim că partenerul privat, compania Summa din Turcia, este singurul care s-a arătat interesat de concursul organizat de autoritățile de la Chișinău. Anterior, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a atenționat că miza principală a acestei „escrocherii” este de fapt privatizarea la preț derizoriu a terenului, fapt care va prejudicia bugetul de stat de un miliard de lei.
15:15
  Inter şi-a evaluat atacantul la 70 de milioane de euro. Clubul francez, deţinut de guvernul Qatarului, trebuie să respecte regula fair-play-ului financiar. Cea mai probabilă ipoteză este că Edinson Cavani va ajunge la Inter, în locul lui Icardi, însă este mai mult o ipoteză, având în vedere că Matadorul încasează zece milioane de euro net, au scris jurnaliştii italieni. Mauro Icardi nu a ajuns la o înțelegere cu Inter pentru prelungirea contractului și pare dispus să părăsească gruparea din Milano în vară. Argentinianul mai are contract cu "nerazzurii" până în 2020. Pe lângă PSG, Icardi mai este dorit și de Atletico Madrid.
15:15
  Viitorul arată haotic şi înspăimântător în această nouă producţie BBC, alcătuită din şase episoade, care spune povestea încercărilor unei familii de a supravieţui într-o Marea Britanie distopică, destabilizată de evoluţii politice, economice şi tehnologice. După ce destinele complexe ale membrilor familiei Lyons, din Manchester, se intersectează într-o seară crucială din 2019, serialul le urmăreşte poveştile pe parcursul următorilor 15 ani, cu suişurile şi coborâşurile vieţii de zi cu zi. Alături de Emma Thompson, din distribuţia serialului mai fac parte Russell Tovey, Rory Kinnear, Jessica Hynes, T'Nia Miller, Ruth Madeley şi Anne Reid. În primul trailer al serialului, Thompson apare într-o scurtă secvenţă din cadrul emisiunii de televiziune Question Time, spunându-le fără menajamente telespectatorilor că ''Nu dă doi bani pe ceea ce urmează să se întâmple...'' Replica sa vine după ce personajul interpretat de Hynes spune că ''ne îndreptăm cu toată viteza către dezastru, când o sa ne oprim?'' Emma Thompson, recompensată de două ori cu premiul Oscar pentru ''Sense and Sensibility'' (1995) şi ''Howards End'' (1992), interpretează rolul lui Vivienne Rook, o celebritate care trece la cariera politică şi ale cărei opinii controversate divizează opinia publică. Prezentată ca făcând parte dintr-o nouă categorie de politician, cel care face spectacol, este rebel şi impostor, ascensiunea sa la putere va arunca ţara într-un viitor incert. "În ce fel de lume trăim? Dacă acum este atât de rău, cum va fi peste 30 de ani?", se întreabă Daniel Lyons, personajul interpretat de Russell Tovey. "Zece ani, cinci ani - care va fi situaţia atunci?" Rory Kinnear îl interpretează pe fratele lui Stephen, Daniel, care profesează drept consultant financiar şi încearcă să menţină armonia în cadrul familiei. Este căsătorit cu Celeste, interpretată de Miller, o contabilă ambiţioasă, foarte sigură pe ea. Daniel este un agent imobiliar dedicat profesiei, iar sora sa şi a lui Stephen, Edith, interpretată de Jessica Hynes, este un personaj radical, periculos şi calculat, care duce o viaţă secretă. Fiecare episod al serialului va proiecta acţiunea cu un an sau doi în viitor şi se va concentra asupra familiei care încearcă să supravieţuiască în contexul unei lumi politice derutante. Scenaristul serialului, Russell T. Davies (cunoscut pentru ''A Very English Scandal'' şi ''Doctor Who''), a declarat recent că personajul jucat de Emma Thompson foloseşte ''toate trucurile'' politicienilor din ziua de astăzi. "Are ceva din (Boris) Johnson, ceva din (Nigel) Farage, dar faptul că este femeie scoate la iveală o energie cu totul nouă", a declarat scenaristul pentru BFI & Radio Times Television Festival, potrivit Press Association. "Ştie cum să spună aiureli, când să spună adevărul, ştie cum să obţină voturi, domină întreg peisajul". Serialul marchează cel de-al nouălea proiect realizat de Davies împreună cu producătoarea Nicola Shindler, a căror colaborare durează de 20 de ani. "Toate lucrurile care ne înspăimântă, toate speranţele noastre se întâmplă în preajma acestei familii foarte unite. Lumea este mai fierbinte, mai rapidă, mai nebună, prinsă în haosul lumii politice, tehnologiei şi războaielor îndepărtate care îi afectează pe cei din familia Lyons în traiul lor zilnic. Marea Britanie s-a retras din Europa, America devine un lup singuratic, China se impune şi o nouă lume se naşte", scrie BBC în prezentarea serialului. Serialul ''Years And Years'' va avea premiera în luna mai.
14:45
  Beneficiarii vor primi sume cuprinse între 600 și 900 de mii de lei. Pentru a demonstra angajamentul față de activitate, solicitantul trebuie să contribuie cu minim 50 la sută din suma totală a grantului. Cel puțin un grant este rezervat pentru agricultorii din UTA Găgăuzia, Taraclia și localități din raioanele adiacente drumului care traversează Chișinăul până la Giurgiulești. Activitățile includ linii și echipamente specializate pentru ambalarea produselor conform specificațiilor importatorilor, linii de producere a lăzilor de lemn cu bară orizontală, instalații și echipamente necesare de utilizare a lăzilor returnabile de plastic. Totodată sunt acceptate alte tehnologii post-recoltă, care pot contribui la sporirea exporturilor de prune și struguri de masă către UE și alte piețe noi, precum pungi biodegradabile, covorașe de absorbție a etilenei, echipamente de înregistrare a temperaturii și umidității relative. Pentru doritori, va fi organizat și un atelier de pre-aplicare. Solicitanții pot să-și confirme participarea expediind numele participantului și denumirea organizației la grants@moldovaagro.com până la 24 aprilie.  
13:45
  „Nu cred că poziția noastră a fost una incoerentă. Corectă, transparentă, conformă cu promisiunile noastre electorale - DA. Dar admițând câ nu am fost prea eficienți în ce privește comunicarea și contracararea propagandei oligarhice, voi încerca să introduc mai multă claritate asupra poziției noastre pentru opinia publică. În baza rezultatelor alegerilor, Blocul ACUM nu a avut prea multe opțiuni. Era clar că despre o alianță, coaliție cu Plahotniuc și gruparea sa, din start nici nu putea fi vorba”, a menționat președintele Platformei Demnitate și Adevăr. „Prima opțiune, cea mai ușoară, care nu ne-ar fi caracterizat și care risca să fie văzută ca egoistă, era retragerea noastră în opoziție, ceea ce ar fi lăsat calea deschisă PDM-ului și PSRM-ului să-și formalizeze alianță de guvernare ce funcționează de facto încă din 2016, iar noi să ne fi poziționat politic mai avantajoas în perspectiva electorală, respectându-ne cuvântul dat oamenilor de a nu face coaliție nici cu gruparea oligarhului Plahotniuc, nici cu PSRM, al cărui lider informal este chiar complicele lui Plahotniuc, presedintele pro-rus, Dodon. A doua opțiune ținea de încercarea noastră, în pofida tuturor dificultăților și riscurilor politice, de a identifica un mecanism de demontare a regimului Plahotniuc, chiar și în condițiile în care, bineînțeles, după o imensă fraudă din partea regimului, oamenii ne-au oferit 26 de mandate, jumătate din numărul de mandate necesar pentru o veritabilă guvernare proeuropeană și antioligarhică. În asemenea circumstanțe, acest lucru însă se poate întâmpla doar cu participarea și a altor deputați liberi, necontrolați de regimul Plahotniuc, din alte fracțiuni”, a punctat Năstase. Din acest considerent, dorind să înceapă demontarea regimului pe cale parlamentară, Blocul ACUM a venit cu mai multe inițiative care pot coagula aleșii poporului, indiferent de opțiunile lor politice și geopolitice, a mai spus copreședintele ACUM, referindu-se la pachetul de legi privind dezoligarhizarea instituțiilor statului, demararea proceselor de reformare a justiției și de combatere a corupției, a protecționismului etc.
13:30
  Aceste activități au drept scop asigurarea circulație libere și fără impedimente a tuturor participanților la trafic, precum și reducerea timpului de deplasare pentru transportul particular ce se va deplasa prin zonele respective. Astfel, INP recomandă șoferilor să se deplaseze cu transportul public, să respecte indicațiile ofițerilor de patrulare și să planifice ruta de deplasare reieșind din informațiile oferite de serviciul InfoTrafic.
12:15
  Canalele de televiziune, îndeosebi cele de stat, invitate în număr mare, nu au avut voie să insiste pe submarinul propriu-zis, un proiect strict clasificat, potrivit Gazeta.ru, deşi unele televiziuni au transmis reportaje ample despre această lansare la apă. Denumit „monstrul marin” de presa occidentală, submarinul „Belgorod” K-329 încă nu este în totalitate finalizat şi urmează să fie supus unei serii de teste. Se aşteaptă ca acesta să intre în serviciul flotei ruse la începutul anului 2020-2021. Conform tradiţiei, în timpul ceremoniei de lansare, căpitanul de rangul I, Anton Alehin, viitorul căpitan al navei, a spart o sticlă de şampanie de bordul submarinului. „În decurs de doi ani, submarinul şi dronele Poseidon vor fi testate împreună. La orizontul 2020-2021, este planificat ca întregul sistem să intre în dotarea marinei ruse”, a declarat pentru agenţia de presă oficială RIA Novosti o sursă bine informată, sub rezerva anonimatului. K-329 'Belgorod' este singurul submarin din proiectul rusesc 09852, destinat să transporte drone submersibile 'Poseidon', ce vor fi înzestrate cu arme convenţionale şi nucleare, putând să le transporte la mare adâncime, cu viteză mare. 'Belgorod' a fost conceput pe baza proiectului modernizat de submarine din clasa 949A Antei (Oscar II, conform codului NATO). Caracteristicile sale tehnice sunt păstrate în secret. Preşedintele rus Vladimir Putin a urmărit ceremonia în cursul unei sesiuni duplex de la şantierele navale din Sankt-Petersburg. „Prin eforturi comune, vom consolida statutul Rusiei de mare putere maritimă”, a spus el, dorind succes viitorului echipaj al submersibilului. „Odată cu apariţia în componenţa flotei a acestui submersibil, Federaţia Rusă îşi va spori capacitatea de studiere a oceanelor lumii, inclusiv a Arcticii”, a declarat viceamiralul Aleksei Burilicev, şeful Direcţiei pentru studierea apelor adânci din cadrul Ministerului Apărării rus. 'Belgorod' va deveni cel mai mare submarin din componenţa marinei ruse, potrivit Gazeta.ru: deplasamentul - aproape 24.000 de tone, lungimea - 184 m, iar lăţimea - 18,2 m. După dimensiunile sale, acesta depăşeşte chiar şi crucişătoarele strategice ale proiectului 955A Borei-A (lungime - 170 m, lăţime - 13,5 m), celelalte caracteristici tehnice fiind secretizate. Potrivit unor experţi, ceea ce încearcă să prezinte Moscova ca 'tehnologie de vârf' este de fapt un proiect de submersibil care amintea iniţial de submarinul nuclear Kursk (K-141, clasa Oscar), care s-a scufundat în august 2000 cu 118 marinari la bord în timpul unui exerciţiu în Marea Barents. Construcţia submarinului prezentat cu emfază de media de stat ruse a început la 'Sevmaş' la 24 iulie 1992, iar din 2012 proiectul a fost revizuit, procedându-se la lucrări de adaptare pentru a putea transporta vehicule submarine fără echipaj. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat pentru prima oară că Rusia dezvoltă drone submersibile care transportă arme nucleare în martie 2018, în timpul prezentării mesajului său anual către parlament. Potrivit şefului statului, aceste dispozitive pot lovi portavioane, fortificaţii de coastă, fiind deosebit de periculoase pentru infrastructurile de coastă. Dronele submarine 'Poseidon', botezate de media occidentale 'armele Apocalipsei', sunt capabile să se deplaseze cu o viteză de aproape 110 noduri, adică cu peste 200 km/oră. În plus, drona este capabilă de manevrare, schimbându-şi direcţia şi adâncimea. Ministerul Apărării rus a publicat o înregistrare video cu testarea dronelor 'Poseidon' în februarie, în care se vede drona-torpilă în momentul pregătirii ei pentru lansare şi imersiunea ei în apă.
12:15
  Trenul blindat al liderului nord-coreean s-a oprit în gara din Vladivostok la ora locală 18:00 (08:00 GMT), unde Kim a fost întâmpinat cu onoruri militare şi covorul roşu de viceministrul rus de externe Igor Morgulov, de ambasadorul rus la Phenian, Aleksandr Matsegora, şi de guvernatorul regiunii Primorie. 'Sper că această vizită va fi încununată de succes şi utilă şi sper că voi putea, în discuţiile mele cu preşedintele Putin, să evoc în mod concret reglementarea situaţiei din Peninsula Coreeană şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale', a declarat Kim Jong Un, pentru televiziunea rusă după trecerea frontierei, cu ocazia unei opriri a trenului înainte de Vladivostok. Putin şi Kim se vor întâlni joi la Vladivostok pentru a discuta despre impasul internaţional cu privire la programul nuclear al Phenianului, a declarat marţi un oficial de la Kremlin.
12:00
  Canalele de televiziune, îndeosebi cele de stat, invitate în număr mare, nu au avut voie să insiste pe submarinul propriu-zis, un proiect strict clasificat, potrivit Gazeta.ru, deşi unele televiziuni au transmis reportaje ample despre această lansare la apă. Denumit „monstrul marin” de presa occidentală, submarinul „Belgorod” K-329 încă nu este în totalitate finalizat şi urmează să fie supus unei serii de teste. Se aşteaptă ca acesta să intre în serviciul flotei ruse la începutul anului 2020-2021. Conform tradiţiei, în timpul ceremoniei de lansare, căpitanul de rangul I, Anton Alehin, viitorul căpitan al navei, a spart o sticlă de şampanie de bordul submarinului. „În decurs de doi ani, submarinul şi dronele Poseidon vor fi testate împreună. La orizontul 2020-2021, este planificat ca întregul sistem să intre în dotarea marinei ruse”, a declarat pentru agenţia de presă oficială RIA Novosti o sursă bine informată, sub rezerva anonimatului. K-329 'Belgorod' este singurul submarin din proiectul rusesc 09852, destinat să transporte drone submersibile 'Poseidon', ce vor fi înzestrate cu arme convenţionale şi nucleare, putând să le transporte la mare adâncime, cu viteză mare. 'Belgorod' a fost conceput pe baza proiectului modernizat de submarine din clasa 949A Antei (Oscar II, conform codului NATO). Caracteristicile sale tehnice sunt păstrate în secret. Preşedintele rus Vladimir Putin a urmărit ceremonia în cursul unei sesiuni duplex de la şantierele navale din Sankt-Petersburg. „Prin eforturi comune, vom consolida statutul Rusiei de mare putere maritimă”, a spus el, dorind succes viitorului echipaj al submersibilului. „Odată cu apariţia în componenţa flotei a acestui submersibil, Federaţia Rusă îşi va spori capacitatea de studiere a oceanelor lumii, inclusiv a Arcticii”, a declarat viceamiralul Aleksei Burilicev, şeful Direcţiei pentru studierea apelor adânci din cadrul Ministerului Apărării rus. 'Belgorod' va deveni cel mai mare submarin din componenţa marinei ruse, potrivit Gazeta.ru: deplasamentul - aproape 24.000 de tone, lungimea - 184 m, iar lăţimea - 18,2 m. După dimensiunile sale, acesta depăşeşte chiar şi crucişătoarele strategice ale proiectului 955A Borei-A (lungime - 170 m, lăţime - 13,5 m), celelalte caracteristici tehnice fiind secretizate. Potrivit unor experţi, ceea ce încearcă să prezinte Moscova ca 'tehnologie de vârf' este de fapt un proiect de submersibil care amintea iniţial de submarinul nuclear Kursk (K-141, clasa Oscar), care s-a scufundat în august 2000 cu 118 marinari la bord în timpul unui exerciţiu în Marea Barents. Construcţia submarinului prezentat cu emfază de media de stat ruse a început la 'Sevmaş' la 24 iulie 1992, iar din 2012 proiectul a fost revizuit, procedându-se la lucrări de adaptare pentru a putea transporta vehicule submarine fără echipaj. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat pentru prima oară că Rusia dezvoltă drone submersibile care transportă arme nucleare în martie 2018, în timpul prezentării mesajului său anual către parlament. Potrivit şefului statului, aceste dispozitive pot lovi portavioane, fortificaţii de coastă, fiind deosebit de periculoase pentru infrastructurile de coastă. Dronele submarine 'Poseidon', botezate de media occidentale 'armele Apocalipsei', sunt capabile să se deplaseze cu o viteză de aproape 110 noduri, adică cu peste 200 km/oră. În plus, drona este capabilă de manevrare, schimbându-şi direcţia şi adâncimea. Ministerul Apărării rus a publicat o înregistrare video cu testarea dronelor 'Poseidon' în februarie, în care se vede drona-torpilă în momentul pregătirii ei pentru lansare şi imersiunea ei în apă.
12:00
  Nu este de mirare că filmele Marvel au ajuns să fie iubite și apreciate de zeci de milioane de persoane, din toate categoriile de vârstă. Marți seară, Marvel a dat lovitura cu o nouă producție: Avengers: EndGame. Jamie East, criticul de filme de la ziarul The Sun, a relatat într-un articol experiența pe care oamenii au avut-o atunci când au participat la avanpremiera filmului Avangers EndGame la Londra. „La acest eveniment dedicat ultimului film din seria Avengers, care aduce spre final povestea celor 22 de filme produse în 10 ani, chiar și cei mai mari jurnaliști fugeau cu disperare prin Leicester Square și stăteau la cozi interminabile în speranța că vor prinde un loc. Precum în cazul finalului serialului „Game of Thrones”, nu toți fanii pot fi mulțumiți de cum decurge povestea, de cum au fost interpretate rolurile, ori de scenariu.
11:45
  Reprezentanții grupului de lucru ai Blocului ACUM susțin că sunt dispuși să „discute agenda comună antioligarhică și socială, precum și modalitatea formării organelor de lucru ale legislativului, inclusiv identificarea măsurilor concrete de consolidare a încrederii cu scopul evitării alegerilor anticipate”.  
10:45
  Potrivit sursei, nu erau explozibili în vehicul. Măsura poliţiei survine în contextul atentatelor sinucigaşe care au avut loc duminică în biserici din Negombo, Batticaloa şi Colombo şi în trei hoteluri de cinci stele din capitala srilankeză, atacuri revendicate de gruparea Stat Islamic (SI). Potrivit unui nou bilanţ difuzat de poliţie şi citat de DPA, numărul morţilor a ajuns la 359, după ce mulţi dintre răniţi au decedat ca urmare a rănilor. Alţi peste 400 de răniţi se află în continuare în spital, dintre care unii în stare critică. Ministerul de Externe srilankez a indicat că 34 de străini au fost identificaţi printre cei ucişi, iar alţi 14 sunt încă necunoscuţi. Miercuri, urmează să aibă loc, în condiţii stricte de securitate, funeraliile multora dintre cei care şi-au pierdut viaţa din cauza atentatelor. Conform poliţiei, alte 18 persoane au fost arestate între timp noaptea trecută în legătură cu atacurile sângeroase, sporind la 60 numărul total al celor reţinuţi.
10:45
  „Când ştiu cât de greu m-am luptat pentru fiecare leu în CMC ca în premieră bugetul pentru reparaţia grădiniţelor să fie mărit de 4 ori şi să ajungem să modernizăm 110 grădiniţe într-un an, nu pot să accept ca unii funcţionari să cheltuie banii publici pe maşini noi de serviciu, ştiind că sunt probleme mai importante în sistem. Cum poţi să repeţi de 4 ori procedurile de licitaţie doar pentru a procura automobil nou Skoda de 230 de mii de lei şi să încerci să cumperi prin licitaţii 8,5 tone de pere olandeze, care deşi sunt luate angro, costă cât cele din magazin?”, s-a arătat revoltat primarul. Acesta şi-a cerut scuze de la locuitorii Capitalei pentru ipocrizia „de care dau dovadă unii şefuleţi plătiţi din buzunarele chişinăuienilor” şi le-a mulţumit tuturor celor care atenţionează asupra acestor cazuri şi ajută la depistarea acestora. Ruslan Codreanu speră că acestcaz şi demisia „şefuleţilor” să fie o lecţie pentru toţi funcţionarii Primăriei.
10:30
  Într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal, se menționează că la muncă se vor afla și factorii de decizie din cadrul Aparatului Central, care au indicația să se deplaseze în posturile cu trafic sporit pentru a-i asista pe inspectori în acțiunile întreprinse pentru accelerarea circulației transfrontaliere. Pentru a fluidiza traficul transfrontalier, Serviciul Vamal a suplinit numărul de personal și de echipamente de verificare. Vor fi utilizate toate pistele de control, inclusiv cele destinate corpului diplomatic sau de pe sensul opus de traversare etc. Măsurile au fost agreate atât cu Poliția de Frontieră, cât și cu instituțiile partenere din România și Ucraina, astfel încât formalitățile de control să decurgă mai rapid pe ambele părți ale frontierei. În același timp, va fi intensificată și activitatea echipelor mobile, care asigură cea de-a doua linia de control pe întreg teritoriul țării, astfel încât să nu fie admise fraude. Persoanele interesate pot afla mai multe informații privind orarul de activitate a terminalelor vamale în perioada menționată prin intermediul Centrului unic de apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon + 373 22 574-111. Tot la acest număr, cetățenii pot solicita informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot reclama eventuale abuzuri admise de către angajații Vămii.
10:30
  La iarmaroc vor fi comercializate produse alimentare specifice Sărbătorilor de Paști: pască, cozonac, dulciuri, dar și alte produse alimentare, conform tematicii sărbătorilor. Târguri de profil vor fi organizate și în sectoarele municipiului Chișinău, în locațiile stabilite de Preturi, după cum urmează: Sectorul Centru: – str. Ismail, 84 – str. Ismail, 96, colț cu bd. D. Cantemir (în adiacentul pieței „Extremum”) – bd. D. Cantemir, nr. 5 (în adiacentul IMC Market) – str. Mitropolit Varlaam, 63 – str. Academiei, 7 – șos. Hâncești, 58. Sectorul Râșcani: – str. Bogdan Voievod, 1/1 – str. Bogdan Voievod, intersecţie cu str. Kiev – bd. Moscova, 9 – bd. Moscova, 18 – str. Andrei Doga, 35 – Calea Moșilor, 2/1 – str. N. Dimo, 17/1 – Calea Orheiului, 105/1 – str. Doina 203. Sectorul Ciocana: – bd. Mircea cel Bătrân, 1 – colț cu str. Alecu Russo. Sectorul Buiucani: – Calea Ieșilor, 2 (în fața CC „Bomba”) Sectorul Botanica – bd. Cuza-vodă, 30/1. De asemenea, în zilele de 5 și 6 mai va fi organizată deservirea populației cu produse cu specific pascal, în vecinătatea Cimitirului Central (str. Armenească) și Cimitirului „Sf. Lazăr”.
10:00
  Directorul general al Î.S. „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, în cadrul discursului său, a menționat că pentru anul curent sunt preconizate încă aproximativ 60 de astfel de evenimente. Șefa oficiului poștal, Ana Cebotari, a comunicat: „De când activez la poștă, un asemenea oficiu poștal a fost cel mai mare vis al meu!”.  
10:00
  - M 5: Bălți – Chișinău – Tiraspol, km km 194 – 224, 255 – 296; -     R 1: Chișinău – Ungheni, km km 9 – 35, 70 – 107; -     R 2: Chișinău – Bender, km 22 – 38; -     R 3: Chișinău – Hîncești – Cimișlia, km km 9 – 25, 26 – 42; -     R 4: R 6 – Goian – Criuleni – M 1, 18 – 42; -     R 6: Chișinău – Orhei, km km 13 – 21, 43 – 88; -    R 20: Orhei – Rezina., km 21 – 48; -     R 30: Anenii – Noi – Căușeni – Ștefan Vodă, km 79 – 101; -     R 34: Hîncești – Leova – Cahul, km km 25 – 42.    
09:45
Astfel, în decurs de o zi, moneda moldovenească a cedat în faţa monedei americane aproximativ 0,7 bani, iar în faţa monedei unice europene – circa un ban şi jumătate.  Banca Naţională a Moldovei stabileşte pentru ziua de 24 aprilie o rată oficială de schimb valutar egală cu 17,8914 lei pentru un dolar (+0,66 bani) şi 20,1323 lei pentru un euro (- 1,28 bani), acum o zi în urmă rata de schimb alcătuind 17,8848 lei pentru un dolar şi, respectiv, 20,1195 lei pentru un euro.   Cursul oficial de schimb pentru alte valute, stabilit pentru ziua de 24 aprilie, constituie: 0,6698 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,2277 lei – pentru 1 leu românesc şi 0,2809 lei pentru 1 rublă rusească.    
09:00
În sudul țării, mercurul din termometre va indica valori cuprinse între +4..+7°C noaptea și între +17..+20°C ziua. În următoarele zile vremea se va încălzi.
08:45
  1. Chişinău, sectorul Botanica: str.Arţarului 8, Cernica 1, 2-16, Dumbrăvii 7, 11-27, Fîntînilor 2, 14, 16, 28, Mazililor 21, 32-34, Melestiu 1, 2-6, Melestiu str-la 2, 5, 8, 10/1, Odesa 35-67, 48-62, Odesa 6 str-la 2-6, Simeon Murafa 41, Stolniceni 4, 34/3,4,5,6, Tecuci 1, 2-6, Teilor 9/3, Tisa 1-9, 4-10, Valea Trandafirilor 9001, 9999, Valentin Zarzăr 3B, Zaim 1-7, 2-10, 32, 83 – în intervalul de timp între 09:00 – 17:00 (5 ore) pentru admiterea persoanelor terțe în instalațiile electrice 2. Chişinău, sectorul Centru: str.A.Pușkin 50A, G.Coșbuc 1 – în intervalul de timp între 13:00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric str.A.Pușkin 56 – în intervalul de timp între 09:00 – 13:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric str.Drumul Viilor 6A, 41, str-la Drumul Viilor 1, 3, 4, 5, Frumoasa 1-17, 2-18, 20/1, 20/3, Lăpușnei 5-21, 8-18, N.Moroșanu 2-10, 3-17, Onești 1-27, 4-30, V.Cupcea 1A 1-65, 2-48 G.Meniuc 4-30, 5-21, Lucian Blaga 2-12, str-la Nucarilor 7, 9, 10, Valea Dicescu 60, 62/3, 62/4, V. – în intervalul de timp între 09:30 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric str.Gh.Asachi 23, A.Cosmescu 25A – în intervalul de timp între 11:00 – 15:00 pentru lucrări de deconectare/conectare/schimbare a branșamentului 3. Chişinău, sectorul Ciocana: str.Alcedar 1-3, 2-4, A.Izbaș 1-47, 4-40, Arionești 2-6, Colonița 1-7, 2-4, 74-190, 77-175, str-la Colonița 1, 2, 3, Haiducul Bujor 53-69, 62, 78-104, M.Sadoveanu 9999, str-la Nicolae Milescu Spătaru 1, 5, 7, 9, Tîrgoviște 1-25, 6-46, Transnistria 5, Vadul lui Vodă 9, 19, 21, 31, 99-127, 155, 100, 134-196, 888, 999, 7777, 9001, 9999 – în intervalul de timp între 09:00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric str.Budești 1-13, Călugăreni 1-11, 2-14, Dumbrava Roșie 18, Podul Înalt 9, Vadul lui Vodă 19-23, 30-68, 999, 9999, Vaslui 1-11, 2-12 – în intervalul de timp între 09:00 – 17:00, pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric str.Otovasca 27A, Uzinelor 19, 19A – în intervalul de timp între 09:00 – 17:30 pentru lucrări de reconstrucţie a liniei electrice aeriene 4. Chişinău, sectorul Ciocana, s.Budeşti: s.Budești: str.Bogdan Petriceicu Haşdeu, Budeşti, Chişinăului, Gheorghe Asachi, Mioriţa str-la, Primaverii str-la, Sfîntul Gheorghe str-la, Ţărînii str-la, Vasile Alecsandri – parțial, în intervalul de timp între 11:00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric 5. Chişinău, sectorul Ciocana, s.Coloniţa: s.Colonița: str.Albișoara, Dacilor, Greacă, Haiducului, Movileni – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 17:30 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Colonița: str.Alexei Mateevici, Emilian Bucov, Hotin, Ion Vatamanu, Mihai Eminescu, Salcîmilor, Sf.Maria, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Zorilor, 31 August – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 17:30 pentru lucrări de schimbare sau montare a pilonilor 6. Chişinău, sectorul Rîşcani: bd.Moscova 16 scara 1 și 2 ap.1-48 – în intervalul de timp între 09:30 – 17:00 pentru lucrări de modernizare a echipamentelor electrice 7. Anenii Noi: s.Bulboaca – parțial, în intervalul de timp între 09:45 – 19:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Floreni – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 14:30 pentru lucrări de deconectare/conectare/schimbare a branșamentului s.Humulești – parțial, în intervalul de timp între 09:35 – 19:00 pentru lucrări de schimbare sau montare a pilonilor s.Socoleni – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Șerpeni – parțial, în intervalul de timp între 10:20 – 13:00 pentru lucrări de deconectare/conectare/schimbare a branșamentului s.Telița – parțial, în intervalul de timp între 13:30 – 15:00 pentru lucrări de deconectare/conectare/schimbare a branșamentului 8. Cahul: or.Cahul: str.Doinelor, Dragoş-Vodă, Griviţei şos., Ilia Repin, P.Rumeanţev, Păcii, Teodor Nencev, Vasile Lupu – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 16:45 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Lebedenco – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 13:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Slobozia Mare: str.Barbu Lăutaru, Ciocîrliei, Florilor, Fratii Brescan, Grădinilor, Independenţei, Izvoarelor, Livezilor, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Mircea cel Bătrîn, Plopilor, Plugarilor, Pogranicinaea, Sărăieni, Sfătul Ţării, Sportivilor, Ştefan cel Mare şi Sfînt., Tatarca Noua, Tineretului, Uliţa Mare, Unirii, V.Pocoi, Vierilor – parțial, în intervalul de timp între 09:50 – 17:40 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor 9. Cantemir: or.Cantemir: str. 31 August 1989, Alexandru Donici, Alexandru Marinescu, Alexei Mateevici, Basarabia, Boris Glavan, Bucuria, Busuioc, Combatanţilor, Dimitrie Cantemir, Doinelor, Garaji, Ion Creangă, Iurie Gagarin, Livezilor, Luceafărul, Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Mihail Frunze, Mioriţa, Muncii, Nicolae Testemiţeanu, Nufarul, Păcii, Salcîmilor, Sănătăţii, Serghei Lazo, Ştefan Neaga, Ştefan Vodă, Tamara Ciobanu, Tcacenco, Tineretului, Trandafirilor, Vasile Alecsandri, Zavodscaea, Zona de odihnă – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Cania – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Capaclia, s.Cociulia, s.Vișniovca – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 18:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Haragîș – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 16:30 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric 10. Comrat (UTA Găgăuzia): or.Comrat: str.Alexandr Puşkin, Fedko, Lenin, Osipenko, Sportivă, Suvorov str-la, Tretiakov, Tretiakov str-la, Valentina Tereşcova – parțial, în intervalul de timp între 09.00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric or.Comrat: str.Bauman, Bugeacului, Ceapaev, Comsomoliscaea, Drujba, Dutlov, Dzerjinski, Ferapontevskaea, Fontannaea, Galaţan, Grigore Cotovschi, Hristo Botev, Ialpugskaea, Lenin, Maxim Gorki, Mihail Lermontov, Osvobojdenie, Piotr Ceaikovski, Pobeda, Solnecinaea str-la, Stroitelnaea str-la, Studenţilor, Tanchiştilor, Tretiakov, Vasili Şukşin, Vinica, Voroşilov – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:10 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Cișmichioi: str.Bolgradscaea, Lenin, Lenin str-la, Pionerscaea, Pocitovaea – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 18:30 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Gaidar: str.Alexandr Pușkin, Iurie Gagarin, Lenin, Maxim Gorki, Nicolai Nekrasov, Suvorova – parțial în intervalul de timp între 10:00 – 11:30, pentru conectarea noului consumator 11. Călăraşi: s.Bravicea – parțial, în intervalul de timp între 09:45 – 16:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Vălcineț: str. 1 Mai, 27 August, 9 Mai, Aron Pumnul, B.P.Hajdeu, Ciprian Porumbescu, Cuza Vodă, D.Cantemir, Gavriil Muzicescu, Ion Neculce, Gagarin, Luceafărul, M.Viteazul, Păcii, Timoșenco, Trandafirilor – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 17:00 pentru lucrări de schimbare sau montare a pilonilor 12. Căuşeni: or.Căinari – parțial, în intervalul de timp între 15:00 – 17:00 pentru conectarea clienţilor noi s.Baccealia – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 19:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Ciuflești – parțial, în intervalul de timp între 08:30 – 19:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Fîrlădeni – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 18:00 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Tarcalia – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 11:30 pentru conectarea clienţilor noi 13. Cimişlia: s.Satul Nou – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 16:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Suric – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 16:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor 14. Criuleni: s.Dubăsarii Vechi – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Răculești – parțial, în intervalul de timp între 09:20 – 17:00 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor 15. Hînceşti: or.Hîncești: str. 31 August, Alba Iulia, Călinescu, Ion Creangă, M.Eminescu, N.Gogol, Trandafirilor, V.Alecsandri, V.Micle – parțial, în intervalul de timp între 08:30 – 20:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Calmațui – parțial, în intervalul de timp între 08:15 – 20:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Ciuciuleni – parțial, în intervalul de timp între 09:55 – 18:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Ivanovca – parțial, în intervalul de timp între 08:15 – 20:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA 16. Ialoveni: or.Ialoveni: str-la 27 August, Cetatea Albă, Chilia, Hotinului, Hotinului str-la, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Veniamin Zarzăr, 27 August – parțial, în intervalul de timp între 09:15 – 18:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Bălțați – parțial, în intervalul de timp între 10:55 – 14:00 pentru lucrări de deconectare/conectare/schimbare a branșamentului s.Hansca – parțial, în intervalul de timp între 09:35 – 17:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Răzeni – parțial, în intervalul de timp între 09:45 – 19:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Țipala – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:20 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor 17. Leova: s.Sărata Răzeși, s.Tochile Răducani – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 15:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric 18. Nisporeni: s.Brătuleni, s.Cîrnești – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 20:00 pentru lucrări de schimbare sau montare a pilonilor s.Milești – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric 19. Orhei: or.Orhei: str. 31 August, A.Russo, Costișei, Haiducul Tobultoc, Ion Soltîs, Miorița, Petru Mușat – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 16:45 pentru lucrări de schimbare sau montare a pilonilor or.Orhei: str.Chişinăului, Ciprian Porumbescu, Costişei, Dimo Nicolai, Gheorghe Asachi, Grigore Ureche, Hotin, Ioan Vodă, Ion Neculce, Ion Soltîs, Iurie Gagarin, Izvoraş, Mihail Frunze, Vasile Mahu, Victoria – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 19:00 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor or.Orhei: str.Gh.Asachi, V Mahu – parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 19:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Cihoreni – parțial, în intervalul de timp între 09:45 – 18:00 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Pelivan – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 17:00 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Peresecina: str. 31 August 1989, Alexandru Donici str-la, Chişinăului, Constantin Negruzzi, Constantin Negruzzi str-la, Crişca, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Livezilor, Maria Cibotari, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Nouă, Orheiului, Petru Rareş, s.Peresecena, Sportivă, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Tineretului, Vasile Lupu – parțial, în intervalul de timp între 08:00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s.Teleșeu, s.Sămănanca – parțial, în intervalul de timp între 08:00 – 17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric 20. Străşeni: or.Strășeni: str. 1 Mai, 31 August, B.P.Hajdeu, M.Kogîlniceanu, V.Cupcea – parțial, în intervalul de timp între 09:45 – 16:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Vorniceni – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 20:00 pentru lucrări de reconstrucţie LEA 21. Ştefan Vodă: s.Popeasca: str. 27 August, 31 August 1989, Cazacu Ion, Comsomoliscaea, Florilor, Grigore Cotovschi, Ion Creangă, Ion Soltîs, Iurie Gagarin, Lenin, Mihail Frunze, Mihail Frunze str-la, Mira, Molodejnaea, Popeasca, Sovetscaea, Ștefan cel Mare – parțial, în intervalul de timp între 09:30 – 19:30 pentru lucrări de reconstrucţie LEA s.Răscăieți: str. 28 Iunie, Ștefan cel Mare – parțial, în intervalul de timp între 09:40 – 17:25 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s.Viișoara – parțial, în intervalul de timp între 09:20 – 19:20 pentru lucrări de schimbare sau montare a pilonilor 22. Teleneşti: s.Chersac – parțial, în intervalul de timp între 09:00 – 17:00 pentru admiterea persoanelor terțe în instalațiile electrice Pentru informații suplimentare contactați Serviciul Suport Clienți al companiei la telefonul 022-43-11-11.
08:45
24 aprilie este a 114-a zi a calendarului gregorian. 1184 î.Hr.: Războiul troian: Potrivit legendei, grecii intră în Troia folosind un cal. 1434: Prima atestare documentară a funcției de spătar la Curtea Moldovei – funcție de înalt demnitar, care purta, la festivități, sabia și buzduganul domnului. 1558: Maria Stuart, regină a Scoției se căsătorește cu Delfinul Franței, François, la Notre Dame de Paris. 1800: Președintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în...
08:30
  TAUR Se poate să vă invite cineva în străinătate şi să vă găsiţi acolo de lucru, sau poate un partener de viaţă e şi pentru voi pe-acolo. Or să va-ncânte nişte posibili parteneri de afaceri cu o ofertă de job şi se poate să ziceţi DA pentru că vin bani şi chiar aveţi nevoie. GEMENI Poate o să va-ntelegeti atât de bine cu partenerul de cuplu încât o s-ajungeţi şi la căsătorie, vin şi copiii, o să fie frumos. Se poate să-ncepeti nişte proiecte pe care să le lucraţi în paralel, pentru că vă permiteţi acest lucru, e în stilul vostru şi o să faceţi rost de bani. RAC Şi la voi relaţia cu partenerul de viaţă promite să fie armonioasă şi o să ieşiţi mai des la plimbare şi la câte-un eveniment. O să colaboraţi în termeni buni cu cei care vor să vă dea de lucru, sau vor doar să-i ajutaţi să ducă la bun sfârşit o chestiune mai delicată. LEU E momentul să scăpaţi de toate suspiciunile care planează asupra fiinţei iubite şi s-aveţi încredere ca să puteţi merge mai departe. O să faceţi rost de nişte bani care să va-ncurajeze să rezervaţi o noapte, două la un hotel, o cabană într-o staţiune turistică să vă bucuraţi de zile libere. FECIOARĂ Vă curtează cineva să faceţi sărbătorile împreună, sau măcar să daţi o fugă la mare, ori la nişte prieteni de 1 mai - vedeţi. Poate aflaţi unde şi cu cine o să petreceţi Paştele, sau 1 mai-ul şi o să faceţi pregătiri amănunţite, aşa cum faceţi de obicei şi o să intraţi în atmosfera acestor sărbători. BALANŢA E posibil să vă invite abia acum cineva care vrea să plecaţi câteva zile undeva la aer curat şi să vă bucuraţi de peisaje şi de prieteni. E posibil să descoperiţi fie într-un magazin, fie on line ceva pentru casa, o piesă de mobilier, sau ceva decoraţiuni, ori nişte ustensile, o aparatura electrocasnică să-nnoiti casă. SCORPION Poate faceţi comanda on-line dacă nu mai aveţi timp să umblaţi prin magazine după alimente şi să alegeţi cadouri. O să puneţi la punct toate acele lucruri fără de care nu puteţi pleca de sărbători, vă ocupaţi şi de voi şi de familie să nu rămâneţi cu restante la niciun capitol. SĂGETĂTOR Poate vi se dă o sumă de bani în plus, o fi prima de Paşte, ori poate aveţi voi de luat de undeva nişte restanţe. O să cheltuiţi cu frenezie banii alocaţi sărbătorilor c-au rămas multe de luat şi cei cu care veţi petrece Paştele şi 1 mai-ul sunt toţi importanţi pentru voi. CAPRICORN Se poate să mai cumpăraţi câte ceva pentru interiorul locuinţei, sau amenajaţi un balcon, o terasă, ca să fie şi mai confortabil, primitor acasă. Vi se împlinesc nişte aşteptări, şi o să vă declaraţi mulţumiţi de rezultate, poate luaţi bani, ori vi se mai acorda o zi, două în plus ca să plecaţi în vacanţă. VĂRSĂTOR Organizaţi ceva cu grupul, fie o plecare pe undeva de 1 mai, fie un party în aer liber mai pe lângă casă, cu prietenii. E bine să vă păstraţi calmul în relaţia cu partenerul şi să nu răspundeţi la provocări ca să treceţi cu bine sărbătorile, că Marte e instigatorul în perioada asta. PEŞTI Poate faceţi o curatenie- la sânge - şi aruncaţi din casa lucrurile pe care nu le-aţi mai folosit şi puneţi altele noi în locul lor. O să luaţi mai mulţi bani, şi o s-aveţi pentru cheltuieli să vă şi mişcaţi, ca să vă duceţi şi voi în vizite, la plimbare, că-s multe zile libere şi o să fie frumos. BERBEC Aţi putea primi o invitaţie la munte, sau la mare, poate şi în străinătate şi o să vă puteţi duce, dacă va face plăcere. Lucrurile vă ies mai uşor, o să vă descurcaţi şi cu banii, o să vă şi achitaţi de toate obligaţiile şi o s-aveţi parte de surprize plăcute - după lungi aşteptări.
Ieri
20:15
Aurora polară, fie ea australă (sudică) sau boreală (nordică), este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Acest fenomen nu este caracteristic doar planetei noastre, fiind observat şi în zonele polare ale altor planete din Sistemul Solar, scrie Agerpres. 
18:30
„Însuși CEC a recunoscut că până în prezent PAS a făcut 8 plăți, adică a dovedit buna sa credință, fapt care excludea necesitatea adoptării unei somații în vederea obligării PAS de a achita suma restantă”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.  Potrivit CEC, în 2016 partidul condus de Maia Sandu a primit în timpul campaniei prezidențiale o donație de 100 de mii de lei de la o persoană juridică, contrar prevederilor legislației electorale. Până acum, PAS a vărsat în buget doar 24 de mii de lei din suma totală a donației neconforme. PAS declară că la momentul acceptării acelei donații, nu cunoștea despre faptul că compania donatoare este cu capital străin.
18:30
Oficialul UE consideră că frauda bancară care s-a întâmplat în Republica Moldova a provocat o daună extraordinar de mare pentru țară și ea va fi resimțită de fiecare cetățean, pentru că el va trebui să plătească pentru această fraudă. Potrivit ambasadorului, oameniI care au comis această crimă uriașă trebuie să fie pedepsiți. „Statul de drept și sistemul judiciar trebuie să lucreze în Republica Moldova, așa cum este obișnuit într-o țară europeană. Oamenii care sunt vinovați pentru această crimă trebuie să fie la pușcărie, trebuie să fie pedepsiți”, a declarat Peter Michalko. Șeful Delegației UE consideră important ca să existe cerere din partea Republicii Moldova către țările care ar avea legătură cu această fraudă, pentru cooperare standard în domeniul investigației în ceea ce privește identificarea banilor sustrași din sistemul bancar al Moldovei. „De asemenea, și în ceea ce ține de cei vinovați care au participat la acest furt”, a precizat el. „Aceste activități trebuie să aibă loc deja acum pentru că vedem că dacă justiția nu funcționează, dacă statul de drept nu funcționează, atunci vedem că acest lucru poate avea consecințe chiar și pentru domeniul politic. Și asta a fost și unul dintre riscurile care au fost evidențiate de Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR în ceea ce privește riscul de interese economice care pot influența domeniul politic”, a mai spus Peter Michalko. În altă ordine de idei, ambasadorul UE a spus că, în ceea ce privește justiția, este foarte important să nu existe suspiciuni de atitudine selectivă care ar putea duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Aspectele legate de respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești vor fi urmărite de către UE în continuare cu multă atenție, acestea fiind și criteriul de bază pentru evaluarea stării de democrație și statului de drept în Republica Moldova.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.